APLICAȚI INTEGRATIVE ÎN PSIHOLOGIA COPILULUI

1. TIPURI DE INTERVENȚIE
a. asistare psihologică
b.consiliere psihologică/intervenție primară
c. psihoterapie- prin joc, expresiv-creativ, dramaterapia, prin mișcare
Etapele de dezvoltare ale jocului
- neurodramatic 6 luni
-corporalitate 0-1,3 ani
-proiecție 1,5-3/4 ani
rol 4- 7 ani
2. ETAPE
A. Evaluare psihologică clinică
A1. istoric al copilului/anamneză părinți; stabilirea obiectivelor evaluării
A2. În funcție de tipul evaluării 1-4 sesiuni cu copilul/cu părinții (metoda MmM)
A3 Sesiune feedback pentru părinți/adolescent
B. Intervenție terapeutică - planificare și conceptualizare Umbrele abordărilor terapeutice
(idei, mod de lucru, mod de a conceptualiza pe specificul copilului, alegerea tipului de
intervenție, diminuarea simptomelor)
3. STRUCTURA INTERVENȚIEI
Client-copil- intervenție individuală și consiliere parentală
Client părinte- relația părinte - copil
Client sistemul familial terapie cu părinții
4. MODELUL INTEGRATIV EVANS GILBERT (2013)
6 Dimensiuni ale sinelui în relație etape: 0-2 ani copilăria timpurie, 3-6/7 ani preșcolaritatea,
6/10 ani școlaritate mică, sinele funcționează în relație cu toate dimensiunile, joc de rol, joc cu
reguli
A. relația sine-sine Punctul de vedere biologic
b. relația sine-alții Punctul de vedere inter-personal
c. relația sine -natură Punctul de vedere ecologic
d. relația sine-corp Punctul de vedere intra-psihic
e. relația sine cultură, naționalitate, rasă Punctul de vedere intercultural
f. relația sine transendență Punctul de vedere trancedental:
5. Perspective asupra dezvoltării umane- psihanalitică, a învățării, cognitivă,
contextuală, sociobiologică
Etapele de

Modelul integrativ relațional integrează elemente din perspectiva evolutivă/social- biologica

(teoria atașamentului), elemente de psihanaliza, elemente din perspectiva cognitiva și cea
contextuala Pornind de la modelul relațional al dezvoltării sinelui, putem considera
următoarele etape de dezvoltare ca formatoare ale bazei teoretice de la care pornim în lucrul
psihoterapeutic cu copiii.
I. Etapa 0-2 ani
Relatia Sine-Corp: începând de la naștere, pana în jurul vârstei de 1 an, experiența copilului
de a cunoaște lumea este predominat senzoriala, corporală. În primul an de viața, creierul
copilului se dezvolta mai mult decât în oricare alta perioada. Creierul sugarului cântărește
aproximativ 400 grame la naștere, dezvoltându-se până la aproximativ 1000 grame la 12 luni.
Sine-Corp și Sine-Ceilalti: pornind de la contactul cu propriul corp, în care nevoile fizice sunt
stringente, iar repertoriul afectiv este destul de limitat, nou-nascutul dependent poate deveni
un copil cu sentimente complexe și cu capacitate de a le înțelege și a le controla, cu ajutorul
relatiei pe care o va dezvolta cu îngrijitorul- mama, tatăl și apoi alte figuri de atasament.
3. Relația Sine-sine: primul an de viața este perioada în care se pun bazele formarii concepției
despre sine (imaginea pe care o avem despre noi înșine, imaginea completă a capacităților și
trăsăturilor noastre, ceea ce știm și simțim cu privire la noi înșine). În imaginea de sine în
formare,copilul incorporează și portretul pe care i-l reflecta alții. JOCUL în aceasta etapa de
vârsta este realizat predominat corporal, prin intermediul simturilor.
II. Etapa 2-3 ani- Copilaria timpurie
În aceasta etapa predomina relația sine-sine, deoarece crește conștientizarea de sine a
copilului și apar semne de autonomie. Pe măsura ce se maturizează pe plan fizic, cognitiv și
afectiv, copilul simte impulsul de a obține independenta tocmai fata de adulții de care s-a
atașat, de a face totul fără ajutor (mers, hrănit, îmbrăcat, explorarea lumii etc).
Relația Sine-Ceilalti: În aceasta etapa de dezvoltare, componentele socializării (procesul prin
care copiii își formează obișnuințele, aptitudinile, valorile și motivele care ii fac să fie
membrii responsabili și productivi ai societății) se pun în funcție prin intermediul
internalizarii unor standarde sociale, primele de acest fel fiind așteptările părinților.
Relația Sine- Rasa, cultura, naționalitate: La aceasta vârsta, prin intermediul jocului, copiii
încep să învețe despre cultura în care sunt crescuti, despre rolurile pe care cei din jurul lor le
au din punct de vedere cultural. JOCUL la aceasta vârsta este caracterizat de aparitia
proiectiei, a jocului proiectiv sau simbolic. Nevoile de dezvoltare din aceste doua etape sunt
de: 1. idealizare (idealization)- sa ai pe cineva cu care ai dori sa fi la fel, nu in mod perfect, ci
sa semeni(nevoie care este reprodusa, de obicei, în relația terapeutica, la începutul terapiei)
2. aparținere (belonging)
3. a fi în grija cuiva (caring)
4. a fi oglindit (mirroring)
5. îngemănare (twinship), dar și de explorare senzoriala și corporala.
III. Preșcolaritatea sau prima copilărie (3-5 /6 ani)
Relația Sine- Corp: În aceasta etapa de dezvoltare, corpul copilului se dezvolta mai mult,
îndeosebi în ceea ce privește motricitatea grosiera (mișcările care implica mușchii mari-
alergatul, săritul) și motricitatea fina (mișcările mușchilor mici, care implica coordonarea
mana-ochi).
Relația Sine-Sine: Aceasta etapa de vârsta este caracterizata de stadiul preoperațional al
gândirii, conform lui Piaget; În acest stadiu de dezvoltare, gândirea simbolica și capacitatea de
reprezentare cresc- capacitatea de a folosi simboluri sau reprezentări mintale- cuvinte, imagini
sau numere cărora persoana le-a atașat semnificație, astfel copilul putându-și aminti sau
putându-se gândi la lucruri care nu sunt prezente fizic (ex. Prețuiesc poza persoanei iubite,
mama sau bunicii, deși aceștia sunt la distanța).
Relația Sine- Alții: Acest stadiu de dezvoltare este marca adesea de un eveniment socializator
important: intrarea copilului în mediul educational preșcolar, creșă sau grădiniță; Cresc
abilitățile sociale, datorită expunerii zilnice la interacțiuni cu copii de aceeași vârsta, dar și cu
alți adulți; tot acum apar și primele prietenii (copiii preșcolari prefera tovarășii de joaca
prosociali și ii resping pe cei perturbatori, pretențioși, intruzivi și agresivi); conștientizarea
identității de gen- conștienta apartenentei la sexul feminin sau cel masculin și a tot ceea ce va
implica aceasta apartenența pe viitor. JOCUL este caracterizat la aceasta vârsta de o etapa mai
avansata a jocului cu proiectie. Are loc un al doilea stadiu al tranzitiei in care copilul descreste
proiectia de roluri si povesti prin papusi, si începe să fie personajul.
Nevoile de dezvoltare sunt: îngemănarea (twinship).
IV. Copilăria mijlocie sau școlaritatea mică (6-9/10 ani)
Relația Sine- Corp: În aceasta etapa de vârstă, are loc o încetinire în creștere, care ulterior se
intensifica ușor; abilitățile motorii continua să se îmbunătățească, iar creierul se modifica în
structura și funcționare, sprijinind procesele cognitive. Relația Sine-Sine: Aceasta etapa de
vârsta este predominata de adaptarea școlară și învățare, în acest context consolidându-se
imaginea de sine și ideile despre eficacitatea personala- în relație cu sine și cu ceilalți.
Relația Sine- Alții: Progresul școlar este influențat de stilul de parentaj; astfel, copiii cu
rezultate școlare superioare au părinți care le creează un mediu potrivit de învățare, discuta cu
ei despre școala și se implica în activitățile școlareetapa de vârsta aduce și o autoreglare a
emoțiilor mai funcțională; autoreglarea emoțională implica control voluntar al emoțiilor, al
atenției și al comportamentului. Relația Sinelui cu rasa, cultura, naționalitatea: În acesta etapa
de viața, aspectele care țin de influența culturii, a rasei sau a naționalității influențează din nou
dezvoltarea copilului. Relația Sine- Natura: Etapa acesta de vârsta aduce o mai mare
conștientizare a copilului în raport cu mediul în care trăiește, atât prin prisma școlarizării și
educației, cât și prin prisma dezvoltării cognitive și a înțelegerii raționamentelor de tip cauza-
efect. JOCUL este predominat, la începutul acestei etape, din punct de vedere al paradigmei
Corporalitate- Proiecte-Rol
Nevoile de dezvoltare: eficiența.

Emoțiile ca reflecție a minții în corp- o tehnica de lucru în psihoterapia cu copii. În

psihoterapia cu copiii, putem folosi într-o poveste sau un joc de rol cu personaje, analogia
sugerata de Siegel fiind urmatoarea: „Creierul este asemenea unei case cu parter și un etaj.
Partea de la parter include trunchiul cerebral și regiunea limbica, care se afla în părțile
inferioare ale creierului, din partea de sus a gatului, până la baza nasului; zona aceasta a
creierului este nemita și „creierul primitiv”, deoarece se ocupa de functiile de baza ale
corpului: respirația, clipitul, reacțiile și impulsurile înnăscute și de emoțiile puternice cum ar
fi frica și furia. Când identificam reacții instinctive pe care le avem, știm ca parterul casei
funcționează. Aici sunt satisfăcute nevoile de baza, în creierul inferior. De la un limbaj comun
la reglaj emoțional În momentul în care toate personajele sunt în casa, ai creat un limbaj
comun pe care îl poți folosi pentru a-l ajuta pe copil sa își regleze și gestioneze emotiile.
Folosirea limbajului din poveste le poate permite copiilor sa vorbească mai liber despre
greșelile proprii, într-un mod necritic, jucaus, ca și cum ar fi separate de ei (tehnica
externalizarii). Obiectul tranzițional în terapieO descriere succinta a conceptului de „obiect
tranzițional: poate fi făcută prin prisma clarificării procesului inițial de separare care are loc
intre mama și bebeluș, în primul stadiu de dezvoltare al vieții. Când mama sau îngrijitorul
principal al copilului pleacă de lângă el/ea, copilul se poate supăra din cauza dispariției
îngrijitorului primar. Pentru a compensa și a alina acest sentiment de pierdere, copilul atribuie
unor obiecte atributele mamei. Aceste obiecte sunt numite obiectetranziționale sau substitute
ale mamei. Procesul poate reprezenta o forma de splitare, deoarece mama este împărțită intre
mama reala și obiectul tranzițional. Obiectul tranzitional sustine dezvoltarea Sinelui, deoarece
este folosit pentru a reprezenta partea de „nu-eu”. Atunci când se uita la obiect, copilul știe ca
nu este acel obiect, ci o individualitate separata. Atributele cheie ale obiectului tranzitional
includ:
- copilul are drepturi absolute asupra lui;
- obiectului poate fi îmbrățișat, iubit sau mutilat;
- nu trebuie să fie niciodată schimbat, decât de către copil;
- are o căldura și o vitalitate proprie, care indica o realitate particulară;
- exista independent de „înauntru” sau „afara” și nu este o halucinație;
- pe parcursul timpului, își pierde însemnătatea și rămâne într-o zona de „limbo”, fără granițe,
unde nu va fi nici uitat nici plâns. Crearea obiectului tranzițional poate reprezenta primul act
creativ al copilului pentru ca își folosește imaginația pentru a crea ceva din nimic. Obiectul
este un instrument care ii permite copilului sa renunțe la mama și sa dezvolte o existența mai
independenta, pentru ca îl poate lua oriunde și poate primi o doza de confort oricând se simte
anxios. De asemenea, obiectul faciliteaza tranziția de la un simt „magic” de omnipotenta la
control prin manipulare fizica. Folosirea obiectelor tranzitionale continua pe parcursul întregii
vieți, atunci când infuzam obiecte cu semnificate și amintiri care sunt asociate cu alte idei,
locuri sau oameni. Fotografiile, memento-urile sunt folosite pentru a ne aminti de experiențe
frumoase, de prieteni. Obiectele tranziționale pot fi vazute și ca obiecte pentru fetis-uri.