Simbol cultivat de scriitorii romantici, luna întreţine feeria naturii, dar şi trăirea artistică;

considerată măsură a timpului, luna totalizează sensurile morţii şi ale duratei. în mentalităţile
religioase, luna sugerează viaţa care se repetă ritmic. Ea stăpîneşte fiinţa şi îi inoculează
dorul de moarte. în special, în faza ei micşorată, de crai-nou, luna exercită o dulce teroare
asupra fiinţei. De rînd cu alte semnificaţii, luna e considerată „primul mort”. Timp de trei nopţi,
în fiecare lună, luna e ca şi moartă, dispare. Apoi reapare, sporind în strălucire. Pentru
oameni, luna mai este trecerea de la viaţă la moarte şi invers. Multe popoare o consideră
chiar locul acestei treceri. Luna aduce ploaie.
Luna neagră este simbolul nefast al distrugerii, al pasiunilor tenebroase şi
răufăcătoare, al energiilor duşmănoase, care trebuie biruite, al vidului absolut, al găurii negre
avînd o putere de atracţie şi absorbţie înfricoşătoare.
în basmul „Făt-Frumos din lacrimă” de M. Eminescu, luna coboară să culeagă morţii din
pustie. Tot ca loc de recluziune a sufletelor fericite luna apare şi în nuvela „Sărmanul Dionis”:
fiinţa astrală a călugărului Dan îşi „construieşte” o lume paradiziacă pe acest astru. Sub
imperiul Luminii selenare, Dionis săvîrşeş- te ritualul magic de anulare a timpului.
Avertisment al morţii şi simbol al unei vieţi promise, luna ocupă, de altfel, un loc însemnat în
textele eminesciene; „ea răsare ca o vatră de jăratec” („Călin (file din poveste)”); „umple
cîmpiile cu ochiul ei mîndru, triumfal” („împărat şi proletar”); deschide poarta-ntrării, spre
universul interior, adică „propria-ne lume”, provoacă gîndirea bătrînului dascăl: yyTimpul mort
şi-ntinde trupul şi devine veşnicie” („Scrisoarea I”); „adună dorurile şi durerile lumii”
(„Scrisoarea I”, „Scrisoarea III”); „varsă apelor văpaie” („Lasă-ţi lumea...”); este „scutul argin-
tos” al cerului („Ec6”), are „lumina blîn- dâ” („Lacul”). în finalul „Scrisorii III”, răsărirea lunii
coincide cu reinstaurarea păcii: „Pîn ce izvorăsc din veacuri stele una cîte una/ Şi din neguri,
dintre codri, tremurînds-arată luna...”In „Scrisoarea I”, luna simbolizează conştiinţa
universală, principiul feminin şi are rolul de a transfigura realitatea: „Străbătute de-al tău
farmec ţie singură-ţi arăţi”. Luna căreia i se adresează poetul reprezintă ochiul universului,
elementul esenţial al cosmosului, martoră a realităţilor pă- mînteşti: „Lună tut stăpîn-a lumii,
pe
a lumii boltă luneci/ Şi gîndirilor dînd viaţă, suferinţele întuneci;/ Mii pustiuri scînteiazâ sub
lumina ta fecioară/ Şi cîţi codri-ascund în umbră strălucire de iz- voarân.
în poemul „Luceafărul” de M. Emi- nescu, motivul lunii stabileşte relaţia cu astralul, anticipînd
îndrăgostirea de Luceafăr. Comparînd-o pe Cătălina cu luna, autorul o aşază în apropierea
aştrilor, dîndu-i dreptul să aspire spre ceea ce este veşnic. în poezia „Crăiasa din poveşti”,
luna sugerează virginitatea şi castitatea fetei. Ca ochi al fetei, ea suscită visul acesteia.
Luna apare în cele mai dramatice momente ale nuvelei „Dincolo de nisipuri” de F. Neagu:
„Drumul era greu. Copitele se înfundau în nisip. Un cal se poticni şi necheză. Stăpînul îi dădu
în cap cu pumntXl. în faţă răsărise luna. Era galbenă şi vălurită ca obrazul unei bătrine”,
„Şuşteru nu-i chema. Privi luna ce se ofilea pe muchia aceluiaşi deal.” Aspectul lunii
sugerează lupta dintre viaţă şi moarte.
La G. Topîrceanu, în „Vara la ţară”, luna capătă un aspect banal, în consonanţă cu tiparele
vechi de la ţară: „Doar- me-apoi adînc comuna.../ Numai luna/ Galbenă ca un bostan/ Iese,
mare şi rurală./ La iveală,/ Dintr-o margine de lan.”

Luna în astronomie
Luna este singurul satelit natural al planetei Pământ. Deşi nu are lumină
proprie, ci doar o reflectă pe cea primită de la Soare, Luna este, datorită
apropierii de Pământ, corpul ceresc cu cea mai mare strălucire aparentă,
după Soare. Masa satelitului este de 81 de ori mai mică decât cea a
Pământului, iar atracţia gravitaţională este de 6 ori mai slabă decât la
suprafaţa Terrei (adică, pe Lună, toate lucrurile sunt de 6 ori mai uşoare).
Luna realizează o rotaţie în jurul Pământului în aproximativ 4 săptămâni,
aceasta fiind luna pământească (27 zile, 7 ore, 43 min şi 11,6 sec). În
acest interval fazele Lunii sunt: lună nouă, primul pătrar, lună plină,
ultimul pătrar; ele se repetă în 29 zile 12 h 44 min 2,8 s (durată numită o
lună lunară)
Perioada de rotaţie a Lunii în jurul propriei axe este egală cu cea de
revoluţie în jurul Pământului, astfel încât Luna ne arată mereu aceeaşi
faţă. Mai exact însă, dacă se iau în considerare fluctuaţiile orbitei lunare
şi posibilitatea de a observa satelitul din diferite locaţii de pe Pământ,
suprafaţa vizibilă este ceva mai mare decât jumătate, şi anume de 59%.
În ceea ce priveşte influenţa asupra Pământului, cea mai cunoscută
constă în producerea mareelor, oscilaţii periodice ale nivelului mărilor şi
oceanelor, numite flux şi reflux. Acestea se datorează influenţei pe care o
are forţa de atracţie a Lunii asupra lichidelor.

Luna in mitologie
Datorită aparentei sale luminozităţi,
Lunii i-a fost acordată, în toate
mitologiile, o deosebită importanţă,
fiind privită de obicei ca astrul
nopţii, contrapartea feminină a
Soarelui, în calitatea sa de astru al
zilei şi de zeu masculin. Iată, spre
exemplu, fragmentul biblic referitor
la crearea corpurilor cereşti, în ziua
a patra a Creaţiei:

„A făcut Dumnezeu cei doi

luminători mari: luminătorul cel mai
mare pentru cârmuirea zilei şi
luminătorul cel mai mic pentru
cârmuirea nopţii, şi stelele. Şi le-a
pus Dumnezeu pe tăria cerului, ca să
lumineze pământul. Să cârmuiască
ziua şi noaptea şi să despartă lumina
de întuneric. Şi a văzut Dumnezeu că este bine“.(Geneza, 1, 16-18)

În mitologia greacă, mai multe zeităţi feminine au fost asociate cu Luna.

Selena sau Selene a fost zeiţa iniţială a Lunii, imaginată ca o femeie
frumoasă, strălucitoare, care străbate cerul într-un car de argint.
Artemis era considerată sora geamănă a lui Phoebus Apollo, născută, ca şi
acesta, din uniunea dintre Zeus şi muritoarea Leto. Ea era zeiţă a Lunii
(fiind uneori identificată cu Selene), dar şi a pădurilor, vânătorii,
virginităţii şi naşterii copiilor. La romani, Artemis era adorată sub numele
de Diana.
O altă zeiţă a Lunii era Hecate, pusă în legătură îndeosebi cu faza de Lună
nouă, numită şi lună neagră, un moment de trecere sau de început.
Astfel, exista o potrivire perfectă cu alt atribut al său, cel de zeiţă a
răscrucilor.
În astrologie, Luna simbolizează feminitatea, în opoziţie cu Soarele,
simbol al masculinităţii şi al tuturor calităţilor bărbăteşti. De asemenea,
Luna este asociată cu sufletul, dar şi cu subconştientul, în timp ce
conştientul este influenţat de Soare. În ceea ce priveşte ipostazele
feminine, Luna este pusă în legătură îndeosebi cu cea maternă. Ea
reprezintă mama, în timp ce iubita este reprezentată mai degrabă de
către Venus. De asemenea, Luna reprezintă partea feminină aflată în
interiorul oricărui bărbat, parte numită de către Jung „anima“.
Într-un horoscop, Luna oferă indicii despre suflet şi despre sentimente. De
asemenea, poate reprezenta mama sau o altă femeie, în astrogramaunui
bărbat.
Luna este guvernatorul Racului, se află în exaltare în Taur şi în
trigonocraţie în Peşti. În schimb, Luna se află în exil în Capricorn şi în
cădere în Scorpion.