2.

Tudor Vianu, Estetica este ştiinţa frumosului artistic

Estetica este ştiinţa frumosului artistic. Această precizare este cu atât mai importantă cu
cât aproape de-a lungul întregii dezvoltări a doctrinelor de estetică, obiectul ştiinţei
noastre era întrevăzut deopotrivă în frumosul artistic, cât şi în frumosul natural. Cel din
urmă nu părea a fi decât modelul mai frust şi mai imperfect al celui dintâi; după cum
acesta era considerat a fi replica mai desăvârşită şi mai pură a celui din urmă. Chiar un
estetician ca Hegel, care înţelegea să-şi menţină speculaţia sa în domeniul exclusiv al
artei, nu putea să se împiedice de a recunoaşte anticipaţia ei în frumuseţea naturii.
,,Obiectul ştiinţei despre care tratăm, scrie el, este frumosul în artă. Frumosul în natură nu
ocupă un loc decât ca primă formă a frumosului... Necesitatea frumosului în artă decurge
din imperfecţiunile realităţii". [...]

3.1. Problemele esteticii

Precizând că obiectul esteticii este frumosul artistic, am întrebuinţat un termen general
care ascunde o multiplicitate de probleme despre natura cărora trebuie acum s ă ne
lămurim. Frumosul artistic este, în primul rând, una din valorile culturii omeneşti, alături
de valoarea economică şi teoretică, politică, morală şi religioasă. Printre cele dintâi
preocupări ale unui sistem de estetică stă şi definiţia valorii estetice, în sine însăşi şi în
raport cu celelalte valori cu care se întruneşte în unitatea culturii. Aceasta va fi şi
chestiunea în faţa căreia ne vom opri, îndată ce vom fi încercat răspunsul feluritelor
întrebări relative la obiectul şi metoda ştiinţei noastre.
Dar, valoarea estetică se întrupează într-un anumit bun tangibil, care este opera de artă şi
care poate fi descris în însuşirile particulare ale structurii lui. Ce este opera de artă, care
sunt momentele care o realizează, este a doua întrebare pe care va trebui s-o considerăm.
Opera de artă este apoi produsul unei anumite activităţi creatoare şi produce la rândul ei o
serie de reacţii subiective în sufletul aceluia care ia contact cu ea. Creaţia artistică şi
sentimentele puse în mişcare de artă sunt, aşadar, alte două probleme esenţiale într-o
cercetare ca aceea întreprinsă în paginile de faţă. Din împătritul trunchi al acestor
probleme se va ramifica multiplicitatea consideraţiilor care întocmesc laolaltă sistemul
esteticii.

Tudor Vianu, Estetica, E.P.L., Bucureşti, 1968, pp. 9; 16-17; 23; 33-37