Documente Academic
Documente Profesional
Documente Cultură
Cuprins
MOTIVAŢIE
SCURT ISTORIC AL DEPRESIEI
DEFINIŢIE
NATURA DEPRESIEI
ABORDAREA PSIHANALITICA
TEORII BIOLOGICE
INDICATORI AI STIMEI DE SINE SCAZUTE IN DESPRESIE
PORTRETUL DEPRESIVULUI
TIPURI DE DEPRESIE
ETAPELE DEPRESIEI. RECIDIVĂ
REZISTENŢA LA TRATAMENT
SIMPTOME SI CAUZE ALE DEPRESIEI
ABORDARI PSIHOTERAPEUTICE: PSIHOTERAPIA INTERPERSONALA IN DEPRESIE
PSIHOTERAPIA PSIHODINAMICA IN DEPRESIE
PSIHOTERAPIA COGNITIV COMPORTAMENTALA IN DEPRESIE
HIPNOTERAPIA IN DEPRESIE
TERAPIA GESTALTISTA
1
DEPRESIA ÎN PSIHOTERAPIA INTEGRATIVĂ
2
DEPRESIA ÎN PSIHOTERAPIA INTEGRATIVĂ
-nivelul biologic: peroanele deprimate pot avea probleme cu somnul. Ele isi pot
pierde apetitul si interesul pentru sex. În acest caz pot aparea si schimbari fiziologice
în ce priveste hormonii de stres (ex. hidrocortizonul) şi neurotransmiţatorii inportanţi
precum serotonina şi noradrenalina.
Simtomul principal al depresiei este anhedonismul(pierderea interesului si a
motivaţiei). Structura exacta si patternurile emoţionale variaza de la o persoana la
alta.
Abordarea psihanalitică
Teoriile psihanalitice se articulează în jurul noţiunii de doliu, de pierdere, de frustrare
de prejudiciu, şi al experienţelor traumatice din copilărie, care fac vulnerabil subiectul
adult faţă de episoadele depresive. K. Abraham şi S. Freud au fost primii care au
elaborat o teorie psihodinamică a depresiei. Pentru Karl Abraham motorul
episoadelor depresive ar consta în unele tendinţe sadice, o „dispoziţie duşmănoasă”
faţă de exterior, din care decurge incapacitatea de a-i iubi pe ceilalţi şi o înclinare de
a-i detesta, însoţite de un sentiment de vinovăţie. Tendinţele sadice se întorc
împotriva subiectului în cadrul temelor melancolice de autodevalorizare sau de
autoacuzare. Sadismul este caracterizat de stadiul anal al dezvoltării personalităţii şi
întărit de o regresie la stadiul oral, în care distructivitatea este mai violentă. Conform
teoriei lui Abraham, această regresie este favorizată de unele decepţii precoce în
relaţia cu părinţii săi.
Sigmund Freud, vede melancolia ca pe o „reacţie faţă de pierderea unei persoane
iubite sau unei abstracţii puse în locul acesteia” (S. Freud, 1915, p.21), fiind legată de
pierderea reală sau simbolică a unei persoane dragi, are similtitudini clinice cu
melancolia: tristeţe, durere morală, dezinteres faţă de lumea exterioară. Melancolia
este un doliu care nu se poate realiza conform etapelor obişnuite în care obiectul
pierdut este înlocuit treptat, printr-un proces psihologic, în favoarea noilor centre de
interes sau de iubire care se substituie acestuia. În cazul doliului, obiectul pierdut
este recunoscut de subiect. Melancolia, cu toate că, este impregnată de ambiguitate,
trebuie să fie înţeleasă ca o întoarcere a afectivităţii (libidoului) dinspre lumea
exterioară subiectului spre cea interioară. Mai târziu, după ce a formulat conceptul
de Supraeu, Freud a arătat că culpabilitatea melancolică provine dintr-un conflict
între exigenţele Eului şi a Supraeului. Astfel depresia este urmarea unui conflict de
agresiuni intrasistemice între o anumită reprezentare a Sinelui, şi anume Supraeul
(conştiinţa) şi restul Eului. Hotărâtor este că acest conflict se încheie negativ pentru
Eu, iar acela care pierde, Eul, depune armele. Freud scria în 1923: „Teama de moarte
a melancoliei permite o singură explicaţie, că Eul se predă, deoarece este urât şi
persecutat de Supraeu în loc să se simtă iubit”.
3
DEPRESIA ÎN PSIHOTERAPIA INTEGRATIVĂ
4
DEPRESIA ÎN PSIHOTERAPIA INTEGRATIVĂ
5
DEPRESIA ÎN PSIHOTERAPIA INTEGRATIVĂ
fenomenele de violenţă domestică şi anume: Cum s-a ajuns, în primii ani de viaţă ai
copilului la restricţionarea posibilităţilor sale de exprimare a agresivităţii?, De ce
unele persoane de relaţie a copilului restricţionează atât de drastic această formă
vitală a mnifestărilor naturale ale fiului sau fiicei sale, astfel încât ea dispare parţial
sau total din repertoriul comportamental al copilului respectiv?, Ce reacţii
emoţionale declanşează la ei aceste comportamente agresive infantile?
În continuare sunt prezentate concluziile la care au ajuns cei doi psihiatri:
Pentru a răspunde la prima întrebare trebuie luat în considerare faptul că procesul de
creştere psihică a fiecărui copil este însoţit în mod intenţionat şi inevitabil de o serie
de frustăriri de diferite naturi, la care el poate reacţiona, în funcţie de mecanismele
instinctuale, cu un răspuns agresiv. Expresii de mânie, comportament sfidător, chiar
acte agresive sub formă de lovituri adresate părinţilor sunt manifestări infantile
naturale şi intră în normalul dezvoltării.
Cei doi autori ai cercetării au răspuns la cea de a doua şi a treia întrebare prin
manifestările de mânie a fiului sau fiicei şi explică de ce sunt respinse de părinţi. În
primul rând sunt o jignire narcisică, deoarece pun sub semnul întrebării Eul lor ideal
de exemplu „Sunt o mamă perfectă”, urmarea ar fi ca ea să se considere ratată la
capitolul educaţiei copilului. În al doilea rând sunt o chemare la luptă pentru un tată
nesigur de sine, care se prevalează forţat de autoritatea sa, care vede în rezistenţa
agresivă a fiului său începutul unei lupte pentru putere el trebuie să demonstreze
cine deţine puterea. Manifestările agresive o angosează pe mamă, ea însăşi este
inhibată sub raportul agresivităţii şi o pun în pericolul de a i se trezi propria sa
agresivitate latentă, şi de a izbucni atunci când copilul manifestă comportament
agresiv, în acelaşi timp acest tip de comportament o întristează pe mamă pentru că
ea consideră că numai un copil cuminte este demn de a fi iubit. Pun în pericol pacea
aparentă care se menţine artificial în familie, care ascunde o cantitate mare de
ostilitate reprimată. În acelaşi timp pun în pericol capacitatea de stăpânire sine a
unor părinţi şi evocă pericolul izbucnirii necontrolate, a propriei sale mânii, de care
cel în cauză se teme pe bună dreptate, dat fiind că tinde spre contradicţii nepotrivit
de aprige şi brutale.
Anumite evenimente, separarea de părinţi, ca de exemplu, în joacă copilul îşi răneşte
neintenţionat un prieten şi pentru acest lucru este pedepsit, pot conduce la o
demonizare a agresivităţii şi la izgonirea ei din trăirea proprie şi din repertoriul
comportamental izbucnind mai tărziu. Teama de consecinţele propriei agresivităţii
manifestate (pierderea iubirii, pedeapsa), teama de măsurile de răzbunare agresive şi
sentimentele de ruşine şi culpabilitate îl fac în cel din urmă pe copil să renunţe la
expansivitatea sa. Consecinţa este o inhibiţie agresivă. În cazul cel mai nefavorabil
6
DEPRESIA ÎN PSIHOTERAPIA INTEGRATIVĂ
mânia nici nu mai este trăită în copilărie. Acolo unde trebuie de fapt să apară revoltă
şi mânie se va deschide o lacună în conştiinţă. Persoana inhibată nu mai are acces la
afectul său de mânie, care rămâne în inconştient.
În urma acestei cercetări Ilka Kangas şi Gordon Parker au făcut o succintă prezentare
a structurii depresive a adultului cu problematică agresivă. Persoana adultă
predepresivă a transferat de regulă conflictul său primar cu părinţii asupra
partenerului sau unei persoane de relaţie de aceeaşi importanţă, faţă de care se
poziţionează ambivalent. Potenţialul său agresiv existent, care poate fi activat în orice
clipă de un prilej corespunzător, este în acelaşi timp cauza unor sentimente de
culpabilitate inconştiente, dat fiind că mânia originară, împotriva mamei sau tătălui
este supusă unei interdicţii din partea Supraeului. Inhibiţia agresivă persistentă face
ca în condiţile de mânie, aflate în stare de germen, să se instaleze cu un prilej dat, o
barieră fulgerătoare (automată) în sensul unui reflex învăţat. Tendinţa pe care o au
aceste persoane este aceea de a ridica mecanismul de apărare al idealizării ca o
pavăză în calea sentimentelor ostile, persoane cu tulburare depresivă cu originea în
fenomenele de violenţă domestică percep adesea fals pe ceilalţi, adică pur şi simplu
ignoră abuzurile şi provocările lor. Aceasta îi protejează de percepţia propriei lor
mânii, de necesitatea de a lua măsuri împotriva celor care au provocat această
mânie. Psihicul acestei persoane încearcă să refuleze imediat în inconştient
agresivitatea care se mobilizase împotiva obiectului pe calea procesului reflex şi să o
păstreze acolo în refulare cu consum energetic. Agresivitatea care a fost astfel
ignorată din conştiinţă nu a fost ştearsă întru-totul, ea a căpătat o atât de mare
creştere de tensiune încât nici nu mai poate fi menţinută în cuşca inconştientului.
Energia agresivă, care tindea la început către o descărcare în forţă, şi al cărei drum
spre exterior, a fost blocat creează o mare care inundă psihicul purtătorului ei şi duce
la devitalizarea acestuia. S. Hencke (1960, p.25) a găsit o altă imagine pentru acest
proces şi anume: el îşi imaginează „jocul de forţe între agresivitate gata să fie
descărcată şi contrareflexele blocante învăţate ca un fel de competiţie, la trasul funiei,
în care se ajunge la un fel de situaţie de mat, ca în şah. Presiunea şi contrapresiunea,
care au nevoie amândouă de multă energie, se anulează una pe alta în acţiunea lor.
Astfel ia naştere o stare de tensiune pe care persoana în a cauză o trăieşte ca o
depresie. În al doilea rând: direcţia-scop a mâniei este schimbată. Ea poate fi deplastă
de la obiectul împotriva căruia se îndreaptă spre propiul Sine.Persoana nu îşi mai
poate refula agresivitatea pentru că este prea aprigă. Dar fiind că el este blocat să
orienteze spre „celălalt” el o descarcă spre sine însuşi. Toate acestea seamănă cu o
aşa numită furtună de mişcări, aşa cum o cunoaştem din comportamentul
animalelelor. Persoana în cauză trebuie să facă ceva pentru a nu fi ruptă în bucăţi de
7
DEPRESIA ÎN PSIHOTERAPIA INTEGRATIVĂ
propria presiune. De fiecare dată, când este părăsită de un prieten, persoana poate
să cadă în stări de mânie sălbatică, de disperare.
Teoriile biologice
Numeroase argumente pledează pentru căutarea unor cauze biologice ale
depresiilor.Unele depresii apar în lipsa unui factor psihologic sau a unei situaţii
declanşatoare. Ritmul regulat al recăderilor, independent de circumstanţe dă
impresia unei dereglări biologice interne.
Un alt argument este existenţa sindroamelor depresive, asemănătoare episoadelor
depresive din psihoza maniaco-depresivă, cu ocazia unor afecţiuni generale (boli
endocrine, leziui cerebrale) sau după tratamente medicamentoase (hipertensiune
arterială) ce produc schimbări biologice ce ar putea fi la originea depresiei.
Al treilea argument este dat de eficienţa antidepresivelor, fapt care pune în evidenţă
multiplele lor activităţi biochimice la nivel cerebaral. Acţiunea antidepresivelor, în
toate varietăţile depresiei, pune în cauză separarea acestora în depresiile endogene
biologice, pe de o parte şi depresii nevrotico-reactive psihologice pe de altă parte.
S-a observat la depresivi existenţa unui nivel scăzut de catecolamine, în special de
nonadrenalină, cea ce a condus la ipoteza implicării acestui mediator în patogenia
depresiilor. În clinică, însă s-a constat că adiministrarea de catecolamine nu conduce
la efectul antidepresiv scontat. De asemenea, reserpina, un blocant catecolaminic,
conduce de fapt la o pseudodepresie mai apropiată de letargie, sedare decât de
depresia clinică veriatbilă (A. Gjeris, apud L. Filimon, 2002, p.42).
Ipoteza echilibrului colinico-adrenalergic are la bază observaţia inervaţiei colinergice
extensive de la nivelul sistemului limbic, responsabil de normalizarea stărilor afective.
Datele clinice mai vechi sunt reevaluate dintr-o perspectivă genetică, accentul fiind
pus pe studiul legăturilor la nivel de receptor. Momentan, o intrepretare a ipotezei
colinico-adrenalergice nu este posibilă. Serotonina este o altă substanţă incriminată
în etiologia depresiilor. La pacienţii depresivi decedaţi s-a observat un nivel redus de
serotonină şi al metaboliţilor acesteia. Nivelul de serotonină, după ultimele cercetări,
pare să înregistreze variaţii sezoniere. S-a observat că există o modificare a
răspunsului organismului la serotonină pentru pacienţii depresivi comparativ cu lotul
martor. Se impune precizarea, că nu toate cercetările au dus la rezultatele scontate.
Alte ipoteze de dată mai recentă, propun noi compuşi implicaţi în apariţia
depresiei.Aceştia sunt cel mai adesea neurotransmiţători şi aparţin clasei
peptidelor.Se includ aici: dopamina, feniletilamina şi printre ultimele, endofinele.
Dovezi evidente, sugerează neurotransmiţătorii clasici (acetilcolina, norepinefrina,
serotiniana) joacă un rol important în patogenia tulburărilor depresive. Celelate
substanţe pot fi implicate în etiologia unei tulburări afective. Se acceptă că nici una
8
DEPRESIA ÎN PSIHOTERAPIA INTEGRATIVĂ
din teoriile actuale nu explică complet bazele biologice ale depresiei, deoarece
depresia este mai degrabă un sindrom decât o boală unitară, specifică.
Cercetări relevante privind persoanele cu tulburare depresivă endogen-maladivă.
Numeroase cercetări, au ajuns la concluzia că, anumite boli cum ar fi: cancerul,
obezitatea, sindromul SIDA, bolile endocrine, pot duce la apariţia tulburării
depresive. Spre exemplu: cercetarea efectuată de către I. Chidgey, J. Addington, A.
Hall, în cadrul Institului de Psihiatrie din Londra, 2006 pe un eşantion de 220 de
persoane diagnosticate cu cancer de cel puţin patru luni, dintre care 110 de sex
feminin şi 110 de sex masculin, 220 de persoane diagnosticate cu tulburare depresivă
dar care nu suferă de cancer. Obiectul acestei cercetări a fost acela de a observa
modul de manifestare a depresiei la persoanele cu cancer. Metodele folosite au fost:
interviul clinic, chestionare de screening (HADS- evaluarea anxietăţii şi scală pentru
evaluarea depresiei, Beck-inventarul pentru depresie Beck,), anamneza. Concluzia la
care s-a ajuns este că modul de manifestare a depresiei la persoanele suferind de
cancer nu diferă de cel al persoanelor care nu suferă de cancer. Singura diferenţă
între cele două loturi este că rata suicidului este mai scăzută la persoanele
diagnosticate cu cancer. Un studiu publicat in revista de specialitate Psychology Today
(Psihologia Astăzi), realizat in Statele Unite ale Americii, arată că 24% dintre femei şi
17% dintre bărbaţi ar renunţa la mai bine de trei ani din viaţă dacă asta i-ar face mai
slabi. Oamenii de ştiintă au propus mai multe cauze posibile pentru legătura între
obezitate si depresie, incluzând răspunsul negativ al societăţii către persoanele
supraponderale, imaginea corporală negativă, stereotipurile negative, educaţia,
dietele sau efectele condiţiei fizice scăzute. Cea mai comună teză legată de legatură
dintre depresie ţi obezitate este aceea că supraponderalitatea este văzuta într-o
manieră negativă de către societate, pentru ca apoi să fie internalizată de către
individ, ducând în cele din urmă la auto-respingere. Cu toate acestea, putem spune
cu siguranţă că nu toate persoanele obeze sunt depresive sau chiar doar nemulţumite
de greutatea lor. Femeile în special sunt cunoscute ca fiind nemulţumite de greutatea
lor, pe când bărbaţi sau persoanele mai în vârstă, tind să dea o importanţă mult mai
mică acestei probleme. Imaginea corporală, sentimentele şi atitudinile legate de
propriul corp sunt responsabile pentru condiţia mentală a unei persoane. O imagine
corporală negativă este legată de depresie, respect, de stima de sine scăzută, o
activitate sexuală scăzută şi o viaţă mult mai puţin sănătoasă. Informaţii interesante
ne prezintă Doctorul Gregory E. Simon, într-un studiu publicat în revista Archives of
General Psychiatry (Psihiatria generală). Acest studiu arată că persoanele obeze
prezintă un risc cu 20% mai mare de a suferi de depresie decât persoanele cu o
greutate normală. Pentru persoanele obeze care au absolvit o facultate, riscul
9
DEPRESIA ÎN PSIHOTERAPIA INTEGRATIVĂ
adiţional de a deveni depresive este cu 44% mai mare. Acest studiu a analizat peste
9000 de persoane, studiate între 2001-2003. Studiul a adus argumente atât legate de
faptul că depresia este cauzată de obezitate cât şi că depresia ar putea cauza
obezitate. Spre exemplu, apetitul crescut si creşterea în greutate sunt simptome
comune ale depresiei. În plus, este mult mai puţin probabil ca persoanele care suferă
de depresie să facă exerciţi fizice sau să mănânce mai puţin. În fine, anumite
medicamente antidepresive pot duce la creşterea greutăţii. Un alt studiu efectuat de
către Lynne Turner, Nubres Hassan publicat în revista Psihologia astăzi în Statele Unite
a ajuns la concluzia că persoanele care suferă de sindromul SIDA au disfuncţii
cognitive, sunt apatice, au retard psihomotor datorită faptului că, creierul este
inavadat cu virusul imuno-deficienţei (HIV). Aproximativ 30% din pacienţii cu
encefalopatie HIV vor manifesta simptomele depresiei. La persoanele suferind de
sindromul HIV ideaţia suicidară există, dar suicidul este rar.
Eduard Circo în cartea sa „Tulburările endocrine asociate bolilor psihice” vorbeşte şi
despre relaţia dintre bolile endocrine şi depresie. Psihoneuroendocrinologia este un
concept medical bazat pe multiplele observaţii clinice şi rezultatele experimentale,
care relevă intercorelaţia funcţională a sistemului nervos cu cel endocrin şi, totodată,
complexitatea şi dimensiunea biochimică a bolilor psihice. Prin hipotalamus, unitatea
morfofuncţională „cheie”, sistemul nervos influenţează funcţional şi este influenţat
de către sistemul endocrin. O serie de boli neurologice şi psihice trebuie corelate
patologiei neurotransmiţătorilor şi neuromodulatorilor, compuşi hormonali produşi
de către neuroni.
Sistemul nervos şi sistemul endocrin sunt într-o interdependenţă funcţională
strânsă.Sistemul nervos eliberează agenţi chimici, care pot acţiona ca mediatori locali
sau ca hormoni circulanţi. La rândul lor, o serie de hormoni pot acţiona ca mediatori
functionali, în cadrul sistemului nervos central. Raportul de intercorelaţie dintre cele
două sisteme este materializat de balanţa funcţională stabilită intre două structuri
anatomice -„cheie” pentru ambele sisteme: hipotalamusul şi hipofiza. Modificarea
echilibrului funcţional stabilit între sistemul nervos şi sistemul endocrin, cu
consecinţe patologice, reprezintă domeniul de studiu pentru
psihoneuroendocrinologice. Frecvent bolile endocrine sunt însoţite de sindroame
depresive majore cu cele două forme, monopolară (melancolică) şi bipolară
(maniacodepresivă), care asociază: insomnii predominant terminale, alterarea
libidoului, astenia matinală sau permanentă, uneori cu ameliorare în cursul serii,
lentoare psihomotorie sau agitaţie, idei excesive de vinovăţie, autoacuzare,
nedemnitate, inutilitate, incurabilitate, dispoziţie depresiv-anxioasa severă, apatie,
hipobulie, scăderea interesului plăcerii pentru activităţile plăcute anterior,
10
DEPRESIA ÎN PSIHOTERAPIA INTEGRATIVĂ
11
DEPRESIA ÎN PSIHOTERAPIA INTEGRATIVĂ
12
DEPRESIA ÎN PSIHOTERAPIA INTEGRATIVĂ
sunt legaţi de realizarea unor scopuri înalte. Valorizarea apare prin fantasme despre
obţinerea acestor obiecte (aceşti indivizi sunt orgolioşi, retraşi, obsesionali). A treia
formă, este o structură permanentă a personalităţii, o constantă a stilului de viaţă.
Indivizii au adesea un simţământ cronic de inutilitate, deznădejde, care rezultă din
lipsa de implicare în activităţile zilnice.
D. Stiemerling (2006, p.73) prezintă o structură de personalitate predepresivă. Adulţii
care suferă în timpul vieţii de o tulburare depresivă, au caracterul structurat de
anumite caracteristici comune: posedă o sensibilitate mare de a percepe binele şi
răul, o conştiinţă hipertrează, un simţ deosebit al răspunderii şi ataşamentului. În
ceea ce priveşte reglarea angoasei de Supraeu şi sentimentul conştient şi inconştient
de vinovăţie, se face uz de următoarele strategii de apărare: nevoia de pedeapsă
duce la autoreproşuri, devalorizare cronică, autopedepsire până la autoprejudiciere,
la aspiraţia de a repara şi în sfârşit la proiecţia vinovăţiei în exterior. Majoritatea
indivizilor care suferă de tulburare depresivă au un Ideal al Eului deosebit de înalt,
care find de neîmplinit îl pune pe purtătorul său într-o permanentă de tensiune
autonemulţumire.
Existenţa unei patologii a Supraeului îl determină să rămână „personificat şi legat de
obiectele externe. Imaginile rele ale părinţilor constituie nucleul Supraeului, care va
primi astfel o marcă rigidă şi adesea sadică” (R. Dachser, 1979, p.21).
O serie de studii în ceea ce priveşte anumite trăsături caracteristice tulburării
depresive, ce s-au bazat pe metode psihometrice sunt reproductibile şi au dat
rezultate cu un grad mare de încredere. Frecvent s-au folosit: Inventarul de
personalitate Cesarec- Marke, Inventarul de personalitate Eysenck, Inventarul de
personalitate Maudsley, Chestionarul Heymans, Chestionarul de personalitate M.B.T.I.
(Myers-Briggs Type Indicator). Cu ajutorul acestor instrumente s-a demonstrat că cele
mai frecvente trăsături de personalitate caracteristice tulburării depresive sunt:
sentimentul de vinovăţie, stima de sine scăzută, autonomia scăzută, dependenţa de
alte persoane scăzută, precauţie exagerată, meticulozitate în exces, pesimism,
înclinaţie spre ordine, rigiditate, ruminaţii obsesionale, gândire convenţionalistă,
înclinaţie spre rutină şi obişnuinţă, introversiune (indivizii evită contactele, capacitate
reflexivă, receptori ai comunicării, egocentrici).
Lucrările lui C. Bejamin au arătat că ceea ce deosebeşte depresiile endogene de cele
reactive nu este modelul simptomatologic sau evenimentul stresant antecedent, ci
diferenţele de personalitate premorbidă, în sensul stabilităţii ei la depresivi endogeni
şi a prezenţei trăsăturilor de instabilitate, hipocondriei la cei reactivi. Ceea ce
caracterizează depresiile endogene în opoziţie cu cele reactive sunt incidenţa scăzută
a alcoolismului, a personalităţii antisociale în istoria familială, severitatea mare a
13
DEPRESIA ÎN PSIHOTERAPIA INTEGRATIVĂ
- Foarte dependent;
- Pesimist şi fatalist;
- Nici o părere „bună“ despre sine;
- Autocondamnare;
- Extrem de perfecţionist;
- Abandonarea studiilor;
- Frică extremă faţă de situaţiile noi;
- Foarte critic faţă de toate aspectele propriei persoane;
- Crede că toţi ceilalţi o duc mai bine;
- Profund complex de inferioritate sau de superioritate (care constituie o mască
pentru sentimentul de inferioritate);
- Însingurat şi izolat;
- Incapabil să lege relaţii afective apropiate şi profunde;
- Se consideră nedemn de iubire;
- Uneori tendinţe de sinucidere;
- Rigid şi inflexibil;
- Foarte acuzator faţă de alţii sau negare totală a vulnerabilităţilor;
- Ţine în sine simţămintele sau poate fi periculos de agresiv şi violent;
- Neglijează bunăstarea fizică;
- Respingere de sine;
- Posesivitate faţă de alţii;
- Nevoie constantă de asigurări;
14
DEPRESIA ÎN PSIHOTERAPIA INTEGRATIVĂ
- Manipulator cu alţii;
- Uşor de rănit sufleteşte;
- Extrem de sensibil la critică;
- Foloseşte moduri protectoare de comunicare (de pildă tăcere ostilă, bosumflare,
sarcasm, cinism, acuzare, ridiculizare);
- Se teme de schimbare;
- Incapabil de a primi complimente sau feedback pozitiv;
- Mereu nefericit;
- Relaţii problematice cu alţii;
- Îşi face mereu griji;
- Tendinţă pronunţată spre anxietate şi depresie;
- Schimbări bruşte de dispoziţie;
- Se simte diferit de toţi ceilalţi;
- Se simte vinovat pentru experienţele de plăcere personală;
- Se teme de respingere;
- Se teme de greşeli şi eşec;
Nehotărît;
- Trăieşte după reguli de tipul „trebuie“, „nu trebuie“, „neapărat“, „obligatoriu“;
- Îi e ruşine cu sine;
- Crede că viaţa nu merită trăită;
- Manifestă implicare excesivă sau insuficientă în viaţa altora;
Încearcă mereu să-şi dovedească meritele.
Portretul depresivului.
15
DEPRESIA ÎN PSIHOTERAPIA INTEGRATIVĂ
dureroase din trecut. Depresivul trăieste in trecut; prezentul este impietrit si viitorul
este anulat.
Afectivitatea, functia esentialmente viciată in tulburările afective se concentrează
lapolul negativ: hipertimia negativă. Aceasta constă intr-o tristete profundă,
deznădejde.
Chiar si capacitatea de a rezona afectiv este anihilată: pacientul resimte dureros
această stare, numită “anestezie psihică dureroasă”. Exacerbarea tristetii, asociată cu
anxietate ating apogeul la primele ore ale diminetii – polul matinal al depresiei.
Vointa este de tip hipobulic.
Activitatea instinctuală este scăzută. Depresivului ii este atenuată forta intrinsecă
deviată, numită elan vital. Instinctul alimentar este diminuat, ca si cel sexual.
Activitatea voluntară este incetinită, fără randament, ajungand la inhibitie / raptus.
Tulburările somatice includ inapetentă, scădere ponderală marcată, halenă fetidă,
senzatie de balonare, constipatii, senzatie de frig, libido scăzut (frigiditate la femei;
impotentă trecătoare la bărbati).
Ritmul circadian se referă la dificultătile de adormire, la somn superficial, agitat si
neodihnitor. Trezirile matinale sunt chinuitoare, căci pacientul este astenic si fără
initiativă, zăcand in pat.
Tipuri de depresie: Depresia poate fi problema primara sau poate fi asociata cu alte
tulburari: anxietate sociala, tulburari de alimentaţie, abuzul de substanţe si
schizofrenia.
Clasificare:
1.tulburarea afectivă bipolara:
-episod actual de manie, hipomanie, depresiesau combinat;
-episod depresiv:
uşor(1) fără simtome somatice, (2) cu simtome somatice;
moderat (1) fără simtome somatice, (2) cu simtome somatice;
sever (1) fără simtome psihotice, (2) cu simtome psihotice;
2.tulburare recurenta depresivă;
3.tulburare persistentă activă: ciclotimie, distimie;
4.alte tulburări afective: specificate sau nespecificate.
Depresia post-partum
Depresia postpartum apare la femei dupa nasterea unui copil. Tratamentul depresiei
postpartum este prin psihoterapie si medicatie antidepresiva.
16
DEPRESIA ÎN PSIHOTERAPIA INTEGRATIVĂ
1.Asa- numita “tristete datorata copilului” (baby blues) apare la multe femei imediat
dupa nastere. Mama poate avea schimbari de dispozitie, la un moment dat este
foarte vesela, iar apoi foarte trista. Poate plange din orice, se simte iritata, anxioasa,
trista si singura. Baby-blues nu necesita de obicei medicatie, ci consiliere sau
psihoterapie de durata scurta.
2.Depresia post-partum, care apare la cateva zile sau luni dupa nasterea copilului.
Depresia post-partum poate apare la fiecare nastere, si nu numai la nasterea primului
copil. Mama are sentimente de tristete, disperare, anxietate si iritabilitate, cu
intensitate insa mult mai mare decat in baby blues. Adesea din cauza depresiei post-
partum femeia nu se poate concentra pe activitatile zilnice. Daca nu apeleaza la
tratament simptomele de depresie se pot inrautati si pot dura mai mult de un an.
Depresia post-partum se trateaza prin psihoterapie si medicatie antidepresiva.
Psihoterapia este de tip psihoterapie integrativa, psihoterapie cognitiv-
comportamentala, psihoterapie ericksoniana, psihoterapie gestalt, sau alte forme de
psihoterapie.
3.Psihoza post-partum, care este o afectiune foarte serioasa, care apare insa destul
de rar. De obicei apare in primele trei luni dupa nastere. Depresia este asociata cu
pierderea sentimentului realitatii, halucinatii auditive, delir, halucinatii vizuale. Alte
simptome de psihoza post-partum include insmonie, agitatie, furie, sentimente si
comportamente ciudate. Femeile cu psihoza post-partum au nevoie de tratament de
urgenta si in cele mai multe cazuri pe langa psihoterapie este necesara medicatia.
Uneori este necesara spitalizarea pentru ca exista riscul de suicid sau de a-i rani pe cei
din jur. Tratamentul consta in medicatie antidepresiva si psihoterapie.
Criteriile diagnostice DSM IV pentru depresie majora/ episodul depresiv major sunt:
A.Cinci (sau mai multe) din următoarele simptome au fost prezente în cursul aceleaşi
perioade de două săptămâni, şi reprezintă o modificare de la nivelul anterior de
funcţionare; cel puţin unul din simptome este, fie(1) dispoziţie depresivă, fie (2)
pierderea interesului sau plăcerii:
17
DEPRESIA ÎN PSIHOTERAPIA INTEGRATIVĂ
1.dispoziţie depresivă cea mai mare parte a zilei, aproape în fiecare zi, indicată fie
relatare subiectivă (de ex., se simte trist sau vidat emoţional), fie din observaţiile
făcute de alţii (de ex., pare înlăcrimat).
2.interes sau plăcere marcat diminuate faţă de toate sau aproape toate activităţile,
cea mai mare parte a zilei, aproape în fiecare zi (după cum este indicat, fie prin
relatarea subiectului, fie prin observaţii făcute de alţii);
3.pierdere semnificativă în greutate, deşi nu ţine dietă, ori luare în greutate (de ex., o
modificare de mai mult de 5% din greutatea corpului într-o lună) ori scădere sau
creştere a apetitului aproape în fiecare zi. Notă: La copi, se ia în consideraţie
incapacitatea de a atinge plusurile ponderale expectante;
7.sentimente de inulitate sau de culpă excesivă ori inadecvată (care poate fi delirantă)
aproape în fiecare zi (nu numai autoreproş sau culpabilizare în legătuură cu faptul de
a fi bolnav);
13.Simptomele nu sunt explicate mai bine de doliu, adică, după pierderea unei fiinţe
iubite, simptomele persistă mai mult de 2 luni ori sunt caracterizate printr-o
deteriorare funcţională semnificativă, preocupare morbidă de inutilitate, ideaţie
suicidară, simptome psihotice sau lentoare psihomotorie.
18
DEPRESIA ÎN PSIHOTERAPIA INTEGRATIVĂ
7. Depresia sezoniera
Depresia psihotica
Depresia psihotica este una din cele mai grave forme de depresie.
In cazul depresiei psihotice apar deliruri, in special delir de tip paranoid, dar si
halucinatii auditive si vizuale. Depresia psihotica seamana mai degraba cu tulburarea
bipolara decat cu depresia majora. Spre deosebire de pacientii cu schizofrenie insa,
pacientii cu depresie psihotica sunt constienti de faptul ca au halucinatii.
Printre simptomele cele mai frecvente care apar in depresia psihotica se numara:
1. Ganduri suicidare;
2. Agresivitate;
3. Frustrare;
4. Sentimente de neajutorare;
5. Incercari de suicid;
6. Halucinatii auditive;
7. Halucinatii vizuale;
8. Delir, mai ales de tip paranoid.
In cele mai multe cazuri de depresie psihotica este necesar tratamentul in spital,
aceasta in special datorita riscului de suicid. Tratamentul include psihoterapia.
21
DEPRESIA ÎN PSIHOTERAPIA INTEGRATIVĂ
Tulburarea bipolara sau maniaco-depresiva, mai putin frecventa decat alte forma de
depresie, se caracterizeaza printr-o schimbare ciclica a dispozitiei, de la episoade
maniacale severe la episoade depresive majore.
Uneori schimbarile dispozitionale sunt dramatice si rapide, dar de cele mai multe ori
ele sunt gradate.
Tulburarea bipolara are agregare familiala, adica exista un risc mai mare daca cineva
din familie a avut tulburare bipolara. Stresul pare insa a fi un factor precipitant foarte
important.
22
DEPRESIA ÎN PSIHOTERAPIA INTEGRATIVĂ
Tristete, senzatia de gol interior, deznadejde, lipsa sperantei sau indiferenta. Aceste
sentimente sunt resimtite zilnic.
Iritabilitate si anxietate.
Desi simptomele emotionale ale depresiei sunt destul de cunoscute, o foarte mica
parte din populatie cunoaste faptul ca depresia poate cauza manifestari fizice.
23
DEPRESIA ÎN PSIHOTERAPIA INTEGRATIVĂ
Durerea de cap/migrena. Durerea de cap este cel mai comun simptom fizic al
depresiei. In cazul persoanelor care sufera de migrena cronica, in perioada depresiva
simptomele se intensifica.
Totodata, depresia este asociata cu dezechilibrul anumitor chimicale din creier, cu rol
important in resimtirea durerii; din acest motiv, in caz de depresie, orice durere este
resimtita la intensitate mai mare.
24
DEPRESIA ÎN PSIHOTERAPIA INTEGRATIVĂ
Cauzele depresiei
25
DEPRESIA ÎN PSIHOTERAPIA INTEGRATIVĂ
Tehnicile utilizate in cadrul IPT nu sunt unele specific. Sunt utilizate reasigurari,
clarificari ale unor stari emotionale, optimizarea comunicarii interperonale, testarea
realitatii, unor perceptii si performante. Factorii de natura inconstienta si
experientele timpurii sunt reorganizate, dar nu fac obiectul demersului terapeutic
care va fi focalizat aici si acum.
26
DEPRESIA ÎN PSIHOTERAPIA INTEGRATIVĂ
Psihoterapiile dinamice sunt eficiente in tratarea unei game largi de afectiuni psihice,
inclusiv tulburari depresive, tulburari de anxietate, atacuri de panica, dificultati in
sfera sexuala si afectiuni legate de stres. Terapia se remarca prin autointrospectie si
utilizarea relatiei intre pacient si terapeut ca oglinda a reatiilor problematice din viata
pacientului.
Pacientul este incurajat sa vorbeasca despre relatiile din copilarie cu parintii si alte
persoane importante din viata sa, cu scopul de a dezvalui continuturile inconstiente,
ameliorand astfel tensiunea psihica. Terapeutul se straduieste sa ramana complet
impersonal si obiectiv, pentru a fi ca o panza alba pe care pacientul sa-si proiecteze
sentimentele in legatura cu sine si persoanele importante din viata sa. Utilizand
aceste informatii terapeutul il va ajuta pe pacient sa isi constientizeze problemele si
sa le rezolve. Dinamica relatiei dintre terapeut si pacient are o importanta crescuta
in psihoterapia dinamica, fata de alte forme de terapii.
27
DEPRESIA ÎN PSIHOTERAPIA INTEGRATIVĂ
28
DEPRESIA ÎN PSIHOTERAPIA INTEGRATIVĂ
Schemele cognitive sunt derivate din gandirea stereotipa a subiectului si din pattern-
urile sale comportamentale. Notiunea de schema a fost utilizata de catre A.T.Beck
pentru a putea explica tendinta subiectului depresiv de a se mentine in atitudini
defetiste.
Edificate pe baza experientei trecute, schemele cognitive devin astfel pattern-uri
cognitive stabile, stabile , transante si net delimitate, prin care persoana depresiva
interpreteaza experienta actuala” ( R.M.A.Hirshfeld, M.T.Shea, 1985, citati de
G.Ionescu).
Schemele cognitive au primit si o alta acceptiune, conform careia experienta este
privita din perspectiva unei dihotomii morale „ ca alb sau negru fara nuante de gri, ca
imperative categorice care nu permit optiuni sau expectatii dupa care oamenii sunt
ori complet buni, ori complet rai” ( A.T.Beck, 1985).
29
DEPRESIA ÎN PSIHOTERAPIA INTEGRATIVĂ
30
DEPRESIA ÎN PSIHOTERAPIA INTEGRATIVĂ
Hipnoterapia in depresie.
Hipnoza este tehnica sugestivă cea mai intensă. Datorită persuasiunii şi manipulării,
clientul este adus selectiv, într-o stare aproape de somn, dar care îi permite să
rămână permeabil sugestiilor hipnotizatorului.
Există patru etape pentru a induce o stare de hipnoză:
▪ Poziţia de repaus autosugestiv este o condiţie prealabilă. Inclusiv starea subiectivă
iniţială se schimbă datorită expectanţelor operante.
▪ Folosirea unui limbaj verbal de aşa natură încât stimuli utilizaţi expres, relaxează sau
„amorţesc”, pentru a adormi pacientul.
▪ În starea de hipnoză există o relaţie de dependenţă psihică faţă de ordine
(diminuarea autosusţinerii prin conducere), care permite darea de ordine
posthipnotice (percepţia fixată cu efect durabil), hipnoză de demisie
(comportamentul indezirabil), hipnoza de condiţionare (se sugerează un nou
comportament prin persuasiune), hipnozele profilactice (pregătirea prospectivă a
situaţiilor care urmează).
▪ Sugestiile de avertisment – anulează starea de somn hipnotic (trei stadii:
somnolenţă, hipotaxie, somnambulism), dar în cea mai mare parte a timpului, ele
conţin instrucţiuni hipnotice pentru ca individul să se simtă bine de-a lungul unei
perioade de timp.
Multă vreme, hipnoza a fost considerată o intervenţie chiar contraindicată în
tratamentul persoanelor depresive. Schimbarea de optică, din ultimii ani în ceea ce
priveşte abordarea psihoterapeutică a depresiei, are la bază câteva premise
importante. Prima dintre ele este reprezentată de recunoaşterea rolului jucat de
schemele cognitive negative şi de atitudinile disfuncţionale negative în depresie,
recunoaştere datorată în parte lui A.T. Beck şi colaboratorilor săi. În al doilea rând,
31
DEPRESIA ÎN PSIHOTERAPIA INTEGRATIVĂ
32
DEPRESIA ÎN PSIHOTERAPIA INTEGRATIVĂ
33
DEPRESIA ÎN PSIHOTERAPIA INTEGRATIVĂ
34
DEPRESIA ÎN PSIHOTERAPIA INTEGRATIVĂ
Metafora terapeuticaeste unul din mijloacele cele mai elegante pentru transformare
existente pentru asistarea oamenilor la transformarea personala, vindecare si
crestere. Scopul major al metaforei terapeutice este de a insoti experienta individuala
si apoi de a conduce aceasta prin spunerea unei povesti care ajuta persoana sa
acceseze resursele necesare pentru schimbare.
In context terapeutic metaforele sunt utilizate ca unelte pentru transformare
facilitand noi moduri de gandire, simtire si comportament.Construite adecvat ele sunt
foarte puternice si eficace in facilitarea schimbarii pentru ca ele comunica direct cu
mintea inconstienta, ocolind facultatile critice ale mintii constiente.
Metaforele si povestile, in context terapeutic pot:
Sa furnizeze un mecanism cheie pentru schimbarea modului propriu de reprezentare
35
DEPRESIA ÎN PSIHOTERAPIA INTEGRATIVĂ
a lumii.
Sa determine amintirea a ceva
Sa ilustreze, demonstreze sau explice un punct de vedere
Sa creeze realitati alternative
Sa deschida noi posibilitati si strategii.
Sa normalizeze sau sa recontextualizeze o pozitie particulara sau un anume continut.
Sa transporte multiple nivele de informatii.
Sa faciliteze noi tipare de gandire, simtire si comportamente.
Sa stimuleze gandirea laterala si creativitatea.
Sa recadreze sau reformuleze o problema sau situatie.
Sa introduca un dubiu intr-o pozitie care sustine ca exista doar o singura cale.
Sa ofere sau ghideze asociatii si gandirea in anumite directii.
Sa permita clientului sa-si formuleze o opinie sau sa isi gaseasca directia proprie.
Sa ocoleasca defensele egoului.
Sa permita clientului sa proceseze direct la nivel inconstient (sugestii indirecte).
Sa schimbe subiectul sau sa redirectioneze discutia.
Sa sugereze solutii sau noi opinii.
Sa creeze un pasaj intre constient si inconstient.
Sa trimita sugestii mintii inconstiente
Sa creasca raportul si comunicarea
Sa faciliteze accesarea experientelor resursa.
Sa imbunatateasca dispozitia.
36
DEPRESIA ÎN PSIHOTERAPIA INTEGRATIVĂ
si cuvantul. Metafora, in expresie verbala , ritmic- melodic sau corporal, devine unul
din instrumentele cheie In dialogul gestalt terapeutic, sporindu-i puterea
vindecatoare si transformativa. In terapia gestaltista dialogul este a mai mult decat "a
vorbi". El este mai ales trait, simtit, experimentat pe viu, in minte si in trup, deodata.
PROCESUL DIN CADRUL PARCURSULUI TERAPEUTIC
Relatia terapeutica rezulta din intalnirea si interactiunea mintilor umane. Ea este o
relatie emergenta ce se bazeaza pe contributia ambilor parteneri implicati. Relatia
terapeutica este un ingredient major al succesului terapiei.
Din prima perspectiva,abordarea centrata pe client,se considera ca modul in care
terapeutul creeaza conditiile propice astfel incat pacientul sa isi exploreze universul
interior este definitoriu pentru producerea schimbarii mai curand decat oricare alte
tehnici specifice.
Cea de-a doua perspectiva, comuna abordarilor psihodinamice, sustine ca ceea ce se
petrece in mintea terapeutului, pe masura ce exploreaza mintea pacientului
impreuna cu acesta, este crucial pentru a declansa schimbarea.Importanta este
capacitatea terapeutului de a fi constient de reactiile pe care le provoaca in mintea
pacientului (transfer) si de ceea ce se declanseaza in universul sau interior
(contratransfer).Modul in care terapeutul opereaza cu aceste interactiuni dinamice si
cu aceste constructe influenteaza instalarea unor procese mentale la nivelul
inconstientului, al intuitiei si al progresului.
Ce de-a treia perspectiva,comuna terapiilor cognitiv-comportamentale, considera ca
relatia bazata pe incredere creeaza bazele colaborarii orientate spre rezolvarea
obiectivelor terapiei (prin intelegerea legaturilor dintre gandire si emotii , exersarea
tehnicilor de schimbare a modului de a gandi, angajarea in experimente
comportamentale,expunerea si practicarea strategiilor de combatere a gandurilor
obsesive).
Cea de-a patra perspectiva considera ca o relatie pozitiva este produsul unor astfel de
interventii ajutatoare. Odata ce persoanele depresive se simt mai bine, sentimentele
lor fata de terapeut se transforma si ele in mod pozitiv. Calitatea relatiei influenteaza
rezultatul terapiei depresiei (Zuroff si Blatt,2006).
Relatia terapeutica este baza potrivita pentru cogenerarea unor patternuri de
interactiune intre minti care intalnesc alte minti si fiziologii care intalnesc alte
fiziologii.
In cadrul relatiei terapeutice este necesara crearea sentimentului de siguranta
(transmiterea lui),si a unui climat incurajator (in care povestea sa fie istorisita si
explorata). Acestea ajuta persoana persoana depresiva sa treaca de la strategiile de
38
DEPRESIA ÎN PSIHOTERAPIA INTEGRATIVĂ
trebuie sa fiu apreciat ca atare, ceilalti oameni ar trebui sa fie amabili, nu agresivi sau
egoisti. Regulile pot fi legate de idealuri. Subpozitiile sunt reguli de timpul “daca-
atunci”.”Daca altii vor vedea ca sunt deprimat, atunci se vor gandi ca ceva nu este in
regula cu mine si nu vor dori sa aiba de-a face cu mine.
4.convingerile fundamentale si schema eu-celalalt. Acestea sunt modalitati de baza
prin care cineva intelege lumea, pe sine si pe ceilalti. Schema eu-celalalt este legata
de sistemele de organizare interna care formeaza baza autoevaluarilor si a
experientelor noastre, a aprecierilor, expectantelor si experientelor altora, pe de alta
parte.
5.strategiile de siguranta si comportamentele de adaptare sunt modalitati prin care
oamenii au invatat sa identifice rapid o amenintare pentru a se autoproteja,
adoptand comportamente de siguranta de tipul “imi dau silinta” pentru a face fata
amenintarilor si a le evita.
40
DEPRESIA ÎN PSIHOTERAPIA INTEGRATIVĂ
Frica de pierdere a controlului. In acest caz semnalele fiziologice interne pot actiona
ca inhibitori ai asertivitatii.
Frica de a fi parasite. Persoanele se simt incapabile sa faca fata problemelor singure,
ca vor deveniin lipsiti de valoare, afectiune sau incapabili.
Autoinvinovatirea poate fi o strategie foarte protectoare intrucat reduce sansele
represaliilor,dar intensifica depresia.
Rusinea este o problema esentiala in depresie.Este unul dintre cele mai importante
afecte ce trebuie intelese in terapie. Rusinea este centrata pe doua tipuri de pericol:
felul in care lumea din exterior va percepe sinele si va reactiona fata de sine si ceea ce
se naste inauntrul sinelui.Rusinea ne impinge sa disimulam si sa tainuim si alteori sa
ne infuriem.Atunci pacientii pot sa-si prezinte povestea intr-o lumina care ii
avantajeaza.Paralizia puternica pricinuita de rusine se poate produce in timpul
terapiei si aceste sentimente sunt greu de controlat. Persoana depresiva simte ca
mintea I se goleste complet sau are sentimente de panica si doreste sa fuga sau sa se
ascunda. Pacientilor le este rusine ca au dezvaluit lucruri din trecutul lor, se simt
vulnerabili.Terapeutul stabileste o legatura empatica cu starile de rusine.
Vinovatia este o emotie omeneasca si este confundata adesea cu rusinea.
In depresie, vinovatia se refera adesea la un simt al responsabilitatii si la incercarea
de a evita sa faci rau sau la recunoasterea faptului ca pentru a te vindeca trebuie sa fi
mai preocupat de sine, iar acest lucru poate aduce persoana in conflict cu ceilalti.
Persoana depresiva sufera de vinovatia raportata la sine si la cea raportata la acte de
angajare sau omisiune( lucruri pe care nu le-a realizat si ar fi putut, ar fi fost utile).
Yalom(1980) vorbeste despre o vinovatie existentiala derivata din convingerea ca
persoana nu s-a sustinut pe sine sau ca nu a trait autentic.
Vinovatia poate fi o capcana si conduce la resentimente(de exemplu, capcana
compasiunii). De aceea terapeutul exploreaza capacitatea de a “tolera vinovatia” si
abordeaza tehnici ale iertarii de sine si autoacceptarii.
Bibring(1953) isi baza teoria sa analitica a eului in cazul depresiei pe notiunea de
idealuri si a afirmat ca exista trei tipuri de idealuri si aspiratii pe care terapeutul le
poate aduce in cadrul terapiei:
1.Dorinta de a fi valoros si iubit si de a evita inferioritatea si lipsa de valoare.
2.Dorinta de a fi puternic, superior, sigur de sine si de a evita slabiciunea si
nesiguranta.
3.Dorinta de a fi iubitor si bun si de a nu fi agresiv, plin de ura sau distructiv.
41
DEPRESIA ÎN PSIHOTERAPIA INTEGRATIVĂ
Cultura exista inutrul persoanelor si inafara acestora, nu este un sistem inchis, dar se
schimba cu fiecare generatie. Terapeutul integrativ „trebuie sa aspire spre egalitate si
atunci cand exploreaza sentimentul clinetilor fata de culturi si rase diferite, dar si sa
includa abilitatea de a accepta de la clinti de diverse minoritati etnice neincrederea si
furia fata de cultura majoritara” (Eleftheriadou 1994). Fiintele umane creeaza de
comun acord, constructii ale realitatii, dar au nevoie de existenta altor fiinte pentru a
face o creeatie co-dependenta.
43
DEPRESIA ÎN PSIHOTERAPIA INTEGRATIVĂ
Ipoteza conform careia depresia face parte integranta din istoria dezvoltarii
emotionale a fiecarui individ asa-zis normal nu reprezinta o noutate, Melanie Klein
dezvoltind o teorie in care depresia, sau mai exact ‘pozitia depresiva’ si reactia
depresiva au fost amplu argumentate si demonstrate prin multiple observatii clinice.
Revenind la depresie am putea spune ca mobilul oricarei actiuni umane in cel mai
larg sens ar fi acela al satisfacerii unor nevoi, dorinte, al obtinerii unor beneficii,
gratificatii si in general a obtinerii unei stari interne care ar pute fi definita subiectiv
drept buna. Acesta este un principiu mai mult sau mai putin teoretic, gindindu-ne pe
marginea unei situatii concrete, cea a relatiei copilului nenascut cu mama sa – putem
presupune ca aceasta este foarte diferita de toate relatiile ce vor urma dupa nastere.
Prin diferit inteleg o legatura directa functional, cei doi formind daca nu o entitate
comuna, cel putin doua entitati legate printr-un continuum, un gen de simbioza bazat
pe un contact fizic si emotional continu. Mai mult decit atit, ne putem imagina ca
nevoile fatului cunosc in acest stadiu un tip de raspuns aproape perfect in sensul ca
acestea sunt satisfacute intr-un timp optim si cu o intensitate optima, astfel incit daca
am putea vorbi de asa-numitul narcisism primar sau de stadiul anobiectual – in care
eu personal nu cred, aceasta ar gasi in tipul de relatie din perioada intrauterina
44
DEPRESIA ÎN PSIHOTERAPIA INTEGRATIVĂ
suportul real cel mai apropiat. La nivelul acestei relatii limita dintre subiect si ceea ce
va deveni ulterior obiectul dorintei cunoaste cea mai fragila granita. Odata cu
nasterea si ruperea legaturii directe mama-copil nimic din ce va urma nu va mai fi ca
inainte in sensul ca de acum incolo intre nevoi si mai tirziu dorinte si satisfacerea lor
promisa de un obiect extern va exista un spatiu, o frustrare de la care pornind se va
defini registrul simbolic si propria subiectivitate. Nasterea debuteaza deci cu o
castrare simboligena fara de care subiectul nu ar putea exista, ea reprezinta
separarea de un obiect ideal resimtit ca facind parte din propria psiho-soma,
respectiv mama, care asigura un tip de satisfactie neconditionata. Aceasta experienta
numita nastere inseamna totodata si trairea unei veritabile rani narcisice astfel incit
prototipul satisfactiei totale va fi legat de acea parte a copilului pierduta, de care este
separat prin nastere, parte devenita obiect, care cunoaste un proces de simbolizare si
idealizare.
45
DEPRESIA ÎN PSIHOTERAPIA INTEGRATIVĂ
Reactia depresiva asa cum o descrie teoria kleiniana apare tocmai ca urmare a
perspectivei pierderii obiectului intern bun sau, as spune eu, a ‘obiectului d’ simbolic,
care intr-o logica inconstienta este inzestrat cu putinta de a oferi o satisfactie totala.
Pierderea aceastui obiect ar reprezenta condamnarea la o frustrare perpetua si in
consecinta ar reprezenta o amenintare a vietii prin blocarea investitiilor pulsionale.
Amenintarea cu pierderea a obiectului intern conduce implicit catre teama pierderii
legaturii cu omologul sau real capabil sa promita satisfacerea dorintei, pentru ca
aceasta realitate functioneaza tocmai ca suport al obiectului simbolic intern – stiut
fiind faptul ca orice simbol are nevoie de un element real pe care sa se sprijine. Data
fiind echivalenta imaginara intre real si simbolic sau intre forma si continut, intre
dorinta si obiectul dorit, in cazul pierderii obiectului real suport apare teama de a
pierde odata cu acesta si obiectul intern, fenomen foarte bine surprins de analiza
doliului propusa de Melanie Klein. Astfel pentru a exista un circuit pulsional complet,
singurul de altfel functional – adica singurul care sa asigure iluzia necesara suportarii
realitatii frustrante, relatia individului cu obiectele trebuie sa cuprinda atit realul-
semnificantul-forma, simbolicul-semnificatul-dorinta cit si imaginarul care face
legatura intre cele doua si care permite transferul si iluzia echivalentei lor. Fara
aceasta iluzie a legaturii cu obiectele inconjuratoare copilul nu ar putea supravietui.
Din acesta perspectiva mi se pare mai adecvat realitatii subiective inlocuirea
temenului de ‘relatie obiectuala’ cu cel de ‘oglindire obiectuala’ pentru a sublinia mai
clar registrul acestor relatii care nu este real ci imaginar si caracterul indirect,
intangibil, secundar, mediat a lumi interne. In realitate copilul si mai tirziu adultul nu
are nici o relatie cu obiectele cu care intra in contact, relatia acesta este una strict
imaginara. In acest sens Winnicot nota in 1969 :’observatorului i se poate parea ca un
copil percepe ceea ce mama sa ii ofera in realitate, dar acest lucru nu-i pe deplin
adevarat…Nu exista nici un schimb intre mama si copil. Din punct de vedere
psihologic, copilul se hraneste cu sinul care face parte din el insusi, iar mama
alapteaza un copil care este o parte din ea insasi. In psihologie ideea de schimb
reciproc se bazeaza pe o iluzie’. Mentinerea iluziei legaturii reale cu obiectele este
absolut necesara relatiilor obiectuale si supravietuirii, dar aceasta consta in fapt intr-
un proces de oglindire incrucisata a realitatii in interiorul psihicului si a lumii psihice
in realitate, cele doua neavind in comun desigur decit un raport formal functional ce
permite tensiunii interne a dorintei sa fie continuta prin semnificare, fara vreo alta
consistenta interna capabila sa justifice realitatea acestui raport.
Acest mod de a privi depresia ne permite sa avem o alta perspectiva asupra lumii pe
care depresivul o percepe, o lume straina, de neinteles, plina de suferinta care
trebuie infruntata in singuratate si asupra careia putem actiona intr-un sens foarte
limitat. O lume lipsita de valoare si bucurie pentru ca ceea ce confera valoare este
tocmai posesia sau speranta posesiei reale a acestui ‘obiect d’, speranta pierduta
definitiv odata cu destructurarea registrului imaginar. Depresia ar reprezenta
constientizarea irevocabila a nasterii si a realitatii obiective, pierderea ‘obiectului d’
ca posibilitate reala fiind echivalent cu pierderea capacitatii de simbolizare a realitatii
si deci cu moartea psihica cel putin ca fiinta a limbajului, adica ca element situat intr-
un lant de semnificanti. Intr-un alt capitol incercam sa fac o legatura intre registrul
imaginar si cea mai importanta parte a Eului si el tot imaginar. Astfel un deficit de
functionare a registrului imaginar ar fi echivalent cu pierderea celei mai importante
parti a Eului care apare astfel ca incomplet, insuficent si lipsit de valoare, ceea ce ar
explica sentimentul de autodepreciere pe care il traieste depresivul. In fapt ceea ce
simte depresivul este sentimentul pierderii sperantei si a credintei in obiectul bun
care conduce la moartea dorintei si la sentimentul unei amputari irevocabile a
propriului Eu.
47
DEPRESIA ÎN PSIHOTERAPIA INTEGRATIVĂ
De aici apare o dilema teoretica a terapiei psihanalitice care trebuie sa opteze intre a
promova adaptarea, normalitatea si implicit iluzia autocunoasterii sau
‘autocunoasterii obiectiva’ a subiectivitatii noastre ceea ce pare a insemna
favorizarea anormalitatii, dezadaptarea sociala si intr-un anumit sens pericolul
confrunarii cu spectrul depresiei. Sigur ca in practica aceasta dilema pare mult mai
simpla pentru ca noi nu traim constient nici in real nici in simbolic ci doar in Imaginar.
(sursa: Valentin E. Popescu)
49
DEPRESIA ÎN PSIHOTERAPIA INTEGRATIVĂ
Bibliografie
50
DEPRESIA ÎN PSIHOTERAPIA INTEGRATIVĂ
51