1.

1 CURENTE COMUNE IN ARHITECTURA SI MODA

1.2. 1 DE LA ANTICHITATE LA SFÂRȘITUL SECOLULUI XIX

De-a lungul istoriei, arhitectura și îmbrăcămintea s-au reflectat reciproc în formă și înfățișare.
Aceeași blană și vegetație folosite pentru a proteja corpul de fenomenele naturii, oferindu-le de
asemenea un compliment estetic și ornamental, au servit acelorași funcții sub forma structurilor
primitive pe care strămoșii noștri le-au folosit ca locuință.

Arhitectura Egiptului antic se reflectă în vestimentație la nivelul decorațiilor și reflecta statutul

social al individului. Erau utilizate materiale primare în special lutul și piatra, lemnul fiind un
material rar, si materiale vegetale în arhitectură, iar pentru haine se folosea în special inul.
Simbolurile standard ca discul solar, scarabei, papirus, nuferi și plante de apă se regăsesc atât la
nivel arhitectural cât si la motivele de pe țesături și bijuterii. Sunt întâlnite si forme geometrice
primare și simboluri din lumea animală în special păsări, lei, șerpi și insecte. De asemenea, se
punea accentul pe culori, în special roșu, albastru, turcoise și galben, însă vestimentația de zi cu
zi era în culori neutre la care se adăugau accente de culoare. (fig.10, fig.11, fig.12)

fig.10 fig.11 fig.12

1
Femeia sculpturală, înfășurată în material alb și așezată cu atenție printre coloanele templului
clasic, stabilește un loc arhetipal pentru a focaliza aspectul efemer al vestimentației și a-l
transforma într-o fațadă pietrificată. În timp ce corpul din templu a oferit recompense bogate
celor ce privesc în profunzimea opozițiilor sale- monument – modest, edificiu- ornament,
arhitectură – anatomie, la suprafață nu a dezvăluit prea mult, conducând spre izolarea unui
paradox dintre două ecuații acceptate dar care, aparent sunt conflictuale: tranzitoriul și
vestimentarul. Tranzitoriul se referă la faptul că arhitectura, spre deosebire de sistemul rapid de
schimbare a modei este statică, iar vestimentarul face referire la faptul că arhitectura, la fel ca
haina protejează corpul.

Griurile dintre aceste silogisme, tranzitoriul și vestimentarul, sugerează că arhitectura rămâne în

același timp în și la modă. Aceste două ecuații sunt motivate firesc: una reamintește de
apropierea identității dintre canelurile coloanei și materialul înfășurat pe corpul femeii, în timp
ce cealaltă depinde de rapiditatea ciclurilor de consum ale modei, pentru a defini arhitectura ca
altă modă. Această separare dintre durabilitatea edificiului și efemeritatea textilelor, nu numai că
motivează utilizarea arhitecturii ca simbol al rezistenței la schimbare, ci și dorința modei de a
dobândi o aură de atemporalitate prin metonimia relației cu edificiul. Atât în arhitectură cât și în
modă, în antichitate, accentul era p-us pe eleganță, simplitate, echilibru și atenția pentru siluetă,
linii, culori și texturi. În Grecia și Roma antică putem observa atât la temple, cât și la
vestimentație predilecția pentru liniile simple, drapaje, ce se regăsesc pe fusul coloanelor,
armonie în formă. Se poate observa evoluția la nivel arhitectural și la nivel de vestimentație
(fig.13,fig.14). Bijuteriile aveau ca sursă de inspirație natura: motive florale și vegetale stilizate,
modele geometrice(cheia greacă) ornamentele de partea superioară coloanelor erau decorate cu
motive vegetale. La nivel decorativ se poate observa o evoluție paralelă a celor două; în roma
antică odată cu ornamentația bogată a coloanelor apar broderii la nivelul vestimentației, iar
bijuteriile devin și ele mai încărcate.

2
 fig.13

fig.14

La temelia concepției despre claritas 1

nu se află numai rațiuni de ordin filosofic. Societatea
medievală era compusă atât din bogați și puternici, cât și din săraci și marginalizați. Deși nu este
doar o caracteristică a societății medievale, în societățile antice și în Evul Mediu în mod special
diferența dintre bogați să săraci este mai marcată decât în societățile occidentale și democratice
moderne, și pentru faptul că într-o lume a resurselor puține și a comerțului bazat pe schimbul în
1
Claritas- al treilea element pe care îl posedă lucrurile frumoase și reprezintă puterea unui obiect să dezvăluie
realitatea ontologică

3
natură, devastată de molimă și de foame endemică, puterea își găsește manifestarea exemplară în
ostentația armelor, a armurilor și a vestimentației. Pentru a-și arăta puterea, nobilii purtau haine
și aveau accesorii cu mult aur, veșmintele aveau culorile cele mai prețioase- purpura.2 (Umberto
Eco,2005)

fig.15 fig.16

Culorile realizate artificial, prin extragerea lor din minerale sau vegetale și care necesitau
procesări elaborate, reprezentau o bogăție, în schimb săracii poartă haine în culori spălăcite sau
stinse, maronii sau cenușii, ponosite și mai mereu murdare. În general, țăranii foloseau țesături
brute, ce păstrau culoarea naturală, hainele nu mai erau trecute prin mâna boiangiului. În schimb,
o tunica roșie sau verde, dacă are și broderii sau pietre prețioase (agata sau onix), este un lucru
rar și demn de admirație. Bogăția culorilor și strălucirea nestematelor sunt însemne ale puterii și
fac obiectul dorinței și admirației. Pentru a ne da seama cât de scumpe erau vopselele, ar trebui
să ne gândim la munca pe care o depuneau miniaturiștii înșiși pentru a obține culori vii și
strălucitoare, așa cum stau mărturie unele texte ca Schedula diversarum artium de Teofil sau De
arte Illuminandi a unui anonim din secolul XIV. Gustul pentru culoare se manifestă în afara
artei, în viața și obiceiurile cotidiene, în vestimentație, în accesorii și în arme. În Amurgul Evului
Mediu, o fascinantă analiză a sensibilității coloristice a perioadei medievale târzii, Huizinga
pomenește însuflețirea cu care cronicarul Froissart vorbea despre corăbiile cu steagurile și

2
purpură, purpure, s. f. 1. Culoare roșie-închisă. 2. Materie colorată roșu-închis spre violet, extrasă în vechime dintr-
o moluscă, iar astăzi preparată pe cale sintetică. 3. Stofă scumpă vopsită cu purpură (2); haină (domnească) făcută
dintr-o astfel de stofă; hlamidă. [Var.: (înv.) púrpur s. n.] – Din lat.

4
flamurile fâlfâind în vânt, cu blazoanele lor multicolore ce străluceau în soare. Sau jocul razelor
răsfrânte pe coifurile, platoșele, micile stindarde din vârfurile lăncilor, drapele de luptă ale
cavalerilor mărșăluind.( Froissart) Se poate vorbi de preferințele cromatice din Blason des
couleurs în care sunt lăudate combinațiile de galben pal cu albastru, de portocaliu cu alb, de
portocaliu cu roz, de roz cu alb, de negru cu alb sau despre descrierea lui La Marche, în care
apare o tânără în veșminte de mătase viorie călare pe un cal alb cu valtrap de mătase albastră,
însoțită de trei bărbați îmbrăcați în mătase roșie și pelerine de mătase verde(Umberto Eco,2012 ).
În perioada medievală timpurie, albastrul și verdele erau culori pe care nu se punea prea mare
preț, probabil din cauza faptului că inițial nu se cunoșteau procedee pentru a obține un albastru
aprins și strălucitor, de aici imaginile sau veșmintele spălăcite sau spălăcite. Începând cu secolul
XII, albastrul devine o culoare prețioasă- putem observa valoarea mistică și strălucirea estetică
a albastrului din vitraliile și din rozetele catedralelor, capabilă să domine celelalte culori și să
filtreze lumina într-un chip ceresc.(fig. 17)

fig. 17

5
Pentru anumite perioade, negrul este culoarea regală prin excelență, pentru altele însă, el
reprezintă culoarea cavalerilor învăluiți în mister care vor să-și ascundă identitatea. Vitraliile
reproduc broderiile de pe veșmintele nobililor și bijuterii.

Vitraliile au apărut o dată cu construirea bisericilor, cele mai vechi datând din secolul X. Tehnica
vitraliului, a fost ilustrată de meșterii medievali în imagini realiste, folosind în egală măsură
culori saturate, albastru, roșu, verde dar și nuanțe de alb și griuri.

În secolul XV, atitudinea față de vitraliu s-a schimbat, acesta devenind mai mult pictură, și mai
puțin generator de atmosferă, culorile devenind mai pale. Noile tehnici au permis redarea
detaliilor galbele sau aurii, picturile devenind mai sofisticate, nervurile de plumb sunt cat mai
bine camuflate în compoziția desenului. În perioada renașterii vitraliul a devenit sticlă pictată,
tehnicile și simbolismul original fiind aproape uitate. În perioada evului mediu, hainele erau
simple, în special la clasele de jos și aveau funcția de bază, cea de adăpost și protecție. O dată cu
avansarea tehnicilor textile, hainele au devenit din ce în ce mai elegante, în special în rândul
celor înstăriți.

fig. 18

6
Secolele XVII-XVIII sunt caracterizate de Baroc și Rococo. Perioada Barocă, din punct de
vedere stilistic, este caracterizată prin complexitate, chiar contradicție, ceea ce îl face diferit.
Reprezintă în general dorința de evoca stări apelând la simțuri, adesea în moduri dramatice, ceea
ce îi subliniază manifestările(fig.19). Câteva elemente frecvent asociate cu Barocul sunt
grandoarea, senzualitatea, dramatismul, vitalitatea, miscarea, tensiunea, exuberanța emoțională și
tendința de a estompa diferențele dintre diferite forme ale artei. Acestea se observă atât în
arhitectură, cât și în modă. Arhitectura este monumentală, spațial dramatică, caracterizată de
mișcare și secvențe de lumină, interioare bogate ce folosește suprafețe contrastante, texturi,
culori vivide și materiale luxoase pentru a intensifica structura și penru a evoca senzualitatea.
Stilul Rococo este caracterizat de utilizarea culorilor pastel, atât pentru interior cât și la nivelul
fațadelor, în special culoarea roz. Utilizarea liniilor curbe la elementele ornamentale dar și la
nivelul formelor arhitecturale, decoruri elaborate, motive florale, adesea, elemente decorative
aurite ce au ca scop evidențierea, armonizarea formelor și creșterea gradului de eleganță a
culorilor. În modă se observă predilecția pentru decorațiuni, motive florale, culori și utilizarea
elementelor aurii. Bijuteriile au fost înlocuite de ornamentația și motivele florale bogate ale
vestimentației, fapt ce arăta statutul social. În a doua jumătate a secolului XVII, a fost apogeul
modei baroce, care se remarcă prin ținute elaborate, pentru a arăta nivelul social, în special la
bărbați. În randul clasei de mijloc se încearcă imitarea ținultelor celor bogați numai ca la un nivel
de simplitate redus. Moda se caracterizează prin utilizarea colierelor din dantelă, culori
întunecate cu detalii aurii și modele elaborate. Moda secolului XVIII este caracterizată de
culorile pastelate, motive florale, accentuarea formelor, revenindu-se la corsete(fig.20). Această
perioadă era definită de câteva aspecte aparent contrastante:extravaganță și o căutare a
simplității, culori pastel și materiale grele, aristocrați si burghezi. Aceasta manifestație a produs o
perioadă diversă atât în arhitectură cât și în modă, totuși mișcarea a luat sfîrșit o dată cu
Revoluția Franceză.

7
 fig.19

fig.20

8
1.2. 2 ART DECO- ART NOUVEAU

Revoluția industrială de la sfârșitul secolului XVIII, începutul secolului XIX a semnalat apariția
industrializării. A pus la dispoziție o serie de materiale și unelte noi pentru construcții cum ar fi
fierul, oțelul, sticla, betonul armat, rezultând noi tehnici de construcție(Brolin, 1976). Progresul
căilor ferate a dus la dezvoltarea noilor construcții prin facilitarea transportului oamenilor și a
materialelor. Arhitecți și designeri au începu să combine stilurile tradiționale cu noile
tehnologii, la începutul secolului XX, după cum se poate vedea în munca lui Louis Sullivan,
Frank Loyd Wright, Victor Horta, Antoni Gaudi, Otto Wagner și alții. Aceasta a dus că la
apariția a diferitor mișcări în cadrul modernismului, cum ar fi Art Nouveau, Art Deco,
Constructivisul Rus, Arts and Crafts, etc.

Art Nouveau a fost un stil în arta decorativă și arhitectură predominant intre anii 1890-1914, ce
a avut manifestări în America de Nord, în toată Europa inclusiv Rusia. Această împrăștiere
geografică și cronologică adus către o diversitate mare a stilului, fapt ce a dus la multe dezbateri
despre marcarea liniilor dintre Art Nouveau și stilurile precedente și cele care au urmat: Arts
and Crafts și Modernismul. De fapt acestea a combinat caracteristicile ambelor: rafinamentul
meșteșugurilor și utilizarea formelor naturale specifice stilului Arts and crafts și interogarea
materialelor convenționale, a formelor și a practicilor asociate cu Modernismul.

Stilul reprezintă o reacție la stilul eclectic a secolului XIX, și a are ca surse de inspirație formele
și structurile naturale, în particular liniile curbe a plantelor și florilor, animale, insecte: fluturi,
lebede, nuferi, orhidei etc.

9
 fig.21 fig.22

Ornamentele se regăsesc atât la nivelul clădirilor cât și la nivelul mobilierului, textilelor, artei,
bijuteriilor. Structura pare a fi aproape organică, se înalță de jos, în forme umflate și ondulate;
liniile curbe, ondulate, curg firesc, sunt flosite frecvent parabole sau hiperbole, ele oferind
dinamism artefactelor și clădirilor. Formele naturale erau eliberate de rădăcini și gravitație,
deveni parte a unui model(Meggs, 1998).(fig.21, fig.22)

fig.23

10
 revizui problemele proiectării de
bază și de fluența adaptărilor sale
de principiu organic. Pentru Hotel
Tassel(fig.23), din Bruxelles
acesta a deschis zona centrală a
hotelului într-un spațiu circular în
care stălpii de fontă sunt sub
forma unor plante stilizate. Pentru
La Maison du Purple, a construit
în jurul unui cadru sinuos de fier
in care fiecare element decorativ a
apărut din izolarea solicitărilor.
Se spune că urmează legea secretă
ascultată de vegetație, care se
dezvoltă în forme imuabile și
mereu armonioase, dar se obligă
să nu atragă niciodată un motiv, și
nici să descrie curba asolitară care
ar putea fi văzută ca o pastișă a
formei naturale.
Victor Horta era apreciat pentru disponibilitatea sa de a

În operele lui Gustav Klimt (fig.24 și fig.25)putem observa motivele geometrice și cromatica,
bazate pe repetiție, alternanță, conjuncție și suprapuneri. Femeia este glorificată prin
juxtapunerea aproximativă a fuziunii dintre decor-îmbrăcăminte/decor-fundal. Hainele ei
simbolizează glorificarea femeii, cu măreția hainelor Bizantine, subliniată prin utilizarea în
compoziție a frunzelor de aur și argint.

11
 fig.24- Adele Bloch-Bauer I fig.25

Aceleași suprapuneri se regăsesc și la nivelul celor două domenii studiate, de exemplu în

arhitectură, in special la interior se regăsesc juxtapuneri între elementele structurale, tapet și
pardoseală. Același lucru îl putem sesiza și în modă, unde regăsim suprapuneri de materiale și
printuri, evidențiate prin diferențe de lungime sau tipul materialului, însă printurile se regăsesc
destul de rar. Stilul se manifesta în special asupra hainelor de seară, care erau decorate cu
brocarturi de mătase, aplicații, broderii și dantele. (Fig.26, fig.27)

12
 fig.26 fig. 27

În Europa, în aceeași perioadă apare un stil caracterizat prin dorința de reflecta gloria grecutului
medieval- Stilul Neoromânesc, care, manifestându-se cu precădere în România, a transformat
peisajul arhitectural al țării. Acesta reprezintă un amestec de elemente răsăritene bizantine,
motive etnografice din arhitectura tradițională, unele modele de inspirație otomană dar și teme
din renașterea italiană târzie.

La nivel vestimentar, se regasesc influențe în portul

trdițional, ia- bluza tradițională românească, reprezentând o
sursă de inspirație și devenită etalon vestimentar pentru
aristocrație, datorită Reginelor Romaniei, în special de către
Regina Maria(fig.30) Această piesă vestimentară a devenit
simbolul unei mișcări artistice universal, datorită tabloului lui
Henri Matisse La blouse Roumaine (fig.28)realizat în anii
’40, acesta având ca sursă de inspirație tabloul orefit de
Theodor Pallady. Matisse a pictat mai multe tablouri având ca
sursă de insprație ia. În anii ‘81, celebrul creator de modă
Yves Saint Laurent(fig.28), dedică întreaga colecție
toamnă/iarnă din anul 1981, iei românești. Ia și motivele

13
tradiționale reprezentate pe aceasta au devenit sursă de inspirație pentru mulți creatori de

modă din perioada contemporană, cum ar fi Dior, Valentino,(fig.29) Tom Ford, Jean Paul
Gaultier și Kenzo. La fel ca stilul Neoromânesc din punct de vere stilistic, se regăsesc motive
etnografice românești, motive geometrice, dar se pot observa și influețe bizantine.

Fig.28 fig.29

Art Deco este un stil artistic, geometric, popular în Europa și în statele unite la începutul
secolului 20. Este marcat de unghiuri ascuțite și de linii clare. Arhitectura Art Deco este
caracterizată de forme geometrice, motive bogate, forme raționalizate și curbilinii, culori vii și
îndrăznețe. Este un stil eclectic ce combină motivele meșteșugurilor tradiționale cu era mașinii
prin imagini și materiale. Ca materiale de construite erau utilizat betonul, piatra, teracota, otelul,
aluminiul și sticla. Atât hainele cât și clădirile împărtășesc importanța lor pentru om, ele oferă
protecție, adăpost și identitate. Formele arhitecturale, cât și cele din modă sunt tridimensionale,
conțin spațiu și sunt legate de artele plastice. În modă, creatorul, transformă un material
bidimensional într-o formă tridimensională atunci când o pune în jurul corpului.

14
 Fig.31- Clădirea Chrysler Fig.31bis-detaliu-

Se observă un interes dezvoltat spre arheologie, atât arhitecții cât și creatorii de modă îmbină
elemente din Egipt, Grecia , Roma, Asia cu elemente ce amintesc de era mașinii.

Spre deosebire de Art Nouveau, accentul este pus pe linii clare, forme geometrice:sfere,
poligoane, dreptunghiuri, zig-zaguri și motive solare(fig.31și fig.31bis). Aceste elemente sunt
dispuse în motive simetrice. Sunt folosite frecvent materiale moderne precum aluminiul, otelul
inoxidabil, crom și materiale plastice. De asemenea, vitraliile, încrustațiile și lacurile sunt
comune. Culorile tind să fie bogate, vibrante, vii, cu contrast ridicat, sunt întâlnite și nuanțele
mai moi asociate cu suprafețe metalice. (Fig.32 și fig.33)

15
 fig.32 fig.33

Stilul Art Deco, este popular la nivel global și se întâlnește în multe domenii artistice și în
produse pentru consumatori( automobile, mobilier, textile, bijuterii, electronice, etc.)

Mișcarea Art Deco, a influențat mulți artiști, arhitecți și creatori de modă. În modă, crearea unei
piese vestimentare este compusă din utilizarea elementelor de construcție; linii, forme, spațiu,
textură și culoare, dirijate de un număr de principii directoare: echilibru, proporție, armonie,
ritm și accent. Atunci când se crează pentru corpul uman aceste elemente și principii sunt
manevrate elemente și principii sunt dirijate in scopul evidențierii funcției, frumuseții și tema
designului în ansamblu. Moda Art Deco a fost influențată de Baletul Rus dirijat de Segei
Pavlovich Diaghilev, acesta a dorit să introducă mai mult „simțul exotic, introducând culori tari
și costume ce accentuau figura naturală a femeii. Pe măsură ce Era Victoriană și cea Eduardiană
sunt eliminate, societatea occidentală iese din cochilie adoptând moda din orientul mijlociu,
integrând multe mituri, materiale și moda culturilor orientale în stilul său (fig.34, fig.35)

16
 fig.34 fig.35

1.2. 3 MODERNISM

Arhitectura modernă a evoluat ca rezultat al revoluției sociale și politice, dar și datorită

dezvoltărilor tehnologice și inginerești ale secolului XIX. O clădire modernistă este
caracterizată de simplificarea formei, repetarea formelor simple, uniformitate a designului și in
special eliminarea ornamentelor tradiționale, în timp structura în sine are rol estetic(Brolin,
1976). De obicei este la scară mare în raport cu mediul înconjurător, cu un aspect industrial dur
al materialelor. Aceste forme sunt bazate pe ideologiile: „form follow funcțion”- „forma
urmează funcția”, noutate, și puritatea formei. Le Corbusier a descris casa ca „o mașină de trait”
și a mers mai departe propunând un sistem ce se regăsește la Vila Savoye.(fig. 36)

fig.36

17
Câțiva arhitecți moderniști s-au întors la haine iar și iar pentru analogie, deși adesea au respins
moda datorita faptului ca este frivolă și irațională. Scopul moderniștilor a fost acela de a scăpa
de excesivele și sâcâitoarele rochii decorate de secol și să pună un strat alb simplu. „Dress
codul“ pereților albi, reprezintă în sine o expunere a modei departe de a fi neutră și tăcută cum
sugerează, dar reprezintă o dorință elitistă și o obsesie. Pentru arhitectura și moda modernă,
arhitecți precum Le Corbusier, Walter Gropius, Herman Muthesius, Van de Valde și Peter
Berhens, au creat o arhitectură care îmbracă funcționalitatea îmbrăcămintei barbatești, fiind
scutită de excesele se modă pentru femei. Van der Valde a fost adesea acuzat pentru
transformarea arhitecturii în modă deoarece o trata ca o creație de haine. Adolph Loss a fost și
el unul dintre cei ce susținea că arhitectura modernă trebuie să fie coordonată ca un costum croit.
El spunea ca arhitecții ar trebui în primul rând să ocupe mai întâi de textile ca metodă de
aplicare a semnificațiilor și a esteticii locuinței, apoi să folosească arhitectura pentru a susține
aceste principii în forma construită(Quinn, 2003)

În această discuție despre arhitectura și moda modernă a existat întotdeauna un altul, care a
purtat-o. Arhitectul și creatorul de modă erau în afara spațiului, în afara hainei, privind,
niciodată ocupând-o el însuși. Arhitectul modern a avut o viziune privilegiată asupra experienței
spațiului și a fost întotdeauna un observator detașat, el a ignorat nevoia de exprimare a identității
personale într-un spațiu.

Caracterizate de minimalism, atât arhitectura cât și moda tind spre apropierea analitică de
funcțiune și utilizarea rațională a materialelor și inovarea la nivel structural. În ambele se
observă sublinierea volumelor, liniilor simple, clare, culorilor neutre și in special lipsa
ornamentației.

Apărut ca o mișcare artistică în jurul anului 1919, constructivismul rus a propus ideologia de
„producerea a artei”, care face referire la artă ca sens social și scop practic. Pornind de la o serie
de dezbateri și colaborări dintre susținătorii pasionați „artiști-ingineri” ca Vladimir Tatlin,
Alexander Rodchenko, Varvara Stepanova si Lyubov Popova. (fig.37)

18
 fig.37

Lucrarea lor extensivă a fost îndreptă către o reorganizare

totală a vieții și o nouă formă de exprimare artistică
disponibilă pentru mase, si fără îndoială a implicat diverse
arii creative, inclusiv arhitectura și moda.

19
Constructiviștii ruși au văzut corpul uman ca un vas mobil, care impunea o îmbrăcăminte simplă
și igienică, pentru a facilita munca și eficiența vieții purtătorului. Plecând de la simetria, luxul li
comoditatea îmbrăcămintei pre-revoluționare, constructiviștii ruși au preferat forme geometrice
simple și au completat culorile din designul avantgardist. Artiștii Varvara Stepanova și L.
Popova au lucrat la fabrica de textile Tsindel proiectând materiale și modele pentru rocii.
Popova a continuat să- și modeleze propria viziune a rochiei flaper3, în timp ce Sepanova a
colaborat cu Alexander Rodchenko pe un model de salopetă lineară simplă. În cadrul
arhitecturii munca lor a fost la nivel conceptual, însă operele artistice, picturile au fost transpuse
în printuri pentru tapet și materiale pentru arhitectura de interior.(fig. 38)

fig. 38

1.2. 4 ANII 60-70- CONTEMPORAN

Arhitectura post-modernistă a fost influențată de modă prin structura clădirii se identifică cu

decorația estetică elegantă a curbelor și liniilor captivante proiectate să satisfacă spectatorii și
utilizatorii (fig.39, fig.39bis). Acest tip de arhitectură conține elemente de originalitate,
contradicție, ironie și surpriză. În modă principalele elemente postmoderniste au fost dezvoltate
de următorii creatori de modă Alexander McQueen, Vivienne Westwood și Comme des Garcon.

3
Flaper- termen utilizat pentru rochiile în stilul anilor ’20
20
fig.39 fig.39bis

Moda a luat o întorsătură în anii ’60, femeile adoptând moda fustelor mini, devenind cel mai
popular cod de îmbrăcăminte al acelei perioade. Anii 60-70 au fost numiți anii media, a
producției mass-media, consumului rapid și a altor domenii, au reprezentat epoca progresului
tehnologic rapid care a culminat cu primii pași ai omului pe lună. Moda anilor ’60 a fost
influențată de stiluri ca cel Victorian, Art Nouveau sau Art Deco.

fig.40

Arhitectura postmodernistă a respins modelele formale și funcționale ale modernismului,

precum și orice cruciadă idealistă de a schimba principiile societății umane prin intermediul
artelor. Arhitectura postmodernistă tinde să fie extrem de decorativă și oarecum capricioasă,

21
concentrându-se asupra funcției de proiectare, una din cele mai importante trăsături ale sale ar
putea fi refuzul de a se inspira dintr-o singură sursă. Arhitecții postmoderni încorporează
elemente stilistice din mai multe stiluri arhitecturale diferite într-o singură structură distrugând
limitele dintre stiluri. Astfel este una dintre formele cele mai eclectice ale arhitecturii,
concentrată pe bucuria de a proiecta și respinge regulile de stil.

Spre deosebire de postmodernism, deconstructivismul a respins teoria de acceptare și integrare a

referințelor istorice, de asemenea și ideea de ornament și decorație. respingând noțiunile cliche
ale farmecului siluetei la modă atât arhitecții cât și creatorii de modă au făcut cunoscută noua
abordare a hainelor în perioada post-industrială. Așa cum în practica filosofică și in cea de
arhitectură sau modă, deconstructivismul a generat noi semnificații și metode de construcție,
punând sub semnul întrebării metode de înțelegere a invizibilului și nedefinitului. Atât in modă
cât și în arhitectură deconstructivismul este caracterizata e fragnmentări, suprapuneri, asimetrii,
distorsionări, unghiuri grave, volume accentuate.

fig.41 fig.42

22
În arhitectura contemporană nici un stil nu este dominant, arhitcții lucrând cu diferite stiluri, de
la postmodernism la arhitectura high-tech la stiluri extrem de conceptuale, asemănătoare
sculpturii, dar la o scară mai mare. Diferitele stiluri si abordări au în comun utilizarea
tehnologiilor foarte avansate si a materialelor moderne de construcție cum ar fi structura
tubulară, care permite construcția clădirilor din ce în ce mai înalte, mai ușoare și mai puternice
decât în secolul XX. De asemenea o contribuție majoră o au și utilizarea proiectării asistate pe
calculator și tehnologia de printare 3D permițând proiectarea și construirea cu mai multă precizie
atât în domeniul arhitecturii cât și cel al modei.( fig.41, fig.42)

23
24
25
26
1,2
27
28