Operaţiile logice fundamentale ale minţii umane.

Formalizarea. Categorii logice şi forme logice

Termenii. Structura și clasificarea termenilor

P2
Obiecte și reprezentări despre obiecte
 Din punct de vedere logico-gramatical, considerăm că
sunt obiecte toate elementele asupra cărora este
îndreptată gândirea umană, indiferent dacă ele aparțin
lumii actuale, unor lumi ficționale/ imaginare sau lumii
constructelor mentale
 Obiectele pot fi reflectate la nivelul minții umane prin
reprezentări singulare sau prin reprezentări abstracte
 Reprezentările singulare reflectă totalitatea însușirilor
obiectelor în multitudinea circumstanțelor spațio-temporale
în care se află, în timp ce reprezentările abstracte
reflectă doar proprietățile esențiale și generale ale
acestora, independent de circumstanțelor spațio-
temporale în care se află
Reprezentări singulare – Reprezentări abstracte
 Un exemplu de reprezentare singulară este
reprezentarea pe care o am despre pixul care se află în
fața mea într-un anumit moment. Reprezentarea este
precisă și amănunțită în privința formei, dimensiunii,
culorii, poziției în care se află etc.
 Un exemplu de reprezentare abstractă este conceptul
de pix. Această reprezentare reține din multitudinea de
însușiri doar ceea ce este esențial și general pentru
pixuri, anume că sunt instrumente de scris formate dintr-
un tub de pastă colorată cu o mică bilă la vârf
 Cu ajutorul reprezentărilor abstracte putem gândi că o
mulțime numeroasă de reprezentări singulare diferite între
ele se referă, în ultimă instanță, la același obiect
 Indivizi - Clase
 Obiectele la care ne gândim prin intermediul
reprezentărilor abstracte pot fi indivizi sau clase de indivizi
 Indivizi: Mihai Eminescu, Palatul Culturii din Iași, Dănilă
Prepeleac, autorul romanului Frații Jderi etc.
 Clase de indivizi: studenții români, inginerii, cărțile etc.
 Conceptele prin intermediul cărora ne gândim la indivizi,
iar nu la clase de indivizi trebuie considerate reprezentări
abstracte, iar nu reprezentări singulare deoarece și în
cazul lor sunt trecute cu vederea anumite însușiri concrete
 De exemplu, conceptul Mihail Sadoveanu face abstracție
de multe însușiri aferente unor reprezentări singulare: este
corpolent, are o figură jovială, stă în picioare, este îmbrăcat
într-un costum cafeniu, are în mâna dreaptă un baston etc.
 Conceptualizare – Cunoaștere
 Conceptualizarea este operația prin care omul
își reprezintă în mod abstract acele obiecte din
lumea înconjurătoare pe care dorește să le
cunoască
 Prin intermediul operației de conceptualizare,
omul se raportează la o variantă simplificată și
cognoscibilă a universului înconjurător
 Prin urmare conceptualizarea presupune
abstractizarea
 Cunoașterea valabilă depinde în mod necesar
de acuratețea conceptualizării
 Concept – Nume - Termen
 Ca reprezentări abstracte, conceptele (sau noțiunile)
sunt indisolubil legate de limbaj
 Expresia lingvistică a unui concept este un nume
 Ansamblul format dintr-un concept și un nume este un
termen
 Termenii simpli au drept expresii lingvistice nume
simple (ex. “Barcelona”, “filosof”, “război”) sau locuțiuni
(ex. “a spăla putina”, “a da bir cu fugiții” etc.)
 Termenii compuși/ complecși au drept expresii
lingvistice sintagme nominale (ex. „poet şi
matematician”, „politician abil”, „românii care şi-au risipit
averea practicând jocuri de noroc” etc.)
 Judecata
 Judecata este operația prin care se afirmă sau neagă ceva
despre altceva
 Rezultatele operației de judecare se numesc “propoziții”.
Ele sunt alcătuite din subiect, predicat și element de
legătură.
 Principala proprietate a propozițiilor este valoarea de adevăr
 Propozițiile care nu au ca parte proprie cel puțin o propoziție
sunt considerate simple
 Propozițiile alcătuite din două sau mai multe propoziții sunt
considerate compuse
 Exemple de propoziții simple: “Plouă.”, “Ana are mere.”,
“Oamenii nu sunt nemuritori.” etc.
 Exemple de propoziții compuse: “Este înnorat, însă nu
plouă.”, “Dacă vorbești mult, atunci minți mult.”, “Nici nu sunt
înger, nici nu sunt bestie.” etc.
 Raționamentul
 Raționamentul este o înlănțuire logică de judecăți
care conduce la o concluzie sau care întemeiază/
justifică o teză
 Se mai numește și inferență
 Derivarea unei concluzii: “Toţi cei care au milă de
săraci sunt îndrăgiţi. Unii oameni bogaţi au milă de cei
săraci. Deci unii oameni bogaţi sunt îndrăgiţi.”
 Justificarea unei teze: “Unii oameni bogaţi sunt
îndrăgiţi fiindcă unii oameni bogați au milă de cei săraci
și toţi cei care au milă de săraci sunt îndrăgiţi.”
 Expresiile “deci”, “prin urmare”, “așadar”, respectiv
“fiindcă”, “deoarece”, “întrucât” sunt indicatori
inferențiali. Ei semnalează efectuarea unui raționament
 Raționamentul (II)
 Din punct de vedere structural raționamentul este alcătuit din
propoziția dată /propozițiile date (premisă/premise) și
propoziția întemeiată cu ajutorul lor (concluzia).
 Principala proprietate a raționamentelor este validitatea, care
reprezintă proprietatea de a conserva valoarea de adevăr de
la premise la concluzii astfel încât este imposibil ca premisele
să fie adevărată și concluzia falsă.
Obs. Validitatea inferenței garantează adevărul concluziei doar
dacă premisele sunt adevărate. Este posibil ca o inferență
validă să aibă concluzia falsă, dacă cel puțin o premisă e
falsă, și ca o inferență nevalidă să aibă concluzia adevărată!
Ex.1 Merele sunt fructe comestibile fiindcă merele sunt pere, iar toate
perele sunt fructe comestibile.
Ex. 2 Toți delfinii sunt mamifere fiindcă toți delfinii sunt animale și unele
animale sunt mamifere.
 Forme logice – Categorii logice
 Pentru a studia gândirea sub raportul corectitudinii
logice formale, trebuie să luăm în considerare numai
formele logice ale produselor gândirii,
 Formele logice sunt categorii ce se obţin prin
înlăturarea conţinutului gândirii şi sunt exprimate prin
simbolurile unui limbaj formal
 Derivarea formelor logice (= formalizarea) poate fi
efectuată cu succes numai dacă sunt identificate
corect categoriile de care aparțin produsele gândirii
 Capacitatea de a categoriza produsele gândirii se
corelează cu abilitatea de a face substituții corecte în
aceeași categorie de expresii
 Categorii logice
 Termeni: termeni simpli; termeni compuși
 Propoziții: propoziții simple; propoziții compuse
 Raționamente/ Inferențe: derivări deductive;
justificări deductive
 Sincategoreme (= cuvinte de legătură) cu
ajutorul cărora se obțin termeni din alți termeni
 Sincategoreme (= cuvinte de legătură) cu
ajutorul cărora se obțin propoziții din termeni
 Sincategoreme (= cuvinte de legătură) cu
ajutorul cărora se obțin raționamente din
propoziții
Termenii – constituenţi ultimi ai gândirii umane
 Termenii sunt categoreme (sau expresii saturate) cu
ajutorul cărora ne gândim – în mod abstract – la
indivizi (ex. “Lucian Blaga”, “meşterul Manole”, “Iași”,
“capitala Spaniei”, “autorul romanului Muntele vrăjit” etc.)
sau clase de indivizi (ex. “încăpăţânat”, “acţiune”, “atac
aerian”, “om”, “nefericit, “negustor cinstit”, “a bate
câmpii”, “tânăr şi inteligent”etc.)
 Din perspectiva logicii formale, putem spune că toți
termenii denotă clase sau mulţimi de indivizi, cu
deosebirea că unii termeni denotă clase alcătuite din
cel mult un individ (ex. “Hamlet”, “Ileana Cosânzeana”
etc.), iar ceilalți termeni denotă clase care pot conține
doi sau mai mulți indivizi (ex. “tiran”, “zână” etc.)
12
Structura termenilor. Intensiune și Extensiune
Orice termen este alcătuit din două elemente:
 Extensiune (sferă) ce reprezintă mulțimea (clasa)
obiectelor cărora li se aplică, care posedă o proprietate
 Intensiune (conținut) una sau mai multe proprietăți/
atribute/ calități comune tuturor obiectelor din sferă
Astfel se mai spune că termenul denotă o clasă de obiecte și
conotă una sau mai multe proprietăți comune acestora
Ex. Termenul Alb are ca intensiune proprietatea de a avea
această culoare și ca extensiune mulțimea obiectelor albe.
 Între intensiune şi extensiune subzistă un raport invers
proporţional: Cu cât extensiunea este mai mare cu atât
intensiunea este mai redusă și invers.
 Ex. Termenii floare și respectiv floare albă: primul are sfera
mai mare (sunt mai multe flori decât flori albe) dar are
intensiunea mai mică (al doilea are o proprietate în plus 13
 Formalizarea termenilor
 Pentru a analiza produsele gândirii sub raportul corectitudinii
formale, trebuie să facem abstracție de conținutul lor. În cazul
termenilor din limbajele naturale, trebuie să presupunem că
nu știm deloc la ce clasă de indivizi (sau obiecte) se referă.
 Pentru a marca această operație de înlăturare a conținutului
gândirii, vom pune în corespondență, în mod convențional,
termenii naturali din limbi (ex. “om”, “albină”, “ziarist”, “știre”
etc.) cu termenii variabili ai unui limbaj formal (ex. “O”, “A”,
“Z”, “Ș” etc.). De regulă se utilizează variabilele S, P, M.
 La nivel formal, utilizăm doar doi termenii constanţi, anume
“Ø” şi “U”. “Ø” denotă întotdeauna clasa vidă (= clasa care nu
are nici un element), iar “U”, clasa universală sau universul
de discurs (= clasa tuturor obiectelor şi indivizilor)
14
 Tipuri de termeni
Din punct de vedere extensional (al sferei):
 vizi – nevizi (sau referențiali)
 singulari – generali
 preciși – vagi (sau fuzzy)
 colectivi (nedivizivi) – distributivi (divizivi)
Obs. Se mai vorbește și despre termeni totali și netotali
Din punct de vedere intensional (al conținutului):
 pozitivi – negativi
 concreți – abstracți
 absoluți – relativi
 simpli – compuși

15
 Termeni vizi – Termeni referențiali
 Un termen este vid dacă mulțimea pe care o denotă
nu conține nici un obiect
 Un termen este nevid sau referențial, dacă mulțimea
pe care o denotă conține cel puțin un obiect
 Sub raport logic, putem califica (la modul absolut)
potrivit distincției vid-nevid doar termenii constanți “Ø” și
“U”. Mai exact, termenul “Ø” este vid, iar termenul “U”,
nevid. În rest, putem spune că un termen este vid,
respectiv nevid doar prin ipoteză sau ca rezultat al unei
deducții din anumite premise
Ex. Termenul “cal înaripat” este în mod material vid,
însă logicianul – atent doar la forma termenului – nu
poate stabili, prin corespondență cu realitatea, acest
lucru 16
Termeni singulari – Termeni generali
 Termenii singulari denotă clase care pot
conţine cel mult un element. Ex. “Ion Slavici”,
“autorul nuvelei Popa Tanda”, “Zâna Zorilor”,
“Yoda” etc.
 Termenii generali denotă clase care pot conţine
orice număr de elemente. Ex. “scriitor român”,
“zmeu”, “oraş din România” etc.
 Atât termenii singulari, cât şi cei generali pot fi
vizi (adică identici cu clasa vidă)
 În cadrul operaţiei de formalizare, vom trata în
mod similar termenii singulari şi cei generali
17
 Termeni preciși – Termeni vagi
 Un termen este precis dacă și numai dacă se poate
spune despre orice obiect din universul de discurs fie că
aparţine, fie că nu aparţine sferei acestuia
 Un termen este vag dacă și numai dacă există în
universul de discurs cel puţin un obiect care aparține
doar într-un grad intermediar sferei acestuia
 Exemple de termeni preciși: “student”, “ministru”,
“avocat”, “lăcătuş mecanic”, “fotomodel”, “analfabet” etc.
 Exemple de termeni vagi: “frumos”, “înţelept”, “curat”,
“inteligent”, “econom” etc.
 Strict vorbind, extensiunea unui termen vag este
formată dintr-un nucleu și o margine: condiția pentru
termeni preciși este satisfăcută numai în zona nucleului
18
 Termeni colectivi – Termeni distributivi
 Un termen este colectiv (nediviziv), numai dacă denotă
extensiunea sa ca întreg, ca o colecție de elemente
și nu fiecare element separat. Ex. grupa 2.
 Un termen este distributiv (diviziv) numai dacă denotă
fiecare element din extensiunea sa (este aplicabil
fiecăruia). Ex. student.
 De regulǎ extensiunea unui termen nevid, integrat într-o
propoziție, poate fi tratată în ambele feluri:
Ex. termenul insectă în propoziția Insectele sunt hexapode,
este folosit diviziv, iar în propoziția Insectele reprezintă
4/5 din speciile cunoscute, același termen este folosit
nediviziv
 Confuzia dintre cele două tipuri de utilizare poate da
naștere unor erori logice.
19
 Termeni totali – Termeni netotali
 Un termen este total dacă mulțimea pe care o denotă
coincide cu universul de discurs. Altminteri, termenul
trebuie considerat netotal
 Sub raport logic, putem califica (la modul absolut)
potrivit distincției total-netotal doar termenii constanți “Ø”
și “U”. Mai exact, termenul “Ø” este netotal, iar termenul
“U”, total. În rest, putem spune că un termen este total,
respectiv netotal doar prin ipoteză sau ca rezultat al unei
deducții din anumite premise
 Supoziţia acceptată tacit în cunoaştere şi comunicare –
supoziţie care stă, de altfel, la temelia logicii tradiţionale
– este aceea că toți termenii utilizați în procesul gândirii
sunt nevizi și netotali, adică referențial-normali
20
 Termeni pozitivi – Termeni negativi
 Termenii negativi se obțin din alți termeni prin aplicarea
operației de negare (contradictorie) sau complementariere
 Operația de negare este monadică fiindcă are un singur
argument
 Operaţia de negare este redată în limba română de
sincategoremele “a(n)-”, “i(n)-”, “ne-” și “non-”, iar în limbaj
formal, de simbolul “~”
 Ex. Prin aplicarea operației de negare, din termenii “sexuat”
(S), “organic” (O), “repetabil” (R), “apt” (A), “cunoscut” (C) şi
“valoare” (V), obţinem, în mod corespunzător, termenii
negativi “asexuat” (~S), “anorganic” (~O), “irepetabil” (~R),
“inapt” (~A), “necunoscut” (~C) şi “non-valoare” (~V)
Obs. Nu trebuie considerați negativi termenii care au doar o
conotație (materială) negativă, fără a conține în mod explicit
negația. Ex. “ticălos”, “zgârcit”, “prost” etc. 21
 Termeni concreți – Termeni abstracți
 Sintagma “termen concret”, încetăţenită în literatura logică,
pare a fi o contradicţie în termeni deoarece, prin definiţie,
toți termenii sunt abstracți
 Caracterul concret nu se aplică în fapt termenilor, ci
elementelor din sferele acestora. Cu alte cuvinte, un
termen este concret dacă şi numai dacă proprietăţile care
îi alcătuiesc conţinutul pot fi atribuite unor obiecte concrete.
Altfel, termenii vor fi considerați abstracți
 Termenii concreți sunt cei aplicabili lucrurilor sau ființelor,
iar cei abstracți sunt cei aplicabili proprietăților
 De regulă, termenii concreți pot fi transformați în termeni
abstracți şi viceversa. Ex. , termenilor concreți “curajos”,
“leneş”, “păcătos”, “virtuos” şi “prieten” le corespund
termenii abstracți “curaj”, “lene”, “păcat”, “virtute”,“prietenie”.
22
 Termeni absoluți – Termeni relativi
 Un termen este absolut dacă și numai dacă sfera
acestuia este alcătuită din indivizi izolați
 Un termen edacă și numai dacă sfera acestuia este
alcătuită din mulțimi ordonate (perechi, triplete,...) de
indiviziste relativ
 Termenul “filosof” este absolut deoarece proprietatea
corespunzătoare poate fi atribuită unor indivizi izolaţi,
precum Socrate, Platon, Aristotel, Descartes etc.
 Termenul “a iubi” este relativ deoarece intensiunea
acestuia se aplică unor mulţimi ordonate de indivizi:
Tristan şi Isolda, Romeo şi Julieta, Mihai Eminescu şi
Veronica Micle, George Topîrceanu şi Otilia Cazimir etc.
23
 Termeni simpli – Termeni compuși

• Un termen este compus dacă și numai dacă are ca

parte proprie cel puțin un alt termen. Altminteri,
termenul este simplu
• Termeni simpli: “Abraham Lincoln”, “Dunărea”,
“Pegas”, “Stan Păţitul”, “elev”, “biserică”, “centaur”
etc.
• Termeni compuși: “incapabil”, “Vasile şi Marin”,
“profesor de logică”, “insulă mică”, “bogat şi darnic”,
“nici călare, nici pe jos”, “curajos sau fricos”, “soldat
curajos” etc.

24
Reprezentarea geometrică a termenilor
 Prin convenţie, universul de discurs este
reprezentat de un patrulater
 Tot prin convenţie, un termen “T” şi negaţia
acestuia “~T” se reprezintă diagramatic prin
secţionarea orizontală sau transversală a
patrulaterului. Împreună, “T” şi “~T” epuizează
universul de discurs.

T
~T
25
Reprezentarea geometrică a termenilor
Pentru a reprezenta caracterul vid al unui termen “T”,
înscriem semnul “‒” în zona corespunzătoare din diagramă
 Dacă presupunem că termenul “T” este referenţial (adică
nevid), în loc de “‒”, punem “+”

T ‒ T + T T T +

~T ~T ~T ‒ ~T + ~T +

T= T T=U TU T   şi

TU

26
Reprezentarea geometrică a termenilor
Dacă luăm în considerare în universul de discurs 2
sau 3 termeni, diagrama corespunzătoare va
conţine 4, respectiv 8 secţiuni sau zone distincte.

B ~B
~C
B ~B A
A
C
~A
~A
~C

27