Ariile de

dezvoltare
 Dezvoltarea motorie

 Dezvoltarea motorie se referă la abilitatea copilului de

a se mişca şi de a controla mişcarea diferitelor părţi
ale corpului

 Dezvoltarea mişcărilor depinde de dezvoltarea

creierului, de informaţiile primite de la sistemul
senzorial, de dezvoltarea masei musculare, de
sănătatea sistemului nervos şi de oportunităţile de
exersare la care copilul este expus

 Abilităţile motorii din primele luni de viaţă sunt reflexe

primare necondiţionate (mişcări care nu pot fi
controlate de individ şi care nu au fost învăţate) şi
dispar odată cu dezvoltarea controlului voluntar al
mişcărilor
 Dezvoltarea percepţiei
 Dezvoltarea percepţiei se referă la modul în care copilul foloseşte
informaţiile recepţionate prin intermediul simţurilor: văz, auz, pipăit,
miros şi kinestezie (atingere, piele, postură).

 Dezvoltarea percepţiei implică trei aspecte importante:

 Multimodalitatea. Informaţia din mediu este recepţionată prin
intermediul mai multor organe de simţ; când urmărim o persoană
care vorbeşte, o privim pentru a observa expresiile faciale şi
gesturile acesteia, şi totodată îi ascultăm cuvintele.
 Obișnuința - reprezintă abilitatea individului de a ignora toţi
ceilalţi stimuli cu excepţia celor consideraţi importanţi. De
exemplu, un copil poate ignora complet activitatea adultului în
timp ce este focusat pe jucăria lui cea nouă.
 Integrarea senzorio-comportamentală. Copilul transpune
informaţia senzorială în comportamente specifice ce au o anumită
funcţie adaptativă. De exemplu, un copil de 3½ ani vede un
camion care se apropie şi aşteaptă pe trotuar până ce acesta
trece.
 Dezvoltarea cognitivă

 Dezvoltarea cognitivă se referă la evoluţia intelectului

sau a abilităţilor mentale.

 Cogniţia presupune, pe de o parte, recunoaşterea,

procesarea şi organizarea informaţiei, şi, pe de altă
parte, utilizarea informaţiei în mod adecvat

 Procesele cognitive includ activităţi mentale de genul

descoperirii, interpretării, sortării, clasificării, comparării,
abstractizării şi amintirii informaţiei.

 În cazul copiilor mai mari procesele cognitive presupun

evaluarea ideilor, rezolvarea problemelor, utilizarea
simbolurilor, efectuarea unor aprecieri/estimări,
înţelegerea regulilor şi a conceptelor, anticiparea
evenimentelor viitoare, vizualizarea posibilităţilor şi a
consecinţelor.
Stadiile
dezvoltării
cognitive
 Dezvoltarea limbajului

 Evoluţia limbajului poate fi împărţită în două perioade: pre-

lingvistică, până la 12 luni şi lingvistică, după 12 luni.
 În perioada pre-lingvistică copilul îşi comunică nevoile şi
sentimentele prin mişcările corpului şi prin emiterea de
sunete, plâns şi râs.
 În timpul celei de-a doua perioade (lingvistică), vorbitul
devine principala formă de comunicare. Cuvintele şi
regulile gramaticale sunt dobândite simultan cu abilitatea
de transmitere a ideilor prin intermediul limbajului.

 De la bun început, copiii dau dovadă de atenţie la limbaj şi

de abilitatea de a distinge sunete.

 În decursul perioadei de gângureli, îngânări şi imitaţie,

bebeluşii îşi dezvoltă abilităţile articulatorii
 Dezvoltarea limbajului

 Copiii îşi asumă un rol activ în construirea unui

sistem de vorbire: sunt ascultători, atenţi, se joacă
şi experimentează cu sunetele.

 Majoritatea copiilor înţeleg o serie de concepte şi

relaţiile dintre aceste concepte cu mult înainte de
achiziţionarea cuvintelor care le pot descrie.

 Abilitatea de receptare a limbajului se dezvoltă

înaintea abilităţii de exprimare lingvistică
(abilitatea de a folosi cuvinte pentru a descrie şi
explica).
 Dezvoltarea emoţională
 Dezvoltarea emoţională începe odată cu exprimarea emoţiilor primare (bucurie,
frică, furie, tristeţe) şi continuă cu exprimarea unor emoţii mai complexe pe măsură
ce copilul creşte.

 Dezvoltarea emoţiilor pare să fie dependentă de maturarea creierului, însă poate fi

alterată de influenţele mediului.

 Fiecare emoţie are o modalitate proprie de manifestare (ex. plâns, zâmbit,

încruntare) şi e însoţită de anumite procese neurochimice.

 După cel de-al doilea an de viaţă, copiii încep să exprime emoţii mai complexe
(jenă/stânjeneală, ruşine, vină, invidie şi mândrie).

 Emoţii precum ruşinea, vina şi mândria sunt considerate autoevaluative (nu apar
până când copilul nu a dobândit conceptul de sine) şi presupun că atât conştiinţa
propriei persoane cât şi înţelegerea regulilor impuse de către adulţi să fie deja
interiorizate.

 Cercetările din domeniul competenţelor sociale şi emoţionale arată că reacţiile

emoţionale ale părinţilor sau ale altor persoane care asigură creşterea şi îngrijirea
lor, sunt un predictor pentru competenţele emoţionale ale copiilor.

 Manifestarea constantă a emoţiilor pozitive în contextul lor de viaţă se asociază cu

un nivel ridicat al competenţelor emoţionale la copii. Exprimarea emoţiilor pozitive
faţă de copii este un predictor pentru abilităţile empatice.
 Dezvoltarea socială
 Competenţele sociale se manifestă prin comportamente învăţate şi
acceptate social care permit unei persoane să interacţioneze eficient
cu ceilalţi.

 Competenţele sociale sunt acele abilităţi care permit modelarea

comportamentelor unui individ pentru a realiza interacţiuni sociale
funcţionale cu ceilalţi. A împărtăşi cu ceilalţi lucruri sau activităţi, a
ajuta, a iniţia relaţii, a cere ajutor, a face complimente sunt modalităţi
prin care se exprimă abilitatea socială.

 Abilitatea unui copil de a stabili relaţii pozitive cu ceilalţi are un

impact major pentru toate aspectele dezvoltării sale.

 Calitatea şi stabilitatea relaţiilor copilului în primii ani de viaţă

constituie baza pentru toate achiziţiile ulterioare: încrederea în sine,
sănătatea mentală, motivaţia de a învăţa, performanţele şcolare,
succesul profesional, abilitatea de control a impulsurilor agresive,
abilitatea de rezolvare pro-socială a conflictelor, distincţia între bine
şi rău etc.
 Dezvoltarea socială
 Copilul este echipat încă de la naştere cu o serie de mecanisme
care facilitează interacţiunea cu ceilalţi.
 În acest sens, el manifestă o selectivitate perceptuală care îl
predispune să fie atent la celelalte fiinţe umane şi o serie de
comportamente de semnalizare (râsul, plânsul) prin intermediul
cărora atrage şi menţine atenţia celorlalţi asupra lui.
 Stabilirea cu succes a relaţiilor cu adulţii şi cu ceilalţi copii oferă
baza pentru dezvoltarea capacităţilor pe care copilul le va folosi
de-a lungul vieţii sale.
 Relaţia iniţială copil - adult care se manifestă în jocul social prin
zâmbete, gesturi, vocalizări, construieşte şi întăreşte arhitectura
creierului şi creează o relaţie în care bebeluşul îşi dezvoltă noi
abilităţi.
 Relaţiile sănătoase cu persoanele care îl îngrijesc sunt un bun
predictor pentru dezvoltarea abilităţilor empatice (conştientizare
emoţiilor, a nevoilor şi a perspectivelor celorlalţi) care constituie
baza dezvoltării abilităţilor de cooperare.
 Dezvoltarea conceptului de sine
 În centrul dezvoltării personale se află dezvoltarea conceptului de sine care
include atât imaginea de sine (imaginea internă despre sine) cât şi stima de
sine (valoarea pe care şi-o atribuie).

 Imaginea de sine este o imagine internă a persoanei despre sine privitor la

modul în care arată, genul, etnia, statutul în familie, abilităţile sale.

 Stima de sine reprezintă o evaluare a aspectelor imaginii de sine şi vizează

modul în care copilul se simte privitor la modul în care arată, genul căruia îi
aparţine, etnia, poziţia în familie şi abilităţile de care dispune.

 Copilul dobândeşte sentimentul propriei valori din interacţiunea cu ceilalţi

oameni din jur.

 Copilul primeşte informaţii despre sine prin modul în care este tratat de
ceilalţi sau din experienţele personale de succes sau de eşec.

 Prin mesajele pe care le primeşte privitor la persoana sa sau la cea ce face,

copilul învaţă despre ceea ce cred adulţii despre el iar aceste informaţii
influenţează convingerile pe care şi le formează despre sine.