Serghe Constantin Ovidiu - 26b

Arhitectura moderna si rationalismul cartezian

Modernismul este o miscare culturala, artistica si ideatica care include artele vizuale, arhitectura, muzica si literatura progresiva care s-a conturat in circa trei decenii inainte de anii 1910 - 1914, cand artistii s-au revoltat impotriva traditiilor academice si istorice impuse si considerate standard ale secolelor anterioare, incepand cu cele ale secolului al XIV-lea si culminand cu rigiditatea si "osificarea" academismului secolului al XIX-lea. Concordanta formei, functiei si structurii este necesara pentru a conferi produsului autenticitate. In arhitectura moderna, mai evident decit in artele libere, se poate observa tendinta generala a modernitatii istorice, exprimata in ecuatia care pune semnul egalitatii intre eficienta economica si utilitate industriala pe de o parte, si frumos, estetic pe de alta. Arta moderna se va lasa sedusa de mirajul utilitatii, profitului, tocmai ea, al carei obiectiv era critica artei si societatii burgheze. Aceasta utilitate se vadeste in facilitatea producerii obiectului de arta, vizata de procedeele implicate in crearea acestuia. Ne referim la preluarea si refolosirea directa, cu minime modificari a unor obiecte pe care artistul le incarca cu noi semnificatii, in contextul in care produsul artistic e unul de piata. Asa sunt celebrele ready-mades, dar sub rezerva faptului obiectiv ca dadaistul Duchamp pe cand semna la Paris in anii 1913 si 1914 acel porte-bouteilles si roata de bicicleta de pe taburet, care i-au conferit un prestigiu ceva mai redus decit Fintina din 1917 de la Salonul Independentilor din New York, o facea constient fiind ca indeplineste un act de revolta impotriva mercantilismului pietei artistice. O situatie similara intilnim si in arhitectura, insa aici nu avem de a face cu re-interpretari la nivelul limbajului plastic precum in cazul lui Duchamp, si nici cu o combinatorica lexicala aleatoare de felul celei dadaiste. Exploatind aceleasi structuri ale imaginarului, arhitectura va introduce ceva nou: modulul prefabricat. Precum artele libere, arhitectura s-a cramponat, la rindul sau, de problema noului, a inovatiei. Primul pas in acest sens modernitatea arhitecturala il face debarasindu-se de ornament. Compromisuri intre functie si idee estetica , cladirea si decoratia clasica sunt indezirabile deoarece nu alcatuiesc un intreg organic, care sa permita purificarea reciproca a utilului si frumosului. Ca o consecinta a aparitiei noilor materiale de constructie si aplicarii noilor tehnici de constructie, arhitectura moderna isi permite sa puna in practica forme mai indraznete, mai flexibile , inaccesibile clasicismului constrins la monumental de folosirea materialelor traditionale. De alta parte, odata arhitectura angajata pe aceasta cale, apare goana dupa materiale de constructie tot mai revolutionare , de ultima ora, usor de manevrat, ieftine, care sa permita arhitecturii sa se departeze de modelele greoaie, monolitice ale clasicismului. Apetenta pentru nou din arhitectura este similara celei din artele libere si se inscrie in acelasi curs diacronic al gindirii si imaginarului modern. Omul, animat de reveria sa demiurgica, pe care acum este capabil sa si-o assume, era pe cale sa cucereasca o alta treapta in supunerea si transformarea mediului natural inconjurator; inca o obiectivare a visului sau demiurgic, pe care tehnica, aceasta jucarie a oamenilor mature, parea sa o faca posibila. Utopia patrundea, din nou, realitatea. Proiectele de organizari sociale ideale, si reflectarile acestora in organizarea edilitar-arhitecturala, care au inflacarat imaginatia vizionarilor, din antichitate inca, si pe care multi le credeau clasate, deveneau dintr-o data verosimile si realizabile in mod concret. Aceasta ideologie moderna, aceasta superstitie a noului, cum o numea Valery, fundamentata pe conceptia timpului liniar si ireversibil, se afirma dupa primul razboi mondial si revolutia rusa ca urmare a visului de reconstructie europeana pe baze sociale si politico-ideologice noi. Scopul sau principal era integrarea arhitecturii si

Serghe Constantin Ovidiu - 26b urbanismului planului de transformare sociala. Animata de idealul luminat al arhitecturii moderne, utopia modernista urmarea realizarea unei societati nationale bazindu-se in acest scop pe refuzul trecutului si pe mitul modernizarii. Dar asa cum observa Piet Mondrian prin 1922, arhitectura e inca privata de libertate, aceasta fiind disponibila fie doar la nivelul individului, fie la cel al grupurilor posesoare ale puterii materiale, Mondrian fiind insa, la vremea aceea, destul de optimist in ceea ce priveste realizarea proiectului sau de arhitectura neoplastica ca eliberare a vietii de utilitarism si de fizic . Ca o caracteristica a modernismului (incluzind aici si avangardele istorice ale inceputului de secol XX), ce ar putea da seama de esecul proiectului social promovat de acesta, este de amintit faptul ca religia artei, sustinuta de modernism incepind inca din secolul XIX, elitism care justifica ruperea artei de realitatea cotidiana, sfirseste prin a contamina avangarda insasi care viza democratizarea artei elitiste, unirea artei autonome cu cea pentru mase. Esecul nu s-a lasat asteptat: legitimind cultura prin inovatia avangardei i-a reusit performanta individualizarii mai accentuate a artei. Desi intentia avangardelor era nobila, arta lor facuta pentru mase era o arta de elita. Pornind de la celebrul citat a lui Descartes cogito ergo sum ( cuget deci exist ), consider necesar sa fac intai o referire la contextul istoric in care apare aceste concept filozofic al rationalismului modern. Ganditorul al carui principii au stat la baza acestui concern este Descartes a carui filozofie invita omul sa-si caute raspunsurile inlauntrul propriei fiinte. De aici, se pot sustrage cateva idei aplicabile conceptelor arhitecturale moderne care ating prin constructia lor teoretica aceste aspecte fundamentale pentru rationalisti. Acestea sunt ordinea geometrica si formele curate care sunt considerate singurele adevaruri universale la care se poate ajunge prin gandire logica. Cunoscut fiind faptul ca in dimensiunea sa temporala filosofia si arhitectura evolueaza incontestabil impreuna, putem spune ca odata cu aceasta forma de simplificare a gandirii pe care rationalismul modern l-a constituit, arhitectura si-a dezvoltat propriile sale forme de exprimare in acord cu noua gandire. Astfel rationalismul in arhitectura este regasit in diverse forme, functie de spatiul cultural in care se dezvolta. In Franta, prin Le Corbusier regasim rationalismul formal, in Germania, prin Walter Gropius si scoala Bauhaus este rationalismul didactic, in Rusia prin constructivistii rusi (Lisestski) este rationalismul ideologic, in Olanda prin neoplasticistii de Stijl (Theo van Doesburg) este rationalismul formalist, in Finlanda prin Alvar Alto este rationalismul scandinav, in America prin Frank Lloyd Wright este rationalismul organic si nu in ultimul rand, in Italia prin Terragni, Libera si Moretti este rationalismul totalitar. Insa rationalismul si geometria nu sunt valori universale, ci produse ale unui anume spatiu geografic, istoric, psihologic si cultural, idealuri care isi pierd legitimitatea sau sunt interpretate diferit sau daca se transplanteaza in alte arii. Criteriile de organizare si eficienta au de asemenea valabilitate limitata in functie de context. De accea este interesant sa privim un aspect mai concret al acestui curent ideologic pentru a putea intelege dimensiunea lui in conceptul de arhitectura. Le Corbusier este deopotriva teoretician de arhitectura cat si arhitect, iar de-a lungul carierei sale, acesta a emis mai multe teorii pe care le-a introdus in celebrele sale carti care astazi constituie biblia arhitecturii moderne . La randul sau, Corbusier este elevul lui Peter Brehens care are drept filozofie sa cucereasca lumea mecanicista prin puterea formei artistice si a ordinii estetice. Aceste aspecte se regasesc si la Mies van de Rohe care deasemenea este invatacelul lui Peter Brehens. Totusi Corbusier este prin opera sa, cel care a reusit sa puna in lumina volumele, sa creeze o unitate de locuit tipizata si sa gandeasca un intreg sistem de standarde de locuit generate de nevoile oamenilor, acest lucru fiind remarcabil prin complexitatea pe care o presupune tot acest studiu. Ca rezultat al acestui studiu al sau, Corbusier a creat modulorul despre care se spune ca ar fi o prima expresie a globalizarii. De altfel, credinta lui Corbusier legata de existenta omului generic si a omului modulorului, standardizat si abstract, cu nevoi definite exact si minimal (din motive de eficienta), care traieste perfect in masina lui de locuit si este satisfacut de utilizarea tehnologiei, este pentru timpurile noastre o utopie. Dintr-o perspectiva sociala, as putea fi de acord cu existenta unui standard de locuit valabil pretutindeni, insa cred ca asta as rapi arhitectului bucuria conceptului si a creatiei fara constrangeri. Standardele lui Le Corbusier sunt raspunsurile unor nevoi ale oamenilor, insa ele nu pot fi general valabile, tot asa cum actualitatea lor se pierde in timp..

Serghe Constantin Ovidiu - 26b Pentru a reveni asupra aspectelor pe care rationalismul le prezinta in arhitectura, merita mentionat si articolul lui Adolf Loos Ornament si crima in care acesta condamna folosirea ornamentului si indeamna catre noi cautari formale care sa raspunda unor nevoi rationale de locuit in primul rand. In plan secund acesta afirma ca eliminarea decoratiei este o forma de simplificare a arhitecturii care insa nu-i stirbeste frumusetea. El adauga ca poate aceasta este frumusetea noii arhitecturi si ca trebuie profitat de aceasta forma de simplificare prin dinamizarea formelor si volumelor si prin utilizarea unei noi estetici bazata pe rational si eficient. In jurul anului 1900, ideile artistice novatoare erau inca divergente si confuze. Se simtea nevoia unei doctrine capabile sa dea o orientare filozofica unitara noilor tendinte artistice. Doua curente de idei se anfruntau: unul idealist-sentimental, manifestat prin orientarea decorativista a modern-stilului , si unul rationalist, admirator fara rezerve al tehnicii, al marilor constructii ingineresti si al productiei industriale. Souriau intreprindea prima incercare serioasa de a sintetiza teoriile rationaliste din a doua jumatate a secolului al XlX-lea intr-un tot unitar, fundamentat din punct devedere filozofic si estetic si bazat pe o conceptie stiintifica, opusa celei idealist-sentimentale. El inchega o doctrina estetica cu multiple rezonante si urmari in orientarea artei moderne, doctrina ale carei ecouri pot fi regasite in pictura cubista, sau constriictivista, in industrialdesignul modern sau in arhitectura functionalista a lui Gropius, Le Corbusier sau Oud. Din perspectiva influentelor pe care rationalismul le are in arhitectura, asa cum am enuntat anterior, exista parti ale sale care pot fi considerate pozitive cum ar fi asigurarea unor conditii optime standardizate de locuire pe tot globul, insa exista si numeroase aspecte care privesc latura sa negativa. In cele ce urmeaza imi voi apleca atentia asupra acestora, in scopul evidentierii nevoii firesti de evolutie si progres. Desi un exemplu des mentional, consider ca planul lui Corbusier pentru un oras cu 3 milioane de locuitori si al orasului conceput de la zero, Chandigarh reprezinta pentru arhitectii contemporani si pentru criticii de specialitate o utopie intrucat nu este posibil ca strandardizarea si globalizarea sa mearga pana intr-acolo incat sa dirijeze modul de viata al oamenilor. Acest tip de gandire pare sa neglijeze personalitatea si cultura individului, supunandu-l unei egalitati cu alti semeni de-ai sai, fapt care contravine poate si unor norme morale. Rationalismul, in ubicuitatea sa propune un tip de constrangere care limiteaza proiectul de arhitectura si il transforma intr-un act pur mercantil, functionalist, departe de o frumusete estetica. Repetabilitatea unor elemente aduce la o suprasaturare si chiar la epuizarea lor stilistica. In concluzie, desi rationalismul are in esenta sa intentii bune, care proclama ordinea si geometria spatiului, ideea ca spatiile sa fie concepute dinspre interior spre exterior ( care porneste din filozofia lui Descartes de a cauta raspunsurile in interiorul fiintei) este una care duce la limitarea expresiei formale.