Rădăcina

Organ de formă cilindrică, cu simetrie radiară și creștere geotropic pozitivă care se

dezvoltă, de obicei, în sol.
Este adaptat pentru absorbția apei cu sărurile minerale dizolvate în ea și pentru fixarea
aparatului vegetativ în sol; la nivelul său are loc siteza primară a substanțelor proteice; în
cazul rădăcinilor metamorfozate poate îndeplini și alte funcții - depozitarea aerului sau a
substanțelor de rezervă, asigurarea înmulțirii vegetative etc.

 Originea rădăcinii
Rădăcina este primul organ al viitoarei plante care
apare în decursul procesulului de germinație (fig. 1).
Atunci când sistemul radicular al plantei adulte s-a
format prin dezvoltarea radiculei embrionului, rădăcina
are origine embrionară.
La majoritatea speciilor dicotiledonate rădăcinile
embrionare sunt păstrate toată viața plantei.
Fig. 1: Apariția rădăcinii Rădăcinile formate pe alte organe ale plantei -
embrionare la rapiță rizomi, bulbi, stoloni, tulpini aeriene, frunze, care au
originea în meristemele organelor respective se numesc
rădăcini adventive. Acestea apar mai târziu în viața plantelor înlocuind, de obicei, pe cele
embrionare (ex. plantele monocotiledonate). Se pot forma la noduri, opus frunzelor (ex.
stolonii la căpșun) sau de jur-împrejurul nodului (ex. rădăcinile coronare la porumb) și au
importanță practică în înmulțirea vegetativă (ex. obținerea butașilor de viță-de-vie sau la
plantele ornamentale).

 Morfologia rădăcinii
Vârful rădăcinii
La vârful unei rădăcini tinere se diferențiază morfologic următoarele cinci zone:
1. Caliptra (piloriza sau scufia) – reprezintă formațiunea cu rol în protecția apexului
(vârfului de creștere) rădăcinii; este de culoare gălbuie sau brunie, are lungimea cuprinsă între
2-3 mm și aspect de degetar, lipit la vârf și cu marginile desprinse. Pe măsura înaintării în sol
a rădăcinii, celulele din exterior se uzează și sunt exfoliate în timp ce la interior apar celule
tinere, formate din meristemul apical.
La plantele de apă (ex. lintița), vârful de creștere este protejat de o formațiune cilindrică,
mai subțire, numită rizomitră; aceasta nu se exfoliază. Speciile parazite nu prezintă țesut de
protecție al apexului rădăcinii.
2. Vârful de creștere (vegetativ) – cu o lungimea de 2-3 mm, este zona de formare a
șirurilor, cordoanelor de celule rezultate din activitatea meristemelor primordiale și primare
din care se vor diferenția țesuturile definitive.
3. Zona netedă – regiunea lipsită de peri în care are loc creșterea în lungime a celulelor
rezultate din diviziunea meristemelor vârfului vegetativ. La rădăcinile subterane lungimea
acestei zone este cuprinsă între 5-10 mm iar la cele aeriene adventive poate atinge câțiva metri
(ex. specii de orhidee epifite).
4. Zona perilor absorbanți (zona piliferă) – aflată în continuarea zonei netede, pe o
lungime de 10-30 mm, se distinge morfologic datorită creșterilor formate din stratul extern de
celule ce formează ansamblul perilor absorbanți (sugători).
Mărimea, numărul/mm2 al perilor absorbanți variază în funcție de specie (ex. la sfecla
de zahăr măsoară 1 cm lungime iar la graminee între 0,75-20 mm; porumbul formează 420
peri/mm2 iar mazărea 230/mm2).
Perii absorbanți pot lipsi la unele specii (plante epifite, orhidee cu rădăcini aeriene) sau
pot fi înlocuiți de ciuperci aflate în simbioză cu rădăcinile formând micorize (ex. pin, stejar,
alun sau ceapă, trifoi, sulfină).
5. Zona aspră – este cuprinsă între zona piliferă și colet; la nivelul ei se observă
cicatricile perilor absorbanți ce îi conferă un aspect rugos; regiunea cu lungimea cea mai
mare, se alungește continuu la plantele erbacee în urma creșterii rădăcinii și distrugerii perilor
absorbanți.

Ramificarea rădăcinii
În urma ramificării suprafața de contact cu soluția
solului și posibilitatea de absorbție a rădăcinii cresc
considerabil.
Ramificarea reprezintă un proces caracteristic
majorității speciilor (excepție lintița) prin care are loc
formarea ramificațiilor de ordinul I, II, III ș.a.m.d., numite
rădăcini secundare, radicele sau rădăcini laterale. Gradul
de ramificare și modul de apariție al radicelelor sunt
controlate de factori interni (specie, individ), de condițiile
de mediu (structura, textura solului, gradul de tasare, Fig. 2: Ramificare dichomică
adâncimea pânzei freatice etc.) precum și de acțiunea unor la rădăcina de pedicuță
factori accidentali (degerături, tăieri, alte traumatisme).
La plante deosebim două tipuri de ramificare:
a) Ramificarea dichotomică – are loc prin bifurcarea repetată a apexului, rezultând două
zone de creștere identice; fiecare ramificare implică înjumătățirea numărului fasciculelor
conducătoare. Reprezintă un mod primitiv de ramificare a rădăcinii și este întâlnit la unele
ferigi (ex. pedicuța – fig. 2, brădișorul).
b) Ramificarea monopodială (laterală) – axul principal al rădăcinii crește evident și pe el
se formează, din țesuturile interne (ramificare de origine endogenă), rădăcini laterale care fac
un unghi de 45o cu ramificația principală, sistemul radicular devenind de forma unui con
orientat cu vârful în jos. Este un tip de ramificație evoluat, frecvent întâlnit în natură.

Forme de rădăcini
După raportul dintre gradul de dezvoltare al rădăcinii principale și al ramificațiilor sale
distingem trei tipuri morfologice de rădăcini:
 Rădăcina
pivotantă – rădăcina
principală este mult
mai dezvoltată față de
cele secundare având
aspect fusiform (unele
specii de ridiche),
napiform (brojbă) sau
de pivot (morcov,
floarea soarelui – fig.
3).
Fig. 3: Rădăcina
pivotantă, cu aspect de Rădăcina Fig. 4: Rădăcini fasciculate la firuță
țăruș la floarea soarelui fasciculată – în urma
atrofierii rădăcinii embrionară se formează, din nodurile bazale ale tulpinii, mănunchiuri de
rădăcini adventive scurte, egale între ele ca dezvoltare. Sunt întâlnite în general la plantele
monocotiledonate (firuță – fig. 3, grâu, mohor), pe butași, pe marcote sau pe tulpinile
subterane (bulbi, rizomi).
Rădăcini rămuroase – caracteristice în general plantelor lemnoase, sunt alcătuite din
rădăcini secundare egale sau mai mari în
lungime/grosime cu rădăcina principală. Dacă
rădăcinile laterale și ramificațiile lor se întind mult în
lateral și aproape de suprafața solului, rădăcina este de
tip trasant (ex. plopul piramidal, molidul – fig. 4).

Mediul de viață
Rădăcini subterane – întâlnite la majoritatea
speciilor sunt foarte bine adaptate pentru îndeplinirea
funcțiilor de absorbție și soluția solului și de fixare a
plantei. Reprezintă cel mai răspândit tip de rădăcină
care, în funcție de caracteristicile solului, poate avea o
dezvoltare în profunzime (ex. lucerna), în lateral (pe Fig. 5: Rădăcină rămuroasă, trasantă
orizontală) (ex. dovleac) sau mixtă (ex. porumbul). la molid
Rădăcini aeriene – caracteristice speciilor epifite
(care trăiesc pe scoarța altor specii vegetale) și lianelor din zona tropicală. Nu formează peri
absorbanți și prezintă un țesut parenchimatic spongios, cu rol în absorbția apei din atmosferă,
numit velamen; unele pot realiza fotosinteza având în structură țesuturi asimilatoare.
Rădăcini acvatice – întâlnite la plantele de apă; au în alcătuire parenchimuri aerifere
bine dezvoltate; sunt lipsite de peri absorbanți și țesuturi de protecție (sau acestea sunt slab
dezvoltate); caliptra este înlocuită de rizomitră.
 Fig. 6: Arbori cu rădăcini proptitoare în zonă de mangrove

Rădăcini metamorfozate
Sunt rădăcini care și-au schimbat aspectul morfologic și structura pentru a îndeplini noi
funcții ca răspuns la acțiunea factorilor de mediu. Distingem următoarele tipuri de rădăcini
metamorfozate, clasificate după noul rol îndeplinit:

Funcția îndeplinită Tipul rădăcinii Particularități morfologice și structurale

Înmagazinează substanțe de rezervă în țesuturile
parenchimatice ale scoarței rădăcinii principale
Depozitare (morcovul cultivat) sau a celor secundare (dalie). Nu
Rădăcini
substanțe de mai cresc în lungime. Caliptra se atrofiază.
tuberizate
rezervă La specia Kedrostis africana, familia Cucurbitaceae
întâlnită în zone secetoase, este depozitată apa.

Caracteristice plantelor epifite din regiunile tropicale.

Înmagazinarea Rădăcini Sunt lungi, subțiri; au rizoderma transformată în
apei aeriene velamen radicum, alcătuit din mai multe straturi de
celule moarte; apa sub formă de vapori intră prin porii
 fini ai pereților celulari, îngroșați spiralat sau
scalariform cu lignină.

Întâlnite la unele orhidee epifite. Au parenchimuri

Rădăcini
Fotosinteză clorofiliene în structura internă la nivelul cărora are
asimilatoare
loc fotosinteza.
Realizează o ancorare suplimentară a plantei (ex.
rădăcinile coronare la porumb; rădăcinile contrafort
Rădăcini la arborii masivi din pădure tropicală) sau ajută la
Fixare
fixatoare prinderea plantei de un suport (ex. rădăcile aeriene
fixatoare la iederă; rădăcini transformate în cârlige la
orhidee – Vanilla planifolia).
Rădăcini Susțin trunchiul și ramurile la unele specii de arbori
proptitoare (ex. Ficus; arborii din zona de mangrove – fig. 6)
Întâlnite la plante erbacee – ex. păpădia, fixează mai
bine planta în sol; la speciile cu bulbi, bulbo-tuberculi,
Rădăcini rizomi trag tulpinile subterane la adâncime în sol,
contractile acolo unde umiditatea este mai mare și plantele pot
traversa perioadele de secetă din timpul verii. Sunt
lipsite de sclerenchim și se pot scurta prin contracție.
În soluri slab aerate, în locuri mlăștinoase, pe rădăcini
apar formațiuni scurte, groase, care cresc spre
Asigurarea Rădăcini cu suprafața solului (geotropism negativ); sunt prevăzute
rezervei de oxigen pneumatofori lenticele la exterior și au în structura internă
parenchimuri aerifere; sunt numite pneumatofori (ex.
Taxodium distichum – chiparosul de baltă – fig. 7)
Formează muguri adventivi din care pornesc lăstari
Asigurarea
Rădăcini aerieni numiți drajoni (ex. tei, salcâm, liliac). La
înmulțirii
drajonante plantele erbacee – ex. pălămida, urda vacii, drajonii
vegetative
apar la suprafața solului în vetre.
În țesutul cortical al rădăcinilor se instalează bacterii
fixatoare de azot care asigură plantei gazdă compușii
Simbioza cu alte minerali cu azot și preiau de la aceasta glucide
Bacteriorize
organisme (plantele din familia Fabaceae: trifoiul, lucerna,
salcâmul sau din familiile Elaeagnaceae, Betulaceae).
La exterior, rădăcina prezintă nodozități (fig. 8).
La exteriorul sau interiorul rădăcinii se instalează hife
ale unor ciuperci care ajută la o mai bună absorbție a
Micorize apei din sol. Prin descompunerea hidraților de carbon
în zaharuri simple este crescută presiunea osmotică a
rădăcinii determinând o absorbție mai activă. Hifele
 ciupercii se pot fixa la exteriorul rădăcinii formând un
manșon pâslos – micoriza ectotrofă (ex. pin, arțar, tei),
în interiorul rădăcinii – micoriza endotrofă (trifoi,
iarba de gazon, lucernă) sau hifele exterioare pătrund
și în rădăcină – micoriza ecto-endotrofă.
Extragerea unor Caracteristice plantelor parazite și semiparazite (ex.
substanțe din Haustori tortel, vîsc)
planta gazdă

Fig. 8: Rădăcină cu nodozități la

Fig. 7: Pneumatofori la chiparosul de baltă soia

 Anatomia rădăcinii
Structura internă a rădăcinii este diferențiată în cele 5 zone morfologice ale vârfului.
La nivelul caliptrei se găsește un țesut parenchimatic alcătuit din celule care conțin
granule cu amidon numte statoliți. Aceștia au rolul de a orienta creșterea rădăcinii către
centrul pământului. Celulele stratului extern se gelifică, facilitând înaintarea în sol a rădăcinii.
Vârful de creștere (apexul) este format din țesuturi meristematice primordiale și
primare. Se deosebesc 3 straturi de celule inițiale din care se formează meristemele primare:
caliptrogenul, protoderma, meristemul fundamental, procambiul.
Zona netedă (= zona de creștere în lungime) este alcătuită din celule care se alungesc
sub presiunea vacuolelor asigurând creșterea accentată a rădăcinii în lungime. Aici are loc și
specializarea celulelor, primele care se diferențiază fiind cele ale rizodermei și endodermei.
În zona perilor absorbanți celulele diferențiate morfologic și specializate în îndeplinirea
unor funcții alcătuiesc țesuturile definitive ale structurii primare, grupate în trei regiuni:
1. Rizoderma – formată din celule cu pereți subțiri, adaptate pentru absorbția apei din
sol; pentru mărirea suprafeței de contact cu soluția solului, unele celule se alungesc
 formând perii absorbanți. La nivelul rizodermei nu există cuticulă, stomate sau
clorofilă. Este un țesut fragil, cu durată scurtă de viață de cca. 10-20 zile în condițiile
din sol, după care se exfoliază.
2. Scoarța – reprezintă un ansamblu de țesuturi, diferențiate în:
a. Exodermă – alcătuită din unul sau mai multe straturi de celule poliedrice, cu
pereții suberificați, fără spații între ele. După exfolierea rizodermei devine
țesut de protecție la nivelul zonei aspre. Pentru specii din familia Poaceae,
Cyperaceae are rol și de țesut mecanic prin sclerificarea celulelor.
b. Parenchimul cortical (mezoderma) – este formată din mai multe straturi de
celule parenchimatice, cu spații între ele, bogate în substanțe de rezervă; în
unele cazuri devine țesut de depozitare sau se pot forma canalele secretoare; în
cazul rădăcinilor asimilatoare, în celulele parenchimului cortical se găsesc
cloroplaste.
c. Endoderma – țesut format, de regulă, dintr-un strat de celule ai căror pereți se
pot îngroșa cu lignină sau suberină, deosebindu-se trei tipuri:
- endoderma primară: întâlnită în cazul rădăcinilor tinere; este formată din celule vii cu
pereții parțial îngroșați, cu benzi de suberina sau lignina, numite cordoanele lui
Caspary;
- endoderma secundară: celulele au pereții uniform îngroșați cu suberină, cu o
permeabilitate redusă; în dreptul vaselor lemnoase se găsesc celule cu pereți subțiri
care permit circulația apei cu sărurile minerale, numite celule de pasaj;
- endoderma terțiară: alcătuită din celule cu pereții îngroșați de obicei cu lignină care
poate fi depusă uniform, în toți pereții sau numai în cei laterali și interni, rezultând
celule cu aspect de potcoavă; în dreptul fasciculelor lemnoase se găsesc celule de
pasaj.
3. Cilindrul central (stelul) – cuprinde un ansamblu de țesuturi parenchimatice și
conducătoare, după cum urmează:
a. Periciclul – situat la periferia stelului, este alcătuit dintr-un rând de celule vii,
dispuse în alternanță cu cele ale endodermei; funcționează ca un țesut
meristematic, mai ales în zona aspră, generând ramificațiile laterale ale
rădăcinii, mugurii adventivi, cambiul ș.a.
b. Măduva – reprezintă țesutul aflat în centrul rădăcinii; poate fi dezvoltat sau
poate fi redus până la dispariție (în cazul rădăcinilor fistuloase); este alcătuită,
de obicei, din celule parenchimatice, cu pereți subțiri, celulozici și se poate
prelungi printre fasciculele conducătoare formând raze medulare; uneori
măduva și razele medulare au celule cu pereții lignificați, funcționând ca
țesuturi mecanice (de susținere).
c. Fasciculele conducătoare – sunt simple, respectiv fascicule lemnoase
(xilemice) și liberiene (floemice), dispuse în alternanță. Dezvoltarea
elementelor conducătoare are loc în sens centripet, astfel că la periferie găsim
vase cu lumen mic, numite vase de protoxilem, respectiv de protofloem iar
 spre centru vase cu lumen mare – vase de metaxilem, metafloem. Vasele de
metaxilem sunt însoțite de parenchim lemnos.
La nivelul zonei aspre, de obicei, are loc ramificarea laterală a rădăcinii prin formarea
radicelelor din periciclu.
Structura primară a rădăcinii se poate menține toată viața plantei (ex. monocotiledonate)
sau rădăcinile pot crește în grosime ca urmare a intrării în activitate a meristemelor secundare
– cambiul și felogenul, generatoare ale structurii secundare.

Test grilă
1. La nodurile bazale ale tulpinilor, pe a) s-au format din radicula
tulpini subterane sau pe frunze se embrionului
formează rădăcini: b) se numesc radacini adventive
a) metamorfozate c) în general la dicotiledonate sunt
b) embrionare păstrate toată viața plantei
c) pivotante d) au axul principal mult mai
d) adventive dezvoltat decât cele laterale
e) rămuroase e) sunt lipsite de caliptră
2. Caliptra este zona rădăcinii unde 6. * În cazul rădăcinilor tuberizate:
are loc: a) se pot îngroșa fie axul principal, fie
a) diviziunea celulară ramificațiile laterale
b) protecția vârfului de creștere b) are loc dezvoltarea în grosime
c) absorbția apei c) caliptra funcționează normal
d) creșterea în lungime a celulelor 7. *Perii absorbanți:
e) formarea radicelelor a) lipsesc la plantele de apă
3. Arborii din zona de mangrove sunt b) se formează în zona aspră
susținuți de rădăcini: c) provin din celulele rizodermei
a) asimilatoare 8. * Simbioza cu diferite
b) fixatoare microorganisme a dus la apariția
c) proptitoare rădăcinilor:
d) contractile a) cu haustori
e) subterane b) cu bacteriorize
4. În parenchimul cortical celulele pot c) cu micorize
fi: 9. *Rădăcina pivotantă prezintă:
a) alungite, formând peri absorbanți a) axul principal și ramificațiile egal
b) cu pereții uniform îngroșați dezvoltate
c) cu funcție meristematică b) radăcina principală cu aspect de
d) gelificate pivot
e) cu cloroplaste c) axele secundare mai puțin
5. Spre deosebire de rădăcinile dezvoltate
embrionare cele formate pe alte 10. *La stolonii de căpșun radăcinile:
organe ale plantei: a) sunt de tip coronar
b) se formează opus frunzelor 17. *La plantele acvatice, rădăcina este
c) sunt de origine adventivă lipsită de :
a) parenchimuri aerifere
b) țesuturi de protecție
c) caliptră
11. Bifurcarea repetată a apexului d) vase conducătoare
rădăcinii este caracteristică e) peri absorbanți
ramificării de tip: 18. *Rădăcinile coronare la porumb:
.............................................................. a) au origine adventivă
12. Zona activă a rădăcinii, cu rol în b) sunt rădăcini embrionare
absobția apei și sărurilor minerale c) asigură absorbția apei
este:...................................................... d) au rol în ancorarea plantei în sol
13. Rădăcinile care trag în adâncime e) prezintă rizomitră
bulbii se numesc 19. *În cazul bacteriorizei:
................................. a) rădăcinile formează asociații cu
14. Intrarea în activitate a cambiului și ciuperci
felogenului conduce la formarea b) bacteriile sunt instalate în țesutul
.............................................................. cortical
.............................................................. c) la exterior rădăcina prezintă
15. Țesutul parenchimatic spongios cu nodozități
rol în absorbția apei din atmosferă, d) bacteriile preiau glucide din planta
întâlnit la plantele epifite este numit gazdă
............................................................ e) planta eliberează compușii cu azot
pentru bacterii
20. *Rădăcinile drajonante:
16. *Rădăcina este: a) sunt metamorfozate
a) organ vegetativ b) au funcția principală de ancorare în
b) monosimetrică sol
c) organ cu creștere ortotropă, pozitivă c) duc la formarea vetrelor de buruieni
d) nearticulată d) formează muguri
e) lipsită de muguri e) susțin tulpinile aeriene și
ramificațiile acestora