Logică și gândire critică

(2C + 2S/ săptămână); 14 săptămâni

Curs: Lect.univ.dr. Viorel ŢUŢUI
Seminar: Lect.univ.dr. Viorel ŢUŢUI

Departamentul de Ştiinte ale Comunicării şi Relaţii Publice

 Evaluare
• Nota finală este media aritmetică a 2 verificări pe
parcurs (ce se vor desfășura în sala de curs, în
intervalul dedicat cursului, în săptămânile 7 și 14).
• Prima verificare pe parcurs: 14 noiembrie 2018.
• A doua verificare pe parcurs: 16 ianuarie 2019.
• Pentru a promova studenții sunt obligați să participe
la cel puțin 7 seminarii și să obțină o medie de
trecere (mai mare sau egală cu 4.50). Rotunjirea
notei se face doar o dată, la final.
• Reexaminările în vederea promovării sau măririi
notei vor avea loc în perioada 11-17 februarie 2019.
 Teme (I)
1. Definiţia logicii și principiile logice.
2. Operaţii logice fundamentale. Categorii logice şi forme
logice. Termenii. Intensiunea şi extensiunea termenilor. Tipuri
de termeni. Relaţiile dintre termeni
3. Construirea termenilor compuși. Operații logice cu
termeni: specificarea, generalizarea, diviziunea, clasificarea
şi definiţia
4. Propoziţiile (cognitive). Propoziţii simple şi propoziţii
compuse
5. Evaluarea propoziţiilor din punctul de vedere al valorii de
adevăr: tautologii, contradicții, propoziţii sintetice. Legi logice.
6. Structura raţionamentelor deductive. Scheme de
raţionament la nivel molecular.Metode de testare a validităţii
raţionamentelor la nivel molecular
 Teme (II)
7. Scheme de raţionament imediate la nivel atomar
8. Silogismul. Structura și legile silogismului. Figuri și
moduri silogistice. Metode de testare a validităţii
silogismelor
9. Elemente de teoria argumentării și gândire critică.
Definiția, structura și clasificarea argumentării. Indicatori ai
argumentării
10. Modelul argumentării al lui Stephen Toulmin. Tehnici
de argumentare
11. Tipuri de argumente. Evaluarea argumentării.
Contraargumentarea
12. Erori de argumentare. Sofismele
Definiția logicii. Principiile logice:
1. principiul identităţii
2. principiul noncontradicţiei
3. principiul terţului exclus
4. principiul raţiunii suficiente

P1
 Aspecte definitorii ale științelor
 Orice știință trebuie să ofere un ansamblu de
cunoștințe (valabile) despre un obiect dat
(ex. compoziția, structura și proprietățile substanțelor; fenomenele și
legile eredității și variabilității organismelor; formele și proprietățile
figurilor spațiale; societatea; semnele; etc.)
 Cunoștințele sunt dobândite prin utilizarea conștientă și
deliberată a unor metode de investigație riguroase
(ex. observația sistematică, experimentul, deducția etc.)

 Oamenii de știință se străduiesc să descopere legile

(necesare și generale) care guvernează obiectul studiat
(ex. legea atracției universale, legea cererii, legea lui Ohm etc.)
Oamenii de știință nu impun legi, ci doar le descoperă.
 Științe factuale - Științe formale

 Științele naturale (ex. biologia, chimia, fizica

etc.) și științele sociale (ex. sociologia,
psihologia, politologia etc.) trebuie să utilizeze
metode empirice pentru a caracteriza obiectul de
studiu
 Științele formale (ex. logica, matematica,
statistica etc.) au drept obiect structuri abstracte,
pe care le caracterizează fără a lua în
considerare conținuturi empirice
 Științe ale gândirii (I)
 Ca știință factuală, psihologia studiază gândirea luând
în considerare însușirile concrete ale persoanei, precum
și procesele cognitive, afective și voliționale ale acesteia
 Ca știință formală, logica studiază gândirea doar prin
prisma categoriilor și operațiilor de care depinde în mod
necesar funcționare sa corectă
Obs. 1. Logica nu studiază gândirea în funcționrea ei
concretă, cotidiană, ci în funcționarea ei ideală,
independent de realitatea empirică, de gândirea
indivizilor umani reali sau de utilizarea ei la nivel social.
Obs. 2. Insatisfacția în legătură cu caracterul abstract al
logicii, cu folosirea limbajului simbolic și în locul limbajului
natural și îndoiala cu privire la utilitatea ei pentru
dezvoltarea aptitudinilor de raționare ale indivizilor a dus
la dezvoltarea unor noi discipline
 Științe ale gândirii (II)
Aceste științe sunt:
 Teoria argumentării (numită de unii și logică informală,
logică discursivă, pragma-dialectică etc.) este o disciplină
teoretică ce studiază argumentarea înțeleasă ca “o
organizare de propoziții (temeiuri) cu ajutorul
raționamentelor în vederea întemeierii (dovedirii) altei
propoziții (teză), cu scopul de a convinge interlocutorul de
adevărul sau falsitatea ei” (cf. Sălăvăstru 2003, 34).
 Gândirea critică (raționare critică, argumentare critică
etc.) reprezintă o disciplină cu caracter aplicativ ce
presupune cultivarea efortului continuu de “a examina orice
credință sau orice presupusă formă de cunoaștere în
lumina evidenței pe care se bazează” (cf. Clitan 2003, 29).
 Corectitudine logică
O altă precizare privind specificul logicii este aceea că
ea nu studiază gândirea din perspectiva conținutului,
ci doar din cea a formei.
Corectitudinea logică (sau formală) a gândirii include 3
componente:
 corectitudinea sintactică, adică buna formare a
expresiilor (lingvistice ale) gândirii
 consistenţa (noncontradicția) termenilor,
propoziţiilor şi mulţimilor de propoziţii
 validitatea raționamentelor
Corectitudinea formală nu depinde conținutul
gândirii. De aceea, logicianul este competent să
analizeze sub raportul corectitudinii formale orice gând
exprimat, indiferent de domeniu.
 Categoreme - Sincategoreme
Corectitudinea formală depinde de capacitatea de a
distinge între categoreme și sincategoreme, precum și
de priceperea de a le combina adecvat.
 categoreme = expresii care au semnificaţie dacă
sunt luate de sine stătător [→ termeni (“orator”),
propoziţii (“Plouă”)]
 sincategoreme = expresii care au semnificaţie numai
dacă însoţesc şi leagă categoreme (ex. “Unii specialişti
în PR nu sunt buni vorbitori în public”, “Dacă plouă,
atunci stau acasă”)
Notă: Propoziția “Dacă zăpada e albă, atunci numărul 2 este par” este
corectă sub raportul corectitudinii sintactice. În schimb următoarea formulare
nu este: “Plouă, stau în casă dacă atunci”.
Contradicții explicite – Contradicții implicite
 Consistența poate fi verificată, la rândul ei,
independent de conținutul gândurilor. Chiar dacă
suntem ignoranți în genetică, putem stabili că
propoziția “Cromozomii se formează în timpul diviziunii
celulei, însă ei nu se formează în timpul diviziunii
celulei“ este contradictorie sau inconsistentă, cu atât
mai mult cu cât este vorba de o contradicție explicită.
 Contradicțiile implicite sunt mai greu de identificat și
evitat
(ex. 1. “Majoritatea studenților sunt bogați și cel mult
jumătate dintre studenți sunt bogați”; ex. 2. “Dascălii
sunt pedanți. Unii ieșeni sunt dascăli. Nici un ieșean nu
este pedant”.)
 Validitatea raționamentelor
 Validitatea raționamentelor reprezintă o proprietate a
acestora de a conserva valoarea de adevăr de la
premise la concluzie, astfel încât este imposibil ca
premisele să fie adevărate şi concluzia falsă
 Validitatea nu depinde nici de semnificațiile termenilor,
nici de valoarea de adevăr a propozițiilor.
Ex. Dacă acceptăm că raționamentul “Toţi cei care au milă
de săraci sunt îndrăgiţi. Unii oameni bogaţi sunt dintre cei
au milă de cei săraci. Deci unii oameni bogaţi sunt
îndrăgiţi.” este valid, trebuie să admitem că este valid și
raționamentul “Toți studenții sunt zmei înaripați. Unii brazi
sunt studenți. Deci unii brazi sunt zmei înaripați.”
 Forme logice
 Pentru a studia gândirea sub raportul
corectitudinii logice formale, trebuie să luăm în
considerare numai formele logice ale produselor
gândirii
forme logice = entităţi care se obţin prin
înlăturarea conţinutului gândirii şi care sunt
exprimate prin simbolurile unui limbaj formal
Derivarea formelor logice se face prin efectuarea
operației de formalizare
 Formalizare
 Categoremele și sincategoremele din aceeași clasă
trebuie puse în corespondență cu simboluri din
aceeași clasă
ex. cromozom = C; om = O; student = S; prezent = P.
Plouă = p; Îmi iau umbrela= q;
Dacă plouă, atunci îmi iau umbrela = (p →q);
Toți studenții sunt prezenți = S a P
 Abilitatea de a identifica formele logice ne ajută să vedem că
raționamentele următoare au aceeași structură logică,iar
dacă unul este valid atunci va fi și celălalt:
Ex. 1 “Toţi inginerii sunt oameni. Unii ingineri sunt români.
Deci unii oameni sunt români.”
Ex. 2“Toți atleții sunt sportivi. Unii atleți sunt maratoniști.
Deci unii sportivi sunt maratoniști.”
 Adevăruri factuale – Adevăruri logice
• Adevărurile factuale sunt propoziții cărora le
corespund stări de lucruri existente din realitate
(ex. “Dunărea este un fluviu european.”)
• Adevărurile logice sunt propoziții adeverite de
valorile pe care le pot lua în toate lumile posibile.
Adevărurile logice nu spun nimic despre realitate
(i.e. la nivelul limbajului-obiect), însă ele sunt
informative la nivelul metalimbajului.
(ex. “Plouă sau nu plouă.” Propoziția nu ne spune
nimic despre cum plouă în realitate. Ea ne
informează, în schimb, că propozițiile “Plouă” și
“Nu plouă” nu pot fi concomitent false.)
 Definiții ale logicii
 știința care studiază gândirea sub raportul
corectitudinii formale
 știința formelor gândirii corecte
 ştiinţa argumentării valide
 ştiinţa utilizării corecte a sincategoremelor
 Principiile logice
 Sunt legi fundamentale ale gândirii valide
 Ele îndeplinesc 2 condiții:
– sunt evidente (i.e. sunt atât de clare încât nu mai trebuie
dovedite; nici un om rațional nu le poate nega sau ignora)
– sunt independente (i.e. nu pot fi derivate din alte principii
 Cele patru principii sunt:
– Principiul identității
– Principiul noncontradicției
– Principiul terțului exclus
– Principiul rațiunii suficiente
Combinând principiul noncontradicţiei şi principiul terţului
exclus, se obţine principiul bivalenţei.
 Principiul identității
 Orice lucru este identic cu el însuşi (= îşi conservă
identitatea) oricare ar fi schimbările accidentale pe
care le suportă
 Orice formă logică îşi păstrează valoarea într-un
context dat
 Orice expresie este sinonimă sau coreferentă cu ea
însăşi
Obs. PI presupune ca orice termen să-și păstreze
semnificația și orice propoziție să-și păstreze valoarea de
adevăr. El asigură claritatea, exactitatea și precizia gândirii.
Ex. În raționamentul Toți creștinii sunt monoteiști și toți
musulmanii sunt monoteiști, deci toți musulmanii sunt
creștini nu se respectă acest principiu.
 Principiul noncontradicției
În acelaşi timp şi sub acelaşi raport,
 este imposibil ca o propoziţie să fie adevărată şi
falsă
este imposibil ca un lucru să fie şi să nu fie
 este imposibil ca un lucru să aibă o proprietate şi să
nu o aibă
 este imposibil ca un lucru să posede o proprietate şi
opusa (sau complementara) acelei proprietăţi
 este imposibil ca o clasă să fie vidă şi nevidă
PNC ne interzice să optăm pentru ambele alternative care
epuizează universul de discurs. El asigură consistența gândirii
Ex. Propoziția următoare nu respectă acest principiu: Ninge și
nu ninge.
 Principiul terțului exclus
În acelaşi timp şi sub acelaşi raport,
 este necesar ca o propoziţie să fie adevărată
sau falsă o a treia posibilitate fiind exclusă
este necesar ca un obiect să fie sau să nu fie
 este necesar ca un obiect să aibă sau să nu aibă
o anumită proprietate.
Obs. PTE ne obligă să optăm pentru una dintre alternativele
care epuizează universul de discurs. El asigură rigoarea și
consecvența în gândire
PTE este valabil doar într-o logică bivalentă (cu două valori
de adevăr – Adevărul și Falsul).
Ex. Propoziția compusă următoare nu respectă acest
principiu: Nu este nici militar nu este nici civil
 Principiul raţiunii suficiente
 Orice propoziţie este condiţionată (suficient) de
alte propoziţii
 Orice lucru care există este efectul unei cauze.
(Principiul cauzalităţii)
 Nimic nu există fără un temei
 Orice proprietate este condiţionată (suficient) de alte
proprietăţi
 (Cu excepţia axiomelor), orice propoziţie este
deductibilă din alte propoziţii
Obs. PRS asigură deductibilitatea, întemeierea.
Se mai numește și principiul condiționării.
Ex. Raționamentul următor nu respectă acest principiu: Dacă
plouă, atunci străzile se udă, iar străzile se udă, deci plouă.
 Tipuri de condiții
În relația de condiționare există două elemente: condiția (elementul
care condiționează) și consecința (elementul condiționat).
Există patru tipuri de condiții (sau de relație de condiționare):
1. Condiția suficientă este cea care poate produce consecința,
însă aceasta se poate produce și pe altă cale. Ex. Este
femeie pentru Este om (Consecința apare și dacă este bărbat)
2. Condiția necesară este cea în absența căreia nu se poate
produce consecința. Ex. Există oxigen pentru Există ardere.
(Sunt necesare și alte elemente – combustibil, aprindere etc.)
3. Condiția suficientă și necesară este condiția unică aptă să
declanșeze consecința. Ex. Este par pentru Este divizibil cu 2.
4. Condiția nici necesară nici suficientă presupune o asociere
accidentală a condiției și consecinței. Ex. Este român pentru
Este hoț. (Sunt și români cinstiți și hoți ce nu sunt români).