Facultatea de Filosofie și Științe Social-Politice

Specializarea Filosofie
Anul III
Sinteză
Edmund Husserl - Meditații Carteziene
Seminar 2

Realizată de:
Istrati Eduard Cătălin
Edmund Husserl este un filosof austriac fiind cunoscut în universul filosofiei ca
părinte al fenomenologiei.
Textele sale sunt împărțite în trei categorii:
1. Texte adresate unui public inițiat;
2. Cursuri adresate unui public în curs de familiarizare cu universul său filosofic;
3. Monologuri.
Textul de față, Meditații Carteziene aparține primei categorii de texte.
Filosoful are ca scop, în concepția sa filosofică, realizarea unei filosofii ca unitate
universală a științelor. Astfel va utiliza de două etape necesare în această realizare: prima,
retragerea filosofului în el însuși și renunțarea la vechi științe, iar a doua, include cogito-ul-
certitudinea obținută de eu asupra conștiinței de sine. Prin acestea, filosofia se va afla într-o
perpetuă devenire, având ca unealtă meditația, însingurare pentru a găsi în propria persoană
certitudinea. Husserl va considera matematica o prejudecată nefastă, o cale total greșită în
filozofie, asta pentru că filosofia trebuie să lucreze cu un ideal de științifcitate, un ideal care
nu trebuie extras din modul de lucru al unor științe particulare.
Este nevoie, așadar, de o pretenție de științificitate care constă într-un ideal stabilit ca
scop care să fie ca o ștachetă pentru un ideal de știință, adică o știință care să fundamenteze
celelalte științe.
Immanuel Kant stabilește două caracteristici majore ale științei veritabile:
- Necesitatea (caracter apodictic)
- Universalitatea (același în orice condiții și pentru toată lumea)
În acest sens el identifică două modele de știință care respectă aceste caracteristici:
a). matematica – estetica transcendentală – cunoașterea despre obiecte care sunt date
simțurilor noastre în spațiu și timp;
b). fizica – analitica transcendentală – se pune accent pe intelect; sensibilitatea ca
facultate de judecare.
Facultatea de Filosofie și Științe Social-Politice
Specializarea Filosofie
Anul III
Husserl este un continuator al lui Kant, dar îl aduce în discuție pe Descartes deoarece
acesta este primul care a făcut mișcarea exterior – interior (eu cugetător)

La Descartes, este suficient să ne întoarcem în noi înșine o dată în viață, aceasta

pentru că se produce o revenire de tip transcendental la eul care filosofează, la ego-ul
cogitațiilor pure – aceasta fiind prima certitudine pornind de la care poate fi dedusă întreaga
cunoaștere. Însă, Husserl este de părere că îndoiala trebuie să fie permanentă, și aduce în
acest sens în discuție, conceptul de reducție fenomenologică adică punerea în paranteze,
abstragere, scoatere a unui obiect din tumultul vieții pentru a putea fi observat. Reducția
fenomenologică își are originea în gândirea scepticilor (Sextus Empiricus) din termenul
ɛπόχεα însemnând suspendarea judecății.
Prin acest concept Husserl va opta pentru probarea fiecărui moment, din cadrul unor
propoziții deductive, în virtutea evidenței sale, punându-se accent nu pe deducție ca la
Descartes, ci pe experiența lucrului însuși.
Ajungem aici la ceea ce Husserl numește acte intenționale: îndoială, voință, simțire,
afirmație, negație, imaginare, toate acestea ca trăiri ale eului orientate către ceva, un obiect
intențional și desfășurate în prezent, obiectul fiind perceput prin reflecție, o operație de
întoarcere asupra a ceva anterior. Pe lângă actul intențional principal se regăsesc și alte acte,
secundare, realizate în același timp, numite cointenții (de la cuvântul german Mitmeinungen)
Eul devine o succesiune de acte intenționale și de cointenții împreună cu obiectele lor. Iar
conștiința va avea două forme de manifestare: actuală (actul intențional prezent) și potențială
(toate actele intenționale depozitate în conștiință și care însoțesc percepțiile prezente).

„Egoul astfel redus realizează un tip de filosofare solipsistă”

- Filosofare solipsistă – reflecție, prin conștiință, eu, a ceea ce se întâmplă în
interioritatea transcendentală.
Husserl va prezenta în scrierile sale doua căi:
1. întoarcerea la subiectivitate (la eul transcendental, universal, același pentru toată
lumea) ;
2. întemeierea unei științe universale.
Apare un al doilea concept, cel de fenomen prin care se pun în lumină lucrurile așa
cum apar ele conștiinței și nu independent de aceasta.
Facultatea de Filosofie și Științe Social-Politice
Specializarea Filosofie
Anul III
Rezultă că obiectivitatea cunoașterii va deriva din subiectivitatea transcendentală, din
facultatea noastră de cunoaștere și nu din lucrurile însele.
Husserl păstrează temeiul de științificitate universală apriori care să conducă toate
lucrurile la întoarcere la subiectivismul pur. Apare astfel un „radicalism al filosofului
debutant”, așa cum îl numește Husserl, adică, cel care o ia de la 0, în câștigarea evidențelor și
nu a obișnuințelor.

Conceptul de judecată

Evidența: O vizare cu totul particulară în care judecând suntem conștienți de lucruri,

obiectele fiind imanente subiectului cunoscător.
Actul intențional este umplut, împlinit (Erfüllung)

Fenomenologia nu inventează un nou stil, ci regăsește dimensiunea originală,

primordială. Fenomenologia cheamă la evidențe și reîntoarcere.
Husserl se îndepărtează de Descartes prin evidența lucrului din propoziție, pentru a
face experiența intuitivă.