Logica juridica

• Obiectul si definitia logicii

Logica este disciplina care studiaza structura gandirii facand abstractie

de obiectul si de subiectul cunoasterii.
Logica este stiinta gandirii corecte.

Omul abstract =( Dr roman) bonus pater familias

Structura gandirii sau forma logica este acea matrice a manifestarilor

gandirii care confera fiecarei expresii a gandirii o anumita arhitectura
comuna cu cea a altor manifestari ale gandirii.

In ceea ce numim structura gandirii apar elementele:

• variabile logice
• constante logice

Exemplu: Daca toti condamnatii sunt vinovati si P este condamnat , atunci P este
vinovat.
Observam aparitia constantelor logice: daca, si, sunt, sau, iar , atunci.
Din punctul de vedere al logicii aceasta propozitie are urmatoarea
structura:
• Daca toti A sunt B, iar P este A, atunci P este B. (aceasta este o structura
tipica de structura logica)

• Relatia logicii cu alte discipline. Logica si psihologia

Deci, logica se intereseaza numai de relatia care exista intre premisele

si concluzia rationamentului si, deci, logica nu se intereseaza de modalitatea
 de parcurgere a traseului de la premise la concluzie sau de la o persoana la
alta.

Gandirea in sine este un fenomen psihic, dar logica nu are nimic in

comun cu psihologia. Logica este disciplina care studiaza structura gandirii
facand abstractie de legaturile ei cu obiectul gandirii.

• Logica si gnoseologia: validitatea si adevarul

In studiul validitatii rationamentelor subliniem ca logica nu este intereseaza
de adevarul propozitiilor respectivului rationament.
Adevarul reprezinta corespondenta biunivoca dintre enunt si realitate. Ca
urmare, adevarul unei propozitii este o chestiune extra-logica.
Validitatea reprezinta proprietatea unui rationament de a garanta adevarul
concluziei pe baza adevarului premiselor.
Un rationament este valid , daca si numai daca, presupunand ca premisele
lui sunt adevarate concluzia nu poate fi falsa; alminteri rationamentul nu este valid.
Validitatea si nevaliditatea unui rationament sunt priprietati formale care
tin de forma logica, tin deci de structura rationamentului si nu tin de materia sau
continului rationamentului.
Intr-un rationament valid intre premise si concluzie se instituie o relatie de
decurgere logica, adica concluzia decurge logic din premise.

• Utilitatea practica a logicii

Stiinta logicii este utila in viata de zi cu zi, in orice experienta cotidiana .

 In domeniul juridic gandirea logica este o exigenta permanenta, deoarece
sistemul de drept al oricarui stat este unul ierarhizat.
Normele juridice se afla in raporturi subtile unele cu altele, atat la nivel
orizontal cat si la nivel vertical.
Legile si principiile logicii se regasesc in toate ramurile de drept , in
interpretarea si aplicabilitatea acestuia la fiecare moment.

Principiile logicii

Def: Principiile logicii sunt legi fundamentale are gandirii corecte.

Principiile logicii sunt fundamentale in raport cu valoarea de adevar a
propozitiilor. O propozitie nu isi poate pastra valoarea de adevar intr-un univers in
care principiile logicii nu functioneaza.
Se considera ca nici nu poate exista un univers in care principiile logice sa nu
functioneze, deoarece principiile logice reprezinta conditia de posibilitate interna a
oricarei lumi posibile.
Principiile logice sunt indemonstrabile , aceasta deoarece ele sunt legi de
maxima generalitate care, deci , nu pot fi derivate din legi mai generale.

Sunt 4 principii logice:

• Principiul identitatii
• A fost formulat inca din scrierile lui Aristotel
• Formularea lui: Fiecare lucru este ceea ce este
 • Desi , aparent ar putea fi considerat un truism inutil , principiul
indentitatii este deosebit de profund
• Formularea : A este A , inseamna ca un obiect , o notiune sau un termen
este el insusi si nu este totodata altceva
• La nivelul gandirii principiul indentitatii determina 3 caracteristici:
• Univocitatea -> exprima raportul unui termen A sau non A cu el
insusi A sau non A . In niciun caz A nu este egal cu non A.
• Precizia -> presupune inlaturarea din gandire a confuziei ,
nesigurantei sau vagului.
• Claritatea -> este asigurata prin definirea logica a termenilor.

• Principiul non-contradictiei
• Din perspectiva ontologica ne spune ca este imposibil ca un obiect
oricare ar fi el sa posede si sa nu posede o anumita proprietate in acelasi
timp si sub acelasi raport. Cu alte cuvinte, de exemplu, un om nu poate fi
in acelasi timp si vinovat si nevinovat.
• Cu referire la propozitii, adica din perspectiva gnoseologica semantica
prin non-contradictie ne spune ca o propozitie nu poate sa fie in acelasi
timp si sub acelasi raport adevarata si falsa.
• Stabileste imposibilitatea afirmarii si negarii simultane a aceluiasi
predicat despre acelasi subiect.
• Nu poate fi demonstrat direct, dar poate fi demonstrat indirect prin
reducere la absurd . In acest caz insusirile esentiale ale lucrurilor ar
disparea, ne-am afla intr-o lume absurda in care s-ar putea spune ca
suntem in acelasi timp vi si morti , rezulta ca in absenta principiului non-
contradictiei nu putem emite nici o propozitie logica.

• Principiul tertului exclus

Doua prop contrare nu pot fi amandoua adevarate iar cea de a 3 a posibilitate nu
exista.
• Principiul ratiunii suficiente
Orice afirmatie trebuie sa aibe in spate o justificare care trebuie sa fie
suficienta.
Principiile logicii partea 2

1 Principiul tertului exclus

-ne spune ca daca avem un obiect oricare ar fi el si o anume propietate oricare ar fi ea atunci acel
lucru are doar 2 alternative:

1. sau poseda acea propietate

2. sau nu o poseda

O a 3 a nu este posibila adica tertul este exclus

Comparativ cu principiul noncontradictiei care ne spune ca nu potem atribui unui lucru 2

predicate contradictorii, principiul tertului exclus ne spune ca respectiva propietate ori o are ori nu o are, a
3 a varianta fiind exclusa.

Principiul noncontradictiei ne spune ca 2 propozitii contradictorii nu pot fi ambele adevarat. Se

pune intrebarea dar pot fi ambele false. Principiul tertului exclus ne rasp la aceasta intrebare ne spune ca 2
prop afleta in contradictie nu pot fi ambele false in acelasi timp si sub acelasi raport. Cu alte cuvinte nu se
poate ca ceva sa fie si a si non-a in acelasi timp.

Mai mult decat atat principiul tertului exclus stipuleaza necesitatea ca ceva sa fie sau a sau non a
deoarece a 3 varianta nu exista.

2 principiul ratiunii suficiente

- ne spune ca acceptarea sau neacceptarea unei propozitii se face pe baza unui temei care
reprezinta ratiunea suficienta pt ca acea propozitie sa fie considerata acceptata sau neacceptata.

Exista mai multe tipuri de temeiuri pt a sustine sau a respinge o propozitie si acestora le
corespund mai multe tipuri de conditionari.

Tipuri de temeiuri

- temeiuri necesare dar nu si suficiente. Daca, daca nu , atunci etc.

- temeiuri suficiente dar nu si necesare. din adevarul conditiei decurge adevarul

consecintei dar din adevarul consecintei nu rezulta adevarul conditiei

stim ca este frecvent sa joci la loto fara sa castigi

 Ex. Domnul x a castigat la loto o mare suma de bani

- Temeiuri necesare si suficiente = se exprima n limbajul natural prin expresia „daca si

numai daca”

- temeiuri nici necesare nici suficiente = care privesc in general propozitii care sunt logic
independente in care nu exista nicio legatura intre valoarea de adevar a diferitelor propozitii luate in
considerare.

Notiunea Partea 1

Sensul si referinta unui termen

1 referinta unui termen este acel obiect la care se refera termenul respectiv

2. sensul unui termen este modul in care este dat obiectul constiintei celui care il percepe cu alte
cuvinte ce anume se intelege prin acel termen.

Notiunea este cea mai simpla entitate gandibila.

Notiunea presupune in primul rand un sens adica un ansamblu de note caracteristice prin care ea
este gandita. Nu poate exista o notiune fara ca ea sa aiba un sens. In stiinta in general vorbim si despre
notiuni vide.

Notiunile Vide sunt notiunile care nu au referinta ele au un sens.

Sensul unei notiuni adica notele ei caracteristice se exprima printr-un semn care poate fi sonor in
limbajul vorbit , poate fi scris sau poate avea orice alte forme ca de exemplu in sisteme morse etc.

Notiunea ca produs al abstractizarii

Raporuturile dintre notiune termen si cuv

Notiunile sunt exprimate in limbaj prin cuvinte uneori insa un singur cuvant nu este suficient pt a
exprima o notiune, astfel sunt necesare cuvinte determinate prin atribute, sunt necesare sintagme,
propozitii determinative asociate cu un nume sau fraze determinative asociate unui nume.
 Expimarea notiunilor in limbaj prin cuvinte ne obliga adesea sa formulam o natiune in mai multe
cuvinte.
Acelasi cuvant poate reprezenta mai multe notiuni, avem de a face cu termeni polisemantici si
omonimi.

Notiunile nu exista in limbajul natural isolate, ele apar ca parti in propozitiile logice sub forma de
termeni.

Structura notiunii

Orice notiune are 2 elemente legate in mod direct unul de celalalt: sfera si continutul.

1 Sfera unei notiuni este clasa ale carei elemente sunt referintele acelei notiuni.

In general , totalitatea obiectelor care cad sub o notiune constituie sfera sau extensiunea acelei
notiuni.

Existe intre sferele notiunilor raporturi de incluziune corespunzatoare raporturilor dintre clasele
de elemente existente.

Ex. Notiunea talharie” se include in notiunea generala de infractiune si care este inclusa
in notiunea mai generala incalcare de reguli.

notiunea includenta este genul, iar notiunea inclusa este specia

2. Continutul unei notiune cunoscut in logica si sub denumirea de comprehesiune, conotatie sau
intensiune.

= Este alcatuit din notele caracteristice pe care au in comun elementele care alcatuiesc sfera acelei
notiuni.

Continutul unei notiuni este determinant al sferei exista in acest caz legea rapotului invers care ne
spune ca intre sfera si continutul unor notiuni dintre care una este gen pt cealalata apare o relatie speciala
foarte importanta in logica, o relatie de raport invers in sensul ca cu cat creste sfera cu atat continutul se
micsoreaza iar cu cat creste continutul cu atat sfera se micsoreaza.

Logica juridica

Obiectul si definitia logicii:

Logica este disciplina care studiaza structura gandirii, facand abstractie de obiectul si de subiectul
cunoasterii.
 Structura gandirii sau forma logica este acea matrice a manifestarilor gandirii care confera
fiecarei expresii a gandirii o anumita arhitectura comuna cu cea a altor manifestari ale gandirii.

Structura gandirii: apar elemente numite constante logice si variabile logice

Daca toti condamnatii sunt vinovati, iar P este condamnat, atunci P este vinovat.

Observam aparitia constantelor logice ca: daca, si, iar, atunci, sunt, nu.

Din punctul de vedere al logicii aceasta propozitie are urmatoarea structura:

Daca toti A sunt B, iar P este A, atunci P este B.

Constante logice: ele leaga restul componentelor dintr-o propozitie compusa formand un
rationament. Restul componentelor din propozitie se numesc variabile logice.

Relatia logicii cu alte discipline.

Logica si psihologia

Logica se intereseaza numai de relatia care exista intre premisele si concluzia rationamentului si,
deci, logica nu se intereseaza de modalitatea de parcurgere a traseului de la premise la concluzii sau de la
o persoana la alta.

Gandirea in sine este un fenomen psihic dar, logica nu are nimic in comun cu psihologia.
Logica este disciplina care studiaza structura gandirii facand abstractie de legaturile ei cu obiectul
gandirii.

Logica si gnoseologia: validitatea si adevarul

In studiul validitatii rationamentelor subliniem ca logica nu este interesata de adevarul

propozitiilor care compun respectivul rationament.

Adevarul reprezinta corespondenta biunivoca dintre enunt si realitate. Ca urmare adevarul unei
propozitii este o chestiune extralogica.

Validitatea reprezinta proprietatea unui rationament de a garanta adevarul concluziei pe baza

adevarului premiselor. Nu se tine cont de adevarul premiselor: ele se presupun adevarate.

Un rationament este valid daca, presupunand ca premisele lui sunt adevarate, concluzia nu poate
fi falsa. Altminteri rationamentul nu este valid. Validitatea si nevaliditatea unui rationament sunt
proprietatii formale care tin de forma logica (structura rationamentului) si, nu de materia sa (continutul).

Intr-un rationament valid intre premise si concluzie se instituie o relatie de decurgele rogica:
concluzia decurge logic din premise.

Utilitatea practica a logicii

Stiinta logicii este utila in viata de zi cu zi, in orice experienta cotidiana deoarece ne ajuta sa
rationam corect. Ea are o larga aplicabilitate, in general in stiinte, in metodologia stiintei. Inclusiv la baza
calculatoarelor sta logica binara.
 In domeniul juridic, gandirea logica este o exigenta permanenta deoarece sistemul de drept al
oricarui stat este unul ierarhizat.

Normele juridice se afla in raporturi subtile unele cu altele, atat la nivel orizontal cat si pe
verticala.

Legile si principiile logicii se regasesc in toate ramurile de drept in interpretarea si aplicabilitatea

acestuia la fiecare moment.

Principiile logice

Principiile logice sunt legi fundamentale ale gandirii corecte

Sunt fundamentale si in raport cu valoarea de adevar a propozitiilor.

O propozitie nu isi poate pastra valoarea de adevar intr-un univers in care principiile logice nu
functioneaza. Se considera ca nici nu poate exista un univers in care principiile logice sa nu functioneze
deoarece principiile logice reprezinta conditia de posibilitate interna a oricariei lumi posibile.

Principiile logice sunt indemonstrabile (nu se pot demonstra) deoarece ele sunt legi de maxima
generalitate care nu pot fi derivate din legi mai generale.

Sunt patru principii logice:

-Principiul identitatii
-Principiul noncontradictiei
-Principiul tertului exclus
-Principiul ratiunii suficiente

Principiul identitatii:

A fost formulat inca din scrierile lui Aristotel si apare cu toata claritatea in opera lui Leibnitz:
Fiecare lucru este ceea ce este.
Desi aparent ar putea fi considerat un adevar inutil, principiul identitatii este deosebit de profund.
Formularea "A este A" inseamna ca un obiect, notiune sau termen este el insus si nu este altceva.
La nivelul gandirii, principiul identitatii, determina trei aracteristici:
-univocitatea (exprima raportul unui termen "A" sau "non-A" cu el insus "A" sau "non-A". In
nici un caz "A" nu poate fi egal cu "non-A")
-precizia (inlaturarea din gandire a confuziei, nesigurantei sau vagului)
-claritatea (claritatea gandirii care este asigurata prin definirea logica a termenilor)

Principiul noncontradictiei:
Din perspectiva ontologica (teoria existentei) ne spune ca este imposibil ca un obiect, oricare ar fi
el, sa posede si sa nu posede o anumita proprietate in acelas timp si sub acelas raport.
Cu referire la propozitii, adica, din perspectiva gnoseologica-semantica, principiul
noncontradictiei ne spune ca o propozitie nu poate sa fie in acelas timp si sub acelas raport adevarata si
falsa.
 Principiul noncontradictiei stabileste imposibilitatea afirmarii si negarii simultane a aceluias
predicat despre acelas subiect.
Principiul noncontradictiei nu poate fi demonstrat direct, dar el poate fi demonstrat indirect prin
reducere la absurd. In acest caz, insusirile esentiale ale lucrurilor ar disparea, ne-am afla intr-o lume
absurda, fara nici o certitudine, in care, s-ar putea spune ca suntem, in acelas timp vi si morti, ca patratul
are si nu are patru laturi, etc.
=> in absenta principiului noncontradictiei nu putem emite nici o propozitie logica.

Principiul tertului exclus:

Ne spune ca: daca avem un obiect, oricare ar fi el, si o anume proprietate, oricare ar fi ea, atunci
acel lucru are doar doua alternative:
-poseda acea proprietate
-nu poseda acea proprietate
O a treia varianta nu este posibila.
Comparativ cu principiul noncontradictiei care ne spune ca nu putem atribuii unui lucru doua
predicate contradictorii, principiul tertului exclus ne spune ca respectiva proprietate ori o are ori nu o are,
a treia varianta fiind exclusa.
Principiul noncontradictiei ne spuna ca doua propozitii contradictorii nu pot fi ambele adevarate.
Se pune intrebarea: dar pot fi ele ambele false? Principiul tertului exclus ne raspunde la aceasta intrebare
in sensul ca doua propozitii aflate in raport de contradictie nu pot fi ambele false in acelas timp si sub
acelas raport. Cu alte cuvinte, nu se poate ca ceva sa fie si "A" si "non-A" in acelas timp. Mai mult de
atat, principiul tertului exclus subliniaza necesitatea ca ceva sa fie "A" sau "non-A" deoarece a treia
varianta este exclusa.

Principiul ratiunii suficiente:

Acceptarea sau neacceptarea unei propozitii se face pe baza unui temei care reprezinta ratiunea
suficienta pentru ca acea propozitie sa fie considerata acceptata sau neacceptata.
Exista mai multe tipuri de temeiuri pentru a sustine sau a respinge o propozitie si acestora le
corespund mai multe tipuri de conditionari.
Tipuri de temeiuri:
-temeiuri necesare dar nu si suficiente: masina are carburant - masina merge
-temeiuri suficiente dar nu si necesare: a castigat la loto - a jucat la loto
Conditia suficienta este cea care declanseaza consecinta, dar nu este singura in masura sa o
declanseze.
In cazul temeiurilor suficiente dar nu si necesare, din adevarul conditiei rezulta adevarul
consecintei, dar din adevarul consecintei nu rezulta adevarul conditiei.
-temeiuri necesare si suficiente: triunghiul echilateral
Tipul de temei necesar si suficient se exprima in limbajul natural curent prin expresia "daca si nu
mai daca"
-temeiuri nici necesare, nici suficiente: azi e soare - imi e foame
Privesc in general propozitii care sunt logic independente, in care nu exista nici o legatura intre
valoarea de adevar a diferitelor propozitii luate in considerare.

Care dintre acestea sunt acceptate pentru a putea afirma o propozitie?

Doar temeiurile suficiente.
Daca p, atunci q.
Daca si numai daca p, atunci q.
 Notiunile
Sensul si referinta unui termen:

Referinta unui termen este acel obiect la care se refera termenul respectiv.
Sensul unui termen este modul in care este dat obiectul constiintei celui care il percepe. Ce
anume se intelege prin acel termen.

Notiunea este cea mai simpla entitate gandibila.

Notiunea presupune, in primul rand, un sens, adica un ansamblu de note caracteristice prin care ea
este gandita. Nu poate exista o notiune fara ca ea sa aiba un sens.
In stiinta, in general, vorbim si despre notiuni vide. Notiunile vide sunt notiuni care nu au
referinta. Ele au sens.

Sensul unei notiuni (notele ei caracteristice) se exprima printr-un semn care poate fi sonor, in
limbajul vorbit, poate fi scris sau poate avea orice alte forme (sistemele morse, informatice, etc.)

Notiune, termen, cuvant

Notiunile sunt exprimate in limbaj prin cuvinte. Uneori insa, un singur cuvant nu este suficient
pentru a exprima o notiune. Astfel sunt necesare cuvinte determinate prin atribute. Sunt necesare
sintagme. Propozitii determinative asociate unui nume. Fraze determinative asociate unui nume.
Exprimarea notiunilor in limbaj, prin cuvinte, ne obliga adesea sa formula o notiune in mai multe
cuvinte.

Acelas cuvant poate reprezenta mai multe notiuni. Termeni polisemantici si omonimi.

In limbajul natural notiunile nu exista izolate. Ele apar ca parti in propozitiile logice sub forma de
termeni.

Structura unei notiuni:

Orice notiune are doua elemente legate in mod direct unul de celalalt:
-sfera
-continutul

Sfera unei notiuni este clasa ale carei elemente sunt referintele acelei notiuni. Totalitatea
obiectelor care cad sub o notiune constituie sfera sau extensiunea acelei notiuni.
Exista intre sferele notiunilor raporturi de incluziune corespunzatoare raporturilor dintre clasele
de elemente existente.
Exemplu: "talharie" este inclusa in "infractiune" ce este inclusa in "incalcare de reguli"
Notiunea includenta este genul, iar notiunea inclusa este specia.

Continutul unei notiuni cunoscut in logica si sub denumirea de comprehensiune, conotatie sau
intensiune este alcatuit din notele caracteristice pe care le au in comun elementele care alcatuiesc sfera
acelei notiuni.

Continutul unei notiuni este determinant al sferei. Legea raportului invers:

Intre sfera si continutul unei notiuni dintre care una este gen pentru cealalta apare o relatie
speciala, de importanta deosebita in logica: cu cat creste sfera cu atat continutul se micsoreaza si vice
versa.
 Raporturi intre notiuni:

Sunt determinate de cele doua elemente care definesc structura notiunii, respectiv, sfera si
continutul.
Conform raportului invers dintre sfera si continut, raporturile de sfera determina raporturile de
continut, iar raporturile de continut determina raporturile de sfera. Astfel, o notiune care include pe alta
sub aspectul sferei este inclusa de catre cea din urma sub aspectul continutului.
Exemplu: notiunea "fruct" include sub aspectul sferei notiunea "mar" (toate merele sunt fructe),
iar notiunea inclusa "mar" contine toate notele definitorii ale clasei fructelor (adica include sub aspectul
continutului notiunea de "fruct").

Studiul raporturilor dintre notiuni pe baza criteriului sferei presupune luarea in considerare a
criteriului incluziunii elementelor in clase.
Din perspectiva sferei, raporturile dintre notiuni sunt:
1.de ordonare: -subordonare
-supraordonare
-identitate
-intersectie directa
-rejectie
-subcontrarietate
2.de disonanta sau opozitie: -contrarietate
-contradictie
-diferenta logica
-diferenta conversa
-idependenta

Raporturile de ordonare dintre notiuni:

Raportuyrile de ordonare sunt relatii de suprapunere intre sferele notiunilor si de concordanta

intre continuturile acestora.

Raportul de subordonare: doua notiuni "A" si "B" se afla in raport de subordonare, adica "B"
este subordonata lui "A" atunci cand sfera lui "B" este in intregime inclusa in sfera lui "A", continutul lui
"B" fiind in intregime inclus in cel al lui "A".

Raportul de identitate: doua notiuni "A" si "B" se afla in raport de identitate atunci cand oricare
ar fi un obiect "X", apartinand sferei lui "A", acesta apartine si sferei lui "B", si oricare ar fi un obiect "Y"
care apartine sferei lui "B", acesta apartine si sferei lui "A" in conditiile in care notiunile nu sunt
exhaustive, iar universul de discurs in afara notiunilor "A" si "B" este nevid.

Raportul de intersectie: doua notiuni "A" si "B" sunt in raport de intersectie atunci cand anumite
elemente din "A" se regasesc si in "B" si vice versa.

Raportul de subcontrarietate: Doua notiuni "A" si "B" sunt in rpaort de subcontrarietate cand ele
sunt genuri comune ale uneia sau mai multor specii, notiunile "A" si "B" fiind nevide, dar exhaustive
(darnic si econom).

Raporturile de opozitie intre notiuni:

 Relatiile de opozitie sunt acele relatii determinate de gradul de excluziune intre sferele notiunilor
si de incompatibilitate intre continuturile acestora.

Raportul de contrarietate: Doua notiuni "A" si "B" sunt in raport de contrarietate cand oricare ar fi
un element din universul de discurs, acesta nu face parte, dar nu poate lipsi din sfera ambelor, universul
discursului in afara sferelor lui "A" si "B" fiind nevid.

Raportul de contradictie: doua notiuni "A" si "B" sunt in raport de contradictie atunci cand oricare
ar fi un element din universul de discurs el nu face parte, din sfera ambelor. Altfel spus, doua notiuni sunt
in rpaort de contradictie cand ele nu au nici un element comun, notiunile fiind nevide si exhaustive.

Clasificarea notiunilor dupa criteriul sferei:

1.Notiuni vide si nevide:

O notiune "A" este vida atunci cand sfera lui "A" nu contine nici un element. Altfel, notiunea "A"
este nevida.

2.Notiuni singulare sau generale:

O notiune "A" este singulara atunci cand "A" contine un singur element. Altfel notiunea este
generala. Obiectele care sunt prezentate de o notiune singulara cer de obicei mai mult de un cuvant pentru
a fi redate.

3.Notiuni colective sau divizive:

O notiune "A" este colectiva atunci cand sfera lui "A" este alcatuita dintr-una sau mai multe
colectii de obiecte.
O notiune "A" este diviziva atunci cand in sfera lui "A" este alcatuita din mai multe leemente care
au proiprietati individuale. Elementele care intra in sfera lui "A" au o serie de proprietati in comun.
Raportul de la element la clasa este diviziv, adica tot ce este valabil despre claasa este valabil si despre
fiecare element al ei.

4.Notiuni vagi si nevagi:

O notiune este nevaga daca, oricare ar fi un element "a", putem spune cu precizie daca "a"
apartine sau nu sferei lui "A".
Orice notiune este considerata o variabila lingviustivca, In consecinta, notiunile vagi se vor numi
variabile lingvistice vagi.

Clasificarea notiunilor dupa criteriul continutului:

1.Notiuni abstracte si notiuni concrete

Precizam ca toate notiunile sunt abstracte, in sensul ca ele sunt rezultatul unui proces de
abstractizare, adica prin ignorarea proprietatilor necomune ale obiectelor care formeaza clasa la care
notiunea se refera.
Din punct de vedere al continutului o notiune este abstracta daca nu poate fi corelata cu un obiect
care nu exista in realitate.
O notiune concreta se obtine prin tratarea proprietatilor ca si cum ar fi lucruri. Din punct de
vedere lingvistic ele sunt rezultatul substantivizarii adjectivelor.

2.Notiuni absolute si relative:

O notiune este absoluta daca ea are un inteles de sine statator, iar pentru a o gandii nu este nevoie
de luarea in considerare a unei alte notiuni cu care s-ar afla in relatie.
 Notiunile relative sunt acele care nu au un inteleses decat atunci cand se afla in raport cu alte
notiuni.

3.Notiuni independente si corelative:

Doua notiuni "A" si "B" sunt independente daca oricare dintre ele nu o antreneaza pe cealalta si
nici negatia celeilalte. In acest caz notiunile pot fi candite separat. In caz contrar, notiunile se numesc
corelative, pentru ca gandirea uneia implica un corelat, iar definitia unei astfel de notiuni trebuie sa tina
seama si de corelatul acelei notiuni.

4.Notiuni pozitive si negative:

Notiunea este pozitiva cand in continutul ei regasim prezenta anumitpr caracteristici ale
obiectelor care constituie referinta acelei notiuni.
In caz contrar, atunci cand obiectele ce constituie sfera notiunii sufera de anumite privatiuni, iar
aceste privatiuni se reflecta in semnul care reda notiunea, notiunea este negativa.

Logica juridica este o logica formala aplicata care are drept scop analiza rationamentelor
juridice si elaborarea unor reguli ale argumentarii juridice.

Logica juridica studiaza regulile specifice gandirii juridice corecte care guverneaza procesul
edictarii, respectarii, interpreatarii si aplicarii normelor de drept.

Sistemul logic al dreptului

Dreptul este un sistem de norme care poate fi abordat dintr-o perspectiva logica.

Dreptul este un sistem de norme care sunt organizate in ramuri si institutii juridice iar pe de alta
parte sub forma de reguli juridice nescrise care rezulta din analiza sistemului legislativ sau sunt impuse
ideologic de catre sistemul politic. Ca sistem de norme, sreptul este un sistem de norme ierarhizat
piramidal care este alcatuit din norme mai puternice si norme cu mai putina tarie care trebuiesc
interpretate in conformitate cu regulile impuse de normele superioare.

Cele mai importante norme sunt: constitutionalele , organice si ordinare. In general sistemul
legislativ este organizata pe ramuri impartite in 2 mari categorii dr public si dr privat.

Principiile juridice

Sistemul de nome este completat intotdeauna de un sistem de principii juridice, care reprezinta
sinteze ale normelor sau expresii ale ideologiei dominante in epoca.

Principiile sunt :
 • Principii ale intregului drept roman. Ex. Democratiei , separatiei puterilor in stat etc.

• Principii de ramura Ex principiul proprietatii; al egalitatii in fata legii civile, pr

ocrotirii si garantarii drepturilor subiective civile in Dr. Civil.; pr legalitatii
incriminarii si pedepsei; pr individualizarii raspunderii penale in Dr. Penal.

• Principii ale unei sau ale unor institutii de drept Ex. Pr proximitatii relatiei de rudenie

In cadrul sistemului dreptului principiile au rol de axiome. Ele folosesc ca fundament in orice
demers de argumentare.

Principiile asigura si flexibilitatea in timp a sistemului de drept respectiv adaptarea de-a lungul
timpului a cerintelor ideologice manifestata prin interpretari conform spiritului vremii in epoci diferite,
ele fiind filtrate prin optica altor principii de drept.

Metodele de intrepretare logica. Acestea sunt diferite . Dreptul privat a acoperit o sfera mult mai
larga de reglementari care presupun folosirea tututor metodelor si legilor logicii juridice.

Propietatile logice esentiale ale oricarui sistem juridic sunt 2, completitudinea si consistenta, care
impreuna asigura omogenitatea sistemului juridic.

Completitudinea sistemului juridic inseamna capacitatea acestuia de a da o solutie oricarei

probleme juridice, adica sa poata determina consecintele juridice ale oricarui fapt.

Consistenta unui sistem juridic inseamna compatibilitatea normelor sale respectiv lipsa oricarei
contradictii in interiorul sau. Se considera ca un sistem juridic este inconsistent atunci cand unele din
norme sale ordona iar altele interzic in acesali timp , aceleasi persoane, acelasi comportament si in
aceleasi imprejurari.

Metodele de interpreatare a normelor juridice

Textul normativ poate sa contina termeni care sunt polisemici, antinomici, norme lacunare,
aceasta situatie duce fie la modificarea legii fie la elaborarea unor norme interpretative

• Cand normele de interpretare sunt facute de organul care a adoptat actul normativ
respectiv aceasta se numeste interpretarea autentica si ea este obligatorie deoarece
ea este oficiala.

• Interpretarea neoficiala care este facuta de altcineva decat organul care a emis legea
si ca urmare nu se aplica in mod general , nu este obligatorie ea fiind limitata la cazul
respectiv. Interpretarea neoficiala poate fi facuta de procurori , judecatori sau avocat.

In ceea ce priveste interpretarea normelor de drept exista diferente semnificative intre sistemul
anglo-saxon si sistemul roman sau francez. Sistemul anglo-saxon este caracterizat printr-un grad mai
redus de codificare fiind bazat pe doctrina precedentului. Exista in acest caz o mai mare libertate de
interpretare prin adaptarea solutiilor la caracteristicile individuale ale participantilor la proces.

In cazul dreptului roman sau francez majoritatea sistemelor europene fiind de acest tip ,
interpretarea este restransa doar la cazurile in care legea este ambigua sau lacunara.

Interpretearea in general nu trebuie sa fie confundata cu calificarea, operatiunea de calificare are

drept scop sa determine carui tip de act in abstracto ii corespunde un act concret , respectiv identificarea
legii care se aplica unui fapt juridic. Pentru interpretarea textelor normative se folosesc diverse metode de
interpretarea , calitatea rezultatelor depinzand de metoda utilizata care trebuie sa fie aleasa in functie de
specificul normei studiate.

Cerintele metodologiei juridice.

• Neutralitatea . Obiectivitatea si neutralitatea specifice oricarui demers specific garanteaza ca

in interpretarea unei norme nu suntem impusi cu necesitate spre un rezultat prefigurat in mod
partinic.

• Coerenta. Trebuie sa conduca spre obtinerea unei imagini integratoare si coerente a ordinii
juridice si sa asigure astfel rezolvarea contradictiilor specifice sistemului juridic.

• Simplitatea. Presupune obtinerea unor rezultate clare neechivoce printr-o aplicare rapida si
accesibila.

• Verificabilitatea. Presupune ca persoane diferite ajung independent la acelasi rezultat

Principale medote de interpretare care se aplica in domeniul juridic

• Metoda de interpretare gramaticala. In cazul acestei metode trebuie sa facem diferenta

intre metoda gramaticala si analiza critica care presupune exigenta absoluta a asigurarii ca
textul actului normativ analizat este cel original nealterat de existenta unor erori de tiparire
mai ales omiterea unor semne de ortografie care poate duce la denutararea sensului unui text
normativ. Sensul original de obicei se obtine prin consultarea monitorului oficial.

Prin interpretarea gramaticala intelegem analiza textului legii in sensul sau morfologic si
sintactic. Analiza gramaticala atenta poate conduce la o interpretare diferita de cea initiala.

Prin interpretarea gramaticala se urmareste clarificarea sensului termenilor polisemantici,

identificarea sensului comun al termenului si cautarea eventualului sens juridic propriu.

• Interpretarea istorica face apel la cunoasterea epocii in care a fost emisa legea respectiva si
a lucrarilor din etapa pregatitoare , aceasta deoarece fiecare norma este emisa intr-un context
politic sub influenta unei ideologii genarata de aspecte diferite de criza economica si sociala.
 Interpretarea sistematica care presupune analiza locului pe care il ocupa nopma respectiva in
cadrul legii , a ramurii sau instutitiei juridice. Interpretarea sistematica pleaca de la prezumtia ca
legiuitorul a creat un sistem bazat pe o conceptie de ansamblu in cadrul careia fiecare element din sistem
isi are rolul sau.

Interpretarea logica

Presupune aplicarea unor procedee logice care sa conduca de la norma generala la consecintele
sale asupra unor fapte juridice individuale. In general asimilam norma premisei majore dintr-un silogism ,
faptul jur il asimilam premisei minore iar concluzia silogismului este solutia pe care trebuie sa o
formuleze judecatorul.

Metoda logica se foloseste si cand comparam intre ele doua sau mai multe concepte pt a vedea
daca sunt sau nu contradictorii , daca rationamentul care le contine este valid. Atunci cand se constata
existenta unei lacune a legii in raport cu un anumit fapt se constata ca este necesar sa se apeleze tot la o
metoda logica si anume la metoda analogiei.

Logica juridica este utila si in motivarea solutiilor juridice respectiv in fundamentarea motivarilor
solutiilor. Calea de la premize la concluzii este atinsa prin mecanisme logice care pornind de la un caz ii
motiveaza sentinta.

In logica juridica se folosesc si argumente care sunt metode de rationament specifice domeniului
juridic. Argumentele cele mai des folosite sunt;

• Argumentum a contrario sensu

• Argumentum a fortiori ratione

• Argumentum ab absurdum

• Argumentum a simile

Interpretarea hermeneutica in logica juridica

Hermeneutica percepe textul legislativ ca pe o structura stratificata de semnificatii. Interpretul

incercand sa dezvaluie sensul propriu al dispozitiilor legale, intelesul lor adevarat, situat dincolo de sensul
aparent imediat. Ca urmare acelasi text de lege poate fi interpretat diferit de subiecti diferiti in functie de
cultura personala a celui care interpreteaza , de gradul de dificultate in care mesajul este codificat , de
acuratetea cu care sunt identificate motivele si intentiile legiuitorului.

Herumeneutica presupune capacitatea interpretului de a intelege contextul istoric care a generat

legea, de a intra in pielea legiuitorului. Sunt numeroase situatiile in care in lege sunt introduse expresii
confuze sau inconsistente , motiv pt care judecatorul spune „ aceasta este interpretarea corecta” sau scrie „
in concodanta cu ordinea legala decidem astfel”.
 Sensurile ascunse ale unor expresii din legi se datoreaza schimbarilor in contextul cultural si
ideologic. Judecatorul se afla intr-o situatie paradoxala, aparent, determinata de profesia sa. El trebuie pe
de-o parte sa judece lucrurile si sa aprecieza oamenii pe baza gandirii sale si in acelasi timp sa preia in
demersul sau criteriile lugiuitorului, simbolizat prin lege.

Viata profesionala a magistratului este strans legata de interpretarea ideala a legii pozitive. Ca
urmare magistratul prin intrega sa activitate trebuia sa ia in considerare sunsurile textului legii inclusiv
redactarea ei, aspecte privind interesele materiare si aspiratiile societatiii in care se legifereaza , aspecte
care privesc personalitatea si temeperamentul judecatorului, conceptia sa filozofica despre existenta in
general si drept in special si aspecte care tin de personalitatea judecatorului.

Legea fiind ancorata spatio temporal , judecatorul trebuie asa decida daca ea trebuie aplicata doar
in parte , nu trebuie aplicata deloc sau solutia trebuie sa fie adaptata noului context ideologic si doctrinar.
Concluzionam ca arta de a interpreta prezinta o importanta capitala pt un bun jurist deoarece corect si
eficient interpretata , legea va reprezenta instrumentul de baza in distribuirea dreptatii.

Metoda dogmatica.

Metoda dogamatica este o metoda thetica adica o metoda a regulilor care se pretind ca exista prin
ele insele deci thetic in lb greaca theticos= ceea ce se impune ca regula. Metoda dogmatica este o metoda
logica deductiva care foloseste in demostratiile sale un nr de principii exterioare sistemului legislativ dar
care s-au impus in chip docmatic adica neverificate cu alte cuv legimitatea lor nu sa cercetat in prealabil.

Metoda dogmatica contine constructii juridice teoretice afirmate de juristi cu pretentia de a fi

valabile oricand si oricum.

Metoda intuitiva

Exista situatii in care in absesta unor indicii sau fundamente de la care sa se porneasca in fata
unei situatii juridice noi sau care nu este reglementata de vro lege speciala , judecatorii sunt nevoiti sa se
pronunte apeland la ceea ce se numeste judecata in equitas adica in conformitate cu ceea ce ei considera
ca este in acord cu spiritul de echiatate si ideea de justitie.

Metoda intiutiei trebuie sa actioneze obligatoriu in compatibilitate cu legea adica solutia sa nu

reprezinte o incalcare a normelor de dr pozitiv. Solutia nu trebuie sa incalce nici legile gandirii si logicii,
ea trebuie sa respecte principiile gandirii logice. Pe baza metodei intuitive au fost formulate maximile
juridice, solutii juridice aplicabile pt obtinearea unor sentinte echitabile.
 Limbajul juridic

Limbajul juridic este partea esentiala a oricarei activitati in domeniul juridic, dreptul fiind din
cele mai vechi timpuri considerat o profesie a cuvintelor. Din totdeauna legaturile dintre drept si limbaj au
tinut de esenta dreptului si au dat nastere de a lungul secolelor unor opere notabile in domeniu.

Limbajul juridic are unele functii fundamentale:

• De fixare a cunostintelor

• De comunicare

• Constitutiva a universului juridic

• Argumentativa

Universul discrursului juridice este format din:

• Multimea termenilor juridic

• Multimea termenilor din limbajul natural folosite in sens juridic

In general incovenientele legate de limbajul natural privesc aspecte de omonimie so polisemie a

termenilor.

Ambiguitatea unor termeni este adesea clarificata prin chiar incadrarea ei intr-un text juridic.

Limbajul juridic specializat trebuie ca in mod obligatoriu sa elimine polisemia. Termenii juridici
trebuie sa fie monosemici si monoreferentiali. Exista insa multe situatii in care sensul unor teremeni si
largimea sferei reprezentate de acestia sunt diferite de la o ramura de dr la alta si uneori chiar in cadrul
aceleiasi ramuri sau text de lege.

Ex: folosirea termenului de conventiei si contract.

Limbajul juridic are ca o particularitate frecventa de maxime si adagii formulate in limba latina

Maximele denumite si reguli juridice sunt definitii scurte cu referire la principii care se aplica
diferitelor tipuri de cazuri. Regulile valabile in cazurile generale isi pierd forta in fata exceptiilor.

Adagiile numite si aforisme sau argumente sunt formule generale , propozitii concise care se pot
intipari cu usurinta in memorie. Majoritatea adagiilor au fost formulate de juristii latini si in general ele
ofera o directie cand legea este obscura sau insuficienta.

Maximele se invata in latina pt ca sa-si pastreze forma exacta fara risc de alterare a sensului
original, ele au si un rol nemotehnic adica inlatura riscul traducerii lor prin folosirea unor sinonime in
limba materna sau a unor cuvinte polisemice.
 Notiunea juridica

Notiunea juridica se defineaste ca o respectare pe plan mintal intr-o forma logica abstracta a
propietatilor esentiale comune ale unei anumite realitati juridice . notiunea reflecta deci propietatile
esentiale si generale ale unei clase de obiecte si nu propietati intamplatoare sau particulare. Notiunile
juridice se folosesc intotdeauna intr-un anumit context adica in asociatii cu alte cuvinte formand
propozitii si fraze.

Contextul este cel care permite interpretarea corecta a semnificatiei unui termen. In domeniul
dreptului , contextul este dat de multimea termenilor cu semnificatie juridica . gandirea juridica se situaza
intotdeauna intr-un univers al discursului juridic in care se determina in mod univoc, intelesul termenilor
folositi.

Notiunea juridica

Contextul jur al notiunii inlatura omonimia si polisemia unor termeni juridici si circumscriu astfel
cu precizie extensiunea lor.

Clasificarea notiunilor

In functie de gradul de generalitate notiunile se impart in tipuri si categorii.

Tipurile sunt: sinteze partiale ale caracteristicilor esentiale ale unei clase de obiecte. Uneori tipul
este expresia abstracta a caracteristicilor ideale pe care trebuie sa le aiba un obiect. Ex in drept tipul
bunului proprietar.

Categoriile sunt notiuni caracterizate printr-un grad inalt de generalitate deci ele exclud
posibiliatatea unui nivel superior. In stiinta dreptului folosim frecvent o mare varietate de categorii cum ar
fi: categoria de raport juridic, categoria de drept subiectiv , categoria de obligatie.

In functie de modul de determinare al continutului lor:

• Notiuni cognitive. Acele notiuni a caror extensiune este data in mod obiectiv si ele isi
pastreaza intelesul in orice situatie. Ex. Notiunea de om

• Notiuni pragmatice. A caror extensie este data de o conventie si ca urmare se poate

modifica in funtie de contextul socio-istoric.

In functie de caracterul obiectelor desemnate:

• Notiuni vide sunt cele care nu contin nociun obiect in extensiunea lor dar cuprind o
contradictie logica (infractor nevinovat)

• Notiuni nevide sunt acelea ale caror sfera cuprind obiecte din realitate
 • Notiuni ideale sunt notiuni rezultate printr-un proces de idealizare ( ex notiunea de
drept subiectiv.

• In functie de gradul lor de complexitate notiunile pot fi:

a. Simple

b. Complexe formate din mai multe cuvinte si rezultate prin combinarea a 2

sau mai multe notiuni ex. Pedeapsa contraventionala

Operatii logice asupra notiunii juridice

• Prin operatii logice se inteleg derivari ale unor notiuni din alte notiuni.
• Prin intermediul operatiilor logice se construiesc noi notiuni.
• Sunt posibile urmatoarele forme de operatii
logice:Definitia,specificarea,generalizarea,diviziunea,clasificarea,diferentierea,integrarea,analiza,
sinteza.

Definita-operatia logica prin care se indica notele caracteristice ale unei notiuni,care o deosebesc
de oricare alta notiune juridica.

Ea reprezinta un mijloc pt delimitarea si ordonarea obiectelor.

A defini inseamna a determina doar notele esentiale ale realitatii definite.

Structura:

Definitiile sunt exprimate sub forma unor propozitii care contin elementele:

a)un termen de definit,numit pe scurt definitul sau definiendum.

b)partea din propozitie prin care se defineste numita definitorul sau definiens

c) o relatie de echivalenta a semnificatiei dintre aceste 2 parti,numita si relatia de definitie.

Procedee de definire in domeniul termenilor juridici

 1. Prin exemplificare--cand se specifica un obiect din extensia termenului.

ex: viciu de consimtamant este,de exemplu dolul.

2. Prin enumerare--definitorul indica toate obiectele cunoscute din clasa definitului.

Ex:Vatamarea corporala grava este fapta prin care s-a pricinuit integritatii corporale sau
sanatatii o vatamare care necesita pt vindecare ingrijiri medicale mai mult de 60 zile.

3.Prin indicare,cand se arata obiectul printr-un gest oarecare si se foloseste una din
expresiile "acesta este un...", "in fata avem un.." ,"iata un.." .

Ex: fapta inculpatului este o infractiune de furt (am indicat)

4.Prin sinonimie--se defineste un termen prin alt termen,care poseda acelasi inteles.

Ex:Adagiul este o maxima,decretul este o lege.

In general se recomanda sa nu se foloseasca definitia prin sinonime,deoarece cel mai adesea

este nesatisfacatoare pt ca ea nu reuseste sa defineasca conducand adesea la o eroare logica,cunoscuta
sub numele de DEFINITIE CIRCULARA SAU .....

5.Prin stipulare,cand se determina semnificatia unui cuvant pt viitor,sau intr-un context

specific.Se foloseste frecvent in texte de lege sau in lucrari de jurisprudenta: "prin x vom
intelege..."(dam o definitie) stipulam cadrul legii respective.

Uneori prin definita stipulativa se pot crea cuvinte noi adaptate specifice contextului legal
respectiv sau se pot acorda semnificatii noi unor cuvinte sau notiuni deja existente.

Spunem ca apare un cuvant nou printr-o conventie terminologica la nivelul textului normativ
respectiv.

6. Prin gen proxim si diferenta specifica care presupun :

a) introducerea termenului de definit intr-un termen care e genul sau avand in vedere
asemanarile sale cu alti termeni

b)diferentierea termenului de ceilalti termeni inclusi in gen prin stabilirea deosebirilor sau
diferentelor

Definirea prin gen proxim si diferenta specifica,presupune stabilirea unor relatii de

subordonare si de coordonare intre notiuni .

Cerintele definirii prin gen proxim si diferenta specifica:

 a)genul sa fie proxim ,adica imediat supraordonat

b) diferenta sa fie specifica ,adica sa deosebeasca definitul de celelalte specii incluse

in genul proxim.

Un termen in general poate fi inclus in mod succesiv,in genuri proxime diferite si poate poseda
mai multe diferente specifice.

Categoriile nu pot fi definite prin acest procedeu deoarece ele nu au un gen proxim,cunoscut fiind
faptul ca ele au un inalt grad de generalitate.

Regulile definirii corecte

1.Regula adecvarii

Definitorul si definitul trebuie sa fie exprimati prin termeni coextensivi,insensul ca sfera

definitorului trebuie sa coincida perfect cu cea a definitului.

Exista 4 situatii in care aceasta regula poate fi incalcata:

-Atunci cand sfera definitorului e prea larga-

-Atunci cand sfera e prea ingusta

-Atunci cand sferele definitorului si definitului se intersecteaza

-Cand ele se exclud total

2.Regula ireflexivitatii

Definitorul nu trebuie sa repete definitul ,in acest caz definitia ar fi tautologica.

3.Regula asimetriei
 Termenul definitor sa nu se sprijine pe termenul definit,ci sa fie un termen independent de
acesta.In caz contrar,definitia ar fi circulara iar eroarea se numeste circ vicios.

4.Regula claritatii si univocitatii

Definitorul sa contina numai cuvinte cunoscute,altfel comitem eroarea logica cuunoscuta sub
numele de "ignotum per ignotum" sau cu alte cuvinte,explicam un termen necunoscut prin altul
necunoscut.

O definitie nu trb sa contina termeni ambigui ,sa nu recurga la metafore si la expresii figurate ,ci
sa indice precis notele caracteristice ale definitorului.

5.Regula formei afirmative

Definitorul trebuie sa indice ce este definitul,nu ce nu este.

Aceasta inseamna ca definitia nu trebuie sa fie negativa.

Genuri de definitii in gandirea juridica

1.Definitii legale-sunt acele definitii ale caror autori sunt legiuitorii ,ele sunt impuse obligatoriu
si nu pot fi neglijate sau modificate.

2.Definitii doctrinare sau opinabile care au drept autori teoreticienii dreptului;ele sunt propuse
de acestia si supuse argumentarii.

3.Definitii de apliacare-care au drept autori practicienii dreptului,in special judecatorii si ele pot
fi admisibile sau nu.

Specificarea
Acea operatie logica prin care se construieste specia dintr-un gen al sau,respectiv se realizeaza
trecerea de la un termen dat,la un termen subordonat care are deci o extensiune mai mica.

Ex: trecerea de la termenul de "hotarare judecatoreasca" la cel de "Sentinta" care are o extensiune
mai mica deoarece desemneaza hotararile judecatoresti pronuntate in prima instanta.

Generalizarea
Operatia logica prin care se ajunge la un termen supraordonat care are o extensiune mai mare.
 Ex:de la notiunea de "reclamant in dosarul x" se poate ajunge la cea de "reclamant" in
general,pt a verifica daca sunt sau nu indeplinite cerintele procedurale ale legii pt a fi reclamant intr-un
proces.

Judecata
Notiune

Judecata este o forma logica care consta intr-o afirmatie sau intr-o negatie (de tipul S est P sau S
nu este P)

Tipuri de judecati

In logica formala traditionala sunt studiate cu precadere judecatile de predictie de tipul s este p.

Incepand cu sec XX au aparut si alte sisteme logice bazate pe alte tipuri de judecati.

Clasificarea judecatilor

• Judecati cognitive studiate de logica clasica sub denumirea de judecati de predictie.

Judecatile cognitive sunt judecati care transmit o informatie cu o anumita valoare logica ele fiind
transpuse de obicei sub forma unei afirmatie. Ex orice conventie este un act juridic.

Judecatile cognitive sunt de mai multe feluri.

• Categorice care afirma sau neaga predicatul despre subiect fara nicio conditie.

• Modale care nuanteaza afirmatiile prin intermediul unui modus de tipul posibil ,
necesar , intamplator, imposibil.

• Ipotetice care conditioneaza relatia subiect – predicat

• Dizjunctive care au predicate alternative.

• Judecati pragmatice care releva intentia de a-l determina pe cel caruia i se adreseaza sa
efectueze o actiune. Ele pot fi:

• Deontice sunt judeacati normative care statueaza o obligatie pt subiect. (trebuie sa

respecti legile) sau o permisiune ( este permis sa fumezi in locuri amenajate) sau o
interdictie (este interzis sa consumi alcool in universitate)

In general normele enuntate pot fi juridice , etice , estetice si alte categorii.

• Imperative transmit un ordin sau un indemn.

 • Interogative sunt cele care cer un raspuns din partea subiectului( cine a facut o
anumita fapta)

• Judecati axiologice au intenitia de a oferi o apreciere valorica , de a situa subiectul pe o scara

de valori ( Ex. Logica este utila). In functie de sistemul de valori adoptat judecatile pot fi
considerate adecvate sau false. O specie a judecatilor axiologice sunt si judecatile de gust.

Forme de judecati cognitive.

Orice judecata cognitiva poate fi afirmativa sau negativa.

Judecatile cognitive mai pot fi:

• Universale in cazul in care A este afirmat sau negat de catre B in intreaga sa sfera
atunci noi spune toti A sunt B sau niciun A nu este B

• Particulara atunci cand A este afirmat sau negat de catre B doar intr-o parte a sferei
sala si in acest caz noi spunem unii A sunt B sauunii A nu sunt B

Prin combinarea elementelor specifice a acestor clasificari putem obitene urm forme de judecati.

• Universal afirmative

• Universal negative

• Particular afirmative

• Particular negative

Fiecare prop indiferent de forma sa poate fi adevarata sau falsa. In scon memotehnic inca din
perioade evului mediu prop universal afirmative au fost notate cu litera A iar pt prop universal negative
au fost notate cu litera I, pornindu-se de la primele vocale a cuvantului Afirmo.

Similar pt prop universal negative sa folosit notarea cu lit E iar pt cele particular negative notarea
cu lit o pornindu-se de la primele vocale Nego. Ca urmare silogistica judecatiilor de predictie cognitive
este numita si silogistica A. I. E. O.

In istoria gandirii umane s-a pus problema dintre judecata si adevar. Este in continuare mult
evocata definitia data adevarului de catre Aristotel. „A enunta ca ceea ce este nu este sau ca ceea ce nu
este este , constiituie o propozitie falsa; dinpotriva o enuntare adevarata este aceea prin care spunem ca
este ceea ce este si ca nu este ceea ce nu este.” Definitia adevarului logic.

Nu trebuie sa confundam adevarul logic cu adevarul factual.

O propozitie poate sa respecte cerintele validitatii logice dar sa fie falsa din punct de vedere
factual.

De asemenea o prop poate sa fie adevarata pt o pers si falsa pt alta.

 O propozitie care este vadit falsa la o simpla analiza a cuvintelor care o compun ( de pilda
propozitia „ elefantul este o pasare”) este o propozitie inconsistenta.

Pentru a proba falsitatatea unei prop de acest tip este suficient sa-si analizam semnificatia
fiecarui termen.

Validitatea unei prop poate fi dovedita si prin raportarea la realitate.

Alte tipuri de judecati cognitive:

• Judecati modale care sunt rezultate din modificarea unei judecati categorice prim modalizarea
verbului ori a intregii forme. ( Ex. Infractiunea este necesar omor

• Judecati ipotetice sunt judecati in care relatie dintre subiect si predicat este conditionata. Ex.
Dace este vinovat atunci trebuie pedepsit.

• Judecati disjunctive sunt acele judecati care pun 2 sau mai multe predicate ca alternative pt
subiect din care doar o varianta este adevarata. A este B sau este C.

Rationamentul

Rationamentul numit si inferenta spunem ca facem un rationbament atunci cand determinam

valoarea de adevar a unei judecati cu ajutorul altor judecati. Prin rationament furnizam temeiurile in
virtutea carora consideram anumite judecati ca fiind adevarate sau false.

Judecatile oferite pt concluzie se numec premise iar judecata intemeiata pe cale de rationament
se numeste concluzie. Ca urmare rationamentul este un act de judecati dintra care una numita conluzie
este sustinuta de celelalte numite premise.

D p d v logic un rationament este valid daca si numai daca adevarul premiselor lui garanteaza
adevarul concluziei, ca urmare daca toate premisele sunt adevarate atunci concluzia nu poate fi falsa.

Intre premise si concluzie exista o relatie logica cunosctuta sub numele de consecinta sau
decurgere logica.

Inferenta sau rationamentul urmeaza doua cai:

• Calea deductiei adica de la general la particular

• Calea inductie adica de la particular la general.

Ca tip de rationament deductia este mentionata in legislatie in sensul ca judecatorul este autorizat
sa traga consecinte de la un fapt cunoscut la un fapt necunoscut.
 Spunem ca aceasta este o deductie pt ca ea porneste de la o universala care este legea egal
aplicabila tuturor indivizilor si ajunge la o situatie particulara. Deducem de la general la particular.

Inductia este in general calea inversa, este o inferenta de trecere prin rationament de la judecati
care descriu cazul singulare la judecati generale.

Calea rationamentului inductiv este mult folosita in elaborarea legilor in care se trece de la
analiza faptelor sociale individuale la generalizarea lor prin elaborarea unor legi universal valabile.

Inferenetle inductive nu au insa o valoare de adevar absolut concluziile lor fiind considerate
probabile.

In general inductiile pot fi de 2 feluri: de la particular la general sau de la particular la particular.

Infernetele de la particular la general sunt considerate ca fiind generalizari .

Inductia de acest fel poate fi.

• Completa . atunci cand trecerea de la particular le general se face in cadrul unei clase
finite de obiecte . in acest caz inductia completa presupune examinarea fiecarui obiect
al clase constatarea ca fiecare obiect al clase poseda aceeasi proprietate si concluzia
ca toata clasa poseda proprietatea.

• Incompleta . atunci can clas acontine un foarte mare numar de obiecte iar in acest caz
concluzia este incerta, ea ramane probabil adevarta deoarece datele care stau la baza
respectivei concluzii sunt doar un esantion care poate sa fi sau nu reprezentativ.

Inductia de la particular la paricular poate fi de 2 tipuri:

• Transductia, care se deruleaza de la singular la singular daca exista o idee mediatoare,

una sau mai multe proprietati importante comune.

• Analogia , care se caracterizeaza prin faptul ca transferarea proprietatii de la un obiect

la altul se face pe baza relatiei de asemanare dintre obiecte. In aces caz obiectele au
insusiri comune si insusiri diferite iar intre diferentele insusirii ale aceluiasi obiect
exista relatii de dependenta.

Atunci cand insusirile comune prevaleaza putem presupune ca in situatii similare cele doua
obiecte vor reactiona similar.

Principalele metode inductive sunt:

• Metoda concordantei. Care ne spune ca : daca exista o serie de cazuri ale unui
fenomen si daca aceste cazuri care au numai o circumstanta comuna, concorda intr-o
singura situatie, atunci aceasta este cauza sau efectul fenomenului.
 • Metoda diferentei. Care ne spune ca: daca un caz in care un fenomen este prezent si
un caz in care fenomenul este absent au acelasi circumstante in afara de una care
apare in primul caz si dispare in al doilea, atunci aceasta imprejurare este cauza sau
efectul fenomenului.

• Metoda combinata a concordatei si diferentei: potrivit careia: daca 2 sau mai multe
cazuri de aparitie a fenomenului de cercetare au o singura circumstanta comuna, in
timp ce 2 sau mai multe cazuri asemanatoare cu primele au in comun doar absenta
acestei circumstante, atunci circumstanta prin care cele doua grupuri de cazuri difera
este efectul sau cauza fenomenului.

• Metoda variatiilor concomitente. Potrivit careia un fenomen care variaza intr-un

anumit loc de fiecare data cand un alt fenomen variaza la fel este o cauza sau un efect
al acestui fenomen.

• Metoda ramasitelor. Potrivit careia daca se scade dintr-un fenomen partea cu

privire la care se stie ca este efectul unor antecedente atunci restul fenomenului este
efectul antecedentelor ramase.

Silogismul

Aristotel a definit silogismul asftel „o vorbire in care, daca ceva a fost dat altceva decat datul
urmeaza cu necesitate din ceea ce a fost dat”.

In logica generala numim silogisme acele rationamente deductive cu 2 premise indiferent de

forma acestora.

Ex. Toti hotii produc pagube.

Unii infractori sunt hoti.

Unii infractori produc pagube.

Silogismul este definit ca un rationament care din duoa judecati categorice care au un termen
comun se deduce o judecata de asemenea categorica, ce are ca termeni termenii necomuni ai primelor.
Judecati.

Structura silogismului.

• Termenul mediu care este termenul comun al celor doua premise ( in ex nostru „hotii’)
termenul mediu nu apare in concluzie.

• Termenii extremi care sunt termenii care apar in concluzie si in cate una din cele 2 premise.
 • Extremul care in concluzie joaca rolul de predicat se numeste termen major al silogismul ( in
ex nostru –„produc pagube”).

• Termenul extrem care joaca rolul de subiec in concluzie se numeste termenul minor al
silogismului ( in ex nostru- „unii infractori”)

Premisa majora este premisa care contine predicatul concluziei, adica termenul major al
silogismului iar premisa minora este cea care contine termenul minor.

Concluzia are drept subiect si predicat termenii necomuni ai premiselor si nu va contine termenul
comun, care este doar un element de legatura intre cele 2 propozitii logice. Silogismul este inferenta
mediata, intrucat stabilirea legaturii enuntate in concluzie intre cei doi membri extremi se face prin
intermediul termenului mediu.

Legi generale de validitate a silogismului

• Orice silogism contine 3 termeni si numai 3. Atunci cand unul termenii silogismului este
luat in acceptiuni diferite in cadrul celor 2 premise avem de a face cu o eroare numita
impatrirea termenilor sau quaternum terminorum

• Termenul mediul trebuie sa fie distribuit. Un termen este distribuit atunci cand cuprinde
intreaga clasa a notiunii pe care o reflecta. Daca termenul mediu nu ar fi distribuit in ambele
premise el nu ar realiza legatura intre extremi si nu am putea desprinde cu necesitate nicio
concluzie.

• Nici unul dintre cei 2 extremi nu poate fi distribuit in concluzie, daca nu a fost distribuit
in premisa in care apare. Daca se incalca aceasta lege in privinta unuia sau altuia dintre
termenii extremi ai silogismului se poate ajunge la eroarea logica a extinderii ilicite a
minorului respectiv majorului (eroarea se numeste majorului ilicit sau minorului ilicit). De
aici rezulta ca niciun termen nu poate avea in concluzie o extensie mai mare decat in premise.

• Cel putin o premisa trebuie sa fie afirmativa. De aici rezulta ca din 2 premise negative nu
rezulta nici o concluzie si ca nu exista un silogism valid cu ambele premise negative.

• Cel putin o premisa trebuie sa fie universala. Din aceasta lege rezulta ca din 2 premise
particulare nu rezulta nici o concluzie si ca nu exista silogism valid cu ambele premise
particulare.

• Cand ambele premise sunt afirmative. Concluzia nu poate fi decat afirmativa. Aceasta
regula se explica prin faptul ca daca ambele premise seunt afirmative aflam din ele ca fiecare
din termenii extremi are o parte comuna cu termenul mediu dar nu aflam nimic cu privire la
parte sau partea necomuna.

• Cand o premisa este afirmativa si una negativa concluzia nu poate fi decat negativa. In
acest caz raporturile termenilor extremi cu termenul mediu sunt divergente, neavand nici o
informatie despre o posibila parte comuna a extensiunii lor.
 • Cand o premisa este particalara concluzia nu poate fi universala. In aceste doua din urma
vedem ca concluzia urmeaza premisa cea mai slaba.

Silogismul judiciar are o structura asemanatoare cu a oricarui tip de silogism cu deosebirea ca

intotdeauna premisa majora sa este norma juridica iar premisa minora fapta ce trebuie incadrata in
lege. Concluzia formulata de judecator ne ofera indicii asupra solutiei juridice formulate in decizie.

Reguli de interpretare a juridicitatii.

Analiza principalelor metode folosite pt interpretarea normelor si actelor juridice

Teoria lacunei juridice.

In logica juridica problema existentei si complinirii lacunei juridice este una dintre temele
centrale.

In general spunem ca exista o lacuna a dreptului sau a legii atunci cand intr-un sistem de drept nu
exista o norma juridica pe care judecatorul sa o poata aplica la un caz determinat sau atunci cand norma
existenta este incompleta si pe baza ei nu poate fi formulata nicio solutie.

Problema filosofica a completitudinii dreptului are complementara acceptarea existentei

lacunelor.

d. p.d.v al filosofiei juridice problema lacunelor a primit diferite interpretari astfel exista autori ca
contesta existenta lacunelor considerand ca absenta unor reglementari cu privire la anumite situatii
corespunde cu intentia legiuitorului de al nu-l constrange pe subiect la un comportament oarecare si deci
de a-l lasa sa-si creeze o norma individuala.

Alti teoreticieni ai dreptului considera ca atunci cand o lege nu prevede modul in care trebuie
reglementata o situatie juridica, in fapt legiuitorul vrea sa dea judecatorului libertatea de a alege cea mai
buna solutie posibila pornind doar de la faptul concret si de la principiile dreptului.

Observam insa ca in domeniul dr public, puterea judecatorului de umple lacunele existente

respectiv de a complini legea este limitata.

In domeniul dr penal judecatorul este obligat sa se limiteze la o interpretare stricata a legii fara sa
foloseasca analogii trimiteri la alte legi sau interpretari persoanale.

In dr penal lacunele pot fi rezolvate doar de catre legiuitor de lege ferrenda , ele nu pot fi
rezolvate de catre judecator.

In dr international public, atunci cand judecatorul ajunge la concluzia ca un dr sau unele obligatii
nu sunt prevazute de ordinea juridica el se poate abtine de la solutionarea cazului formuland o decizie de
non liquet. De multe ori deciziile pot sa tina de factori politici care pot trece la elaborarea unor legi in
absenta reglementarilor.

Lacuna si antinomie

Lacuna juridica nu trebuie confundata cu antinomia. Avem de-a face cu o antinomie in sistemul
dreptului atunci cand acesta contine o regula care ordona sa se faca A si o alta regula care interzice sa se
faca A. Deci actiunea A este totodata ordonata si interzisa.

Antinomia denota deci existenta unei incompatibilitati intre directivele relative la acelasi obiect.

Antinomia consta in dificultatea de a alege o anumita solutie din mai multe reglementari
existente. Spunem astfel ca antinomia creeaza o situatie de conflict al legilor numita si lacuna logica a
dreptului.

In cazul antinomiei sau lacunei logice, judecatorul nu trebuie sa umple un gol cum este in cazul
lacunelor de lege ferenda, el trebuie sa faca o alegere intre mai multe solutii si sa motiveze valid optiunea
sa. Lacuna logica a dreptului numita si antinomie poate fi rezolvata prin 2 metode:

• in cazul unei diferente ierarhice de plasare a normelor in sistemul de drept(EX. Intre o

norma constitutionala si un ordinala) este valabila maxima „Lex superior derogat lex
inferiori” deci se aplica legea mai puternica care este situata mai sus in ierarhie.

• In cazul unor legi plasate pe acelasi nivel ierarhic fuctioneaza regula „ lex posterior
derogat lex inferiori” deci se aplica ultima lege.

Conform acestor 2 postulate , pt a exista o antinomie perfecta, care sa dea nastere unei lacune
trebuie ca cele 2 norme sa aiba aceiasi forta juridica (ceea ce inseamna ca nu v-a functiona criteriul
ierarhic) si trebuie sa fie promulgate in aceiasi zi(altfel se presupune ca legea anterioara este abrogata
tacit).

Facem precizarea ca ordinul si interdictia terbuie sa priveasca acelasi subiect si aceiasi actiune in
aceleasi circumstante.

Ex. Nu este o antinomie atunci cand o norma interzice vanarea pasarilor salbatice dar ordona
padurarilor sa impuste ciorile, in acest caz interdictia instituita de prima regula este doar restransa de cea
de a 2 a in sesul ca notiunea de pasari salbatice este inteleasa intr-un sens restrans care exclude ciorile din
categoria pasarilor salbatice. Aici este vorba depre o regula generala si o exceptie de la regula in general
exceptiile sunt de stricta interpretare si privesc doar cazuri periferice ale domeniului juridic reglementat.

Aceste 2 reguli de rezolvare a antinomiilor functioneaza doar in cadrul unui sistem de drept
national. In dreptul privat international exista numeroase cazuri de antinomii pt ca defapt aici avem de
aface cu 2 sau mai multe sisteme juridice si ca urmare cele 2 reguli de rezolvare a antinomiilor nu sunt
aplicabile. Ca regula generala cand rezolavarea unei antinomii nu este posibila deoarece ea conduce la o
contradictie aparent irezolvabila spunem ca antinomia creeaza o lacuna in drept.

Tipuri principale de antinomii intalnite in practica juridica:

• Situatia in care doua norme de drept pozitiv sunt simultan inaplicabile deoarece ele
trebuie sa fie aplicate cu privire la aceiasi relatie juridica. EX. Casatorie sau adoptie
care implica persoane de nationalitate diferita in cazul in care legislatia celor 2 tari
prevede solutii diferite si divergente pt aceiasi situatie.

• Antinomia care apare in cazul in care legea nationala violeaza ordinea publica
internationala. In acest caz judecatorul se afla intr-un impas deoarece se presupune
ca ar trebui sa accepte prevederile legislatiei internationale, dar astfel se porneste de
la presupozitia care se poate dovedi falsa , ca legiuitorul insasi nu ar fi dorit sa incalce
ordinea juridica internationala. Avem un caz similar atunci cand o lege face trimitere
la un art al unei legi abrogate anterior in mod explicit. In acest caz ne intrebam daca
este revocata doar abrogarea acelui articol sau sunt valabile si alte prevederi ale
respectivei legi putand deci sa ne referim si la ele.

• Ne aflam in prezenta unei antinomii si atunci cand este imposibul sa aplicam simultan
2 norme asa cum sunt ele enuntate. Aici este vorba de o antinomie de interpretare
care poate disparea daca recurgem la alta tehnica de interpretare care sa permita
relevarea unor semnificatii diferite care uneori nu apar in textul legii. Tehnicile de
interpretare pot deci sa evite punerea unei probleme juridice in termenii antinomiei.
Apare aici insa problema limitelor puterii judecatorului atunci cand concluziile
acestuia contrazic flagrant textul legii.

• Situatii in care putem avea de-a face fie cu o antinomie fie cu o violare a legii de catre
o autoritate ierarhic subordonata. Contextul intitutional le permite deseori
judecatorilor sa aleaga intre 2 legi situate pe paliere ierarhice diferite dar nu le
permite sa decida asupra constitutionalitatii unei legi sau nui tratat. Putem
concluziona ca deseori antinomiile pot rezolvate printr-o tehnica de interpreatare
respectiv apelul la interpretarea extensiva , la spiritul legii, apelul la intentiile
legiuitorului si la spiritul epocii , toate acestea pot duce la rezolvarea oricarei
antinomii dar facem precizarea ca in totdeauna validitatea acestei rezolvari v-a
ramane sub semnul intrebarii.

Reglementarae lacunei juridice in dreptul privat. Existenta lacunei juridice este semnalata de
catre art 3 CC care prevede obligativitatea rezolvarii ei in cele ce urmeaza : „ judecatorul care v-a refuza a
judeca , sub cuvant ca legea nu prevede, sau ca este intunecata sau neindestulatoare, va putea fi urmarit ca
culpabil de denegare de dreptate”. In art 4 se traseaza limite judecatorului pt ca interventia sa sa nu
incalce principiul separatiei puterilor in stat: „este oprit judecatorul de a se pronunta , in hotararile ce sa,
prin cale de dispozitii generale si reglementare, asupra cauzelor ce-i sunt supuse”.
 Rezulta de aici, ca judecatorul are doar puterea de a umple o lacuna individuala, de a rezolva un
caz particular. Ca urmare decizia sa nu creeaza precedente, ea nu tine loc de lege pt rezolvarea unor cazuri
asemanatoare si ca urmare nu trebuie sa fie pronuntata sub forma unor dispozitii generale si reglementare.

Unele coduri civile europene prevad ca metoda de eliminare a lacunelor si recursul la analogie, la
cutuma, apelul la principiile dreptului. Spre deosebire de acestea CC Rom. Pastreaza tacerea in acest
domeniu si deci el lasa o anumita libertate judecatorului. In acest caz judecatorul nu are numai libertatea
de a umple lacuna ci el are si obligatia de a umple lacuna pt ca in caz contrar se face culpabil de denegare
de dreptate (deni de justice).

Ca urmare in dr civil si respectiv in ramurile derivate din dr civil cum ar fi dr familiei, dr

comercial, dr transporturilor si alte ramuri este interzisa decizia de non liquet. Judecatorul este obligat sa
emita o decizie pt ca el serveste dreptatea, sistemul dreptului si deci poate face apel la principiile nescrise
care au dus la crearea legilor respective.

Tipuri de lacune juride:

• Lacune veritabile si lacune false.

Lacuna veriatabila este cea care survine intr-un context care nu ofera indicii de interpreatare pt
solutionarea cazului sau in situatiile in care o lege instituie o actiune dar nu ii determina limitele si
conditiile concrete in care ea trebuie sa aiba loc.

Lacunele false sunt cele care survin in cazurile in care aplicarea prevederilor legii conduce la o
decizie contrara intentiei legiuitorului sau a ordinii de drept.

Exista 3 tipuri de lacune false:

• Lacuna lingvistica datorata unei formulari lingviste defectoase a textului sau folosirii
unor expresii incorecte dpdv terminologic.

• Lacuna politica (sau ideologica) care apare in cazul schimbarii unui regim politic sau
a ideologiei dominante si ca urmare apar conflice intre noul sistem politic ideologic si
prevederile legii. Evenimentele din decembrie 1989 din Romania au determinat o
avalansa de lacune in conditiile in care o serie de legi numai erau aplicabile in
totalitate sau in partept ca intrau in contradictie cu noile principii politice.

• Lacuna creata de legea intrata in desuetudine situatie in care legea existenta este
aparent valabila dar fiind formulata cu mult timp inainte si evolutia stiintei a facut ca
directivele normative devenite invechite sa fie inoperante.

• Lacune intentionate si neintentionate.

 Aceasta clasificare a lacunelor este legata de vointa legiuitorului. Lacunele intentionate numite si
lacune constiente sunt dependente de vointa legiuitorului care propunandu-si sa ofere o libertate mai
mare judecatorului omite sa reglementeze unele situatii.

Lacunele neintentionate numite si neconstiente apar independent de vointa legiuitorului si se

explica prin neputinta acestuia de a prevedea unele situatii.

• Lacune primare si secundare.

Lacunele primare sunt cele care existau deja in momentul aparitiei normei.

Lacunele secundare sunt cele care apar ulterior ca urmare a modificarii sistemului social sau a
progresului tehnic.

• Lacune in lege si lacune in drept.

Unii, autori analisti ai dreptului, considera ca intr-un sist de dr evoluat nu exista lacune, ca urmare
orice lacuna aparuta in lege poate fi rezolvata prin apel la principiile dreptului. Alti autori considera insa
ca unele situatii nu pot fi rezolvate nici prin intermediul principiilor dreptului, dr fiind un sist in continua
evolutie, noile principii aparute luand nastere tocmai pt a solutiona lacunele.

• Lacune provizorii. Care sunt create de legiuitor prin ceea ce se numeste legea in alb care
inseamna trimiterea la o reglementare ulterioare. De obicei legiuitorul precizeaza si un termen
in care legea de completare trebuie sa apara dar acest termen nu este in totdeauna respectat.

• Lacuna tehnica apare in caqzul in care legiuitorul a statuat o norma generala fara sa
reglementeze in acelasi timp si expresia sa mai directa. De exemplu ordoneaza plata unor taxe
de catre anumiti subiecti fara sa precizeze cine si ce conditii v-a prelua aceste taxe.

• Lacune critice si lacune diacritice

Lacuna critica consta intr-o imposibilitate de evaluare deontica a unui comportament mentionat
intr-o norma. Ele pot fi:

• Lacune critice a parte obiecti atunci cand timem seana de prevederile legii si nu
putem stabili daca un comportament se inscrie sau nu in prevederile legii.

• Lacune critice a parte subiecti atunci cand nu putem identifica subiectii carora
norma li se adreseaza.

lacuna diacritica este o imposibilitate de a alua o decizie, de a rezolva un caz, chiar atunci cand
putem identifica subiectii sau comportamentele vizate, deoarece sanctiunea prevaszuta de norma este
neclara.

26.05.2014
 • Lacune de cunoastere. Conceptul de lacune de cunoastere a aparut mai tarziu in logica jur ,
acest tip de lacune putem interveni in 2 ipoteze:

• Imposibilitatea de a formula o solutie atunci cand modul de solutionare nu

este prev de lege sau cand exista mai multe solutii pt acelasi caz dar nu sunt
mentionate criteriile de alegere a solutie pt speta respectiva si de eliminare a
celorlalte optiuni.

• Defect de sistem si ea poate interveni in 2 cazuri:

• Cand lipseste informatia factuala si ca urmare nu putem

deteremina cu certitudine faptele si sa le incadram in norma.

• In cazul indeterminarii semantice respectiv a inpreciziei

expresiilor lingvistice , a generalitatii termenilor care lasa mai
multe optiuni deschise.

Solutionarea lacunelor juridice

In cazul CC obligatia judecatorului de a umple lacuna juridica nu ii impune acestuia si

obligativitatea folosirii unor procedee de interpretare a legii. Solutia data de judecator nu trebuie sa fie
neaparat logica, ea putand sa fie luata si prim metode intuitive. Cu toate acestea faptul ca judecatorul
trebuie sa isi motiveze decizia , impune de cele mai multe ori necesitatea folosirii unor procedee logice de
demonstrare a valabilitatii rationamentului judiciar.

In alte sisteme de drept sunt prevazute o ierarhie , o ordine de aplicare a metodelor de interpretare
iar uneori nr acestora este precizat. Si in legislatia romaneasca apar o serie de reguli de interpretare a
conventiiilor.

Probleme interpretarii logice a legilor.

Definitia interpretarii: prin interpretare se intelege evidentierea sensului termenilor cuprinsi in

actele jur in general. In unele cazuri legile contin chiar indicatii pt interpretari. Ex. Art 1 CC prevede ca
legea dispune pt viitor si ea nu are putere retroactiva.

Deasemenea uneori legiuitorul prevede o interpretare restrictiva sau una extensica ca de exemplu
atunci cand mentioneaza ca o enumerare este numai enuntiativa sau cand din potriva spune ca ea este
limitativa.
 Interpretarea unei conventii inseamna descifrarea intelesului exact al acelei conventii, clauzele
din conventii au intelesul direct pe care ni-l transmit cu claritate, expresiile verbale intrebuintate de parti
pt a formula si explicita ceea ce au hotarat. In mod firesc , conventiile trebuie sa fie clare, explicite si
complete de aceea interpreatatrea unei conventii este o operatiune exceptionala la care se v-a apela numai
in mod subsidiar atunci cand formularea data de parti nu este clara si contine intunecimi sau lacune.

Ca prima regula de interpretare CC stabileste expres primatul intentiei comune a partilor

contractante fata de senul literar al termenilor. Pornind de la presupunerea ca vointa partilor este
unitara CC prevede ca toate clauzele conventiilor se interpreteaza unele prin altele, dandu-se astefel
fiecaruia intelesul care rezulta din actul intreg. Se considera deci ca actul in intregul lui are o structura
logica unitara si consecventa si ca urmare se recomanda ca intelesul unei clauze sa fie gasit printr-o
confruntare logica cu intelesul altor clauze si cu intelesul conventiei in intergul ei. Se recomanda
deasemenea ca o consecinta a conceperii dreptului ca sistem logic, in ideea de plenitudine logica a
dreptului se prevede deci ca se subinteleg clauzele obisnuite desi ele nu sunt exprese. Se recomanda
deasemenea ca prin interpretare sa se faca o complinire a textului , sens in care CC ne spune ca intre mai
multe intelesuri ale aceluiasi termen se prefera cel care se potriveste mai bine cu natura contractului.

Dpdv al ideei de plenitudine logica CC precizeaza si ca dispozitiile indoielnice se intrepreteaza

dupa obiceiul locului astfelc ca atunci cand intr-o conventie sa vorbit despre un anumit caz, pt a se explica
obligatia , nu se poate deduce din aceasta ca sa restrans intinderea pe care obligatia ar aveao de drept in
cazurile prevazute expres.

Prezumarea intentiei se face nu numai in sensul deductiv si logic ci si in sens pragmatic :in acest
sens CC prevede ca intre 2 sensuri posibile vom alege pe cel care produce un efect de jur si nu pe cel care
nu poate produce niciunul. In caz de indoiala CC prevede ca o conventie se interpreteaza in favoarea celui
care se obliga. Interpretarea legilor in general se face prin 2 tipuri de metode de interpretare:

• Metode de interpretare ordinara pt cazurile in care legea este obscura sau ambigua

• Metode de interpretare extensiva pt cazurile in care legea este lacunara

In cazul interpreatarilor se are in vedere sensul jur al termenilor si se face obligatoriu trimitere la
definitiile termenilor date in legea respectiva sau la intelesul dat de contextul respectiv. Unii termeni pot
sa aiba 2 intelesuri , unul mai lat si altul mai restrans. Interpretarea lor trebuie sa porneasca de la stabilirea
extensiunii termenilor.

Interpretarea restrictiva adica acea interpretare stricta care nu adauga termenului alte intelesuri
decat cel din alineatul respectiv de lege, se foloseste mai ales in domeniului dreptului penal.

O alta metoda este cea numita argumentum ab absurdum, care pleaca tot de la lege si
demonstreaza in cazul in care am adopta o alta interpreare decat cea care se impune s-ar ajunge la
consecinte absurde.

Metoda de interpretare a topica: este o metoda de interpreatare asemanatore cu interpretarea

gramaticala care porneste de la analiza succesiunii verbelor frazelor si alineatelor cautandu-se sa se
desprinda semnificatia termenului prin analiza locului ocupat de acesta in cadrul unei structuri logice
sistemice.
 Metoda de interpretare a rubrica: tine cont de titlurile capitolelor, sectiunilor, paragrafelor adica
de rubricile sub care se gaseste textul care trebuie analizat pornindu-se de la presupunerea ca titlul poate
sa ofere indicii cu privire la intentia legiuitorului.

Interpretarea semi-indirecta. Regulile de interpreatare semi-inidirecta reprezinta metode logice

care ne trimit la o lege asemanatoare sau in cearca sa desprinda un sens legic al legii, un principiu
carmuitor de la care se poate pleca in desprinderea sensului prevederii respective.

Cele mai cunoscute reguli de interpretare semi indirecta sunt:

• A simili ad simile sau regula identitatii de ratiune juridica care recomanda folosirea
solutiilor preconizate de legiuitor intr-un caz asemanator din cadrul aceleiasi ramuri
de drept. Acest tip de rationament se numeste si analogie sau ratinament analogic.

• A fortiori rationae sau argumentul per a fortiori , care extinde aplicarea unei norme la
un caz neprevazut considerand ca , motivele avute in vedere la stabilirea acestei
norme se regasesc cu o si mai mare tarie in acel caz.

• Regula utilitatii logice, care in cazul existentei a 2 sau mai multe posibilitati de
interpretare, trimite la sensul cel mai practic in conformitate cu scopul legii.

• Regula tendintei infavore sau in odio a legii , care a fost formulata si in adagiul
favorabilia late sau odiosia stricte sunt interpretanda. Aceasta regula folosita cu
precadere in domeniul dreptului penal prevede ca o interpretare care conduce la
consecinte favorabile pentru inculpat va fi preferata interpretarii alternative care duce
la agravarea situatiei sale.

Interpretarea indirecta. Recurge la surse exterioare legii. Regulile cele mai des folosite in
interpretarea indirecta sunt:

• Cautarea de argumente in lucrarile preparatorii. EX. Dezbateri parlamentare in cadrul

procesului de adoptare a legii, expunerea de motive care insoteste actele normative,
analize facute de comisia legislativa

• Regula autoritatii care ne spune sa cautam semnificatia termenilor in doctrina si in

solutiile date de jurisprudenta adica sa folosim argumente de tipul ab auctoritatae ,
pornind de la presupunerea ca somnitatile in mai mare masura sa deprinda intelesul
cel mai potrivit al legii.

Interpretarea extensiva, foloseste metode asemanatoare cu cele prezentate in cazul interpretarii

semi-indirecte fiind insa folosita in cazul in care legea este lacunara. In acest caz se folosesc si alte reguli
specifice ca:

• Interpretarea a sensu legis care cauta intelesul legii.

 • Interpretarea ab intentione legis numita si a scopo legis care cauta sa desprinda
intentia legiuitorului atat din analiza lucrarilor preparatorii cat si a dezbaterii
parlamentare ocazionate de promulgarea legii.

• Regula ab occazione legis care trimite la ocazia in care a fost emisa o lege in special
in cazul un eveniment istoric sau social ce a determinat legiuitorul sa elaboreze
prevederile normative respective.

• Regula a rationae legis care ne trimite sa desprindem un motiv din insasi textul legii
si sa folosim apoi pt complinirea lacunei.

• Regula ab efficacitatae legis care desprinde varianta de interpretare care permite legii
sa aiba un efect.

Regula ab utilitae legis care cauta interpretarea cea mai utila.