Socio-psihologia lecturii

(după Septimiu Chelcea și Iliș Florina Liliana)

Partea I. Hermeneutica lecturii. Perspective de abordare a lecturii I. Ce este lectura? Identităţi şi

diferenţe. Definiţii
1. Identităţi şi diferenţe. Pornind de la Wilhelm Dilthey (sfârşitul secolului al XIX-lea)
lectura a fost studiată din două perspective diferite: explicaţie şi interpretare. Dilthey (1833 –
1911) a cerut să se facă o distincţie graduală între ştiinţele naturii, bazate pe explicarea
fenomenelor prin legi, şi ştiinţele spiritului, bazate pe înţelegerea, comprehensiunea şi intuirea
sensului fenomenelor studiate, prin identificarea subiectului cunoscător cu propria experienţa
spirituală (Einleitung in die Geisteswissenswchaften, 1883). Dat fiind faptul că în ştiinţele
spiritului, spre deosebire de ştiinţele naturii, avem de-a face cu fiinţe conştiente, care
reacţionează la stimulii din lumea înconjurătoare în funcţie de reprezentările lor, de credinţele şi
valorile lor, demersul specific al cunoaşterii este comprehensiv, de reconstruire a sensului pe
care indivizii îl atribuie comportamentelor lor. In acest sens, Wilhel Dilthey spunea: “Explicăm
lucrurile, dar pe oameni îi înţelegem”. In concepţia sa, “ procedeul comprehensiunii este cel prin
care viaţa se clarifică pe sine în profunzimile sale; iar, pe de altă parte, ne putem înţelege pe noi
înşine şi pe alţii numai în măsura în care transpunem viaţa noastră trăită in orice fel de expresie a
unei vieţi, proprii sau străine” (Dilthey). Știinţele spiritului (istoria, economia politică, ştiinţele
statului şi dreptului, ştiinţa religiei, studiul literaturii şi poeziei, al artei decorative şi muzicii, al
concepţiilor filosofice despre lume şi al sistemelor, psihologia) au în comun faptul că se
raportează la genul uman şi că toate “ descriu şi povestesc, judecă şi formează concepte şi teorii
cu privire la acest fapt” (Dilthey).
Explicaţia - modelul de inteligibilitate utilizat în ştiinţele naturii şi extins şi asupra ştiinţelor
spiritului (umaniste sau ale culturii) de către şcolile pozitiviste de interpretare. Atitudinea
fundamentală a ştiinţelor spiritului e cea a comprehensiunii, diferită de explicația științele naturii,
care nu corespunde canoanele logicii inductive. – Explicaţia în șt. spiritului este aceea a
individualităţilor psihice, comprehensiunea fiind o transpunere într-un psihism străin în cadrul
acestui cuplu comprehensiune-interpretare, unde comprehensiunea oferă fundamentul, iar

1
interpretarea aduce gradul de obiectivitate. Relația dintre aceste noţiuni a suferit în epoca
modernă anumite transformări distanţându-se de perspectiva lor iniţială, devenind dintr-o
alternativă exclusivă, un raport de complementaritate.
2. Noţiunea de text. Textul este orice discurs fixat prin scriere, fixarea prin scriere fiind
constitutivă textului însuşi. Scrierea cheamă într-un mod automat lectura. Distanţarea autorului
prin propriul său text este deja un fenomen de primă lectură care pune dintr-o dată ansamblul
problemelor privind raporturile dintre explicaţie şi interpretare – aceste raporturi se nasc cu
prilejul lecturii. Pentru Paul Cornea, explicaţia şi interpretarea sunt complementare: explicaţia
presupune o întâmpinare obiectivă a textului cu ajutorul facultăţilor cognitive, o apropiere de text
cu ajutorul procedeelor metodice ca observaţia, experimentul. Interpretarea presupune o situare
subiectivă în raport cu textul, o conştientizare a strategiilor acestuia şi capacitatea de a decoda
elaborând semnificaţii. Lectura este dialectica acestor două atitudini, spune Paul Ricouer; nu
există un dialog între cititor şi autor, nu există un schimb de întrebări sau răspunsuri (adevărata
lectură este cea postumă), scriitorul nu răspunde cititorului, cartea separă mai degrabă actul
scrierii şi actul citirii în doi versanţi care nu comunică, scriitorul este absent din lectură, textul
produce o dublă ocultare a cititorului şi scriitorului.
Există două accepţii majore ale conceptului de lectură: una restrânsă la comunicare scrisă,
şi una extinsă la orice tip de comunicare :
a) în sens restrâns: lectură = ansamblul activităţilor perceptive şi cognitive care
urmăreşte să identifice şi să descifreze, să înţeleagă orice tip de mesaj transmis
prin semn grafic, scriptural. Conform dictionarului Petit Robert, există trei sensuri
ale termenului: a urmări cu ochii identificând scrisul, a lua cunoştiinţă de conţinut
şi a enunţa cu voce tare textul. În DEX, a citi = a parcurge un text pentru a lua
cunoştinţă de cele scrise
b) în sens larg: a lectura = a identifica şi a înţelege orice alt tip de mesaj în afara
celui scriptic, pe orice suport material şi construit din alte coduri decât scrise. În
principiu, orice sistem de semne, fie artificiale, fie naturale, poate fi lecturat:
lecturi tactile (Braille), optice (calculator), astrologice, chiromanţie.
3. Etimologia termenului – lectură provine dintr-o rădăcină indoeuropeană leg –
împreunare, reunire – această rădăcină s-a păstrat în greaca veche şi în albaneză. Limbile
moderne au preluat termenul din latina târzie, în care lego are mai multe sensuri – a strânge, a

2
aduna, a reuni, a lega, dar şi a alege, a cerne sau a enumera, a socoti. Vreme îndelungată lectura a
fost înţeleasă ca fiind sinonimă cu citirea (o astfel de viziune apare şi la lingvistul Emile Littré - a
citi înseamnă a cunoaşte literele şi a şti să le grupezi în cuvinte.
În română: lectură provine din latină (o receptare de profunzime, specializată, motivată)
şi citire din slavă (o formă superficială de a lua cunoştinţă cu un text). Lectura presupune pe de o
parte decodificare, şi se referă la relaţia dintre semnificant (cuvânt) şi semnificat (conţinut), şi pe
de altă parte receptare, presupune o ecuaţie de termeni în actul de comunicare cartea = suport
material al semnelor – semnificantul + conţinut intelectual vehiculat de aceste semnesemnificatul
transformarea semnificantului în semnificat – lectura – se face pe mai multe nivele : a citi, a
recepta, a decodifica P. Ricoeur – „cartea separă mai degrabă actul scrierii şi actul citirii în doi
versanţi care nu comunică”. Ne vom situa în interstiţiul dintre aceşti versanţi, în acest spaţiu al
pierderii şi al regăsirii, în acest pat al lui Procust în care autor şi cititor se caută şi se construiesc
unul pe celălalt. Roland Barthes: lectura = spaţiu al desfătării
4. De ce citim?
a) din obişnuinţă
b) dintr-un simţ al datoriei
c) pentru a ne petrece timpul
d) pentru a cunoaşte şi a înţelege actualitatea
e) pentru o satisfacţie şi o utilitate personală imediată
f) pentru a răspunde necesităţilor practicii vieţii cotidiene
g) pentru a satisface o nevoie de divertisment
h) pentru exercitarea unei profesiuni
i) pentru a răspunde nevoilor personale în context social
j) pentru a răspunde unor nevoi şi exigenţe socio-civice
k) pentru cultivarea personală
l) pentru exigenţe strict intelectuale
m) pentru nevoi spiritual.
Efectele lecturii: un efect instrumental – cunoaşterea completă a unei probleme şi
dobândirea unor aptitudini în rezolvarea acesteia efect de prestigiu personal - efect de
competenţă (în chestiuni controversate) efect estetic (emoţii estetice în lectură) efect de relaxare.

3
 II. Actul de comunicare standard. Emiţător-Mesaj-Destinatar 1. Actul de comunicare
standard orice act de comunicare presupune o relaţie simplă de tipul: Emitent (E) - Mesaj (M)
-Destinatar (D). Mesajul este fie generat (E) fie interpretat (D) pe baza unui cod.
Codurile se pot deosebi parţial sau total în funcţie de orizontul semiologic al E şi al D.
Cel mai adesea codul nu este o entitate simplă, ci un sistem complex de sisteme de reguli şi nu
este întotdeauna suficient pentru a înţelege un mesaj lingvistic.
Pentru a decodifica un mesaj verbal sunt necesare, în afara competenţei lingvistice, o
competenţă variabilă în funcţie de împrejurări, o capacitate de a declanşa presupoziţii, de a
reprima reacţii adverse în comunicarea verbală – intervin şi unele forme de accentuare extra-
lingvistică (gestuale, modulaţii vocale – imperiul gesturilor) - de ex. Mă iubeşti?
Da!/Da!!!/Daaa…/Da (de unde) !? - ce generează o constelaţie de sensuri. U. Eco – nu există
pură comunicare lingvistică, ci activitate semiotică în sens larg (mai bogată sau mai săracă în
funcţie de nivelul intelectual) întrucât mai multe sisteme de semne se completează reciproc.
Acest model de comunicare se poate dezvolta însă într-o serie de relaţii complexe,
diferite în funcţie de tipul de abordare pe care diversele şcoli lingvistice le-au promovat:
Umberto Eco, în clebrul său Tratatul de semiotică generală, postulează:
Emiţător – Mesaj – Canal - Mesaj’ – Destinatar - Text (interpretat) Coduri şi subcoduri - sursă de
informaţie - coduri şi subcoduri.
Ce se întâmplă cu mesajul scris?
2. Textul – are două accepţiuni:
2.1. folosită în limbajul cotidian. Textul – un document scris
2.2. în accepţiunea lingvistică răspândită: „o unitate comunicativă” verbală sau scrisă: conţinut -
materială – ansamblu de semne grafice - conţinut de idei. Autorul prevede existenţa unui Cititor
Model capabil să coopereze la actualizarea textuală (să existe o minimă comunitate de coduri).
Aceasta actualizare se produce prin lectură - textul nu există decât potenţial în afara unui lector
care să transforme semnificantul în semnificat Textul- postulează cooperarea lectorului drept
proprie condiţie de actualizare.

III. Conform lui R. Jakobson, există 3 funcţii de bază ale limbajului îndeplinite de lector:
1. comprehensiunea – a înţelege textul, a-l descifra, a-l decodifica în virtutea unui
ansamblu de coduri comune cu emițătorul.

4
 2. Estimarea/evaluarea - a lua distanţă faţă de text, a-i aprecia valoarea, în virtutea
universului intelectual al lectorului
3. Participarea a colaborarea – presupune o împlinire a aşteptării lectorilor în virtutea
unor presupoziţii estimative din partea emițătorului (E).
Tipurile de lector
O tipologie a lectorilor se poate întocmi din interiorul unei teorii a receptării:
1. Lector prim, sau alter ego – emitentul unui text este întâiul său lector, actul lecturii
coincide cu actul scrierii – lectură primară
2. Lectorul vizat – destinatarul – are în vedere texte cu adresare directă, se îndreaptă spre
un anumit tip de cititori – ex. Carte de şcoală, de specialitate – de obicei apar pe aceste texte
semnalizări meta sau paratextuale – ex. « Pentru cercetători în anumit domeniu », sau « interzis
minorilor »
3. Lectorul prezumtiv, ipotetic – un lector imaginat de autor, un fel de proiecţie a
acestuia, autorul îl vede ca pe un lector care înţelege mai bine decât el însuşi textul său, o
proiecţie ideală a sa.
4. Lectorul virtual, model – un proiect abstract al autorului, în viziunea lui Eco – lectorul
model poate să înţeleagă intenţia textului şi, prin nivelul său intelectual personal, are capacitatea
să coopereze la sensul acestuia. Lectorul model (Lector in fabula) întrunește un ansamblu de
condiţii de succes stabilite în mod textual, care trebuie să fie satisfăcute pentru ca un text să fie
pe deplin actualizat în conţinutul său potenţial. Ca Cititor Model, cititorul empiric are ca primă
îndatorire pe cea de a recupera cu maximă aproximaţie posibilă codurile emitentului
5. Lectorul înscris – e acel cititor integrat în text, care are funcţia de a evalua înaintea
lectorului real anumite posibilităţi ale textului, un fel de pistă pentru lectorul real, de a-i anticipa
reacţiile, stabilind între autor şi lectorul real un fel de spaţiu de întâlnire.
6. Lectorul real – este cititorul propriu-zis – dotat cu o identitate socioculturală reală – cel

care citeşte textul alegându-și lectura în funcţie de necesităţi, de predispoziţii, cunoştiinţe.

Lectura sa depinde de tipurile de coduri pe care le posedă. În interiorul acestei categorii se

diferenţiază alte două tipuri de lectori: criticul şi expertul. Pentru aceştia lectura este o profesie,

ce vizează elucidarea sensului textului – aceştia devin ei înşişi producători de texte de critica şi

5
teoria literară,iar mai nou a apărut şi o critică a criticii! Despre critica criticii, trebuie ştiut că

« judecata critică nu funcţionează ca un şubler; pur şi simplu, este în logica lucrurilor ca o carte

unora să placă, altora să nu placă. Totul este ca opinia să fie argumentată, iar criticul să îşi asume

onest verdictul. “Teoria lecturii analizează toate aceste tipuri de lectori; adeseori diferenţele

dintre aceste tipuri de lectori sunt foarte uşor de trecut - se întîmplă chiar ca un singur lector să

apară în ipostaze diverse. Însă cei mai importanţi din punctul de vedere al analizei lecturii sunt

desigur lectorul virtual şi cel real, între care se plasează şi celelalte tipuri specificate.

1. Lectorul model sau virtual reprezintă obiectul unor cercetări hermeneutice sau
fenomenologice. Potrivit lui U. Eco, un text poate fi interpretat semantic (rezultatul procesului
prin care destinatarul umple semnificantul cu semnificat critic) prin identificarea raţiunilor
structurale prin care textul produce interpretări semantice.
2. Lectorul real – face obiectul studiilor procesului receptării în zona psihologiei şi a
sociologiei lecturii, prin analiza modalităţilor concrete în care se citeşte. Lectorul real are rol de
consumator, dată fiind puterea sa de a decide succesul unei cărţi. Ȋn Anglia există un premiu
anual care vine din partea cititorilor – unul foarte important – fenomenul “Harry Potter”, sau
“Stăpânul inelelor”.

IV. Lectura ca interpretare. Practici şi tipuri de lectură

Exista două modalităţi principale de abordare a textului : una stângace – hipologografică
și alta avizată – hiperlogografică. Sandra Jansen consideră că trecerea „normală” de la citirea
hipo la cea hiperlogografică are loc în patru faze :
1. după perioada de iniţiere (învățarea primară), lectura începe să se configureze ca o
activitate plăcută în jurul vârstei de 9-10 ani, fără a avea un scop bine definit. În acestă fază ea
are caracter emoţional si nu necesită comprehensiune
2. în jurul vârstei de 11-12 ani apare o capacitate sporită de înţelegere – lectura răspunde
unor întrebări legate de cele citite – apare şi tendinţa de smulgere de sub tirania cuvântului scris
3. pe la 13-14 ani – se schiţează o abordare critică: textul este supus interogaţiilor –
autorul începe să-şi piardă aura

6
 4. pe la 15-16 ani lectura devine fiabilă, e liniară dar şi selectivă, supusă procesului de
esenţializare și dialog (pe marginea ei), sunt posibile progrese
1. Tipuri de lectură
1.1 lectura liniară – lectura neevoluată, în care cititorul este un factor pasiv, nu se
angajează în lectură, se desfășoară în virtutea rutinei și duce la scăderea gradului de motivaţie
1.2 lectura receptivă – variantă ameliorată a lecturii liniare caracterizată prin parcurgerea
integrală a textului. În cadrul acesteia viteza viteza de parcurgere variază textului în funcție de
efortul de înțelegere general-superficială.R andamentul acestui parcurs depinde în mare măsură
de cunoştinţele prealabile asupra autorului ori a problematicii care face obiectul textului
1.3. lectura exploratorie vizează recuperarea unei anumite informaţii de care cititorul are
nevoie pentru moment (un cuvânt dintr-un dicţionar, un număr de telefon). De asemenea aici se
încadrează lectura intensivă, analitică, asimilatoare (cursuri). Strategia abordării depinde de
specificitatea textului şi de proiectul cititorului (degustare, studiu, survol, cronică), punctată
adesea de întreruperi sau reveniri
1.4 lectura literară – o variantă a lecturii receptive
1.5. lectura informativă globală – lectură selectivă care vizează obţinerea unei idei.
Depinde şi de starea cititorului ca această lectură să fie cu adevărat informativă sau inutilă, în
funcție de gradul de focalizare. De asemenea, ea depinde ca operativitate şi eficienţă de
organizarea serială şi metodică a textului
1.6. lectura de cercetare - este o variantă a lecturii exploratorii constă în recuperarea unei
informaţii pe o temă prestabilită și presupune inspecţia atentă a textului în direcţia dobândirii
perspectivei globalităţii
1.7. lectura rapidă – constă în raţionalizarea mecanismelor perceptive şi ameliorarea
comprehensiunii spre a obţine performanţe superioare, atât pe plan cantitativ (sporirea vitezei)
cât şi pe plan calitativ (asimilarea mai eficientă a conţinutului). E important ca acest tip de
lectură să nu se rezume la a afla despre ce se vorbeşte fără a se cunoaşte efectiv ce se vorbeşte.
2. Modele de lectură - modalităţile şi practicile de lectură amintite mai sus prezintă trei
activităţi comune: vizionarea textului, elaborarea de sens și reacţia faţă de text. A studia efectiv
lectura înseamnă a urmări fiecare activitate în parte şi aportul ei la lectură. Au fost elaborate
diverse modele de lectură, printre care cele ale lui W.Gray şi Robinson (1966) şi Frans Rutten
(1980).

7
II. Noţiuni generale ale cercetării în sociologia lecturii
Sociologia ca ştiinţă a fost integrată în sfera cuprinzătoare a ştiinţelor empirice. Statutul său de
ştiinţă în cadrul larg al preocupărilor ştiinţifice nu mai poate fi contestat. Caracteristicile ei ca
disciplină sunt următorele:
a. Are un obiect propriu de cercetare – poate fi extras din realitate
b. Are un sistem conceptual specific
c. Discursul teoretic reflectă coerenţa legilor generale ale logicii
d. Aplicabilitatea discursului teoretic prin modalităţi practice
1.1. Obiectul sociologiei având un caracter divers, mozaical, e destul de greu de precizat.
Sociologia face parte din categoria ştiinţelor sociale (economia, demografia, psihologia
socială...) adică studiază aspecte şi probleme ale indivizilor în cadrul societăţii, priveşte omul ca
pe o fiinţă socială, adică în funcţie de raportul său cu ceilalţi; există un statut specific al
sociologiei în cadrul larg al ştiinţelor sociale – are o sferă amplă de cuprindere, prezintă o
complexitate de ramuri:
-studiază diferite acţiuni sociale: educaţia, munca... anumite instituţii, precum familia sau
biserica...
-obiectul sociologiei, discursul sociologic, domeniul metodologic care satisfac cerinţele
fundamentale care impun statutul de ştiinţă al unei discipline
-comunităţi teritoriale: sat, oraş...
-fenomene sociale: sinuciderea, delicvenţa...
-activităţi umane: lectura, jocul...
-se intersectează cu specificul altor ştiinţe din aceeaşi zonă a preocupărilor societăţilor umane,
fapt ce a determinat aparitia a noi ramuri: sociologie economică, juridică, a literaturii...
1.2. Discursul ştiinţific - raportul teoretic-practic: se pot ridica anumite obiecţii în ceea ce
priveşte statutul ştiinţific al sociologiei: dificultatea de a izola aspecte ale unor fenomene sociale
complexe, inexistenţa unor instrumente obiective, tehnice concrete (un grad de subiectivitat al
cercetătorului care ține de statutul socio-cultural al acestuia)
1.3. Domeniul metodologic = mijloacele sau modalităţile pe care le foloseşte o ştiinţă
pentru a atinge scopurile sale de cercetare.
Clasificarea metodelor sociologiei:

8
 1. observaţia propriu-zisă
2. interviul - dialogul
3. ancheta – utilizarea chestionarelor
4. analiza documentelor
5. Experimentul.

Etapele cercetării sociologice:

2.1. pregătirea cercetării
2.2. culegerea informaţiei
2.3. valorificarea informaţiei

2. Ancheta şi chestionarul
Ancheta: a. Ancheta directă b. Ancheta indirectă.
Chestionarul. Definiţie: o succesiune logică de întrebări care se adresează unui eşantion
specific de indivizi în vederea investigării unor fapte sau fenomene sociale.
Clasificări pentru întrebările chestionarului:
1. după conţinut: a) factuale; b) de opinie; c) de cunoştinţe.
2. după forma de înregistrare a răspunsului: a) deschise; b) închise; c) mixte.
Structura chestionarului: un chestionar trebuie să cuprindă un anumit set clasic de
întrebări: 1. întrebări introductive, de conţinut; 2. întrebări de trecere; 3. întrebări filtru; 4.
întrebări bifurcate 5. întrebări de tipul de ce? 6. întrebări de control; 7. întrebări de identificare.

Dacă ancheta reprezintă o metodă, chestionarul apare ca tehnică, modul de aplicare – de

exemplu, prin autoadministrare – ca un procedeu, iar lista propriu-zisă de întrebări (chestionarul
tipărit) ca instrument de investigare.
Observăm că aceleiaşi metode îi sunt subordonate mai multe tehnici (există anchete pe
bază de chestionar, pe bază de interviu sau cu formulare statistice de înregistrare), fiecare tehnică
putând fi aplicată în modalităţi variate. În afara autoadministrării, într-o anchetă, chestionarele
pot fi aplicate cu ajutorul operatorilor, pot fi aplicate individual sau colectiv, expediate prin poştă
sau tipărite în ziare şi reviste – toate acestea reprezentând procedee de investigare.

9
 Procedeul reprezintă, aşadar, „maniera de acţiune”, de utilizare a instrumentelor de
investigare, care nu sunt altceva decât uneltele materiale (foaie de observaţie, fişă de înregistrare,
ghid de interviu, test creion-hîrtie sau aparat etc.) de care se slujeşte cercetătorul pentru
cunoaşterea ştiinţifică a fenomenelor socioumane. Uneori se utilizează termenul de „procedură”
ca echivalent al celui de „metodă”, iar în categoria instrumentelor de investigare sunt incluse şi
aparatele de înregistrare a comportamentelor (aparatul de fotografiat, de filmat etc.), de măsurare
a senzaţiilor (kinezimetru, olfactometru, algometru etc.), de declanşare a reacţiilor
comportamentale (generator de sunete, conflictograf). Chiar dacă nu există un acord unanim în
ceea ce priveşte utilizarea termenilor de „metodă”, „tehnică”, „procedeu”, „instrument de
investigare”, se acceptă că între metode, tehnici şi procedee – ca să nu mai vorbim de
instrumentele de investigaţie, care reprezintă materializarea metodelor şi tehnicilor – există
legături de supraordonare şi de subordonare, generate de gradul de abstractizare, de nivelul la
care operează (abstract, concret), ca şi de raportul în care se află cu nivelul teoretic. Metodele,
tehnicile, procedeele şi chiar instrumentele de investigare se subsumează perspectivei teoretico-
metodologice, astfel că autonomia lor nu este decât relativă.
Metodologia în ştiinţele sociale şi comportamentale are două laturi: analiza critică a
activităţii de cercetare şi formularea unor propuneri pentru perfecţionarea acestei activităţi. Paul
Lazarsfeld (1959) considera că metodologia are şase teme principale: delimitarea obiectului de
studiu în cercetările empirice, analiza conceptelor, analiza metodelor şi tehnicilor de cercetare,
analiza raportului dintre metodele şi tehnicile utilizate, şi stematizarea datelor obţinute în
cercetarea empirică şi formalizarea raţionamentelor. Din multitudinea faptelor, fenomenelor şi
proceselor socioumane, în cercetările empirice se procedează, pornind de la teorie, la
abstragerea obiectului de studiu din ţesătura relaţiilor în care se află.
Acest decupaj, în investigaţiile sociologice, se justifică prin aceea că nu toate elementele
structurii şi acţiunii sociale se situează pe acelaşi plan, că nu toate au o contribuţie egală la
explicarea fenomenelor. Acelaşi lucru se poate spune şi despre investigaţiile psihologice,
antropologice ş.a.m.d. Cercetătorul trebuie să procedeze ca „un doctor perspicace care lasă la o
parte zece fapte secundare şi reţine pentru studiu şi diagnostic un simptom hotărîtor” – afirmă
autorii anterior citaţi. De asemenea, reconstituirea în plan teoretic a realităţii sociale, integrarea
fenomenului studiat, presupune o riguroasă analiză metodologică. Obiectivitatea cercetării
empirice nu se dobândeşte prin acumularea şi juxtapunerea datelor obţinute în investigaţia de

10
teren. Adevărul: „Dacă totul este esenţial, atunci nimic nu mai este esenţial” ne obligă la analiza
metodologică a modului de delimitare a obiectului de studiu.
Alegerea metodelor de cercetare depinde nemijlocit de natura fenomenelor studiate, ca şi
de teoria de la care se revendică studiul. Alegerea depinde, însă, şi de accesibilitatea metodelor şi
tehnicilor, de existenţa sau nu a instrumentelor de investigaţie adecvate, de resursele financiare,
de intervalul de timp pe care îl avem la dispoziţie pentru efectuarea studiului, de profunzimea
dorită a concluziilor. ştiut fiind că fiecărei metode şi tehnici de investigare îi sunt proprii limite
specifice, în cercetările empirice se impune aplicarea convergentă a cât mai multor modalităţi de
investigare, care corelate să conducă la aflarea adevărului. Limitele proprii fiecărei metode şi
tehnici pot fi depăşite prin utilizarea convergentă a cât mai multora dintre ele. Analiza
metodologică verifică respectarea acestui principiu şi, mai ales, încearcă să stabilească
articularea optimă a metodelor, tehnicilor şi instrumentelor de cercetare într-o strategie eficientă.
În fine, verificarea modului de sistematizare şi prelucrare a datelor din cercetările de
teren
(alcătuirea seriilor de date, reunirea informaţiilor cifrice în clase statistice, valabilitatea aplicării
testelor şi coeficienţelor statistici în funcţie de nivelul de măsurare cu care s-a operat etc.), ca şi
încercarea de formalizare a enunţurilor (despre care vom vorbi în continuare) conturează câmpul
de interes al studiilor metodologice.
Vizând cunoaşterea în domenii particulare (sociologic, psihologic, antropologic etc.),
metodologia cercetărilor empirice se subordonează metodologiei generale a ştiinţei în strânsă
corelaţie cu metodologia preconizată de filosofie. Astfel, în metodologia sociologică întâlnim tot
atâtea orientări câte poziţii teoretice s-au afirmat în ştiinţa despre societate.

Cercetarea calitativă versus cercetarea cantitativă

La sfârşitul anilor ’60, în spaţiul anglo-saxon s-a impus expresia qualitative research,
semnificând o formă de cercetare cu carcateristici specifice, o paradigmă sau un stil de cercetare
în ştiinţele socioumane.
In prezent, cercetarea calitativă, nu numai că a dobândit notorietate, dar a și început să fie
contrapusă rigid cercetării cantitative, în loc de a privi cele două modalităţi de abordare a
socioumanului în unitatea şi complementaritatea lor. Dar ce se înţelege prin cercetare calitativă?
şi prin ce se deosebeşte aceasta de cercetarea cantitativă?

11
 Definirea cercetării calitative. Ca orice paradigmă în curs de afirmare, şi cercetarea
calitativă, în confruntarea cu paradigma predominantă (cercetarea cantitativă), nu se prezintă
deplin cristalizată, cu un sistem de concepte coerent şi cu un număr însemnat de cercetări
exemplare. De aici si dificultatea de a da un singur înţeles termenului de “cercetare calitativă”.
Dată fiind această situaţie, vom începe prin a compara mai multe definiţii propuse în lucrări de
referinţă, pentru ca în cele din urma să relevăm prin ce se diferenţiază şi prin ce completează
noua paradigmă procesul unitar de cunoaştere a vieţii sociale.
Norman K. Denzin şi Yvonna S. Lincoln, în coordonarea cărora, în 1994, a apărut primul
tratat din domeniu, considerau că: “Cercetarea calitativă este concentrarea mai multor metode,
implicând o abordare interpretativă, naturalistă a subiectului studiat. Aceasta înseamnă o studiere
a lucrurilor în mediul lor natural, încercând să se înţeleagă sau să se interpreteze fenomenele în
termenii semnificaţiilor pe care oamenii le investesc. Cercetarea calitativă implică folosirea şi
colectarea unei varietăţi de materiale empirice – studii de caz, experienţă personală şi
introspectivă, povestirea vieţii, interviul, observaţia, texte istorice, materiale vizuale sau care
acoperă interacţiunea subiect – obiect, astfel încât să se descrie momente obişnuite şi deosebite
din viaţa indivizilor, precum şi semnificaţiile lor penru aceştia,

Tematică referate

În primul grup de teme lectura este analizată dintr-o perspectivă heremeneutică, ceea ce
presupune definirea acesteia ca act de comunicare între cei doi poli principali, emiterea si
receptarea. Definirea tipurilor de lectori, precum si evidențierea unor modele de lecură,
furnizează studentului în biblioteconomie o perspectivă teoretică asupra actului de lectură care se
desfăsoară în spațiul bibliotecii. În cadrul temelor urmtoare, va fi avută în vedere metodologia
de studiere a lecturii ținându-se seama de diversele tipuri de bibliotecă

Etapele cercetării sociologice, cu aplicații precise pe categorii specifice, precum si definirea

principalelor metode de investigare, ancheta si chestionarul, sunt temele care conturează viziunea
sociologică asupra lecturii. Exercițiile practice care însoțesc dobândirea fundamentelor teoretice

12
de studiere a lecturii au în vedere însusirea cât mai precisă a metodologiei de aprofundare
psihosociologică a fenomenului lecturii.

13
 Exemplu chestionar

MARKETINGUL SERVICIILOR DE BIBLIOTECA

STUDIUL SATISFACTIEI STUDENTILOR

Vă rugăm să răspundeţi la următoarele întrebări (prin marcarea în Bold a raspunsului

dorit ). Opiniile pe care le solicităm sunt necesare în vederea îmbunătăţirii activităţii bibliotecii
noastre. Răspunsurile d-voastră vor rămâne anonime şi vor face obiectul unei prelucrări
statistice.

1. Care este pentru d-voastră principala sursă de informare profesională (educaţională)?

(bifaţi o singură variantă de răspuns)
a. internet-ul;
b. biblioteca facultăţii ....
c. biblioteca personală;
d. alte biblioteci publice

2. Cât de importante sunt pentru d-voastră serviciile de bibliotecă?

a. neimportante
b. importante
c. foarte importante

3. Deţineţi permis de acces în biblioteca facultăţii?

a. da

b. nu (trece-ţi la intrebarea 11)

4. Cât de des frecventaţi Biblioteca Multimedia ... ?

a) zilnic;
b) săptămânal;
c) în perioada examenelor;
d) foarte rar;

5. Cât de des imprumutati din Biblioteca Multimedia a ... ?

a) zilnic;
b) săptămânal;
c) în perioada examenelor;
d) foarte rar;

6. În ce scop veniţi la bibliotecă? (dacă este cazul, bifaţi mai multe variante de răspuns)
a. descoperire de noi carti (periodice)
b. împrumut (consiliere carti)
c. referinţe bibliografice pe o anumita tema (consultare de cataloage, baze de date etc.);

14
 7. În ce măsură sunteţi mulţumit de fondul de carte (ca volum cantitativ) al Bibliotecii ...
a. foarte nemulţumit
b. nemulţumit
c. nici-nici
d. mulţumit
e. foarte mulţumit

8. Aveti sugestii pentru imbunatatirea nivelului calitativ al serviciilor bibliotecii ...

Enumerati maxim cinci in ordinea importantei acestora considerată de catre dumneavoastra

fiecarei propuneri.

_____________________________________________________________________________________
_____________________________________________________________________________________
______________________________________________

9. În ce măsură sunteţi mulţumit de abilitatea personalului bibliotecii de a vă ajuta să

identificaţi domeniul şi informaţia cerută?
a. foarte nemulţumit
b. nemulţumit
c. nici-nici
d. mulţumit
e. foarte mulţumit

10. Ce parere aveţi în legătură cu urmatoarele atribute:

a. foarte nemulţumit b.nemulţumit c. nici-nici d. mulţumit e. foarte mulţumit

actualitate
varietatea materialelor in domeniul dumneavoastra de interes
accesibilitatea in varianta on-line

11. In ce domeniu/domenii studiati?

a.
b.
c.
d.
e.

12. Ce program de formare urmati?

a .zi
b. I.D.
c. master

13. Sunteti an terminal?

a. da
b. nu

15
14. Sunteti angajat (aveti un loc de munca)?
a. Da
b. Nu

15. Sexul dumneavoastră:

a. feminin
b. masculin

16. Vârsta dumneavoastră:

a. 19-22
b. 23-26
c. 27-30
d. >30

16
 CHESTIONAR UTILIZAREA BIBLIOTECII

A. Date personale

1. Numele____________________
2. Vârsta _____________________
3. Bunuri culturale: 1. radio , 2. televizor, 3. abonamente la periodice, 4. bibliotecă; dacă da,
biblioteca are: a) 20, b) 21-50, c) 51-100, d) peste 100.
4. Obisnuiţi să cumpăraţi cărţi?
a) da b) nu

B. Date privind timpul liber

1. De cât timp liber dispuneţi zilnic ?

a) 1 oră ; b) 1-2 ore; c) 2-3 ore; d) peste 3 ore

2. Ce faceţi în acest timp liber?

C. Lectura, caracterul şi conţinutul ei

1. Câte cărţi citiţi într-un an?

a) nu citesc ; b) 1-5 ; c) 6-10 ; d) peste 10

2. De unde procuraţi cărţile pe care le citiţi?

a) librărie (biblioteca personală); b) biblioteca publică; c) împrumut de la cunoscuţi

3. Ce vă îndeamnă să citiţi?
a) îmi place; b) vreau să mă instruiesc; c) îmi este necesar pentru şcoală ; d) _______

4. De unde aflaţi de existenţa unei cărţi care vă interesează?

a) bibliotecar ; b) presă ; c) prieteni/cunoştinţe ; d) _______________________

5. Ce fel de cărţi beletristice preferaţi?

17
a) basme şi povestiri; b) literatură istorică; c) de aventuri şi ştiinţifico-fantastice; d) de dragoste; e)
călătorii şi descrieri geografice; f) versuri; g) teatru; h) ______________

6. Aţi citit următoarele cărţi?

a) „Moromeţii”, b) „Ion” , c) „Neamul Şoimăreştilor”, d) „Baltagul”

7. Ce opere aţi citit de:

Rebreanu____________________________________________

Argezi________________________________________________

Creangă______________________________________________

Sadoveanu_________________________________________________

Coşbuc__________________________________________________

Caragiale__________________________________________________

8. Ţineţi o evidenţă a cărţilor citite?

a) da b) nu

9. Obişnuiţi să recitiţi cărţile care vă plac mai mult?

a) nu b) da

10. Obişnuiţi să răsfoiţi cărţile de şcoală mai noi sau mai vechi aflate în casă?
a) da b) nu

D. Subiectul ca cititor al bibliotecii publice

1. Sunteţi cititor al bibliotecii?

a) da b) nu

3. De ce nu treceţi mai des pe la bibliotecă?

a) nu am timp; b) e prea departe; c) nu-mi convine orarul; d) îmi procur cărţile din alte
surse; e) _______________________

4. Ce trebuie să întreprindă biblioteca pentru a vă fi mai folositoare?

a) să-şi îmbogăţească fondul de cărţi; b) să asigure mai multe ziare şi reviste; c) să amenajeze o sală
de lectură; d) să-şi modifice programul de lucru; e) _____________

18
5. De cât timp sunteţi înscris la bibliotecă?
a) până la 2 ani; b) 3-5 ani; c) 6-10 ani; d) peste zece ani ; e)

6. Vă alegeţi singur cărţile de la bibliotecă?

a) da ; b) nu

7. Aveţi acum împrumutate cărţi de la bibliotecă?

a) da ; b) nu

8. De câte ori aţi trecut pe la bibliotecă în ultima lună?

a) niciodată ; b) o dată; c) de două ori; d) de trei ori; e) mai mult de trei ori

9. De regulă, cartea împrumutată de dvs. este citită şi de alţii?

a) nu; b) din familie; c) din afara familiei

10. Indicaţi titlul unei sau mai multor cărţi pe care aţi vrut să le citiţi, dar nu le-aţi găsit în bibliotecă.

____________________________________________________________________

19
Bibliografie obligatorie:
1. Chelcea, Septimiu, Chestionarul în investigaȚia sociologică, Edit. StiinȚifică si
Enciclopedică, Bucuresti, 1977.
2. Cornea, Paul, Introducere în teoria lecturii, Edit. Polirom, Iasi, 1998.
3. Rotariu, Traian ; IluȚ, Petru, Ancheta sociologică si sondajul de opinie, Edit.
Polirom, Iasi, 1997
4. Barthes, Roland, Plăcerea textului, Edit. Echinox, Cluj-Napoca, 1994.
5. Umberto Eco, Lector in fabula, Bucuresti: Univers, 1991.

Temă referat
1. Ce este lectura ? Identități si diferențe. Definiții
Concepte de bază: Lectura, Etimologia cuvântului, Lectura ca model
Bibliografie:
Paul Ricoeur, Eseuri de hermeneutică, Bucuresti: Ed. Humanitas, pp.
111-132
Temă referat
2. Actul de comunicare standard. Emițător-Mesaj-Destinatar
Concepte de bază: Actul de comunicare, Emițător, Mesaj, Destinatar
Bibliografie:
1. Umberto Eco, Lector in fabula, Bucuresti: Univers, 1991, pp. 80-
101
Temă referat
3. Tipuri de lector
Concepte de bază: Lector prim, Lector vizat, Lector prezumtiv, Lector
virtual, Lector înscris, Lector real, Lector avizat
Bibliografie:
1. Paul Cornea, Introducere în teoria lecturii, Iasi: Polirom, 1998,
p. 58-73
Temă referat
4. Tipuri de lectură

20
Concepte de bază: Lectura liniară, Lectura receptivă, Lectura literară,
Lectura informativă-globală, Lectura exploratorie, Lectura de cercetare,
Lectura rapidă
Bibliografie:
1. Paul Cornea, Introducere în teoria lecturii, Iasi: Polirom, 1998,
pp. 116-122
Temă referat
5. Modele de lectură
Concepte de bază: Modele de lectură, Prelectura, Percepția,
Comprehensiunea, Confruntarea si evaluarea, Asimilarea
Bibliografie:
1. Paul Cornea, Introducere în teoria lecturii, Iasi: Polirom, 1998,
pp. 122-127
2. Umberto Eco, Limitele interpretării, Constanța: Ed. Pontica,
1996.
Temă referat
6. Noțiuni generale ale cercetării în sociologia lecturii
Concepte de bază: Metodele cercetării sociologice, Observația, Interviul,
Ancheta, Analiza documentelor, Experimentul
Bibliografie:
Traian Rotariu, Curs de metode si tehnici de cercetare
sociologică, Cluj-Napoca, 1994, pp. 5-28.
Temă referat
7. Etapele cercetării sociologice
Concepte de bază: Pregătirea cercetării, Culegerea informației,
Valorificarea informației
Bibliografie:
2. Traian Rotariu, Curs de metode si tehnici de cercetare
sociologică, Cluj-Napoca, 1994, pp.28-54.
Temă referat
8. Metode de investigare. Principii

21
Concepte de bază: Tehnici de cercetare sociologică
Bibliografie:
3. T Rotariu, P. IluȚ, Ancheta sociologică si sondajul de opinie.
Teorie si practică, Iasi: Polirom, 2001, pp. 44-71
Temă referat
9. Metode de investigare : Ancheta. Chestionarul
Concepte de bază: Ancheta, Chestionarul
Bibliografie:
4. T Rotariu, P. IluȚ, Ancheta sociologică si sondajul de opinie.
Teorie si practică, Iasi: Polirom, 2001, pp. 71-94
5. Traian Rotariu, Curs de metode si tehnici de cercetare
sociologică, Cluj-Napoca, 1994, pp. 81-110
Temă referat
10. AplicaȚii practice. Lectura si biblioteca
Concepte de bază: Lectura si biblioteca
Bibliografie:
6. Maria Moldoveanu, Preliminarii la o diagnoză a lecturii
publice. Carte, Lectură, Bibliotecă, în Biblioteca, nr. 3-4, pp.
30-32
7. Liviu Moscovici, Sergiu Frantiuc, Statistică si bibliotecă. O
evaluare a dinamicii lecturii publice, în Biblioteca, nr. 6-7-8,
1995, pp. 203-204
Temă referat
11. Chestionarul în bibliotecă. Tipuri de chestionare
Concepte de bază: Chestionarul, Tipuri de chestionare
Bibliografie:
8. Adriana Kiraly, Lectura ca temă de cercetare sociologică, I, în
Biblioteca, nr. 9-10, 1992, p. 21
9. idem, II, Biblioteca, nr. 11-12, 1992, pp. 29-30
Temă referat
12. Discutarea chestionarelor. Practic

22
Întocmirea de către cursanȚi a unor chestionare având tematica
Lectura si biblioteca în care îsi desfăsoară activitatea.
Temă referat
13. Discutarea si analiza chestionarelor. Exercițiu practic:
Întocmirea de către cursanți a unor chestionare având tematica
Lectura si biblioteca în care îsi desfăsoară activitatea.

Bibliografia opțională:
1. Balotă, Nicolae, Arta lecturii, Edit. Cartea Românească, Bucuresti, 1978.
2. Barthes, Roland, Plăcerea textului, Edit. Echinox, Cluj-Napoca, 1994.
3. Foucault, Michel, Cuvintele si lucrurile, Edit. Univers, Bucuresti, 1996
4.Marino, Adrian, Hermeneutica ideii de literatură, Edit. Dacia, Cluj-Napoca, 1987.
5.Mauger, Gerard; Poliak, Claude F.; Pudal, Bernard, Histoires de lecteurs, Paris:
6.Paul Ricoeur, Eseuri de hermeneutică, Edit. Humanitas, Bucuresti, 1995.
7.Rotariu, Traian; Iluț, Petru, Ancheta sociologică si sondajul de opinie. Teorie si
practică, Iasi: Polirom, 2001.

Dimensiuni lucrare: 4-6p

Email-ul la care trebuie trimise lucrarile: florin.lobont@e-uvt.ro

23