ARGUMENTARE ȘI CONTRAARGUMENTARE

In centrul analizei argumentarii sta rationamentul, deoarece orice argumentare este o organizare
inedita de rationament(argumentare ampla), existand si argumentari care presupun un singur
rationament(argumentare simpla). Putem defini argumentul drept o multime de propozitii, din
care unele sunt numite temeiuri(premise), care intemeiaza, justifica o alta propozitie numita
teza(concluzie).

Contraargumentarea este operația opusă argumentării, înseamnă respingerea argumentării sau

critica unui argument.

Orice argumentare și contraargumentare presupun:

1. Conținutul argumentării/contraargumentării (teza și temeiurile),

2. Tehnicile de argumentare/contraargumentare (organizarea propozițiilor cu ajutorul
raționamentelor),
3. Finalitatea argumentării/contraargumentării (adică organizarea conținuturilor cu ajutorul
tehnicilor de argumentare) presupune convingerea auditoriului cu privire la caracterul
adevărat sau fals al tezei.

Argumentarea este o relatie intre doua persoane din care una argumenteaza(numita locutor) si
cealalta este persoana pentru care se argumenteaza(numita interlocutor). Argumentarea este
necesară atunci când interlocutorului îi este indiferentă o anumită teză sau atunci când când nu
crede în adevărul sau în falsitatea ei. Pentru a convinge pe cineva de adevărul, respective
falsitatea unei teze trebuie folosite argumente, deoarece nimeni nu acceptă teze în absența
dovezilor.

Pentru a fi acceptată sau respinsă o teză, trebuie să verificăm dacă argumentele sunt valide sau
nevalide. Dacă un temei este fals, întreaga argumentare ar putea fi respinsă, deoarece probele nu
constituie un temei sufficient pentru adevărul concluziei.