Universitatea din București, Facultatea de Filosofie

Spiridon Larisa-Mariola,An II, grupa 303,

Studii Europene

O privire asupra puzzlle-ului lui

Kripke

Filosofia Limbajului
Profesor : Lect. univ. dr. Sorin Costreie
 A puzzle about belief

Capitolul “A puzzle about belief” are drept teză un puzzle despre nume şi
credinţă, acesta se împarte în 3 secţiuni, în care Kripke pune în discuţie ideea că “the
puzzle is a puzzle”, aceasta constituind teza principală, dezbătută in secţiunea a treia
printr-un exemplu concret.
Teza lui Kripke este similară paradigmei lui Mill afirmând că un nume propriu
este, drept vorbind un simplu nume, referindu-se doar la purtătorul acestuia, neavând alte
funcţii lingvistice,totuşi spre deosebire de o descripţie definită un nume nu descrie
purtătorul ca posedând anumite proprietăţi speciale de identificare. Kripke incearcând să
îşi apere forma proprie de Millianism se opune tezei lui Frege însă sfârşeşte prin a adopta
o idee de la acesta, însă aceasta apare ca fiind mai puţin evidentă.
Prima secţiune redă fundamentul teoretic care contribuie la redarea puzzle-ului,
tratând nişte probleme preliminare privind substituţia.
A doua secţiune redă câteva principii generale care evidenţiază obiceiul nostru de
a raporta credinţele și anume Principiul Discotațional( Suprimării ghilimelelor) și
Principiul Traducerii. Astfel, dacă un vorbitor a unei limbi, se referă la „p” și p este o
propoziție, atunci vorbitorul crede că p, conform principiului discotațional.
Conform principiului traducerii dacă o propoziție exprimă un adevăr într o limbă,
atunci orice traducere a acesteia exprimă de asemenea un adevăr, în orice altă limbă.
Aceste două secţiuni sprijină şi redau detalii interesante pentru teza dezbătută în
cea de-a treia secţiune, care reprezintă “exemplul lui Pierre”¹.
Frege în opoziţie Millianului Kripke susţine că fiecărui nume propriu, un vorbitor
îi asociază anumite proprietăţi care determină referentul său ca fiind un lucru unic,
îndeplinind proprietatea atribuită. Proprietăţile constituie sensul numelui.
Noţiunea de context propoziţional este o manieră de a evidenţia contrastul dintre
perspectiva Milliană si cea Fregeeană.
 Quine derivă concluzia că dacă vrem să păstrăm ceva precum teoria lui Mill al
numelor proprii şi deci a transparenţei principiului, trebuie să abandonăm contextul
credinţei şi orice context modal în care acest principiu nu este valid.
Kripke vrea să conserve atât contextul modal,cât şi pe cel al credinţei, si
raţionalitatea vorbitorului. Aşadare el nu poate accepta nici teoria Fregeeană nici pe cea
Quineeană.
Donnellan îşi exprimă punctul de vedere cu privire la teoria lui Kripke „ acelaşi
paradox asupra căruia teoria direct referenţială se presupune a fi fondată, poate fi derviată
din unu din aceste principii, fără ca nicio teorue de referinţă să fie asumată. Cu alte
cuvinte, oarecum independent de orice teorie de referinţă am adopta, există un paradox
care poate fi derivat din principiile pe care le utilizăm în a asocia creinţe oamenilor. Şi
aceia care postează obiecţia teoriei direct referenţiale trebuie implicit să se bazeze pe
aceste principii...Principiile, desigur, rezultă în paradox doar în anumite cazuri, cazurile
care sunt utilizate pentru a ataca perspectiva direct referenţială.”²(p.207)
Dacă ar fi corectă o viziune strict Milliană şi funcţia lingvistică a numelui propriu
este epuizată de faptul că îşi denumeşte purtătorul, ar părea că numele proprii ale
aceluiaşi lucru sunt oarecum interchimbabile, nu doar fără a dăuna adevărului sau chiar şi
dăuna semnificaţiei. Astfel indiferent de cuvintele utilizate înţelesul propoziţiei ar trebui
să rămână acelaşi.
Potrivit unui exemplu de-al lui Quine ,exemplul cu Cicero și Tully ³(p.383), dacă
numele ar fi „menţionate” şi nu „utilizate” aceasta şi-ar pierde valoarea de adevăr. Însă
dacă Mill ar avea completă dreptate nu numai că „Cicero era leneș”, ar avea aceeași
valoare de adevăr cu „Tully era leneș” , ci amebele propoziții ar exprima același lucru, ar
avea acelașu conținut. Același lucru ar fi valabil si pentru „Cicero îl admira pe Tully”,
„Tully îl admira pe Cicero”, „Cicero îl admira pe Cicero” și „Tully îl admira pe Tully”, ar
fi patru modalități de a spune același lucru, însă Russell a considerat că nu pot avea
caracter interschimbabil. ¹ª(p.403)
Dacă o asemenea consecință a perspectivei lui Mill ar fi acceptată, ar însemna să
aibă consecințe privind contextul intensional.
David Sosa critică ideea că puzzle-ul lui Kripke poate fi considerat ca o reducere
a principiului discotațional, eventual el spune că, cazuri de tip Kripke pot fi create chiar și
fără un principiu discotațional. Morala este că „este inutil a încerca să oprești exemplul
lui Kripke înainte să atingă pasul în care credința că N este F si credința că N nu este F să
fie atribuite unui agent.”(p.384-5)²ª. Ideea pe care a evidențiat-o Sosa este un alt
principiu ascuns ca și în cazurile de tip Kripke, numit principiul Hermeneutic.
Conchid prin a menționa că după citirea lucrării lui Kripke și articolul lui David Sosa,
care arată că defapt Kripke prin încercarea sa de a apăra teoria Millianistă este defapt un
argument împotriva ei. Pentru a genera acest puzzle mai sunt necesare și alte principii nu
numai cele Millianiste, teoria Fregeană venind în sprijinul acesteia prin susținerea
faptului că aceste exemple de nume codsignative sunt interschimbabile in contextul
credinței. Conform teoriei Fregeene „Paderewski” și „Paderewski” (p.398-399)³ª,
„London” și „Londres” ar avea sensuri diferite.
Aceasta ar putea fi datorată faptului că sunt nume proprii in limbi diferite. Aceste nume
care se presupun a putea fi traduse sau a avea exact aceeași descriere au sensuri diferite
pentru cei care nu poseda cunoștințele necesare unei traduceri reușite sau sunt ambigue.
 Note:
¹ - Martinich, “The Philosophy of Language", (p.394) Pierre crede ca “Londres est
jolie” si totodata ca „London is ugly” pentru intregul puzzle a se citi p.392-398
² - Keith Donnellan, "Belief and the identify of reference" in Midwest Studies in
Philosophy Propositional Attitudes, CSLI 1990 (p201-214)
³ - Martinich, “The Philosophy of Language", (p.383) „Cicero are sase litere”
difera in valoare de adevar de „Tully are sase litere” lasate singure in context
¹ª - Martinich, “The Philosophy of Language", (p.403), nota a V-a cu privire la
Russell
²ª- David Sosa, “Import of the Puzzle About Belief", Philosophical Review, 1996,
p.384-5

³ª - Martinich, “The Philosophy of Language", (p399-399) a se citi exemplul

integral
Peter crede ca “Paderewski are talent musical” si totodata Peter crede ca
“Paderewski nu are talent musical”.
Bibliografie:
Martinich, “The Philosophy of Language"
David Sosa, “Import of the Puzzle About Belief"
Keith Donnellan, "Belief and the identify of reference"