Referat

Tema: Principiile logicii

Student: Balan Andrei

Profesor: Andreea Matic

Galați 2020
 Cuprins

Noţiunea principiu logic…………………………………………….3

Principiul identităţii…………………………………………………4

Principiul necontradicţiei……………………………………………4

Principiulterţului exclus……………………………………………4-5
Principiul raţiunii suficiente..................................................................5
Bibliografie…………………………………………………………...6

Noţiunea principiu logic

2
Problema fundamentală a logicii o reprezintă corectitudinea gândirii, validitatea inferenţelor
(raţionamentelor). Gândirea discursivă conţine variate operaţii logice, iar corectitudinea ei
depinde de anumite cerinţe. Există anumite cerinţe fundamentale ce stau la baza cunoaşterii şi
raţionalităţii umane, indiferent de domeniul activităţii cognitive şi conţinutul concret al gândirii.
Acestea reprezintă anumite norme de maximă generalitate ale validităţii raţionale, care sunt
exprimate de principiile logice.
Principiul ca atare este o idee sau o lege fundamentală, de maximă generalitate, ce stă la baza
celorlalte idei, legi şi reguli dintr-un domeniu al cunoaşterii.
În logica generală au fost formulate patru legi fundamentale ale raţionării, numite principii, a
căror respectare determină corectitudinea şi certitudinea gândirii:
1. principiul identităţii;
2. principiul noncontradicţiei;
3. principiul terţului exclus;
4. principiul raţiunii suficiente.
Primul care care a identificat şi formulat cele patru principii fundamentale ale logicii a fost
Aristotel iar ulterior, formularea acestora a fost completată de filosoful G. W. Leibniz, după cum
urmează:
1. Principiul identităţii - „Fiecare lucru este ceea ce este. Şi în atâtea exemple câte vreţi A este
A, B este B”1.
2. Principiul necontradicţiei – „este peste putinţă ca unuia şi aceluiaşi subiect să i se potrivească
şi să nu i se potrivească, sub acelaşi raport unul şi acelaşi predicat”2.
3. Principiulterţului exclus – „dar nu este cu putinţă nici ca să existe un termen mijlociu între
cele două member extreme ale unei contradicţii, ci despre orice obiect trebuie neapărat sau să fie
afirmat sau negat fiecare predicat.”3
4. Principiul raţiunii suficiente – „niciun fapt nu poate fi adevărat sau real, nicio propoziţie
veridică fără să existe un temei, o raţiune suficientă pentru care lucrurile sunt aşa şi nu altfel, deşi
temeiurile acestea, de cele mai multe ori, nu ne pot fi cunoscute”4.
În concluzie pot spune că: ,,Logica juridică reprezintă studiul gândirii juridice discursive în
toată întinderea acestuia, adică în toate operaţiile ei intelectuale pe care le efectuează în
elaborarea, interpretarea şi aplicarea dreptului”5.

Principiul identităţii

1
Leibniz, G. W. – Nouveaux essais sur l´entendement humain, Flammarion, Paris, 1935, IV,II, I.
2
Aristotel – Metafizica, Editura IRI, Bucureşti, 1999, 1005b, p. 129.
3
Leibniz, G.W. – Monadologia, în Opere filosofice, vol. I, Editura Ştiinţifică, Bucureşti, 1972, paragraful 32
4
Ibidem.
5
Jerzy Kalinowski în De la specificité de la logique
3
 Principiul identităţii, formulat cu maximum de simplitate - „A este A” - poate, la prima vedere,
să pară banal cititorului. Dacă este să îl analizăm, trebuie să ne oprim, în primul rând la
semnificaţia verbului „este” care indică constanţa proprietăţilor fundamentale ale obiectului, care
îl fac să fie ceea ce este şi nimic altceva, dincolo de variaţia şi multitudinea proprietăţilor sale
accidentale. Acest prim principiu ne arată că setul de proprietăţi care îi garantează specificitatea
şi unicitatea este constant, chiar dacă multe in proprietăţile sale se modifică constant. Aristotel a
examinat cu atenţie problemele identităţii în legătură cu teoria categoriilor şi teoria definiţiilor.
Astfel în Metafizica, el caracterizează identitatea: De aici reiese limpede că identitatea este un
fel de unitate, o unitate de existenţă a pluralităţii sau aceea care rezultă din considerarea mai
multor lucruri ca unul, ca atunci când spunem că un lucru este identic cu sine, caz în care
acelaşi lucru e socotit ca două lucruri6. Pare paradoxal, dar principiul identităţii nu se referă la
simpla relaţie de identitate dintre obiecte sau noţiuni, ci enunţă ceva mai profund, persistenţa
substanţei,a esenţei lucrurilor. Argumentarea corectă nu se poate închega fără respectarea
principiului identităţii. Nu putem face nici un pas înainte pe calea raţionării, dacă, referindu-ne
la ceva, înţelegem de fapt altceva. Principiul identităţii reclamă ca noţiunile, respectiv cuvintele,
sa-şi păstreze interesul în cadrul unui demers raţional. Fără respectarea acestei cerinţe minimale,
nu ne putem înţelege; este ca şi cum am vorbi limbi diferite

Principiul necontradicţiei
Principiul noncontradicţiei exprimă aşa o caracteristică a gândirii corecte ca, noncontradicţia
sa. De asemenea, el asigură consecvenţa logică a gândirii. Contradicţia logică este condiţionată
de enunţarea a două judecăţi incompatibile, care se exclud reciproc, şi care sunt enunţate despre
un obiect luat în acelaşi timp şi sub acelaşi raport. Fundamentul ontologic al principiului
noncontradicţiei este următorul: obiectele din realitate nu pot să existe şi să nu existe în acelaşi
timp şi sub acelaşi aspect. Nu pot să posede şi să nu posede o caracteristică în acelaşi timp şi sub
acelaşi aspect. Nu pot să se afle în relaţii şi să nu se afle în relaţii cu alte obiecte în acelaşi timp şi
sub acelaşi aspect. Cu referire la aceasta Aristotel afirma: „nu e cu putinţă ca acelaşi lucru să fie
şi să nu fie într-unul şi acelaşi timp” şi că nu se poate „ca unuia şi aceluiaşi subiect să i se
potrivească şi totodată să nu i se potrivească sub acelaşi raport unul şi acelaşi predicat”. Deci,
formularea ontologică a principiului noncontradicţiei este: în acelaşi timp şi sub acelaşi raport
este imposibil ca un lucru să aibă şi să nu aibă o proprietate, să fie şi să nu fie, să aibă anumite
relaţii şi să nu le aibă”. Utilizarea conştientă a acestui principiu permite să descoperim şi să
înlăturăm contradicţiile în procesul de gândire atât al nostru, cât şi al altora. Acest principiu nu
interzice contradicţiile dialectice, ci doar contradicţiile gândirii incorecte, care distrug
continuitatea gândirii, încurcă cunoaşterea realităţii.

Principiulterţului exclus
Acest principiu este o adăugare pentru principiul noncontradicţiei dar şi cel al terţului
exclus. În el se exprimă, la fel, determinarea gândirii, continuitatea acesteia, noncontradicţia.
Principiul terţului exclus stipulează că două propoziţii contradictorii nu pot fi ambele false. Una
din ele este in mod necesar adevărata. Este imposibil ca un atribut nici să aparţină nici să nu
aparţină unui subiect. Aristotel nu tratează terţul exclus ca pe un principiu în sine, ci îl
formulează în raport cu problema intermediarilor: Dar nu e cu putinţă nici ca să existe un
termen mijlociu între cele două membre extreme ale unei contradicţii, ci despre orice obiect
trebuie neapărat sau să fie afirmat sau negat fiecare predicat, (Metafizica). Alteori se referă la el

6
Aristotel
4
ca la un principiu: „Principiul ca un predicat să fie ori afirmat, ori negat despre un subiect este
cerut de demonstraţia care utilizează reducerea la imposibil…” Similar celorlalte principii, terţul
exclus poate fi formulat la cele trei niveluri, astfel:
• Ontologic: este necesar ca un lucru să posede sau să nu posede o anumita proprietate.
• Semantic: este necesar ca o propoziţie să fie sau să nu fie adevărata.
• Sintactic: este necesar ca o formula bine formată să fie sau să nu fie o teza a sistemului.

Principiul raţiunii suficiente

Ultimul principiu fundamental al logicii clasice ne spune că, pentru a accepta sau respinge o
propoziţie, se impune să avem o raţiune suficientă sau un temei raţional.
Conform acestui principiu, toate cunoştinţele noastre trebuie să aibă o întemeiere suficientă,
adică să existe un set de premise din care concluzia să rezulte cu necesitate.
Principiul raţiunii suficiente va căpăta, pentru fiecare clasă de obiecte, o anumită înfăţişare:
- principiul raţiunii suficiente a devenirii– el guvernează clasa obiectelor reprezentării
empirice, corespunzătoare facultăţii sensibilităţii. Principiul raţiunii suficiente ia forma legii
cauzalităţii: orice stare este precedată de o alta din care rezultă cu necesitate;
- principiul raţiunii suficiente a cunoaşterii– clasa guvernată de acest principiu este cea a
conceptelor sau reprezentărilor abstracte, corespunzătoare facultăţii gândirii. O judecată trebuie
să aibă un temei logic, temei care este dat de alte propoziţii din care propoziţia în cauză poate fi
derivată pe baza unui procedeu logic. Principiile care stau la baza adevărului judecăţilor noastre
sunt principiul identităţii, principiul noncontradicţiei, principiul terţului exclus şi principiul
raţiunii suficiente.
- principiul raţiunii suficiente a existenţei– clasa obiectelor asupra cărora se aplică este cea a
obiectelor date de intuiţia pură, prin care ele sunt situate în spaţiu şi timp; în spaţiu şi timp
obiectele sunt legate în aşa fel încât se determină şi se condiţionează;
- principiul raţiunii suficiente a acţiunii – acţionează asupra clasei de obiecte data de facultatea
de reprezentare a simţului intern ce sunt guvernate de „legea motivaţiei”, care este o expresie a
voinţei subiectului şi determină raţiunea suficientă a oricărei acţiuni; pentru orice hotărâre de
acţiune există un temei.7

Bibliografie
Logica Manual pentru student- Andreea Matic

7
Anton Dumitriu, Istoria logicii, vol. III, Bucureşti, Editura Tehnică, 1997, p. 264 – 265.

5
https://www.academia.edu/8524413/LOGICA_JURIDIC%C4%82_Note_de_curs?auto=download

https://dreptmd.wordpress.com/cursuri-universitare/logica-juridica/principiile-logice/

https://ro.scribd.com/doc/24775248/Principiile-logice