Este stiinta demonstratiei care studiaza formele si

legile generale ale rationarii corecte

Logica poate fi inpartita in 3 mari ramuri:
- Logica generala (clasica, traditionala) – de
traditie aristotelica, studiaza formele logice
fundamentale (termenul, propozitia si
rationamentul) – precum si principiile logice ale
gandirii.
- Logica simbolica (matematica, moderna) –
studiaza operatorii logici (negatie, conjunctie, etc)
- Logica contemporana – nucleul de baza este
argumentarea
Logica va asilimina rationamentul aristotelic cu
propozitia inteleasa ca enunt declarativ suscectibil
de a fi apreciat ca adevarat, fals sau probabil, astfel
logica studiaza propozitiile cognitive – adica acele
propozitii ce redau cunostinte si nu are ca obiect
propozitiile ce redau dorinte, ordine, reguli, etc
In sens strict logica este studiul legilor formate ale
gandirii legi apte sa ne conduca , de la propozitii
adevarate numai la propozitii adevarate
In sens larg logica este studiul formelor de
rationare apte sa ne conduca de la propozitii
adevarate numai la propozitii adevarate sau de la
propozitii adevarate la propoziti probabil
adevarate. De aici rezulta cele 2 partii ale logici:
Logica rationamentelor certe si logica
rationamentelor probabile
Importanta logicii
Logica se afla in legatura cu psihologia, contribuie
la formarea mecanismelor logico-matimatice,
formarea calitatii gandirii, a limbajului, etc
Argumentarea si structura sa
In central analizei arguentarii sta rationamentul , pt
ca orice argumentare este o organizare inedita de
rationamente (argumentare ampla), existand si
argumentari care presupun un singur rationament
(argumentare simpla).
Rationamentul – este operatia logica prin
intermediul careiadin propozitii date numite
premise este derivate o alta propozitie numita
concluzie. In structura unui rationament sunt
incluse premisa (premisele) si concluzia.
Urmand definitia rationamentului, putem definii
argumentul drept o multime de propozitii dintre
care unele sunt numite temeiuri (premise) care
intemeiaza , justifaca, o alta propozitie numita teza.
Argumentarea : termenul de argumentare poate fi
definit in diferite moduri:
Def: un argument este o colectie de propozitii,
dintre care una, al carei adevar incercam sa-l
stabilim se numeste concluzie, in timp ce restul se
numesc premise si conduc la stabilirea concluziei
Teoria argumentarii se compune din 2 partii:
- Teoria demonstratiei
- Teoria argumentarii ca arta a convingerii a
persuasiunii.
Argumentarea este o relatie intre 2 persoane dintre
care una argumenteaza (numita locutor) si cealalta
este persuana pt care se argumenteaza (numita
interlocutor)
Diferenta dintre argumentare si rationament – desi
ambele intemeiaza concluzia (teza): rationamentul
intemeiaza teza pt a dovedii caracterul ei fals sau
adevarat iar argumentarea intemeiaza teza pt ai
arata interlocutorului ca ea este adevarata sau falsa
Temeierea tezei poate fii :
- reala
- aparenta
Argumentare contra argumentare
Este o constructive rationala formata din propozitii
numite probe sau temeiuri care sunt utilizate pt
demostrarea sau respingerea unei teze in temeiul
relatiilor logice si faptice ce se stabilesc intre
temeiuri si teze
Arhitectura structural a argumentarii
- teza(concluzia) care se sustine sau se respinge
- temeiurile (probele, argumentele sau premisele)
care se duc in favoarea sau defavoarea tezei
Orice argumentare presupune
- continutul argumentarii (teza si temeiurile)
- tehnicile de argumentare (organizarea
propozitiilor cu ajutorul rationamentelor)
- finalitatea argumentarii adica organizarea
continuturilor cu ajutorul tehnicilor de argumentare
Identificarea ezei si a temeiurilor se realizeaza cu
ajutorul unor cuvinte caracteristice numite
indicatori ai argumentarii care pot fii:
- depremisa – atunci cand introduce propozitiile
temei (pt ca, deoarece, fiindca, datorita, etc)
- de concluzie atunci cand introduce teza (rezulta,
prin urmare ,deci, in consecinta)
Termenii
Este un cuvant sau un grup de cuvinte prin care se
exprima o notiune, respective intelesul termenului
si care se refera la unul sau mai multe obiecte
despre care se afirma notiunea in cauza.
In baza acestei definitii se poate afirma ca structura
unui termen presupune urmatoarele componente:
- component lingvistica : cuvantul sau grupul de
cuvinte
- conponenta cognitive : notiunea
- component ontological : multimea de obiecte
In plan mintal trebuie sa se vorbeasca de un anumit
inteles al termenului care constituie intensiunea
termenului numita si continut, iar in plan real
trebuie sa se vorbeasca de referinta termenului,
ceea ce reprezinta extensiunea termenului numita
si sfera
Clasificarea termenilor
Din punct de vedere intensional :
- termini absolute sau termini relativi
o un termen este absolut numai daca se aplica
obiectelor (planeta obiect culoare etc)
o un termen este relative numai daca desemneaza o
relatie intre 2 persoane (sotul meu, unchiul meu,
mai mare decat..)
- termini abstarcti sau termini concreti
o abstact – daca desemneaza insusiri (frmusete,
rautate, rosata)
o concret – relatii intre obiecte (numar, om
,generos, frumos, rosu)
- termini pozitivi sau termini negative
o pozitiv – indica prezenta anumitor insusiri
(prietenos, moral, moneda, presedinte)
o negativ – indica absenta unor propietati (orb,
schiop, immoral)
- termini simpli sau compusi
o simplu – daca detine rolul de notiune primara
(manual, autoturism, punct, etc)
o compusi – (autoturism de teren , manual de
logica, etc)
Din punct de vedere extensional termini sunt :
- termini vizi sau nevizi
o vid (cel mai mare numar prim, patrat rotund,
infractor nevinovat, balaur cu 7 capete)
o nevizi (calm, caiet, simplu , etc)
- termini singulari sau termini generali
o singulari (MIhai Emisescu , Franta, )
o generali (oras, carte, creion)
- termini colectivi sau distributive
o colectivi (armata , padure, biblioteca )
o distributive (pom, cana, )
- tepmeni vagi sau precisi
o vag (tanar , frumos, bun)
o précis (patrat, fotografia, perete)