Psihanaliza lacaniana

Stadiul oglinzii a fost prima contributie oficiala a lui Lacan la teoria psihanalitica. El a descris
stadiul oglinzii ca formator al functiei eului asa cum este el relevat in experienta psihanalitica.

Mai tarziu acest stadiu a fost considerat o structura subiectiva permanenta, o paradigma a
imaginarului, o faza in care subiectul este permanent captivat de propria sa imagine.

Stadiul oglinzii este departe de a fi un simplu fenomen care apare in cursul dezvoltarii copilului; el
ilustreaza natura conflictuala a relatiei duale.
Eul se formeaza prin identificare, respectiv identificarea cu imaginea proprie.

Copilul isi vede imaginea ca intreg si sinteza imaginii sale produce un contrast cu lipsa de
coordonare a corpului, care este perceput ca fiind fragmentat. Acest contrast este resimtit de copil ca
rivalitate cu propria sa imagine, deoarece imaginea ca intreg este amenintatoare si astfel in stadiul oglinzii
apare o tensiune agresiva intre subiect si imagine.

Pentru a rezolva tensiunea subiectul se identifica cu imaginea.

Lacan face diferenta si intre “celalalt cel mic” si “celalalt cel mare”. Celalalt cel mic este o reflectie si o
proiectie a eului, in timp ce celalalt cel mare transcede imaginarul pentru ca nu poate fi asimilat prin
identificare. Ambele au de-a face cu simbolul.

Lacan subliniaza ca limbajul isi are originea nu la nivelul eului, ci a “celuilalt”, fiind desprins de
controlul constient, in timp ce inconstientul este descris ca “cealalta scena”. Mama este “celalalt cel mare”
pentru copil, iar complexul de castrare apare atunci cand copilul descopera ca celalalt nu este complet.
Lacan sustine ca imaginea speculativa si eul se afla in relatie in sensul ca eul si ordinea imaginara insasi
sunt locuri ale alienarii radicale.

Aceasta relatie este de asemenea narcisica. Astfel, imaginarul este domeniul imaginilor si
imaginatiei, precum si a deceptiei: principalele iluzii fiind sinteza, autonomia, dualitatea si similaritatea.
Imaginarul este unul din cele patru concepte de baza ale psihanalizei. Lacan acuza majoritatea scolilor
psihanalitice ca reduc practica psihanalizei la ordinea imaginara identificand analistul cu obiectivul
analizei.

Psihanaliza lacaniana spune ca conceptele de lege si structura sunt de negandit in lipsa limbajului,
si astfel simbolicul devine o dimesniune lingvistica, care totusi implica atat imaginarul cat si realul.

Realul, opus imaginarului, este de asemenea localizat in afara simbolicului. Realul este in afara
limbajului, si psihanaliza lacaniana defineste realul ca fiind imposibil deoarece este imposibil de imaginat
si de integrat in simbolic, fiind imposibil de atins. Mai mult, realul este obiect al anxietatii.

Un alt concept central in psihanaliza lui Lacan este dorinta; analizandul trebuie sa recunoasca
adevarul legat de dorinta lui. Dorinta nu este nici apetitul pentru satisfactie, nici cererea de dragoste, ci
diferenta rezultata din scaderea celui dintai din cel de-al doilea.

Psihanaliza Lacaniana pastreaza distinctia Freudiana dintre impuls si instinct.

Alte concepte importante in psihanaliza lacaniana sunt: numele tatalui, drama oedipala si semnificatia
oedipala, falusul si topologia.
 Jacques Marie Emile Lacan (1901-1981) a fost un psihiatru si psihanalist francez, care a adus
contributii majore in domeniul filozofiei si al psihanalizei. A fost un sustinator infocat al reintoarcerii la
textele lui Freud, aducand critici la adresa psihologiei eului si teoriei relatiilor de obiect. Scoala
lacaniana franceza (numita si “Scoala cauzei freudiene”), care are la baza abordarea sa psihanalitica, se
intoarce impotriva curentului american (care postuleaza suprematia eului) si imbogateste teoriile lui Freud
cu informatii din domeniul antropologiei, lingvisticii si filozofiei.

Primul si cel mai cunoscut concept introdus de Lacan este “stadiul oglinzii” (1936)- formator al
functiei eului, asa cum este el relevant in experienta psihanalitica. Omul este prin el insusi o fiinta duala,
scindata, “alienata”. Chiar si atunci cand vorbeste, el substituie materialitatea obiectelor cu simbolismul
cuvintelor. Intre real si simbolic se interpune insa imaginarul. Incapacitatea omului de a traduce in
cuvinte ceea ce simte si traieste cu adevarat, pune o distanta intre el si eul sau. In cazul nevroticilor,
problema nu este aceea ca nu pot defini realul (considerat oricum locul nebuniei), ci acela ca isi considera
propriul imaginar drept realitate.

Dintre toate teoriile de inspiratie psihanalitica, psihanaliza lacaniana este poate cea mai greu de
inteles, ea nereprezentand o lectura usoara pentru neinitiati. Lacan a revolutionat practica psihanalitica
prin sedintele sale scurte, cu durata variabila sau atitudinea sa desprinsa de “neutralitatea
binevoitoare”.

STADIUL OGLINZII
Dupa J. Lacan, faza a constituirii fiintei umane, care se situeaza intre sase si optsprezece luni; copilul aflat
inca intr-o stare de neputinta si de necoordonare motorie, anticipeaza imaginar perceperea si controlul
unitatii sale corporale. Aceasta unificare imaginara se realizeaza prin identificarea cu imaginea semenului
ca forma totala; ea este ilustrata prin experienta concreta in care copilul percepe propria-i imagine intr-o
oglinda.
Stadiul oglinzii constituie matricea si schita a ceea ce va fi eul.

Lacan nu se autoproclama „lacanian. Dimpotriva, se declara fidel interpret al lui Freud. De fapt, el
extinde psihanaliza la tratamentul psihozelor – paranoia si schizofrenia – si aprofundeaza studiul relatiei
dintre mama si copilul mic intr-o directie pe care Freud nu o urmase. Om de mare cultura, Lacan introduce
psihanaliza in relatie cu lingvistica, matematica si filozofia. Este, mai ales, autorul unei opere orale, scrisul l-
a inhibat mai mereu.

Stilul baroc si plin de jargon al scrierilor sale ii descurajeaza foarte repede pe neinitiati. Geniu pentru unii,
impostor pentru altii, Lacan a revolutionat practica psihanalizei prin sedintele sale scurte (unele de trei
minute) si refuzul sau de a poza in analist neutru si binevoitor. Uneori isi dadea frau liber acceselor de manie
cu clientii sai.

Nu exista raport sexual

Aceasta afirmatie nu inseamna ca relatia sexuala este o himera, ci doar ca nu exista niciun raport de
complementaritate intre barbati si femei: nu e decat o fantasma. Cele doua sexe nu vorbesc aceeasi limba, nu
au aceeasi placere si nu se intalnesc decat gratie iubirii – care tine locul satisfactiei sexuale…

Eu… e un altul

Lacan adora sa-si defineasca ideile pornind de la litere. „A vine de la Autre („ celalalt), corpul,
inconstientul, limbajul, mama copilului mic, tot ceea ce ne scapa si ne determina. „Celalalt ar putea fi parte
din mine – eu, copilul, plang atunci cand vad un alt copil cazut. „A mai poate fi obiectul dorintei mele de
bebelus, sanul mamei, privirea ei, vocea ei. Dorintele mele de Adult nu vor fi decat niste substitute ale
acestor obiecte pulsionale ale primei copilarii.

Simbolicul ne umanizeaza

Fiinta umana gandeste in trei dimensiuni: imaginar, real si simbolic. Imaginarul este relatia pe care o avem
cu cei care reprezinta „imagini' ale noastre, cei in care ne recunoastem afectiv sau intelectual.

Poate fi locul Eului, cu efectele sale inselatoare, cu iluziile sale. Realul este imposibil de numit, este locul
nebuniei. Simbolicul este locul limbajului, al Legii, a ceea ce ne structureaza.

Omul are nevoie de repere simbolice pentru a se umaniza.

In momentul complexului Oedip, tatal intervine sub forma Legii, pentru a separa copilul de mama si de
relatia fuzionala cu aceasta.

A iubi inseamna a oferi ceea ce nu avem

Nu vom putea intelege niciodata insatisfactia decat daca pornim de la trilogia „nevoie, ce-
rere, dorinta'. Nevoia: sa mancam, sa dormim, sa bem. Pentru a ajunge la stingerea nevoii, trecem initial prin
fiinta mamei, deci a Celuilalt. Aceasta cerere transforma imediat nevoia in dorinta de nepotolit: nu mai
conteaza ceea ce cerem, ci faptul ca Celalalt ne poate procura satisfactia. Si daca o va face, acest gest se
transforma in dovada de iubire. Astfel, pentru Lacan, iubirea inseamna sa oferi ceea ce nu ai. Iubirea e
dincolo de obiectul material.

Sedinte imprevizibile

Eul este o sursa de inselare si de erori. Ignoram adevaratul obiect al dorintelor, adevarul apare mereu mascat,
iar noi nu suntem capabili sa il auzim.

Psihanalistii lacanieni lasa spatiu clientului sa se planga, sa isi puna nefericirile pe masa. Lacanienii practica
si azi sedinte scurte cu durata variabila, ce reveleaza dorinte ascunse.

Este destul de brutal si de frustrant pentru client, insa ele genereaza iesirea la suprafata a conflictelor din
inconstient.
 Scurt dictionar psihanaliza

Act ratat - actiune a subiectului al carei scop urmarit constient nu este atins, aparent din cauza neatentiei sau
întâmplarii. Actul ratat reprezinta, ca si visele si simptomul nevrotic o formatiune de compromis între dorintele
inconstiente ale subiectului si instantele care le interzic
Ambivalenta - manifestarea de catre subiect a unor sentimente si atitudini opuse, pozi 424t193e tive si negative, fata
de acelasi obiect
Angoasa - termen ce desemneaza o stare de anxietate, de panica generata de faptul ca subiectul este invadat de un aflux
de excitatii ce depasesc capacitatea sa de elaborare. Aceasta stare poate fi însotita si de reactii somatice ca
tahicardie, transpiratii, senzatie de sufocare etc.
Asociere libera - metoda specifica tratamentului psihanalitic care consta în exprimarea de catre subiect a oricaror
gânduri care îi vin în minte spontan sau legate de o anumita reprezentare, un anumit cuvânt, vis, simptom etc.
Atentie liber flotanta - element ce tine de tehnica psihanalitica si care se refera la modul în care analistul se
raporteaza la discursul pacientului. Acest mod de ascultare presupune ca analistul sa lase deoparte orice elemente
ce tin atât de propria subiectivitate: valori proprii, alegeri personale, prejudecati, cât si de experienta practica si
cunostintele teoretice acumulate. Nu trebuie acordata o atentie speciala nici unui element din discursul pacientului,
elementele încarcate de afect, care tin de conflictele inconstiente ale acestuia, relevându-se pe baza asocierilor sale
libere. Astfel, va fi favorizata comunicarea de la inconstient la inconstient

Autoerotism - faza precoce din dezvoltarea psihoafectiva a copilului în care subiectul obtine satisfacerea prin
propriul sau corp. fara raportarea la o alta persoana. Din punct de vedere pulsional. satisfacerea se obtine prin
activarea unei pulsiuni partiale specifice zonei erogene active în functie de stadiul de dezvoltare în care se afla
subiectul 98

Bisexualitate - prezenta simultan, atât a tendintelor sexuale masculine, cât si a celor feminine la nivel inconstient. Ea
reprezinta o etapa în dezvoltarea oricarui individ normal, genereaza conflicte legate de diferenta dintre sexe ce
trebuie depasite pentru ca subiectul sa fie capabil sa-si asume propriul sex

Clivaj - se refera la separarea obiectului în doua entitati opuse care coexista la nivelul psihismului, obiect bun si
obiect rau. Obiectul va fi perceput fie ca fiind exclusiv bun, fie ca fiind exclusiv rau. Individul nu poate percepe
coexistenta ambelor aspecte simultan la nivelul obiectului. Clivajul este caracteristic unui mod de functionare psihica
specific pozitiei paranoid-schizoide, reprezentând un mod de aparare fata de angoasa din acest stadiu
Compulsie - tendinta, imposibil de reprimat, de a efectua un anumit act sau o succesiune de acte sau de a rula în
minte o succesiune de idei. Actele sau ideile compulsive apar ca o încercare de a diminua angoasa, subiectul
simtindu-se însa constrâns de o forta interioara sa actioneze sau sa gândeasca astfel. Ca simptom, compulsia este
caracteristica nevrozei obsesionale
Condensare - proces primar, specific functionarii nivelului inconstient al psihismului prin care o anumita
reprezentare exprima mai multe lanturi asociative de reprezentari, fiind astfel investita cu energiile specifice
reprezentarilor respective. Energiile acestea vor fî condensate în aceasta unica reprezentare
Conflict psihic - interactiunea dintre tendinte interne opuse ca scop. Conflicte pot aparea între diferitele instante
psihice, între pulsiuni, între dorinte si interdictii si pot fi constiente sau inconstiente
Contrainvestire - investirea cu energie psihica a anumitor reprezentari care se opun constientizarii dorintelor
inconstiente. Acest proces este legat de procesul refularii în sensul ca mentinerea în inconstient a unei reprezentari
refulate se realizeaza prin deplasarea energiei psihice specifice reprezentarii respective asupra unei reprezentari care
sa se opuna trecerii în constiinta a reprezentarii refulate
Contratransfer - sentimentele, atitudinile pe care analistul le manifesta fata de pacient si fata de transferul acestuia
si care au la baza reactii de natura inconstienta. Initial, tehnica psihanalitica presupunea reducerea pâna la anulare
a manifestarilor contratransfe-rentiale, actualmente însa se considera ca ele sunt un instrument esential în
sondarea inconstientului pacientului, comunicarea de la inconstient la inconstient fiind de fapt singura comunicare
autentica
99
Continut latent - semnificatiile inconstiente ale viselor, simpto-melor, la care se ajunge prin interpretarea pe baza
asocierilor libere ale subiectului. Continutul latent se refera la dorinte, tendinte refulate

Conversie - exprimarea unui conflict ce apartine psihismului în plan somatic, prin simptome motorii sau senzoriale.
Acest proces are loc prin transformarea energiei psihice în energie a proceselor somatice. Conversia reprezinta
mecanismul specific formarii simptomelor în isterie

Deplasare - proces primar, specific functionarii nivelului inconstient, prin care energia psihica atasata unei
reprezentari este transferata unei alte reprezentari. Pentru a avea loc acest proces este necesar ca cele doua
reprezentari sa fie legate printr-un lant asociativ
Dezinvestire - mecanism prin care energia psihica atasata unei reprezentari este separata de aceasta. Acest mecanism
tine de latura economica a functionarii psihice. Este prezent în special în cadrul refularii, proces prin care
reprezentarea este împinsa în inconstient, iar energia psihica este detasata de aceasta
Dinamic - mod de descriere a functionarii psihismului, specific psihanalizei, conform caruia fenomenele psihice
presupun o anumita evolutie temporala, fiind rezultatul interactiunilor dintre forte psihice de diferite intensitati si
orientari, forte ce pot intra in conflict sau se pot compune având acelasi sens. Aceste forte, precum si interactiunea
dintre ele pot fi constiente sau inconstiente

Economic - mod de descriere a functionarii psihismului, specific psihanalizei, conform caruia orice fenomen psihic
presupune o dimensiune energetica, mai exact o deplasare de energie psihica si o crestere sau diminuare a acesteia.
Fortele psihice, ce stau la baza fenomenelor psihice conform perspectivei dinamice, sunt caracterizate de o anumita
cantitate de energie psihica, care poate creste sau se poate diminua

Elaborare psihica - proces prin care aparatul psihic integreaza excitatiile ce apar din surse interne sau externe, prin
conectarea lor la lanturile asociative existente. Acest proces are ca scop mentinerea tensiunii psihice la un nivel
constant, pentru a preveni acumularea de excitatii ce poate avea un efect patogen

Energie legata - stare în care se afla energia psihica în procesele secundare, care caracterizeaza functionarea psihica
la nivel constient. Energia nu se poate descarca liber, ci doar legându-se de o anumita reprezentare, astfel încât
satisfacerea este amânata si controlata 100

Energie libera - stare în care se afla energia psihica în procesele primare, care caracterizeaza functionarea psihica la
nivel inconstient. Energia este numita libera, deoarece ea circula fara a se atasa vreunei reprezentari anume,
folosindu-se de orice reprezentare pentru a se descarca

Eu ideal - structura psihica ce intra în componenta Supraeului, care contine exigente ce tin de idealul de atotputernicie
narcisica. Este în mare parte inconstient si îsi are originile în narcisismul infantil
Fantasma - reprezentare care simbolizeaza satisfacerea unei dorinte mai mult sau mai putin constiente, sub o forma
mai mult sau mai putin deformata de mecanismele de aparare
Fixatie - reprezinta atât atasarea libidoului de anumite persoane sau imagouri, precum si persistenta la nivel psihic a
unui mod de functionare specific unuia dintre stadiile de dezvoltare psihoafectiva. Fixatia poate fi manifesta sau
latenta, ca potential ce poate fi activat
Forcludere - mecanism de aparare care consta în respingerea continuturilor psihice inacceptabile pentru Eu în afara
psihismului si proiectarea lor asupra realitatii externe. Acest mecanism sta la baza genezei tulburarilor de tip
psihotic, a fenomenelor halucinatorii. Termenul este introdus de Jacques Lacan pornind de la mecanismul de
respingere a realitatii pe care Freud îl descrie în legatura cu psihozele. Este un mecanism opus refularii, în sensul ca
reprezentarile inacceptabile pentru Eu nu sunt împinse în inconstient ca în cazul refularii, ci sunt suprimate din
psihism, subiectul având certitudinea ca vin din exterior. Realitatea va fi astfel perceputa delirant, iar continutul
psihic va fi perceput ca venind din realitate
Formare de simptom - proces prin care, în urma unei succesiuni de fenomene ce tin de dinamica si economia
psihica, apar manifestari psihice de tipul simptomului nevrotic ce pot duce la instituirea nevrozei. Exista o serie de
factori care joaca un rol în forma simptomului: factori economici constitutionali, factori ce tin de realitate, cu
frustrarile pe care aceasta le impune, factori ce tin de apararile specifice fiecarui individ si de punctele de fixatie în
dezvoltarea psihoafectiva
Frustrare - refuzul satisfacerii pulsionale din motive obiective sau subiective. Frustrarea apare în absenta gratificarii
pulsionale, mai exact în absenta descarcarii tensiunii generate de actualizarea unei nevoi. Cauzele frustrarii pot fi
externe si, anume, absenta obiectului care corespunde nevoii actualizate, sau interne, interzicerea de catre
101
exigentele interne a satisfacerii respective. Frustrarea reprezinta unul din factorii care contribuie la instalarea
tulburarilor nevrotice
Idealul Eului - structura psihica ce intra în componenta Supraeului, care se refera la modele interiorizate, preluate
din idealurile colective la care subiectul se raporteaza permanent, mai mult sau mai putin constient

Instanta - termen ce defineste elemente ce intra în structura aparatului psihic. Freud considera ca aparatul psihic este
constituit din trei instante: sinele, Eul si Supraeul. Termenul este introdus de Freud în Interpretarea visului în
comparatie cu tribunalele care judeca ceea ce este sau nu acceptabil

Introiectie - transferarea simbolica, la nivel psihic, a informatiilor (obiecte, calitati si comportamente specifice
obiectelor) din exterior în interiorul psihismului
Investire - atasarea unei anumite cantitati de energie psihica de un element din cadrul psihismului, reprezentare sau
structura psihica. Este un termen ce tine de economia psihica, dinamica investirilor si dezinvestirilor, precum si
circulatia energiei psihice între reprezentari stând la baza fenomenelor psihice
Libido, energie libidinala - energie psihica generata de puls-iunile sexuale, corespondentul în psihism al energiei
sexuale somatice. Initial, Freud diferentia libidoul de energia specifica pulsiunilor ce vizeaza autoconservarea.
Ulterior, el a considerat ca si pulsiunile de autoconservare ar fi de natura libidinala. Libidoul devine astfel energia
psihica specifica pulsiunii de viata, opunându-se destrudoului. energia psihica specifica pulsiunii de moarte
Limita, caz limita, structura limita - tulburare psihica caracterizata de simptome cu aspect nevrotic, care însa
mascheaza structuri de tip psihotic. Tulburarea se situeaza la limita dintre nevroza si psihoza si poate cuprinde si
manifestari de tip psihopat, pervers, delincvent
Masochism - stare în care subiectul îsi obtine satisfactia prin intermediul suferintei. Aceasta stare poate fi regasita fie în
cadrul perversiunilor sexuale, fie într-o forma desexualizata în care subiectul cauta inconstient sa se pedepseasca.
Freud vorbeste de asemenea despre masochism primar, o stare initiala în care pulsiunea de viata este legata de
pulsiunea de moarte, ele fiind dirijate asupra subiectului

Mecanisme de aparare - diferite tipuri de procese psihice care au ca scop mentinerea unui echilibru în economia
psihica a jridividului. Aceste procese psihice actioneaza inconstient si sunt utilizate de Eu pentru a înlatura
starea de tensiune psihica. Tipul de aparare utilizat la un moment dat de un subiect depinde de stadiul de dezvoltare
psihoafectiva la care exista fixatie. Principalele tipuri de aparare sunt: refularea, regresia, formatiunea reactionala,
izolarea, anularea retroactiva, proiectia, introiectia, întoarcerea asupra propriei persoane, transformarea în contrar,
sublimarea

Metoda cathartica - metoda folosita de Freud la începutul practicii sale terapeutice, care avea ca scop ca subiectul
sa-si reaminteasca si sa retraiasca afecte provocate de evenimente traumatice prin care a trecut, afecte care nu au fost
descarcate la momentul respectiv, devenind astfel patogen. Freud considera ca se realizeaza astfel o curatire a
psihicului (catharsis)
Narcisism - etapa precoce din dezvoltarea psihoafectiva a copilului, în care întreaga energie libidinala este investita
asupra propriei persoane. în aceasta etapa, copilul nu poate lega libidoul de realitatea externa si de obiecte, deoarece
el nu poate face diferenta între sine si lumea externa. Freud vorbeste si despre o stare de narcisism secundar, stare în
care subiectul regreseaza la narcisismul secundar prin retragerea asupra Eului a libidoului investit în obiecte
Neutralitate - atitudine specifica analistului prin care acesta nu trebuie, în ascultarea discursului pacientului, sa se lase
influentat de valorile personale, de consideratiile teoretice sau de experienta sa clinica. Astfel, descifrarea
semnificatiei inconstiente a celor relatate de pacient va fi autentica si va duce la dezvaluirea conflictului ce sta la
baza nevrozei. Neutralitatea se refera si la atitudinea psihanalistului fata de reactiile transferentiale ale pacientului
carora nu trebuie sa le raspunda în plan constient, ci sa favorizeze integrarea lor în nevroza de transfer pentru a
putea fi rezolvate
Nevroza - tulburare psihica al carei specific îl constituie faptul ca subiectul este constient ca are o serie de
simptome mai mult sau mai putin invalidante si încearca sa depaseasca starea în care se afla. Geneza acestui tip de
tulburare consta în conflictele psihice din copilarie care au dus la aparitia unui compromis patogen între dorinta si
interzicerea ei. Nevrozele sunt de mai multe tipuri: nevroza isterica, nevroza fobica, nevroza obsesionala
Nevroza actuala - tip de nevroza de care Freud vorbeste în prima parte a teoriei sale asupra tulburarilor psihice.
Pentru prima data acest termen apare în 1898 în Sexualitatea în etiologia nevrozelor, ca opus
psihonevrozelor. Freud considera ca, spre deosebire de psihonevroze,
103
nevroza actuala nu-si are originea în conflictele infantile, ci în acumularea de excitatii de origine sexuala în urma
frustrarilor la care individul este supus în prezent în ceea ce priveste satisfactia sexuala. Aceste excitatii se vor
descarca direct pe cale somatica, fara mediere psihica. Manifestarile simptomatice sunt de ordin somatic: fatigabi-
litate, diferite algii. insomnie. în aceasta categorie Freud includea nevroza de angoasa, neurastenia si ipohondria. In
perioada contemporana aceasta categorie nosografica nu mai este luata în considerare, fiind înlocuita de tulburarile
psihosomatice
Nevroza de angoasa - tulburare nevrotica, pe care Freud a descris-o în categoria nevrozelor actuale, al carei specific
consta în predominarea angoasei, fie sub forma a ceea ce numim astazi anxietate generalizata, fie sub forma
atacurilor de panica
Nevroza de caracter - tulburare de tip nevrotic al carei specific consta în trasaturi de caracter sau organizare de tip
patologic a personalitatii. Aceasta nevroza nu se manifesta prin simptome fata de care subiectul se detaseaza
resimtindu-le ca straine de personalitatea sa, Eul fiind în acord cu comportamentele patologice. Apararea fata de
conflictul inconstient nu se va manifesta în simptome nevrotice, ci prin trasaturi de caracter, mecanismul de
aparare predilect fiind formatiunea reactionala
Obiect - acest termen desemneaza în psihanaliza tot ceea ce difera de subiectul care simte, percepe, se raporteaza la
exterior. El poate desemna atât o persoana, cât si un obiect material, real sau fantasmat
Perlaborare - travaliu psihic prin care subiectul integreaza o anumita interpretare, interpretare care se refera în
special la o rezistenta. Acest travaliu presupune nu doar o acceptare pur intelectuala a interpretarii, ci trairea si
rezonanta afectiva a acesteia. In urma perlaborarii, rezistenta este surmontata
Perversiune - categorie nosografica prin care se desemneaza un comportament sexual deviant prin care se poate
obtine placerea sexuala: fetisism, travestism
Proces primar - tip de proces psihic caracteristic nivelului inconstient de functionare psihica. Specific acestui tip de
proces este faptul ca energia psihica circula liber, nefiind legata de o reprezentare anume. Procesele primare sunt:
deplasarea si condensarea

Proces secundar - tip de proces psihic specific nivelului preconstient-constient de functionare psihica. Specific acestui
tip de proces este faptul ca energia psihica circula doar atasata (legata) unei anumite reprezentari. Procesele
secundare sunt: atentia, gândirea, memoria voluntara, vointa

Psihoza - tulburare psihica al carei specific îl constituie faptul ca perceptia realitatii este perturbata, subiectul nefacând
diferenta între realitatea psihica si cea externa. Ca simptomatologie acest lucru poate fi manifest, prin prezenta
perceptiilor delirante sau poate exista sub forma latenta, ca structura mascata de simptome de tip nevrotic. Mecanismul
care sta la baza psihozei presupune mai multe etape: mai întâi aparitia unei rupturi între Eu si realitate, ceea ce face
ca Eul sa ajunga sub stapânirea Sinelui, apoi încercarea Eului de a reface legatura cu realitatea, încercare esuata ce are
drept rezultat construirea unei realitatii conforma cu dorintele inconstiente, care apare sub forma delirului sau
halucinatiilor. Mecanismul de respingere sau refuz al realitatii este reluat de Lacan în explicarea psihozei prin termenul
de forcludere. în categoria psihozelor intra actualmente: schizofrenia, paranoia, psihoza maniaco-depresiva
Pulsiune - termen care desemneaza un proces aflat la granita dintre psihic si somatic, reprezentând o tensiune
resimtita la nivel psihic, având însa origine somatica. Freud face diferenta dintre pulsiune, specifica omului si
instinct, specific animalelor. Pulsiunea, spre deosebire de instinct, nu are modalitati predeterminate, fixate ereditar,
de satisfacere, nu are un obiect precis, acesta poate fi variabil sau un anumit scop, pot exista scopuri multiple.
Energia pulsionala poate fi considerata sursa energiei psihice
Pulsiune partiala - forma pe^care o ia pulsiunea sexuala în dezvoltarea afectiva a individului. în fiecare stadiu de
dezvoltare psihoafectiva este activat un anumit tip de pulsiune partiala, ce devine apoi element component al
organizarii sexuale mature. în fiecare stadiu, pulsiunea partiala are o sursa specifica, un scop specific, un anumit
obiect prin care se obtine satisfactia pulsionala. Pulsiunile partiale sunt: orala, anala, uretrala

Realitate psihica - termen ce desemneaza modul în care subiectul resimte si interpreteaza evenimentele din
exterior sau trairile proprii. Acest mod de interpretare are pentru subiect valoare de realitate obiectiva, desi el are
la baza conflicte si dorinte inconstiente. Geneza tulburarilor psihice, nevrotice, psihotice sau de alt tip are la baza
realitatea psihica a individului. Iar vindecarea consta în elaborarea conflictelor ce au generat realitatea psihica si
corelarea lor cu realitatea obiectiva

Refulare - mecanism de aparare a Eului prin care anumite continuturi psihice (reprezentari, amintiri, imagini, idei)
sunt împinse
105
în inconstient. Refularea reprezinta mecanismul care sta la baza constituirii tulburarilor nevrotice. Refularea afecteaza
doar reprezentarile, nu si afectele aferente lor, adica energia psihica cu care ele sunt investite. Astfel, o consecinta
a refularii este faptul ca aceasta energie psihica ramâne libera si trebuie sa gaseasca o cale de a se descarca

Regresie - proces ce desemneaza întoarcerea subiectului la o etapa anterioara din dezvoltarea sa. Regresia poate avea
drept consecinta activarea unor moduri de organizare psihoafectiva, relatii de obiect, moduri de exprimare si de
comportament specifice unui stadiu de dezvoltare psihoafectiva anterior, în principal acolo unde exista puncte de
fixatie

Relatie de obiect - modul în care subiectul se raporteaza la realitatea exterioara si la persoanele cu care
interactioneaza. Termenul obiect se refera la faptul ca persoana sau realitatea cu care subiectul interactioneaza
constituie obiect al pulsiunii, iar subiectul o va percepe diferit, în functie de etapa de evolutie în care se afla
Rezistenta - termen ce desemneaza actiuni, gânduri sau trairi ale subiectului prin care acesta respinge interpretarile
ce pot duce la constientizarea fantasmelor si dorintelor inconstiente. Rezistenta are la baza punerea în functiune a
mecanismelor de aparare a Eului. In tratamentul psihanalitic, rezistenta are un rol esential. Prin analizarea apararilor,
rezistenta este depasita si se poate trece la un nou nivel al analizei
Stadiul oglinzii - faza de dezvoltare descrisa de Jacques Lacan. prin care trece copilul între 6-18 luni. în aceasta faza
se formeaza o prima imagine a propriului corp prin identificare cu celalalt. în acest stadiu se pun bazele Eului
potrivit lui Lacan
Sublimare - proces psihic inconstient prin care scopul pulsional este înlocuit cu un scop desexualizat, social dezirabil
Transfer - proces prin care dorintele, fantasmele si conflictele inconstiente se actualizeaza în relatie cu anumite
obiecte, investite afectiv. Tratamentul psihanalitic favorizeaza acest proces în scopul evidentierii tendintei la
repetitie a unor scenarii inconstiente si constientizarii acestora

Trauma - reactie afectiva a subiectului fata de un eveniment, care depaseste capacitatea de elaborare psihica a
subiectului. Trauma este rezultatul faptului ca subiectul se afla în incapacitate de a gasi un raspuns adecvat si ca
apare perturbarea echilibrului psihoafectiv

Zona erogena - regiune somatica care devine, în functie de etapa de dezvoltare psihoafectiva a individului, sursa
pulsionala
2. Privirea materna in teoria lui D.Winnicott (bebelusul se uita
la privirea mamei spre el insusi)

Perspectiva lui Winnicott asupra relaţiei între privirea copilului mic şi privirea mamei.

Pentru acest autor, chipul mamei reprezintă precursorul oglinzii şi el recunoaşte că, până la un punct, l-a
influenţat articolul lui Lacan despre „Stadiul oglinzii”, care aborda funcţia oglinzii în dezvoltarea eului.

Dar ceea ce aduce el nou este ideea unei oglinzi „vii”, mama, deci a unei oglinzi care nu reprezintă doar
imaginea corpului, ci şi imaginea afectului. Iată ce spune Winnicott în legătură cu aceasta :
„ Ce vede bebeluşul atunci când îşi îndreaptă privirea spre faţa mamei ? In general, el se vede pe el însuşi.
Cu alte cuvinte, mama îl priveşte pe bebeluş, iar ceea ce exprimă chipul ei se află în relaţie directă cu ceea
ce vede ea”1.

Cuvântul „oglindă” este utilizat aici în sens figurat, sensul rolului mamei care îi oglindeşte bebeluşului
propriul lui sine.

Pe măsură ce copilul se dezvoltă psihic, el devine tot mai puţin dependent de reflectarea de sine pe care i-o
oferă chipul mamei (dar şi cel al tatălui sau al fraţilor). Winnicott mai descrie cazul în care mama nu poate
reflecta sinele copilului, nu poate fi o oglindă, manifestând o „relativă lipsă maternă”, iar copilul nu
beneficiază de „un schimb semnificativ cu lumea”, deoarece chipul mamei nu exprimă decât propria ei
„dispoziţie”.

Winnicott nu discută despre cealaltă extremă de pe scala schimburilor de priviri dintre mamă şi bebeluş : ce
s-ar întâmpla dacă faţa mamei nu ar exprima decât sinele copilului şi nimic altceva, adică nu ar fi decât o
oglindă ? Desigur, el nu vorbeşte despre asta pentru că este o idee pur teoretică, poate chiar absurdă.
Copilul ştie că mama sa nu este doar o oglindă, aşa cum ştie (spune Winnicott) atunci când mama sa
exprimă propria ei dispoziţie2.

Să remarcăm totuşi că această extremă teoretică apare ca posibilitate în cazul lui Narcis privindu-se în apă :
spre deosebire de copilul ce priveşte faţa mamei şi copilul ce se priveşte în oglindă, Narcis nu ştie (cel
puţin, la nivelul manifest al mitului) că are de a face cu o oglindă. El crede că vede o nimfă care nu-i
întoarce decât ceea ce îi trimite el ; ea reprezintă un obiect fără alteritate, iar dacă ţinem cont de faptul că
Narcis este fiul unei nimfe acvatice, ea reprezintă o mamă inaccesibilă deoarece nu are un corp propriu.

Am putea astfel completa viziunea despre dezvoltare a lui Winnicott : copilul îşi caută sinele în privirea
mamei, dar caută şi ceva din „dispoziţia mamei”. Narcis se căuta pe sine în privirea nimfei pe care credea
că o vede în apă, dar ceea ce a primit era el însuşi şi nimic mai mult : narcisismul „pur” înseamnă moarte.

1
2
Aparent foarte aproape de conceptia lui Sartre despre imaginar este conceptia lui Lacan. într-o lucrare
intitulata sintetic si eliptic Ecrits, aparuta în 1966, el arata ca imaginarul este „decalajul dintre simbolic si
real". Imaginarul este, dupa Lacan, „contemporan cu realul si în real". EJ apare ca o „distorsiune a
modelului realitatii obiective". „în cea mai simpla generalizare, în cea mai elementara idee generala exista
o frântura de fantezie." Din pacate, continutul conceptului de imaginar este exprimat într-o maniera
confuza: imaginarul este un produs al procesului dialectic de unire/ dezbinare a semantismului bio-
psihologic si a logic-adevarului. O asemenea definitie surprinde mai degraba complexitatea imaginarului
decât continutul sau. si totusi, asa cum arata Vexlrine, Lacan nu regândeste imaginarul ca pe o posibilitate
de creatie s.i libertate în maniera sartriana, ci ca pe un efort al individului de a-si împlini propria neizbutire
existentiala. Faimosul „trepied" {simbolic, imaginar, real) este utilizat de Lacan ca punct de plecare.
Constiinta se afla întotdeauna în plan secundar fata de simbolic si real. Efortul prin care ea încearca a se
unifica apare ca imaginar. Imaginatia are rolul de a crea, sub forma iluziilor, idealul unei constiinte
transparente cu ea însasi. Daca simbolul se constituie în timp, imaginatia se centreaza asupra spatiului,
asupra raportului dintre „eu" si imaginea speculara. „Singura functie omogena a constiintei consta în
captura imaginara a eului prin reflectarea sa speculara si în functie de necunoasterea care îi este atasata"
(Lacan, 1966, p. 832). între simbolic, care constituie subiectul ca efect al neizbutirii si real, care nu poate fi
atins, imaginarul umple un vid. în imaginar, eul îsi descopera limita si puterea sa. Multe dintre aceste idei
apar elaborate de Lacan cu ocazia studierii stadiului oglinzii la copilul mic. Eul copilului mic, datorita mai
ales prematuritatii biologice, se constituie plecând de la imaginea semenului sau (eu specular).* Laplanche
si Pontalis (1994) arata ca, tinând seama de aceasta experienta princeps, se poate califica drept imaginar:
a) din punct de vedere intrasubiectiv (raportul fundamental narcisic al subiectului cu eul sau); b) din punct
de vedere inter subiectiv (o relatie duala, bazata pe - si captata de - imaginea unui semen - atractie erotica,
tensiune agresiva). Comentarii interesante si subtile cu privire la conceptia lui Lacan despre imaginar pot
fi întâlnite la Vedrine (1990, cap. VIII).