Logica

LOGICA,
ARGUM ENTARE
SI
»
COMUNICARE
GHID COM PLET PENTRU BACALAUREAT
S IN T E Z E TEO R ETICE
30 D E T E S T E
+ BAREM E şi REZO LV Ă RI
iceput şi realizat pentru pregătirea examenului de Bacalaureat, ghidul

jprinde o p re zen tare a cce sib ilă a teoriei, 30 de te ste care respectă
3variantelor de examen, precum şi rezolvările testelor propuse, însoţite
lerea barem elor de evaluare şi notare.
;nd la bază experienţa lucrului cu elevii care susţin Bacalaureatul la
iLogică, argum entare ş i com unicare, am avut permanent în vedere
specte esenţiale precum: expunerea cât mai accesibilă a teoriei pentru
îlevului mediu; apoi, elaborarea unor teste cât mai diverse sub raportul
Jui; rezolvările propuse, orientative, să fie cât mai simple şi flexibile,
ib acest ultim aspect, sprijinul explicativ al profesorului de specialitate
isar şi dezirabil.
n ultimul rând, am încercat, pe cât posibil, să ne detaşăm de calitatea
ori de logică, empatizând cu dorinţele, aşteptările şi interesele elevilor,
at să obţinem în final un material care să fie atractiv şi util pentru
‘ţii zilelor noastre. Sperăm că am reuşit să realizăm un ghid de pregătire
im aprecia noi înşine, dacă am fi elevi.
Mult s u c c e s !
A u to rii „
Iire cl!
DelPin
LOGICĂ,
ARGUM ENTARE
SI COM UNICARE
ş
■' 1<i )M P L E T P E N T R U B A C A L A U R E A T
JN T E Z E T EO R ETIC E
3 0 DE TESTE
AREM E şi REZO LV Ă RI
Florin IORGA
Marcel RUS
LOGICĂ, ARGUMENTARE
r SI COMUNICARE
GHID COMPLET pentru Bacalaureat

- în conform itate cu noul model M.E.N.
propus pentru BACalaureat 2020 -
> Sinteze teoretice

> 30 de teste
> Bareme şi rezolvări
Editura DELFIN
ori...
3 KG A
de logică şi filozofie la Liceul Teoretic „Marin Preda” din Bucureşti;
nt al Facultăţii de Filozofie, Universitatea „Al. I. Cuza", Iaşi, 1997;
nd la Facultatea de Comunicare şi Relaţii Publice, SNSPA, 2004
RllS
•de logică şi filozofie la Liceul Teoretic „Lucian Blaga" din Cluj-Napoca;
nt al Facultăţii de Istorie şi Filozofie, specializarea filozofie, Universitatea
3olyai" Cluj-Napoca
>r proiect: Firuţa Tocileanu

litorial: Clementina lvan-Ungureanu
ecţiei: Adina Crăciun
tare: Cornelia Catrina
ierea CIP a Bibliotecii Naţionale a României

,ORIN
gumentare şi comunicare : ghid complet pentru Bacalaureat:
oretice, 30 de teste, bareme şi rezolvări / Florin lorga, Marcel
ireşti: Delfin, 2019
606-993-146-2 >
ucel
îlfin. Bucureşti
i distribuţie la tel.: 021 627 37 20,
'21,0727 44 44 55
nline: www. librariadelfin. ro
tact@edituradelfin. ro
iradelfin. ro
Copyright © Editura Delfin, 2020

e drepturile asupra acestei cărţi aparţin Editurii Delfin. Reproducerea
lă sau parţială a textului sau a ilustraţiilor din această carte este interzisă
fără acordul prealabil scris al Editurii Delfin.
Cuprins
Cuvânt în a in te .................................................................................. 7
Capitolul 1. Ce studiază logica?........................................................ 9
Capitolul 2. Term enii......................................................................11
2.1. Structura unui termen............................................................11
2. 2. intensiunea şi extensiunea unui termen...................................11
2. 3. Tipuri de termeni................................................................... 17
2. 4. Raporturi logice între doi termeni........................................... 26
2. 5. Definirea şi clasificarea.......................................................... 36
2. 5.1 Definirea......................................................................... 36
2. 5. 2. Clasificarea..................................................................... 43
Capitolul 3. Propoziţiile categorice................................................ 48
3.1. Structura şi tipul propoziţiilor categorice................................ 48
3. 2. Raporturi logice între două propoziţii categorice......................54
Capitolul 4. Raţionamentele........................................................... 58
4.1. Ce este un raţionament?.........................................................58
4. 2. Elementele unui raţionament..................................................58
4. 3. Principalele tipuri de raţionamente......................................... 59
4. 3.1. Conversiunea..................................................................59
4. 3. 2. Obversiunea................................................................... 63
4. 3. 3. Silogismul.......................................................................69
4. 3. 4. Raţionamente inductive.................................................. 85
4. 4. Clasificarea raţionamentelor.................................................. 89
4. 5. Demonstraţia......................................................................... 95
4. 6. Erorile de raţional e ............................................................... 97
Capitolul 5. Minimul teoriei pentru examenul de bacalaureat.... 102
L o g i c ă , a r g u m e n t a r e şi c o m u n i c a r e | 3
TESTE BACALAUREAT
Testul 1..........................................................................................105
Testul 2..........................................................................................108
Testul 3..........................................................................................111
Testul 4..........................................................................................114
Testul 5..........................................................................................117
Testul 6..........................................................................................120
Testul 7..........................................................................................123
Testul 8..........................................................................................126
Testul 9..........................................................................................129
Testul 10........................................................................................132
Testul 11........................................................................................135
Testul 12........................................................................................138
Testul 13........................................................................................141
Testul 14........................................................................................144
Testul 15........................................................................................147
Testul 16........................................................................................150
Testul 17........................................................................................153
Testul 18........................................................................................156
Testul 19........................................................................................159
Testul 20........................................................................................162
Testul 21........................................................................................165
Testul 22........................................................................................ 168
Testul 23........................................................................................ 171
Testul 24........................................................................................ 174
Testul 25........................................................................................ 177
Testul 26........................................................................................ 180
Testul 27........................................................................................ 183
Testul 28........................................................................................ 186
Testul 29........................................................................................ 189
Testul 30........................................................................................ 192
BAREME ŞI REZOLVĂRI
li că, a r g u m e n t a r e şi c o m u n i c a r e
Cuvânt înainte
Prezentul ghid de pregătire este adresat, în primul rând, absolvenţilor de
liceu care se pregătesc pentru a susţine examenul de bacalaureat la disciplina
Logică, argumentare şi comunicare, iar în al doilea rând, profesorilor de
specialitate care îi pregătesc pe elevi pentru examenul de bacalaureat. Nu în
ultimul rând, ghidul poate fi folosit de orice elev şi orice persoană interesată
de a dobândi noţiuni elementare de gândire şi argumentare logică.
Am structurat cartea astfel:
Capitolul I, realizat de profesorul Marcel Rus, cuprinde temele pentru
examen prezentate într-o manieră accesibilă şi atractivă. Considerăm că
ilustrarea conţinuturilor teoretice cu ajutorul unei palete diverse de exemple,
multe din viaţa cotidiană, apropie elevul de tematica destul de aridă şi
abstractă a logicii, facilitând astfel asimilarea noţiunilor prezentate. La
sfârşitul fiecărei teme/lecţii sunt rezolvate exerciţii de tipul celor date la
bacalaureat şi propuse elevilor spre rezolvare alte exerciţii similare.
Capitolul al 11-lea, realizat de profesorul Florin Iorga, cuprinde 30 de
teste realizate după structura celor date la examen şi în conformitate cu noul
model de subiecte, publicat pe 1 noiembrie 2019 pe site-ul Centrului Naţional
de Evaluare şi Examinare. Am urmărit, şi aici, elaborarea unor cerinţe cât mai
variate, în măsură să pună elevul în situaţia de a aplica noţiunile însuşite.
Astfel, la S1B 1 am intenţionat să punem elevul în situaţia de a reprezenta toate
raporturile logice posibile între mai mulţi termeni, la SI IC am cerut să se
efectueze obversa conversei subalternei/supraalternei/contrarei sau
contradictoriei unei propoziţii categorice, dar şi conversa obversei, la SIID am
oferit elevilor atât variante cu ambele raţionamente conversiuni, cât şi cu
ambele raţionamente obversiuni sau variante mixte. La SUIA 2 am propus
elevilor spre verificare prin metoda diagramelor Venn a validităţii unor
moduri silogistice mai puţin sau foarte rar exersate. în sfârşit, la SI MD, am
dorit să ilustrăm încălcarea tuturor regulilor clasice de definire corectă.
Capitolul al 111-lea, realizat de profesorul Florin Iorga, oferă rezolvările
celor 30 de teste propuse în capitolul anterior. Modalitatea de rezolvare
oferită este orientativă, fiind evident faptul că pot exista şi alte moduri de
rezolvare, mai mult sau mai puţin elaborate, mai ales în legătură cu
exprimările/formulările răspunsurilor. în acest context, atragem atenţia, mai
ales candidaţilor la examen, că baremul de evaluare şi notare menţionează clar
că sunt punctate toate modalităţile de rezolvare CORECTĂ a cerinţelor, aşa
încât elevii trebuie să se concentreze asupra rezolvării corecte a cerinţelor şi
L o g i c ă , a r g u m e n t a r e şi c o mu n i c a r e \ 7
li puţin asupra formulării rezolvărilor, singura condiţie obligatorie fiind
3ea de exprimare corectă din punct de vedere gramatical. Am considerat că
:e util să oferim la unele cerinţe detalierea punctajului prevăzut de baremul
evaluare şi notare.
In final, ne exprimăm speranţa că ghidul de faţă va fi in instrument util în
derea unei pregătiri solide pentru examen şi dorim mult succes tuturor
ididaţilor care vor susţine bacalaureatul la disciplina Logică, argumentare şi
vu nicarel
Autorii
| Cuvânt înainte
Capitolul 1. Ce studiază logica?
Logica studiază formele şi legile gândirii corecte.

Imaginaţi-vă că în loc de gândit, am avea de gătit, de exemplu, o prăjitură,
înainte de-a pregăti respectiva prăjitură, avem nevoie de anumite vase
(forme) în care să punem conţinutul prăjiturii, avem nevoie de anumite
instrumente cu care să prelucrăm ingredientele, dar mai ales avem nevoie
de-o reţetă care ne va arăta cum să combinăm respectivele ingrediente pentru
a obţine o prăjitură.
La fel este şi atunci când gândim: pentru a putea gândi, avem nevoie de
forme în care să păstrăm materia gândirii. Materia gândirii noastre este
alcătuită din informaţia pe care noi o avem despre lume. Pe lângă această
informaţie, avem nevoie şi de reguli care să ne arate cum să prelucrăm corect
respectiva informaţie.
Logica studiază doar formele şi regulile gândirii, neţinând cont de materia
acesteia, de aceea spunem că logica este formală.
Noi, oamenii, atunci când gândim, folosim următoarele forme:
1. Termenul. Cea mai simplă modalitate de-a gândi lumea este să numim
lucrurile lumii. în Biblie se povesteşte cum Dumnezeu i-ar fi cerut lui Aclam să
numească animalele. Noi, oamenii (urmaşii lui Adam), numim orice lucru din
lume, nu doar animalele. Eu de exemplu, numesc „laptop" obiectul la care scriu
aceste rânduri; tu, cititorule, numeşti obiectul pe care îl ţii în mână „carte" sau
poate „carte de logică" sau chiar „carte de logică pentru bac”. Dacă priveşti în
jurul tău, vei observa că fiecare obiect are un nume. De exemplu, în timp ce eu
scriu, alături de mine mai văd un „telefon", „geanta mea de şcoală”, câteva
„cărţi” etc. Atunci când venim în contact cu ceva, în mod automat ne vine în
minte şi un nume pentru acel ceva (chiar clacă nu conştient). Lucrurile lumii
sunt însoţite de termenii pe care mintea noastră îi adaugă.
2. Propoziţia. A doua modalitate de-a gândi lumea noastră este s-o
descriem. De exemplu, „Eu scriu la laptop o carte de logică" este o propoziţie
care descrie ce fac eu acum (într-un loc şi timp bine determinat), iar
propoziţia „Afară este caniculă" descrie cum este vremea afară în momentul în
care scriu etc.
3. Raţionamentul. Raţionamentul presupune o activitate: raţionarea. în
mod obişnuit, numim doar această activitate „gândire”. într-un raţionament,
noi încercăm să gândim o nouă informaţie, plecând de la anumite informaţii pe
care le acceptăm. De exemplu, dacă eu sunt la magazin şi doresc să cumpăr o
L o g i c ă , a r g u m e n t a r e şi c o mu n i c a r e | 9
ocolată cu 3 lei şi o îngheţată cu 2 lei, atunci voi raţiona că trebuie să plătesc
total 5 lei. Cei 5 lei nu sunt evidenţi „din prima", sunt rezultatul unei gândiri.
;ntru a şti cât costă respectivele produse trebuie să gândeşti, adică să faci un
ţionament de tip adunare. Raţionamentele sunt peste tot în viaţa noastră:
ebuie să gândim cum ne îmbrăcăm, ce mâncăm etc. Orice acţiune pe care
mează să o întreprindem are la baza ei un raţionament (chiar dacă nu
plicit).
Despre toate aceste trei forme va fi vorba în această carte. Voi discuta, pe
nd, fiecare formă limitându-mă la a transmite informaţiile necesare
omovării examenului de bacalaureat.
înainte de asta, cred că merită să vă fac atenţi asupra a două observaţii:
1. Lucrul fundamental în privinţa oamenilor este că, indiferent de sexul,
sa, naţionalitatea, religia şi alte aspecte care îi diferenţiază pe oameni, cu
ţii au exact aceleaşi forme ale gândirii, care ne fac asemănători şi deci
spectabili. Indiferent de unde provine un om, după ce veţi fi depăşit
oblemele de limbă, vă veţi putea înţelege cu acel om la nivel logic. Din
cate, istoria ne arată că, în lumea asta, oamenii sunt prea puţin logici. Cu
imalele nu reuşim să comunicăm tocmai pentru că animalele nu au aceste
rme logice, asemănătoare cu cele ale oamenilor. Din partea animalelor,
entual, putem obţine răspunsuri „automate", bazate pe reflexele
ndiţionate.
2. Formele acestea despre care am vorbit anterior trebuie, de-a lungul
iţii unui om, „umplute". Pentru a fi cu adevărat om, trebuie ca pe întreg
rcursul vieţii să încerci să te cultivi, adică să ai grijă ca formele amintite să
cât mai pline. Reluând analogia de la începutul capitolului, aşa cum bucătar
n nu este cel care are o bucătărie complet utilată şi mii de reţete, ci cel care
teşte bine, om cu adevărat nu este cel care are formele gândirii goale, ci cel
re de-a lungul vieţii încearcă să folosească aceste forme. Atunci când cineva
/aţă ceva (orice), cel mai avantajat din învăţare este chiar cel care învaţă: nu
:e altceva decât să-şi umple aceste forme ale gândirii, să devină om cu
evărat.
Niciodată nu învăţaţi pentru alţii (părinţi, profesori), întotdeauna învăţaţi
ntru voi înşivă.
Capitolul 2. Termenii
2.1. Structura unui termen
Dacă privim lumea în care trăim, deşi poate părea complexă şi complicată,
totuşi ea nu este haotică. în această lume, vedem şi găsim lucruri de acelaşi fel,
iar fiecare categorie de lucruri poartă câte un nume. Priviţi orice obiect pe care
îl aveţi în apropiere. De exemplu, dacă închideţi cartea pe care o aveţi în mână
şi o priviţi, veţi observa că numele de „carte" vă vine în minte. Dacă încercaţi
să blocaţi această numire pe care mintea voastră o face automat, veţi observa
că de data aceasta doar priviţi „în gol", fără să înţelegeţi ce priviţi.
Lucrurile lumii poartă câte un nume, nume care ne permite nouă
oamenilor să trăim într-o lume comună. Folosim cuvântul „câine" pentru a
numi toţi câinii din lumea asta [reali sau imaginari) şi acest cuvânt este cea
mai simplă modalitate prin care cineva începe să gândească ceva despre
această categorie de fiinţe. Noi oamenii etichetăm lucrurile, iar această'
etichetare este cea mai simplă modalitate prin care noi oamenii gândim ceva
despre lumea în care trăim. în logică, această structură prin care noi
numim lucrurile se numeşte termen.
Orice termen are trei părţi:
1. Partea lingvistică. Este formată din cuvântul sau grupul de cuvinte din
care este format termenul respectiv. Aceste cuvinte pot fi scrise sau rostite.
2. Partea cognitivă. Este reprezentată de noţiunea respectivei categorii
de lucruri, de ceea ce înţelegem noi atunci când folosim termenul respectiv. De
exemplu, pentru a putea folosi cuvântul „câine", trebuie să avem în prealabil
conceptul, noţiunea de câine („cognitio" în latină înseamnă cunoaştere).
3. Partea ontologică. Este reprezentată de toate lucrurile care pot fi
numite cu termenul respectiv. De exemplu, partea ontologică a termenului
„câine" este alcătuită din toţi câinii, reali sau doar imaginaţi, care există în
lume („ontos" - în greacă înseamnă ceea ce este, iar „logos” ştiinţă).
2.2. Intensiunea şi extensiunea unui termen
Cuvintele prin care sunt exprimaţi termenii diferă de la o limbă la alta.

Trecând dincolo de partea lingvistică (cuvinte), pentru o corectă folosire a
unui termen este important să ştim ce numeşte respectivul termen şi ce
proprietăţi ale obiectelor numite trebuie gândite de către cel care foloseşte
L o g i c ă , a r g u me n t a r e şi c o m u n i c a r e | 11
rmenul respectiv. Oamenii s-ar înţelege mult mai bine dacă ar fi capabili să
eacă dincolo de orgoliul limbii pe care o vorbesc. Cred că multe dintre
•rturile oamenilor provin din faptul că nu reuşesc să treacă dincolo de
ivintele pe care le folosesc.
In logică, toate obiectele numite de un termen alcătuiesc extensiunea
u sfera termenului respectiv. Proprietăţile pe care cineva le gândeşte
unei când foloseşte un anumit termen se numesc intensiunea termenului
spectiv. De exemplu, extensiunea termenului „câine" este formată din toţi
inii din lume reali sau imaginari. Intensiunea termenului „câine” este
rmată din proprietăţile pe care cineva le gândeşte despre câini. Pentru mine,
tensiunea termenului de „câine" este:
- este un animal,
- este patruped,
- latră etc.
Am putea reprezenta cele spuse mai sus astfel:
J are -i picioare
f -Şatra.
muşca
C -etc.
y ,Co
Mulţimea câinilor
î
Partea cognitivă partea lingvistică partea ontologică
(intensiunea) (extensiunea)
Termenii sunt legaţi între ei, deoarece conceptele lucrurilor în

noaşterea umană sunt interconectate. în înţelegerea noastră, noţiunile sunt
mjate sub forma unei piramide (a conceptelor). în cunoaştere, la baza
amidei sunt noţiunile individuale, iar spre vârful ei noţiunile devin tot mai
ierale.
Câine negru Câine alb
Pornind de la un termen, putem forma noi termeni, modificând

intensiunea, respectiv extensiunea termenului respectiv.
Dacă mai adaug o proprietate intensiunii unui termen (deci intensiunea
termenului creşte) vom obţine un termen nou. Acest nou termen se va referi la
mai puţine obiecte decât termenul iniţial, deci va avea o extensiune mai mică
decât termenul iniţial.
De exemplu, dacă termenului „câine" îi adaug proprietatea de „negru",
atunci obţin un nou termen: „câine negru". Acest termen are intensiunea mai
mare decât termenul iniţial (are în plus proprietatea de negru), dar are
extensiunea mai mică decât termenul iniţial (deoarece câinii negri sunt doar o
parte a câinilor).
Unui termen pot să îi retrag o proprietate. în acest caz, intensiunea
termenului obţinut este mai mică decât intensiunea termenului iniţial, iar
extensiunea termenului nou este mai mare decât extensiunea termenului
iniţial. Dacă unui termen i se retrage o proprietate, atunci intensiunea va
scădea, iar extensiunea va creşte.
în acest caz, va fi invers decât în exemplul de mai sus. Dacă termenului de
„câine negru” îi retrag proprietatea „negru" atunci obţin un nou termen, acela
de „câine". Acest termen are intensiunea mai mică (proprietatea „negru” nu
mai face parte din intensiune) şi extensiunea mai mare (termenul se referă la
toţi câinii, nu doar la cei negri).
Aşadar, vom avea următoarele reguli prin care putem să modificăm
1111 termen:
1. dacă intensiunea creşte «—» extensiunea scade;
2. dacă intensiune scade «—» extensiunea creşte.
L o g i c a , a r g u m e n t a r e şi c o mu n i c a r e | 13
E X E R C IŢ II R EZ O L V A T E
La bacalaureat, un exerciţiu Ia SI A, ar putea fi de tipul:

• Elementele constitutive ale unui termen sunt:
a, b, c, d) - răspunsul corect: partea lingvistică, cognitivă şi ontologică.
• Partea (1) lingvistică/ (2) cognitivă/ (3) ontologică a unui termen este:
a, b, c, d) răspunsul corect: (1) cuvântul sau cuvintele/ (2) noţiunea sau
conceptul/(3) lucrurile numite de termenul respectiv.
• (1) Intensiunea/ (2) extensiunea unui termen este:
a, b, c, d) răspuns corect: (1) proprietăţile obiectelor/ (2) obiectele
numite de termenul respectiv.
• (1) Intensiunea/ (2) extensiunea termenului {câine) este:
a, b, c, d) răspuns corect (1) proprietăţile (câinilor) /(2) toţi (câinii).
• Dacă termenului „culegere de probleme" i se adaugă proprietatea „de
logică "atunci:
a, b, c, d) răspuns corect: intensiunea creşte, extensiunea scade.
• Dacă termenului „culegere de probleme" i se retrage proprietatea „de
probleme" atunci
a, b, c, d) răspuns corect: intensiunea scade/ extensiunea creşte.
• Termenii 1 = pâine cu cereale, 2 - pâine, 3 =produs de panificaţie, 4 =
aliment suni ordonaţi
a, b, c, d) răspuns corect: crescător după extensiune/ descrescător
după intensiune
Explicaţie: Pentru o astfel problemă, cel mai simplu

:te de văzut cum sunt ordonaţi termenii în funcţie de
rtensiunea lor. Odată depistat acest lucru, vom şti că
îpă intensiune sunt ordonaţi exact invers.
In cazul exemplului de mai sus, extensiunile celor
itru termeni se reprezintă astfel:
Observăm că cei patru termeni sunt ordonaţi crescător după extensiune
e la termenul 1 cu extensiunea cea mai mică, până la termenul 4 cu
tensiunea cea mai mare), deci sunt ordonaţi descrescător după intensiune.
Explicaţia modului în care termenii sunt ordonaţi după intensiune este
mătoarea: Toate proprietăţile „pâinii" (2) pot fi atribuite şi „pâinii cu
reale" (1), invers însă nu. Deci intensiunea termenului „pâine cu cereale" (1)
te mai mare decât intensiunea termenului „pâine" (2). Analog, deducem că
tensiunea termenului 2 este mai mare decât a termenului 3, care este mai
1| S i n t e z e teoretice
mare decât a termenului 4. Deci termenii din problemă sunt ordonaţi
descrescător după intensiune.
Pe piramida conceptelor s-ar reprezenta astfel:
Pentru a nu complica inutil lucrurile, pentru un astfel de exerciţiu, cred că

cel mai simplu este să depistaţi cum sunt ordonaţi termenii după extensiune şi
să precizaţi că după intensiune sunt ordonaţi invers.
EXERCIŢII:
INTENSIUNEA, EXTENSIUNEA unui termen (subiectul I A la bac)'
1. Extensiunea este un element din structura unui termen care:

a. reprezintă componenta cognitivă a termenului
b. reprezintă componenta lingvistică a termenului
c. se referă Ia însuşirile esenţiale care definesc obiectele pe care le
reprezintă termenul
d. se referă la totalitatea obiectelor pe care le reprezintă termenul
2. Dacă termenului roman i se adaugă proprietatea istoric:
a. intensiunea termenului creşte
b. extensiunea termenului creşte
c. extensiunea termenului rămâne neschimbată
d. intensiunea termenului scade
3. Eliminând termenului animal sălbatic proprietatea sălbatic:
a. intensiunea creşte, iar extensiunea scade
b. extensiunea creşte iar intensiunea scade
c. intensiunea nu se modifică, iar extensiunea creşte
d. extensiunea nu se modifică, iar intensiunea creşte
L Dacă termenului mamifer i se adaugă proprietatea carnivor:
a. extensiunea termenului creşte
b. intensiunea termenului scade
c. extensiunea termenului scade
d. intensiunea termenului rămâne neschimbată
1. Dacă termenului gest spontan i se elimină proprietatea spontan, atunci
a. creşte intensiunea termenului şi extensiunea scade
b. intensiunea termenului scade şi extensiunea creşte
c. creşte atât extensiunea termenului cât şi intensiunea acestuia
d. intensiunea şi extensiunea termenului scad
Extensiunea unui termen se referă Ia:
a. proprietăţile esenţiale ale elementelor clasei reflectate
b. înţelesul termenului
c. o parte din elementele clasei la care se referă termenul
d. toate elementele clasei la care se referă termenul
Intensiunea este un element din structura unui termen care:
a. reprezintă componenta lingvistică a termenului
b. reprezintă cuvântul sau grupul de cuvinte prin care se exprimă
termenul
c. se referă la totalitatea obiectelor care formează o clasă de obiecte
d. reprezintă însuşirile definitorii ale obiectelor unei clase de obiecte
Intensiunea este un element din structura unui termen care:
a. se referă la totalitatea obiectelor pe care le reprezintă termenul
b. se referă la însuşirile esenţiale care definesc obiectele pe care le
reprezintă termenul
c. reprezintă cuvântul sau grupul de cuvinte prin care este numit
termenul
d. reprezintă componenta ontologică a termenului
Intensiunea termenului calculator este constituită din totalitatea:
a. caracteristicilor obiectelor care formează extensiunea termenului
b. obiectelor ale căror caracteristici formează extensiunea termenului
c. relaţiilor dezvoltate de obiectele din extensiunea termenului
d. manifestărilor interioare/exterioare ale obiectelor din extensiunea
termenului
) I Sinteze teoretice
10. Seria de termeni corect ordonaţi crescător, în funcţie de intensiunea lor,
este:
a. vertebrat, pisică, mamifer, felină
b. vertebrat, felină, pisică, mamifer
c. vertebrat, mamifer, felină, pisică
d. pisică, felină, mamifer, vertebrat
11. Seria de termeni ordonaţi crescător din punct de vedere intensional este:
a. animal, urs, urs polar, animal sălbatic
b. animal, animal sălbatic, urs, urs polar
c. animal sălbatic, animal, urs, urs polar
d. animal, animal sălbatic, urs polar, urs
12. Intensiunea termenului raţionament valid se referă la:
a. totalitatea raţionamentelor valide
b. proprietăţile definitorii ale elementelor ce aparţin sferei termenului
raţionament valid
c. raţionamentele deductive şi raţionamentele inductive
d. însuşirile comune ale elementelor din sfera termenului raţionament
13. Extensiunea termenului prăjitură este formată din:
a. totalitatea prăjiturilor
b. savarine, amandine
c. zahăr, făină, ouă, rom
d. totalitatea consumatorilor
(rezolvare: l-d; 2-a; 3-b; 4-c; 5-b; 6-d; 7-d; 8-b; 9-a; 10-c; 11-b; 12-b; 13-a)
2.3. T ipuri de termeni
Revenind la analogia cu bucătăria de la începutul cărţii, putem spune că,

aşa cum există mai multe tipuri de vase în care pregătim mâncarea, există mai
multe tipuri de termeni. Şi aşa cum în bucătărie, un anumit tip de vas este mai
potrivit pentru un anumit tip de mâncare, este bine să cunoaştem diferitele
tipuri de termeni pentru a putea numi cât mai corect lumea în care trăim. Nu
trebuie să uitaţi că importantă este folosirea termenilor, iar un termen poate fi
folosit într-un anumit mod într-o situaţie, şi în alt mod în altă situaţie. Doresc
să spun că un cuvânt sau un grup de cuvinte poate să fie într-o situaţie un
termen de un anumit tip, iar în altă situaţie de alt tip. Nu întotdeauna, toată
lumea este de acord că un cuvânt sau un grup de cuvinte reprezintă un anumit
tip de termen. Cu toate acestea, la examenul de bacalaureat nu vor exista astfel
de situaţii ambigue.
Dacă luăm în considerare extensiunea unui termen, putem avea
următoarele clasificări ale termenilor:
L o g i c ă , a r g u m e n t a r e ş i c o m u n i c a r e | 17
_______
a) Termeni vizi şi termeni nevizi

Un termen este nevid dacă se referă la un lucru care există sau a existat în
ealitate. Un termen este vid dacă numeşte un lucru care nu este real şi
liciodată nu a fost real. Termenii „câine”, „cal", „casă" sunt termeni nevizi,
eoarece există astfel de lucruri în realitate. însă, lumea oamenilor este
lcătuită şi din lucruri imaginate de către om, nu doar din lucrurile percepute
rin simţuri. Astfel termenii „hobbit", „centaur" etc. sunt vizi. Lucrurile
esemnate de către aceşti termeni „trăiesc" doar în imaginaţia oamenilor şi de
ceea astfel de termeni se numesc factual-vizi. Unii termeni numesc lucruri
are nici măcar în imaginaţia oamenilor nu pot exista. Aceşti termeni se
urnesc logic-vizi. De exemplu „cerc-pătrat", „babă-tânără", „roşu de culoare
Ibastră" etc. sunt termeni logic vizi şi nu are rost să încercaţi să vă imaginaţi
im arată obiectele respective, pentru că nu veţi reuşi.
Termen nevid Termen vid
Obiecte reale ' Obiecte nereale

(imaginare sau imposibile)
b) Termeni singulari şi termeni generali

Atunci când ne referim la o categorie de obiecte de acelaşi fel, avem de-a
ce cu un termen general. Dacă ne referim doar la un obiect, avem de-a face
un termen singular. Dacă există mai multe obiecte de acelaşi tip care pot fi
imite cu acelaşi nume, atunci avem un termen general. Dacă există'doar un
igur lucru care poate fi numit cu numele respectiv, atunci termenul este
îgular.
De exemplu, termenul „câine" este general, pe când termenul „câinele
3u Barni” este unul singular. Termenii „sirena Ariei", „hobbitul Frodo" etc.
nt termeni singulari (şi vizi). Termenul „hobbit" şi „sirenă" (din poveşti)
nt generali (şi vizi).
»| Sinteze teoretice
Termen singular
Termenul se referă la Termenul se referă

o categorie de obiecte la un singur obiect
c) Termeni colectivi şi termeni distributivi

Un termen este colectiv dacă se referă la o mulţime de obiecte sau de
lucruri, dar nu se referă la flecare obiect din respectiva mulţime. Un termen
colectiv numeşte o „gaşcă”. De exemplu, dacă spun „echipa de fotbal CFR Cluj”
mă refer la mulţimea jucătorilor din respectiva echipă. Termenul însă nu se
referă la fiecare jucător în parte, deoarece nu pot să numesc un anumit jucător
cu denumirea „echipa de fotbal CFR Cluj”.
Un termen este distributiv, dacă se poate aplica oricărui element din-,
extensiunea termenului. De exemplu, dacă spun „jucător în echipa CFR Cluj”?
atunci avem de-a face cu un termen distributiv, deoarece orice jucător aş lua
din extensiunea termenului pot să-l numesc cu termenul de mai sus.
Eticheta pe care scrie „Echipa de fotbal CFR Cluj" nu o pot „distribui”
fiecărui jucător din echipă; eticheta pe care scrie „jucător la CFR Cluj" o pot
„distribui" fiecărui jucător din echipă.
Temeni precum „familie", „bibliotecă", „pădure", „roi de albine", „cutie de
chibrituri" etc. sunt termeni colectivi.
d) Termeni vagi şi termeni precişi

Un termen este vag dacă nu ştim cât de mult „se întinde" extensiunea
respectivului termen. în cazul unui termen vag există obiecte de care nu
suntem siguri dacă fac parte din extensiunea termenului sau nu. De exemplu,
termenul „om inteligent" sau „fată frumoasă" sunt termeni vagi. Nu ştim cu
exactitate toate obiectele din care este formată extensiunea acestor termeni.
Un termen este precis dacă putem decide cu exactitate dacă un obiect
face parte din extensiunea termenului sau nu. De exemplu, termenul „câine”
este un termen precis. Orice obiect ai lua din lumea aceasta, ai putea să decizi
dacă face parte sau nu din extensiunea termenului. Orice lucru ai lua din
lumea asta vei şti dacă este câine sau nu.
Extensiunea termenului este bine Extensiunea termenului nu este bine
definită definită
In funcţie de intensiunea unui termen (adică în funcţie de proprietăţile

obiectelor numite de termenul respectiv) putem avea următoarele tipuri de
:ermeni:
e) Term eni absoluţi şi termeni relativi

Un termen este absolut dacă intensiunea (proprietăţile) se poate „aplica"
)biectelor din extensiune, fără ca proprietăţile intensiunii să facă referire la
:eva exterior obiectelor numite. De exemplu, termenul „câine” este absolut,
•
’roprietăţile pe care le gândesc atunci când folosesc termenul „câine”, pot să
e enunţ despre orice câine.
Un termen este relativ dacă intensiunea face apel la ceva exterior
)biectelor numite (un reper), prin care obiectele numite sunt ceea ce sunt. De
îxemplu, termenul „câinele meu” este un termen relativ. Oricâte proprietăţi aş
ivea în intensiunea acestui termen este obligatoriu să am şi proprietăţi care se
eferă la legătura dintre mine şi respectivul câine (altfel nu ar mai fi câinele
neu).
Un termen este absolut dacă obiectele numite se definesc prin ele însele.
Jn termen este relativ dacă obiectele numite se definesc prin ceva exterior lor.
Termenul „mamă” este unul relativ. în intensiunea termenului „mamă”
rebtiie să precizăm şi proprietatea că are cel puţin un „copil”, pentru că altfel
iu putem vorbi de termenul de „mamă". Relativi sunt şi termenii de „fiu”,
tată”, „căţelul meu" etc.
Termeni absoluţi sunt termeni precum: „câine”, „cal", „casă" etc. Termenul
hobbitul meu" este un termen relativ, singular, vid, precis, distributiv!
’ermeni precum „(la) stânga", „(la) dreapta”, „sinonim", „antonim" etc. sunt
ermeni relativi pentru că se definesc pornind de la ceva exterior lor. Nu există
•„stânga" absolută, ci eşti la „stânga” doar în raport cu un reper faţă de care
•şti la stânga. La fel nu există un „sinonim" absolut, doar sinonimul unui
uvânt.
Pentru a fi mai uşor de înţeles, când este vorba de termeni relativi,
;ândiţi-vă la Tom şi Jerry. Aceste două personaje de desen animat apar doar
ÎO | S i n t e z e teoretice
împreună, se definesc unul prin celălalt, iar un desen animat în care să apară
doar unul dintre cei doi ar fi fără farmec.
Pentru a fi înţeleşi termenii relativi, acestora trebuie să li se mai
precizeze acel ceva exterior lor, prin raportare la care termenul se defineşte.
De exemplu, dacă eu afirm: „Am văzut pe stradă un soţ", întrebarea firească
care se pune este „pe soţul cui l-ai văzut pe stradă?" Pentru a înţelege acest
termen, va trebui să precizez numele soţiei al cărei soţ este.
Termen relativ Termen absolut
t -
A = ------ ► j B - ----- ► +
Z t
Intensiunea (proprietăţile) se referă Intensiunea (proprietăţile) se referă
la o relaţie între două clase sau obiecte la o clasă de obiecte
f) Termeni abstracţi şi termeni concreţi

Obiectele pe care le semnificăm prin termenii noştri pot face parte din
mai multe lumi, nu doar din realitatea în care noi oamenii trăim. De exemplu,
hobbiţii fac parte din altă lume decât fac parte câinii. Un termen este concret
dacă se referă la un obiect sau clasă de obiecte, indiferent dacă acestea sunt
reale sau nu. Termenii „câine", „casă”, „cal” sunt concreţi şi nevizi după
clasificarea anterioară. Dar şi termenii de „hobbit" sau „centaur" sunt termeni
concreţi, deşi vizi după clasificarea anterioară.
Termenii care numesc o proprietate a unei clase de obiecte se numesc
termeni abstracţi. Astfel „frumuseţea", „curajul", „inteligenţa” „micimea",
„tinereţea", „bătrâneţea", „dreptatea", „egalitatea", „fraternitatea" etc. sunt
abstracţi.
Pentru a face această distincţie este important modul în care cineva
foloseşte respectivul termen. De exemplu, numerele sunt concepte abstracte.
Nicăieri în lumea aceasta nu există „trei" (care este un termen abstract). Există
trei mese, trei scaune, trei câini, dar niciodată „trei”. în schimb, dacă spun
„numărul trei” atunci mă găsesc în domeniul matematicii şi am de-a face cu un
termen concret care există în matematică.
Termenul „frumos” este concret, termenul „frumuseţe" este abstract;
„bătrân" - concret, „bătrâneţea" - abstract; „curat” - concret, „curăţenia” -
abstract; „inteligent" - concret, „inteligenţa"- abstract etc.
Un termen abstract este singular, el numeşte o singură proprietate a
lucrurilor.
g) Termeni pozitivi şi termeni negativi.
Un termen este pozitiv clacă intensiunea termenului indică anumite
alităţi pe care obiectele desemnate de termenul respectiv le au. Un termen
ste negativ dacă intensiunea indică anumite deficienţe, lipsuri ale
espectivelor obiecte. De exemplu, termenul „frumos" este unul pozitiv,
ermenul „urât" este unul negativ. Termenii „nevăzător", „şchiop", „nedrept"
tc. sunt de asemenea negativi. (Termenul „cal" îl vom considera pozitiv, deşi
u este o calitate să fii cal!)
h) Termeni simpli şi termeni compuşi

Un termen este simplu dacă este format dintr-un singur cuvânt. De
xemplu, termenul „triunghi" este un termen simplu, termenul „triunghi
soscel” este un termen compus, deoarece este format din două cuvinte.
Tipuri de termeni
/ \
după extensiune după intensiune
vizi / nevizi absoluţi / relativi

singulari / generali concreţi / abstracţi
colectivi / distributivi pozitivi / negativi
precişi / vagi simpli / compuşi
E X E R C IŢ II R E Z O L V A T E
La bacalaureat, la SI A o problemă ar putea fi de tipul:

• Din punct de vedere (1) intensional, (2) extensional termenul „profesor
exigent" este:
a), b), c), d) răspuns corect: din punct de vedere intensional: absolut,
concret, pozitiv, compus.
Din punct de vedere extensional: nevid, general, distributiv, precis.
La acest tip de exerciţii trebuie să fiţi foarte atenţi dacă se cere o
asificare intensională sau una extensională. Uneori, în variantele de răspuns,
ar a fi mai multe răspunsuri corecte, dar unele răspunsuri sunt corecte după
itensiune, iar altele după extensiune.
De exemplu, în problema de mai jos:
• Din punct de vedere extensional, termenul de „familie” este:
a) absolut
b) concret
c) pozitiv
d) colectiv
par a fi toate răspunsurile corecte. Dar termenul „familie" este absolut,
concret, pozitiv (şi simplu) din punct de vedere intensional. Aşadar, singurul
răspuns corect al problemei de mai sus este d). Adică din punct de vedere
extensional, termenul „familie” este colectiv (şi nevid, general, precis).
Aşa cum am avertizat încă de la începutul acestui capitol, un termen, în
funcţie de situaţia în care este folosit (în funcţie de „universul de discurs”),
poate fi de un fel sau de alt fel. în clasificările ele mai jos am considerat un
univers de discurs cât mai larg cu putinţă şi am pus între paranteze
clasificările care ar putea fi considerate şi altfel.
• Termenul „echipa de baschet a liceului"este:
Din punct de vedere extensional: (nevid), (general), colectiv, precis.
- Din punct de vedere intensional: relativ, concret, pozitiv, compus.
• Termenul „zmeul zmeilor’este:
- Din punct de vedere extensional: factual-vid, singular, distributiv,
precis.
Din punct de vedere intensional: relativ, concret, negativ, compus.
Termenul „cel mai mare număr natural" este:
- Din punct de vedere extensional: logic vid, singular, distributiv, precis
Din punct de vedere intensional: (relativ), (concret), pozitiv, compus
• Termenul „sinonim" este
Din punct de vedere extensional: nevid, general, distributiv, precis
- Din punct de vedere intensional: relativ, concret, pozitiv, simplu.
E X E R C IŢ II:
T IP U L T E R M E N IL O R (Sub I A Ia hac)
1. Termenul „nelegitimitate politică" este clin punct de vedere intensional:

a. pozitiv, compus
b. pozitiv, simplu
c. negativ, compus
d. negativ, simplu
L o g i c ă , a r g u me n t a r e şi c o mu n i c a r e \ 23
2. Din punct de vedere intensional, termenul carte este:
a. negativ
b. concret
c. relativ
d. abstract
3. Din punct de vedere extensional, termenul familie este:
• a. concret
b. singular
c. colectiv
d. distributiv
4. Este logic negativ următorul termen:
a. negustor
b. nepăsător
c. negociator
d. neurolog
5. Termenul generos este din punct de vedere intensional:
a. general, vid, compus, pozitiv
b. simplu, relativ, pozitiv, concret
c. nevid, general, simplu, absolut.
d. pozitiv, concret, absolut, simplu
6. Termenul roi de albine este, după extensiune:
a. simplu
b. vid
c. colectiv
d. negativ
7. Din punct de vedere intensional, termenul „văr prim ar” este:
a. relativ, concret, pozitiv, compus
b. absolut, concret, pozitiv, simplu
c. absolut, abstract, negativ, compus
d. relativ, abstract, negativ, simplu
8. Din punct de vedere extensional, termenul „clasă de elevi" este:
a. nevid, general, colectiv, precis
b. vid, singular, distributiv, precis
c. vid, general, colectiv, vag
d. nevid, singular, distributiv, vag
24 | S i n t e z e teoretice
9. Termenul „echipă de handbal" este, din punct de vedere extensional:
a. vid, singular, distributiv, vag
b. nevid, general, distributiv, vag
c. nevid, general, colectiv, precis
d. vid, singular, colectiv, precis
10. Din punct de vedere intensional, termenul cozonac este:
a. absolut, concret, pozitiv, simplu
b. abstract, general, pozitiv, nevid
c. relativ, concret, pozitiv, precis
d. nevid, concret, general, simplu
11. Din punct de vedere intensional, termenul intelectual este:
a. negativ
b. distributiv
c. general
d. pozitiv
12. Din punct de vedere extensional, termenul trandafir este:
a. vid, singular, colectiv, precis ,
b. nevid, general, distributiv, precis
c. singular, nevid, colectiv, vag
d. general, vid, distributiv, vag
13. Din punct de vedere extensional, termenul mamifer acvatic este:
a. vid, singular, colectiv, precis
b. nevid, general, distributiv, precis
c. nevid, singular, colectiv, vag
d. vid, general, distributiv, vag
14. Din punct de vedere extensional, termenul roi de albine este:
a. vid, general
b. nevid, singular
c. distributiv, general
d. nevid, colectiv
15. Din punct de vedere extensional, termenul echipă de fotbal este:
a. absolut, general, distributiv, precis
b. abstract, singular, compus, vag
c. nevid, general, colectiv, precis
d. compus, general, colectiv, vag
(rezolvare: 1-c; 2-b; 3-c; 4-b; 5-d; 6-c; 7-a; 8-a; 9-c; 10-a; 1l-d; 12-b; 13-b; 14-d; 15-c)
2.4. R aporturi logice între doi termeni
Până acum, în lecţiile de faţă am luat în considerare doar de un termen.

Insă, în gândirea noastră termenii nu sunt izolaţi, ci există legături între ei.
Pentru a studia legăturile dintre doi termeni, trebuie să luăm în considerare
extensiunea lor, adică mulţimea la care ei se referă.
. Cel care a reprezentat pentru prima dată extensiunea unui termen
asemenea unei mulţimi adică cu o figură închisă (cea mai simplă figură închisă
fiind cercul] a fost matematicianul L. Euler. De aceea, metoda de reprezentare
îi poartă numele. Metoda acestuia a devenit atât de obişnuită, astfel încât de
fiecare dată când reprezentăm mulţimi sau extensiuni de termeni folosim
metoda Euler.
Pentru ca între doi termeni să existe un raport extensional, ei trebuie să
se afle în acelaşi domeniu (univers de discurs). De exemplu, este impropriu să
spunem că există un raport între termenul „cal" şi termenul „triunghi" pentru
că cei doi temeni se află în domenii diferite. Universul de discurs al termenului
„cal”, îl reprezintă contextul în care ne aflăm atunci când folosim acest termen,
şi care este (de obicei) cel al animalelor. Universul de discurs al termenului de
„triunghi" este cel al figurilor geometrice. Deci, între termenii „cal" şi
„triunghi" vom considera că nu există niciun raport, pentru că ei sunt în
universuri de discurs diferite. La fel, nu există niciun raport între termenii
„număr" şi „culoare", sau „planete" şi „elevi" etc. în aceste cazuri, este ca şi cum
ai încerca să compari două mulţimi desenate pe două foi diferite.
Universul de discurs = Universul de discurs =

animale Figuri geometrice
^ ^ ^ u n g h i^ ^
■ O
In cazul de mai sus, dacă vom considera un univers de discurs suficient de
nare astfel încât să cuprindă şi extensiunea termenului de „cal", dar şi
!xtensiunea termenului de „triunghi", atunci putem considera că există un
aport între cei doi termeni. De exemplu, dacă universul de discurs considerat
;ste al lucrurilor existente, atunci între termenii „cal" şi „triunghi" există un
aport. în astfel de cazuri, între termenii care par a exista în universuri de
liscurs diferite, putem considera că există un raport, doar dacă se precizează
oarte clar universul de discurs comun celor doi termeni.
Revenind la termenii între care există un raport, observăm că există două
tipuri de raporturi. Cei doi termeni pot să se refere la lucruri comune sau la
lucruri diferite. Dacă extensiunile celor doi termeni (mulţimile desemnate de
cei doi termeni) au elemente comune, vorbim de raporturi de concordanţă;
dacă nu au elemente comune, atunci vorbim de raporturi de opoziţie.
1. Raporturi de concordanţă - în cazul raporturilor de concordanţă nu
mai este necesar să desenăm universul de discurs pentru că este evident că
extensiunile termenilor se află în acelaşi domeniu, din moment ce au elemente
comune.
a) raport de identitate - avem atunci când extensiunile celor doi termeni
sunt egale. Termenii sunt identici dacă fac referire la aceeaşi mulţime, deşi nu
sunt formaţi din aceleaşi cuvinte! De multe ori, pentru a vă face înţeleşi
trebuie să vă referiţi la acelaşi lucru folosind alte cuvinte.
Raportul de identitate se reprezintă astfel:
V
B
Exemple de termeni aflaţi în raport de identitate şi care se reprezintă ca

mai sus:
A = număr par, B = număr divizibil cu 2
A = major, B = persoană care a împlinit 18 ani etc.
b) raport de ordonare avem atunci când extensiunea unui termen este

inclusă în extensiunea celui de-al doilea termen. în acest caz primul termen se
numeşte „specie" (şi este termen subordonat), pe când cel de-al doilea termen
se numeşte „gen” (şi este termen supraordonat).
Raportul se reprezintă astfel:
A - specie (termen subordonat)
B - cen [termen supraordonat]
Exemple de termeni aflaţi în raport de ordonare:

A = cal; B =animal - termenul de „cal" este o specie a genului „animal”;
A =elev; B = om - termenul de „elev” este o specie a termenului „om".
c) raport de încrucişare avem atunci când extensiunile celor doi terme
au elemente comune şi necomune.
Exemple de termeni aflaţi în raport de încrucişare:

A = elev;
B = sportiv (există elevi care nu sunt sportivi, elevi care sunt sportivi şi
;portivi care nu sunt elevi).
A = român;
B = profesor..
2. Raporturi de opoziţie avem atunci când extensiunile celor doi terme

iu au elemente comune. în acest caz, uneori, este bine să se precizeze, să se
eprezinte şi universul de discurs. (Cu toate acestea, la examenul de
acalaureat, se va reprezenta universul de discurs doar dacă se cere în mod
xplicit acest lucru ! La examenul de bacalaureat reprezentările se fac ca în
esenul din dreapta.)
a) raport de contrarietate avem între doi termeni ale căror extensiun
u au elemente comune, dar universul de discurs nu este alcătuit doar din
^tensiunile celor doi termeni.
U = univers de discurs
Exemple de termeni aflaţi în raport de contrarietate:

A = cal; B = vacă (universul de discurs - U = animal sau mamifer)
A =„stejar" B = „fag" (U = copac)
b) raport de contradicţie avem între doi termeni ale căror extensiuni nu

elemente comune, iar universul de discurs este alcătuit doar din
tensiunile celor doi termeni.
• | Sinteze teoretice
Exemple de termeni aflaţi în raport de contradicţie:

A =„cal"; B =„animal care nu este cal” (U =animal);
A =„stejar” ; B = „copac care nu este stejar" (U = copac);
A =„minor"; B = „major".
E X E R C IŢ II R E Z O LV A T E
La SI A o întrebare ar putea fi de tipul:

între termenii: „stejar" şi „fag" există un raport de:
a), b), c), d) răspuns corect: contrarietate (sau opoziţie)
De exemplu, între termenii de mai jos există raporturile:
• „vertebrat", „nevertebrat" - raport de contradicţie (sau opoziţie)
„pasăre"şi „mamifer" - raport de contrarietate (sau opoziţie)
• „ţară europeană" şi „ţară dezvoltată" raport de încrucişare (sau
concordanţă)
• „brad" şi „conifer" - raport de ordonare,
• „Bucureşti" şi „capitala României" - raport de identitate (sau
concordanţă)
La SI B va veni o problemă cu raporturi între 4 termeni. Datele problemei
vor indica tipurile de raporturi care există între cei patru termeni, iar cerinţa
va fi să reprezentaţi prin metoda diagramelor Euler raporturile între cei patru
termeni. Apoi, pe baza reprezentării, se va cere să se precizeze dacă anumite
propoziţii sunt adevărate sau false.
De exemplu, la bacalaureatul din august 2017, a venit următoarea
problemă:
Subiectul 1 B. Fie termenii A, B, C şi D, astfel încât termenul A se află în

raport de încrucişare cu termenul B şi în opoziţie cu termenul D. Termenul B
este supraordonat termenului D. Termenul C este specie atât pentru A cât şi
pentru B însă nu are elemente comune cu l).
1. Reprezentaţi, prin metoda diagramelor Euler, pe o diagramă comună,
raporturile logice dintre cei patru termeni. (4 puncte)
2. Stabiliţi, pe baza raporturilor existente între termenii A, B, C, D, care
dintre următoarele propoziţii sunt adevărate şi care sunt false (notaţi
propoziţiile adevărate cu litera A, iar
propoziţiile false cu litera F):
a. Toţi C sunt A.
• b. Unii A nu sunt B.
c. Niciun D nu este B.
d. Unii C sunt B.
e. Toţi A sunt D.
f. Unii D sunt B (6 puncte)
Citiţi foarte atent datele problemei; fiind o problemă lungă, există riscul să
pierdeţi din vedere unele informaţii.
Nu confundaţi raportul de subordonare cu cel de supraordonare, nu
confundaţi specia şi genul!
Dacă în datele problemei se precizează că între doi termeni există raport
de contradicţie, cred că e mai simplu începeţi desenul cu reprezentarea acestui
raport.
Dacă între doi termeni este un raport de opoziţie, cred că cel mai simplu
de reprezentat este raportul de contrarietate.
Pentru a rezolva problema, reprezentăm pe rând datele problemei. Prima
informaţie este că A şi B sunt în raport de încrucişare, deci cei doi termeni se
reprezintă astfel:
(Pe foaia de examen nu reprezentaţi şi dreptunghiul! în cazul desenului de mai

sus dreptunghiul este foaia de examen!)
Următoarea informaţie îmi spune că A şi D sunt în raport de opoziţie.

Această informaţie este una mai puţin precisă decât prima informaţie. Asta
nseamnă că extensiunea lui D nu are nimic de-a face cu extensiunea lui A, şi că
ntre A şi D poate fi un raport de contrarietate sau de contradicţie. în general,
:a recomandare, raportul de contrarietate este mai uşor de reprezentat decât
:el de contradicţie, de aceea, dacă nu este specificat exact, folosiţi, de fiecare
lată când puteţi, raportul de contrarietate atunci când se cere un raport de
opoziţie. Aşadar, din cea de-a doua informaţie, plus decizia de-a folosi
contrarietatea ca raport de opoziţie, ştim că extensiunea lui D este un cerc
exterior extensiunii lui A. Aşadar avem trei posibilităţi de-a continua desenul.
Cea de-a treia informaţie ne spune că termenul B este supraordonat

termenului D, adică, cercul extensiunii lui D este inclus în cercul extensiunii lui
B. Deci desenul de mai sus poate continua doar astfel:
Următoarele informaţii îmi precizează modul în care este aşezată

extensiunea termenului C. Acesta este specie atât pentru A, cât şi pentru B,
adică extensiunea lui C este un cerc subordonat atât lui A, cât şi lui B, aflat la
intersecţia celor două mulţimi.
A \ B
( Ş o )
Ultima informaţie, în acest caz, este de prisos (este evident că C nu are

elemente comune cu D), ea nu face decât să confirme că desenul de mai sus
este unul corect.
Deci, la bacalaureat la subiectul I B, la prima cerinţă vom scrie:
„Prin metodei diagramelor Euler, pe o diagramă comună, raporturile logice
dintre cei patru termeni se reprezintă astfel: (pe foaia de examen apare desenul
de mai sus). ”
Dacă raporturile între cei patru termeni sunt reprezentate corect, atunci
este uşor de decis dacă propoziţiile de la subiectul I B cerinţa 2 sunt adevărate
sau false. De exemplu:
L o g i c ă , a r g u me n t a r e şi c o mu n i c a r e | 31
---- ----
a. Toţi C sunt A. = A - este o propoziţie adevărată (extensiunea lui C

este inclusă în extensiunea lui A]
h. Unii A nu sunt B = A - adevărată (o parte a extensiunii lui A nu este
în B)
c. Niciun D nu este B = F - falsă (întreaga extensiune a lui D este în B)
d. Unii C sunt B. = A - adevărată (întreaga extensiune a lui C face
parte din extensiunea lui B, deci şi o parte (unii C)
a acestei extensiuni face parte din D)
e. Toţi A sunt D. = F falsă (se observă pe desen că extensiunile celor
doi termeni nu au elemente comune)
f. Unii D sunt B = A - adevărată (întreaga extensiune a lui D este în
B deci şi o parte a ei (unii D) sunt în B)
La bacalaureat vom scrie, conform cerinţei, dacă propoziţiile respective
sunt adevărate sau false, fără a explica decizia pe care am luat-o. De exemplu,
pentru exerciţiul de mai sus, pe foaia de examen trebuie să apară:
(subiectul I. B. 2.)
a) -A; b) -A; c) -F; d) -A; e) -F; Q -A.
E X E R C IŢ II: R A P O R T U R I ÎN T R E 2 T E R M E N I
1. Raportul de contrarietate se stabileşte între termenii:

a. carte - carte de logică
b. elev - român
c. urs - mamifer
d. pisică - câine
l. Termenii lalea şi trandafir se află în raport de:
a. ordonare
b. încrucişare
c. opoziţie
d. concordanţă
!. Termenii „tigru" şi „leopard", ca specii ale genului „felină" se află în raport
de:
a. contradicţie
b. ordonare
c. contrarietate
d. încrucişare
2 | Sinteze teoretice
4. Raportul de contradicţie se stabileşte între termenii:
a. copil-elev
b. zăpadă - omăt
c. legal - ilegal
d. nuvelă - roman
5. Termenii „număr par" şi „număr divizibil cu 2" se află în raport de:

a. ordonare
b. încrucişare
c. contrarietate
d. identitate
6. Termenii Paris şi Roma se află în raport de:

a. contrarietate
b. ordonare
c. identitate
d. încrucişare
7. Raportul de încrucişare se stabileşte între termenii:
a. bărbat - elegant
b. cult - incult
c. profesor - profesor de filosofie
d. nea - zăpadă
8. Termenii „leu" şi „tigru", ca specii ale genului „felină", se află în raport de:
a. contradicţie
b. contrarietate
c. încrucişare
d. ordonare
9. Termenii „stilou"şi „creion" se află în raport de:

a. ordonare
b. contrarietate
c. contradicţie
d. încrucişare
10. Termenii „cadru didactic"şi „bărbat" se află în raport de:

a. ordonare
b. contrarietate
c. încrucişare
d. contradicţie
L o g i c ă , a r g u m e n t a r e şi co in uni ca re | 33
11. Termenii mamifer si vertebrat se află în raport de:
a. încrucişare
b. ordonare
c. contrarietate
d. identitate
12. Termenii Asia şi Europa ca specii ale genului continent se află în raport de:
. a. încrucişare
b. contrarietate
c. contradicţie
d. ordonare
13. Termenii/otbo/ şi handbal sunt în raport de:

a. ordonare
b. identitate
c. contradicţie
d. contrarietate
14. Termenii român şi turist se află în raport de:

a. contrarietate
b. identitate
c. ordonare
d. încrucişare
15. Termenii ciocârlie şi mierlă, ca specii ale genului pasăre căutătoare, se află
în raport de:
a. încrucişare
b. contrarietate
c. contradicţie
d. ordonare
(rezolvare: 1- d; 2-c; 3-c; 4-c; 5-d; 6- a; 7- a; 8- b; 9- b; 10- c; 11- b; 12- b; 13- d; 14- d;
15- b]
E X E R C IŢ II: R E P R E Z E N T A R E A T E R M E N IL O R P R IN M ETO D A
D IA G R A M E L O R E U L E R
Fie termenii A, B, C şi D, astfel încât termenii A şi B se află în raport de

ncrucişare şi, în acelaşi timp, ambii sunt subordonaţi termenului C; termenul
3 se află în raport de opoziţie atât faţă de termenul A, cât şi faţă de termenul B,
Iar este subordonat termenului C.
Î4 | S i n t e z e teoretice
raporturile logice dintre cei patru termeni.
propoziţiile adevărate cu litera A, iar propoziţiile false cu litera F):
a. Unii A nu sunt B.
b. Niciun B nu este D.
c. Toţi C sunt A.
d. Unii C nu sunt B.
e. Niciun A nu este B.
f. Unii D nu sunt C.
Fie termenii A, B, C si D, astfel încât termenul D este subordonat
termenului B, termenul A se află în raport de contrarietate cu D, dar de
încrucişare cu B, termenul C este subordonat termenului A şi, în acelaşi timp,
se află în raport de încrucişare cu B.
a. Unii C nu sunt A.
b. Toţi B sunt D.
c. Niciun C nu este D.
d. Unii A sunt B.
e. Toţi D sunt A.
f. Unii A sunt C.
Fie termenii A, B, C şi D, astfel încât termenii A şi B se află în raport de
încrucişare, C este specie a intersecţiei dintre A şi B, dar gen pentru D.
a. Unii D nu sunt B.
b. Toţi A sunt D.
c. Niciun C nu este D.
d. Niciun A nu este B.
e. Toţi D sunt C.
f. Toţi C sunt A.
2.5. Definirea şi clasificarea
Pentru a putea folosi un termen cât mai corect, este bine să clarificăm
intensiunea şi extensiunea acestuia. Operaţia care „pune în ordine”
intensiunea unui termen se numeşte definire, iar cea care „pune în ordine"
extensiunea unui termen se numeşte clasificare.
2.5..1 Definirea este operaţia logică prin care noi lămurim înţelesul unui
termen, precizând proprietăţile esenţiale pe care cineva trebuie să le cuprindă
în intensiunea termenului atunci când foloseşte termenul respectiv.
Un om obişnuit ar putea gândi că intensiunea termenului „cal" cuprinde
însuşiri precum „are coamă", „este un animal”, „trage căruţa" etc. Linele din
aceste proprietăţi nu sunt proprietăţi specifice calului, unele dintre ele fac
parte şi din intensiunea altor temeni (de exemplu, a termenului „măgar") sau
sunt proprietăţi care nu se aplică tuturor cailor. De aceea, este nevoie să
precizăm cât mai exact proprietăţile esenţiale şi specifice ale obiectelor pe
care le desemnează un termen. Operaţia prin care se indică aceste
proprietăţi esenţiale pe care cineva trebuie să le gândească atunci când
foloseşte un anumit termen se numeşte definire, iar rezultatul obţinut
definiţie.
Pentru a fi mai uşor de înţeles această operaţie, imaginaţi-vă că un
extraterestru trebuie să vină pentru prima dată pe Pământ. Pentru a se putea
descurca pe Pământ, odată cu limba de comunicare pe care va trebui s-o
înveţe, extraterestrul va trebui să înţeleagă toate conceptele lucrurilor de pe
Pământ. Probabil că, înainte de-a fi trimis în misiune, extraterestrului
respectiv i se vor introduce în minte ultimele şi cele mai detaliate dicţionare
enciclopedice. Operaţia prin care extraterestrul este lămurit de proprietăţile
esenţiale ale diferitelor categorii de lucruri se numeşte definiţie.
Această operaţie o folosim şi noi oamenii obişnuiţi atunci când nu
cunoaştem înţelesul unui termen sau atunci când dorim să ne punem de acord
asupra înţelesului unui lucru. Dicţionarele nu sunt altceva decât culegeri de
definiţii, de înţelesuri pe care le au termenii la un moment dat.
Dacă vei căuta în dicţionar definiţia calului, vei găsi probabil o definiţie ca
aceasta:
CAL -Animal erbivor, cu stomac unicompartimental, cu copita nedespicata,

Folosit la călărie şi la tracţiune (Eqiius caballus).
36 1 S i n t e z e teoretice
Aşadar printre proprietăţile esenţiale pe care cineva ar trebui să le
gândească despre cai sunt acelea de „animal erbivor", „animal cu stomac
unicompartimental", „animal cu copita nedespicată’’ şi nu proprietatea „de-a
avea coamă”, aşa cum am gândit la început. Probabil că extraterestrului
excursionist de la începutul lecţiei o astfel de definiţie ar trebui să i se
furnizeze pentru a se descurca în lumea noastră pământeană.
Orice definiţie are trei părţi:
1. termenul pe care dorim să-l lămurim - în cazul nostru termenul
„cal".
în logică, termenul care se doreşte a fi lămurit într-o definiţie se
numeşte definit (sau în latină „definiendum”).
2. lămurirea pe care noi o dăm termenului pe care dorim să-l
definim. Acest termen în logică se numeşte definitor (sau în latină
„definiens"). în cazul nostru, definitorul este „animal erbivor, cu
stomac unicompartimental...".
3. relaţia de definire notată cu „= def' şi citită ca egal prin definiţie.
Regulile definirii corecte

Pentru ca o definiţie să fie corectă ea trebuie să respecte următoarele
reguli:
1. Regula adecvării. Această regulă ne cere ca extensiunea definitului să
fie egală cu extensiunea definitorului.
Aşa cum am văzut mai sus, o definiţie se poate reprezenta ca „definit =
definitor".
Regula cere ca între definit şi definitor să existe un
raport de identitate, adică cele două extensiuni să se
reprezinte conform figurii alăturate.
Erorile care pot apărea atunci când nu se respectă
această regulă ar putea fi următoarele:
a) Definiţie prea largă avem atunci când extensiunea
Definit definitor
definitorului este mai mare decât extensiunea definitului.
Cu alte cuvinte, definiţia este prea largă atunci când
definitul şi definitorul se află în raport de ordonare, deci se
desenează conform figurii alăturate.
De exemplu, dacă definim calul ca fiind animalul care
are patru picioare, această definiţie este una prea largă, deoarece extensiunea
definitorului este mai mare decât extensiunea definitului. Mulţimea
animalelor cu patru picioare este mai mare decât mulţimea cailor. în acest caz,
L o g i c o , a r g u m e n t a r e şi c o mu n i c a r e | 37
definitorul precizează prea puţine proprietăţi din intensiunea termenului care
trebuie lămurit. 0 definiţie prea largă este o definiţie care nu precizează până
la capăt termenul care trebuie lămurit, nu indică toate proprietăţile intensiunii
definitului. De exemplu, definiţia de mai sus a indicat doar proprietatea de
patruped din intensiunea calului.
b) Definiţie prea îngustă - este cazul în care definitor
extensiunea definitorului este mai mică decât extensiunea
definitului. In acest caz, raporturile între cele două
extensiuni s-ar putea reprezenta conform figurii alăturate:
De exemplu definirea profesorului ca fiind o persoană
care predă la liceu este prea îngustă.
c) Definiţie prea largă şi prea îngustă, în acelaşi timp

în acest caz, raporturile între cele două extensiuni s-ar putea reprezenta
conform figurii alăturate. Definit definitor
Definiţia: „calul este un animal de culoare neagră"
este o definiţie pe de-o parte, prea largă (pentru că
sunt şi alte animale negre), iar pe de altă parte, este o
definiţie prea îngustă (pentru că nu toţi caii sunt
negri). *
2. Regula clarităţii şi preciziei cere ca definitorul să nu conţină metafore
sau alte figuri de stil. Atunci când ne referim la lucruri, trebuie să fie foarte clar
şi neechivoc la ce ne referim. Dacă eu definesc „câinele” (= definit) ca fiind „cel
mai bun prieten al omului" (= definitor), atunci această definiţie este una
echivocă. în definiţie am folosit o metaforă şi, deşi s-ar putea să fie o definiţie
care ar spune multe, ea nu este corectă din punct de vedere logic. De multe ori
noi folosim metafore pentru a descrie ceea ce simţim. De exemplu, pentru
mine, oricum ai defini „femeia" ea rămâne „cea mai minunată fiinţă care există
pe Pământ". Dar, dacă vine acel extraterestru, din acea altă lume, s-ar putea ca
metaforele şi figurile de stil pe care noi oamenii le folosim să nu-i fie utile. De
aceea, pentru ca o definiţie să fie corectă, definitorul nu trebuie să conţină
metafore sau alte figuri de stil.
3. Regula evitării viciului circularităţii (regula non-circularităţii) -
această regulă ne cere ca în explicaţia pe care o dăm definitului (în definitor
deci) să nu folosim definitul. Să nu precizăm un cuvânt prin cuvântul pe care
tocmai dorim să-l explicăm, deoarece atunci nu mai obţinem o adevărată
explicaţie. în acest caz nu facem decât să repetăm cuvântul pe care dorim să-l
explicăm. Este ca şi cum ai spune că „omul este om", „calul este cal”, „câinele
38 j S i n t e z e teoretice
este câine" etc. Aceste definiţii, practic, nu lămuresc nimic. Este ca şi cum
extraterestrul nostru ar fi nelămurit în privinţa termenului de „cal”, iar pentru
a-1 lămuri i-am spune că un „cal este cal".
4. Regula afirmării cere ca atunci când noi definim un termen să
încercăm să indicăm însuşirile caracteristice ale obiectelor desemnate de către
definit, nu să indicăm însuşirile care nu-i corespund termenului care trebuie
explicat. De exemplu, dacă eu definesc „calul” (= definit) ca fiind „animalul care
nu are coarne şi nu este carnivor" (= definitor), atunci eu nu respect (şi)
această regulă. în încercarea mea de a lămuri ce este calul, eu precizez ce nu
este calul, nu ce este el. Dacă extraterestrul imaginat ar veni pe Pământ cu
definiţii negative ale lucrurilor, atunci el ar trebui să verifice de fiecare dată că
un lucru pe care el îl vede nu este o mulţime de alte lucruri. Identificarea în
acest caz ar fi extrem de dificilă.
Definiţiile negative (cele care nu respectă regula afirmării) nu
întotdeauna sunt inutile, deoarece de multe ori a explica ce este un lucru
presupune şi a arăta ce nu este respectivul lucru. în plus, sunt unii termeni
(termenii negativi) pe care nu putem să-i precizăm altfel decât negativ, adică
indicând ceea ce lipseşte elementelor desemnate de definit. De exemplu, uii
„orb” (= definit) este „cel care nu vede” (= definitor) şi nu putem să definim
orbul altfel decât făcând apel la ceea ce-i lipseşte: vederea.
5. Regula consistenţei. Orice om poate să dea definiţii; oricine poate
să inventeze noi cuvinte sau să schimbe înţelesul cuvintelor deja existente.
Limba pe care noi o vorbim este o limbă în continuă schimbare, iar acest lucru
este un lucru firesc. Dacă noi dorim să schimbăm înţelesul unui cuvânt sau să
introducem cuvinte noi, atunci acele cuvinte trebuie să fie acceptate de către
ceilalţi, să fie în concordanţă cu definiţiile acceptate deja. De exemplu, eu pot
să definesc termenul „cal” ca fiind calculatorul la care eu scriu aceste lecţii.
Deci, pot să spun că „scriu la cal nişte lecţii de logică". Definiţia de mai sus însă
nu este o definiţie consistentă pentru că nu este în concordanţă cu înţelesurile
de până acum ale termenilor de „cal" şi „calculator”. Nu voi putea convinge pe
toţi oamenii să numească calculatorul „cal". însă nu se ştie niciodată când o
definiţie se va impune şi va deveni oficială. Pentru a se putea descurca în
lumea noastră, acelui extraterestru care vine pe Pământ, trebuie ca programul
care îi oferă definiţiile lucrurilor să nu încurce definiţiile termenilor. De
exemplu, dacă printr-o eroare de program, extraterestrului respectiv, în loc de
a i se furniza explicaţia (definitorul) termenului „cal" pentru termenul
(definitul) „cal”, i se furnizează explicaţia (definitorul) termenului „calculator",
atunci extraterestrul respectiv va numi orice calculator cu termenul „cal”.
E X E R C IŢ II REZO LV A T E
Subiectul III I) la bacalaureat va fi, foarte probabil, de tipul următor:

D. Fie următoarea definiţie:
Dealul este o formă de relief care nu e nici munte, nici câmpie.
a. Menţionaţi o regulă de corectitudine pe care o încalcă definiţia dată.
2 puncte
b. Precizaţi (Enunţaţi) o altă regulă de corectitudine a definirii, diferită de
regula identificată la punctul a. şi construiţi o definiţie care să o
încalce, având ca definit termenul „deal". 4 puncte
(subiectul din sesiunea din iunie 2017)
Pentru a putea rezolva acest tip de probleme trebuie să cunoaşteţi
cerinţele celor 5 reguli. Cel mai uşor de verificat dacă regulile sunt respectate,
este în următoarea ordine:
1. Se verifică mai întâi dacă definiţia respectă regula consisten
Verificăm deci, dacă definitorul nu are nicio legătură cu definitul, adică dacă
definiţia spune o prostie mare. Nu confundaţi această regulă cu regula
clarităţii şi preciziei. Cu alte cuvinte, dacă definiţia dată este o metaforă pe
care nu o înţelegeţi, să nu credeţi că este vorba de regula consistenţei.
Definiţia de mai sus respectă această regulă, deci definiţia dată este
consistentă. Dacă definiţia ar fi fost „Dealul este plat ca o câmpie”, atunci
definiţia ar fi fost inconsistentă.
Exemple de definiţii care încalcă această regulă:
„Vara este anotimpul în care ninge tot timpul."
„Fotbalul este sportul practicat de handbalişti."
„Dimineaţa este momentul când apune Soarele. ”
„Cercul este figura geometrică cu patru colţuri."
„Intensiunea unui termen este reprezentată de toate obiectele numite de
termenul respectiv."
„Extensiunea unui termen este alcătuită din proprietăţile obiectelor
numite de termenul respectiv."
„Definiţia este o operaţie extensională."
2. Verificăm dacă definiţia respectă regula clarităţii şi preciziei, adică d

definiţia nu conţine metafore sau alte figuri de stil. Definiţia de mai sus
respectă această regulă, deci este clară şi precisă. Dacă definiţia ar fi fost
„Dealul este o minune a naturii", atunci definiţia nu ar fi respectat această
regulă.
Exemple de definiţii care nu respectă această regulă:
„Femeia este cea mai minunată făptură care există pe Pământ."
„Meseria este brăţară de aur."
„Câinele este cel mai bun prieten al omului."
„Filosofia este regina ştiinţelor. "
3. Verificăm dacă definiţia respectă regula noncircularităţii, adică dacă
definitul nu apare în definitor. Definiţia dată respectă această regulă. Dacă nu
ar respecta această regulă, definiţia ar fi fost „Dealul este o formă de relief
deluroasă"
„Pilotul este persoana care pilotează."
„Istoria studiază fenomenele istorice. ’’
„Matematica este ştiinţa studiată de călre matematicieni."
„Extensiunea unui termen este extensiunea acelui termen."
4. Verificăm dacă definiţia dată respectă regula afirmării. Definiţia dată
este una negativă, deoarece definitorul ne spune ce nu este definitul, nu ce
este acesta.
Alte exemple de definiţii care nu respectă această regulă ar putea fi:
„Adolescenţa nu este nici copilărie, nici maturitate şi nici bătrâneţe."
„Avionul nu este un mijloc de deplasare terestru”.
„Cluj-Napoca nu este capitala României".
5. Regulile de mai sus sunt uşor de verificat, de aceea cred că este bine să
fie verificate prima dată. De cele mai multe ori este evident atunci când o
definiţie încalcă una dintre regulile de mai sus. Dacă definiţia dată respectă
toate aceste reguli, înseamnă că definiţia dată încalcă regula adecvării, adică
este o definiţie aproape bună, dar totuşi inexactă. Dacă definiţia de mai sus ar
fi fost „Dealul este o formă de relief', atunci această definiţie nu ar fi respectat
regula adecvării (ar fi fost o definiţie prea largă).
„Astronomia este ştiinţa despre stele" (definiţie prea îngustă)
„Matematica este o ştiinţă exactă" (definiţie prea largă)
„Calul este un animal maro” (definiţie pe de-o parte prea îngustă, pe de
altă parte prea largă)
Aşadar la bacalaureat verificăm dacă definiţia
Spune o prostie =>regula consistenţei;
Este metaforică =>regula clarităţii şi preciziei;
Se repetă =>regula noncircularităţii
Este negativă =>regula afirmării;
Respectă (1), (2), (3), (4) =>regula adecvării.
L o g i c ă , a r g u m e n t a r e şi c o mu n i c a r e ] 41
Pentru a putea rezolva acest subiect, (SUI D. a) la bacalaureat trebuie
ştiute denumirile fiecărei reguli şi când o regulă este respectată sau nu. în
plus, pentru a rezolva a doua cerinţă a subiectului trebuie să fiţi capabili să
construiţi definiţii greşite care să încalce aceste reguli. Ideal ar fi să cunoaşteţi
enunţul tuturor regulilor şi să puteţi construi exemple greşite pentru fiecare
regulă. Dar sunt suficiente şi cunoaşterea formulării a două reguli pentru
rezolvarea corectă a acestui subiect de bacalaureat.
Cred că cel mai uşoare reguli care pot fi folosite la acest subiect sunt
regula noncircularităţii şi cea a clarităţii şi preciziei. Aceasta înseamnă că
trebuie să ştiţi ce cere fiecare regulă şi să puteţi formula definiţii care încalcă
aceste reguli. De exemplu, dacă este vorba de-a construi definiţii care încalcă
regula noncircularităţii, vom repeta definitul în definitor, iar dacă va trebui să
construim definiţii care încalcă regula afirmării, vom spune ce nu este
definitul.
Subiectul propus mai sus eu l-aş rezolva astfel:
Subiectul III D
a) Definiţia dată este incorectă pentru că nu respectă regula afirmării,
(în această definiţie definitorul precizează ce nu este definitul, nu ce
este acesta. Deci, definiţia dată este una incorectă fiind o definiţie
negativă).
b) 0 altă regulă de corectitudine în definire ar putea fi regula
non-circularităţii. Această regulă cere ca definitul să nu apară în
definitor. Un exemplu de definiţie pentru termenul „deal" care încalcă
această regulă ar putea fi:
„Dealul este o formă de relief deluroasă”
E X E R C IŢ II: D E F IN IŢ IA ______________________________________________
Fie următoarele definiţii:
1. Poliţistul este îngerul păzitor din intersecţie.

2. Dealul este o formă de relief care nu e nici munte, nici câmpie
3. Celulele sunt neistovitele uzine ale ţesutului viu.
4. Logica este ştiinţa gândirii logice.
5. Cercul este figura geometrică plană care nu este nici romb, nici
dreptunghi.
6. Soarele este un corp ceresc de mărime mijlocie.
7. Aritmetica este partea matematicii care nu studiază figurile
geometrice.
8. Filosofia este o preocupare a omului, care nu este nici artă, nici ştiinţă.
9. Triunghiul este o figură geometrică plană.
10. Mamiferul nu este nici peşte, nici amfibian, nici reptilă, nici pasăre.
Pentru fiecare dintre definiţiile de mai sus:
a. Menţionaţi o regulă de corectitudine pe care o încalcă definiţia dată.
b. Precizaţi o altă regulă de corectitudine a definirii, diferită de regula
identificată la punctul a. şi construiţi o definiţie care să o încalce, având
ca definit termenul definit în definiţia dată.
(rezolvare: 1 - regula clarităţii si preciziei; 2 - regula afirmării; 3 - regula clarităţii şi
preciziei; 4 - regula non-circularităţii; 5 - regula afirmării; 6 - regula adecvării;
7 - regula afirmării; 8 - regula afirmării; 9 - regula adecvării; 10 - regula afirmării).
2. 5. 2. Clasificarea
Dacă definiţia era o operaţie intensională prin care punem ordine în
intensiunea (proprietăţile) unui termen, clasificarea este o operaţie prin care
încercăm să punem în ordine elementele extensiunii unui termen. înainte de-a
vorbi despre clasificare, trebuie să amintesc de diviziune, o operaţie teoretică,
ce însoţeşte operaţia practică de clasificare. Diviziunea este o operaţie
teoretică în care noi împărţim extensiunea unui termen în două sau mai multe,
clase în funcţie de un criteriu. »
De exemplu, dacă avem termenul „om", atunci extensiunea acestui termen
o reprezintă mulţimea tuturor oamenilor. Această mulţime o putem împărţi în
funcţie de sex în două clase - bărbaţi şi femei. Genul uman se împarte în
funcţie de sex în femei şi bărbaţi. Operaţia prin care eu am divizat genul uman
la nivel teoretic în femei şi bărbaţi se numeşte diviziune.
Clasificarea este o operaţie practică prin care noi repartizăm anumite
elemente sau părţi (clase) ale extensiunii unui termen în două sau mai multe
clase în funcţie de un criteriu. De exemplu, dacă avem criteriul sexului, atunci
orice om (concret) se clasifică în clasa femeilor sau a bărbaţilor. într-o astfel
de clasificare, eu şi toţi oamenii de sex masculin, aş fi repartizat la bărbaţi, pe
când toţi oamenii de sex feminin ar fi repartizaţi la femei. Fiecare om din
lumea asta, în funcţie de sexul lui, poate fi repartizat în una din cele două
clase: a femeilor sau a bărbaţilor.
Să discutăm un alt exemplu - să presupunem că doriţi să faceţi ordine în
dulapul de haine. în acest caz, cel mai simplu e să scoateţi toate hainele afară
din dulap pentru a le putea pune înapoi, în ordine.
Atunci când gândim teoretic ce tip de haine vom pune pe primul raft, pe al
doilea raft, pe al treilea raft şi aşa mai departe facem o operaţie de diviziune.
Prin această operaţie împărţim dulapul teoretic în clasele în care vor fi
repartizate hainele, precizăm locul, raftul, unde le vom pune.
Atunci când luăm haină cu haină şi le reaşezăm înapoi în dulap conform
ordinii propuse în prealabil prin operaţia de diviziune, facem o clasificare.
Orice clasificare are la bază o diviziune sau ne va permite să descoperim
teoretic o diviziune. Diviziunea este operaţia prin care împărţim extensiunea
unui termen general în mai multe clase, iar clasificarea este operaţia prin care
noi reconstituim extensiunea termenului general pornind de la clasele mai
puţin generale. Clasificarea şi diviziunea nu reprezintă altceva decât modul în
care gândirea ordonează noţiunile pe care noi le avem, în funcţie de gradul lor
de generalitate. Eu pot să continui o diviziune spre clase tot mai particulare
sau să continui o clasificare spre clase tot mai generale.
De exemplu, diviziunea oamenilor în bărbaţi şi femei în funcţie de sex pot
s-o continui divizând încă o dată femeile şi bărbaţii în funcţie de alte criterii
(de exemplu, în funcţie de ţara unde locuiesc, apoi în funcţie de oraşul unde
s-au născut etc. ). După ce am clasificat bărbaţii şi femeile ca fiind oameni, pot
apoi să clasific oamenii în clasa hominizilor, hominizii în clasa primatelor, apoi
a mamiferelor etc.
Cum clasificarea este operaţia practică şi deci mai folosită (dulapul nu se
ordonează singur sau doar în mod teoretic!), vom vorbi în continuare doar
despre clasificare. Clasificarea nu esţe altceva decât o modalitate de-a ordona
lucrurile Ia care noi ne referim într-un întreg căruia ele îi aparţin.
Pentru ca o clasificare (diviziune) să fie corectă, ea trebuie să respecte
următoarele reguli:
1. regula celor trei elemente - într-o clasificare trebuie preciza

întotdeauna criteriul clasificării, elementele clasificării şi clasele obţinute în
urma clasificării.
De exemplu, oamenii concreţi (elementele clasificării) pe care îi întâlniţi
se pot repartiza în funcţie de sexul pe care îl au în una din cele două clase - a
bărbaţilor şi a femeilor. Această clasificare este posibilă pentru că există o
diviziune teoretică - care pleacă de la general la particular - a genului „om” în
funcţie de sex în două clase - bărbaţi şi femei. Când expunem această
clasificare trebuie să precizăm fiecare element al ei. De exemplu, clasificarea
de mai sus ar putea fi redată astfel:
„în funcţie de (criteriul clasificării) sexul pe care îl au, (obiectele
clasificării) oamenii (concreţi) pot fi: (clasele obţinute): a) femei şi b) bărbaţi."
2. regula completitudinii. Această regulă are două cerinţe:
a) Ne cere mai întâi ca fiecare element pe care dorim să-l clasificăm să fie
introdus într-o clasă. Dacă sunt elemente care trebuiau să fie clasificate, dar nu
au apărut într-o clasă la sfârşitul clasificării, atunci clasificarea se numeşte
incompletă sau se spune că lasă rest. Dacă vă ordonaţi hainele în dulap, dar
rămân haine pe dinafară, adică nu puneţi la loc toate hainele, atunci
clasificarea este incompletă, este o clasificare care lasă rest.
b) în al doilea rând, într-o clasificare nu trebuie să existe clase goale, fără
niciun element. în acest caz, clasificarea se numeşte prea abundentă. Dacă, de
exemplu, după rearanjarea hainelor în dulap vă rămâne un raft gol, atunci
avem o clasificare prea abundentă.
3. regula opoziţiei claselor - ne cere ca între clasele obţinute să fie doar
raporturi de opoziţie, adică clasele să fie clar delimitate. Un element al
clasificării trebuie să aparţină doar unei clase. De exemplu, aranjarea
dulapului se face tocmai pentru a şti pe ce raft este o anumită haină. într-o
clasificare corectă, o haină poate fi pusă doar pe un singur raft, unde conform
criteriului poate fi uşor de găsit. -t
4. regula criteriului unic - ne cere ca într-o clasificare a unor elemente
să folosim tot timpul acelaşi criteriu. De exemplu, dacă începi să-ţi ordonezi
hainele în dulap după felul lor, nu poţi schimba criteriul pe la jumătatea
ordonării ca pe urmă să le împărţi, de exemplu, după culoarea lor. Dacă ai
clasificat oamenii în funcţie de sex, nu poţi, în acelaşi timp, să-i clasifici şi în
funcţie de alt criteriu - de exemplu, în funcţie de naţionalitatea căreia îi
aparţin.
5. regula omogenităţii ne cere ca atunci când dorim să clasificăm
anumite elemente în clase să ţinem seama de însuşirile esenţiale ale
elementelor de clasificat. Aceste însuşiri sunt cele care le repartizează într-o
anumită clasă. De multe ori, însuşirile artificiale ale lucrurilor ne pot păcăli şi
atunci repartizăm greşit anumite elemente în clase care nu le aparţin.
De exemplu, în trecut, pescarii încadrau balenele şi delfinii la peşti mari,
deşi nici balenele şi nici delfinii nu sunt peşti. în viaţa de zi de zi, apar situaţii
în care noi ne înşelăm în clasificare - întâlnim bărbaţi despre care credem că
sunt femei sau invers. De multe ori clasificăm oamenii (ca fiind buni, răi,
inteligenţi, proşti etc.) după trăsături neesenţiale şi nerelevante. Spunem, din
păcate, de multe ori că cineva este bun sau rău doar privind culoarea pielii sau
naţionalitatea respective persoane. Nu putem spune că rromii, maghiarii,
negrii etc. sunt răi pentru că aparţin de o anumită etnie sau au o anumită
culoare a pielii.
La Subiectul I A, foarte probabil, o întrebare va viza operaţia de

clasificare. De exemplu, o întrebare ar putea fi:
• Elementele unei operaţii de clasificare sunt:
a, b, c, d) elementele (obiectele) clasificării, criteriul clasificării, clasele
obţinute.
• Regulile unei operaţii de clasificare sunt:
a, b, c, d) regula celor trei elemente, completitudinii, excluziunii
claselor, criteriului unic, omogenităţii claselor.
• Regula celor trei elemente/ completitudinii/ excluziunii claselor/
criteriului unic, omogenităţii claselor cere ca o clasificare să: a, b, c,
d)... (asiguraţi-vă că ştiţi cerinţele fiecărei reguli)
Dacă într-o clasificare rămân elemente care nu sunt repartizate într-o
clasă atunci
a, b, c, d) clasificarea este incorectă, este incompletă sau lasă rest
• Dacă într-o operaţie de clasificare, într-o clasă nu este repartizat
niciun element atunci:
a, b, c, d) este incorectă, este o clasificare prea abundentă.
E X E R C IŢ II - C LA SIFIC A R EA ______
1. 0 operaţie de clasificare este corectă dacă:

a. nu apar toate speciile genului dat
b. clasificarea este prea abundentă
c. pe aceeaşi treaptă a clasificării se utilizează cel puţin două criterii
d. pe aceeaşi treaptă a clasificării se utilizează un singur criteriu
2. într-o clasificare corectă, pe aceeaşi treaptă a clasificării, între clasele
obţinute există numai raporturi logice de:
a. ordonare
b. încrucişare
c. concordanţă
d. opoziţie
3. Clasificarea animalelor, după criteriul prezenţei/absenţei coloanei
vertebrale, în vertebrate şi nevertebrate, este o clasificare:
a. incompletă
b. corectă
c. imprecisă
d. prea abundentă
a. nu apar toate speciile genului
b. apar toate speciile genului
c. apar specii străine care aparţin altui gen
d. între clasele obţinute există raporturi de identitate
5. O operaţie de clasificare este corectă dacă:
a. între clasele obţinute există raporturi de ordonare
b. pe aceeaşi treaptă este utilizat un criteriu unic
c. pe aceeaşi treaptă sunt utilizate mai multe criterii
d. între clasele obţinute există raporturi de încrucişare
6. 0 operaţie de clasificare este corectă clacă între clasele obţinute există
raporturi de:
a. opoziţie
b. încrucişare
c. ordonare
d. identitate
7. Regula opoziţiei între clase afirmă că, pe aceeaşi treaptă a clasificării,
între clasele obţinute trebuie să existe doar raporturi de:
a. ordonare sau intersectare
b. contrarietate sau contradicţie
c. concordanţă
d. identitate sau concordanţă
a. lasă rest
b. este abundentă
c. este completă
d. este incompletă
9. Una din regulile de corectitudine ale operaţiei de clasificare este aceea
conform căreia:
a. criteriul clasificării trebuie să fie util într-o operaţie
b. pe aceeaşi treaptă a clasificării, criteriul trebuie să fie unic
c. criteriul clasificării trebuie să fie alcătuit numai din termeni singulari
d. criteriul clasificării trebuie să fie alcătuit numai din termeni simpli
10. Pe aceeaşi treaptă, clasificarea oamenilor în bărbaţi, femei, copii este:
a. corectă, are criteriu unic
b. incorectă, cu mai multe trepte
c. incorectă, nu are criteriu unic
d. corectă, cu mai multe criterii
11. Printre regulile de corectitudine ale operaţiei de clasificare se regăsesc:
a. regula completitudinii, regula omogenităţii, regula criteriului unic
b. regula opoziţiei între clase, regula consistenţei, regula omogenităţii
c. regula circularităţii, regula clarităţii şi preciziei, regula criteriului unic
d. regula concordanţei între clase, regula circularităţii, regula omogenităţii
(rezolvare: l-d; 2-d; 3-b; 4-b; 5-b; 6- a; 7-b; 8-c; 9-b; 10-c; 11-a;)
Capitolul 3. Propoziţiile categorice
3.1. Structura şi tipul propoziţiilor categorice
A doua modalitate în care noi oamenii putem gândi ceva despre lumea în
care trăim este s-o descriem. Descrierea lumii o facem prin propoziţii.
Orice propoziţie care descrie lumea noastră, comună, a oamenilor se numeşte
propoziţie cognitivă. Orice propoziţie cognitivă este sau adevărată sau falsă.
Adevărul şi falsul, în logică se mai numesc valori de adevăr şi se notează cu 1
(adevăr) respectiv 0 (fals). Calculatoarele, smartphone-urile şi orice alt lucru
care are la bază un procesor, adică o maşină capabilă să funcţioneze în limbaj
binar - cu 1 şi 0 - este un lucru care are la bază logica (propoziţiilor)
în logică, o propoziţie este importantă doar din perspectiva adevărului
acesteia, deci logica nu va studia propoziţii interogative, exclamative sau
imperative, adică propoziţii care nu îşi propun o descriere a lumii.
Un tip special de propoziţii sunt propoziţiile axiologice, Aceste propoziţii
exprimă valori în care crede fiecare. Deşi aceste propoziţii par a fi cognitive,
deci studiate de logică, ele nu sunt astfel.
De exemplu, propoziţia „Real Madrid este mai bună la fotbal decât F. C.
Barcelona” este una axiologică şi nu poate fi evaluată din punctul de vedere al
adevărului. în schimb, propoziţia „Fu (Rus Marc) cred că Real Madrid este o
echipă mai bună la fotbal decât F. C. Barcelona" este o propoziţie cognitivă şi
adevărul ei se bazează pe faptul că eu chiar cred acest fapt. Multe conflicte în
lumea aceasta s-ar putea aplana dacă oamenii nu ar confunda atât de mult
propoziţiile axiologice cu cele cognitive.
Dintre toate propoziţiile cognitive, vom studia doar un tip special de
propoziţii numite propoziţii categorice. Aceste propoziţii au la bază un tip
special de gândire numit judecată (atributivă).
într-o judecată, atribuim sau negăm o anumită caracteristică a unei
noţiuni. Atât noţiunea despre care judecăm, cât şi caracteristica afirmată sau
negată despre respectiva noţiune, se exprimă prin termeni. Propoziţia care
exprimă o judecată atributivă se numeşte propoziţie categorică şi în
această propoziţie se exprimă legătura între doi termeni. Altfel spus, o
propoziţie categorică exprimă un singur raport logic existent între doi
termeni, fără ca acest raport să fie condiţionat de ceva.
Pe lângă judecăţile atributive, există şi judecăţile de relaţie. Un exemplu
de judecată de relaţie este judecata cauzală. Judecata: „Dacă plouă, atunci îmi
iau umbrela” este o astfel judecată cauzală (de relaţie). însă, exerciţiile de la
examenul de bacalaureat presupun doar cunoaşterea judecăţii atrilnitive.
Pentru a simplifica lucrurile, în continuare, când va fi vorba de judecată,
consider că e de la sine înţeles că este vorba de judecata atributivă, deci de
propoziţiile categorice.
Să folosim câteva exemple obişnuite: dacă avem termenii „cal" şi „animal"
atunci propoziţiile categorice (adevărate) care arătă legătura dintre clasa
cailor şi cea animalelor ar putea fi:
„Toţi caii sunt animale" sau
„Unele animale sunt cai” sau
„Există animale care nu sunt cai”
într-o propoziţie categorică apar întotdeauna doar doi termeni. Termenul
despre care se enunţă ceva se numeşte subiect logic. Termenul care este
enunţat despre subiectul logic se numeşte predicat logic.
Legătura dintre subiectul şi predicatul logic se realizează de obicei prin
verbul „a fi". Această legătură, care afirmă sau neagă predicatul logic despre
subiectul logic, se mai numeşte şi „copulă".
Tot într-o propoziţie categorică apar anumite cuvinte care indică despre
câte elemente din clasa desemnată de subiectul logic se afirmă sau se neagă
predicatul. Aceste cuvinte se numesc cuantori. Cuantorii pot fi universali
atunci când în propoziţie este vorba de întreaga clasă desemnată de subiectul
logic, particulari când este vorba de o parte din respectiva clasă sau
individuali când subiectul logic este un termen individual.
De exemplu, în propoziţia: „Toţi caii sunt animale", subiectul logic este
termenul „cal", predicatul logic este termenul „animal", copula este verbul
„sunt", iar cuantorul este cuvântul „toţi”. Propoziţia este una universală
(pentru că în propoziţie este vorba de întreaga extensiune a subiectului) şi
este una afirmativă (pentru că predicatul logic se afirmă despre subiectul
logic).
Propoziţia: „Câinele meu este un animal" este una individuală deoarece
subiectul logic - „câinele meu” este un termen individual. Propoziţiile
individuale pot fi socotite universale deoarece extensiunea fiind alcătuită
dintr-un singur obiect, în propoziţie se afirmă sau se neagă despre întreaga
extensiune a subiectului. Deci propoziţia de mai sus poate fi asimilată cu
„(Tot) câinele meu este animal". în acest caz, nu putem spune că „o parte sau
unii din câinele meu este animal". Propoziţiile individuale nu pot fi particulare,
pentru că extensiunea subiectului nu este formată din mai multe obiecte
pentru a putea afirma sau nega ceva doar despre o parte a ei.
L o g i c ă , a r g u m e n t a r e şi c o m u n i c a r e ] 49
Dacă asumăm că propoziţiile individuale pot fi tratate ca propoziţii
universale, atunci avem doar următoarele patru tipuri de propoziţii categorice:
Tipul propoziţiei categorice Afirmative Negative

Universale Toţi S sunt P Niciun S nu este P
Particulare Unii S sunt P Unii S nu sunt P
La SIA o întrebare ar putea fi de tipul:

• Subiectul logic/predicatul logic al propoziţiei „Nicio ştiinţă nu este
activitate iraţională” este:
a, b, c, d) ştiinţă/activitate iraţională
• „Toate examenele sunt de dificultate medie" (Sub. Logic = examenele,
Pred. logic = de dificultate medie)
• „Unele texte de lilosofie nu sunt uşor de înţeles” (Sub. Logic = texte de
filosofie, Pred. Logic = uşor de înţeles)
• „Unele automobile de epocă sunt bunuri de colecţie” (Sub. Logic =
automobile de epocă, Pred. logic = bunuri de colecţie)
• „Există şi români fericiţi" (propoziţia ar putea fi rescrisă astfel: „Unii
români sunt fericiţi” deci Sub. Logic = români, pred. logic = fericiţi)
• „Nimeni nu este mai presus de lege” (propoziţia se rescrie astfel
„Niciun om nu este mai presus de lege” deci subiectul logic = om
(eventual „nimeni") iar predicatul logic = mai presus de lege
„Fiecare elev din clasă va susţine bacalaureatul" (subiectul logic = elev
din clasă, predicatul logic = va susţine bacalaureatul)
• Majoritatea elevilor au plecat în excursie (subiectul logic = elevi,
predicatul logic = au plecat în excursie.
Propoziţia „Toate examenele sunt de dificultate medie" este: a, b, c, d)
universal afirmativă
• „Nicio ştiinţă nu este activitate iraţională” - universal negativă
• „Unele automobile de epocă sunt bunuri de colecţie" - particular
afirmativă
• „Unele texte de filosofie nu sunt uşor de înţeles" - particular negativă
• „Există şi români fericiţi” - particular afirmativă
• „Majoritatea elevilor au plecat în excursie" - particular afirmativă
• „Fiecare elev din clasă va susţine bacalaureatul" - universal afirmativă
• „Nimeni nu este mai presus de lege" - universal negativă
E X E R C IŢ II - P R O P O Z IŢ II CATEGORICE
1. Propoziţia Unele propoziţii afirmative sunt propoziţii universale este:

a. universală afirmativă
b. universală negativă
c. particulară afirmativă
d. particulară negativă
2. Predicatul logic al propoziţiei Adevărul este un concept filosofic este:
a. adevărul
b. un concept filosofic
c. este
d. un concept
3. Predicatul logic al propoziţiei „Toţi oamenii inteligenţi sunt persoane
oneste" este:
a. persoane oneste
b. sunt
c. sunt persoane
d. sunt persoane oneste
4. Propoziţia „Niciun om nu este atotştiutor" este:
a. particulară negativă
d. universală afirmativă
5. Predicatul logic al propoziţiei Toate examenele importante sunt experienţe
de viaţă utile este:
a. sunt
b. sunt experienţe
c. sunt experienţe de viaţă
d. experienţe de viaţă utile
6. Propoziţia „Orice om are un ideal" este o propoziţie categorică:
a. universală negativă
b. particulară afirmativă
c. particulară negativă
d. universală afirmativă
7. Subiectul logic al propoziţiei Niciun elev care învaţă bine nu este corigent
este:
a. elev
b. elev care învaţă
c. elev care învaţă bine
d. niciun elev care învaţă bine
L o g i c ă , a r g u m e n t a r e şi c o m u n ic a t e i 51
8. Predicatul logic al propoziţiei Multe filme premiate cu Oscar sunt
ecranizări după romane celebre este:
a. sunt ecranizări după romane celebre
b. ecranizări după romane
c. sunt ecranizări după romane
d. ecranizări după romane celebre
9. Propoziţia Nicio formă de guvernare nu este perfectă este:
• a. universală afirmativă
d. particulară negativă
10. Propoziţia „Orice om urmăreşte fericirea" este:
a. particulară afirmativă
b. particulară negativă
c. universală afirmativă
d. universală negativă
(rezolvare 1-c; 2-b; 3-a; 4-b; 5-d; 6-d; 7-c; 8-d; 9-b; 10-c).
In logică, aceste propoziţii au primit unele notaţii speciale pe care va

trebui să le memoraţi, pentru că altfel nu este posibil să obţineţi nota 5 la
examenul de bacalaureat. Simbolurile şi formulele propoziţiilor categorice în
logică sunt: r‘
Simbolul propoziţiei Formula propoziţiei Citirea standard

A SaP Toti S sunt P
E SeP Niciun S nu este P
I SiP Unii S sunt P
0 SoP Unii S nu sunt P
Formulele vor fi uşor de reţinut dacă reţinem afirm şi nego.

Litera „a" arată o judecată afirmativă (verbul afirm) şi universală (prima
vocală din verb) (toţi... sunt...),
„i" o judecată afirmativă (verbul afirm) şi particulară (a doua vocală din
verb) (unii... sunt...),
„e” o judecată negativă (verbul nego) şi universală (prima vocală din
verb) (niciunul (toţi) ...nu sunt...)
„o" o judecată negativă (verbul nego) şi particulară (a doua vocală din
verb) (unii... nu sunt...)
In cazul acestor notaţii, important este simbolul propoziţiei şi ce ne spune
propoziţia, nu cum notăm termenii care apar în propoziţie. De exemplu, în
tabelul de mai sus apar termenii S şi P indicându-se astfel ca avem de-a face cu
un subiect şi predicat logic. Dar în cazul propoziţiilor categorice important nu
este cum am notat subiectul şi predicatul logic, ci ce legătură este între
subiectul şi predicatul logic.
De exemplu, propoziţia „Toţi A sunt B" este o propoziţie categorică
universal afirmativă, de tipul „A", cu formula „AaB". Formula „XoY” indică o
propoziţie categorică de tipul „0”, care se citeşte „Unii X nu sunt Y”.
E X E R C IŢ II R EZ O LV A T E
Subiectul U A la examenul de bacalaureat va avea următoarea formulare:
Se dau următoarele propoziţii:

1. Toate insectele sunt animale nevertebrate.
2. Nicio ştiinţă nu este activitate iraţională.
3. Unele automobile ele epocă sunt bunuri de colecţie.
4. Unele texte de filosofie nu sunt uşor de înţeles.
A. Precizaţi formulele logice corespunzătoare propoziţiilor 1 şi 4. (2 puncte)
La bacalaureat răspunsul ar putea fi:
SIL A. Formula logică corespunzătoare propoziţiei 1 este SaP
Formula logică corespunzătoare propoziţiei 4 este SoP
(Consider că este bine să identificaţi pe foaia cu subiectele formulele
fiecărei propoziţii. De exemplu, propoziţia 2 este SeP, iar propoziţia 3 este SiP.
în mod normal, cele patru propoziţii ar trebui să fie fiecare de alt tip. Desigur
că pe foaia de examen scriem doar formulele cerute. Pe foaia cu subiectele sau
pe ciornă, scrieţi afirm şi nego şi verificaţi, cu metoda de mai sus, că aţi
identificat corect fiecare propoziţie).
E X E R C IŢ II
Precizaţi formulele logice corespunzătoare următoarelor propoziţii

categorice:
1. Toţi intelectualii sunt adepţi ai libertăţii individuale.
2. Unii peşti albaştri nu sunt animale de dimensiuni mari.
3. Niciun aliment bogat în calorii nu este recomandat de medicul
nutriţionist
4. Unele flori de primăvară sunt plante rezistente la frig.
5. Unii arbori sunt conifere.
6. Nicio axiomă nu este adevăr demonstrabil.
7. Unii şerpi nu sunt veninoşi.
8. Toate meduzele sunt animale nevertebrate.
3.2. Raporturi logice între două propoziţii categorice
Aşa cum există raporturi între doi termeni, există şi raporturi între două
propoziţii. Dacă la termeni raporturile privesc extensiunea lor, raporturile
între propoziţii privesc valorile lor de adevăr.
Eu voi expune raporturile care pot exista între oricare 2 propoziţii, dar
voi la bacalaureat va trebui să ştiţi doar raporturile care există între
propoziţiile categorice (SaP, SeP, SiP, SoP) aflate pe pătratul logic de la
sfârşitul lecţiei. Nu trebuie să uitaţi că la logică lucrăm doar cu propoziţiile
cognitive, care pot fi adevărate sau false. în logică adevărul se notează cu „1”,
iar falsul cu „0” şi se numesc valori de adevăr.
Uneori se mai foloseşte şi semnul întrebării - „?" pentru a desemna o
propoziţie despre care nu ştim dacă este adevărată sau falsă. 0 astfel de
propoziţie întotdeauna este sau adevărată sau falsă, doar că noi nu putem
decide valoarea ei de adevăr, adică nu ştim dacă este adevărată sau falsă. De
exemplu, dacă spun „Mâine va ploua” această propoziţie este încă de azi sau
adevărată sau falsă, doar că azi nu pot să spun cum este; este o propoziţie
pentru care nu putem decide valoarea de adevăr.
în logică termenii se notează cu litere mari, iar propoziţiile cu litere mici.
De exemplu, putem nota cu p propoziţia „Soarele este o stea” care este o
propoziţie adevărată. Atunci p = „Soarele este o stea” = 1.
Putem nota cu q propoziţia „Mâine va ploua" care este o propoziţie căreia
nu îi putem decide adevărul, deci putem scrie: q = „Mâine va ploua" = ?.
Dacă valorile de adevăr a două propoziţii depind unele de altele, atunci
între cele două propoziţii avem un raport. Raporturile care pot exista între
două propoziţii sunt următoarele:
1. raport de identitate - avem atunci când cele două propoziţii au
aceleaşi valori de adevăr. De exemplu propoziţiile:
p = „Real Madrid a câştigat ultimul meci cu FC Barcelona" şi
q = „FC Barcelona a pierdut ultimul meci cu Real Madrid” sunt în raport
de identitate. Propoziţiile nu fac decât să spună acelaşi lucru în moduri diferite
şi deci, ele sunt adevărate împreună şi false împreună. în acest caz, putem
scrie p = q.
2. raport de subalternare avem atunci când dintr-o propoziţie putem
gândi în mod corect cealaltă propoziţie.
De exemplu, dacă avem propoziţiile:
p = „Real Madrid a câştigat ultimul meci cu FC Barcelona" şi
q = „Real Madrid a jucat cu FC Barcelona"
atunci din propoziţia p putem deduce corect propoziţia q, dar nu şi invers.
Dacă ştim că Real Madrid a câştigat ultimul meci cu FC Barcelona, atunci
putem gândi că a fost un meci de fotbal între cele două echipe, pentru că altfel
Real Madrid nu avea cum să câştige. în acesl caz scriem p ->q (p implică q), iar
propoziţia p o vom numi supraalternă şi q subalternă.
3. raport de contrarietate avem între două propoziţii care nu pot Fi

adevărate împreună, dar pot fi false în acelaşi timp.
în acest caz propoziţiile se numesc contrare.
De exemplu, propoziţiile:
p = „Real Madrid a câştigat ultimul meci cu FC Barcelona” şi
q = „FC Barcelona a câştigat ultimul meci cu Real Madrid"
sunt două propoziţii contrare. Dacă propoziţia p este adevărată, atunci
propoziţia q este falsă şi reciproc: dacă q este adevărată atunci p este falsă.
Cele două propoziţii nu pot fi adevărate în acelaşi timp. în schimb, dacă este
falsă propoziţia p - adică Real Madrid nu a câştigat ultimul meci cu FC
Barcelona, nu este obligatoriu să fie adevărată propoziţia q - adică nu este -
obligatoriu adevărat ca FC Barcelona să fi câştigat cu Real Madrid (deşi poate-
fi adevărat). Dacă meciul s-a terminat la egalitate atunci şi propoziţia p este
falsă, dar şi propoziţia q este falsă.
4. raport de contradicţie avem între două propoziţii care nu pot fi

adevărate împreună, dar nici false împreună.
De exemplu propoziţiile:
p = „Real Madrid a câştigat ultimul meci"
q = „Real Madrid nu a câştigat ultimul meci"
sunt două propoziţii aflate în raport de contradicţie. Nu poate să fie nici
adevărat şi nici fals în acelaşi timp şi sub acelaşi raport că Real Madrid a
câştigat meciul şi că a pierdut meciul. Dintre cele două propoziţii una este
adevărată şi cealaltă falsă.
Dacă prima propoziţie este adevărată, atunci este falsă cea de-a doua;
dacă este adevărată a doua propoziţie, atunci este falsă prima propoziţie. Dacă
este falsă prima propoziţie, atunci este adevărată prima; dacă este falsă a doua
propoziţie este adevărată a doua propoziţie. Două propoziţii care sunt în
raport de contradicţie sunt întotdeauna una dintre ele adevărată, cealaltă
falsă.
5. raport de subcontrarietate avem între două propoziţii care pot fi

adevărate împreună, dar nu pot fi false împreună. De exemplu, propoziţiile:
L o g i c ă , a r g u m e n t a r e şi c o m u n i c a r e ] 55
p = „Real Madrid nu a câştigat meciul" şi
q = „Real Madrid nu a pierdut meciul” sunt două propoziţii subcontrare.
Cele două propoziţii pot să fie ambele adevărate: atunci când Real Madrid
a tăcut un meci egal, este adevărat şi că nu a câştigat şi că nu a pierdut. Cele
două propoziţii însă nu pot să fie ambele false - dacă este fals că Real Madrid
nu a câştigat, atunci de fapt Real Madrid a câştigat meciul şi deci este
adevărată a doua propoziţie care ne indică că nu a pierdut meciul. în mod
analog se judecă şi dacă a doua propoziţie este falsă. în cazul raportului de
subcontrarietate, cele două propoziţii nu pot fi ambele false.
La bacalaureat însă voi trebuie să SaP Contrarietate SeP
cunoaşteţi raportul logic dintre propoziţiile
categorice SaP, SeP, SiP, SoP. Aceste raporturi
sunt redate schematic sub forma unui pătrat
numit pătratul logic. Este important de
asemenea să ştiţi şi cum se numesc propoziţiile
în funcţie de raportul care există între cele două
propoziţii. încă de la început, observăm că
aceste propoziţii, toate sunt diferite, adică nu SiP Subcontrarietate SoP
există raport de identitate între ele.
La bacalaureat, Sil B ar putea fi de următorul tip:
3. Unele automobile de epocă sunt bunuri de colecţie.
B. Construiţi, atât în limbaj formal, cât şi în limbaj natural, contradictoria
propoziţiei 1, contrara propoziţiei 2, supraalterna propoziţiei 3 şi
subcontrara propoziţiei 4. 8 puncte
Pentru a rezolva acest tip de subiect trebuie să cunoaşteţi pătratul logic,
să ştiţi denumirile propoziţiilor aliate într-un anumit tip de raport şi să nu
încurcaţi raporturile între ele. înainte de-a răspunde exact fiecărei cerinţe,
precizaţi formula propoziţiei de la care porniţi. De exemplu, exerciţiul de mai
sus s-ar putea rezolva astfel:
Sil B
• Propoziţia 1 are formula SaP.
>6 | Sinteze teoretice

Deci, formula contradictoriei acestei propoziţii este SoP, iar în limbaj
natural contradictoria ar putea fi redată astfel: „Unele insecte nu sunt animale
vertebrate".
• Propoziţia 2 are formula SeP.
Deci, contrara acestei propoziţii are formula SaP, iar în limbaj natural
contrara ar putea fi redată astfel: „Toate ştiinţele sunt activităţi iraţionale".
• Propoziţia 3 are formula SiP.
Deci, supraalterna acestei propoziţii are formula SaP, iar în limbaj natural
supraalterna ar putea fi redată astfel: „Toate automobilele de epocă sunt bunuri
de colecţie".
• Propoziţia 4 are formula SoP.
Deci, subcontrara are formula SiP, iar în limbaj natural subcontrara ar
putea fi redată astfel: „Unele texte de filo sope sunt uşor de înţeles".
1 E X E R C IŢ II - P Ă T R A T U L LOGIC___________________________________

nutriţionist.
Construiţi, atât în limbaj formal cât şi în limbaj natural, subalterna propo
ziţiei 1, contradictoria propoziţiei 2, contrara propoziţiei 3 şi subcontrara
propoziţiei 4.
Construiţi, atât în limbaj formal cât şi în limbaj natural, subcontrara
propoziţiei 1, contrara propoziţiei 2, supraalterna propoziţiei 3, şi subalterna
propoziţiei 4.
1. Nicio democraţie nu este regim autoritar.
2. Unele mijloace de transport. în comun sunt autovehicule poluante.
3. Toţi cei curajoşi sunt persoane demne de respect.
4. Unele zile de iarnă nu sunt geroase.
Construiţi, atât în limbaj formal, cât si în limbaj natural, subalterna
propoziţiei 1, contradictoria propoziţiei 2, contrara propoziţiei 3, şi
subcontrara propoziţiei 4.
Capitolul 4. Raţionamentele
4.1. Ce este un raţionam ent?
La începutul acestor lecţii de logică, am făcut o analogie între activitatea

de-a gândi şi aceea de-a găti. Aşa cum, atunci când gătim avem nevoie de nişte
forme (diferite vase din bucătărie) în care să gătim mâncarea şi de unele
instrumente cu care să prelucrăm ingredientele mâncării (linguri, furculiţe,
cuţite etc. ), atunci când gândim avem nevoie de unele forme în care să
păstrăm informaţia gândirii. Aceste forme sunt termenii şi propoziţiile.
Dar, aşa cum o bucătărie complet utilată nu găteşte singură, ci este doar o
condiţie a gătitului, la fel este şi atunci când gândim, termenii şi propoziţiile
sunt, mai degrabă, o condiţie a gândirii.
Raţionarea este ceea ce noi oamenii numim gândire.
Prin termeni, noi semnificăm lucrurile lumii noastre, prin propoziţii
descriem lumea noastră.
Prin raţionare, gândim lucruri noi plecând de la informaţiile pe care le
avem. Viaţa fiecăruia conţine raţionamente de care nu întotdeauna suntem
conştienţi. De exemplu, din faptul că ştiu unde trebuie să merg şi ştiu ce haine
am în dulap, raţionez (gândesc) cu ce haine mă voi îmbrăca. Ştiu ce mâncare
doresc să gătesc, deci raţionez (gândesc) de ce ingrediente am nevoie. Ştiu la
ce etaj trebuie să ajung, deci raţionez (gândesc) pe ce buton al liftului să apăs.
Ştiu că am în coşid de cumpărături un produs de 2 lei şi altul de 3 lei, deci
raţionez că în total va trebui să plătesc 5 lei etc. în cele ce urmează, voi
exemplifica mereu cu raţionamentul de tip adunare 2 + 3 = 5
Prin această activitate de raţionare, oamenii sunt capabili să construiască
o lume proprie. Restul fiinţelor vii trăiesc în natură încercând să se adapteze la
aceasta. Noi, oamenii, prin raţionamentele noastre trăim dincolo de natură,
într-o lume umană. Aceasta este şi înţelesul celei mai obişnuite definiţii a
omului: omul este o fiinţă raţională.
4.2. Elementele u n u i ra ţionam ent

Indiferent de conţinutul raţionamentelor noastre, indiferent de
informaţia pe care o vom gândi cu ajutorul raţionamentului, informaţiile sunt
exprimate prin intermediul propoziţiilor. Gândim, raţionăm cu ajutorul
vorbirii, chiar dacă vorbirea este de cele mai multe ori interioară. De aceea, cel
care ştie multe despre un subiect este capabil să spună multe despre acel
subiect! (Nu e valabilă şi reciproca: adică cei care vorbesc mult, înseamnă că şi
gândesc mult).
Propoziţiile (sau propoziţia) care conţin informaţiile de la care pleacă
gândirea noastră, în logică, se mai numesc premise.
Propoziţia (sau propoziţiile) care redă informaţia gândită plecând de la
premise se numeşte concluzie (sau concluzii).
în vorbirea prin care exprimăm un raţionament, folosim anumite cuvinte
care ne indică dacă o anumită propoziţie (informaţie) este premisă sau
concluzie.
Indicatori de premisă sunt cuvinte precum: „deoarece... ”, „pentru că... ”,
„având în vedere că... ” etc.
Indicatori de concluzie sunt cuvinte precum: „deci...", „rezultă că...", „am
ajuns la concluzia că. " etc.
4 3. Principalele tip u ri de raţionamente
4.3.1. Conversiunea
Conversiunea este un raţionament în care plecăm de la o premisă de tipul
S-P şi gândim o concluzie de tipul P-S. Cli alte cuvinte, într-o conversiune
încercăm să schimbăm, gândind corect, ordinea termenilor într-o propoziţie
categorică.
în cazul conversiunii, cred că cea mai simplă modalitate de-a descoperi
formulele conversiunii corecte e să apelăm la exemple concrete.
a) o propoziţie de tipul SaP o putem converti în PiS.

c
Formula conversiunii se scrie: SaP -» PiS
De exemplu, dacă avem propoziţia „Toţi elevii sunt oameni", atunci se
pune problema ca, gândind corect, să ajungem la o concluzie în care pe primul
loc (ca subiect) să fie „oameni" iar pe al doilea loc (ca predicat) să fie „elevi”.
Singura propoziţie gândită în mod corect pe baza primei propoziţii este „Unii
elevi sunt oameni”.
Dacă „Toţi caii sunt animale", atunci putem gândi corect, prin
conversiune, că „Unele animale sunt cai”
Dacă „Toate fetele sunt frumoase", atunci „Unele dintre cele frumoase
sunt fete".
Observăm că pornind de la o judecată de tipul A (SaP), prin conversiune,
nu putem gândi o judecată de tipul A (PaS). în cazul exemplelor de mai sus, nu
putem gândi corect că „toţi oamenii sunt elevi”, că „Toate animalele sunt cai”
sau că „Toate cele frumoase din lumea sunt fetele".
b) 0 propoziţie de tipul SeP o putem converti corect atât într-o propoziţie

de tipul PeS, cât şi într-o propoziţie de tipul PoS.
De exemplu, de la propoziţia „Niciun băiat nu este fată" [SeP) putem gândi
prin conversiune, în mod corect, propoziţia „Nicio fată nu este băiat".
Observăm că de la propoziţia de mai sus, putem gândi la fel de corect şi
propoziţia „Unele fete (de exemplu cele de la şcoala X) nu sunt băieţi".
De la propoziţia „Niciun cal nu este vacă", putem gândi corect, prin
conversiune, atât propoziţia „Nicio vacă nu este cal, " cât şi propoziţia „Unele
vaci nu sunt cai".
Aşadar, în cazul propoziţiei de tipul E (SeP) avem două conversiuni
corecte, care au următoarele formule:
SeP -» PeS
SeP -> PoS.
Ambele formule ale conversiunii sunt corecte.
Primul tip de conversiune se numeşte conversiune simplă pentru că, prin
conversiune, păstrăm cantitatea premisei de la care plecăm. în acest caz,
gândirea pleacă de la o propoziţie universală şi ajunge la o propoziţie
universală.
Al doilea tip de conversiune se numeşte conversiune prin accident. în
această conversiune, gândirea ajunge la o concluzie care nu are aceeaşi
cantitate cu premisa de la care a plecat.
Conform acestor distincţii, revenind la propoziţia de tipul SaP, observăm
că aceasta nu se poate converti simplu (în PaS). Această propoziţie se poate
converti doar prin accident (în PiS).
Dacă, în cadrul vreunui exerciţiu, se cere să se convertească o propoziţie
de tipul SeP, fără a se specifica tipul conversiunii, cred că cel mai simplu de
folosit este formula conversiunii simple.
c) O propoziţie de tipul SiP se converteşte într-o propoziţie de tipul PiS
conform formulei:
SiP PiS.
De exemplu, de la propoziţia „Unii elevi sunt sportivi", putem gândi că
„Unii sportivi sunt elevi".
De la propoziţia „Unii cai aleagă repede”, putem gândi propoziţia „Unii
dintre cei care alergă repede sunt cai”.
c) 0 propoziţie de tipul SoP nu se poate converti în mod corect. Cu alte
cuvinte, plecând de la o propoziţie de tipul 0 (SoP) nu putem gândi
corect, prin conversiune, nicio concluzie.
Dacă lucrăm cu exemple concrete, există tentaţia ca o propoziţie de tipul
SoP să o convertim în PoS, sau chiar PiS. De exemplu, dacă avem propoziţia
„Unii elevi nu sunt sportivi" (SoP), există tentaţia să o convertim în propoziţia
„Unii sportivi nu sunt elevi" (PoS) sau chiar în propoziţia „Unii sportivi sunt
elevi" (PiS)
Am avea aşadar următoarele formule de conversiune:
SoP -» PoS
SoP PiS
însă, ambele formule sunt greşite, pentru că ele nu se pot aplica oricărei
propoziţii.
De exemplu, dacă folosim prima formulă pentru a converti propoziţia
„Unii oameni nu sunt elevi", obţinem propoziţia „Unii elevi nu sunt oameni",
iar acest tip de gândire este evident greşit.
Dacă vom converti, folosind a doua formulă, propoziţia „Unii băieţi nu
sunt fete”, vom obţine propoziţia „Unele fete sunt băieţi". Observăm că
raţionamentul este greşit, deci nici a doua formulă de conversiune a unei
propoziţii de tipul SoP nu este corectă.
Pornind de la exemple concrete, ani găsit 4 formule de conversiune
corectă:
SaP ^ PiS
SeP-^PeS
(sau SeP -» PoS)
SiP ^ PiS
Dar, folosindu-ne de exemple concrete au apărut şi conversiuni care
păreau corecte, deşi nu erau. Aşadar se pune problema când o operaţie de
conversiune este corectă. O operaţie de conversiune este corectă dacă
respectă două condiţii:
a) Prin conversiune se păstrează calitatea premisei. Această cerinţă ne
spune că dacă în gândirea noastră, prin conversiune, plecăm de la
propoziţie afirmativă trebuie să ajungem la o propoziţie afirmativă.
Dacă gândirea noastră pleacă de la o propoziţie negativă, prin
conversiune trebuie să ajungă la o propoziţie negativă. Cu alte cuvinte,
dacă este o legătură între S şi P, atunci trebuie să gândim prin
conversiune că este o legătură între P şi S. Şi invers, dacă nu este o
legătură între S şi P, atunci nu este o legătură între P şi S.
b) 0 a doua condiţie pe care trebuie să o respecte o conversiune pentru a
fi validă se numeşte legea distribuirii termenilor. Această lege
formulează o cerinţă fundamentală a gândirii şi este o lege foarte
importantă în logica clasică.
L o g i c o , a r g u m e n t a r e şi c o m u n i c a r e | 61
înainte de-a explica această lege, trebuie mai întâi să explic când un
termen este distribuit sau nedistribuit. Un termen se numeşte distribuit dacă
apare într-o judecată (propoziţie categorică), iar în judecata respectivă e
vorba de întreaga lui extensiune. Cu alte cuvinte dacă judecata (propoziţia
categorică) e despre toate lucrurile desemnate de termenul respectiv, atunci
termenul se numeşte distribuit (şi se notează cu „+”). Dacă propoziţia
categorică judecă doar o parte a elementelor numite de termenul respectiv,
atunci termenul este nedistribuit (şi se notează cu „-'').
Informaţiile de mai sus pot fi sintetizate în tabelul S P
alăturat. SaP + -
Legea distribuirii termenilor spune că pentru ca un SeP + +
raţionament să fie corect, dacă un termen este distribuit SiP - -
în concluzie, el trebuie să fie distribuit şi în premisele în SoP - +
care apare. .Pentru ca un raţionament să fie corect,
raţionamentul trebuie să respecte această lege.
Explicaţii: Acestă lege este o lege fundamentală a gândirii. Pentru a fi
corect un raţionament, el trebuie să respecte şi această lege. Dacă un
raţionament respectă această lege nu înseamnă în mod automat că este corect,
dar dacă încalcă această lege, atunci raţionamentul nu este corect.
Legea spune următorul lucru: dacă raţionăm, gândim, şi prin gândire am
ajuns la o concluzie care este o judecată despre toţi X (termenul X este
distribuit în concluzie) ; atunci, pentru ca raţionamentul să fie corect, trebuie
să ne asigurăm că premisele conţin informaţii despre acei toţi X (termenul X
este distribuit şi în premise).
Cu alte cuvinte, dacă gândim ceva despre toţi X, trebuie să ne asigurăm că
avem informaţii despre toţi X.
Sau, altfel spus, dacă noi avem informaţii doar despre unii, dar gândim
concluzii despre toţi, raţionamentul pe care noi îl facem nu este corect.
Legea ne spune că, în gândire, generalizările fără temei sunt greşite şi ar
trebui evitate.
Raţionamente cu concluzii precum „toţi băieţii sunt...", „toţi românii
sunt...", „toţi rromii sunt..." etc. sunt greşite, dacă nu avem informaţii despre
toţi băieţii, toţi românii sau toţi rromii etc.
Aşadar, pentru ca o conversiune să fie corectă ea trebuie să respecte două
cerinţe:
a) Să păstreze calitatea premisei şi
b) Să respecte legea distribuirii termenilor.
Legile de conversiune precizate mai sus respectă fiecare cele două cerinţe
ale conversiunii. însă, aşa cum am văzut, folosind exemple concrete există
câteva tentaţii de-a converti o propoziţie într-un anumit fel, dar conversiunea
nu este corectă.
Voi explica greşelile care apar în cele mai frecvente conversiuni greşite.
• + c " +■
i) SoP (-) -» PoS (+) este o conversiune greşită pentru ca, deşi
conversiunea păstrează calitatea premisei (respectă a), ea nu respectă legea
distribuirii termenilor. Termenul S este distribuit în concluzie, dar nedistribuit
în premisă.
ii) SoP -» PiS conversiune greşită pentru că nu păstrează calitatea
premisei (nu respectă a), deşi respectă legea distribuirii termenilor (respectă b).
C
iii) SaP (-) -» P (+) aS - conversiune greşită. Conversiunea păstreaza
calitatea premisei, dar nu respectă legea distribuirii termenilor. P este
distribuit în concluzie, dar nu este distribuit în premisă.
4.3.2. Obversiunea
Obversiunea este un raţionament prin care negăm de două ori o'
propoziţie categorică. în definitiv, orice propoziţie, dacă este negată de două
ori, conduce în final la o propoziţie echivalentă cu propoziţia de la care am
plecat.
De exemplu, dacă avem propoziţia:
„Plouă" şi o negăm o dată, obţinem propoziţia:
„Nu plouă". Această propoziţie, dacă o mai negăm încă o dată, obţinem
propoziţia:
„Nu este adevărat că nu plouă".
Observăm că prima propoziţie şi a treia propoziţie (care este prima
propoziţie negată de două ori) sunt echivalente.
în logică, acest fapt se mai numeşte şi legea dublei negaţii. Doi de „nu"
sunt un „da". Echivalentul acestei legi în matematică este regula de calcul
conform căreia - x - = + (minus ori minus egal plus).
Operaţia care neagă de două ori o propoziţie categorică se numeşte
obversiune. Operaţia pleacă de la o propoziţie S-P.
Prin obversiune vom schimba legătura (copula) dintre S şi P şi vom nega
predicatul logic (P-ul).
Obversiunea este un raţionament care are următoarea formă:
Dacă S este P, atunci S nu este în P (în exteriorul lui P).
Dacă S nu este în P, atunci S este în P (în exteriorul lui P)
L o g i c ă , a r g u me n t a r e şi c o mu n i c a r e | 63
Pentru a obverti uşor, trebuie să ştiţi că în obversiune negaţi de două ori:
o dată schimbaţi tipul legăturii dintre S şi P şi apoi negaţi predicatul logic al
propoziţiei (negaţi P). Dacă e greu de găsit opusul termenului P, în logică, este
acceptată şi scrierea „non-P".
De exemplu, dacă P = „pom care are mere", atunci P = „pom care nu are
mere" sau „non-pom care are mere". Dacă folosiţi soluţia de-a nega folosind
„non-... (P) ”, atunci „non-” se pune în faţa întregului P. De exemplu, pentru
P-ul anterior, nu este corectă negarea lui sub forma: „pom care are non-mere”
Formulele obversiunii sunt următoarele:
O _
1) SaP -» SeP (dacă negăm legătura „a” obţinem „e”, iar dacă negăm pe P
obţinem P (non-P)
Exemple:
• Dacă trebuie să obvertim propoziţia:
Toate fetele (S) sunt [a) frumoase (P).
atunci o negăm de două ori: o dată negăm pe sunt şi obţinem nu sunt, iar mai
apoi, negăm P-ul =frumoase şi obţinem non-P = P = urâte (sau non-frumoase).
Deci, prin obversiune am obţinut propoziţia
„Nicio fată (S) nu este (e) urâtă (P)".
O
• Toţi oamenii (S) sunt (a) raţionali (P) -» Niciun om (S) nu este (e)
iraţional (sau non-raţionalf[P).
O
• Toţi elevii (S) sunt (a) oameni (P) -> Niciun elev (S) nu este (e) non-om
(P).
o
• Toţi merii (S) sunt (a) pomi fructiferi -» Niciun măr (S) nu este (e)
pom care nu e fructifer (sau non-pom fructifer) (P).
o
llagi (S) este (a) un jucător de fotbal -» Magi (S) nu este (e) un
non-jucător de fotbal (/sau: jucător de orice alt sport în afară de
fotbal)
O _
2) SeP -> SaP (opusul lui „e" este „a", iar opusul lui P este P)
Exemple:
O
Nicio fată (S) nu este (e) urâtă (P) -* Toate fetele (S) sunt (a) frumoase
(P).
o
Niciun elev (S) nu este (e) pensionar (P) -» Toţi elevii (S) sunt (a)
non-pensionari (sau oameni care nu sunt pensionari) (P).
3 ) SiP ^ SoP
Exemple:
O
• Unii elevi (S) sunt (i) minori (P) -* Unii elevi (S) nu sunt (o) majori (P).
o
• Unii elevi (S) sunt (i) sportivi (P) -* Unii elevi (S) nu sunt (o)
non-sportivi (P).
4) SoP A SiP
Exemple:
o
• Unii elevi (S) nu sunt (o) majori (P) ->Unii elevi (S) sunt (i) minori (P).
o
• Unii elevi (S) nu sunt (o) sportivi (P) -» Unii elevi (S) sunt (i)
non-sportivi (P).
P R O B L E M E R EZ O L V A T E
La bacalaureat, problemele de la subiectul SU, cerinţele C, D, şi E sunt cu

operaţiile de conversiune şi obversiune.
Astfel, la acest subiect se va cere să dovediţi că sunteţi capabili să:
convertiţi şi să obvertiţi două propoziţii (Sil C );
- să obvertiţi după ce, în prealabil, aţi convertit (sau invers!)
- să recunoaşteţi o conversiune sau o obversiune şi să explicaţi de ce
operaţia este corectă sau incorectă.
Un model de rezolvare a Subiectului II, cerinţele C, D, E ar putea fi
următorul:
Subiectul II

3. Unele automobile ele epocă sunt bunuri de colecţie.
C. Aplicaţi explicit operaţiile de conversiune şi obversiune, pentru a deriva
conversa şi obversa corecte ale fiecăreia dintre propoziţiile 1 şi 3, atât în
limbaj formal, cât şi în limbaj natural.
D. Construiţi, atât în limbaj formal cât şi în limbaj natural obversa conversei
propoziţiei 2.
E. Doi elevi, X şi Y, opinează astfel:
X: Dacă toate lebedele sunt păsări migratoare, înseamnă că unele păsări
migratoare sunt lebede.
Y: Dacă toţi elefanţii sunt animale de mari dimensiuni, reiese că toate
animalele de mari dimensiuni sunt elefanţi.
Pornind de la această situaţie:
a. scrieţi, în limbaj formal, opiniile celor doi elevi;
b. explicaţi corectitudinea raţionamentelor formalizate.
Rezolvare
Subiectul II C cere să arăt că sunt capabil să convertesc propoziţia 1 (iar
apoi propoziţia 3). Cerinţa ne spune să precizăm, atunci când convertim/
pbvertim, 3 lucruri:
- operaţia,
formula (obversei sau conversei)
- conversa/obversa în limbaj natural.
Un model de rezolvare a subiectului II C ar putea fi următorul:
Propoziţia 1 are formula SaP.

c
Această propoziţie se converteşte corect conform operaţiei: SaP -* PiS.
Aşadar, formula conversei este PiS.
în limbaj natural, conversa ar putea fi redată astfel:
„Unele animale nevertebrate sunt insecte"
O _
Propoziţia se obverteşte conform operaţiei: SaP ->SeP.
Deci, formula obversei este: SeP.
în limbaj natural, obversa ar putea fi redată astfel:
„Nicio insectă nu este animal vertebrat".
(la fel se converteşte şi obverteşte şi propoziţia 3. Voi scrie prescurtat,
doar formulele. Nu scrieţi astfel la bacalaureat!).
Propoziţia 3 = SiP
Conversiunea:
- operaţia: SiP -» PiS
- formula conversei: PiS
în limbaj natural: „Unele bunuri de colecţie sunt automobile de epocă"
Obversiunea:
O _
- operaţia: SoP -* SiP
- formula obversei: SiP
în limbaj natural obversa: „Unele automobile de epocă nu sunt bunuri
care nu sunt de colecţie (sau non-bunuri de colecţie) ”.
Subiectul II D cere să dovediţi că sunteţi capabili să efectuaţi cele două

operaţii, una după alta. Un model de rezolvare a subiectului 11 D ar putea fi
următorul.
Obversa conversei propoziţiei 2 =
= Obversa conversei lui SeP =
= Obversa lui PeS =
= PaS = „Toate activităţile iraţionale suntnon-ştiinţe”
Dacă la Sil D cerinţa ar fi fost „conversa obversei propoziţiei 2”, atunci
rezonarea ar fi fost următoarea:
Conversa obversei propoziţiei 2 =
= Conversa obversei lui SeP =
= Conversa lui SaP =
= PiS =„Unele activităţi raţionale sunt ştiinţe”.
La subiectul II E se vor da două raţionamente concrete de tip conversiune
sau obversiune. Problema va cere să identificaţi tipul fiecărui raţionament, să
indicaţi dacă raţionamentul este corect sau nu şi, eventual, va cere să explicaţi
de ce raţionamentul este corect sau nu.
Dacă în cadrul problemei trebuie să explicaţi de ce o operaţie de
conversiune este corectă, atunci ea este corectă pentru că 1) păstrează
calitatea premisei şi 2) respectă legea distribuirii termenilor. Dacă
conversiunea dată nu respectă una dintre cele două condiţii, atunci
conversiunea nu este validă.
Dacă se va cere să explicaţi de ce o operaţie de obversiune este corectă,
atunci ea este corectă pentru că 1) păstrează cantitatea propoziţiei dar
schimbă calitatea ei, şi 2) neagă predicatul logic. Dacă una dintre aceste
condiţii nu este respectată, operaţia respectivă nu este o obversiune, deci nu
este corectă.
în exemplul de mai sus, dacă analizăm raţionamentul elevului X avem:
X: Dacă toate lebedele [S) sunt păsări migratoare (P), înseamnă că unele
păsări migratoare (P) sunt lebede (S)
sau, simplificat:
X: Dacă SaP, înseamnă că PiS.
Observăm că elevul X realizează o conversiune (pentru că schimbă poziţia
subiectului şi predicatului) cu formula:
X: SaP ^ PiS.
Conversiunea elevului este validă.
Dacă analizăm raţionamentul elevului Y avem:
Y: Dacă taţi elefanţii (S) sunt animale de mari dimensiuni (P), reiese că
toate animalele de mari dimensiuni fPl sunt elefanţi (S).
Observăm că şi raţionamentul elevului Y este o conversiune. Formula
conversiunii este:
c
SaP PaS. Insă, această conversiune nu este corectă.
Rezolvarea acestui subiect, la un examen de bacalaureat, ar putea fi
următoarea:
Subiectul II E
a) Raţionamentul elevului X este o conversiune care poate fi formalizată
astfel:
C
SaP -» PiS (unde S = lebede, iar P = păsări migratoare).
Raţionamentul elevului Y este o conversiune care poate fi formalizată
astfel:
C
SaP -> PaS (unde S = elefanţi, iar P = animale de mari dimensiuni).
b) Conversiunea elevului X este una validă. Prin conversiune elevul X
păstrează calitatea premisei şi respectă legea distribuirii termenilor,
în conversiunea acestui elev nu există termeni distribuiţi în concluzie,
dar nedistribuiţi în premisă.
Conversiunea elevului Y este una nevalidă. Deşi, prin conversiune, elevul
Y păstrează calitatea premisei, el nu respectă legea distribuirii termenilor.
Observăm că în conversiunea acestui elev, termenul P este distribuit în
concluzie, dar nu este distribuit în premisă:
SaP" A P*aS.
Legea distribuirii termenilor cere ca, pentru ca un raţionament să fie
corect, un termen distribuit în concluzie trebuie să fie distribuit şi în premisele
în care apare. în conversiunea elevului X, termenul P nu respectă această
cerinţă, deci conversiunea elevului Y nu este validă.
EXERCIŢII________________________________________________________
A. Aplicaţi explicit operaţiile de conversiune şi obversiune, pentru a deriva

conversa şi obversa corecte ale fiecăreia dintre propoziţiile de mai jos,
atât în limbaj formal, cât şi în limbaj natural.
2. Unii peşti albaştri sunt animale de dimensiuni mari.
nutriţionist.
7. Unii şerpi sunt veninoşi.
B. Construiţi, atât în limbaj formal cât şi în limbaj natural obversele
converselor propoziţiilor de mai jos (dacă este posibil).
Construiţi, atât în limbaj formal cât şi în limbaj natural conversele
obverselor propoziţiilor de mai jos (dacă este posibil).
nutriţionist.
C. Formalizaţi raţionamentele de mai jos. Explicaţi validitatea fiecărui
raţionament formalizat.
• Pentru că niciun exerciţiu din test nu este rezolvat corect, rezultă că
toate exerciţiile din test sunt rezolvate incorect.
• Dacă unele acţiuni nu sunt titluri admise la bursă, atunci unele titluri
admise la bursă nu sunt acţiuni.
• Dacă toate trăsăturile temperamentale sunt însuşiri de personalitate,
atunci unele însuşiri de personalitate sunt trăsături temperamentale.
• Dacă unele persoane sunt morale, atunci unele persoane nu sunt
imorale.
• Dacă unele bunuri economice nu sunt mărfuri, atunci unele mărfuri
nu sunt bunuri economice.
• Dacă nicio vrabie nu este pasăre migratoare, atunci nicio pasăre
migratoare nu este vrabie.
4.3.3. Silogismul
Silogismul este cel mai reprezentativ tip de raţionament al logicii clasice
(aristotelice). Nu întâmplător, această logică mai este numită şi silogistică.
Dacă în raţionamentele studiate până acum am avut de-a face cu o sigură
premisă, în silogism avem de-a face cu două premise.
Este un argument în care se gândeşte o nouă relaţie între doi termeni pe
baza faptului că cei doi termeni sunt relaţionaţi cu un al treilea termen.
Funcţionarea silogismului are la bază schema: dacă A este relaţionat cu B, şi B
este relaţionat cu C, atunci putem gândi că şi C este relaţionat cu A.
premisă majoră (PeM = „Niciun peşte nu este mamifer"). Termenul mediu este
într-un silogism apar întotdeauna doar trei termeni. Termenii între care
se gândeşte o nouă relaţie se mai numesc şi termeni extremi, iar termenul care „mamifer" (M)
în logică, există convenţia ca un silogism să se scrie astfel:
permite gândirea relaţiei noi se numeşte mediu şi se regăseşte în ambele
premise. Premisa majoră
Aşa cum am văzut în lecţiile anterioare, o relaţie între doi termeni este Premisa minoră
exprimată printr-o propoziţie categorică. Deci, silogismul este acel argument Concluzie.
în funcţie de modul în care este poziţionat termenul mediu în premise,
care are două premise care sunt propoziţii categorice cu un termen comun, iar
concluzia silogismului este tot o propoziţie categorică în care se gândeşte un avem următoarele figuri silogistice:
Figura 3 Figura 4
Figura 1 Figura 2
nou raport între termenii necomuni premiselor.
P-M nT p P-M
Silogismul ar putea fi redat schematic astfel: M-P
M-S M-S
S-M S-M
Deoarece P *
S-P S-P S-P I
L
> jistice si denumirile de mai sus pot fi reţinute mai uşor dacă
Figurile silogistice
s
Atunci: s ... ► P
Un exemplu de silogism ar putga fi următorul: S =termen minor ->premisă minoră

„Niciun peşte nu este mamifer.
Toti delfinii sunt mamifere._________ -> concluzie
Niciun delfin nu este peşte"
în acest silogism, am ajuns la o relaţie între termenii extremi „delfm"şi Observăm că silogismul pe care noi l-am luat ca exemplu este un silogism
„peşte” pe baza faptului că cei doi termeni se relaţionează cu un al treilea
de figura 2.
termen („mamifer”). Un silogism se scrie, în mod simbolic, indicând tipurile premiselor şi ale
Dacă notăm cu S termenul „delfin", cu P termenul „peşte" şi cu M termenul concluziei urmate de o cifră care indică figura. Scrierea prescurtată a unei
„mamifer", atunci silogismul de mai sus poate fi redat astfel: scheme silogistice se numeşte mod silogistic. Un mod silogistic este alcătuit
Niciun P nu este M PeM din trei litere şi o cifră.

Toti S sunt M sau SeM De exemplu, silogismul de mai sus avea schema de inferenţă:
Niciun S nu este P. SeP
PeM
într-un silogism, subiectul concluziei (în cazul nostru S = „delfin") se
Ş j l M ______
numeşte termen minor. Premisa în care apare termenul minor se numeşte SeM
premisă minoră (în exemplul de mai sus SaM = Toţi delfinii sunt mamifere).
Predicatul concluziei unui silogism se numeşte termen major (în exemplul de Silogismul face parte din figura 2, iar literele care indică premisele şi
mai sus P = „peşte"), iar premisa în care apare termenul major se numeşte concluzia sunt literele „eae". Deci, modul silogismului pe care l-am luat noi ca
exemplu este: eae-2.
P R O BLEM E REZO LVA TE
La bacalaureat, problemele de la subiectul III, cerinţele A 1, B şi C sunt

probleme cu silogisme.
Astfel la S III A. 1. se dau două moduri silogistice, şi se va cere să se scrie
schema silogismelor şi să se construiască un silogism care să respecte schema.
La SUI B se va propune o concluzie a unui silogism şi se va cere
completarea silogismului cu două premise care să respecte o schemă validă a
silogismului.
La SUI C se va da un silogism şi se va cere să se identifice elementele
silogismului (termenul major, minor, mediu, premisa minoră, majoră,
concluzia) pentru a aprecia ca adevărate sau false patru enunţuri despre
elementele silogismului.
Exemple:
(S III)
A. Fie următoarele două moduri silogistice: aee-2, aii-1.
1. Scrieţi schema de inferenţă corespunzătoare fiecăruia dintre cele două
moduri silogistice date şi construiţi, în limbaj natural, un silogism care
să corespundă uneia dintre cele două scheme de inferenţă.
Recomandări
Schemele modurilor silogistice se scriu uşor dacă înţelegeţi
reprezentarea (cu săgeata) de mai sus. De exemplu, pentru a scrie schema
modului aee-2, începem prin a pune o bară, sub bară avem concluzia, care este
o propoziţie de tipul S - P. Punem apoi tipul propoziţiilor în ordinea indicată
de modul silogistic. Prima propoziţie este de tipul „a", a doua de tipul „e”, iar
concluzia (sub bară) e de tipul „e”.
Avem aşadar, următoarea schemă parţială:
a
e
~S e P~
Următorul pas e să punem M-ul astfel încât să respecte schema figurii 2.
Schema de mai sus devine:
a M
e M
S e P
Ultimul pas în scrierea schemei e să ţinem cont că P-ul va fi întotdeauna în
prima premisă iar S-ul în a doua premisă. Schema completa a modului aee-2
este:
P a M
S e M
S e P
După scrierea celor două scheme, se cere să se construiască un silogism
care să corespundă uneia dintre cele două scheme. Exemplele silogistice se
construiesc, cel mai uşor, pornind de la concluzie. Cum la acest exerciţiu puteţi
să alegeţi orice tip de exemplu doriţi, ar fi bine să vă gândiţi, înainte de
examen, la patru exemple de propoziţii categorice diferite care să fie concluzia
silogismului.
Exemple de propoziţii care pot fi folosite uşor cu rol de concluzie:
SaP =Toţi delfinii sunt mamifere
SeP = Niciun delfin nu este peşte
Dacă silogismul se poate construi cu această concluzie, atunci M-ul din
premise va fi sau „animal care naşte pui vii” sau „animal care depune icre”)
SiP = Unii elevi sunt şoferi
SoP = Unii elevi nu sunt şoferi
(M-ul va fi sau „minor” sau „major" sau „prietenii mei”).
Voi construi un silogism care să corespundă schemei modului silogistic aii-1.
Mai întâi scriem schema modului şi punem o un exemplu de propoziţie
care să corespundă concluziei silogismului. Identificăm S-ul şi P-ul. Avem
aşadar:
MaP
SiM _____________________________
SiP Unii elevi (S) sunt şoferi (P)
Construim premisele ţinând cont de S-ul şi P-ul identificaţi.
MaP Toţi......(M) sunt şoferi (P)
SiM Unii elevi (S) sunt........ (M)
Găsim un termen M care să se potrivească şi în prima premisă şi în a doua

premisă. Aşa cum am indicat mai sus, dacă se poate construi un silogism pe
schema modului respectiv, M-ul ar putea fi sau „minor”, sau „major", sau
„prietenii mei".
în cazul de mai sus, M-ul cel mai potrivit este „prietenii mei". Aşadar
silogismul care corespunde schemei este:
MaP Toţi prietenii mei (M) sunt şoferi (P).
SiM Unii elevi (S) sunt prietenii mei (M).
Observaţie: La Subiectul III A. 1. Cerinţa este să propuneţi un exemplu

care să corespundă schemei. Aşadar, nu vă îngrijoraţi dacă propoziţiile pe care
le propuneţi nu sunt adevărate. Ar fi bine ca propoziţiile să nu fie ciudate, dar,
înainte de orice, asiguraţi-vă că ele corespund schemei modului silogistic.
Un model de rezolvare a subiectului de mai sus ar putea fi următorul:
Subiectul III A 1.
Schema de inferenţa a modului silogistic aee-2 este:
PaM
SeM
'SeP
Schema de inferenţă a modului silogistic aii-1 este:

MaP
SiM
SiP
Vom construi, în limbaj natural, un silogism care să corespundă schemei
modului aii-1. Un exemplu de silogism, care corespunde schemei acestui mod,
ar putea fi:
MaP Toţi prietenii mei (M ) sunt şoferi (P).
SiM Unii elevi (S) sunt prietenii mei (M).
SiP Unii elevi (S) sunt şoferi (P).
în limbaj natural, silogismul de mai sus ar putea fi rescris astfel:
„Deoarece toţi prietenii mei sunt şoferi şi pentru că unii elevi sunt prietenii
mei, rezultă că unii elevi sunt şoferi."
Subiectul III B are următoarea formulare:
B. Construiţi, atât în limbaj formal, cât şi în limbaj natural, un silogism valid,

prin care să justificaţi propoziţia „Unii artişti nu sunt pictori".
Acest tip de subiect este opus Subiectului III A l. La SIII A l se propun două
moduri şi trebuie să alegeţi unul dintre ele, după care să construiţi un
silogism. La SIII B se dă concluzia silogismului, iar voi va trebui să propuneţi
un mod şi o schemă de silogism care să corespundă concluziei. Simplificând, la
SIII A 1 este dată schema silogismului şi se cere exemplul concret, la SUI B este
dat exemplul şi trebuie pusă schema silogismului.
La subiectul III B, trebuie să aveţi grijă ca premisele pe care le propuneţi
să fie adevărate (sau măcar credibile), iar modul silogistic să fie valid.
Aşa cum la Subiectul III A 1 am sugerat patru exemple de concluzii, la SIII
B vă voi sugera 4 exemple de moduri silogistice. Aceste moduri silogistice mai
sunt numite şi moduri perfecte, şi cred că sunt foarte uşor de folosit.
Modurile silogistice perfecte sunt:
aaa-1
eae-1
aii-1
eio-1
Toate modurile silogistice sunt ale figurii 1 care mai este numită şi figură
perfectă (pentru că termenii concluziei au acelaşi rol în concluzie ca şi în
premise).
Cele patru moduri silogistice se reţin foarte uşor dacă ţinem minte
propoziţia:
Barbara îşi scrie testamentul în lab/r/nt cu cre/onul.
în exemplul de mai sus, concluzia dată are formula SoP. Aşadar, pentru â
putea construi un silogism cu concluzie SoP, dintre cele patru moduri
silogistice voi alege modul eio-1. Pe urmă, silogismul se construieşte
asemănător cu modul în care a fost construit la subiectul III A 1.
Un model de rezolvare a problemei de mai sus ar putea fi următorul:
Subiectul III B
Propoziţia dată are formula SoP. Pentru a justifica această propoziţie, vom
construi un silogism cu premise adevărate, modul eio-1. Acest mod silogistic
este unul corect. Un silogism valid care să corespundă schemei acestui mod ar
putea fi:
V
MeP Niciun muzician (M ) nu este pictor (P).
SiM Unii artişti (S) sunt muzicieni (M l
SoP Unii artişti (S) nu sunt pictori (P).
Silogismul de mai sus ar putea fi redat astfel:

„Deoarece niciun muzician nu este pictor şi pentru că unii artişti sunt
muzicieni, rezultă că unii artişti nu sunt pictori."
La subiectul III C, se va da un exemplu de silogism şi va trebui să analizaţi

elementele, sau modul, în care este construit silogismul. Pentru a putea face
acest lucru, silogismul trebuie scris în forma standard, adică:
Premisă majoră + • Concluzia este: „Niciun adevăr nu este supărător"
Premisă minoră • Concluzia este o propoziţie universal negativă.
Concluzie. • Premisa minoră este: „Niciun adevăr nu este invenţie."
Recomand să începeţi cu identificarea concluziei. Dacă am identificat • Premisa minoră este o propoziţie universal negativă.
corect concluzia înseamnă că putem identifica corect termenul minor şi major, • Premisa majoră este: „Toate lucrurile supărătoare sunt invenţii."
iar, mai apoi, putem rescrie în forma standard silogismul dat. • Premisa majoră este o propoziţie universal afirmativă.
Exemplu: • Silogismul este construit pe schema figurii 2.
Fie următorul silogism: • Modul silogismului este aee-2.
„Dacă toate lucrurile supărătoare sunt invenţii şi niciun adevăr nu este • Silogismul nu este valid.
invenţie, rezultă că niciun adevăr nu este supărător. "
Identificăm, mai întâi, propoziţiile din care este compus silogismul. Astfel 4.3.3.1. Reprezentarea propoziţiilor categorice prin metoda
avem:
diagram elor E u le rş i prin metoda diagramelor Venn
Dacă toate lucrurile supărătoare sunt invenţii (propoziţia 1) şi niciun Propoziţiile categorice sunt acele propoziţii în care se indică raportul care
adevăr nu este invenţie (propoziţia 2), rezultă că niciun adevăr nu este există între extensiunea a doi termeni. Cum extensiunea este o mulţime, este
supărător (propoziţia 3]. important să reprezentăm extensiunile celor doi termeni care apar într-o
Silogismul, scris simplificat, este: propoziţie categorică. în logică, două dintre modalităţile de-a reprezenta
Dacă (propoziţia 1) şi (propoziţia 2), rezultă că (propoziţia 3) extensiunea celor doi termeni ai unei propoziţii categorice poartă numele a *
Observăm că propoziţia 3 este concluzia silogismului. Aşadar silogismul doi mari matematicieni, care au propus aceste metode de reprezentare:
se va rescrie astfel: Leonhard Euler (sec. al XVlII-lea) şi John Venn (sec. al XlX-lea).
Propoziţia 1 +Propoziţia 2 Diagramele Euler de reprezentare a mulţimilor sunt diagramele folosite
în mod obişnuit şi reprezintă modul pe care l-am învăţat, probabil încă din
Propoziţia 3 = Niciun adevăr (S) nu este supărător (P)
grădiniţă, să reprezentăm mulţimi. în cazul propoziţiilor categorice vom
Dacă am identificat concluzia, putem identifica termenul minor (S) şi reprezenta poziţia celor două mulţimi aşa cum este indicată de către
termenul major (P). Rescriem silogismul în forma standard. propoziţie, iar pentru a indica că într-o anumită zonă există ceva vom haşura
Toate lucrurile supărătoare (P ) sunt invenţii (M ).....................PaM respectiva zonă.
Niciun adevăr (S) nu este invenţie (M ).................................... SeM Propoziţiile
rropcJZlimt; categorice
cdiegui it-c se ac reprezintă prin diagrame Euler astfel:
------------------------------------- - r Observaţii
Niciun adevăr (S) nu este supărător ( P ) ................................... SeP Formula Citire standard Diagrama Euler
Mulţimea S este inclusă în
La acest subiect se va cere să decideţi dacă unele afirmaţii sunt adevărate mulţimea P pentru că
sau false. Afirmaţiile vor viza elementele silogismului dat. lată câteva afirmaţii propoziţia SaP ne spune că
adevărate despre silogismul de mai sus: SaP Toţi S sunt P
"(© ) toate elementele din
extensiunea lui S sunt în
• Termenul minor este „adevăr".
extensiunea lui P
Termenul minor este distribuit în atât în concluzie, cât şi în premisa în
Deoarece niciun element
care apare.
din extensiunea lui S nu
Termenul major este „(lucru) supărător". face parte din extensiunea
• Termenul major este distribuit în concluzie şi în premisa în care apare SeP Niciun S nu este P lui P (SeP) înseamnă că
• Termenul mediu este „invenţie".
© 0 cele două mulţimi nu au
• Termenul mediu nu este distribuit în nicio premisă. elemente comune
Formula Citire standard Diagrama Fuler Observaţii
Am haşurat intersecţia
dintre S şi P pentru a indica
SiP faptul că există unii S care
Unii S sunt P
fac parte din P (adică SiP),
deci intersecţia dintre S şi
P nu este vidă
Am haşurat partea din
mulţimea S care nu este în
mulţimea P pentru a arăta
SoP Unii S nu sunt P
faptul afirmat de către
propoziţie SoP şi anume că
există S care nu sunt în P.
Diagramele Venn sunt puţin mai complexe, pentru că ele presupun mai
întâi reprezentarea fiecărei zone posibile atunci când avem de-a face cu două
sau mai multe mulţimi.
De exemplu, dacă avem doar două mulţimi, să spunem A şi B, atunci
putem avea următoarele zone:
Partea care nu este nici în A, dar

nici în B -notată AB (unde AB se
citeşte non A şi non B).
r Dacă trebuie să reprezentăm trei mulţimi A, B, C atunci zonele posibile ale

celor trei mulţimi sunt:
78 1 S i n t e z e teoretice
Dacă trebuie să reprezentăm patru termeni, va trebui să desenăm patru
mulţimi - fiecare intersectată cu fiecare, şi nu este posibil de realizat într-un
desen cu cercuri (dar nu imposibil, dacă desenăm mulţimile doar ca figuri
închise). Nu ne vom complica inutil, pentru că la un eventual examen de
bacalaureat nu trebuie să cunoaşteţi lucruri atât de complicate.
Deci, după ce ai reprezentat toate zonele posibile de întâlnire ale
mulţimilor folosite, diagramele Venn presupun următoarele două principii de
desenare a propoziţiilor.
1. Zonele despre care ştim sigur că sunt vide se haşurează (se „taie" de
pe desen);
2. Zonele în care ştim sigur că există elemente se pune un „x" pentru a
indica faptul că în respectiva zonă există cel puţin un element.
Folosind aceste reguli de mai sus propoziţiile categorice se pot reprezenta
prin diagramele Venn astfel:____________ ___________ ______________________
Porţiuni
Citire Diagrame
Formula vide/ Observaţii
standard Venn
nevide
SaP Toţi S sunt P Dacă toate elementele
din S sunt în P rezultă
sdE ) S“P = cJi că nu există elemente y

în S care să nu fie în
afara lui P f P ) Deci
din mulţimea lui S am
„tăiat" partea care
este în exteriorul lui
P, pentru că tot S-ul
este în P
SeP Niciun S nu Dacă nu există S în P,
este P înseamnă că partea
c© SP = <I> din S care este în P va
fi „tăiată", haşurată,
pentru că este vidă.
SiP Unii S sunt P Propoziţia SiP ne
spune că există cel
c SP*<Î> puţin un S care este în
P, iar acest lucru l-am
reprezentat punând
un „x” la intersecţia
celor două mulţimi.
SoP Unii S nu Propoziţia SoP ne
sunt P SP*<1> spune că există cel
ti 3 0 ' puţin un S care nu
este în P, deci am pus
Porţiuni
Citire Diagrame
Formula vide/ Observaţii
standard Venn
nevide
un „x" în partea de S
care nu este în P
pentru a arăta că acea
parte nu este vidă.
Cea mai simplă metodă de verificare a unui mod silogistic este prin
reprezentarea diagramelor Venn. Acestă metodă presupune următorii paşi:
1. se reprezintă, pe aceeaşi diagramă Venn, premisele. Cu alte cuvinte
reprezentăm într-o diagramă Venn faptul că premisele sunt adevărate.
2. dacă, după reprezentarea premiselor am obţinut pe diagramă faptid că
şi concluzia este adevărată, atunci silogismul este valid sau corect.
Adică, am presupus că am plecat de la premise adevărate şi am arătat
că şi concluzia este adevărată.
3. dacă, după reprezentarea premiselor nu se poate afirma, verificând
diagrama, că şi concluzia este adevărată, atunci silogismul este nevalid
sau incorect.
Pentru a face un exerciţiu, să verificăm silogismul de mai sus pe care l-am
avut ca exemplu.
Silogismul are schema:
PeM .
SaM
SeP
începem prin a desena trei cercuri, deoarece avem trei termeni: S, P şi M.
(desenul 1)
Desenăm apoi că este adevărat că niciun P nu este M (PeM), deci haşurăm
intersecţia dintre P şi M (desenul 2)
Reprezentăm după aceea SaM (tot S este în M), deci haşurăm porţiunea
din S care nu este în M (desenul 3).
Reprezentăm prima premisă: PeM. Reprezentăm a douapremisă: SaM.

1. -------------------- ► 2. -------------------- ► 3.
în desenul 3, avem reprezentate ambele premise şi observăm pe desen că
şi concluzia SeP este adevărată pentru că intersecţia dintre S şi P este vidă
(haşurată pe desen), deci este adevărat că niciun S nu este P (SeP). în acest
caz, modul silogistic pe care l-am luat ca exemplu eae-2 este un mod silogistic
valid sau corect.
Atunci când se verifică un desen nu trebuie făcute 3 desene aşa cum avem
mai sus. Cele trei desene pe care le-am făcut reprezintă succesiunea în care am
reprezentat premisele. Verificarea silogismului este indicată de către desenul
final - Figura 3.
Voi mai verifica câteva silogisme pentru că uneori pot să apară unele de
situaţii dificile la reprezentarea prin diagramele Venn.
a) Modul eoi-3 are următoarea schemă de inferenţă:
MeP
MoS
SiP
Pentru a verifica acest mod silogistic urmăm paşii de mai sus şi obţinem:
Reprezentăm prima premisă: MeR Reprezentăm a douapremisă: MoS.

1 . ---------------► 2. -------------- ► 3.
Observăm pe desen (fig. 3) că, după reprezentarea premiselor, nu am
obţinut că şi concluzia ar fi adevărată. Dacă ar fi fost adevărată concluzia, ar fi
trebuit să existe pe desen un „x" la intersecţia dintre S şi P. Cum nu putem
„citi” pe desen concluzia, rezultă că modul silogistic eoi-3 nu este unul valid
sau corect.
b) Modul silogistic ieo-4 are următoarea schemă de inferenţă:
PiM
MeS
SoP.
Atunci când trebuie să verificăm astfel de silogisme, în care prima
premisă este particulară şi cea de-a doua este universală, uneori este mai
comod să începem prin a reprezenta premisa universală (ce-a de-a doua
premisă).
Dacă începem reprezentarea cu premisa particulară, atunci vom observa
că zona în care trebuie să punem „x" este împărţită în două. în acest caz „x”-ul
se pune chiar pe linia care desparte cele două părţi. Dacă una dintre părţi va
deveni vidă, atunci va trebui să mutăm „x”-ul în partea nevidă. De exemplu,
premisa de mai sus, PiM, ne spune că trebuie să punem un „x" la intersecţia
dintre P şi M. Cum intersecţia dintre P şi M este împărţită în două, punem
„x"-ul la intersecţia dintre cele două părţi (fig. 2). Când reprezentăm a doua
‘ premisă - MeS - atunci una dintre cele două părţi devine vidă şi „x"-ul de pe
linie trebuie mutat în partea nevidă.
Reprezentăm prima premisă: PiM. Reprezentăm a douapremisă: MeS.

1 . --------------- ► 2. ---------------► 3.
Modul silogistic de mai sus nu este unul corect, deoarece pe desen nu am
obţinut reprezentată şi concluzia SoP. Dacă ar fi fost corect, atunci pe desen ar
fi trebuit să existe un „x" în mulţimea lui S, dar care să nu fie în P.
c) Modul silogistic eao-2 are următoarea schemă de inferenţă:
PeM
SaM
SoP
Acest mod silogistic are aceleaşi premise ca modul pe care l-am luat
exemplu în lecţie. Deci, premisele se vor reprezenta ca în primul desen pe care
l-am făcut la acest capitol, adică:
Reprezentăm prima premisă: PeM. Reprezentăm a douapremisă: SaM.

1. ---------------------► 2. -------------------- ► 3.
Concluzia pe care trebuie s-o verificăm pe desen este SoP. Dacă ar fi
adevărată concluzia, ar trebui să existe un „x" în cercul lui S şi care să nu fie în
P. Dar, pe desen, nu observăm un astfel de „x". înainte de-a decide că
argumentul este greşit, trebuie să ne întrebăm dacă nu putem să punem un „x”
în acea zonă. Observăm pe desenul final, că mulţimea ^
lui S este împărţită în 4 părţi dintre care 3 sunt vide. A
patra parte nu poate să fie vidă, deoarece atunci ar fi
toată mulţimea S vidă. în acest caz, în acea parte
putem pune un „x” şi în acest caz putem „citi" pe
desen adevărul concluziei. Deci, modul silogistic de
mai sus este unul valid. Reprezentarea modului
silogistic eao-2 este conform desenului alăturat.
Insist încă o dată: atunci când verificăm un silogism la examenul de
bacalaureat, trebuie să apară doar un desen, aşa cum este desenul de mai sus
pentru modul eao-2.
în fiecare figură se pot construi 64 de moduri silogistice (= 4 tipuri de
premisă majoră X 4 tipuri de premisă minoră X 4 tipuri de concluzie). în total
sunt 256 de moduri silogistice (4 figuri X 64 de moduri silogistice/figură), dar
doar 24 de moduri silogistice sunt corecte, câte 6 moduri pentru fiecare figură.
P R O B L E M E R EZ O LV A T E
La bacalaureat, la subiectul III A 2 se va cere verificarea celor două

moduri silogistice propuse de SUI A.
Exemplu:
SIII A. Fie următoarele două moduri silogistice: eae-4, aii-3.
1. (...)
2. Verificaţi explicit, prin metoda diagramelor Venn, validitatea fiecăruia
dintre cele două moduri silogistice date, precizând totodată decizia la care
aţi ajuns.
Model de rezolvare:
Vom verifica, prin metoda diagramelor Venn
modul silogistic eae-4
PeM
MaS
SeP
Acest mod silogistic este unul nevalid pentru că, după ce am reprezentat
premisele, nu putem identifica pe reprezentare concluzia.

Logica

Încărcat de

Informații document

Drepturi de autor

Formate disponibile

Partajați acest document

Partajați sau inserați document

Opțiuni de partajare

Vi se pare util acest document?

Este necorespunzător acest conținut?

Drepturi de autor:

Formate disponibile

Logica

Încărcat de

Drepturi de autor:

Formate disponibile

LOGICA,

iceput şi realizat pentru pregătirea examenului de Bacalaureat, ghidul

GHID COMPLET pentru Bacalaureat

> Sinteze teoretice

>r proiect: Firuţa Tocileanu

ierea CIP a Bibliotecii Naţionale a României

Copyright © Editura Delfin, 2020

Logica studiază formele şi legile gândirii corecte.

2.1. Structura unui termen

2.2. Intensiunea şi extensiunea unui termen

Cuvintele prin care sunt exprimaţi termenii diferă de la o limbă la alta.

Termenii sunt legaţi între ei, deoarece conceptele lucrurilor în

Pornind de la un termen, putem forma noi termeni, modificând

La bacalaureat, un exerciţiu Ia SI A, ar putea fi de tipul:

Explicaţie: Pentru o astfel problemă, cel mai simplu

Pentru a nu complica inutil lucrurile, pentru un astfel de exerciţiu, cred că

1. Extensiunea este un element din structura unui termen care:

2.3. T ipuri de termeni

Revenind la analogia cu bucătăria de la începutul cărţii, putem spune că,

a) Termeni vizi şi termeni nevizi

Termen nevid Termen vid

Obiecte reale ' Obiecte nereale

b) Termeni singulari şi termeni generali

Termenul se referă la Termenul se referă

c) Termeni colectivi şi termeni distributivi

d) Termeni vagi şi termeni precişi

In funcţie de intensiunea unui termen (adică în funcţie de proprietăţile

e) Term eni absoluţi şi termeni relativi

Termen relativ Termen absolut

f) Termeni abstracţi şi termeni concreţi

h) Termeni simpli şi termeni compuşi

vizi / nevizi absoluţi / relativi

La bacalaureat, la SI A o problemă ar putea fi de tipul:

1. Termenul „nelegitimitate politică" este clin punct de vedere intensional:

Până acum, în lecţiile de faţă am luat în considerare doar de un termen.

Universul de discurs = Universul de discurs =

Exemple de termeni aflaţi în raport de identitate şi care se reprezintă ca

b) raport de ordonare avem atunci când extensiunea unui termen este

A - specie (termen subordonat)

B - cen [termen supraordonat]

Exemple de termeni aflaţi în raport de ordonare:

Exemple de termeni aflaţi în raport de încrucişare:

2. Raporturi de opoziţie avem atunci când extensiunile celor doi terme

Exemple de termeni aflaţi în raport de contrarietate:

b) raport de contradicţie avem între doi termeni ale căror extensiuni nu

Exemple de termeni aflaţi în raport de contradicţie:

La SI A o întrebare ar putea fi de tipul:

Subiectul 1 B. Fie termenii A, B, C şi D, astfel încât termenul A se află în

(Pe foaia de examen nu reprezentaţi şi dreptunghiul! în cazul desenului de mai

Următoarea informaţie îmi spune că A şi D sunt în raport de opoziţie.

Cea de-a treia informaţie ne spune că termenul B este supraordonat

Următoarele informaţii îmi precizează modul în care este aşezată

Ultima informaţie, în acest caz, este de prisos (este evident că C nu are

a. Toţi C sunt A. = A - este o propoziţie adevărată (extensiunea lui C

1. Raportul de contrarietate se stabileşte între termenii:

5. Termenii „număr par" şi „număr divizibil cu 2" se află în raport de:

6. Termenii Paris şi Roma se află în raport de:

9. Termenii „stilou"şi „creion" se află în raport de:

10. Termenii „cadru didactic"şi „bărbat" se află în raport de:

13. Termenii/otbo/ şi handbal sunt în raport de:

14. Termenii român şi turist se află în raport de:

Fie termenii A, B, C şi D, astfel încât termenii A şi B se află în raport de

CAL -Animal erbivor, cu stomac unicompartimental, cu copita nedespicata,

Regulile definirii corecte