UNIVERSITATEA DE VEST DIN TIMIŞOARA

FACULTATEA DE ȘTIINȚE POLITICE, FILOSOFIE ŞI ȘTIINȚE ALE COMUNICĂRII

DEPARTAMENTUL FILOSOFIE ŞI ŞTIINŢE ALE COMUNICĂRII
PROGRAM POSTUNIVERSITAR DE FORMARE ŞI DEZVOLTARE PROFESIONALĂ CONTINUĂ:
BIBLIOTECONOMIE ŞI ŞTIINŢA INFORMĂRII ȘI DOCUMENTĂRII

Modulul II, 28 februarie-8 martie 2020

Disciplina: Socio-psihologia lecturii
Cursant: Druguş (Drăgănescu) Cristina - Maria

Modele de lectură
Cuvântul contine un ce sfânt care
ne interzice sa facem din el un joc al hazardului.
Baudelaire

Lectura este o resursă a cunoaşterii. A studia efectiv lectura înseamnă a urmări fiecare
activitate în parte şi aportul ei la lectură. Un text trebuie să fi e luat ca parametru al propriilor
lui interpretări. Actul lecturii presupune cu obligativitate situarea lectorului în interiorul
aceluiaşi cod lingvistic care a condus la alcătuirea textului. În înţelesul prim cu care folsim
cuvântul aici, actul lecturii presupune cu obligativitate situarea lectorului în interiorul
aceluiaşi
cod lingvistic care a condus la alcătuirea textului.
În înţeles foarte larg însă (un fel de „lectură” poate fi şi actul interpretării unei imagini, a
unui film mut etc) e aproape la fel de necesar ca lectorul (receptorul) să aibă aceeaşi structură
mentală (şi cod cultural) care a determinat producerea imaginii.
Prin lectură se stabileşte, deci, o relaţie între un text (sau mai multe semne) şi un lector.
Această relaţie se bazează pe capacitatea textului de produce sensuri. Ȋn funcţie de natura
textului, această relație poate fi simplă sau complexă. Dacă universul perceptiv al unui dintre
termeni e diferit, relația nu se poate stabili, sau se stabileşte eronat.
Definiţia pe care o dă Paul Cornea lecturii este cuprinzătoare : „ansamblul activităţilor
perceptive şi cognitive vizând identificarea şi comprehensiunea mesajelor transmise scriptic”.
Ne punem ȋntrebarea de ce „modele de lectură? Nu este de ajuns să ne plimbăm privirea
asupra textului şi să ȋnțelegem ce putem din el?“ Se pare că U.Eco şi alții asemenea lui erau
de altă părere.
U. Eco susțunea că lectura hermetico-sombolistică a textului se poate realiza ȋn două
feluri:
- Căutȃnd multitudinea sensurilor pe care autorul le-a pus ȋn text;
 - Căutȃnd multitudinea sensurilor de care autorul nu avea habar (şi care sunt probabil
introduse de destinatar/cititor);
Gray şi Robinson (1966) şi Frans Rutten (1980) au elaborat diverse modele de lectură.
Modalităţile şi practicile de lectură au trei aspecte comune, şi anume: vizionarea textului,
elaborarea de sens, reacţia faţă de text.
Prelectura - În concepţia lui Paul Cornea, prelectura este o un stadiu, o etapă în care un
potenţial cititor primeşte, voluntar sau nu, informaţii despre un text. Aceste informații sunt
sugerate de Ceilalți, adică opinii, impresii, puncte de vedere sau sunt induse (informații din
exterior) prin observarea ambalajului (ex. Titlu, copertă, autor). Cu alte cuvinte, prelectura
reprezintă un precontact cu textul şi are loc numai în condiţiile în care actul lecturii se şi
concretizează. Se vede de aici cât de importante sunt elementele exterioare textului, în
procesul de insinuare a acestuia în orizontul de aşteptare, de preferinţe şi de dorinţe ale
potenţialului lector. Pentru a face textul mai atractiv, ȋn ochii potențialului lector, se va
cosmetiza mai mult ambalajul exterior (coperta) sau i se va da un titlu mai interesant.
Strategia de atragere a cititorului este identică cu cea de marketing, incitarea curiozității la
maximum este un atuu al celui care “vinde” textul.
Grupurile de discuție, precum cele de pe rețelele de socializare, cele televizate sunt un alt
element al prelecturii, dacă acestea vorbesc despre un anumit text, despre o carte ce va apare,
despre o revistă etc. Părerile lor pot influența potențialul citator.
Percepția – vizionarea textului
Michotte susținea că « percepția nu este un eveniment izolat, nici izolabil al vieții, ci
trebuie considerată ca o fază a acțiunii .»
Binet, a arătat ȋncă din 1980 că percepțiile copiilor mici nu sunt analitice, ci axate pe
forme mari, generale. Edouard Claparede, şi-a urmărit propriiul fiu care, ȋnainte de a şti să
citească, putea recunoaşte şansonetele după forma lor de ansamblu. Decroly vorbea de
asemena despre o percepție de ansamblu, globală, fapt care l-a determinat săpropună celebra
sa metodă de lectură: aceasta presupunea trecerea de la configurațiile de ansamblu, la fraze
mici, apoi la cuvinte, şi la litere. O adevărată metaanaliză.
Unii autori susțin că « percepția nu este nici corectă , nici eronată, ci adaptată sau nu unei
sarci oarecare ». Spre exemplu, un cititor poate să nu sesizeze unele greşeli ale ziarelor,
contrar unui corector tipograf.
Comprehensiunea – este ȋnțelegerea textului, a sesurilor date de autor ȋn text. «S-ar
putea citi ca univoc un text care este de fapt deschis tuturor interpretărilor din punct de vedere
al intențiilor operei, cel puțin atunci cȃnd se respectă legiile limbii.” (Umberto Eco, Limitele
interpretării, Constanța: Ed. Pontica, p. 28)
Comprehensiunea ( ȋn mediul şcolar) poate fi dezvoltată prin următoarele strategii:
1. conexiunea dintre cititor și text;
2. strategiile de decodare a textului;
3. strategiile de monitorizare a comprehensiunii și de remediere.
Confruntarea şi evaluarea – Cele şase categorii taxonomice din domeniul cognitiv sunt:
achiziţia informaţiilor, comprehensiunea,aplicarea, analiza, sinteza, evaluarea; sunt tot
atâtea trepte ale lecturii: memorare, transpunere, interpretare, extrapolare, căutare, creare,
elaborare, descriere, critică.
Confruntarea este momentul creator al lecturii. Este momentul ȋn care spiritul ager al
cititorul va decela textul ȋn profunzime şi se va conecta cu ce vroia să transmită autorul.
Evaluarea – este procesul didactic prin care le sunt testate capacitățile de concentrare,
comprehensiune, memorare a textelor elevilor, cadrelor didactice şi a altor categorii.
Evaluarea ajută la autocunoaşterea nivelului de cunoştințe achiziționate pentru a se putea
ȋmbunătăți. De obicei elevii şistudenții sunt supuşi evaluărilor, dar şi unele categorii
profesioanle au parte de evaluări periodice precum : medicii, magistrații, polițiştii, profesorii
etc.
Asimilarea – este procesul cognitiv prin care lectorul/cititorul ȋşi ia informația utilă din
textul citit şi o stochează ȋn memorie, pentru a o accesa din nou cȃnd va avea nevoie de ea.
Este cunoscut faptul că prin lectură, creierul asimilează constant informații.

Coroborȃnd cele prezentate mai sus, reiese că etapele lecturii: prelectura, percepția,
comprehensiunea, confruntarea şi evaluarea, asimilarea formează un tot unitar ȋn relația
dintre text şi lector. Prin toate compartimentele (stadiile) ei, lectura îşi aduce contribuţia la
dezvoltarea gândirii şi la modelarea sentimentelor, asigurând omului suportul evoluţiei
intelectuale, precum şi posibilitatea integrării în viaţa socială.
Atunci când o carte sau un pasaj dintr-o lucrare ne-a plăcut sau ne-a interesat mult, o
putem reciti după o vreme pentru a vedea dacă are acelaşi efect asupra noastră. Este suficient
însă să ni se amintească doar câteva din datele mai importante ale unei cărţi citite mai demult,
pentru ca memoria noastră să reactualizeze impresiile legate de prima lectură. Prin relectură,
textul trăieşte “o altă viaţă, mai opulentă sau mai săracă,” depinde de trăirile lectorului ȋn
momentul lecturării.
 “Lectura riscă să se dezvolte în toate direcțiile şi să autorizeze orice interpretare
posibiliă”. (Limitele interpretării, Eco, 1996, p30)
Eco mai susține existența lecturii pretextuale (care echivalează cu prelectura), şi pune că
“ia formele utilizării fără reţinere, pentru a arăta în ce măsură limbajul poate produce semioză
ilimitată sau derivă.” Ȋi atribuie funcții filosofice lecturii pretextuale.
Vedem aşadar ce importanță are lectura pentru mintea noastră, reprezentȃnd o eternă
poartă pentru iluminare şi o ferestră spre cogniție, generȃnd noi idei, ipostaze, orizonturi.
Lectura este o desfătare pentru cei care ştiu să o aprecieze, şi să o parcurgă aşa cum trebuie,
nu din obligație, ci din plăcere, Căci ştim bine că ceea ce nu facem din plăcere, nu ne va
aduce multe beneficii sufleteşti.
Viața este informație, prin urmare, lectura nu încetează să facă parte din modul de a fi
al omului contemporan, deoarece cineva trebuie să citească acea informație. Cu fiecare carte
citită fiinţa umană deschide câte o fereastră spre libertate, spre noi orizonturi.

Bibliografie:
1. Mielu, Zlate, Psihologia Mecanismelor cognitive, 2004, Ed. Polirom
2. Umberto Eco, Limitele interpretării, Constanța: Ed. Pontica,
1996.