ARHITECTURA IN MODA

PUNCTE COMUNE SI INTERFERENTE

La prima vedere, arhitectura și moda pot fi percepute

ca făcând parte din lumi diferite, cu origini similare,
dar care operează independent. Arhitecții lucrează cu
volume, iar creatorii de modă, cu siluete. În final este
cam același lucru, lucrăm pentru a genera forme și
modele, însă la o scară diferită. Atât arhitectura cât și
moda exprimă idei de identitate personală, socială și
culturală, reflectând interesele utilizatorului și ambiția
vârstei. Relația lor este simbolică, iar în întreaga
istorie îmbrăcămintea și clădirile s-au reflectat una pe
cealaltă în formă și înfățișare.

Arhitectura și moda rămân sinonime în ceea ce

privește adresarea lor la condiția umană și susținerea
ergonomicității. În plus arhitectura și moda sunt
adesea legate prin formă, culoare sau material. Creațiile arhitecturale oferă creatorilor de modă
stiluri nelimitate, perioade, culori, forme, texturi concepte și scopuri. În timp ce arhitecții se
inspiră din țesături și mișcări lichide, creatorii de modă își găsesc de asemenea motivația în
formele, conexiunile structurale și materialele găsite în arhitectură. Arhitectura își face simțită
prezența în modă, prin intermediul materialelor precum metalele pliabile, structurile sau
materialele plastice utilizate în construcția clădirilor.

Tehnicile, perioadele, ritmurile, spațiile arhitecturii și ale modei pot fi imaginate intuitiv ca fiind
total diferite, de exemplu, moda, rapidă, pliabilă, delicată și efemeră, în timp ce arhitectura este
lentă, solidă, rigidă și permanentă. În cadrul celor două raportarea la timp este redusă la o serie
de termeni ce pot fi imaginați intuitiv si evidențiază aspectele diferite la nivel de fond și formă.

Material, materialitate, țesut, structură, sculptură, siluetă model, toate acestea intră în vocabularul
și practicile comune ale celor două discipline și sunt argumentate pentru a oferi perspective
importante asupra relaționării în orașul contemporan.
În ultima perioadă, conexiunile dintre modă și arhitectură au devenit și mai interesante. Odată cu
avansarea tehnologiei și a digitalului, s-au extins granițele ambelor domenii, vestimentația a
devenit mai arhitecturală, iar clădirile mai fluide. Arhitecții adoptă practici des utilizate în
creațiile vestimentare, cum ar fi printuri, plieri, drapaje, în timp ce creatorii de modă privesc
arhitectura ca un mod de a construi, a proiecta îmbrăcămintea, ceea ce duce la un nou mod de a
prezenta, cu idei provocatoare de volume și structuri, iar în unele cazuri aceștia aplică principiile
și conceptele teoretice ale arhitecturii. În ultimele subcapitole ale capitolului II vom discuta
despre influențele structurilor origami și cum acestea sunt realizate cu ajutorul tehnologiei, mai
apoi cu ajutorul celei din urmă conducând spre parametricism.

La baza reflectării celor două discipline stă funcția primordială de adăpost și protecție pentru
corp ci și ideea creării spațiului și a volumelor din materiale bidimensionale, având ca punct de
plecare scara și corpul uman. Atât moda cât și arhitectura reflectă identitatea socială, culturală și
cea individuală. Arhitectura și moda sunt dictate se istorie, cultură, schimbările sociale și
politice.

Designul vestimentar, ca industrie, se mișcă într-un ritm rapid, având ca forțe directoare, tendințe
și stiluri. Proiectarea și realizarea unei clădiri necesită timp, procesul se desfășoară mai lent.
Chiar dacă cele două, arhitectura și moda, au ritmuri diferite, ambele se vor reflecta întotdeauna
unul pe celălalt.

„Fashion is architecture : it is a matter of proportions.”

- Coco Chanel -

PUNCTE COMUNE
ADAPOST

Funcția primară a arhitecturii și a modei a fost dintotdeauna ce de a asigura corpului uman

adăpost și protecție. În ultima perioadă creatorii de modă și arhitecții au început să reinventeze
aspectele fundamentale ale practicilor de design pentru a evidenția schimbările din mediul
înconjurător și societate. Creatorii de modă reevaluează potențialul hainelor pentru a răspunde
nevoilor moderne nomad urban folosind țesături de înaltă calitate și încorporând idei de
protecție, mobilitate și identitate. În același timp arhitecții pun la îndoială rolul materialelor
tradiționale structurile din cărămidă și mortar utilizând materiale și tehnici noi pentru acrea noi
structuri versatile, adaptabile și ecologice, care răspund nevoilor umane actuale.

Nevoia de adăpost a societății umane este în continuă mișcare, însă scopul de a crea un adăpost
pentru cei ce locuiesc acolo ar trebui sa fie clar, fără a-l complica- accentul trebuie pus pe
nevoile estetice, emoționale și spirituale. O atenție mai mare ar trebui acordată nevoilor umane
(Loschek,2009). Tendința naturală a omului este de a dezvolta noi nevoi și de a avea noi cerințe,
arhitectul sau creatorul de modă va încerca să răspundă acestor cerințe.

Termenul de nomad urban a fost inventat de Yeohlee Teng pentru a descrie impactul mediului
urban cu privire la designul articolelor de îmbrăcăminte. Ea a creat haine care au scop multiplu,
cu care se putea călători ușor și care dădeau un sentiment de adăpost celui care le purta, ducând
la modele complexe care păreau simple și austere.

Generația Vexed este un parteneriat, care

produce îmbrăcăminte, accesorii inspirate
din mediul urban. Una din creațiile
reprezentative este Vexed Perka, o haină
proiectată pentru ciclism în oraș. Se
adresează siguranței și protecției, în aceasta
este încorporat stratul strategic ce
protejează organele vitale, o cască pentru
acoperirea capului și o mască respiratori.
Haina, este produsul unor cercetări în domeniul mobilității urbane, promovează folosirea
bicicletei în locul mașinii și oferă protecție împotriva aerului poluat. Dincolo de aceste
preocupări funcționale, perka oferă purtătorului abilitatea de a fi conectat la un sistem de
supraveghere și identificare CCTV, subliniind convingerile Vexed într-o formă de design pe
care au numit-o „stealth utility”- „utilitate pentru furt”.
Construcția adăposturilor din tuburi de hârtie, tabăra de refugiați din Rwanda

Arhitecții de la Shigeru Ban au utilizat pentru prima dată tuburi de hârtie ca element structural în
1986, în cadrul unei expoziții. Ieftine, ușor de înlocuit, cu o minimă procesare tehnologică, pot fi
făcute la orice lungime, sunt reciclabile, iar în timpul procesului de realizare nu se produc
deșeuri. Ban a explorat potențialul adăposturilor temporare pe care le-au proiectat pentru
victimele cutremurelor în Japonia, Turcia, India și pentru mai mult de două milioane de refugiați
din Rwanda. Fiecare tub de hârtie folosit, folosește același principiu ca foaia de plastic standard
oferită de Națiunile Unite refugiaților pentru crearea unui adăpost.

Pavilionul Diving bell

Un alt exemplu de adăpost este pavilionul creat de Universitatea din Stuttgart, pentru acesta
profesorii Achim Menges și Jan Knippers au regândit habitatul construit al painjenului de apă
diving bell ca un ansamblu structural. Pentru acest proiect echipa, a subliniat utilizarea
materialelor din fibre compozite, acestea formând baza celei mai ușoare construcții cu structură
biologică. Pentru a realiza adăpostul, echipa a umflat o membrană ETFE într-o structură de tip
cort, a plasat un robot industrial în interiorul acesteia. Lucrând în interior, robotul a printat linii
din fibre de carbon pe suprafața interioară a membranei. Pentru a lega cele două materiale a fost
folosit un adeziv compozit, care nu a afectat proprietățile mecanice ale matricei polimerice. Pe
măsură ce s-au depus mai multe fibre, membrana moale a devenit o coajă rigidă, auto-portantă
din fibră compozită. Structura rezultată este remarcabilă, fiind ușoară si subțire. Este un proces
de construcție care permite ajustări de proiectare și fabricare în timp real, bazate pe condiții
locale imprevizibile și este similar cu modul în care animalele își construiesc propriile habitate.
Prin urmare are potențialul de a fi adaptat a diferite situații și contexte.

IDENTITATE

Identitatea socială implică „păstrarea identității culturale și permiterea schimbării în moduri

compatibile cu valorile culturale ale oamenilor” (Sustainable Development Research
Institute,1998). O reprezentare simbolică a valorilor sociale, identității, stilului de viață și
statusului, se regăsesc în alegerile pe care un individ le face în privința îmbrăcămintei.
Îmbrăcându-ne, este un fel de proces arhitectural pe care îl realizăm zilnic la o scară mică.
(MOCA,2004)

Arhitectura și moda se aseamănă în ceea ce privește crearea unei imagini și comunicare non-
verbală. De asemenea, influența culturii asupra modelelor arhitecților și a creatorilor de modă și
influența societății fac parte din identitatea celor două. Se poate spune că imaginea este un
concept important atât în modă cât și în arhitectură, aceasta este un mod de comunicare în
ambele domenii.
Există diferite definiții ale conceptului de imagine, în cartea sa, Norberg-Schulz menționează
faptul că imaginea nu poate fi considerată ca un semn sau simbol, cu toate ca imaginea poate
include atât semnul cât și simbolul. „în timp ce un semn are o funcție indicativă și un simbol
funcționează prin substituire, o imagine este ceva nou și destul de specific”. O imagine are
legătură directă cu identitatea unei persoane. Imaginea este „fațada” unei persoane, pe care a
construit-o pentru a defini un personaj pentru sine și pentru a crea o identitate.
Pentru modă imaginea este unul din instrumentele principale prin care comunică cu societatea.
În ochii oamenilor, creatorul de modă este o persoană foarte creativă dar și capabilă să exploreze
mediul viitor. Creatorul de modă trebuie să cunoască originile și dezvoltarea modei și a
tendințelor care vin si pleacă, din toate domeniile artistice, designerul trebuie să realizeze modele
unice și inovatoare, care să prezinte noi provocări, noi obstacole și o noua dinamică.
Colecția „Afterwords”
Inspirate din natură, cultură
și tehnologie, creațiile lui
Hussein Chalayan dezvăluie
o preocupare continuă
pentru problemele legate de
experiențele sale ca cipriot-
turc ce trăiește în
străinătate, dar și pentru
domenii mai largi, cum ar fi religie, identitate culturală, migrație. Colecția „Afterwords”-
„dincolo de cuvinte” explorează ideea că omul trebuie să fugă de acasă în momente de conflict
și ilustrează potențiala precaritate și fragilitate atât a adăpostului cât și a identității.

Institutul lumii arabe, a fost una din cele mai mari

inițiative de proiect din anii ’80 ale președintelui
francez François Mitterrand. Institutul a fost primul
proiect a lui Jean Nouvele (realizat în colaborare cu
Gilbert Lezènes, Pierre Soria și Architecture Studio) și

a fost proiectat la cererea reprezentanților a

nouăsprezece state arabe, pentru a promova
cunoașterea culturii arabe în Occident. Fațada sudică a
clădirii este o expresie contemporană a culturii și
arhitecturii arabe, în timp ce nordul clădirii este
literalmente o oglindă a culturii occidentale-un perete
de sticla ce a fost pictat cu imagini ale peisajului
urban parizian. Fațada sudică este formată din diafragme metalice de diverse dimensiuni, așezate
în spatele unui perete de sticlă. Diafragmele sau deschiderile auto-reglabile funcționează ca și
lentilele camerei foto: controlate de celulele fotoelectrice, se deschid și se închid în funcție de
schimbarea condițiilor de lumină exterioară. Efectul general este acela al unui mucharabi -
tradiționalele modele islamice care împodobesc ferestrele, logiile, și balcoanele și al căror scop
era acela de a proteja femeile sa nu fie văzute de cei din afară și permite celor din interior sa
observe fără a fi văzuți. În timpul zilei, deschiderile sunt dramatic declanșate de lumina care
intră, însă exterior este vizibil doar un model subtil și dens; noaptea, această relație se inversează.