ARGUMENTAREA

De fiecare data cand suntem intrebati “De ce?”, ceea ce urmeaza in dialogul nostru
constituie o argumentare.

Forma standard a unui argument este: premise-concluzie. *ultima propozitie dintr-un

argument in forma standard este intotdeauna concluzia.

Exemplu de argument in forma standard:

Premisa: Toate persoanele pragmatice sunt atente la profitul actiunilor lor.

Premisa:Tu esti o persoana atenta la la profitul actiunilor sale.

Concluzie:Tu esti o persoana pragmatica.

Dar, in limbajul natural, un argument nu apare intotdeauna in forma standard, adica

concluzia sa apara de fiecare data la finalul argumentului, ci poate sa apara intr-o forma non-
standard.

Forma non-standard consta in aparitia concluziei atat la mijloc sau chiar si la inceputul
argumentului. Altfel spus, intr-un argument care nu este in forma standard, concluzia poate ocupa
orice loc.

Exemplu de argument in forma non-standard:

Tu esti o persoana pragmatica intrucat esti atent la profitul actiunilor tale, iar cei care sunt atenti la
profitul actiunilor lor sunt pragmatici.

Argumentarea

Dimensiunea logica(formala)- Dimensiunea psihologica – are

presupune corectitudinea in vedere influenta exercitata
procedurii prin care se deriva o asupra cuiva prin ceea ce spunem
informatie din alta. si modul in care o spunem.
 In centrul analizei argumentarii sta rationamentul. Orice argumentare are o organizare
inedita de rationamente. Exista argumentari care presupun un singur rationament (argumentare
simpla).

Rationamentul este opreatia logica prin care din propozitii date numite premise este
derivata o alta propozitie numita concluzie.

In structura rationamentului sunt incluse premisa/premisele si concluzia.

Identificarea argumentarii se face cu ajutorul acelor cuvinte sau expresii numite

indicatori logici ai argumentarii.

Exista doua tipuri de indicatori logici:

a) Indicatori logici de premisa (temei) : deoarece, pentru ca, intrucat, dat fiind ca,
presupunand ca, pe baza faptului ca, datorita (faptului ca), fiindca, asadar, dat fiind faptul ca,
pornind de la ideea ca etc.

b) Indicatori logici de concluzie (teza) : rezulta, in consecinta, conchidem ca, deci, prin
urmare, rezulta ca, asadar, in concluzie, (de aici) decurge (ca), deducem ca, concluzionam (ca) etc.

Exemple de argumente:

(1) Ai facut o impresie foarte buna la interviul de angajare (concluzia), pentru ca (indicator logic de
premisa) te-ai prezentat intr-o maniera convingatoare (premisa).

(2) Ai adunat suficiente informatii pentru scrierea referatului (premisa). Prin urmare(indicator de
concluzie) vei redacta o lucrare de calitate (concluzia).

(3) Avand in vedere ca (indicator de premisa) exercitiile de scriere creative dezvolta calitatea
limbajului, rezulta ca (indicator de concluzie) persoana care practica genul acesta de exercitii va avea
un limbaj elaborat.

Un caz special il reprezinta indicatorul logic de aceea, care reprezinta un indicator de

premisa atipic, deoarece, premisa nu apare dupa indicator, ci inaintea acestuia, iar urmatoarea
propozitie este, de regula, concluzia argumentului.
Exemplu: Elevul X a sfidat prevederile continute in Regulamentul de Ordine Interioara
(premisa); de aceea va fi sanctionat (concluzia).

In limbajul natural, obisnuit, indicatorii logici nu apar intotdeauna, astfel incat sa ne dam
seama ca avem de-a face cu un argument, de multe ori acestia sunt subintelesi.

Exemplu: Adolescentii care vizioneaza filme de groaza sunt mai agitati si chiar mai agresivi.
Urmarirea unor astfel de productii cinematografice cu violenta explicita influenteaza negativ
conduita adolescentilor.

Acest enunt este un argument, desi nu are in componenta lui nici un indicator logic.
Concluzia Adolescentii care vizioneaza filme de groaza sunt mai agitati si chiar mai agresivi se
intemeiaza pe premisa urmarirea unor astfel de productii cinematografice cu violenta explicita
influenteaza negativ conduita adolescentilor.

In exemplul de mai sus, am putea subintelege indicatorul intrucat(sau un alt indicator de

premisa); reformulate intr-o forma standard (premisa urmata de concluzie), argumentul ar fi:
 Intrucat urmarirea filmelor de groaza, care contin scene de violenta redate explicit,
influenteaza negativ conduita adolescentilor, rezulta ca adolescentii care vizioneaza filme de groaza
sunt mai agitati si chiar mai agresivi.

Argumentarea de tip silogistic (doua premise ce sustin o concluzie) poate fi

concretizata in una din urmatoarele variante:

(1) Structura argumentativa standard formata din cele doua premise -premisa majora si premisa
minora- si concluzie.

Exemplu: In masura in care toate actiunile omenesti sunt satisfactii resimtite din indeplinirea
unei nevoi iar unele satisfactii resimtite din indeplinirea unei nevoi sunt dorinte egoiste, rezulta ca
unele dorinte egoiste sunt actiuni omenesti.

(2) Structura argumentativa non-standard formata din premisa minora, concluzie si premisa
majora.

Exemplu: Dat fiind faptul ca unele satisfactii resimtite din indeplinirea unei nevoi sunt
dorinte egoiste, conchidem ca unele dorinte egoiste sunt actiuni omenesti, pentru ca toate actiunile
omenesti sunt satisfactii resimtite din indeplinirea unei nevoi.

(3) Structura argumentativ non-standard formata din premisa majora, concluzie si premisa minora.

Exemplu: In masura in care toate actiunile omenesti sunt satisfactii resimtite din indeplinirea
unei nevoi, concluzionam ca unele dorinte egoiste sunt actiuni omenesti, intrucat unele satisfactii
resimtite din indeplinirea unei nevoi sunt dorinte egoiste.

(4) Structura argumentativ standard formata din premisa minora, premisa majora si concluzie.

Exemplu: Daca unele satisfactii resimtite din indeplinirea unei nevoi sunt dorinte egoiste si
toate actiunile omenesti sunt satisfactii resimtite din indeplinirea unei nevoi, atunci unele dorinte
egoiste sunt actiuni omenesti.
 TERMENUL

Termenul este un cuvant sau un ansamblu de cuvinte care exprima o notiune si se refera
la unul sau mai multe obiecte reale sau ideale.

CUVANT

(plan lingvistic)

TERMENUL

NOTIUNE OBIECT
(plan cognitiv) (plan ontologic)

Raportul dintre extensiunea si intensiunea termenului

Din punct de vedere structural, orice termen este format din doua componente:

-extensiunea (sau sfera notiunii)-are in vedere totalitatea obiectelor pe care termenul le

desemneaza (de ex: extensiunea cuvantului “carte”este formata din totalitatea cartilor)

Obiectele care alcatuiesc extensiunea unui termen sunt desemnate/denotate de termenul

respectiv.

-intensiunea (sau continutul notiunii)-curpinde ansamblul proprietatilor sau notelor clasei de obiecte
la care se refera termenul (de ex: intensiunea termenului “carte” se exprima prin urmatoarele
proprietati: scriere cu un anumite subiect, tiparita si legata sau brosta in volum)

Proprietatile care alcatuiesc intensiunea unui termen sunt connotate de acel termen.

A explica extensiunea unui termen, a preciza sfera unei notiuni inseamna a cauta un raspuns
la intrebarile: -La ce se refera termenul X?

-Ce obiecte denota cuvantul X?

A explica intensiunea unui termen inseamna a raspunde la intrebarile:

 -Ce inseamna sau ce inteles are cuvantul X?

-Care sunt semnificatiile sau sensurile atribuite acestuia?

Extensiunea depinde de intensiune in aceeasi masura in care intensiunea depinde de

extensiune, astfel spus, acestea doua sunt componente legate indisolubil.

Legea variatiei inverse a extensiunii in raport cu intensiunea conta in faptul ca:

marirea(cresterea) extensiunii determina scaderea(diminuarea) intensiunii si invers.

Exemplu: Daca adaugam termenului “activitate” proprietatea “intelectuala”, atunci

intensiunea termenului creste, in timp ce extensiunea termenului scade.

Exemplu: Daca termenului “educatie permanenta” ii eliminam proprietatea “permanenta”,

atunci intensiunea termenului scade in timp ce extensiunea termenului creste.

Termen=extensiune
Proprietate=intensiune

!!! Daca extensiunea , atunci intensiunea . Daca extensiunea , atunci intensiunea

Orice termen poate fi definit: - intensional (definitia intensionala urmareste intelesul

“notiunea” unui termen)

-extensional (definitia extensionala urmareste referinta

“obiectul” termenului).

Clasificarea termenilor:

Din punct de vedere extensional(din perspectiva sferei notiunii), un termen poate fi:

 General sau singular/individual

Termen general- extensiunea acestuia cuprinde cel putin doua obiecte

Exemplu: continent, numar prim, ocean, mamifer acvatic, tragedie, print, statie orbitala etc

Termen singular/individual- desemneaza un obiect singular (extensiunea lui are un

singur element)

Exemplu: Lucian Blaga, Capitala Frantei, Asia, Ecuator, Hamlet, printul Danemarcei, Faust etc.

 Vid sau nevalid

Termen vid-extensiunea sau clasa obiectelor denotate de el nu contine nici un
element. Anumite notiuni vide sunt rezultatul unei contradictii logice explicite, de ex
“triunghi rotund”, iar altele sunt rezultatul unei contradictii logice implicite, in sensul
ca obiectul poate avea existenta reala, dar existenta sa poate fi doar ideala, ex:
“presedintele Japoniei”. Notiuni ca “elixirul vietii” sau “piatra filosofala” care circula
in vorbire, dar sunt notiuni eronate/imaginare/ideale.
Exemplu: Imparatul mustelor, Perseu, triunghi cu patru laturi, presedintele Marii Britanii, centaur,
inorog, zmeu, ciclop etc.

Termen nevid-extensiunea unui astfel de termen cuprinde cel putin un element

Exemplu: stilou, raport, desen, razboi, agricultura, siguranta etc.

 Vag sau precis

Termen vag- termen despre a carui obiect/obiecte nu se poate spune ca

apartine/apartin in mod univoc1 extensiunii lui. Nu putem indica clar daca obiectul
respectiv apartine sau nu clasei de obiecte reflectata de notiune.

Exemple: intelept, tanar, bun, rau, frumusete, patriotism, mare, mic etc

Termen precis- termen despre a carui obiect putem spune ca apartine in mod univoc
extensiunii lui

Exemple: triunghi, anorganic, element chimic, ceas desteptator etc

 Colectiv sau distributiv/diviziv

Termen colectiv- termen care exprima ideea de grup, colectie sau intreg. O colectie
de obiecte este un intreg constituit prin insumarea unor elemente. In cazul
notiunilor colective, nu tot ceea ce se spune despre un intreg(colectie sau clasa de
colectii) se poate spune si despre fiecare element din componenta sa.

Exemplu: Daca o biblioteca este mare, nu este obligatoriu ca orice carte din ea sa fie mare.

Exemple de termen colectiv: buchet, padure, armata, clasa de elevi, echipa, turma, stol, roi, trupa,
lot olimpic, grup etc.

Termen distributiv- daca o proprietate se enunta despre un obiect, se enunta si

despre fiecare componenta a acestuia. Tot ce este adevarat despre intreaga clasa este adevarat si
despre fiecare element al ei, in acest caz spunem ca raportul de la clasa la element este diviziv.

Exemple: creion, figura geometrica, numar prim, veioza, mamifer, carte, elev, pom etc.

Din punct de vedere intensional (din perspectiva continutului unei notiuni) un termen poate
fi:

 Absolut sau relativ

Termen absolut- exprima proprietati ale unor obiecte, fiind inteles in mod
independent de alti termeni. Notele care formeaza continutul unei astfel de notiuni
pot fi enuntate despre obiecte individuale, considerate ca izolate unele de altele.

Exemple: om, numar par, istorie, animal, scriitor, munte, gelozie, floare etc

Termen relativ- exprima o relatie stabilita intre doi termeni (care nu pot fi
independenti in mod izolat). Notele din continutul unei astfel de notiuni caracterizeaza un obiect
individual numai ca rezultat an unei anumite relatii dintre acel obiect si unul sau mai multe obiecte

1
Care are un singur sens sau păstrează același sens în orice context
Exemple: sinonim, insotitor, parinte-copil, gel-specie, bun-rau, legal-ilegal, cald-rece, libertate-sclavie
etc.

 Concret sau abstract

Termen concret reflecta o insusire ce apartine unui obiect sau poate fi conectata in
mod direct, nemijlocit cu un obiect

Exemple: intelept, frumos, zar, bun, sarac etc

Termen abstract- reflecta o insusire izolata, care nu poate fi legata de un obiect

Exemple: intelpciune, frumusete, bunatate, saracie

 Pozitiv sau negativ

Termen pozitiv termen care indica prezenta unei propietati/insusiri

Exemple: rosu, sensibil, activitate, calimara, coerent, prietenos, moral, vertebrat, solubil, divizivil etc

Termen negativ- termen care indica absenta unei proprietati(poate fi construit si

printr-o prefixare negativa)

Exemple:orb, incoerent, neprietenos, immoral, nesimetric, nevertebrat, insolubil, indivizibil,

necalificat, neobisnuit, irealizabil, instabil, nedetasabil, imposibil, dezinhibat etc.

Inexistenta corespondentei perfecte intre forma logica si forma lingvistica face uneori ca
deosebirea notiunilor in positive si negative sa fie mai dificila.

La nivelul limbii romane, cuvintele “negative” contin un prefix privativ (a-, ne-, in-, anti- etc),
dar nu orice astfel de cuvant materializeaza o notiune negativa. Fiecarei notiuni positive ii
corespunde in plan logic o notiune negativa (om- non-om, alb- non-alb etc).

 Simplu sau compus

Termen simplu- termen care este primar intr-o teorie/system

Exemple: punct, dreapta, plan, eseu, argument, vocatie, structura, agenda etc

Termen compus- termen care este derivate, definit si introdus cu ajutorul unui
termen primar

Exemple: unghi, poligon, bisectoare, eseu argumentativ, strictura moleculara, compozitie muzicala,
opera de stat, current filosofic etc.

Clasificarea termenilor(tabel sintetic)

extensional intensional
General Singular/individual Absolut Relativ
Vid Nevid Concret Abstract
Vag Precis Pozitiv Negativ
Colectiv Distributiv/diviziv Simplu Compus
 Raporturi intre termeni

Intre termenii logici, din punct de vedere al extensiunii(al sferei unei notiuni) se pot stabili
urmatoarele raporturi:

A.Raporturi de concordanta (extensiunile celor doi termeni coincide total sau partial)

A 1.Raportul de identitate- se stabileste intre termenii a caror extensiune coincide

perfect(au aceeasi extensiune). Acest raport de stabileste de regula intre sinonime.

Exemple: om (A)-fiinta rationala (B), nea(A)-omat(B)/zapada(C), mort(A)-decedat(B), I.L.Caragiale(A)-

autorul piesei O scrisoare pierduta (B), Bruxelles(A)-capitala Belgiei(B)

**Nota: extensiunea unui termen va fi reprezentata graphic (prin recurs la diagramele Euler) printr-
un cerc.

A 2.Raportul de ordonare(subordonare, supraordonare) sau de

incluziune- se stabileste intre doi termeni atunci cand extensiunea unuia dintre termeni si numai
a acestuia este cuprinsa in intregime in extensiunea celuilat termen.

-Termenul subordonat se numeste specie(A)

-Termenul supraordonat se numeste gen(B)

!! Incluziunea sta la baza raportului dintre GEN si SPECIE(extensiunea specie va fi intotdeauna

cuprinsa in extensiunea genului)

Exemple: pisica(A)-mamifer(B), vertebrat(A)-animal(B), vrabie(A)-pasare(B), meteorit(A)-corp

ceresc(B), fotbal(A)-sport de echipa(B), triunghi(A)-poligon(B), poet(A)-scriitor(B), pisica(A)-felina(B)
etc.

A 3.Raportul de incrucisare sau de intersectie- se stabileste intre termenii

care au unul sau mai multe elemente in comun, fiecare termen avand in extensiunea sa elemente
care nu apartin extensiunii celuilalt/celorlalti termeni.

Exemple: student(A)-logician(B), femeie(A)-profesor(B), baiat(A)-olimpic(B), informatician(A)-

tanar(B), animal amfibiu(A)-mamifer(B), matematician(A)-ciclist(B), minge(A)-sfera(B) etc

B.Raporturi de opozitie(extensiunile celor doi termeni nu au niciun element comun)

Observatie: Universul de discurs reprezinta genul care cuprinde extensiunile termenilor intre
care se realizeaza raportul logic.

De exemplu: raportul logic dintre termenii “rosu”si “verde”poate fi gandit in universal de discurs
“culoare”(verde si rosu sunt specii ale genului culoare).

B 1.Raportul de contrarietate se stabileste intre termeni care reprezinta speciile

diferite ale aceluiasi gen, cu conditia ca genul sa aiba cel putin trei specii.

In cazul unui univers de discurs dat, termenii aflati in raport de contrarietate nu epuizeaza
acest univers de discurs.
 Astfel spus: Alegand un obiect dintr-un univers de discurs, acesta nu apartine simultan
extensiunilor celor doi termeni, dar exista posibilitatea sa nu faca parte din niciuna dintre
extensiunile celor doi termeni. Reuniunea extensiunilor calor doi termeni nu epuizeaza universul de
discurs.

Exemple: verde(A)-albastru(B), munte(A)-deal(B), triunghi(A)-cerc(B), leopard(A)-tigru(B), pisica(A)-

pantera(B), fag(A)-stejar(B), pix(A)-stilou(B), rochie(A)-fusta(B) etc.

Exemple: Clasa felinelor ca univers de discurs; daca X simbolizeaza clasa leilor, Y reprezinta clasa
tigrilor, rezulta ca nu se poate ca un animal sa faca parte din ambele dar parte sa apartina unei clase
Z(clasa jaguarilor).

B 2.Raportul de contradictie-se stabileste intre:

(situatia 1):termeni care reprezinta speciile unui gen care are numai doua specii.

Exemple:barbat(A)-femeie(B), viu(A)-mort(B), minor(A)-major(B), real(A)-ireal(B), licit(A)-ilicit(B) etc.

(situatia 2): doi termeni care nu au nicio insusire in comun.

Exemple: elev(A)-minge(B), diamant(A)-floare(B), om(A)-cometa(B) etc

(situatia 3):un termen T si tot ceea ce exista in afara extensiunii sale non-T

Exemple:animal- non-animal, planta- non-planta etc

Cand orice subiect am alege din universul de discurs, acesta trebuie sa se gaseasca numai in
extensiunea unuia dintre termenii in cauza.

In cazul unui univers de discurs dat, termenii aflati in raport de contradictie epuizeaza acest
univers de discurs.

Exemplu: organic-anorganic, unicellular-pluricelular, solubil-insolubil

Exemplu: Universul de discurs: multimea animalelor. Perechea de notiuni contradictorii

“vertebrat”-“nevertebrat” acopera in totalitate acest univers.

Y este complementarul lui X (tertul exclus); Y= -X.

 DEFINITIA

Definita este operatia logica prin care se determina sau se precizeaza continutul(intelesul)
unui cuvant sau sfera unui obiect reprezentat de acesta. Ea introduce un raport de identitate intre
doi termeni sau doua expresii. Exprima o relatie intre doi termeni.

Elementele structurale ale definitiei:

a)Definitul – ceea ce urmarim sa definim; notiunea sau numele care formeaza obiectul definitiei

b) Definitorul – definitia ca atare; cee ace se spune ca este obiectul definitiei

c)Relatia de definire nota cu semnul “=df” care se citeste: “este identic prin definitie cu…” sau “este
prin definitie…”

A=df. B

A definitul B definitorul

Formula de mai sus se citeste: “A este prin definitie B”/”prin A intelegem, prin definitie,
B”/”A inseamna prin definitie B”

!!!! Definitorul nu reprezinta el insusi intelesul definitului, ci doar exprima acelasi inteles ca
acesta.

Exemple: pedagogie= df stiinta si arta educatiei

Democratie= df forma de guvernare in care suprematia apartine poporului

Regiment= df unitate militara de baza mai mica decat brigade, compusa din mai multe batalioane

Reguli de corectitudine in definire:

Intrucat definitia exprima un rapot de identitate intre notiuni, spunem ca o definitie este
corecta numai daca relatia de definire coincide cu un raport de identitate dintre A(definit) si B
(definitor).

 Regula adecvarii – definitia trebuie sa fie caracteristica, astefl spus definitorul trebuie
sa fie alcatuit incat sa corespunda intregului definit si numai lui (definite nu trebuie sa fie nici
prea generala/larga, nici prea speciala/ingusta); definitorul si definitul trebuie sa fie termeni
identici

Exemplu: dictionarul= df o carte care contine informatii utile => este prea ingusta, deoarece
notele care formazan definitorul nu apartin intregului definit, ca urmare, definitorul este o notiune
subordonata fata de definit.

!!!! Definitia trebuie sa exprime proprietatile esentiale/fundamentale ale obicetului la care se

refera termenul. Trebuie alese notele commune tuturor obiectelor din clasa definitului, care nu
apartin altor obiecte si care permit identificarea clasei respective= notele caracteristice. Daca nu
sunt alese aceste note, intre definit si definitor ar exista un raport de de ordonare in locul unuia de
identitate, iar definitia ar fi falsa.
  Regula evitarii circularitatii – definitul nu trebuie sa existe in definitor.

Exemplu: Psihologia= df stiinta care se ocupa cu studiul proceselor si particularitatilor psihice.

Desi nu este o definitie falsa, totusi repeta in definitor continutul definitului, astfel ca este
lipsita de valoare informativa.

!!! Regula corelata a eliminarii= termenul definit trebuia sa poata fi eliminat din sistemul in
care este definit

 Regula definirii logic-afirmative – definitia nu trebuie sa fie negatuva daca poate

fi afirmativa. Ea trebuie sa arate ce este definitul si nu sa arate ce nu este acesta.

 Regula claritatii si preciziei- definitia trebuie sa fie cat mai clara si precisa. Nu
trebuie sa contina termeni confuzi, necunoscuti sau notiuni vide. Trebuie evitate figurile de
stil, limbajul metaforic.

Exemplu: iubirea= df cale impreuna catre Absolut.

Dansul= df explozie de energie

!!!!! Regula corelata a obiectivitatii- definitia nu trebuie sa recurga la terminologie

afectiva(inducerea unor stari/trairi emotionale)

 Regula consistentei- definitia nu trebuie sa intre in contradictie cu alte definitii sau

porpozitii acceptate in acel moment in domeniul din care face parte ea.

Exemplu: caracterul= df structura de personalitate innascuta care se dobandeste pe parcursul vietii

!!!! Regula corelata a contexutualizarii- definitia trebuie sa clarifice si contextual in care

termenul definit poate fi utlizat.
 CLASIFICAREA

Clasificarea reprezinta o operatie logica prin care elementele dintr-o multimer de elemente,
numita univers sau domeniu al clasificarii, sunt repartizae sau distribuite in dubmultimi de elemente
(clase), pe baza unui anumit criteriu(una sau mai multe proprietati), in functie de asemanari,
respective, deosebiri.

Este o operatie de ordonare a unei multimi de obiecte cu ajutorul unui anumit criteriu, fiind
obtinute submultimi sau clase de obiecte.

Este o operatie prin care compunem genul din speciile sale.

Structura sau componentele clasificarii:

 Universul sau domeniul clasificarii= multimea de obiecte care urmeaza a fi

repartizate in clase
 Criteriul clasificarii= caracteristicile/proprietati in functie de care obiectele din
universul clasificarii sunt repartizate in clase de obiecte.
 Clasele= rezultatul operatiei de clasificare

Sistem

Operatia de clasificare pe baza unui criteriu

Domeniul/Universul De
clasificarii

Clase de

Obiecte

Exemplu de clasificare: Animalele (universul clasificarii) sunt impartite in doua clase: vertebrate si
nevertebrate, pe baza insusirii de a avea sau nu coloanal vertebrala (criteriul clasificarii).

Reguli de corectitudine in clasificare:

1. Regula claritatii si preciziei criteriului- criteriul clasificarii trebuie sa fie astfel

formulat incat sa determine in mod univoc orice element.

Exemplu: daca incercam sa clasificam oamenii in functie de “cumpatare”nu vom obtine clase bine
determinate, intrucat criteriul este vag.

Eroarea criteriului multiplu= pe acelasi nivel al clasificarii apare atunci cand pe unul din nivelele
clasificarii sunt utilizate cel putin doua criterii diferite.
Exemplu:in clasificarea argumentelor deductive in mediate, immediate, valide si nevalide se folosesc
doua criterii diferite (numarul de premise si respectarea sau nu a regulilor logice).

2. Regula completitudinii in clasificare sau a reuniunii claselor – toate

obiectele din universul clasificarii trebuie sa fie repartizate in clasele formate; reuniunea
multimilor trebuie sa acopere intregul domeniu al clasificarii. Clasificarea nu trebuie sa lase
rest.

Eroarea clasificarii incomplete=rezulta din nerespectarea regulii de a nu lasa rest prin clasificare.

3. Regula intersectiei claselor sau a opozitiei dintre clase- pe aceeasi treapta

a clasificarii, intre clasele obtinute trebuie sa existe numai raporturi de opozitie (contradictie
sau contrarietate); astfel spus, intersectia multimilor obtinute in urma clasificarii trebuie sa
fie multimea vida ( un obiect nu trebuie sa apara in mai mult de o clasa); un element al
clasificarii trebuie sa intre intr-o clasa si nu in doua.

Eroarea raportului de incrucisare intre clase de acelasi nivel= apare atunci cand intre cel putin dpua
clase exista un raport de incrucisare

Eroarea raportului de ordonare intre clase de acelasi nivel=apare atunci cand inte cel putin doua
clase pe acelasi nivel exista un raport de ordonare.

4. Regula omogenitatii sau a uniformitatii proprietatilor – asemanarile dintre

obiectele aflate in aceeasi clasa trebuie sa fie mai importante decat deosebirile dintre ele;
ceea ce caracterizeaza obiectele unei clase trebuie sa fie mai important decat cee ace le
diferentiaza.
 PROPOZITIA CATEGORICA

Propozitii cognitive=propozitii care au valoare de adevar (pot fi adevarate sau false).

Propozitiile cognitive sunt singurele propozitii care pot avea rolul de premise sau concluzie
intr-un argument.

Niciun alt tip de propozitie (exclamative, interrogative, imperative etc) nu pot ocupa functia
de premisa sau concluzie in cadrul unui argument.

Exemple de propozitii ce nu pot fi premise sau concluzii din simplul motiv ca nu au valoare de adevar
(valoare logica):

Ce frumos este afara! (exclamativa)

Ti-ai facut tema? (interogativa)

Deschide usa! (imperativa)

Propozitia categorica reprezinta acea propozitie in care un termen(predicat logic) se

enunta(se afirma sau se neaga) despre un alt termen(subiect logic).

Forma generala a unei propozitii categorice este: S este P (S nu este P), unde literele S,
respective P, desemneaza Subiectul logic si Predicatul logic al propozitiei.

Exemple: (1) Toti filosofii (S) sunt oameni inteligenti(P).

(2) Prunle (S) sunt fructi aromate (P).

-termenul “filosofi” si/sau “prunele”indeplineste rolul de SUBIECT LOGIC

-termenul “oameni inteligenti”si/sau “fructi gustoase” detine rolul de PREDICAT LOGIC

-al treilea element “este/sunt” realizeaza predictia: COPULA/ELEMENTUL DE LEGATURA. Din

propozitia (2) lipseste un element foarte important-un inteles clar si univoc.

Prin “Prunele sunt fructe aromate” putem intelege: Toate prunele sunt fructe aromate

Unele prune sunt fructe aromate

Pe langa cele trei elemente( subiect logic-copula/element de legatura-predicat logic),

propozitia categorica trebuie sa contina si CUANTORUL/CUANTIFICATORUL, element care determina
sensul.

Predictia se poate realiza si fara copula.

Exemplu: Toti scorpionii adora locurile umbrite.

 O propozitie categorica este formata din urmatoarele elemente:

-subiect logic (S)- reprezinta acel termen despre care se afirma sau se neaga ceva

-predicat logic (P)- reprezinta ceea ce se afirma sau se neaga despre subiectul logic

-copula sau calificator- reprezentata la nivelul limbajului prin “a fi” (este/nu este). Are rolul de a lega
subiectul logic de predicatul logic.

-cuantor(cuantificator) -reprezinta cuvantul sau expresia care vizeaza exclusive extensiunea

subiectului logic, si arata la cat din extensiunea subiectului logic se refera predicatul logic (la toata
sau numai la o parte din extensiunea subiectului logic)

Exista trei tipuri de cuantori:
Cuantori universali: “toti”/”niciunul”-care arata ca predicatul logic vizeaza
toata extensiunea subiectului logic
Cunatori particulari(existentiali): “unii”/”exista cel putin un/o” etc- care
arata ca predicatul logic vizeaza doar o parte din extensiunea subiectului logic
Cuantori singulari(individuali):-numele proprii (ex: Bucuresti, Vasile etc),
-pronumele personale la singular (eu, tu, el, ea)
- pronumele sau adjectivele demonstrative
(acesta, aceasta etc)

Structura standard a propozitiei categorice: Cuantificator-Subiect logic-copula/element de

legatura-predicat logic

!!!! De regula, subiectul si predicatul logic al unei propozitii categorice, nu coincide cu

subiectul, respective cu predicatul grammatical al aceleiasi propozitii.

Exemplu: Studentii inteligenti sunt personae apreciate.

Analiza logica: (S)-studentii inteligenti/ (P)-persoane appreciate

Analiza gramaticala: subiect-studentii/ predicat-sunt personae

O propozitie categorica poate avea subiect logic compus si/sau predicat logic compus:

Exemplu: Preotii si profesorii (subiect logic compus) sunt persoane respectabile.

Unii student sunt caministi si bursieri (predicat logic compus).

O propozitie categorica poate avea drept subiect si/sau predicat logic un termen negat

Exemplu: Toti non-oamenii (subiect logic negat) sunt non-rationali (predicat logic negat)

Clasificarea propozitiilor categorice:

Cuantificatorul arata cat de mult din clasa subiectului este inclusa (ori este exclusa) din clasa
predicatului.

Exemple de cuantificatori: toti/toate, unii/unele, cativa/cateva, unul/una, anumiti/anumite, mai

mult de unul/una, niciunul/niciuna, majoritatea etc
 Clasificarea propozitiilor categorice se realizeaza dupa doua criterii calitatea si cantitatea

Dupa calitate Propozitii categorice afirmative

(daca predicatul logic afirma sau neaga ceva deva despre subiectul logic)
Propozitii categorice negative

Dupa cantitate Propozitii categorice universal

(la cat din extensiunea subiectului se refera predicatul)
Propozitii categorice particulare si propozitii categorice
singulare

!! In cazul propozitiilor singular unicul element din extensiunea subiectului logic este considerat
ca reprezinta intreaga extensiune a subiectului logic, rezulta ca propozitiile singular sunt
considerate ca fiind universale.

Exemplu: Whilliam Shakespeare este cel mai mare dramaturg englez.

Consideram aceasta propozitie categorica singulara ca fiind universala, deoarece

extensiunea termenului “William Shakespeare” contine un singur element.

Prin combinarea celor doua criterii (calitatea si cantitatea), rezulta patru tipuri fundamentale de
propozitii categorice.

(1) Universal afirmative (sau de tipul A). Formula corespunzatoare: SaP (se citeste: Toti S sunt P)

(2)Universal negative (sau de tipul E). Formula corespunzatoare: SeP (se citeste: Niciun S nu este P)

(3)Particular afirmative (sau de tipul I). Formula corespunzatoare: SiP (se citeste: Unii S sunt P)

(4) Particular negative (sau de tipul O). Formula corespunzatoare: SoP (se citeste: Unii S nu sunt P)

Propozitii categorice Simbol Cantitate Calitate Exemple

a Toti S sunt P
e Niciun S nu este P
i Unii S sunt P.
o Unii S nu sunt P
2
Doctrină sau credință religioasă care ia naștere în sânul unei biserici, abătându-se de la dogmele consacrate,
și care este condamnată de biserica respectivă
SaP universala afirmativa Toate testele grila sunt modalitati obiective de
evaluare.
Premiantii sunt apreciati de profesori.
Orice om este o fiinta inzestrata cu demnitate.
Fiecare credinta are aspect controversate.
Toate ereziile2 care s-au dezvoltat in primele secole
crestine au fost contestate.
SeP universala negativa Niciun razboi nu este act de dreptate.
Retelele de socializare nu sunt spatii ale dialogului
cizilizat.
Nimeni nu este perfect.
Nicaieri nu lipsesc greutatile.
SiP particulara afirmativa Unele cladiri vechi sunt abandonate.
Multe carti raman nevandute.
Unele numere care nu se divid cu 2 sunt impare.
Exista cel putin o femeie aleasa presedinte.
SoP particulara negativa Unele rauri de munte nu sunt poluate.
 Putini debutanti in arta actoriei nu vor fi uitati.
Exista cel putin un ticalos simpatic.

a e i o

Lat. affirmo Lat.nego

Distribuirea termenilor in cadrul propozitiilor categorice

CANTITATEA SI CALITATEA reprezinta doua caracteristici fundamentale ale propozitiilor

categorice care influenteaza distribuirea termenilor subiect si predicat.

Un termen este distribuit daca propozitia in care apare ia in considerare intreaga extensiune
a termenului in cauza (in caz contrar, termenul nu este distribuit/este nedistribuit). Adica, daca
propozitia atribuie o proprietate tuturor elementelor sale.

Termen distribuit- termen luat in intreaga sa extensiune, in cadrul unei propozitii categorice.

Termen nedistribuit- termen luat doar intr-o parte a extensiunii dale, in cadrul unei
propozitii categorice.

Distributia termenilor in cele patru propozitii categorice

a e i o
Subiect + + - -
Predicat - + - +

“+” ->distribuit “-” ->nedistribuit

Distributivitatea reprezinta o proprietate fundamentala mai ales in cazul inferentelor

mediate ale propozitiilor categorice.
Silogism: UN TERMEN POATE APAREA CA DISTRIBUIT IN CONCLUZIE NUMAI DACA ESTE
DISTRIBUIT IN CEL PUTIN UNA DIN PREMISE.

Distributia termenilor in propozitiile categorice

 SaP “Toti S sunt P” inseamna ca orice element din S este de asemenea element al
“Toti S sunt P” lui P (toti membrii clasei S au proprietatea de a fi si membri ai clasei P).
Subiectul logic este distribuit.
P- Toate elementele clasei S se regasesc printre elementele clasei P putem
deduce ca unele elemente ale lui P sunt si elemente ale lui S (dar nu toate!). Daca
ar fi toate, atunci predicatul ar fi distribuit.
S+ Predicatul logic nu este distribuit.

SeP “Niciun S nu este P” inseamna ca niciun element al lui S nu este si element al

“Niciun S nu este P” lui P, de unde rezulta ca niciun element al lui P nu este element al lui S (intersectia
lor este multimea vida).
Se poate afirma ceva atat despre toate obiectele denotate de subiect, in

S+ raport cu predicatul, cat si despre toate obiectele denotate de predicat in raport cu

subiectul.
Subiectul si predicatul logic sunt distribuiti
P+

SiP “Unii S sunt P” inseamna ca exista cel putin un element al lui S care
“Unii S sunt P” apartine si lui P, de unde deduce ca cele doua multimi au in comun cel putin un
element( deci: cel putin un element al lui P este si element al lui S)
Nu putem deduce nimic in legatura cu toate elementele lui S sau ale lui P.
Nici S, nici P nu sunt distribuiti.
S- P-
S-
SoP “Unii S nu sunt P” (exista cel putin un element al multimii S care nu este/nu
“Unii S nu sunt P” apartine si multimii P)
Nu putem afirma nimic despre toti membrii lui S in raport cu P.
Subiectul nu este distribuit.
Intrucat acest element al lui S nu este in P, rezulta ca toata multimea P este

S-
separate de acest element (toate elementele din P au proprietatea de a fi diferite
P+ de unul/ mai multe din elementele lui S)
Predicatul este distribuit.
S-

Raporturi intre propozitii categorice

 Intre cele patru tipuri de propozitii categorice (a,e,i,o) se stabilesc raporturi logice, ce pot fi
sintetizate intr-o schema grafica de tip “patrat logic” numita “Patratul logic al lui Boethius”.
Raporturile logice din catrul “patratului logic” se realizeaza sub forma unor inferente.

Inferenta- operatie logica prin care una sau mai multe propozitii, numite premise este
dedusa o alta propozitie, numita concluzie.

Din adevarul sau falsitatea unei dintre cele patru propozitii categorice, poate fi dedusa
(drept concluzie) valoarea de adevar a celorlalte trei propozitii categorice corespunzatoare.

1. RAPORTUL DE CONTRADICTIE

Doua propozitii se gasesc in acest raport atunci cand nu pot fi impreuna nici false, nici
adevarate: adevarul uneia atrage dupa sine falsitatea celeilalte, si invers.

Raportul de instituie intre propozitii care difera din punct de vedere calitativ, cat si cantitativ.

SaP-SoP; SiP-SeP
Propozitiile aflate in acest raport de contradictie difera atat prin cantitate (una este
universala, iar cealalta este particulara), cat si prin calitate (una este afirmativa, iar cealalta este
negativa).

Exemplu de propozitii aflate in raport de contradictie:

“Toate pisicile sunt feline” (SaP) -> falsitatea propozitiei “Unele pisici nu sunt feline” (SoP)

Din falsitatea propozitiei “Nicio pasare nu canta”(SeP) -> adevarul “Unele pasari canta” (SiP)

“Toti fotbalistii sunt sportivi” (SaP) -> “Unii fotbalisti nu sunt sportivi” (SoP)

“Niciun mamaifer acvatic nu este peste” (SeP) -> “Unele mamifre acvatice sunt pesti” (SiP)

Formule inferentiale corespunzatoare raportului de contradictie:

 (SaP=1) -> (SoP=0) ; (SaP=0) -> (SoP=1)

  (SoP=1) -> (SaP=0) ; (SoP=0) -> (SaP=1)
 (SeP=1) -> (SiP=0) ; (SeP=0) -> (SiP=1)
 (SiP=1) -> (SeP=0) ; (SiP=0) -> (SeP=1)

2. RAPORTUL DE CONTRARIETATE

Raportul se stabileste intre doua propozitii care nu pot fi simultan adevarate, dar pot fi
simultan false.

SaP-SeP
Propozitiile aflate in acest raport de contrarietate sunt de aceeasi cantitate (ambele
universal), dar de calitate diferita (una este afirmativa, iar cealalta negativa).

Exemplu 1:

Din adevarul propozitiei “Toate pisicile sunt feline” (SaP) ->falsitatea propozitiei “Nicio pisica
nu este felina” (SeP)

Din falsitatea propozitiei “Toate pasarile zboara” (SaP) -> nu putem deduce adevarul
propozitiei “Nicio pasare nu zboara” (SeP)

Exemplu 2:

“Niciun om nu este nemuritor” (SeP) -> ”Toti oamenii sunt nemuritori” (SaP)

Doua propozitii contrare pot fi ambele false:

“Toti oamenii mananca legume” (SaP) -> “Niciun om nu mananca legume” (SeP)

Formule inferentiale corespunzatoare raportului de contrarietate:

*Nota: faptul ca despre o propozitie nu putem spune ca este sigur adevarata sau sigur falsa va fi
notat in cadrul formulelor inferentiale corespunzatoare raporturilor logice cu semnul “?”

 (SaP=1) -> (SeP=0) ; (SaP=0) -> (SeP=?)

 (SeP=1) -> (SaP=0) ; (SeP=0) -> (SaP=?)

3. RAPORTUL DE SUBCONTRARIETATE

Doua propozitii care nu pot fi simultan false (cel putin una din ele este adevarata, posibil ca
ambele).

SiP-SoP
Falsitatea unei propozitii provoaca adevarul subcontrarei sale, dar daca una este adevarata
nu putem deduce nimic in legatura cu cealalta.

Exemplu 1:

Din falsitatea propozitiei “Unele pisici danseaza” (SiP) ->adevarul subcontrarei “Unele pisici
nu danseaza” (SoP)
 Din adevarul propozitiei “Unele masini nu au patru roti” (SoP) ->nu putem deduce falsitatea
propozitiei “Unele masini au patru roti” (SiP)

Exemplu 2:

“Unele mamifere sunt animale care traiesc in apa” (SiP) ->”Unele mamifere nu sunt animale
care traiesc in apa” (SoP)

Caz in care ambele propozitii pot fi adevarate:

“Unii caini canta” (SiP) -> “Unii caini nu canta” (SoP)

In ceea ce priveste valoarea de adevar: propozitiile aflate in raport de subcontrarietate nu pot fi

simultan false (daca una este falsa, atunci cealalta este adevarata), dar pot fi simultan adevarate
(daca una este adevarata, atunci cealalta va fi sau adevarata sau falsa).

Formule inferentiale corespunzatoare raportului de subcontrarietate:

 (SiP=0) -> (SoP=1) ; (SiP=1) -> (SoP=?)

 (SoP=0) -> (SiP=1) ; (SoP=1) -> (SiP=?)

4. RAPORTUL DE SUBALTERNARE (IMPLICATIE)

Raportul se constituie intre propozitii de aceeasi calitate: SaP-SiP si SeP-SoP.

Din adevarul universalei putem deduce adevarul particularei, iar din falsitatea particularei
putem deduce falsitatea universalei.

Din falsitatea universalei nu decurge nimic cu privier la particulara, iar din adevarul
particularei nu decurge nimic legat de universala.

Propozitiile categorice aflate in raport de subalternare (implicatie) au aceeasi calitate (sunt

ambele afirmative sau ambele negative), dar difera prin cantitate (una este universala, iar cealalta
particulara).

Exemplu 1:

Din adevarul universalei “Toate mamiferele au sistem digestiv” (SaP) -> adevarul particularei
“Unele mamifere au sistem digestiv” (SiP)

Din adevarul particularei “Unele mamifere au coarne” (SiP )->nu putem deduce ca fiind
adevarata universala afirmativa “Toate mamiferele au coarne” (SaP)

Exemplu 2:

“Toti oamenii sunt perfecti” (SaP) -> “Unii oameni sunt perfecti” (Sip)

“Niciun om nu este perfect” (SeP) -> “Unii oameni nu sunt perfecti” (SoP)

Formule inferentiale:

Adevarul supraalternei (universale) implica adevarul subalternei (particulare)

  (SaP=1) -> (SiP=1) ; (SeP=1) -> (SoP=1)

Falsitatea subalternei(particularei) determina falsitatea supraalternei(universal)

 (SiP=0) -> (SaP=0) ; (SoP=0) -> (SeP=0)

Adevarul subalternei (particularei) poate determina in unele situatii adevarul, iar in altele falsitatea
supraalternei (universalei) (daca stim ca particulara este adevarata, atunci nu putem spune nimic
sigur in legatura cu valoarea de adevar a universalei corespunzatoare)

 (SiP=1) -> (SaP=?) ; (SoP=1) -> (SeP=?)

Falsitatea supraalternei (universalei) implica in unele situatii falsitatea subalternei(particularei), dar

daca stim ca universala este falsa, atunci nu putem spune nimic sigur in legatura cu valoarea de
adevar a particularei corespunzatoare

 (SaP=0) -> (SiP=?) ; (SeP=1) -> (SoP=?)

INFERENTE IMEDIATE CU PROPOZITII CATEGORICE

 -CONVERSIUNEA SI OBVERSIUNEA-

Inferentele imediate -> Rationamente in care avem o concluzie si o premisa. Pentru ca

premisele sa fie valide, ele trebuie sa respecte Legea Distribuirii Termenilor: un termen poate aparea
distribuit in concluzie numai daca este distribuit in premisa.

Conversiunea= operatia logica prin care, dintr-o propozitie categorica se obtine o alta
propozitie categorica in care subiectul propozitiei initiale devina predicatul ei, iar predicatul
propozitiei initiale devine subiectul ei. De la S-P, trecem la P-S. Calitatea judecatilor ramane
neschimbata.

Sunt valide urmatoarele conversiuni (conversiuni simple=pastreaza cantitatea propozitiei)

SeP->PeS (universalele negative se pot converti si simplu (ca inainte) si prin accident: SeP->PoS

SiP->PiS (putem obtine si o conversiune “prin limitare”/”prin accident”: SaP->PiS

“implica”

Daca am admite ca SaP implica PaS, termenul P, care este nedistribuit in premisa, ar devein
distribuit in concluzie. S-ar incalca LEGEA DISTRIBUTIEI TERMENILOR IN RARIONAMENT=UN TERMEN
NU POATE FI DISTRIBUIT IN CONCLUZIE, DACA NU A FOST DISTRIBUIT IN CEL PUTIN UNA DIN
PREMISE. Sau DACA UNUL DIN TERMENI APARE CA TERMEN DISTRIBUIT IN CONCLUZIE, EL TREBUIE
SA APARA CA TERMEN DISTRIBUIT SI IN PREMISA.

Un termen nu poate avea sfera mai mare in concluzie decat in premise, fiindca astfel am
avea mai multa informatie decat cea cuprinsa in premise.

Regula distribuirii termenilor se aplica numai pentru termenii care apar ca distribuiti in
concluzie.

OBSERVATIE: Prin conversiunea conversei se poate ajunge la propozitia initiala, dar in cazul
conversei prin limitare nu putem aplica dubla conversie pentru a obtine propozitia initiala.

Obversiunea= operatia logica prin care dintr-o propozitie categorica se obtine o alta
propozitie categorica, de calitate opusa, al carei predicat este contradictoriul predicatului din prima
propozitie. Daca premisa (OBVERTENDA) este de tipul S-P, concluzia (OBVERSA premisei) este de
~
forma S−~ P (fiind echivalenta cu prima propozitie)
Concluzia pastreaza neschimbata cantitatea propozitiei-premisa.

SaP->SeP (P negat)

SeP->SaP (P negat)

SiP->SoP(P negat)

SoP->SiP(P negat)

OBVERSIUNEA transforma calitatea propozitiei, dar pastreaza cantitatea propozitiei.

OBVERSIUNEA transforma calitatea predicatului, dar pastreaza calitatea subiectului.

Concluzii: Prin conversiune se inlocuiesc subiectul si predicatul intre ele

Prin obversiune se schimba calitatea propozitiilor si se inlocuieste termenul predicat

cu contradictoriul sau.

Prin contrapozitie se inlocuieste subiectul cu contradictoriul predicatului si

predicatul cu contradictoriul subiectului.

Inferente imediate cu propozitii categorice

CONVERSIUNEA SeP <->PeS
(pastram calitatea) Sip <-> PiS
SaP <-> PiS (conversiune prin accident)
OBVERSIUNEA ~
SaP ->Se P
(schimbam calitatea si pastram cantitatea) ~
SeP -> Sa P
~
SiP -> So P
~
SoP -> Si P
CONTRAPUSA TOTALA ~ ~
SaP -> P a S
(contrapusa prin accident) ~ ~
SoP -> P o S
~ ~
Sep -> P o S
CONTRAPUSA PARTIALA ~
SaP -> P eS
(contrapusa prin accident) ~
SoP -> P i S
~
SeP-> P iS
 ARGUMENTAREA DEDUCTIVA MEDIATA

SILOGISMUL

SILOGISMUL= inferenta deductive mediate in care din doua propozitii categorice care au un termen
comun se deduce drept concluzie o alta propozitie, ai carei termeni sunt termenii necomuni ai
premiselor.

Silogism categoric= silogism ale carui premise si concluzie sunt de forma unor propozitii categorice

Exemplu:

Toate persoanele mitologice sunt produse ale imaginatiei (1) Ma P

Toti zeii Greciei antice sunt personaje mitologice (2) SaM

Toti zeii Greciei antice sunt produse ale imaginatiei (3) SaP

(1) si (2) sunt premisele, iar (3) este concluzia.

Schema de M aP inferenta:
S aM
S a P

Reprezentarea Euler:
P

STRUCTURA SILOGISMULUI

In alcatuirea silogismului apar numai trei notiuni:

Termenul mediu-termen care apare in ambele premise, dar nu apare in concluzie; termen de
legatura, prin care se pun in relatie ceilalti doi termeni ai silogismului.

Termenul major- termen care are rolul de predicat al concluziei, premisa care il contine se numeste
PREMISA MAJORA.

Termenul minor- termen care are rolul de subiect al concluziei; premisa care il contine se numeste
PREMISA MINORA.

Termenul major si termenul minor sunt termenii extremi ai silogismului.

FIGURI SI MODURI SILOGISTICE

FIGURA I II III IV
Premisa majora M-P P-M M-P P-M
Premisa minora S-M S-M M-S M-S
Concluzia S-P S-P S-P S-P

Figura I: termenul mediu este subiect in majora si predicat in minora.

Este considerate structura silogistica fundamentala. Este singura in care pot fi demonstrate
drept concluzii toate tipurile de propozitii categorice. Termenul mediu are functia de gen pentru
termenul minor si specie fata de termenul major. (Tot ceea ce se spune despre M ca gen se spune si
despre S ca specie.)

Silogismul perfect se naste ori de cate ori trei termeni se include succesiv unul in sfera altuia-
cu varianta ca al doilea termen este exclus din ultimul.

Figura II-termenul mediu este predicat atat in minora, cat si in majora

Figura III- termenul mediu este subiect atat in minora, cat si in majora

Figura IV- termenul mediu este predicat in majora si subiect in minora

LEGILE GENERALE ALE SILOGISMULUI CATEGORIC

1.LEGI REFERITOARE LA DISTRIBUIREA TERMENILOR

Teoria distributiei stabileste cantitatea pe care o au subiectul si predicatul din cele patru
forme clasice ale judecatii: A, E, I si O.

Un termen este considerat distribuit intr-o judecata atunci cand se refera la intreaga lui
sfera, adica la toate obiectele pe care le denoteaza si este nedistribuit cand se refera la o parte din
sfera lui adica la o parte din obictele pe care le denoteaza.

Au subiectul distribuit judecatile A(universal afirmative) si E(universal negative). Au subiectul

nedistribuit judecatile I(particular afirmative) si O(particular negative). Au predicatul distribuit
judecatile negative E si O. Au predicatul nedistribuit judecatile afirmative A si I.

L1 Pentru ca un silogism sa fie valid este necesar ca termenul mediu sa fie distribuit in cel putin una
din premise(un silogism in care M nu este macar o data distribuit nu poate fi valid).

L2 Niciunul din termenii extremi ai silogismului nu poate fi distribuit in concluzie decat daca este
distribuit si in premisa in care apare.

2.LEGI REFERITOARE LA CALITATEA PREMISELOR SI A CONCLUZIEI

L3 Daca ambele premise sunt affirmative, concluzia (presupunand ca se poate extrage vreuna) nu
poate fi decat afirmativa.
L4 Cel putin o premisa trebuie sa fie afirmativa (sau: un silogism cu doua premise negative nu poate
fi valid)

L5 Dintr-o premisa afirmativa si alta negative nu poate rezulta decat o concluzie negativa

3.LEGI REFERITOARE LA CANTITATEA PREMISELOR SI A CONCLUZIEI

L6 Cel putin una dintre premise trebuie sa fie universala (sau: un silogism format din doua premise
particulare nu poate fi valid)

L7 Dintr-o premisa universala si una particulara nu se poate extrage o concluzie particulara.

LEGI PARTICULARE DE VALIDITATE A SILOGISMELOR

Figura M-P L1.Premisa minora trebuie sa fie afirmativa. 1

S-M L2.Premisa majora trebuie sa fie universala
S-P

Figura P-M L1 Una din premise trebuie sa fie negative 2

S-M L2 Premia majora trebuie sa fie universala
S-P

Figura 3 M-P L1 Premisa minora trebuie sa fie afirmativa

M-S L2 Concluzia trebuie sa fie particulara
S-P

Figura 44 P-M L1.Daca premisa majora este afirmativa, minora este universala
M-S L2.Daca una din premise e negative, majora trebuie sa fie universala
S-P
 VERIFICAREA VALIDITATII SILOGISMELOR CU AJUTORUL

DIAGRAMELOR VENN

Una dintre metodele de verificare a validitatii sau nevaliditatii unui silogism este aceea a
diagramelor Venn. Aceasta metoda se compune din trei cercuri intersectate, fiecare cerc
reprezentand cu termen al silogismului. Se prezinta grafic numai premisele, dar daca in urma
reprezentarii premiselor rezulta automat reprezentarea grafica a concluziei, atunci modul silogistic
este valid.

Observatie: Hasurarea unui sector in cadrul unei diagrame Venn, inseamna ca sectorul
respective este vid (nu are niciun element), iar plasarea unui x inseamna ca sectorul este nevid (are
cel putin un element).

Cateva precizari importante:

-atunci cand reprezentam grafic premisele, pentru fiecare premisa in parte vom avea in vedere doar
cercurile care corespund termenilor din structura premise respective si facem abstractie de celalalt
cerc;

-in cazul in care una din premise este particulara, iar cealalta este universala, vom reprezenta pe
diagrama mai intai premisa universala si pe urma cea particulara;

-niciun sector nu poate, in acelasi timp sa fie atat hasurat, cat si sa contina un “x” (daca un sector
este hasurat, atunci in el nu mai punem “x”-ul);

-modurile valide care au ambele premise universal si concluzia particulara rezulta ca fiind nevalide in
urma aplicarii diagramelor Venn, din simplul motiv ca din reprezentarea grafica a celor doua premise
universal (care consta in hasurarea unui sector), nu putem obtine “x”-ul; aceasta problema se
rezolva printr-o presupozitie de navliditate sau o supozitie existentiala (plasarea unui “x” ) a unuia
dintre cei trei termeni ai silogismului.

 Propoziti de nevaliditate a lui S (termenul minor) se aplica in cazul urmatoarelor moduri

silogistice valide : aai-1, eao-1, eao-2, aeo-2, aeo-4
 Propozitia de nevaliditate a lui P (termenul major) se aplica in cazul urmatorului mod
silogistic valid: aai-4
 Propozitia de nevaliditate a lui M (termenul mediu) se aplica in cazul urmatoarelor moduri
silogistice valide: aai-3, eao-3, eao-4.
 DEMONSTRATIA

Din perspectiva corectitudinii, un rationament deductive poate fi valid sau nevalid. In cazul
unui rationament deductive valid, este imposibil sa afirmi premisele si sa negi concluzia fara sa
ajungi la o contradictie logica. Asadar, prin demonstratia unei propozitii P, intelegem un rationament
ale carui premise sunt adevarate si care are drept concluzie pe P. Ca in cazul oricarui rationament, o
demonstratie este valida daca si inferenta corespunzatoare acesteia este valida.

Elementele unei demonstratii sunt: teza de demonstrate, fundamentul demonstratiei si

procesul/procedeul demonstratiei.

Din perspectiva procedului prin care derivam teza din fundament, demonstratiile deductive
sunt de doua tipuri:

 Demonstratii directe, atunci cand adevarul tezei de demonstrate este dedus din adevarul
propozitiilor fundamentului
 Demonstratii indirecte, atunci cand adevarul tezei este dedus din falsitatea contradictoriei
tezei, care la randul ei a fost dedusa din adevarul propozitiilor fundamentului; astfel de
demonstratii fac apel la procedeul reducerii la abdurd, ca in cazul metodei reducerii
indirecte, ca mechanism de testare a validitatii unui silogism.

Orice demonstratie se desfasoara in cadrul unui sistm. Aceasta constituie sistemul

demonstrative in care deduce teza si cuprinde urmatoarele elemente: termeni primari
(nedefiniti), definitii, axiome si reguli de deductie.

Regulile de validitate a demonstratiei

1.Teza trebuie sa fie o propozitie formulate in mod clar si precis. O teza vaga sau ambigua, al carei
inteles nu poate fi stabilit in mod univoc, nu poate fi demonstrate, pentru simplul motiv ca nu se
poate determina ce trebuie demonstrate.

2.Teza trebuie sa ramana aceeasi pe tot parcursul demonstratiei. Schimbarea tezei pe parcursul
demonstratiei este o eroare logica destul de frecventa, cunoscuta sub denumirea de sofismul
ignoration elenchi. In urma substituirii tezei, nu aceasta este demonstrata, deci demonstratia in
cauza este nevalida.

3.Fundamentul trebuie sa contina numai propozitii adevarate.In cazul in care fundamentul contine
cel putin o propozitie falsa, inseamna ca una dintre premisele inferentei caracteristice demonstratiei
in cauza ar fi la randul ei falsa. In acest caz nu am mai putea sa ne pronuntam cu certitudine asupra
valorii.

4.Fundamentul trebuie sa fie ratiune suficienta pentru teza. Pentru demonstrarea tezei nu avem
nevoie de alte elemente in afar de cele din fundament;Fundamentul trebuie sa fie demonstrabil
independent de teza, adica nu trebuie sa fie dedus facandu-se apel la teza in cauza.

5.Prin procedeul logic folosit trebuie ca teza sa rezulte cu necessitate din fundament. Inferentele
logice folosite in cadrul demonstrarii tezei trebuie sa fie valide sis a fie recunoscute ca atare in
sistemul demonstrativ ales.
6.Sistemul demonstrative trebuie sa fie consistent. Daca sistemul demonstrative ar fi inconsistent
am putea sa deduce atat o propozitie, cat si negatia acesteia, respective teza, cat si contradictoria
acesteia.

INFERENTE NEDEDUCTIVE

In timp ce demonstratia este un exemplu de rationament deductive-in care din premise

adevarate rezulta cu necessitate o concluzie, cu conditia respectarii unor conditii formale de
validitate-in schimb, logica se compune si din acele rationamente “mai slabe”, in care premisele nu
intemeiaza concluzii absolut certe, ci numai probabile. Intrucat logica este un instrument care ne
permite sa descoperim si sa argumentam idei adevarate-certitudinea unei concluzii extrase prin
deductive este garantata numai de validitatea schemelor inferentiale, ceea ce inseamna conditia
formala a demonstratiei, totodata de adevarul premiselor, ceea ce inseamna conditia materiala a
demonstratiei.

Distinctia dintre deductiv si inductive poate fi constatata si pe baza sprijinului direct sau
indirect pe experienta: in cadrul inferentelor deductive nu intervin deloc date din experienta, in
schimb, demonstratiile inductive recurg la date din experienta.

Logica inferentelor probabile cuprinde toate tipurile de rationamente prin care construim-
pornind de la constatarea unor fapte singular, date din experienta, propozitii din ce in ce mai
generale si cu un grad sporit de probabilitate. Desi aceste inferente nu conduc la certitudini absolute,
totusi sunt singurele mijloace prin care putem intemeia legi si principii generale, care au o
certitudine acceptabila.

CARACTERISTICI ESENTIALE ALE INFERENTELOR PROBABILE

1.Concluzia este mai generala decat concluziile-mai ales in cazul inductiei, unde se trece de la
observarea unor cazuri individuale la o generalizare presupus valabila pentru toate cazurile de
acelasi gen;

2.Premisele nu implica in mod formal concluzia-tot mai ales in cazul inductiei: chiar daca premisele
ofera temeiuri relative solide pentru acceptarea concluziei.

Logica inductiva=studiul rationamentelor de la particular la general, studiul argumentelor

bazate pe generalizare. Intr-un argument inductive, concluzia spune mai mult (mai generoasa) decat
premisele din care a fost obtinuta.

ARGUMENTELE INDUCTIVE PREZINTA URMATOARELE CARACTERISTICI GENERALE:

1.Concluzia depaseste ca grad generalitate (este mai generala decat) premisele din care a fost
obtinuta =CARACTERUL AMPLIFICATOR AL CONCLUZIEI;

2.se trece de la particular (in premise) la general (in concluzie).

3.concluzia nu decurge cu necessitate, ci doar cu probabilitate din premise, astfel incat daca
premisele unui argument inductiv sunt adevarate, concluzia nu este cu necesitate, ci doar cu
probabilitate adevarata (exista si posibilitatea ca din premise adevarate sa rezulte o concluzie falsa)
=CARACTERUL PROBABIL AL CONCLUZIEI.

PRINCIPALELE TIPURI DE ARGUMENTE INDUCTIVE: