Psihologia Varstelor si Psihopatologii Specifice

Interval de varsta 1-3 ani

Student: Alexandra Filipoiu

INTRODUCERE

Spre deosebire de perioada postnatala, la copil apare un început de independenţă, dezvoltând mersul,
vorbirea, manevrarea cu mai multă precizie a obiectelor din jur. Perioada se caracterizează prin
expansiune enormă a conduitelor motorii şi verbale. Specific acestei perioade este animismul şi
antropomorfismul, trăsături generale ale gândirii copilului antepreşcolar.

Perioada de vârstă 1-3 ani este o perioadă plină de provocări. Începând cu vârsta de 1 an, personalitatea
copilului se conturează, limbajul se dezvoltă. Copilul are o curiozitate în continuă creștere, aceasta fiind
perioada în care copilul explorează mediul înconjurător. De aceea, cunoașterea etapelor dezvoltării
copilului sunt esențiale pentru prevenirea eventualelor probleme ce ar putea apărea. Etapele dezvoltării
copilului pot varia de la un subiect la altul ca interval de timp. Diferențele nu sunt foarte semnificative
între intervale. Aceste diferențe pot apărea că urmare a faptului că fiecare copil se dezvoltă diferit. Un
copil poate înregistra progrese considerabile ale limbajului, dar pe parte de socializare poate avea
lacune. Aceste diferențe se corectează în timp și vor ajunge la un echilibru, în cazul dezvoltării normale.

Perioada antepreşcolară se caracterizează prin trei achiziţii importante: mersul, reprezentarea şi limbajul.
Dezvoltarea motricităţii trece din faza ei incipientă, „de tatonare”, în faza ei adevărată, de expansiune.
Copilul îşi dezvoltă capacităţile de la mersul şovăit la alergat, târât, căţărat, de la manevrarea imprecisă,
la apucare, învârtire, desfacere. Acum este capabil să împingă, să tragă, să ridice, să spargă, să smulgă.

PROCESE PSIHICE

Procesele psihice pot fi: - senzoriale (senzatii, perceptii, reprezentari)

- cognitive (gandirea, memoria, imaginatia)

- Fenomene psihice – reglatorii (afectiunea, vointa, motivatia, atentia)

- Activitatea psihica – limbajul

SENZAŢIILE

Senzatia este cel mai vechi proces psihologic aparut initial in lumea animala, este procesul psihic
elementar, care consta in reflectarea insusirilor separate ale obiectivelor fenomenelor lumii
inconjuratoare atunci cind acestea actioneaza asupra organelor de simt. Senzatiile sunt in primul rind o
sursa a cunostintlor despre lumea inconjuratoare si cea interioara a omului. Omul nu ar avea ce
memoriza, nu ar putea judeca despre mediul inconjurator daca nu ar avea senzatii. Pe baza senzatiilor
apar si functioneaza toate celelalte procese psihice cognitive.

Mentine echilibrul informational intre organism si mediu. Organismul omului nu pate exista si rezista in
conditiile deficitului de informatii, atunci cind este izolat.

PERCEPTII

Ce este percepția? Este poate cel mai interesant proces psihic, cel mai subiectiv, cel mai bun argument
pentru faptul ca suntem cu toții foarte diferiți.

Percepția este un proces psihic superior senzației, care este considerată baza proceselor noastre psihice.
Dar, deși au la bază senzațiile, percepțiile reprezintă mai mult decât o sumă de senzații, deoarece ele
includ și alte informații, de exemplu amintirile, conștiente sau nu, legate de acel obiect sau situație.
Caracteristici ale dezvoltării percepției copiilor preșcolari. vârsta preșcolară cel mai productiv pentru
dezvoltarea psihicului copilului. În această etapă copil face un salt calitativ în mentalul lui dezvoltare. La
începutul acestei perioade, el formase astfel de procese cognitive precum senzația, atenția involuntară,
vorbirea activă, obiectivul. percepţie. În procesul de a acționa cu obiecte, a acumulat experiență,
vocabular și înțelege discursul care i se adresează. Datorită acestor realizări prescolarîncepe să exploreze
în mod activ lumea înconjurătoare și în procesul acestei dezvoltări percepţie. Percepţie este procesul
cognitiv principal vârsta preșcolară. Percepția copilului este involuntară. El evidențiază în subiect trăsături
pronunțate separate ale subiectului, adesea neesențiale. Formularul servește la copil motive pentru
recunoașterea obiectului.

Percepția se bazează nu doar pe senzațiile pe care fiecare moment îți permite să simți lumea din jurul
tău, ci și pe experiența anterioară a unei persoane în creștere. Dacă mai devreme copilul a întâlnit deja o
stea de mare (poate că a văzut-o în imagine), atunci conexiunile neuronale deja formate anterior în
cortexul cerebral sunt activate și percepția are loc instantaneu. Copilul numește fără greșeală obiectul:
„Aceasta este o stea de mare”.

GANDIREA

Gândirea preşcolarului prezintă elemente situativ-concrete, elemente animiste. El nu poate anticipa prea
mult, gândirea lui se desfăşoară concomitent cu activitatea, ceea ce îl face să nu poată prevedea
rezultatele acţiunilor sale.

Caracterul situativ-concret al gândirii derivă din faptul că aceasta este „încărcată” de percepţii şi
reprezentări, de elemente neesenţiale, sugestive. Copilul clasifică şi generalizează pe baza unor criterii
situaţionale, impresioniste, funcţionale şi nu raţional logice. L.S. Vâgotski şi D. B. Elkonin au evidenţiat,
prin experimentele efectuate, caracterul concret, intuitiv şi orientarea practică a gândirii. Piaget
consideră gândirea copilului preşcolar ca fiind preoperatorie, ea rămânând tributară ireversibilităţii
perceptive. Copilul nu este capabil să treacă de la aspectele de formă, culoare, sesizate pe cale
perceptivă, la surprinderea unor raporturi de invarianţă, permanenţă, a ceea ce este constant şi identic
în lucruri, fenomene, precum: conservarea substanţei, greutăţii, volumului.

Progresul realizat pe planul gândirii se poate constata prin faptul că preşcolarul este capabil de a opera
cu elemente categoriale, în baza unor generalizări elementare. Acesta poate grupa obiecte după formă,
mărime, deci după unele criterii stabile, care însă nu sunt şi proprietăţile esenţiale ale obiectelor
respective. Chiar aşa fiind, elementul de generalizare apare vizibil şi capacitatea de a opera cu asemenea
elemente reprezintă un pas hotărâtor spre dezvoltarea gândirii abstracte.

Deşi gândirea preşcolarului face progrese însemnate, totuşi ea rămâne o gândire sincretică bazată pe
relaţionarea mai mult sau mai puţin întâmplătoare a însuşirilor obiectelor şi nu după logica lor. Mai
târziu, gândirea preşcolarului realizează cunoaşterea cu ajutorul unor opăeraţii logice, concrete,
obiectuale, operaţii ce apar pe baza intuiţiei concrete desfăşurate mintal, dar care rămân în continuare
legate de acţiunea cu obiectele. Astfel gândirea preşcolarului operează atât cu semne cât şi cu jucăriile cu
care vine în contact.
LIMBAJ

Dezvoltarea limbajului copilului în primii ani de viaţă

Preșcolarilor le place foarte mult să povestească, să pună întrebări, să-și imagineze tot felul de întâmplări
pe care noi le numim ,,ciudate’’, ei își creează o lume fictivă, această caracteristică îi ajută pe educatori în
activitățile de dezvoltare a vocabularului. Prin dezvoltarea limbajului ei înaintează în planul fonetic,
lexical, gramatical și semantic.

,Un copil căruia i se vorbeşte sau citeşte frecvent dobândeşte mai rapid competențele lingvistice, aceste
două acţiuni având un mare impact asupra modului în care copilul va fi capabil să se exprime mai târziu.
Un copil căruia i se vorbeşte sau citeşte foarte rar va învăţa să vorbească mai târziu decât alţi copii de
aceeaşi vârstă, deoarece copilul are nevoie de a fi stimulat pentru a se dezvolta corespunzător.’’ (Raikes,
H., Pan, B.A., 2006)

Plasat între autocomunicare și comunicare, limbajul copilului preșcolar se caracterizează printr-o serie de
elemente specifice, dispuse pe două coordonate succesive:

a) limbajul egocentric

b) limbajul socializat

Limbaj egocentric:

· preșcolarii utilizează acest limbaj transmițând totul prin prisma intereselor proprii și a sentimentelor
personale ;

· J. Piaget, precizează că, desenând sau jucându-se, copilul vorbește fără să-i pese de interlocutor și fără
să verifice dacă acesta a înțeles sau nu, „Interlocutorul este acolo cu titlul de existență”. Pedagogul, îl
numește limbaj egocentric, deoarece preșcolarul nu caută să comunice, nu se plasează pe punctul de
vedere al interlocutorului;

· acest tip de limbaj este reprezentat prin:

- repetiție: copiii repetă anumite silabe sau cuvinte fără o anumită finalitate, doar din plăcere;

- monolog :”Copilul vorbește pentru el ca și cum ar gândi cu voce tare, el nu se adresează nimănui”
(Piaget: 1923)

- monologul în doi sau colectiv: „Fiecare asociază celuilalt acțiunea sa sau gândirea sa la un moment
dat, însă fără grija de a fi auzit sau înțeles realmente; punctul de vedere al interlocutorului nu intervine
niciodată: interlocutorul nu este decât excitant”
Limbaj socializat:

· în această etapă, copiii sunt implicați comportamental, afectiv în conversațiile cu ceilalți

· acest limbaj implică:

- informație adaptată: copilul comunică, informează, poate influența comportamentul interlocutorului

prin ceea ce transmite. Se vorbește despre informația adaptată în cazul în care copilul se plasează în
postura de interlocutor

- critica: implică remarcile (de cele mai multe ori afective decât intelectuale) ale copilului asupra celuilalt,
asupra comportamentului, acțiunii acestuia

- ordine, rugăminți și amenințări: presupun acțiunea unui copil asupra altui copil

- întrebări: acestea sunt incluse în această categorie de limbaj prin prisma faptului că se așteaptă răspuns
la aceste întrebări formulate de copii

- răspunsuri: apar doar ca urmare a unor întrebări formulate clar, direct sau a unor ordine (nu și în cadrul
dialogurilor) ca replică la enunțuri care nu sunt formulate interogativ.

La grădiniță însă se cultivă un limbaj elevat la care preșcolarii mari aderă tot mai mult și încep să-i
corecteze apoi pe cei de acasă. Tot sub influența grădiniței, ei folosesc din ce în ce mai bine timpurile
verbelor, acordurile după număr și gen, dar mai au dificultăți la cele după caz. Abaterile sunt mai
frecvente la genitiv și dativ. Astfel se poate întâlni des o expresie ca aceasta:”A dat lu’ mama”sau „E ziua
lu’ Ramona”.

IMAGINATIA

Imaginația fiind un proces de cunoaștere a realității obiective se manifestă în mod spontan în întreaga
activitate a copilului, jucând un rol deosebit de important în viața emoțională și intelectuală a copilului,
deoarece ea constituie latura proiectivă a conștiinței umane. Imaginația este considerată de unii autori
fie ca o arteră vitală a societății moderne sau ca o orientare caracteristică a conștiinței în raport cu
realitatea, prin posibilitățile de liberă acțiune apărute în conștiința umană.

Este știut faptul că imaginația copilului începe atunci când copilul este capabil de a realiza imagini și când
este capabil de a organiza aceste imagini într-o structură a activității intelectuale.

Abilitățile de imaginație ale copilului apar în jurul vârstei de 3 ani și că ele s-ar putea grupa în 3 categorii:

a) personificarea, când el vorbește cu obiecte neînsuflețite;

b) folosește materiale imaginare;

c) participarea la o situație imaginară.

Prin folosirea imaginației lui, copilul este capabil de a avea imaginea totală a fragmentelor în afara lor și
de a folosi aceste fragmente într-un mod flexibil. El poate opera cu idei și cu imaginile cu care el este
familiarizat.

De exemplu, copilul poate combina linii și culori în așa fel încât să redea o floare, un pom, având
imaginea, dar și o structură logică (relația dintre linii și culoare pentru a reda o anumită formă și
expresie). Copilul, determinat de curiozitatea epistemică, își imaginează lumea în așa fel încât să și-o
poată apropia în vederea cunoașterii ei. De asemenea, copilul proiectează dorințele lui dincolo de ceeea
ce este real.

Copilul este supus de mai multe ori curiozității în care el joacă un rol imaginar și chiar își imaginează
singur rolul pe care-l joacă. El își construiește personajul manevrând în polul imaginației cu cunoștințele
pe care le posedă, astfel copilul poate crea și rezolva unele situații, își poate imagina chiar și consecințele
unor fapte, de exemplu, pedeapsa sau răsplata.

Imaginația copilului este foarte variată și bogată, important este de a o cunoaște și de a o dezvolta.
Analiza activității imaginației în formele ei variate, precum și analiza procesului de gândire ne arată că
numai atunci când abordăm aceste forme de activitate ca sisteme găsim posibilitatea să surprindem
modificările importante ce se produc în ele, legăturile interfunctionale și relațiile predominante din
interiorul sistemului psihologic.

MEMORIA

Memoria copiilor în primul an de viață este motrică și este asociată cu reflexe. Când un copil începe să
meargă, recunoaște pe cei dragi și memorează cuvintele lor, se formează în mod activ tipurile motorii,
verbale și figurative de memorie, care conduc la vârsta de 2-4 ani. În timp, bebelușul învață diferite
mecanisme de memorare, funcțiile sale mentale sunt îmbunătățite, rezultând capacitatea de a învăța.

Dacă luăm în considerare din punctul de vedere al obiectelor și fenomenelor care sunt amintite, atunci
memoria este:

motor;

figurativ;

emoţional;

verbal.

Motorul ajută copilul să se dezvolte fizic, cel emoțional ia naștere la experimentarea oricăror emoții, cel
verbal se dezvoltă la conectarea cuvintelor studiate cu proprietățile și semnele obiectelor sau
fenomenelor, iar cel figurativ determină formarea anumitor imagini.

Există, de asemenea, o clasificare separată după durată, dupa care memoria este:

Pe termen scurt, când informațiile sunt captate foarte repede, dar pentru o perioadă scurtă de timp;

Pe termen lung, când experiența durează mult timp.

DEZVOLTAREA PERSONALITATII

Personalitatea, în ansamblu, reprezintă modul de organizare a caracteristicilor şi însuşirilor psiho-fizice şi

psihosociale ale persoanei. Personalitatea cuprinde un ansamblu de componente precum:
temperamentul, caracterul, aptitudinile.

Temperamentul este înnăscut, copilul se naște cu un anumit tip de temperament, observabil încă de
timpuriu, care reprezintă ansamblul însuşirilor dinamico-energentice ale personalităţii. Ele prescriu
modul în care se va manifesta şi va reacţiona copilul, impulsivitatea, ritmul reacțiilor, expresivitatea
psihică (ritmul vorbirii, intonația, debitul, expresiile emoționale etc).

Spre deosebire de temperament, trăsăturile caracteriale se formează sub influenţa educaţiei într-un
subsistem relaţional, valoric şi autoreglator al personalităţii.

În privinţa aptitudinilor, există o interacţiune permanentă între ereditate şi mediu, iar absenţa unuia
dintre factori, influenţează evoluţia celuilalt.

În perioada preşcolară are loc o intensă dezvoltare psihică , având în prim plan contradicţiile dintre
solicitările externe şi capacităţile interne.

Copilul începe gradiniţa; comunicativitatea şi sociabilitatea se dezvolta, este nevoit să se adapteze unui
nou mediu, cu reguli și cerinţe. Are loc o creştere a intereselor, aspiraţiilor şi aptitudinilor. Activitatea de
joc este în continuare cea mai importantă în dezvoltarea personalităţii, prin rolurile şi subiectele pe care
le abordează copilul, imitând ceea ce deja cunoaşte sau testând noi roluri pe care le poate considera
compatibile cu sine.

In această perioadă copilul îşi manifestă aptitudinile care, dacă sunt identificate şi susţinute, pot deveni o
cale spre succes.

Copilul învaţă acum să facă faţă competiţiei şi are nevoie de tot sprijinul familiei, învaţă lucruri noi despre
sine şi ceilalţi.

ADAPTABILITATEA SCOLARA

Adaptarea copiilor la cresa, gradinita si scoala sau, altfel spus, adaptarea la colectivitate este o tema de
mare interes pentru toti parintii, deoarece isi doresc ca acomodarea celui mic sa fie lina si lipsita de
incidente.

In continuare, iti vom prezenta informatii interesante despre acomodarea la colectivitate, varsta la care
copilul poate intra in colectivitate, ce pot face mamele pentru a se adapta la noua etapa din viata
copilului, care sunt semnele acomodarii si, bineinteles, vom atinge si subiectul adaptarii la scoala fizica si
online.

Avand in vedere ca unii copii intra in colectivitate mai devreme de doi ani, din cauza dinamicii familiei (nu
exista un adult disponibil, care sa se ocupe de copil pe timpul zilei), adaptarea la cresa este necesara
inainte de a incepe programul efectiv.
Primii pasi pentru adaptare pot fi:

povestioare despre mersul la cresa;

imagini care sa arate ceea ce se intampla la cresa;

diverse jocuri;

intalniri intre parinti, educatoare si copil, pentru a intelege necesitatile copilului si pentru a primi sfaturi
despre cum va fi prima perioada de la cresa.

In ceea ce priveste gradinita, intai trebuie sa mentionam acomodarea cu blandete. Este un concept
foarte important atat pentru copil, dar si pentru parinti. Aceasta acomodare cu blandete presupune o
perioada de 2-3 saptamani, in care, de obicei, mama isi ia concediu si duce copilul la gradinita in fiecare
zi, o ora sau doua, in functie de cum reactioneaza cel mic. In unele cazuri, mamele asteapta in afara
gradinitei, in cazul in care ar fi nevoie sa ia copilul acasa.

Adaptarea la gradinita poate fi mai usoara, daca, inainte, copilul a mers la cresa. Deja stie la ce se
asteapta si ii este mai usor. In cazul in care nu a mers la cresa si copilul are peste 3 ani, acomodarea va fi
mai grea.

Concluzii

1. Aceste achiziţii permit copilului un acces mai mare la mediul înconjurător, ba mai mult decât atât, la
stăpânirea şi modificarea lui.

2.Senzatiile au functia de orientare si protectie in viata unui om. Percepțiile realizează organizarea și
interpretarea conștientă și inconștientă a informațiilor primite prin intermediul simțurilor, experiențelor
personale anterioare. . Specificul gândirii preşcolarilor se manifestă printr-o proprietate esenţială, aceea
de a fi concret – intuitivă. Comunicarea însoțește copilul de la începutul învățării, ca să îl ajute să
depășească trecerea complexă de la utilizarea unui limbaj de situație la un limbaj de evocare a
evenimentelor trecute, viitoare sau imaginare, să îi permită să stăpânească, toate mijloacele necesare
unei bune începeri a scrisului. Dezvoltarea imaginației copilului trebuie orientată spre un tip sau altul de
imaginație pentru care copilul are o anumită înclinație: artistică, constructivă, aplicativă, de substituție.
Memoria preșcolarilor se caracterizează prin selectivitate și este predominant involuntară, deoarece
copiii nu își pun sarcina de a-și aminti nimic.

3. Parintii sunt printre putinele persoane pe care micutul le va copia in tot ceea ce fac. de aceea trebuie
sa fim un model de politete, sociabilitate si rabdare pentru ei.

4. Este bine pentru copil sa intre in colectivitate, pentru socializare si pentru a vedea si alt mediu decat
cel de acasa.
Bibliografie:

1. Balint, Mihail, (2008), Metodica activităților de educare a limbajului în învățământul preșcolar.

Didactica limbii și literaturii române, Editura Syllabus;

2. Crețu, T. (2016), Psihologia vârstelor, Editura Polirom, Iași

3. Raikes, H., Pan, B.A., Luze, G., Tamis-LeMonda, C.S., Brooks-Gunn, J., Constantine, J., Tarullo, L. B.,
Raikes, H.A., & Rodriguez, E.T.(2006), ,,Mother-child bookreading in low-income families: Correlates and
outcome during the first three years of life. Child Development’’

4. Suport de curs, Psihologia vârstelor, anul I, semestrul II, Facultatea de Psihologie și Știinte ale
educației, Pedagogia Învățământului primar și preșcolar

5. https://edict.ro/imaginatia-creatoare-la-prescolari/

6. https://fashion-ro.decorexpro.com/pamyat/doshkolniki/

7. https://www.reginamaria.ro/articole-medicale/adaptarea-copilului-colectivitate-psiholog-gabriela-
cuntan