PREVENIREA VIOLENȚEI PRIN ACTIVITĂȚI DE DEZVOLTARE SOCIO-

EMOȚIONALĂ

Comportamentele agresive apar într-un anumit context social şi au componente afective şi

cognitive asociate. Studii recente indică faptul că exprimarea agresivităţii este influenţată în mod
semnificativ de nivelul de dezvoltare a inteligenţei emoţionale. Pentru a evalua funcţionarea
socială şi emoţională a unui copil, trebuie să avem în vedere, pe lângă comportamentul acestuia,
capacitatea sa de a înţelege emoţiile precum şi abilităţile sale cognitive. Metodele educaţionale
bazate pe recunoaşterea şi reglarea stărilor emoţionale reprezintă o nouă abordare realistă şi
practică privind gestionarea comportamentelor agresive. Aceste tehnici de intervenţie contribuie
la dezvoltarea competenţelor emoţionale şi sociale ale copiilor, îmbunătăţind astfel funcţionarea
cognitivă şi comportamentală a acestora.

Dezvoltarea capacităţilor emoţionale presupune abilitatea de a identifica şi înţelege

sentimentele proprii şi pe ale celorlalţi, de a regla şi exprima emoţiile şi de a le utiliza pentru
planificarea flexibilă, gândirea creativă, redirecţionarea atenţiei şi motivaţie. Multe competenţe
sunt interpersonale: interpretarea indiciilor sociale şi emoţionale, ascultarea atentă, capacitatea de
a rezista la influenţele negative, abordarea lucrurilor din perspectiva altora şi înţelegerea
comportamentului acceptabil într-o anumită situaţie. Copii au nevoie de un „vocabular al
emoţiilor”, mai elaborat, pentru a învăţa să fie atenţi la sentimentele lor şi ale celorlalţi (Elias M,
Tobias S, Friedlander B., 2002).

Astfel, furia este una dintre stările emoţionale cel mai frecvent trăite, atât de adulţi, cât şi de
copii şi se bazează pe reacţiile de tip „luptă sau fugă”. Când ia naştere furia, cel mai mic
eveniment reprezintă un nou impuls care o susţine şi o intensifică, iar când furia atinge un anumit
nivel, devine extrem de greu de controlat. Daniel Goleman numeşte acest fenomen
„suprastimulare emoţională”. Pentru gestionarea furiei, educaţia bazată pe stimularea inteligenţei
emoţionale dispune de două tehnici importante: „amprentele emoţionale” care îl învaţă pe copil
să recunoască primele semnale trimise de corp când începe să se simtă nervos şi „detectorul de
probleme” care îl ajută să depisteze situaţiile care îl fac să-şi piardă calmul şi să identifice
momentul în care a devenit conştient de ceea ce se întâmplă. Unii copii au din naştere un
temperament deosebit de dificil, iar alţii dobândesc o asemenea structură în urma unor experienţe
dureroase de viaţă (Ziglar, 2000; Goleman, 2005). Este important să reţinem că ei nu vor să fie
răi. Un copil „rău” nu este fericit, el încearcă, deşi fără succes, să se descurce cu problemele
vieţii. El trebuie ajutat să-şi însuşească un mod adecvat, acceptat social, de a trăi în această lume
– care înseamnă, de fapt, a învăţa auto-disciplina, responsabilitatea, inteligenţa socială şi
emoţională.
 Educaţia bazată pe stimularea dezvoltării inteligenţei emoţionale şi sociale presupune
deprinderea abilităţilor de comunicare şi relaţionare socială eficiente, precum şi învăţarea
gestionării emoţiilor, reprezentând un factor protector pentru prevenirea apariţiei
comportamentelor agresive dar şi a altor comportamente de risc precum consumul de substanţe,
abandonul şcolar, relaţiile sexuale precoce şi chiar pentru prevenirea fenomenelor de
delincvenţă.

Necesitatea derulării unui astfel de proiect reiese tocmai din importanţa pe care inteligența
emoționalăo are în dezvoltarea oricărei persoane, dar mai ales în ceea ce-i priveşte pe şcolari.
Cercetările actuale au arătat căun nivel ridicat al abilităților intelectuale, dobândite în urma unei
pregătiri strict de ordin cognitiv, nu este suficientăpentru o bunăadaptare a individului la mediu,
iar un nivel ridicat al abilităților socio-emoționale asigurăindivizilor şanse mai mari să fie
eficienți în ceea ce fac, săse accepte pe sine, să fie satisfăcuți de ceea ce întreprind şi să
aibăsucces în viaţă. De asemenea, s-a constatat creşterea numărului de copii care prezintăo serie
de probleme emoţionale, precum furie, impulsivitate, tristeţe şi agresivitate. Din păcate,
neabordarea corespunzătoare a tuturor acestor probleme de ordin afectiv se reflect direct în
performanţele şcolare şi nu numai.

În condiţiile în care dificultăţile comportamentale la vârsta preșcolară își au rădăcina tot într-o
gestionare defectuoasăa propriilor emoții, abilitatea de gestionare a reacţiilor la anumiţi
stresori devine esențială în relațiile cu ceilalți. Copiii care își dezvoltăcapacitatea de a empatiza și
care învață cum să-și controleze furia vor ști cum să negocieze cu ceilalți fără să-I
rånească și fără să renunțe la propriile nevoi.

Dezvoltarea sensibilităţii faţăde diversele expresii emoţionale, cunoaşterea cauzelor şi a

posibilelor consecinţe ale unui anumit comportament emoţional, dar mai ales cunoaşterea
unor modalităţi prin care anumite emoţii pot fi gestionate, sunt importante pentru că jutăla
formarea şi menţinerea relaţiilor cu ceilalţi, ajutăcopiii să se adapteze la mediul social al
grdinţei şi la situaţiile complexe de viaţă.

Proiectul ,,Dezvoltarea competențelor socio-emoționale realizat cu elevii din ciclul primar, a

urmărit dezvoltarea competențelor socio-emoționale ale copiilor cu vârsta cuprinsă între 4
și 7 ani și încurajarea cadrele didactice cât și a părinților pentru implicarea în procesul de
dezvoltare socio-emoțională a celor mici.
Obiectivele principaleale proiectului sunt:

1.Dezvoltarea capacităţii de recunoaştere a emoţiilor principale (fericire, tristeţe,

plăcere, neplăcere, ruşine, furie, mândrie, vinovăţie, frică, s.a.) manifestate la ei şi la cei din jur
(să identifice și să numească emoțiile și să le lege de contextele în care apar în mod tipic).

2.Dezvoltarea capacităţii de empatie şi de respect, de înţelegere şi acceptare pentru

sentimentele celorlalţi.

3.Dezvoltarea abilității de a-și exprima emoțiile într-un mod adecvat.

4.Recunoaşterea faptului cîntre evenimente și emoii intervin gânduri raţionale, care

pot fi controlate pentru a controla emoţiile.

5.Exersarea modalităților de gestionare a propriilor emoții (depăşirea emoţiilor care inhibă

şi controlarea celor care îi stimulează exagerat).

6.Găsirea unor soluții la situaii cotidiene conflictuale.

7.Sporirea stimei de sine şi a încrederii în forţele proprii.

8.Implicarea activă a părinților și a cadrelor didactice în procesul de dezvoltare

emoțională a copiilor.

9.Dobândirea unor procedee de autocontrol emoţional care săconducă la relaţii sociale

adecvate.

La finalul proiectului copiii vor fi capabili să-şi recunoască emoţiile lor şi ale celorlalţi, să aibă
 un mai bun control asupra propriilor emoţii, să manifeste empatie faţăde ceilalţi şi respect faţă
de sentimentele lor şi să exerseze modalităţi de comunicare non-violentă. De asemenea,
copiii vor şti cum să-şi gestioneze sentimentele şi să depăşească emoţiile care îi inhibă sau
cele care îi stimulează exagerat (prin identificarea, recunoaşterea şi conştientizarea lor).
Dobândirea strategiilor de reglare emoţională favorizează capacitatea de exercitare a controlului
asupra propriului comportament. În plus, abilităţile de a înţelege emoţiile proprii şi ale celorlalţi
şi de a le exprima sunt esenţiale pentru stabilirea şi menţinerea relaţiilor cu ceilalţi. Cu cât copiii
au posibilitatea de exersare, de utilizare, de recunoaştere a modalităţilor pozitive de exprimare a
emoţiilor şi de a intra în contact cu persoanele din jur, cu atât mai uşor inserţia socială se
realizează mai facil.

Bibliografie

• Băban A. (2001) - Consiliere educaţională - ghid metodologic pentru orele de dirigenţie şi

consiliere - Ed. Psinet, Cluj-Napoca

• Elias M., Tobias S., Friedlander B. (2002) – Inteligenţa emoţională în educaţia copiilor, Ed.
Curtea Veche, Bucureşti;

• Goleman D. (2005) - Inteligenţa emoţională - Editura Curtea Veche, Bucureşti

• Ziglar Z. (2000) – Putem creşte copii buni într-o lume negativă - Ed. Curtea-veche,
Bucureşti;