Proiectia psihotica si introiectie nevrotica /

introiectia la nevrotici

proiectia la psihotici si

Proiectie psihotica este un mecanism de aparare, va atribui in lumea exterioara senzatiile

interne de agresivitate, furie,haos, sexualitate, in loc sa le poata recunoaste ca provenind din
interior; granitele dintre experienta sa interna si exterior sunt confuze .
Proiecia. Este diametral opus introieciei. Dac ultima este o tendin
de a lua responsabiltatea pentru ceea ce n realitate este parte din ambian,
proiecia este o tendin de a face ambiana responsabil pentru ceea ce vine de
la individ. Exemplul unei proiecii extrem de grave este paranoia. Bolnavul este
agresiv, incapabil de a-i asuma responsabilitatea pentru propriile iluzii, dorine,
sentimente i le atribuie sau lucrurilor, sau oamenilor din ambiana sa.
Nevroticul folosete macanismul proieciei nu numai cu privire la ambian,
dar i cu privire la sine nsui. El nstrineaz nu numai propriile impulsuri, dar i
zonele unde acestea apar. El le ofer existen obiectiv, le face responsabili de
dificultile sale i neag complect faptul, c sunt parte din el. n loc de o
atitudine pro-activ n via, proiectantul devine pasiv i preia rolul de jertf al
circumstanelor. n proiecie individul mpinge grania de contact cu lumea mai
mult de la sine, ceea ce il fare iresponsabil, l ajut s nege existena unor
aspecte ale personalitii sale, care i par neatrgtoare, sau inacceptabile. Mai
mult dect att, proieciile apar i ca consecin a sentimentului de nstrinare de
noi nine, de disconsiderare proprie. Un nevrotic proiector, de fapt ca i
introiectorul, nu este n stare s vad clar aspectele propriei personaliti, care
ntr-adevr i aparin i ceea ce i este impus din afar. Folosind proiecia el
ncearc s se debarasese de introiectele imaginare, care de fapt nu sunt altceva
dect parte din el nsui.

Criterii specifice psihozei

Cu toate acestea, pot fi recunoscute n cazul oricrei psihoze criteriile distinctive de mai jos:

gravitatea tulburrilor, care vor antrena adesea deficiene importante, ce conduc la un

veritabil handicap atunci cnd sunt ntr-adevr definitive;
absena contiinei morbiditii tulburrilor; astfel un delirant crede n realitatea
delirului su i nu admite c este vorba despre o boal care necesit un tratament;
ciudenia, bizareria tulburrilor, resimite de anturaj cu un sentiment de neplcere, n
msura n care nu li se poate da o explicaie sau, ntr-adevr, nu se poate discuta despre ele
cu psihoticul;

al patrulea criteriu este cel al dificultii comunicrii i, uneori chiar, al imposibilitii

totale de comunicare a psihoticului; acesta fugind adesea de contact, nchizn-du-se n
tcerea i reticenele sale i utiliznd uneori, cnd accept s vorbeasc, un limbaj
incomprehensibil plin de neologisme care devin n unele cazuri o veritabil schizofazie;

nchiderea n sine ce poate duce la autism, nsoit de o adevrat ruptur de realitatea

exterioar, care nu mai este recunoscut ca atare, ceea ce permite chiar negarea ei total
sau parial i nlocuirea cu o neorealitate personal a subiectului, cunoscut numai de el,
incomunica-bil altora (A. Manus).
Perturbarea profund a relaiei subiectului cu realitatea va rmne criteriul esenial al
psihozei, n special pentru psihanaliti) care vor repera, dup S. Freud, mecanisme psihotice
specifice pentru a o explica: n primul rnd, proiecia delirului care urmeaz dup refulare i
prin care bolnavul va proiecta n afara lui ceea ce refuz s recunoasc drept propria sa
realitate psihic.
Este n special cazul atraciei homosexuale pentru un obiect transformat n persecutor urt n
paranoia. Numai odat cu J. Lacan este introdus termenul de forcludere (mprumutat din
vocabularul juridic, semnificnd decderea dintr-un drept care nu a fost exercitat n intervalul
admis) a Numelui-Tatlui, respingere a (germ. Verwerfung) unui semnificant fundamental,
barnd accesul subiectului la o ordine simbolic, la metafora patern, unde trebuia s se
inaugureze i la funcia semnificativ a falusului, creia i se articuleaz tema castrrii. Acest
model lacanian este interesant pentru c se adreseaz att afectrii relaiei cu realitatea, ct i
rupturii comunicrii. El relev n realitate, prin negativul n psihoz, legtura intim dintre
propria noastr percepie a realitii i poziia pe care o ocup altul ca surs i destinatar al
comunicrii.
Cauze ale psihozei
Din perspectiva organogenezei
Acest punct de vedere foarte general asupra psihozelor nu prevede nimic despre cauzele lor
care in de cele mai multe ori i de organogenez i de psihogenez. Vom gsi n legtura cu
prima factori genetici, n primul rnd la nivelul predispoziiei, factori crono biologici,
evideniai n special n cazul unor psihoze maniaco-depresive de G. Darcourt i coala din
Nisa, factori imunologici, a cror importan a fost evideniat de N. Kammerer i F.
Villemain i, ntr-un mod mai ipotetic, factori neuropsi-hofiziologici (cu variaii fine ale
volumului cerebral, mai mult sau mai puin specifice pentru scanare i rezonana magnetic
nuclear), factori endocrini (n special afeciuni tiroidiene n psihozele mono- i bipolare),
carene vitaminice (n vitaminele B6 i PP la unii schizofreni), o infecie posibil cu anumii
virui (D. A. J. Tirnel, 1979), intoxicaii, n special cu droguri ca LSD, mescalina, derivaii
dimetilai ai triptaminei, amfetaminele.
Dar, actualmente, ipotezele biochimice sunt cele care rein n primul rnd interesul
cercettorilor. Acestea vizeaz excesul dedopamin sau rolul peptidelor opioide i mai general
al neuromediatorilor sinaptici.
Din perspectiva psihogenezei
In privina psihogenezei s-a vzut explicaia dat de psihanaliz unor operaii mentale n
psihoz: proiecia delirant (Freud), forcluderea Numelui-Tatlui (Lacan), cli-vajele
obiectului i al Eului n regresia la faza schizopara-noid (M. Klein) etc. Dar aceste explicaii,

att genetice, ct i structurale, nu pot, singure, s explice apariia i dezvoltarea unei psihoze,
chiar dac ele pot s justifice i s conduc o psihoterapie a psihoticilor.
Se face apel i la factori sociofemiliali. Trebuie numai s ne amintim interesul mai multor
abordri n acest domeniu: n primul rnd cea care se inspir din psihanaliz (T. Lidz, N. W.
Ackermann); apoi abordarea sistemic, fcnd din familie un veritabil sistem autoreglat cu
dou funcii uor contradictorii: pe de o parte, tendina spre homeostazie i, pe de alt parte,
capacitatea altuia de a se transforma, n acest sens apropiindu-se de coala de ia Palo Alto
care, la fel ca antropologul G. Bateson, centreaz etiologia schizofreniei pe o tulburare a
comunicrii: dubla legtur i, pentru a ncheia, de una dintre cele mai importante, coala lui
L. Wynne, care a pus accentul pe conceptele pseudomutualitii i pseudo-ostilitii ca
generatoare de disocieri i de psihoz n familie.
Proiectia in viziunea lui S. Freud Termenul de proiectie a fost utilizat in diverse moduri
de catre Freud si alti autori care i-au urmat. Vom prezenta unele dintre sensurile intalnite in
opera lui Freud. Intr-un sens general, acest termen semnifica pentru Freud tendinta de a cauta
o cauza exterioara si nu o cauza interioara. El afirma acest lucru in 1895, remarcand faptul ca
scopul bolii (paranoia) este de a se apara de o reprezentare inacceptabila pentru eu,
proiectandu-i continutul in exterior. In acest context, proiectia este considerata ca o
deplasare . Freud vorbeste aici de utilizarea eronata a mecanismului de proiectie, drept
aparare . Mai tarziu, el avu tendinta sa considere proiectia ca pe un mecanism de aparare
propriu-zis : atribuirea defensiva, altei persoane, de ganduri, dorinte si diverse continuturi
psihice devenite intolerabile pentru subiect. Referintele sale privesc in principal paranoia si
gelozia. Freud separa si opune, inca de la inceputul operei lui, gandirea nevrotica, care
conserva, si gandirea psihotica, care expulzeaza (dovada a unei lipse de elaborare psihica).
Dar timp de mai multi ani, proiectia este pentru el o forma de refulare, iar halucinatia un mod
de mutare a intoarcerii refulatului. Doar in 1911, in analiza sa asupra cazului Schreber,
Freud propune o teorie care scoate psihoza din campul refularii. In mecanismul paranoic, "
este evidenta inainte de toate acea trasatura pe care o putem denumi proiectie. O perceptie
interioara este reprimata, iar ca inlocuitor al ei apare continutul sa, dupa ce a cunoscut o
anumita deformare, devenind constient ca o perceptie din exterior". Asadar, proiectia este un
refuz - negare, ca si o reatribuire a ceea ce este negat in interior. Totusi, Freud inlocuieste
aceasta prima formulare cu o a doua : Nu a fost corect sa spunem ca sentimentul reprimat in
interior a fost proiectat in afara ; acum ne dam seama, ceea ce a fost suspendat interior se
reintoarce din exterior . Aceasta conceptie asupra fenomenului delirant ne ofera o imagine in
care, departe de a fi stapanul jocului, subiectul apare ca jucaria unui proces ale carui efecte nu
le percepe decat indirect, prin reflexele acestora in constiinta - asa precum percepe Schreber
sfarsitul lumii, de fapt proiectia catastrofei sale interne . Astfel, topografia frontierei inauntru inafara pare supusa unui determinism mai complex decat opozitia placere/realitate, pe care o
gasim in prima articulare a conceptului de proiectie, exprimata clar de Freud in Pulsiuni si
destine ale pulsiunilor, odata cu notiunea de eu-placere pur : Sub dominatia principiului
placerii [subiectul] primeste in Eul sau obiectele oferite, in masura in care sunt surse de
placere, le introiecteaza [] si alunga pe de alta parte de la sine ceea ce devine pentru el prilej
de neplacere in propriul sau interior (Vezi mai incolo mecanismul proiectiei) . Freud trimite
aici la articolul nescris sau distrus din Metapsihologie, consacrat proiectiei. Sa amintim ca
eul-placere pur nu are sens decat raportat la un eu-realitate 'care a demarcat interiorul de
exterior pe baza unui criteriu obiectiv', putand sa se sustraga stimulilor externi prin fuga ;

Din eficienta activitatii musculare a vietuitoarei, substanta ei perceptiva a castigat astfel un

punct de sprijin pentru a separa un "exterior" de un "interior" . In textul freudian, exista
opozitia a doua modalitati de intelegere a fenomenului proiectiv. Conform uneia, formatiunea
deliranta isi obtine coerenta si forta de convingere din coluziunea cu dorinta inconstienta
supusa principiului placerii - formatiune narcisica, fantasmatica, dereala. Conform celeilalte,
ea reprezinta invazia constiintei de catre ceea ce a fost abolit inauntru si care revine dinafara,
asa ca la presedintele Schreber . Aceasta ultima formula va servi drept punct de sprijin
pentru teoria lacaniana a forcluderii psihotice. In 1922, Freud traseaza alte cateva piste, in
Despre cateva mecanisme nevrotice in gelozie, paranoia si homosexualitate, unde el constata,
realizand o remarcabila extindere-revizuire a primelor sale formulari : [Gelozia] proiectata
provine [] din propria infidelitate realizata in viata sau din impulsuri spre infidelitate care cad
sub refulare []. Cel care le neaga la persoana sa, percepe totusi chemarea lor atat de puternic
incat pentru usurarea lui, el apeleaza cu placere la un mecanism inconstient. [] proiecteaza
propriile porniri intr-o infidelitate din partea celuilalt [] . Dar Freud adauga ca gelosul, ca si
paranoicul, in timp ce proiecteaza inafara, asupra altuia, ceea ce nu accepta in el insusi, se
foloseste in proiectia sa de materialul perceptiei, care deceleaza motivatiile inconstiente,
analoge, ale celuilalt : Ni se pare ca descriem foarte nesatisfacator comportamentul
paranoicului gelos, ca si al celui persecutat, atunci cand spunem ca ei proiecteaza in afara,
asupra altora, ceea ce nu vor sa perceapa in propriul interior. Desigur ca ei fac aceasta, dar nu
proiecteaza in vant, ca sa spunem asa, nu proiecteaza acolo unde nu se afla nimic asemanator,
ci se lasa dusi de cunoasterea inconstientului si deplaseaza asupra inconstientului altora
atentia pe care o retrag de la propriul inconstient . Aceasta prezentare a dinamicii
fenomenului proiectiv deplaseaza problema initiala. In aceste fragmente, Freud pune in
evidenta factorul cantitativ implicat in proiectie : daca subiectul nu proiecteaza in aer, ci acolo
unde exista un continut psihic asemanator cu al sau, atunci operatia de deplasare priveste mai
degraba "gradul de atentie" si "cantitatea investitiei". O alta aluzie la factorul cantitativ este
ideea ca subiectul, proiectandu-si propriile impulsuri in exterior, o face nu numai ca sa se
debaraseze de anumite reprezentari, ci si ca sa scape de forta acestor impulsuri. Aici, Freud
face din nou speculatii, ca si in alte texte, afirmand ca proiectia se raporteaza mai ales la
principiul placerii si ca individul reactioneaza ca sa-si diminueze tensiunea interna, pastrand o
stare interna placuta, corespunzatoare eului-placere pur. Acest aspect al gradului de atentie
deplasat in proiectie va fi mentionat de Shapiro in legatura cu semnificatia pe care subiectul o
atribuie lucrurilor percepute de el in lumea exterioara. Proiectia nu ar implica o ruptura in
functionarea cognitiva, ci o atentie accentuata asupra realitatii si obiectului perceptiei.
Distorsiunea realitatii pe care ea o introduce nu este o distorsiune perceptiva, ci are a face mai
degraba cu ceea ce semnifica perceptia. Pornind de la convingerile si nevoile interne, lucrului
perceput ii este atribuit o anumita semnificatie, iar proiectia nu modifica realitatea aparenta, ci
semnificatia ei. Pe scurt, proiectia ar fi o forma de distorsiune interpretativa a realitatii
exterioare. Afirmatiile lui Shapiro seamana cu cele ale lui Freud privind abordarea clinica a
proiectiei : "In tratamentul unui astfel de gelos [care isi proiecteaza propria infidelitate],
trebuie sa evitam contestarea materialului pe care se sustine, putem dori doar sa ne hotaram la
o alta apreciere a acestuia". Cu alte cuvinte, nu perceptia pacientului este discutabila, ci
interpretarea sau semnificatia perceptiei sale. Totusi, in acelasi text, Freud descrie proiectia
gelosului ca perceptia in exterior a motivatiilor inconstiente analoge la celalalt ( a "miscarilor
inconstiente asemanatoare ale celeilalte parti"). Exista aici o nuanta care introduce o diferenta
intre viziunea lui Shapiro si cea a lui Freud : in timp ce primul transfera problema distorsiunii
de la perceptie la semnificatie si la interpretare - mentinand astfel, oarecum, ideea distorsiunii

cognitive -, Freud pune accentul mai mult pe investirea perceptiei, care poate constitui insasi
problema, fara nici o distorsiune cognitiva, nici de perceptie si nici de semnificatie a ei : "De
fapt, anormalitatea lui [a subiectului gelos] se reduce la observarea cu ascutime a
inconstientului sotiei sale si aprecierea acestuia mai bine decat ar fi facut-o altcineva"

Introiectia la nevroticii
Introiecia. Creterea noastr personal este asigurat de capacitatea de
a discerne. Acest capacitate de la sine este o funcie de frontier ntre eu-l
nostru i altul. Ceva lum de la ambian, ceva ntoarcem sau chiar oferim de la
noi. Acceptm sau respingem ofertele ambianei. Creterea are loc numai atunci,
cnd ceea ce lum din ambian este minuios prelucrat, gndit i asimilat.
Lucrurile asimilate devin ale noastre i putem face cu ele tot ce dorim le putem
pstra pentru noi nine sau oferi altora ntr-o form original, datorit trecerii
prin noi. Ceea ce inghiim fr prelucrare i asimilare devine un corp strin
parazitar. Aparent poate fi parte din noi, ns de fapt, nu este i rmne parte din
ambian.
Procesul psihologic de asimilare este foarte asemntor cu cel fiziologic .
Noiunile, faptele, normele de purtare, morala, valorile etice, estetice, politice
toate vin din afar, din societatea n care trim. Mintea noastr nu depoziteaz
nimic ce nu ar veni din ambian, dar i ambiana nu conine nimic ce nu ar
reflecta o nevoie, fie fiziologic, fie psihologic. Totul trebuie s fie prelucrat i
asimilat pentru a deveni parte din noi. n cazul n care primim ceva doar pentru
c a fost spus, este la mod, este asigurat, corespunde cu tradiia i normele
existente, sau invers... i nu a fost prelucrat de noi, acest ceva va fi iari, - un
corp strin. Astfel de montri, metode de aciune, sentimente i opinii
neprelucrate, din punct de vedere psihologic sunt numite introiecte. Mecanismul
cu ajutorul cruia ele se ncadreaz n personalitatea noastr se numete
introiecie.
Nu trebuie s respingem hrnirea psihologic din afar, dar nici cu noi
nine nu ne putem alimenta. Dac primim lucrurile fr analiz, fracionare,
nelegere, doar le inghiim, ele se acumuleaz i transform personalitatea
noastr ntr-o camer plin de lucruri sctrine, de gunoi, de informaie care nu ne
ajut la dezvoltare, unde pentru noi nu mai rmne loc. Cel mai ru lucru este
faptul, c acest stoc ne-ar aduce mare folos, dac avea s fie procesat.

Pericolul introieciei este dublu. n primul rnd, introproiectorul pierde

ansele de a-i dezvolta personalitatea, pentru c e preocupat s menin
elementele strine n sine i nu mai are posibilitate pentru a se manifesta. n al
doilea rnd, introiecia favorizeaz dezmembrarea personalitii, pentru c omul
se vede rupt n buci n strduina lui de a menine concordana ntre
corpurile strine. Oricine introiecteaz concepte nepotrivite, i transform
propria personalitate ntr-un cmp de lupt. Conflictul nevrotic ajunge la un punct
culminant cnd nici una din pri nu poate birui, nu cedeaz, i omul nu mai este
capabil nici de cretere, nici de dezvoltare. n cazul introieciei mpingem
frontiera ntre noi i lume n zona noastr, ntr-att de adnc, nct din noi nu mai
rmne nimic.

n psihanaliz, introiecia este definit astfel: proces prin care subiectul face s treac, n
mod fantasmatic, de afar nuntru, obiecte i caliti inerente ale acestor obiecte
(Laplanche). Freud vede geneza opoziiei subiect (sine) obiect (lumea exterioar) ca fiind
corelativ opoziiei plcere neplcere: sinele - plcere purificat se constituie printr-o
introiecie a tot ceea ce este surs a plcerii i printr-o proiecie n afar a tot ceea ce este
ocazie de neplcere (Laplanche). n Gestalt, introiecia este incorporarea pasiv a ceea ce
mediul furnizeaz subiectului. Este modul de interaciune original ntre copil i mediul su
nconjurtor: copilul accept totul cu ncredere i nghite orice hran psihic i psihologic ce
i este oferit. Formulele cu trebuie vin foarte devreme i nu corespund ntotdeauna cu
nevoile lui (Polster E. i M.). Astfel persoana are tendina s rmn conformist.