P. 1
Cuscuta

Cuscuta

|Views: 396|Likes:
Published by ioni_58108770

More info:

Published by: ioni_58108770 on Nov 06, 2012
Copyright:Attribution Non-commercial

Availability:

Read on Scribd mobile: iPhone, iPad and Android.
download as DOC, PDF, TXT or read online from Scribd
See more
See less

03/21/2015

pdf

text

original

Ing.

Emil Cheșcheș - Măsuri pentru combaterea cuscutelor în culturile agricole din țara noastră categorii: Cuscuta este o planta superioara care parazitează lucerna, trifoiul, inul, cartoful şi multe alte plante, cunoscută şi răspândită pe tot globul. In ţara noastră este deosebit de păgubitoare, mai ales pentru culturile destinate producerii de sămânţă. Plantele de cuscută sunt anuale, rar perene, total părăsite şi lipsite complet de clorofilă. Rădăcinile adevărate lipsesc iar planta îşi procură hrana prin haustorii care absorb se va elabora. Tulpina plantelor de cuscută este filiformă, cilindrică şi de culori variate în funcţie de specie, de la galben-roşcată la verzuie sau brună şi se înfăşoară în jurul plantei gazdă. Combaterea cuscutelor Din cele 17 specii de cuscută semnalate în ţara noastră, sunt deosebit de periculoase patru: Cuscuta campestris şi Cuscuta trifolii, care produc pagube enorme în culturile de trifoi şi de lucernă, Cuscuta epilinum, care face pagube mari în culturile de in, cânepă, hamei şi leguminoase şi Cuscuta monogyna, care produce pagube pomilor în pepiniere, arborilor forestieri, în pepiniere şi în perdelele de protecţie, iar după Kott, produce pagube mari viilor, împreună cu speciile înrudite: C. lupuliformis şi C. lehmanniana. Alte specii cărora trebuie să li se dea o atenţie specială sunt Cuscuta europaea, care atacă hameiul şi arborii, C. europaea var. viciae care atacă mazărichea şi bobul, Cuscuta glabrior, care s-a semnalat pe lucernă şi trifoi în regiunea Timişoara, Cuscuta suaveolens, care ar putea devenii periculoasă în regiunile sudice. Aceste specii pot trece de pe plante sălbatice pe cele cultivate şi pot devenii periculoase. În combaterea cuscutelor, prima grijă pe care trebuie să o avem este să păstrăm lanurile curate, deci să aplicăm măsurile preventive de luptă cu cuscutele. Măsura principală este asolamentul corect, în care să nu succeadă plante atacate de aceeaşi specie de cuscută. De exemplu, nu este admis să se pună in după trifoi sau după amestecul de ierburi perene cu trifoi când acesta a fost infectat de cuscută, pentru ca Cuscuta epilinum parazitează atât pe trifoi cât şi pe in. Seminţele de cuscută au longevitate mare şi germinaţia eşalonată şi deci după o sola care a fost infectată, planta următoare ce este şi ea susceptibilă de a fi infectată trebuie să fie pusă după un număr de ani cât mai mare posibil. A doua măsură preventive este să avem sămânţă curată. Seminţele de cuscută se pot separa de seminţele de trifoi şi lucernă, cu ajutorul aparatelor cu site sau al trioarelor, la care alveolele sunt construite pe mărimea seminţelor respective. Cum însă diferenţa de mărime între seminţele de lucernă şi trifoi, pe de o parte şi seminţele diferitelor specii de cuscută pe de altă parte, este foarte mică, separarea prin sită şi trioare nu este perfectă. Rămân seminţe de cuscut în trifoi şi lucernă şi se pierde din seminţele de lucernă şi trifoi 7-27%, după constatările lui Kott. Procedeul sitelor dă rezultate satisfăcătoare numai la separarea seminţelor de cuscută în sămânţă de in. Pentru curăţirea seminţelor de lucernă şi trifoi, de cuscută avem maşini de decuscutat, bazate pe principiul separării cu ajutorul unui cilindru magnetizat prin electricitate. Seminţele de trifoi şi lucernă

sunt perfect netede, luciose; seminţele de cuscută au suprafaţa aspră şi cu mici ridicături şi scobituri (cu rugozităţi). Dacă se amestecă sămânţă ce trebuie curăţită cu o pulbere de fier foarte fină, această pulbere pătrunde în rugozităţile seminţelor şi aderă ca un înveliş la suprafaţa seminţei de cuscută; ea nu aderă însă la suprafaţa lucioasă a seminţelor de lucernă şi trifoi. Amestecul seminţei cu pulebrea de fier se face complet şi intim, în recipiente închise, în care sămânţa este agitată continuu şi în care se picură puţină apă, pentru a asigura aderenţa pulberii. În urma acestui amestec seminţele de lucernă se încarcă cu pulberea metalică, iar cele de lucernă, trifoi sau in rămân curate. După această operaţie seminţele sunt trecute peste un cilindru magnetizat, care atrage seminţele de cuscută, invelite în pulberea metalică şi nu le atrage pe cele de lucernă şi trifoi. O porţiune longitudinală din suprafaţa cilindrului rămâne nemagnetizată. Când cilindrul care se învârteşte ajunge în zona nemagnetizată, seminţele de cuscută se desprind de pe el şi cad într-un recipient. Trebuie ştiut că aderenţa pulberii metalice la suprafaţa seminţelor de cuscută nu se face deopotrivă de bine la toate speciile. În experienţele întreprinse de Al. Buia, la unele specii de cuscută atracţia de către electromagnet s-a făcut în proporţie de 100%, la altele în proporţii mai mici. La unele specii, cum este Cuscuta cesatiana, seminţele nu se acoperă cu învelişul metalic şi în consecinţă deloc de magnet. Este deci necesar ca în staţiunile de decuscutarea se determină cărei specii aparţin seminţele de cuscută şi când se găsesc C. campestris, C. epilinum sau C. glabrior, să se repete operaţia până la curăţarea perfectă. Seminţele de lucernă şi trifoi nu pot să circule în interiorul ţării şi nu pot fi exportate decât după decuscutare, în saci plombaţi cu etichetă şi certificatul de analiză emis de unul din laboratoarele de controlul seminţelor, conform deciziei privitoare la buruienile de carantină. Metodele curative sau metodele agrotehnice de combatere constau în supravegherea culturilor şi distrugerea vetrelor de cuscută care au apărut în culturi. Cu prilejul acestei operaţii trebuie avute în vedera particularităţile biologice ale fiecărei specii. Astfel, C. campestris fructifică mai mult în anul al doilea când infecţia este masivă. Plantele părăsite din primul an adesea degeră. C. epithymum şi C. trifolii nu degeră, fiindcă se fixează pe coletul plantelor, unde sunt acoperite şi ferite de ger. În regiunile mai calde, toate speciile de cuscută fructifică mult, din primul an. Cuscuta campestris, fiind mai iubitoare de lumină, creşte mai sus pe planta gazdă, la 12-17 cm. când vatra de cuscută se coseşte, toată masa plantei parazite este cosită. Cositura de C. campestris nu trebuie băgată în fân fiindcă prin aceasta depreciază fânul din punct de vedera calitativ şi se accelerează răspândirea cuscutei. Într-adevăr, planta parazită conţine seminţe care continuă să se formeze şi după cosit, dacă am cosit parazitul în floare. Aceste seminţe ajung în tubul digestive al animalelor, sunt eliminate odată cu fecalele, fără a-şi pierde puterea de germinaţie şi, prin intermediul balegarului ajung din nou în sol. C. trifolii şi C. epithymum cresc de jos, de la suprafaţa pământului şi adesea sunt chiar acoperite cu pămaânt. De aceea, la aceste specii nu este suficientă coasa, ci masa plantei părăsite trebuie răzuită cu sapa.

Aşadar, masa vegetativă, cosită sau răzuită, din vetrele de cuscută, rămâne pe loc, este lăsată să se usuce şi apoi este arsă, sau este amestecată cu paie şi arsă imediat. După ardere solul vetrei de cuscută se sapă cu cazmaua la cel puţin 20 cm, adâncime la care seminţele de cuscută nu mai germinează. Când sunt mai multe vetre de cuscută, se arde întreaga mirişte şi se ară adânc cu plugul cu antetriupită. Când combatem Cuscuta camestris, arderea întregii mirişti ne asigură în bună măsură stârpirea plantei parazite sau, chiar fără săpat sau arat. S-a observat că după ardere lucerna se regenerează bine în anul al doilea şi dă o producţie sporită de seminţe. În lanurile de in şi cânepă infectată de C. trifolii şi C. epilinum, combaterea se face prin smulgerea plantelor de in şi cânep atacate şi prin arderea lor. Tulpinile de in şi cânepă dintr-un lan infectat se smulg mai devreme şi se prelucrează separat, calitatea lor fiind mai slabă. După recoltarea tulpinilor, buruienile rămase pe lan se adună şi se ard, iar terenul se ară adânc cu plugul cu antetrupiţă. Când cuscutele atacă alte plante: morcovii, cartofii, tutunul, ceapa, pătlăgelele roşii, ardeiul şi sfecla de sămânţă, etc. trebuie smulse plantele atacate şi arse. O măsură importantă la plantele de grădinărie este să nu se planteze răsaduri cu cuscuta. În pepinierile de pomi, în vii, în plantaţiile tinere de perdele de protecţie se taie lăstarii invadaţi de cuscutş şi se ard. Dacă peste iarnă au mai rămas plante părăsite agitate pe ramuri, trebuie să avem grijă ca în primăveră să se adune glomerulele care conţin seminţe. Solul din pepiniere, vii şi plantaţii tinere trebuie ţinut curat de buruieni şi săpat adânc. Dacă pământul este foarte infectat cu seminţe de cuscută se răzuiesşte pe o adâncime de 5-6 cm. şi pământul adunat se bagă în gropi adânci de cel puţin 30 cm. Sub arbuşti şi sub pomii din pepinira Kott recomandă să se pună după primele prăşile, un strat de paie tocate. Plantele de cuscută răsărite se agaţă de paie, şi negăsind hrană, pier. Cuscutele se pot combate şi cu diferite substanţe chimice. Autor: Ing. Emil Chesches Curatirea semintelor in vederea pregatirii pentru semanat Curăţirea seminţelor destinate însămânţărilor presupune, în primul rând, cunoaşterea indicilor de calitate care trebuiesc realizaţi şi a parametrilor pentru diferitele însuşiri fizice ale componentelor din masa de seminţe care sunt folosite la stabilirea schemei procesului tehnologic, după cum prezintă N. Bucurescu şi colaboratorii. De asemenea, se cere cunoaşterea modului de funcţionare a utilajelor din dotare şi a reglării acestora în vederea obţinerii calităţii maxime, cu consum minim de energie şi de forţă de muncă. În timpul curăţirii, este nevoie de o supraveghere atentă a funcţionării utilajelor şi de o analiză microscopică periodică, atât a seminţelor curăţate, cât şi a componentelor eliminate. Toate aceste operaţiuni presupun personal bine pregătit profesional, competent şi conştiincios, capabil să execute aceste operaţiuni la cele mai bune standarde. Indicii de valoare culturală, care trebuiesc realizaţi pentru diferite specii, sunt stabiliţi prin standarde de condiţii tehnice sau prin contracte cu partenerii externi. Determinarea parametrilor pentru componentele din masa de seminţe care trebuie eliminate este necesară, de obicei, numai pentru seminţele străine considerate greu separabile şi se poate face pe următoarele căi: prin măsurători directe ale dimensiunilor pe un anumit număr de seminţe, stabilind şirurile de variaţie ale

acestora (de exemplu: pentru lungimea seminţelor de grâu, în care se găsesc ca impurităţi seminţe de Polygonum convolvulus şi Avena fatua); stabilind şirurile de variaţie ale acestora, ele nu se suprapun, ceea ce face posibilă eliminarea seminţelor de Polygonum la triorul cu alveole de 4 mm, cu o neînsemnată pierdere de seminţe de grâu (fără valoare pentru însămânţări), precum şi a seminţelor de Avena neeliminate la vânt şi site; prin identificarea speciilor şi preluarea dimensiunilor acestora din tabelele aflate în diferite lucrări de specialitate (dar care serveşte numai pentru o orientare generală) este vorba de caracteristicile speciilor şi ale seminţelor de plante cultivate şi de buruieni, caracterizate după prezentarea lor specifică; laboratoarele marilor instalaţii de condiţionare a seminţelor şi multe dintre laboratoarele oficiale de controlul seminţelor din alte ţări sunt dotate cu seturi de micromaşini de curăţire, respectiv cu maşini care reprezintă la nivel micro ceea ce instalaţia foloseşte în procesul de producţie. Precurăţirea În mare majoritate a cazurilor, procesul de curăţire începe cu precurăţirea (curăţirea prealabilă, antecurăţirea), operaţie care trebuie efectuată imediat după treier şi care constă în eliminarea impurităţilor mari, mici şi a celor uşoare (paie, pleve ş.a.). Prin această eliminare se realizează: condiţii mai bune de păstrare, folosirea mai judicioasă a spaţiilor de depozitare şi a mijloacelor de transport; mărirea capacităţii de curgere şi deci de transport al seminţelor în cadrul instalaţiilor de depozitare şi condiţionare; sporirea randamentului şi a eficienţei economice a uscării şi curăţirii seminţelor. Date fiind caracteristicile actualului sistem de recoltare, respectiv cantităţile mari de seminţe recoltate într-o perioadă scurtă cu ajutorul combinelor de mare randament, pentru precurăţire se folosesc utilaje de mare capacitate. Tot ca precurăţire trebuie considerate şi operaţiile de treierat suplimentar, dezaristare, eliminarea unor învelişuri florale sau a perilor (ţepilor) care se găsesc pe suprafaţa unor seminţe. Curăţirea de bază, denumită curent de selectare a seminţelor, constă în aducerea seminţelor la indicii minimi de calitate solicitaţi. În majoritatea schemelor de curăţire, ordinea de folosire a acestor elemente este, de obicei, următoarea: vânt slab (elimină plevele, paiele ş.a. de valoare redusă), vânt puternic (elimină componente, dintre care unele pot fi folosite în alimentaţie sau furajare), sită pentru impurităţi mari, sită de sortare, sită pentru impurităţi mici, triorul cu alveole mici, triorul cu alveole mari. Această eşalonare este orientativă; în anumite cazuri, folosirea unora dintre elemente nu este necesară, în alte cazuri ordinea trebuie modificată. În unităţile producătoare care nu au instalaţii sau staţii complexe de condiţionare, curăţirea de bază pentru culturile de cereale, leguminoase şi unele plante tehnice se face cu ajutorul selectorului. Utilajele folosite în complexurile specializate sunt de mare capacitate, cu instalaţii coordonate electronic şi care pot asigura selectarea unor mari cantităţi de sămânţă în unitatea de timp. Curăţirea suplimentară În anumite cazuri, curăţirea de bază trebuie continuată cu o curăţire specială, necesară atunci când: nu s-a reuşit eliminarea unor impurităţi, în special seminţe de plante de cultură sau buruieni greu separabile; este necesar să se obţină indici de puritate superiori celor obişnuiţi la seminţe cu destinaţie specială (export ş.a.); dorim să îmbunătăţim germinaţia sau starea sanitară a lotului, prin eliminarea unor seminţe care, deşi considerate pure, au totuşi unele defecte nedorite. Ca exemple de curăţire suplimentară menţionăm: folosirea gravitatoarelor, pentru eliminarea seminţelor de grâu atacate de ploşniţe, a celor de mazăre atacate de gărgăriţe, a sclerotilor de cornul secarei şi altele sau folosirea maşinilor cu celulă fotoelectrică pentru îmbunătăţirea purităţii biologice, a germinaţiei sau a stării sanitare a unor leguminoase. Curăţirea fracţionată reprezintă un procedeu destinat sporirii eficienţei tehnice şi economice a curăţirii. Ea constă în împărţirea masei de seminţe precurăţite sau în curs de curăţire în două fracţiuni, fiecare

urmând în continuare un proces separat de curăţire sau curăţire suplimentară; uneori este posibil ca uneia dintre fracţiuni să-i fie suficientă precurăţirea. Pentru exemplificare, vom menţiona câteva cazuri. Împărţind la vânturătoare seminţele în două fracţiuni, să spunem groase şi subţiri, putem avea toate seminţele unei buruieni oarecare mai scurte numai într-una dintre fracţiuni, iar în cealaltă fracţiune toate seminţele altei buruieni, mai lungi decât sămânţa de bază. Fiecare fracţiune va fi apoi trecută printr-un trior separat, unul cu alveole mari, celălalt cu alveole mici. Al doilea caz se referă la seminţele de lucernă, trifoi ş.a. După trecerea seminţelor prin vânturătoare şi cilindrii plusaţi, seminţele se trec prin sita cu ochiuri rotunde de 1,6 mm. Fracţiunea care rămâne pe sită nu are seminţe de cuscută, a căror lăţime maximă este de 1,4 mm. Ceea ce a căzut sub sită se decuscutează la maşina electromagnetică. Procedeul micşorează pierderile de sămânţă bună prin decuscutare şi economiseşte energie şi pilitură de fier, necesară în procesul de decuscutare. După decuscutare, fracţiunile se pot amesteca. În mod asemănător se pune problemă pentru cazul impurificării lucernei cu costrei (Sorghum halepense), care prezintă diferenţe faţă de seminţele de lucernă în ceea e priveşte lungimea, lăţimea şi grosimea, ceea ce arată că seminţele de costrei pot fi eliminate fie la triorul cu alveole de 2,5 mm, fie folosind site cu ochiuri de 1,8 r sau 1,1 d şi trecând apoi prin trior numai fracţiunea din care se doreşte recuperarea seminţelor de lucernă mai groase şi mai late. Al treilea caz: seminţele sunt incomplet treierate. La vânturătoare se pune o sită care lasă să treacă seminţele treierate şi elimină toate seminţele incomplet treierate; acestea se trec prin raibar (scarificator) pentru completarea trierişului şi apoi se curaţă separat. Multe dintre instalaţiile moderne de condiţionare a seminţelor au limite tehnologice astfel dispuse încât pot realiza concomitent curţirea a două sau mai multe fracţiuni. Pentru asigurarea omogenităţii este necesar ca la fiecare linie să se formeze loturi separate sau să se dispună de maşini speciale de omogenizare. Sortarea şi calibrarea sunt operaţii destinate să asigure o mai mare uniformitate a mărimii sau a densităţii seminţelor, ceea ce permite însămânţarea de precizie cu ajutorul maşinilor de semănat, respectiv distribuirea lor la aceeaşi distanţă şi adâncime. Prin sortare se înţelege separarea seminţelor curăţite în câteva grupe după una dintre caracteristicile lor (grosime, lăţime, masă specifică ş.a.). La calibrare, pentru împărţirea pe grupe, se folosesc două dintre dimensiunile dorite (lungime şi lăţime, lungime şi grosime etc.). Uneori, la sortare sau calibrare se efectuează concomitent şi eliminarea unora dintre seminţele pure cu valoare scăzută (mărunte, subţiri, uşoare etc.), ceea ce îmbunătăţeşte şi unele însuşiri fiziologice sau de productivitate. Prin sortare sau calibrare se asigură o răsărire mai uniformă, ceea ce permite aplicarea mai timpurie a lucrărilor de întreţinere şi de protecţie, tinerele plante fiind astfel ajutate să se dezvolte mai rapid, să învingă mai uşor unele dificultăţi create de concurenţa buruienilor sau de dăunători şi să se asigure în final o recoltă mai bună. În cele mai multe cazuri, sortarea se poate face concomitent cu curăţirea de bază sau suplimentară, astfel încât nu necesită cheltuieli suplimentare. Chiar atunci când se face separat această cheltuială este compensată cu prisosinţă de avantajele ulterioare, între care şi posibilitatea de a folosi eliminările pentru alimentare sau furajare. O încercare de uniformizare a materialului de însămânţare a fost iniţiată în România prin introducerea la standardele de stat a obligativităţii indirecte de a elimina la curăţire, la anumite specii, seminţele subţiri prin site cu ochiuri dreptunghiulare. Este vorba despre seminţele următoarelor specii şi dimensiuni ale sitelor folosite la analiza de laborator: grâu = 2,00 x 15; orz = 2 x 15; orzoaică = 2,25 x 15; ovăz şi secară =1,50 x 15; floarea-soarelui = 2,25 x 15 etc. Seminţele speciei respective care au trecut prin sita arătată se consideră impurităţi numai când depăşesc 3% în cazul grâului, 5% în cazul orzului, orzoaicei şi al ovăzului etc. Victor VĂTĂMANU

You're Reading a Free Preview

Download
scribd
/*********** DO NOT ALTER ANYTHING BELOW THIS LINE ! ************/ var s_code=s.t();if(s_code)document.write(s_code)//-->