Analiza logica a clarificat informatiile din campul

metafizicii, a filosofiei valorilor ca fiind fara sens. O secventa

de cuvinte e sterila daca nu constituie o afirmatie (statement).
Pot fi enunturi evident sterile, dar mai sunt si pseudostatement, care par a avea un sens, dar de fapt nu il au. Teza lui
Carnap din text este ca astfel de pseudo-statement sunt toate
propozitiile principale ale metafizicii.
Pseudoenunturile sunt de doua feluri: fie contin un cuvant
care este considerat in mod gresit ca avand sens, fie
constituentii au sens, dar modul cum sunt asezati in fraza nu
dau un enunt cu sens. Ambele tipuri se gasesc in metafizica.
Mai mult, intreaga metafizica consta numai in astfel de pseudostatements.
2. Semnificatia unui cuvant
Un cuvant intr-o un sistem e creat pentru a desemna un
concept. Pe parcursul timpului, sensul sau se poate pastra, se
poate schimba sau se poate pierde. In acest ultim caz avem dea face cu un pseudoconcept.
Pentru ca un cuvant sa aiba sens, trebuie sa se parcurga
urmatorii pasi:
*sa I se fixeze enuntul elementar, cea mai scurta
forma in care poate aparea (elementary sentence)
Apoi, pentru o propozitie elementara S care contine
cuvantul trebuie sa raspunda la urmatoarele intrebari:

(1.) Din ce propozitii se deduce S si ce propozitii se pot deduce

din S ?
(2.) Sub ce conditii se presupune ca S este fals si sub care se
presupune ca fiind adevarat?
(3.) Cum se poate verifica S ?
(4.) Care este sensul lui S?
Prima propozitie e formularea corecta, metalogica.
In multe cazuri de cuvinte, in special la cele din limbajul
stiintific, se poate deduce intelesul unui cuvant prin reducere la
alte cuvinte. Artropode=animale cu corp segmentat si picioruse
mici. Cea mai mica unitate de reductie sunt propozitiile de
observatie sau propozitiile protocol. Prin aceasta reductie
cuvantul isi capata sensul.
*Propozitiile de observatie sau cele de protocol ca baza a
sensului. Esentialism empiric. Cum se face ca intuim sensul unor
concepte abstracte cum ar fi cel de Dumnezeu (arg. from
design) sau ideea propriei minti, sau legile logice si
fundamentele matematice?
Ignora aceste propozitii de baza. In teoria cunaosterii ele
se refera la dat, dar nu s-a ajuns la unanimitate in cee ace
priveste ce e dat (probabil date de observatie). Cele mai simple
calitati ale lucrurilor, relatia dintre aceste calitati sau ca se
refera chiar la lucruri.

Clar e ca un cuvant are sens numai daca relatia de

deducere din cuvintele de protocol este clara. ; si un cuvant are
sens numai daca propozitiile in care apare se pot reduce la
propozitiile de protocol.
Astfel, daca intelesul unui cuvant e determinat de criteriul
de aplicare, de reducerea sa la p. de protocol, sensul e dinainte
fixat si nimeni nu poate exprima orice prin orice cuvant. Pentru
a da sensul unui cuvant, trebuie doar s ail explicitezi, nu s ail
creezi. Nu se poate da decat un criteriu de aplicare (*cum se
explica aici plurisemantismul).
Sa spunem ca cineva inventeaza un cuvant nou. Il vom
intreba intai in ce situatii poate fi folosit correct, si in care nu.
Dar daca spune ca nu sunt semne empirice care sa ateste
proprietatea data de acest nou cuvant? Ca un intellect finit nu
poate deosebi situatiile in care un lucru e in acel fel si situatiile
in care nu e, cee ace spune ni se va parea tot ce zice simplu
verbiaj. Probabil ca el va spune ca respectivul cuvant are o
semnificatie, dar vom lua asta ca pe un fapt psihologic, fara o
importanta prea mare pentru noi. Dscs nu stippuleaza un
criteriu de aplicare, cee ace spune ne va parea in mod necesar
fara sens. Un pseudo-statements. In cazul in care sensul unui
cuvant se fixeaza, fie implicit, fie explicit, folosirea lui se
limiteaza la acest sens, si nu mai poti sa spui ca il folosesti in alt
fel fara a gresi.

Conditia necesara si suficienta pentru ca A sa aiba sens

poate fi formulate si altfel:
1. Criteriile empirice pentru A sunt cunoscute.
2. Au fost stipulate conditiile-protocol din care A este
dedusa.
3. Conditiile de adevar pentru A sunt fixate.
4. Metoda de verificare pentru A este cunoscuta.

3. Cuvinte metafizice fara sens

Multe dintre cuvintele metafizicii nu indeplinesc acest
criteriu, deci nu au un sens.
(*In acest mod se poate stipula si despre limbajul esthetic ca
nu are sens, pentru ca nu avem corespondenta empirica pentru
termenii folositi. Ia exemplu cuvantului frumos, care isi
schimba sensul de la o perioada la alta, de la un current artistic
la altul ; totusi, desi variabil ca sens, ne pare intuitive adevarat
cand percepem o opera artistica. Variabilitatea de sens nu
inseamna lipsa de sens. Sensul, conform impartirii de la
inceput, nu se pierde, nici nu se schimba, caci nu a fost originar
ceva; este mai degraba o paleta multipla de semnificatii a unui
cuvant, la care se adauga altele, dar care nu constituie un
criteriu general).
Ex. Pe termenul metafizic de (prim ) principiu. Intrebam
metafizicianul in ce conditii x e considerat principiu pentru Y. Va

raspunde fie ca isi scoate fiinta din iel, fie ca provine din el. Dar
cuvintele lor sunt vagi si ambigue. Noi spunem ca x iese din Y
cand observam legatura cauzala empirica intre x si y. Dar
metafizicianul nu vrea sa spuna prin acest termen legatura
cauzala empirica. Dar el nu da (singurul) criteriu empiric, ci
spune ca e altceva, ce anume altceva insa nu specifica).
Cuvantul principiu e derivate de sensul prim de inceput, dar nu I
se da unul nou. (*dar probabil ca relatia este una inversa, si
principiile fenomenelor empirice, cum e cel de cauzalitate,
razida, in ultim sens, in sensul de principiu metafizic
multisemnificativ, dar fara corespondenta empirica?). Astfel,
cuvantul devine fara sens, din moment ce nu are o regula de
aplicabilitate.
Ia apoi termenul de Dumnezeu, care initial insemna niste
finite supraumane respirand in muntele Olimp. Apoi si-a
pierdut acest sens, chiar a fost scos inafara existentei. ( *din
nou, vad relatia invers ; probabil necesitatea gandirii unui zeu,
unui motor al dreptatii, iubirii, razboiului, rezida in cautarea
acestui principiu metafizic; poate principiul a fost intai, si apoi,
neputandu-l inca reda metafizic, l-au dat initial in forme
personale, apoi impersona, apoi scotandu-l afara din existenta,
dintr-o necessitate a evolutiei principiului).
Definitiile metafizicianului duc fie la combinatii logice
ilegitime de cuvinte, sau la alte cuvinte metafizice, dar in niciun
caz la adevaratele conditii ale propozitiilor lor elementare. In
cazul lui Dumnezeu nici macar nu I se poate specifica sintaxa

(nu stim clar despre ce se poate spune X este Dumnezeu). Fie

metafizicianul o respinge fara a sugera o alta, fie o acccepta,
dar fara a specifica categora sintactica a termenului x.
(*Categorii sunt, de exemplu, proprietati ale lucrurilor, relatiile
dintre lucruri etc pot subsume la aceste proprietati in ce caz
un numar e un numar, caci nu are correspondent empiric; desi
pare un truism, cand pot considera ca doi e un numar si nu un
mar, sau Dumnezeu).
Folosirea conceptului de Dumnezeu cade intre folosirea
mitologica si cea metafizica. Teologul, spre exemplu, ar putea
pune ca baza a conceptului sau conceptual metafizic, dar e slab
pentru ca, la randul lui, conceptual metafizic nu are o baza
empirica).
La fel sta treaba si cu restul expresiilor si conceptelor din
metafizica (Eul, Non-fiinta, lucrul in sine).

4. Semnificatia unei propozitii

Aici e a doua parte de pseudo-statements. Alea care
desi au termeni care au un inteles, ei sunt pusi intr-un
asemenea fel in fraza, incat fraza in sine nu are niciun sens.
:Caesar este si forma contrasintactica
Caesar este un nume prim. pseudostatemen,
fara valoare de adevar

Aceste pseudo-constructii arata ca gramatica, dintr-un

punct logic de vedere, este nepotrivita. Daca sintaxa
gramaticala ar corespunde cu exactitate sintaxei logice, astfel
de constructii eronate ar fi imposibile. Daca structura gramaticii
ar ac=vea cate o categorie pentru fiecare obiect al realitatii,
atunci pseudo-constructiile nu ar mai fi posibile (subst
numere, obiecte material etc). Astfel nu s-ar mai folosi
necorespunzator, apartinand categoriilor lingvistice diferite.
Astfel limbajul metafizicii, si odata cu el metafizica insasi, nu ar
mai fi posibila. (*ar inseamna crearea unei serii de categorii a
obiectelor realitatii empirice si includerea notiunilor in ele; am
trece insa peste discursul despre realitate, am pierde, odata cu
metafizica, si ontologia, caci un concept cum e cel de fiinta, desi
se impune si celei mai elementare perceptii, scapa categoriilor
existentei).

5. Pseudo-statements-urile metafizicii
Posibilitatea de a formula pseudo-statementuri e o
greseeala a limbajului. Nimicul din textul lui Heidegger. Desi H.
avertizeaza ca discursul despre nimic este contra legilor logicii,
care se afirma despre ceva, Carnap scoate din acest
avertisment ideea ca discursul metafizic prezentat este fara
sens. Intelege nimicul prin lipsa a ceva. Dar nimicul in sine care
nimicnuieste (ca ploaia care ploua paralela lui Carnap)este o
absurditate logica. *Daca asa e o absurditate logica, sa mergem
pe drumul tau. Cum ai construe discursul despre nimic. Ca pe

lipsa a ceva. Si cum vorbesti despre o absenta? Prin afimarea ei,

prin aducerea ei la afirmatie pe planul discursului. Chiar de spui
ca in experienta nimicul nu e, cum am avea atunci conceptual
de nimic si de ce l-am lega, daca nu exista nici un criteriu elgibil
pentru a desemna ceva ca fiind nimic?
Nimicul e unul din rarele cazuri cand un concept nu a avut
niciodata vreo semnificatie. Sa afirmi ca nimicul este este o
contradictie in termeni. *As face o deosebire intre doua sfere
pe care mi se pare ca Carnap le aduce in identitate, si anume
sfera existentei, a lucrurilor care ies in afara si cea a celor ce
sunt, in virtutea faptului ca pot fi gandite, chiar de nu au o
expresie reica. In acest ultim punct, nimicul este.
Il acuza ca calca in picioare legea contradictiei, cu nimicul
lui, care e si nu e. Si afirma dupa Heidegger insusi, ca modul
metafizic de a gandi nu este compatibil cu logica si stiinta. *Dar
Heidegger nu afirma asta, ci spera intr-o intrepatrundere intre
ratiunea stiintifica si metafizica. Sobrietatea lor devine ridicola
in fata nimicului. Si asta pentru ca au campuri diferite de
cunoastere si metode diferite; nu,prin procedee experimentale
probabil ca nu se poate cuantifica nimicul, dar, cum spuneam,
el se impune gandirii nu numai ca o lipsa, ci si ca o fiintare in
sine. Iar aceasta impunere este o necessitate logica care scapa
legilor logicii
Carnap spune ca difera de ceilalti dusmani ai metafizicii nu
prin faptul ca nu o acuza ca e depasita si ca spune povesti, ci o
acuza ca e lipsita de sens, ca nu I se poate da o valoare logica.

Pare-se ca unii metafizicieni s-ar apara spunand ca

raspunsuriel metaizicii sunt prea excelente pentru noi si
inteligenta noastra limitata si ca niste fapturi superioare le-ar
putea intelege. Dar daca cee ace se spune are la baza o
intrebare care nu corespunde regulilor de sintaxa, atunci nu
poate fi formulate nici intrebareea. Si ce suprafiinta, chiar si
atotstiutoare, poate raspunde la o intrebare care nu a fost
pusa? Dar daca fiintele astea superioare ne psun ceva ce nu
putem verifica, nici nu putem intelege? Prin urmare
cunoasterea noastra poate fi doar largita, dar nu poate fi
schimbata in principiile ei de functionare.

6. Lipsa de sens a tuturor metafizicilor

Cele mai frecvente tipuri de erori in sistemele metafizice.
Cea mai frecventa greseala este folosirea verbului a
fi. Ambiguitatea lui :copulativ, verbal. Forma verbului, atunci
cand se refera la existenta. Pune un predicat acolo unde nu e.
Existenta nu este o proprietate, iar a fi nu poate fi aplicat ca
proprietate a obiectelor, ci numai a predicatelor. Ex.
:Descartes : Cogito, ergo sum. Aici sunt doua greseli logice
esentiale: prima e in concluzia sunt verbul a fi e inteles in sens
de existenta, insa o copula nu poate fi folosita fara predicat
insa cartezianul sunt a fost mereu interpetat in acest sens
asta incalca regula logica afirmata mai inainte conform careia
existenta poate fi predicata numai in conjunctie cu un predicat,
nu cu un nume (subiect, nume propriu). An existential

statement does not have the form "a exists" (as in "I am,. Le. "I
exist"), but "there exists something of such and such a kind."
(pag. 11). Dar la cee ace se referee Descartes este tocmai Acela
care exista asa-si-asa, la cel care are proprietatile mentionate,
prin urmare existenta predicate fie, numai din predicate, dar
esenta, cee ace poarta predicatele, trebuie afiramta
independent de ele.
A doua eroare consta in tranzitie de la Gandesc la Exist
If from the statement !'P(a)" ("a has the property an existential
statement is to be deduced, Then the latter can assert
existence only with respect to the predicate P, not with respect
to the subject a of the premise. What follows from "I am a
European" is not "I exist," but "a European exists." What
follows from "I think" is
not "I am" but "there exists something that thinks." (pag. 11)
And I recognize what I call me in that persom that think, so I
exist Asta doar daca nu identifici singura certitudine a faptului
ca esti in aceea ca gandesti in momentul asta. Nu europenizezi
acum. Gandesti.
Existenta exprimata printr-un verb este o insusire
periculoasa a limbajului. Forma verbal duce la ideea ca
existenta e un predicat.
O alta eraore e type confusion of concepts. Aici, un
predicat este folosit ca un predicat, dar de un alt fel. Avem

incalcarea regulilor a cee ace se numeste teoria tipurilor. (Ex.

Caesar e un nume prim.)
Dar e ceva in metafizica care sa aiba sens? Nu, afirmatii cu
sens in metafizica sunt imposibile, din cauza pretentiei
metafizicienilor de a oferi adevaruri care nu sunt accesibile
studierii empirice. Sensul unui enunt sta in metoda sa de
verificare. Inafara experientei, daca ar fi ceva, nu poate fi spus
sau chestionat.
Afirmatiile cu sens se impart in : tautologii (sau judecati
analitice kantiene) nu spun nimic despre realitate; astea sunt
formulele logice si matematice (!!! DAR atunci cum e posibila
matematica si cum se fundamenteaza ea, daca nu pe realitate?
Cum de are sens si cum de aduce un aport de cunoastere, daca
e numai judecata analitica?).
:negatia tautologiilor sau
contradictiile, false prin virtutea formei
:apoi sunt afirmatiile empirice,
apartinand stiintelor empirice, care pot fi fie adevarate, fie false
Orice formulare care nu intra in cele trei categorii este fara
sens.
Daca nu e nici analitica, nici nu apartine stiintelor empirice,
metafizica este fara sens. (!!!!!)
Asta se aplica la etica si estetica, la disciplinele normative.
Fie sunt indicate criterii empirice pentru bine si frumos, fie sunt
socotite nonsense. Daca s-ar da, s-ar face din ele judecati

factuale, nu evaluative. Daca nu s-ar da, ar deveni pseudojudecati.

Judecatile de valoare sunt fara sens.
Asta se aplica si inductiei realismului; s-au dus
fenomenologia, pozitivismul, idealismul. Ce-I ramane filosofiei,
daca toate enunturile apartin stiintelor naturii? Ce ii ramane e
doar o metoda, metoda analizei logice.; clarificarea conceptelor
stiintelor natural si a matematicii (!!!).
Filosofia stiintifica in contrast cu metafizica. Cee ace se
obtine e parte analitic, parte empiric. Metalogica si Metametalogica.

7. Metafizica ca exprimand o atitudine fata de viatas

Toate cartile de metafizica exprima o atitudine a
autorului fata de viata. Metafizica vine din mitologie. Expresii
emotionale ale omului fata de mediu. O metafizica
expresionista. Metaphisicians are musicians whithout musical
ability."
Metafizica ca un substitute al artei.