ARGUMENTAREA

Lucia CEPRAGA, dr., conf. univ., ASEM

Etimologie…

Termenul de „argument” a fost împrumutat din latină

argumentum (1170) cu sensul de „dovadă” .
Ce este argumentarea ?

 demers prin care justificăm o afirmație pe care o

facem, încercând să convingem că avem dreptate; 

 proces de justificare logică a unei propoziții pe care

vrem să o susținem sau să o combatem;

 relație între un locutor – care argumentează – și

un interlocutor – pentru care se argumentează;

 sistem de temeiuri organizate astfel încât să poată

convinge auditoriul de adevărul sau falsitatea
unei teze.

 o organizare inedită de raționament

DEFINIțIE

ARGUMENTAREA este PROCESUL prin

care DEMONSTRĂM (justificăm) ADEVĂRUL propriilor
noastre OPINII și încercăm să-i  CONVINGEM  pe ceilalți să
le ACCEPTE.
 UTILITATE
Argumentarea survine de fiecare dată
când cineva încearcă să ne convingă de
adevărul, utilitatea, frumusețea unei
idei, produs, unei decizii.

sau atunci când într-o discuție (când ne

exprimăm o opinie) suntem întrebați: „De ce?”

În societățile democratice argumentarea are

un rol crucial în pacificarea relațiilor sociale.

Societățile civilizate au descoperit în timp că este mai

bine să rezolve controversele cu ajutorul forței
argumentelor şi nu prin forță brută
SCOPUL argumentării

este obținerea unui acord sau al unei diversificări

a auditoriului.

NB!
 … cui îi este adresată argumentarea;
 felul în care se argumentează depinde de publicul
pentru care se argumentează;
 modalitățile de argumentare variază în funcție de
adresat.
Atunci când comunicăm, ne aflăm involuntar
într-un proces continuu de argumentare,
argumentarea propriilor fapte, idei,
păreri, concepții și convingeri.
 Chaїm Perelman şi Lucie Olbrechts-Tyteca
elaborează o TEORIE A ARGUMENTĂRII
ghidându-se după 3 principii metodologice:

principiul aposteriorismului (concepție filozofică potrivit căreia toate

cunoștințele se capătă prin experiența individuală);

principul care impune cerința ca oricare formă de argumentare să țină

seama de auditoriul pe care îl are în vedere;

principiul care impune delimitarea câmpului de jurisdicție a

raționamentului argumentativ la nivelul științelor umane, în drept, în
filosofie, în demersul educativ, în publicitate și în politică.
Pentru a ști ce este şi cum recunoaștem
o argumentare, trebuie să analizăm
parcursul gândirii şi să identificăm
elementele constitutive acesteia.
 FORMELE ARGUMENTULUI
FORMA STANDARD
PREMISE + CONCLUZIE
(ultima propoziție dintr-un
argument în forma standard
este întotdeauna concluzia).
N.B.!
Un argument nu apare mereu în
forma standard (concluzia nu
apare de fiecare dată la finalul
argumentului).
Cei care întârzie sunt nepunctuali (premisă)
Tu ești o persoană care întârzie (premisă)
…………………………………………………
Tu ești nepunctual (concluzie)
FORMA nonSTANDARD
PREMISĂ + CONCLUZIE + PREMISĂ
(concluzia poate să apară la
mijlocul sau chiar la începutul
argumentului).
N.B.!
Într-un argument care nu este în
formă standard concluzia poate
ocupa orice loc
Tu ești nepunctual,
întrucât întârzii,
iar cei care întârzie sunt nepunctuali.
Cum recunoaştem o argumentare? –
INDICATORII ARGUMENTĂRII

Identificarea unor premise și a concluziei unui argument se poate realiza cu

ajutorul unor cuvinte sau expresii numite INDICATORI LOGICI.

Există două tipuri de indicatori logici:

Indicatori logici de PREMISĂ. Indicatori logici de CONCLUZIE

Exemple: deoarece, pentru că, întrucât, dat Exemple: deci, prin urmare, rezultă că,
fiind că, presupunând că, pe baza faptului așadar, în concluzie, (de aici) decurge (că),
că, datorită (faptului că), fiindcă, pornind de deducem că, concluzionăm (că) etc.
la ideea că etc.

Observație: Observație: orice propoziție care urmează

orice propoziție care urmează după un după un indicator de concluzie poate fi
indicator de premisă poate fi considerată considerată drept concluzie a argumentului.
premisă a argumentului.

https://floringeorgepopovici.wordpress.com/2011/09/17/argumentarea/
Exemple de argumente

(1). Ai luat notă mică (concluzia), pentru că (indicator logic de

premisă) nu ai învățat (premisa).

(2). Șoferul a trecut pe roșu (premisa). Prin urmare va primi

amendă (concluzia).

N.B.!
Un argument poate conține indicatori de ambele tipuri.

De exemplu: Având în vedere că (indicator de premisă) echipa a

câștigat toate partidele, rezultă că (indicator de concluzie) ea se va
califica pentru faza următoare a competiției.
 Indicator de premisă atipic: DE ACEEA

Un caz special îl reprezintă indicatorul „de aceea”; acesta

reprezintă un indicator de premisă atipic, deoarece,
premisa nu apare după indicator, ci înaintea acestuia, iar
următoarea propoziție este, de regulă concluzia
argumentului.

Exemplu: Ai rămas corigent la trei discipline, (premisa);

de aceea, vei repeta anul (concluzia).

N.B.!
Nu este necesar să apară un indicator logic pentru a
spune că suntem în prezența unui argument.
 1. Acest enunț este un argument.

Colegul meu este criticat mereu de către profesori.

Uită întotdeauna să-şi scrie numele pe lucrare.
Acest enunț este un argument, deși nu are în componența lui nici un indicator logic.

2. Identifică premisa. Recunoaște concluzia.

Concluzia: Colegul meu este criticat mereu de către profesori

este justificată logic de premisa Uită întotdeauna să-şi scrie
numele pe lucrare. Am putea subînțelege aici indicatorul
„întrucât” (sau un alt indicator de premisă)

3. Reformulați argumentul ca să fie clar.

Colegul meu este criticat mereu de către profesori întrucât uită

mereu să-şi scrie numele pe lucrare.
 1. Acest enunț este un argument.

Te invit să vii cu noi în excursie. Așadar, ce

hotărăști?
Acest enunț NU este un argument/ AȘADAR nu are în acest context funcția de indicator logic.

N.B.!
TEXTUL DAT NU CONțINE UN ARGUMENT (NU EXISTĂ PREMISE PE BAZA CĂRORA SĂ
SE POATĂ DEDUCE O CONCLUZIE).
 INDICATORI AI ARGUMENTĂRII:

 „pentru că”, „deoarece”, „întrucât”, „fiindcă”, „presupunând că”,

„așadar”, „datorită” etc. – expresii care introduc propozițiile
temei (indicatori de premise).;
 „nu poate”, „nu trebuie” – indică prezența unei
concluzii/recomandări cu valoare de argument;
 „dacă … atunci” – semnalează faptul că, fiind date anumite
elemente, se va produce o concluzie;
 „rezultă”, „prin urmare”, „în consecință”, „deci”, „conchidem” –
introduc teza (indicatori de concluzie).
 ARGUMENTAREA

SIMPLĂ - un singur
raționament 

AMPLĂ/
COMPLEXĂ - o
organizare inedită de
raționamente
Raționamentul este operația logică prin care din propoziții date
numite premise este derivată o altă propoziție numită concluzie. 

În structura unui raționament

sunt incluse premisa/premisele şi concluzia.
 Structură argumentativă simplă

(1). Structură argumentativă simplă (argument simplu) – formată

dintr-o premisă şi o concluzie

Exemplu: Geamul s-a spart (concluzia) deoarece (indicator de

premisă) copilul vecinei a aruncat cu piatra în el (premisă).

(2). Structură argumentativă în cadrul căreia argumentul este

format din două sau mai multe premise şi o concluzie.

Exemplu: Întrucât olimpicii intră la facultate fără concurs, iar tu

ești olimpic, rezultă că şi tu vei intra la facultate fără concurs.
(argument format din două premise şi o concluzie).
 Structură argumentativă complexă

Argumentele complexe sunt acele în care cel puțin una dintre

premise este justificată/susținută de către una sau mai multe
propoziții.
În structura unui argument complex intră următoarele componente:
 o concluzie finală;
 una sau mai multe concluzii intermediare – propozițiile
(premisele) care justifică concluzia finală şi care sunt
justificate la rândul lor de către una sau mai multe propoziții;
 premise care justifică concluzia finală, dar care nu sunt
concluzii intermediare (libere);
  propozițiile care justifică concluziile intermediare.

Observație: unele argumente complexe pot să nu conțină premise

libere.
„La primul extemporal studentul a obținut nota 10, întrucât a rezolvat corect
toate subiectele. La ultimul extemporal acesta a fost prins copiind; de aceea, a
primit nota 1. Prin urmare, studentul va avea media semestrială 7, deoarece a
obținut nota 10 la examinarea orală.”

SARCINI
 Identifică indicatorii logici prezenți în argument, indiferent de tipul
acestora
 Numerotează, în ordinea apariției în argument, fiecare propoziție care
intră în componența argumentului
 Identifică concluzia finală a argumentului
 Identifică concluziile intermediare şi apoi propozițiile care le justifică pe
acestea
 Identifică premisele libere
 Precizează structura logică a argumentului (diagrama corespunzătoare
structurii argumentative)
 Cum identificăm o argumentare într-un text?

 IDENTIFICAREA INDICATORILOR ARGUMENTĂRII - Căutăm cuvintele

care pot indica prezența argumentării şi verificăm dacă au într-adevăr rol de
indicatori.

 DESCOPERIREA INFORMAțIILOR CE SUSțIN O CONCLUZIE

(TEMEIURI/PREMISE) - Stabilim propoziția care exprimă ideea de bază şi
ne întrebăm dacă restul pasajului ne oferă informații în plus pentru a ne
convinge (fără aceste informații în plus argumentarea lipsește)

 IDENTIFICAREA CONCLUZIEI - Verificăm şi identificăm propoziția

care joacă rolul de concluzie (oriunde ar fi plasată în text), întrucât fără
concluzie nu există argumentare

 REORDONĂM TEXTUL ÎN FORMA STANDARD: PREMISE –

CONCLUZIE - Prelucrăm textul astfel încât concluzia şi premisele să fie
aranjate în ordinea argumentării (care nu corespunde întotdeauna cu ordinea
expunerii) –.
 Structura argumentării

În orice argumentare sunt prezente mai multe elemente

logice:

• o idee de susținut sau de respins – TEZA/CONCLUZIA

argumentării
• TEMEIURILE aduse în sprijinul ideii – PREMISELE pe
baza cărora se susține sau se respinge ideea (concluzia).

Argumentarea este constituită din mai multe propoziții

declarative, ce pot fi adevărate sau false, unele dintre ele
având rol de premise, iar una – rol de concluzie.
 TIPURI DE PROPOZIțII – PREMISĂ
 PROPOZIțII COGNITIVE
Există şi propoziții ambigue – care pot fi înțelese în cel puțin două
moduri.
Ex. Andrei i-a făcut cu mâna bunicului din tren.

 2. PROPOZIțII DE VALOARE
Ex. Această prăjitură este dulce.
 3. PROPOZIțII MORALE
 4. PROPOZIțII INTEROGATIVE
Ex. Propoziția „Te duci la ora de logică astăzi?” poate fi transformată în
„Alina a întrebat-o pe Maria dacă se duce astăzi la ora de logică”.
 PROPOZIțII PRAGMATICE – exprimă: un ordin („Șterge tabla!”), o normă
(„Trebuie să fim punctuali”), o recomandare („Ar fi indicat să nu mai vorbiți
toți deodată”), o rugăminte („Dă-mi te rog un telefon la ora prânzului”).
 CONCLUZIA – o propoziție declarativă, cu valoare de adevăr; poate ocupa orice
loc într-un text; fiecare element al concluziei trebuie susținut de premise.
 Structura argumentării
După modul în care apar aceste elemente există cel puțin
TREI STRUCTURI POSIBILE ALE UNEI ARGUMENTĂRI:
• O premisă şi o concluzie:
Ex. „Şi-a luat umbrela pentru că afară plouă”

• Două sau mai multe premise şi o concluzie:

Ex. „Toate persoanele care fac zilnic gimnastică pierd în greutate şi de la o
vreme M face gimnastică. Din această cauză el a slăbit”.

• Argumente care susțin o concluzie intermediară, concluzie ce

devine apoi premisă pentru concluzia finală.
Structurile argumentative pot fi mai simple (când susținem idei simple
referitoare la fapte asupra cărora convenim) şi mai complexe (cu momente
intermediare de argumentare a unor idei ce devin apoi premise pentru un
raționament ulterior).

2 exemple simple de argumentări:

1. Fiindcă mergi la școală şi ești atent la orele de Logică şi argumentare, atunci rezultatele
bune nu vor întârzia să apară.
2. Dacă apar inundațiile, atunci plouă mult.
 Etapele argumentării:

1. Emiterea unei teze cu valeități de adevăr sau

justețe;

2. Indicarea mijloacelor de întemeiere (argumentele);

3. Stabilirea unei legături de ansamblu între mijloacele

de întemeiere şi susținerea respectivă a întemeierii
 Argumentarea obiectivă/ demonstrativă

1. Demonstrează adevărul, combate falsul în mod

obiectiv prin procedee raționale ale logicii formale
(judecăți, raționamente, inducții, deducții);

2. Este o judecată, o concluzie care confirmă sau infirmă

o opinie sau o poziție a părții;

3. Poate fi construită pe un raționament de tip deductiv,

sub forma unui şir de afirmații şi ipoteze admise şi
adevărate, din care decurge logic o altă afirmație
adevărată, care reprezintă concluzia.
 Argumentarea subiectivă / nedemonstrativă

• Implicarea subiectului cu toate aptitudinile sale

intelectuale, artistice, psihologice etc.

• Sunt folosite argumentele de natură emotivă, psihologică,

tactică, retorică;

• Procedeele urmăresc scopul ca discursul să fie persuasiv,

seductiv, incitativ;

• Cele mai folosite argumente: adresarea retorică, repetiția,

gradația, antiteza
Argumente: logice/raționale şi emotive

Argumente/ dovezi Argumente

LOGICE: EMOTIVE / SUBIECTIVE:

cifre, date, surse instrumentele retorice,

ponderabile, intonația, tonaliatea,
gesturile, mijloacele
meateriale stilistice (metafora,
ilustrative etc. comparația, antiteza,
gradația etc.).
EXEMPLE de argumente subiective :

1. Învinuitul este prea tânăr, nu are experiența vieții şi de aceea nu

şi-a putut da seama de gravitatea infracțiuni săvârşite.

2. Anii lungi de detenție nu corectează o personalitate, mai ales la

o vârstă tânără…

3. Învinuitul este un produs defectuos al sistemului nostru de

învățământ, al societății degradate.

4. Are societatea noastră nevoie de o personalitate degradată?

5. Învinuitul a crescut fără tată şi nu a avut parte de educație

corectă. El este cel mai mare dintre cei patru copii ai mamei
sale, fiind într-o măsură şi cel care întreține familia. Detenția lui
se va resimți foarte mult şi asupra celorlalți trei copii minori.
 Instrumentele procesului de argumentare: argumente
logice, prin fapte sau probe
(cifre, trimiteri, materiale ilustrative).

CERINțE
cifre:
• să nu se facă abuz de ele, fiindcă distrag atenția;
• să fie rotungite, prezentate cu aproximație;
• să fie prezentate în comparație cu alte cifre;
• să fie prezentate în sistem, nu izolat;
• să fie analizate în momentul oportun;
trimiteri:
• să fie reprezentative; să fie prezentate exact; să nu se facă abuz de ele;
• să se evidențieze pe fundalul contextului prin mijloace intonaționale;
materiale ilustrative:
• să fie comentate la momentul oportun;
• să fie prezentate pregnant şi corect d.p.d.v. etic.
• să nu se facă exces de zel în utilizarea lor.
Regulile argumentării
 1.Teza demonstrată
trebuie să fie o judecată formulată precis
Imprecizia tezelor conduce la
confuzii, chiar la conflicte de
comunicare.
Fiecare afirmație pe care o facem
trebuie să fie formulată cu
precizie, mai ales când suntem
în circumstanțe care ne cer o
responsabilitate sporită.
• TEZA: Polițiştii rutieri iau mită.
• Ne referim, la toți polițiştii, fără excepție.
Însă nimeni nu a demonstrat până în
prezent că toți polițiştii iau mită. De aceea,
pentru a fi mai aproape de adevăr şi,
pentru a nu risca să răspundem de cele
afirmate, vom preciza teza spunând că unii
(sau mulți, sau puțini) polițişti iau mită.
•
 2. Teza de demonstrat trebuie să fie o judecată
care poate fi demonstrată prin probe

Tezele care nu pot fi demonstrate prin probe nu pot fi luate ca adevăr,

ci numai ca ipoteze, proiecte, pronosticuri.

• În discursurile preelectorale ale unor partide, se afirmă:

• Dacă vom ajunge la putere, pensiile vor fi ridicate la 6000 lei, salariul minim –
la 7000 – 8000 lei;

• Toți absolvenții instituțiilor de învățământ superior vor fi încadrați uşor în

câmpul muncii, aici, în Republica Moldova.
3. Teza de demonstrat trebuie să fie o judecată care nu este modificată
ori substituită pe tot parcursul demonstrației

Şeful departamentului i-a rugat pe

Discutând cu şeful studenți să repete cu mai multă
departamentului, un răspundere afirmațiile pe care le-au făcut:
student a spus că
Primul student:
„marți profesorul pe care el l-
a căutat nu a fost prezent • Marți, când am venit să solicit
la catedră, pentru a-i oferi
consultațiile de care avea consultații, profesorul nu mai era la
nevoie.” catedră.
Al doilea a schimbat complet teza:
Alt student, a afirmat şi el că • Marți, la ora 16, când am venit să
„marți profesorul nu a fost
prezent la catedră.” susțin restanța la disciplina X,
profesorul Y nu era prezent la
catedră.
 Stabilitatea tezei,
atât sub aspectul formei, cât şi sub cel al conținutului, este una din
condițiile necesare ale argumentării

• 1. Modificarea tezei poate avea loc chiar pe parcursul

argumentării cu scopul:
• din intenții bune, pentru a face anumite precizări;
• din rea-voință, pentru a muşamaliza un adevăr.

2. O uşoară modificare a tezei poate avea consecințe

negative. De exemplu, modificarea unor depoziții în procesele
judiciare (de aceea, persoanelor interogate li se pune în vedere că, în
conformitate cu legea, ele poartă răspundere pentru cele mărturisite ).
A nu se confunda!

PREMISELE – PREZUMțIILE, spre

deosebire de adevăruri, nu
contribuie la crearea sunt la fel de garantate, însă
unor raționamente care acestea comportă o acceptare
să asigure susținerea suficientă pentru a stabili o
tezei, utilizând convingere rațională.
Prezumțiile sunt întemeiate pe
convingerile și valorile
anumite ipoteze şi deducții,
auditoriului drept din acest motiv ele pot fi
mijloace de persuadare. uneori contrazise de fapte.
ARGUMENTAREA ÎN ŞTIINțA
ŞI PRACTICA JURIDICĂ
ARGUMENTAREA ÎN ŞTIINțA ŞI PRACTICA JURIDICĂ

• În drept, argumentele nu sunt impuse subiecților care

le invocă în susținerea opiniilor, ci sunt lăsate la
alegerea acestora.

• În logica juridică argumentele pot fi clasificate după

sursa lor în:
 argumente legale și
 argumente probatorii
 ARGUMENTELE JURIDICE LEGALE 

sunt mijloace prin care se caută, se apreciază și se selectează

norma juridică corespunzătoare soluționării unei cauze.
Ele sunt desprinse din regulile de interpretare logică.

          În domeniul interpretării legilor se folosesc două metode de interpretare:

 metoda de interpretare ordinară

metodă folosită atunci când legea este ambiguă,

 metoda de interpretare extensivă

metodă folosită când legea este lacunară.
 În metoda de interpretare ordinară întâlnim alături de
metoda gramaticală şi metoda logică de interpretare.

          Regulile principale ale interpretării logice sunt :

 Interpretarea logică directă, care se face pornind chiar de la termenii
folosiți de legiuitor
 Interpretarea logică semidirectă, care se face ținând seama de materia
tratată de legiuitor, de succesiunea verbelor, frazelor şi aliniatelor, de
titlurile capitolelor etc.
 Interpretarea semiindirectă, în cadrul acestei interpretări distingem TREI
principale ARGUMENTE:
 1. Argumentul juridic a pari ratione 
când se impune compararea şi aplicarea unui text de lege cu ajutorul
altui text mai clar şi mai amplu în redactarea sa, din aceeaşi materie
sau din materii apropiate prin obiectul reglementarii lor.
(Argumentul a pari se întemeiază pe ideea că aceleași cazuri cu o natură identică, tratate într-acelaşi fel.)

          Rațiunea argumentării prin analogie se găsește  în judecata de

valoare privind egalitatea sub aspect juridic a faptelor comparate,
Esența acestei argumentări fiind aceea ca faptele ce din punct de vedere juridic
au aceeași valoare, antrenează aceleași consecințe juridice.

          Această argumentare este folosită cel mai adesea prin normele de

trimitere exprese, iar alteori prin simpla interpretare a textelor de lege.

Exemplu, „Dacă jurnalistului X i s-a oferit informații, jurnalsitului Y tot trebuie să i

se ofere”. Acest tip de argument neagă parțialitatea şi se realizează prin
deducerea unei reguli realizată prin analogie.

Regula precedentului constă în același mecanism cu al argumentului a pari, cu excepția faptului că una
dintre situații este în trecut. Ne asumăm două situații identice, una din istorie şi una din prezent și le tratăm în
acelaşi fel. În drept, regula jurisprudenței este aplicarea regulii precedentului: un caz va putea fi folosit pentru
a lua deciziile ulterioare în cazuri considerate similare.
 Argumentarea juridica a contrario sensu 

Argumentul a contrario este opusul argumentului a pari și

vizează reglementările restrictive ce trebuie interpretate și aplicate ca

atare, adică limitate la cazul sau ipoteza vizată, iar în rest urmând a
se aplica reglementarea opusă, generală sau de drept comun.

Această argumentare se bazează pe rațiunea maximei „qui dicit de uno,

de altero negat“. Acesta susține că două fenomene diferite comportă
două trăsături distincte. Prin urmare ele sunt opuse unul celuilalt, şi dacă
A a primit acceptul, B primește refuzul, nu există o a treia soluție.

După cum se poate constata, în argumentarea a contrario decisivă

este determinarea intenției ce stă în spatele normei, intenția legiuitorului
cu care a formulat dispoziția normei.
 Argumentarea juridică a fortiori ratione 
presupune extinderea conținutului unei norme la cazuri care nu sunt
prevăzute în norma respectivă, prin compararea tacită a două temeiuri,
unul apreciat mai puternic decât celălalt.

          Există două variante de argumentare a fortiori:

-         argumentarea a minori ad maius (=a minori) - dubla ierarhie este de
la cea mai mare la cea mai mică și poate fi parafrazată de „cine nu poate
puținul, nu poate nici multul”.

-         argumentarea a maiori ad minus - se construieşte o dubla ierarhie de

la cea mai mică la cea mai mare. Mecanismul poate fi parafrazat ca „cine
poate mai mult, poate mai puțin”.

Argumentele a fortiori sunt adesea marcate lingvistic de termeni care

indică gradația ierarhiilor, precum „chiar mai mult” sau „mai ales că”.
Acceptarea acestor două argumente în practică se
bazează pe principiul cine trebuie să se abțină de la
a face mai puțin, trebuie să se abțină de la a face
mai mult şi cine poate mai mult, poate şi mai puțin.

Considerate eliptice, aceste argumente pot fi

transformate în argumente valide dacă
premisele sunt modificate astfel încât să se
conformeze standardelor juridice ce
funcționează în sistemul respectiv.

Este posibil ca în legătură cu aceiaşi faptă să

fie aplicabile două tipuri de argumente. În
acest caz, decizia aplicării unuia sau altuia
se face pe temeiuri extralogice de către
magistrat sau autoritatea juridică.
 ARGUMENTAREA JURIDICĂ PROBATORIE

vizează argumentarea juridic a stărilor şi împrejurărilor de

fapt şi o întâlnim în activitatea practică a juristului în general.

          Argumentarea juridica se poate face prin următoarele metode:

-         concordanța informațiilor
-         diferența între informații
-         concordanța şi diferența dintre informații

      
    Argumentarea juridică a priori, prin care se declară stabilită o
anumită stare, împrejurare etc. înainte de a fi probată, pe baza
cunoaşterii sau prezumării unor termeni din cadrul relației
demonstrabile în care se situează (ex. în cadrul acțiunii în tagadă
paternității, soțul mamei este declarat a priori tatăl copilului)

          Argumentarea juridică a posteriori, prin care faptele,

împrejurările sau consecințele lor sunt stabilite pe bază de probe,
numai după ce acestea au avut loc (ex. argumentarea a posteriori a
valabilității unui act anulabil, după confirmarea  lui de partea în
drept să invoce nulitatea ).

          Argumentarea juridică a cauzei si a efectului , se foloseşte

atunci când se urmăreşte să se demonstreze că o faptă a produs un
anume rezultat cu consecințe juridice.
ARGUMENTE CVASI-LOGICE

Bazat pe principiul identității (a = a) Adesea este folosit ca premisă de

argumentare pentru a construi un sens comun cu publicul, dar poate avea și o
valoare argumentativă

Argumentul prin comparație, întemeiată pe principiul egalitatății (a = b) sau

inegalității (distinguos: a ≠ b), are o formă riguroasă, este o ecuație simplă cu un
aspect exact. Dar este și mai manipulator, pentru că, sub această aparență de
rigoare, se omit diferențele de contexte. *****

Distincția, întemeiată pe principiul inegalității (a ≠ b), este o comparație negativă,

iar argumentul constă în respingerea combinării, arată inadecvarea unor fapte.
Adesea, distincția este exprimată prin figuri de stil care permit deosebirea şi
corectarea unor idei anterior propuse. Utilizarea sa abuzivă duce la suspiciunea
auditoriului față de argumentele propuse, acesta cerînd să li se ofere explicații mai
concrete.

Incompatibilitatea: printre argumentele cvasi-logice se numără și cele bazate pe

incompatibilitate, care arată că două afirmații nu pot coexista în același sistem.
 Exemplul adolescentului de 16/18 ani
(apud Jean-Jacques Robrieux )

În funcție de intenția noastră de a intensifica sau, dimpotrivă, de a

minimaliza gravitatea abaterii de la lege a unui minor de 16 ani, îl
vom prezenta ca 16 = 14 + 2 sau 16 = 18 - 2.

• Așadar, cei care vor să intensifice gravitatea acestui caz, vor

spune că minorul avea acum doi ani 14 ani şi este deja supus
răspunderii,

• în timp ce cei care vor minimaliza gravitatea acestui caz, vor

susține că mai are doi ani până la majorat, deci nu e foarte grav.
Argumentul reciprocității reprezintă de asemenea un tip
din categoria argumentelor cvasi-logice: acest argument
are ca principiu simetria. Un exemplu pentru acest tip de
argument este unul dintre gândurile fiolosofului stoic Marc
Aureliu „Aveți grijă să nu aveți niciodată față de misantropi
sentimentele pe care le au misantropii față de oameni”
sau „Ochi pentru ochi, dinte pentru dinte”

În drept, acest argument devine legea Talionului, care

constă în justa reciprocitate, o lege a corespondenței,
care spune „pune-te în locul meu”. Pe acest principiu sunt
centrate şi legile psihologice, precum „karma” sau
„boomerang”, care de asemenea pot fi utilizate ca un
mijloc de influențare în argumentare.
ERORI şi LACUNE în
ARGUMENTAREA
JURIDICĂ
 În disputele juridice întâlnim adeseori pe lângă argumentele
legale sau probatorii şi
lacune, erori şi argumente irelevante.

Lacuna de drept reprezintă absența unei norme juridice

dezirabile din considerente juridice şi apare când într-un act
normativ aflat la un anumit nivel de validitate se face referire
explicită la un alt act normativ aflat la un nivel de validitate
inferior, a cărui elaborare, deși intenționată, nu a fost realizată.

          În activitatea avocatului, dar şi în presă întâlnim adesea

erori generate de modul în care sunt folosite argumentele, de
conținutul argumentului folosit.
 ERORILE
comise în argumente pot fi:

SOFISME, adică erori comise cu bună știință, intenționat, pentru

a induce în eroare pe cineva sau
PARALOGISME, erori comise neintenționat.

În pledoariile avocaților sunt întâlnite des argumente irelevante,

în care legătura dintre premisele și concluzia unui argument este
numai aparentă.

În acest caz premisele nu oferă suport informațional pentru

concluzia enunțată.

Iulia Maftei. ERORI de ARGUMENTAțIE/ OANA ŞTEFANIA …../

 Cele mai folosite argumente irelevante sunt:

 ATACUL LA PERSOANĂ - argumentum ad hominem.

Acesta reprezintă o încercare de argumentare prin referire la calitățile
persoanei, la caracterul său sau la faptele sale anterioare

(ex. avocatul folosește acest argument pentru discreditarea martorilor

când susține că nu spun adevărul şi face referiri la faptul că sunt inculți,
recidiviști, imorali etc.).

http://www.scritub.com/stiinta/drept/ARGUMENTAREA-IN-STIINTA-SI-PRA19111192420.php
 Cele mai folosite argumente irelevante sunt:

 APELUL LA AUTORITATE.

Prin el se face apel la competența sau poziția oficială a unei persoane.

• „Procurorii susțin că Irina Jianu era în sfera de influență a lui
Adrian Năstase, dar nu spun în mod concret cum s-a exercitat
această influență. Şi Papa putea să fie în această sferă.” (Horia
Miclescu, un avocat al lui Adrian Năstse)

• „În prezența lui Adrian Năstase te simți ca în prezența lui Antoine

de Saint Exupery, despre care se spunea ca simpla lui prezență te
obligă să fii mai deștept.” (Avocatul Viorel Ros)

http://www.scritub.com/stiinta/drept/ARGUMENTAREA-IN-STIINTA-SI-PRA19111192420.php
 Cele mai folosite argumente irelevante sunt:

• APELUL LA EMOȚII
Acest procedeu este de cele mai multe ori mai eficient decât un argument
propriu-zis a cărui concluzie arată ce trebuie sau ce nu trebuie făcut.

Pe lângă aceste argumente irelevante mai există şi altele cum ar fi

 argumentul bastonului,
 argumentul prin flatarea vanității,
 argumentul relativ la ignoranță etc.

http://www.scritub.com/stiinta/drept/ARGUMENTAREA-IN-STIINTA-SI-PRA19111192420.php