Arhitectura rurala

Ca domeniu aparte al stravechi culturi populare romanesti, arhitectura taraneasc

a este de un interes deosebit pentru cunoasterea dezvoltarii culturii materiale
din tara noastra. Teritoriul Romaniei fiind acoperit pina nu de mult, de paduri
cu arbori de diferite esente, arhitectura populara romineasca a avut la baza lem
nul. Era utilizata :
Tri-red.gif (899 bytes) tehnica construirii din birne lungi asezate orizontal, p
recum si
Tri-red.gif (899 bytes) tehnica construirii din nuiele impletite si lipite cu lu
t, fixate intr-un sistem de ,,furci " infipte in pamint.
Tri-red.gif (899 bytes) O a treia tehnica de constructie se intilneste in zonele
de stepa propiu-zisa sudul Moldovei, Dobrogea, sudul Munteniei si partea de ves
t a Transilvaniei. Constructiile intrebuinteaza aici ca materie prima lutul, fie
in sistemul ceamurului, fie in cel al chirpicilor.
Dezvoltarea socio-economica va avea un rol determinant in traditia arhitecturala
. Dezvoltarea economica si ocupatiile de baza ale locuitorilor au dus la diferen
tieri in ceea ce priveste sistemul de constructii de locuinte. Tipul originar a
fost cel al caselor cu un singur rind, construite la nivelul solului, incluzind
o serie de variante regionale, diferentiate prin elemente specifice zonei. Arr
ow (175 bytes)
Planul locuintei in toata Muntenia este format din doua incaperi - tinda si odai
e - cu o intrare. In prima jumatate a sec.XX, planul care se raspindeste este ce
l obisnuit pentru toata tara, al tindei centrale cu doua odai laterale. Tinda ce
ntrala este foarte mare si are in cuprinsul ei vatra. Una din odai, incalzita cu
o soba oarba, serveste pentru locuit, cealalta, neincalzita este ,,odaia curata
" in care se tin cele mai frumoase piese de mobilier si tesaturi.
In Muntenia arhitectura difera de la un judet la altul si in functie de zona.
Tri-red.gif (899 bytes) zona de cimpie
Tri-red.gif (899 bytes) zona de deal
Tri-red.gif (899 bytes) zona de munte
Tri-red.gif (899 bytes) Casa de cimpie este rareori inalta avind un singur nivel
si totdeauna o prispa in fata. Tot ca element de plan amintim si prezenta foiso
rului, uneori sub forma unei simple platforme suprainaltate fata de nivelul pris
pei. In ceea ce priveste decorul casei, observam o oarecare saracie a ornarii re
alizate in sculptura sau crestatura.
S-a dezvoltat, in schimb, o foarte bogata decoratie in relief de tencuia
la si in muluri de ghips, imprumutata arhitecturii orasenesti din Muntenia; ea s
e caracterizeaza prin imitatia unui stil neoclasic, in care fatada este decorata
cu coloane avind capitelurile lucrate in forme ce amintesc ordinele clasice.
Astfel, o categorie speciala, caracteristica Olteniei de sud (sfirsitul sec. XIX
inceputul sec. XX) este cea a caselor ingropate pe jumatate in pamint ,,bordeie
"; in 1950 intr-un singur sat Castranova din jud. Romanati se mai aflau inca 50
de asemenea case ingropate pe jumatate cu toate ca inca din 1894 prin Regulament
ul pentru alinierea satelor si pentru construirea locuintelor taranesti, constru
ctia de bordeie fusese cu totul oprita. Planul caselor ingropate se organizeaza
in jurul unei incaperi centrale, de mari dimensiuni, avind intr-un colt vatra as
ezata sub nivelul solului, numita ,,la foc ". Din ,,la foc " se trece la ,,soba
", o odaie de locuit incalzita cu o soba oarba. Intrarea se face prin ,,tinda",
asezata in fata ,,la foc "-ului. Tinda nu are usa, iar terenul este amenajat in
panta usoara, care duce de la nivelul solului de afara la ,,groapa " incaperii c
u vatra. De la acest plan elementar se trece, prin adaugiri succesive, la planul
cu o incapere centrala cu vatra si cu doua incaperi laterale.
De la casa ingropata la inceputul sec.XX s-a trecut la casa de deasupra solului.
Materialele de constructie sunt acum altele: in locul lemnului de stejar se fo
loseste caramida sau nuielele impletite si lipite, iar locul acoperisului de pai
e si pamint dupa 1900 l-au luat tabla si tigla. Structura acoperisului este cea
in patru ape.
In partea de nord a Munteniei s-a dezvoltat un tip de casa inalta datorita ocupa
tiei de baza, pomicultura si viticultura, locuitorii avind nevoie de incaperi po
trivite pentru pastrarea recoltei. Ornamentatia caselor este foarte bogata, stil
pii fiind sculptati, la fel si ancadramentul usilor, crestaturi in grinda parale
la cu fatada etc. Acoperisurile in patru ape cu sindrila.
Daca nordul Munteniei s-a impus printr-o arhitectura a lemnului de o inalta valo
are artistica, sudul se remarca prin realizari originale derivate din particular
itatile mediului natural geografic, social-economic, istoric, din varietatea mat
erialelor si tehnicilor de constructie si decorare. Incepind cu primele decenii
ale secolului al XX-lea caramida arsa va deveni materialul de constructie domina
nt in sudul Munteniei.
Astfel pentru judetul Mehedinti unde principalul material de constructie este le
mnul de stejar si de fag, casele sunt construite din birne care se ,,cercuiesc",
adica se bat in cuie nuiele subtiri crapate in doua care au rostul sa constitui
e un suport pentru tencuiala de var groasa ce acopera peretii. Acoperisul este c
el de sindrila.
Apar casele inalte de tip dezvoltat avind la parter amenajate pivnite sau adapos
turi pentru animale mici. Accesul spre etaj se face, intr-un foisor restrins, pr
intr-o scara care se poate arata inzidita sau desfasurata liber in exterior, alc
atuita din lespezi mari de piatra.
Planul casei din Mehedinti se caracterizeaza prin existenta prispei partiale sau
cu un foisor in fata intrarii si a camerei supradimensionate. Elementele de art
a sunt concentrate la lemnaria prispei partiale. Cosoroaba si stilpii sustinator
i sunt ciopliti cu motive geometrice. Pe coama acoperisului apar ,,tepele" si ,,
ciocirlanii " uniform taiati.
Cea mai frumoasa arhitectura taraneasca s-a dezvoltat in judetul Gorj. Zona de m
unte
Lemnul de stejar a fost principalul material de constructie. In constructia case
lor la inceputul sec. XX intra intr-o proportie apreciabila piatra si caramida.
Soclul inalt precum si coloanele si arcadele sunt lucrate din piatra si caramida
. Apare tot mai des acoperisul din tabla si tigla in locul sindrilei.
Planul caselor este format din tinda, la mijloc, si doua incaperi in parti sau d
in doua, trei sau patru incaperi dispuse in linie, cu tot atitea intrari separat
e de pe prispa. Prispa se intinde acum pe doua sau trei laturi.
Casa gorjeneasca impresioneaza si incinta privirea atit prin proportia sa - fie
ea joasa sau inalta - cit si prin decorul sau. Casa joasa este masiva fara sa fi
e greoaie, iar casa inalta are o silueta svelta datorita stilpilor ce subtiaza v
olumele, dind constructiei eleganta.
Decorul caselor continua traditia sculpturii in lemn. Se folosesc tot mai mult c
ompasul, rigla si rindeaua. Au aparut stilpi de lemn de o deosebita frumusete. C
a un element decorativ nou este rama de lemn a ferestrelor, purtind rozete sculp
tate. De asemenea o mare raspindire cunoaste decorul realizat prin traforare si
cel realizat prin colorarea lemnului sau a peretilor. Am putea spune ca se creaz
a un anumit gen decorativ al traforajului, care include realizarea in aceasta te
hnica, chiar a unui tip aparte de capitel sau a unor forme care sa reproduca arc
ul polilobat de altadata, intilnit pe toate fruntarele.
Locuintele traditionale din lemn, in care materialul era pastrat in infatisarea
rezultata numai din modul de fatuire, se tencuiesc, urmind sa reproduca formele
arhitecturii de zidarie.
Lemnul constituie si in Vilcea principalul material de constructie alaturi de pi
atra care este utilizata pe scara larga, nu numai ca temelie joasa pentru casele
 cu un nivel, ci si ca soclu dezvoltat adapostind beciul caselor inalte. Acum se
foloseste alaturi de piatra si caramida, precum si sistemul de zidarie alternat
a cu caramida. Vechiul acoperis cu sindrila este tot mai mult inlocuit cu acoper
isul de tigla si, in masura mai redusa, cu cel de tabla, de asemenea foisorul se
deplaseaza spre centrul constructiei, pierzind rostul de spatiu semiadapostit s
i devenind doar un acoperis al scarii de intrare.
Dintre sistemele ornamentale vechi, casa noua a preluat crestaturile si structur
a insa in forme schimbate si mai numeroase. De asemenea tencuiala este uneori co
lorata, iar motivele ornamentale se grupeaza la cornise si in jurul ferestrelor,
dupa modelul caselor orasenesti. Apare acum traforajul care impodobeste frontoa
nele foisoarelor in doua ape, precum si streasina acoperisului.
Daca in nordul Munteniei au putut fi desprinse, trei zone - platforma inalta meh
edinteana, depresiunea gorjana, dealurile inalte vilcene - in ceea ce priveste a
rhitectura populara, in partea de sud, pe intinderea neta a cimpiei, arhitectura
populara poate fi tratata ca o unitate pentru judetele Dolj si Romanati, desi n
ici aici nu lipsesc diferentierile.
Locul lemnului de stejar in constructie l-a luat caramida, chirpiciul, sau nuiel
ele impletite si lipite, iar acoperisul de paie si pamint a fost luat de tabla s
i tigla. Incaperile nu mai sunt ingropate, ci sunt construite la nivelul solului
, iar acoperisul in patru ape. De la inceputul secolului se foloseste tot mai mu
lt cimentul sub forma de beton, turnat pentru temelii.
Planul locuintei de cimpie este cel al tindei centrale cu doua odai laterale si
prispa in fata. Tinda centrala este insa foarte mare si are in cuprinsul ei vatr
a. Tot ca element de plan este si foisorul.
Se dezvolta o bogata decoratie in relief de tencuiala si in muluri de gips, fata
dele fiind decorate cu coloane avind capitelurile lucrate in forme ce amintesc d
e ordinele clasice. Se folosesc, de asemenea, la exteriorul casei zugraveli colo
rate care complecteaza lipsa decorului sculptat intr-o zona de cimpie.
COSOROABA
Cosoroaba este un element constitutiv al ?arpantei unui acoperi? ?i anume fiecar
e dintre bârnele a?ezate orizontal deasupra pere?ilor casei în lungul acoperi?ului,
pentru a sus?ine capriorii.[1] Cosoarba este talpa de jos a ?arpantei, pe ea se
sprijina tot acoperi?ul. [2]
În arhitectura tradi?ionala, cosoroaba este ?i grinda orizontala întâlnita deasupra stâl
pilor unui foi?or, a unui pridvor sau a unei prispe. Este adesea împodobita cu dec
ora?ii liniare (crestaturi), traforate sau sculptate.
Decora?ii deosebite prezinta costoroabele bisericilor de lemn din Slavu?a (Gorj)
, Larga (Gorj) ?i Manastirea Draga-Cozla (Neam?)[3].
La Biserica de lemn din Brebi cu hramul Sf. Împ. Constantin ?i Elena din Brebi, jude
?ul Salaj ca un omagiu adus realizatorilor, în cosoroaba prispei a fost sapat urma
torul text: 1759 în acea vreme au facut aceasta biserica. Me?teri au fost Breurz ?i
Borzan Ion în zilele lui popa Danila . [4]

Despre casa si limba

Inscrierea organica in mediul natural este cel mai important caracter al locuiri
i populare. Acest fapt se reflecta si in terminologia legata de constructie: tru
nchiurile de la baza, talpile casei se numesc si ursi; talpa casei sprijina pe c
alcaie de piatra; peretii de barne se incheie la capete cu catei; la partea supe
rioara se afla cununa fruntarelor, capetele ei numindu-se cai; structura acoperi
sului e un sir de capriori sau corni, care sunt solidizati la partea superioara
pe perechi de un element orizontal care constituie capra; coama sarpantei se che
ama magar; creasta acoperisului e impodobita cu ciocarlani, cocosi sau alte cape
te de pasari si animale; varfurile acoperisurilor sunt strajuite de tapi; teapa
singulara din varful foisorului se numeste si cuc, iar lucarna podului cuca; tex
tura de sindrila a invelitorilor e fasonata dupa modele numite bot de rata, coad
a de randunica, solz de peste, fagure de albina etc; usile se incuie cu broaste,
streasina si lucarna cu cate o geana; ferestra are un ochi etc.
Denumirile sunt astfel legate de o conceptie despre natura si viata prin excelen
ta organica, in care locuinta e privita ca un organism care intruchipeaza intreg
universul cu flora si fauna lui, dar care e in acelasi timp asimilat si corpulu
i omenesc. Denumirile legate de alcatuirea trupului omului, denumirile de pasari
si animale se ierarhizeaza intr-o ordine ce incearca sa sintetizeze armonia unu
i mod de viata organic.
Tipul de locuinta
Casa cu un singur nivel este tipul specific de locuinta taraneasca care apare pe
teritoriul românesc in toate zonele.
Locuinta cu doua nivele, intalnita azi in aproape jumatate din zonele etnografic
e ale tarii, este o aparitie tarzie. Cele mai vechi case de acest fel au aparut
in judetul Gorj, mai tarziu in judetele Arges, Muscel, Dambovita, Prahova si Buz
au si, recent, in zona Sibiului, Tara Oltului, Zona Branului si Tara Barsei.
Tipul cel mai vechi il reprezinta locuinta cu o singura incapere, care a disparu
t aproape in intregime la inceputul secolului XX.
Casa cu o singura incapere , cu caracter polifunctional, cuprinde vatra, tot mob
ilierul precum si obiectele de uz gospodaresc.
Casa cu incapere de locuit si camara , intalnita in zonele Arges, Muscel, Hunedo
ara, Tara Hategului, tinutul Padurenilor, Tara Motilor, zona Buciumanilor si Tar
a Zarandului, reprezinta, raportat la locuintele de pe intreg teritoriul tarii,
un procent destul de redus.
Casa cu incapere de locuit si tinda este foarte frecventa ca si casa cu doua inc
aperi si tinda centrala. A doua incapere se numeste "odaie curata", "casa mare",
"casa buna", "odaia de sus" sau "casa cu paradie" si are un aspect expozitional
, cu caracter sarbatoresc, continand cele mai frumoase obiecte ale gospodariei.
Aceasta dispunere a incaperilor apare i secolul XIX si nu se intalneste in locui
ntele vechi din Gorj si tara Motilor (unde camerele au intrari separate de pe pr
ispa), nici in zonele Bran si Muscel.
Casa cu o incapere de locuit, tinda si camara este alt tip intalnit in zonele Go
rj, Tara Lapusului, Podisul Transilvaniei, Muntii Apuseni, zona muntoasa a Banat
ului, Tara Barsei si tinutul Branului.
Despre locuirea populara
Caracteristicile locuirii primitive se prelungesc pana aproape de zilele noastre
in locuirea populara. Civilizatia rurala este cea care perpetueaza un mod de vi
ata aflat in afara istoriei, in care omul mai e inca aproape de conditia sa miti
ca. Este o civilizatie care tocmai se stinge sub ochii nostri si o forma de locu
ire pe care generatia noastra apuca sa o vada disparand.
Fiind prin natura ei traditionala, una din principalele caracteristici ale locui
rii rurale este lipsa de schimbare; originalitatea e respinsa si condamnata. Exi
stenta unor modele acceptate, reluate mereu cu putine inovatii semnificative, ex
plica marea persistenta a formelor. Creatiile arhitecturale sunt anonime si mai
degraba produsul colectivitatii decat opere individuale. Chiar daca exista meste
ri la care se apeleaza la constructia unei case noi, ei nu fac decat sa perpetue
ze modelele traditionale. Mesterii populari reiau aceleasi tipuri acceptate de c
omunitate, doar adaptandu-le conditiilor particulare ale fiecarei gospodarii: al
catuirea familiei, situatia ei economica si configuratia terenului.

ARHITECTURA TRADITIONALA
Desi se întinde pânã în
Scandinavia, arhitectura în
lemn a cunoscut o dezvoltare
deosebitã pe teritoriul
României, mai ales în zonele
împãdurite. Iar lemnul era
principalul material de constructie
în cele mai multe
regiuni, dat fiind cã tara este
în mare parte împãduritã. În
constructia caselor se folosea
lemnul de fag, paltin,
brad si pin, iar cuiele erau
fãcut tot din lemn, din lemn
de tisa. Însãsi defrisarea, deci
tãierea copacilor avea o rânduialã
aparte. Mesterii dulgheri
cutreierau multe pãduri
pentru a alege copacii
potriviti pentru constructie.
De cele mai multe ori, dupã
tãierea copacilor, trunchiul
era lãsat acolo, sã se ofileascã
crengile, ca sevele sã se
mai zvânte, ca lemnul sã se
usuce putin. Apoi se tãiau
crengile de pe trunchi, iar
ca o fazã urmãtoare, se desprindea
scoarta. Descojitul
era o muncã migãloasã si
cerea multã îndemânare.
Trunchiurile erau apoi tãiate
dupã necesitãti. Deseori
în asa fel, încât se obtineau
bârne lungi cu îmbinãri crestate.
Din acestea se fãceau
cununi orizontale , care, în
fond, urmau sã constituie
peretii casei. Din alti trunchi
se tãiau scânduri si leaturi,
iar din lemn mai moale si
mai usor de prelucrat se fãcea
sindrila. Materialul de
constructie cel mai de pret
erau însã bârnele groase si
lungi, din care se fãceau
peretii caselor de lemn si
cadrul acoperisului. În zonele
de munte si de deal, bârnele
folosite în dulgheritul
peretilor erau ridicati pe o
talpã , asezatã pe un sir de
pietre sau bolovani. Acoperi
sul caselor era din paie,
stuf sau sindrilã mãruntã. În
zonele de deal sau de ses,
tehnica constructiei caselor
era alta. Acolo peretii se fãceau
din nuiele împletite,
lipite cu lut si fixate în
furci , niste stâlpi din lemn
masiv, mai ales de stejar. În
câmpie era încã rãspândit
obiceiul de a face peretii din
pãmânt bãtucit sau din chirpici,
dat fiind cã acolo lemnul
nu era la îndemânã ca
la munte. ªi nici piatrã si
bolovani nu erau, astfel cã
în regiunile de ses cel mai
rãspândit material de
constructie
era lutul, pãmântul
si stuful. În schimb, peretii
caselor din câmpie erau mai
groase, tocmai fiindcã se
fãceau mai cu seamã din
pãmânt bãtut.
În mod obisnuit, acoperi
sul caselor românesti era
în patru ape, dar casele
vechi din Hunedoara aveau
acoperis în douã ape. În
zonele muntoase, cu multe
precipitatii, acoperisul era
înalt si abrupt, ca zãpada sau
apa de ploaie sã se scurgã
mai repede. În zonele deluroase
din Muntenia si Oltenia,
casele se construiau
putin înãltate pe o temelie
de piatrã si având la subsol
depozite de fructe si vinuri.
Tot în zonele din sud se
gãsesc si case fortificate care
se numesc cule. Tot acolo
multe case aveau foisor sau
prispã. În zonele bogate în
lemn, s-a dezvoltat o mare
tehnicã a îngrãdirilor, cu
garduri si porti mãiestrit lucrate,
cu multe împodobiri.
La fel, în aceste regiuni, si
clãdirile anexe erau mai
mari si mai spatioase, fiindcã
în acestea iernau turmele
de oi sau vitele, iar hambare
mari asigurau spatiul
necesar pentru furajele din
timpul iernii ale animalelor.
Cel ce studiazã arhitectura
tãrãneascã traditionalã
a României va putea cunoa
ste în acest fel si conditiile
naturale si sociale în
care au trãit locuitorii caselor
respective. Ele grãiesc si
despre modul de trai al locuitorilor,
dovedind cum s-au gospodãrit oamenii
acestor locuri. Desi la începutul
secolului XXI putem
descoperi tot mai putine
case traditionale. Totusi au
mai rãmas mãrturii ale acestei
arhitecturi traditionale,
care pot fi aflate în modul
lor original, în mediul rural
încã existent în anumite
zone ale României. Dar frumusetea
arhitecturii populare
poate fi regãsitã si în
muzee ale satului, în care
multe capodopere reprezentând
diferite stiluri arhitectonice
traditionale pot fi
admirate si studiate, fiind
salvate posteritãtii într-un
cadru stiintific adecvat.