Working with Resistance, Martha Stark, Jason Aronson, Incorporated, 1995, traducere

de Caterina Popescu

4. Învățarea conținerii conflictului intern

Capacitatea de a resimți conflictul intern

Așa cum am afirmat în capitolele anterioare, interpretarea conflictului clarifică

atât ceea ce pacientul știe despre el cât și ceea ce simte. Prin urmare, pentru a fi eficientă,
pacientul trebuie să aibă capacitatea de a păstra în minte simultan atât cunoașterea
realității (a prezentului) cât și sentimentele sale față de ea (bazându-se pe trecut și pe
nevoile sale). În general, pacientul trebuie să fie capabil să-și dea seama (cel puțin pentru
el) că știe ce este bine, ce este sănătos și ceea ce ar trebui să facă sau să simtă. Pacientul
nu este nevoit să facă ceva anume însă, trebuie să aibă capacitatea de a recunoaște ce este
sănătos, care este realitatea, care este calea cea bună.
Cu alte cuvinte, pentru ca o interpretare a conflictului să fie eficientă, pacientul
trebuie să aibă capacitatea de a resimți conflictul intern; trebuie să fie capabil să
recunoască faptul că sediul conflictului este înăuntrul său, nu în afară. De asemenea, el
trebuie să poată ține înăuntru ambele fațete ale conflictului, să își asume responsabilitatea
atât pentru forțele pozitive care îl împing în direcția bună cât și pentru contraforțele
negative care îl împiedică să evolueze. Altfel spus, el nu trebuie să acționeze dintr-o
nevoie infantilă, ci trebuie să-și asume în mod matur responsabilitatea pentru acțiunile
sale.
În măsura în care conflictul intern este adus la suprafață, terapeutul reușește să
creeze o tensiune înăuntrul pacientului, astfel încât devine din ce în ce mai dificil pentru
el să rămână atașat vechilor sale moduri de funcționare. Pacientul, aproape că este forțat
să renunțe la apărările sale pentru că ele nu îi mai servesc la nimic așa. Pe măsură ce
pacientul renunță treptat la tipurile de atașament infantil, conflictul dintre afirmare și
negare este în cele din urmă rezolvat iar el reușește să se afirme.
Nu toți pacienții au capacitatea de a tolera conflictul intern. Unii îl resimt doar în
anumite situații; alții sunt total incapabili să îl resimtă. Atunci când pacientul este

1
incapabil să tolereze și să rețină înăuntru ambele fațete ale conflictului, atunci
interpretările conflictului nu folosesc nici la lărgirea orizontului de cunoaștere al
pacientului, nici la cofirmarea sentimentelor sale. În astfel de situații, interperetările
conflictului vor fi relativ ineficiente pentru a-l determina pe pacient să încerce o rezolvare
a sa.
Personalitățile borderline reprezintă un exemplu clasic de pacient care nu poate
tolera conflictul intern deoarece stabilitatea obiectului libidinal este foarte slabă. Ei sunt
incapabili să aibă în minte simultan două laturi a ceva, orice ar fi acel ceva, inclusiv un
conflict. De fapt, semnul distinctiv al unui pacient borderline este acela că îi lipsește
capacitatea de a suporta conflictul intern precum și sentimentele intense suscitate de
acesta (în special sentimentele de dezamăgire și de neputință) și va tinde să acționeze
impulsiv, într-o manieră distructivă; de fapt, el nu se poate conține.
În cazul pacienților care nu pot tolera un conflict intern, verbalizarea acestuia va
înlesni foarte puțin evoluția. Cea mai mare nevoie a unor astfel de pacienți este asigurarea
conținerii impulsurilor lor către acțiune. Ei nu au neapărat nevoie de înțelegere ci mai
degrabă de restricționare.
Incapacitatea pacientului de a se conține alimentează nevoia ca terapeutul să îi
ofere această conținere. Deficiența pacientului se referă la incapacitatea sa de a se
conține; prin urmare, nevoia pacientului este ca terapeutul să-i furnizeze această
conținere. În general, deficitul creează nevoia; terapeutul trebuie să funcționeze ca o
barieră, ca un înveliș al sinelui pacientului. Prin intermediul capacității sale de conținere,
terapeutul îndeplinește rolul acelor funcții de care pacientul s-ar putea folosi dacă ar
deține endopsihic această capacitate.

Afirmații conținătoare

Aș dori să propun folosirea a ceea ce am numit interpretarea conținătoare pentru

acei pacienți care întâmpină dificultăți în a tolera conflictul intern și se simt obligați să
descarce această tensiune printr-o activitate oarecare, adesea distructivă. Interpretările
conținătoare vor fi cu siguranță folositoare pentru pacienții borderline. În general, ele vor

2
fi folositoare pentru orice pacient care, pe moment, are dificultăți în a tolera presiunea
conflictului intern și este nevoit să o scoată în afară.
Să luăm de exemplu situația în care ședința s-a încheiat iar pacientul a rămas
așezat, intenționând să mai rămână. Cum îl face terapeutul pe pacient să se ridice?
Dacă vom încerca să fim empatici atunci am putea să spunem ceva de genul:
„Poate vă doriți să rămâneți aici toată ziua”. Terapeutul este amabil iar pacientul se simte
cu adevărat înțeles, se simte recunoscut și va încuviința aprobator. El rămâne în
continuare așezat.
În cazul în care încercăm să-i punem limite pacientului – cu alte cuvinte, dacă
încercăm să îi asigurăm o structură exterioară pentru a compensa lipsa unei structuri
interne – atunci am putea să spunem ceva de felul: „Îmi pare rău însă timpul s-a terminat
și trebuie să ne oprim”. Acum, pacientul supărat rămâne țintuit în același loc.
Propunerea mea este ca terapeutul, cu ajutorul capacității sale de conținere, să îi
ofere o interpretare conținătoare, să intervină, fiind în același timp empatic dar și punând
limite, să rezoneze afectiv cu pacientul și, în același timp, să îi amintească realitatea.
Astfel, terapeutul va spune: „Poate că v-ați dori să rămâneți aici toată ziua, însă, așa cum
știți, timpul nostru s-a terminat și va trebui să ne oprim”.
Mai întâi rezonăm cu sentimentele pacientului, cu ceea ce el resimte în acel
moment, cu alte cuvinte cu dorința sa de a rămâne; apoi îi amintim pacientului realitatea
situației, adică faptul că timpul său s-a încheiat. În primul rând, îl gratificăm empatizând
și apoi frustrăm amintindu-i realitatea.
De fapt, spunând că rezonăm empatic cu sentimentele pacientului, folosim în mod
greșit cuvântul empatie, întrucât un terapeut cu adevărat empatic va recunoaște ceea ce
are nevoie cu adevărat pacientul în acel moment, nu este vorba doar de o recunoaștere
empatică ci, de asemenea, de o conținere prezentă. Terapeutul cu adevărat empatic va
observa că pacientul are nevoie atât de înțelegere cât și de o limitare. Reflectându-i
sentimentele, terapeutul îl înțelege; amintindu-i realitatea situației, terapeutul îi pune
limite.
Folosind interpretări conținătoare, terapeutul mai întâi oglindește dorința
pacientului de a rămâne așezat; apoi îi amintește realitatea faptului că timpul s-a scurs,
încercând să prevină o situație potențial dezastruoasă. Atunci când terapeutul spune:

3
“Poate că vă doriți să rămâneți aici toată ziua, însă, așa cum știtți, timpul s-a terminat și
trebuie să ne oprim”, el apelează mai întâi la Eul care experimentează, testează și,
ulterior, încearcă să antreneze Eul observator al pacientului.
Să observăm că terapeutul folosește fraza “așa cum știți” atunci când spune:
„După cum știți, timpul nostru s-a încheiat și trebuie să ne oprim”. Cu ajutorul acestei
introduceri, terapeutul încearcă să îl împuternicească pe pacient. Indirect, îl încurajează să
își asume responsabilitatea pentru acțiunile sale și să recunoască faptul că sediul
controlului este intern. Terapeutul subliniază că alegerea îi aparține pacientului.
Să ne imaginăm o altă situație, cea în care nu mai vorbim despre o criză potențială
ci despre una actuală. Poate că pacientul a fost deja traumatizat simțind că terapeutul a
eșuat cu el; este crucial ca terapeutul să fie capabil să conțină dezamăgirea plină de ură a
pacientului astfel încât acesta să nu mai fie nevoit să își exprime furia autodistructiv sau
să o reverse asupra alianței terapeutice. Pacientul trebuie conținut. Astfel, terapeutul
spune ceva de felul: „Știu că, în astfel de momente, vă gândiți să nu mai reveniți deoarece
doare prea tare să fiți aici; însă, amândoi știm că dacă vă va fi mai bine, atunci, într-o zi,
va trebui să dați cuiva o a doua șansă”.
Alte exmple de afirmații conținătoare ar putea fi:
„Pur și simplu nu puteți să vă debarasați de ideea că, atunci când vă simțiți rănit în
relația cu mine, vă răzbunați chiar dacă știți că un astfel de comportament este nociv
pentru relația noastră și dăunează inclusiv legăturii pe care am construit-o cu atâta grijă”.
„Nu puteți să renunțați la ideea că, atunci când simțiți că v-am rănit, încercați să
obțineți tot ceea ce vă doriți; uneori încălcând regulile de care amândoi avem nevoie
pentru ca relația noastră să poată continua”.
„Știu că acum mă urâți, știu că nici măcar nu vă puteți imagina că m-ați putea
ierta și știu că v-ați dori să plecați în acest moment; dar, amândoi știm că, într-o zi, va
trebui să ne dăm seama de ce este mult mai ușor pentru dumneavoastră să scăpați de
oamenii din viața dumneavoastră, chiar de oamenii care țin la dumneavoastră decât să îi
iertați”.
„Cred că în acest moment suferiți foarte tare și v-ați dori să fiți mort; amândoi
știm că, dacă v-ați sinucide, copiii dumneavoastră pe care îi iubiți foarte tare și pe care nu
i-ați răni niciodată nu vor putea niciodată să treacă peste asta”.

4
 “Vă gândiți tot timpul la sinucidere pentru a vă liniști suferința; amândoi știm că,
dacă o veți face, copiii dumneavoastră nu vor putea niciodată să depășească acest
moment și nici nu vor putea să vă ierte”.
“Vreți ca eu să înțeleg că nu vă doreați să fiți astăzi aici însă, din moment ce ați
venit și v-ați așezat putem începe”.
“Atunci când sunteți supărat vă gândiți să plecați; însă, amândoi știm că, într-o zi,
va trebui să nu mai fugiți”.
“Acum mă urâți și vă gândiți să vă sinucideți sau să încheiați tratamentul; însă
amândoi știm că, dacă veți ajunge vreodată să înțelegeți de ce vă este atât de greu să vă
apropiați de oameni, atunci veți avea șansa să înțelegeți ce anume nu funcționează în
relațiile dumneavoastră cu ceilalți”.
Terapeutul folosește toate aceste fraze care îl conțin pe pacient oglindindu-i
sentimentele; apoi, îl atenționează asupra lucrurilor care sunt cu adevărat importante chiar
dacă uneori alege să uite această realitate. Într-o interpretare a conflictului, terapeutul mai
întâi provoacă și apoi oferă sprijin. În interpretările conținătoare, ordinea este inversată;
terapeutul mai întâi îl sprijină pe pacient și apoi îl confruntă.
Atunci când pacientul are capacitatea de a tolera conflictualitatea internă și nu
este în pericol de trecere la act, terapeutul interpretează conflictul pentru a facilita
evoluția tratamentului pacientului. Terapeutul încearcă să extindă cunoașterea pacientului
confruntându-l cu ceea ce el crede că este real, în ciuda faptului că el ar prefera să evite
confruntarea. Alteori, terapeutul calmează angoasa pacientului sprijinind apărările pe care
le-a mobilizat pentru a se proteja folosindu-se de șansa pe care o are ca să verbalizeze
realitatea împotriva căreia pacientul s-a apărat.
Terapeutul creează o tensiune în interiorul pacientului care va conduce la o
stabilitate a testării realității și îl va impulsiona să meargă mai departe. Așa cum știm,
pacientul abandonează apărarea pe măsură creșterii eului său distonic.
Atunci când pacientul are o capacitate scăzută de a tolera conflictul intern și este
în pericol de a pune în act, terapeutul nu poate interpreta conflictul deoarece pacientul nu
are capacitatea de a conștientiza faptul că responsabilitatea acțiunilor sale îi aparține.
De exemplu, să luăm situația pacientului care rămâne așezat, nu vrea să plece la
sfârșitul ședinței. Să ne imaginăm că terapeutul vorbește despre conflictul în care se află

5
pacientul reamintindu-i ceea ce acesta știe despre sfârșitul ședinței, înțelegând dorința sa
de a rămâne în cabinet toată ziua: “Chiar dacă știți că timpul a trecut și trebuie să ne
oprim, cu toate acestea, vă doriți să rămâneți aici toată ziua”.
Probabil că aceste cuvinte care încearcă să îl descurajeze pe pacient să mai
rămână vor fi relativ ineficiente.
Pacientul acaparat de nevoia sa de a rămâne nu mai conștientizează realitatea
situației, că timpul a trecut și trebuie să plece. Astfel, o intervenție mai eficientă decât
interpretarea conflictului va fi afirmația conținătoare care îl implică pe pacient
reflectându-i sentimentele și apoi una în care îi este menționat pe scurt ceea ce el știe:
“Poate că vă doriți să rămâneți aici întreaga zi, însă, așa cum știți, timpul s-a terminat și
trebuie să ne oprim”.
În timp ce interpretarea conflictului mută atenția pacientului în altă parte,
oglindind situația sa actuală, afirmațiile conținătoare reflectă situația în care se află
pacientul. Apoi, terapeutul îi îndreaptă atenția pacientului asupra a ceva ce ar putea fi
folosit ca supapă pentru trecerea sa la act.

Exemplu clinic: conținerea

În acest subcapitol, voi prezenta cazul unei paciente care, în timpul unei crize de
furie intensă nu-și mai poate controla impulsurile de a acționa distructiv. Pacienta este o
femeie de 28 de ani care a urmat o terapie timp de șase luni cu un coleg de-al meu până
când a ajuns la mine pentru o evaluare. Motivul consultației a fost îngrijorarea că ar putea
să pună în act furia împotriva soțului său.
Mama pacientei, pe care aceasta a descris-o ca fiind o “femeie dezgustătoare”,
este schizofrenică; tatăl său, un alcoolic violent predispus către “atacuri violente” a murit
atunci când pacienta avea 16 ani. Un unchi și o mătușă au îndeplinit rolul părinților de
substitut și au avut grijă de pacientă și de sora ei.
De când a devenit adultă, pacienta a avut o serie de relații distructive însă, până la
urmă, a reușit să găsească un bărbat decent, Bob, cu care s-a căsătorit la vârsta de 23 de
ani. În timpul primului an de căsătorie, pacienta avea uneori atacuri de furie izbind pe
oricine sau orice se afla în calea ei; de câteva ori l-a lovit și pe Bob. În cea mai mare parte

6
a timpului, era capabilă să se abțină și niciodată nu a pereclitat integritatea sa sau pe cea a
soțului ei.
Totuși, de curând, Bob aflându-se el însuși în terapie deoarece nu mai voia să
tolereze abuzurile ei, a început să vorbească despre o separare de probă. În disperarea ei,
pacienta a devenit din ce în ce mai provocatoare, furioasă, răutăcioasă și amenințătoare
cu el; era în mod evident terifiată că el o va părăsi și, în disperarea ei, avea dificultăți din
ce în ce mai mari să-și controleze comportamentele în relație cu el. În astfel de momente,
pacienta își pierdea capacitatea de a tolera conflictul intern, de a conștientiza că sediul
autocontrolului este unul intern asupra căruia doar ea era stăpână.
Cu o astfel de pacientă, interpretările conflictului vor fi mai puțin eficiente
deoarece pacienta, în momentele sale de furie și în atacurile sale, uită cât de mult își
iubește soțul și își pierde autocontrolul. Interpetările conținătoare ar putea fi atunci
necesare atât pentru a-i îmbunătăți capacitatea de testare a realității cât și pentru a facilita
recuperarea propriei capacități de conținere prin asumarea responsabilității pentru
acțiunile sale.
În cele ce urmează voi prezenta un extras din consultația avută și o scurta discuție:
1. Pacienta: Am mare nevoie de ajutorul dumneavoastră. Pur și simplu nu știu ce să
fac. Sunt disperată….Pur și simplu sunt atât de furioasă încât cred că l-aș putea
omorî pe Bob. Îl atac și îmi vine să-l distrug. Nu știu dacă va pleca până la urmă
însă nu-mi mai pasă – sunt foarte supărată.
2. Terapeutul: Simțiți că nu aveți control.
3. Pacienta: Sunt atât de nebună, nu-mi pasă ce se întâmplă.
4. Terapeutul: Când sunteți atât de supărată și disperată nu vă mai pasă de nimic.
5. Pacienta: Da, nu mă pot gândi decât la cât de supărată sunt.
6. Terapeutul: …Și la cât de mult vă doriți să-l răniți pe Bob.
7. Pacienta: Da, știu că el spune că mă iubește și știu că spune că face tot ceea ce
poate însă se simte ca și cum n-ar face absolut nimic. El îmi spune că este
“grijuliu” însă îl urăsc când spune asta deoarece nu cred că ar trebui să obțină
vreun bonus pentru că este “grijuliu”. Spune că el crede că ceea ce îi face este
“prea mult”, însă habar n-are despre ce vorbește…Asta e nimic!...În viața mea am

7
 suportat mult mai mult abuz decât el…Cum îndrăznește să spună că ceea ce
trebuie să suporte din partea mea este “prea mult”!
8. Terapeutul: El nu știe ce înseamnă cu adevărat să fii abuzat.
9. Pacienta: Nu, deloc...El crede că i-a fost greu însă nu a trecut nici prin zece la sută
din tot ceea ce am îndurat eu pentru a mă descurca...sunt atât de furioasă și mă
simt copleșită.
10. Terapeutul:...V-ați fi dorit ca cineva să poată face ceva pentru a vă ajuta.
11. Pacienta: Nimeni nu a făcut vreodată ceva ca să mă ajute.
12. Terapeutul: Toți v-au părăsit atunci când aveați nevoie de ei.
13. Pacienta: Chiar îl urăsc pe Bob și asta e îngrozitor pentru că el este singurul care a
încercat să mă ajute, în timp ce nimeni nu a făcut vreodată ceva care să mă
ajute...Nimeni.
14. Terapeutul: Este ca și cum tot răul care vi s-a făcut mai devreme a fost atât de
mare încât acum nimeni nu mai poate face ceva bun.
15. Pacienta (mai puțin supărată): Cred că sunt cu adevărat distrusă.
16. Terapeutul (încet): ...Pentru totdeauna...
17. Pacienta: Nu cred că voi fi vreodată normală.
18. Terapeutul: ...Sau că veți fi capabilă să aveți stilul de viață al celorlalți.
19. Pacienta: M-am străduit mult...
20. Terapeutul: Nu e vorba că nu ați încercat.
21. Pacienta (tristă): Am fost atât de bună în acest week-end, am fost la absolvirea
cumnatei mele și mi s-a părut totul atât de trist...am suportat mult mai mult decât
Jane și nu am primit nici măcar o minimă atenție față de cât primește ea...Nimeni
nu m-a observat.
22. Terapeutul: Nimeni nu vede suferința în care vă aflați.
23. Pacienta: Întotdeauna mi s-a spus că nu am de ce să mă plâng...Unchiul și mătușa
mea mi-au spus: Asta trebuie să faci. Nimeni nu mi-a spus că este mândru de
mine. Toată viața mea am avut grijă de oameni.
24. Terapeutul: Și acum vă întrebați: Mie când îmi vine rândul?
25. Pacienta: Nu am avut niciodată grijă de...Nimeni nu a avut vreodată grijă de
mine...De-asta sunt atât de supărată pe Bob...Îmi vine să-l omor! Nu știu ce să fac.

8
26. Terapeutul: Vă aflați într-o încurcătură...sunteți atât de furioasă pe el încât vă
doriți să-i faceți rău; însă, sunteți înspăimântată că dacă veți merge prea departe,
ați putea să îl pierdeți.
27. Pacienta: Mă simt sfâșiată pe dinăuntru...sunt într-o încurcătură...nimeni nu mi-a
dat vreodată ceva...Bob spune că este alături de mine dar nu este.
28. Terapeutul: Este apăsător... nu vă doriți asta și totuși, simțiți că nu vă puteți opri.
29. Pacienta (cu o oarecare ușurare, în același timp supărată și tristă): Este atât de
dificil să te simți neajutorat.
30. Terapeutul: Simțiți că nu mai puteți să faceți ceva pe cont propriu. Vă doriți ca
cineva să facă ceva care să vă oprească.
31. Pacienta: Da, simt că nu pot să o fac de una singură.
32. Terapeutul: ...Și vreți să fiți absolut sigură că am înțeles cât de disperată și
înspăimântată sunteți...
33. Pacienta: Da, da, sunt înspăimântată la gândul că îmi voi pierde controlul.
34. Terapeutul: Chiar acum vă simțiți disperată și lipsită de control din cauza furiei,
resentimentului și urii față de Bob...este și mai greu pentru că simțiți că
sentimentele dumneavoastră sunt îndreptățite. Însă, amândouă știm că, atunci
când vă supărați și vă dezlănțuiți împotriva lui sfârșiți prin a vă speria foarte tare
pentru că nu vă doriți să îl înnebuniți pe acest bărbat pe care îl iubiți și de care vă
pasă.
35. Pacienta (cu o voce gravă): Nu vreau să îl pierd. Știu că mă înfurii foarte tare. Nu
e vorba doar despre Bob.
36. Terapeutul: Însă, atunci când vă înfuriați, este dificil să le spuneți oamenilor ce
simțiți, în afară poate de Bob care preia toată această ură ce a fost de fapt
destinată altor oameni.
37. Pacienta: Poate că nu m-am simțit niciodată suficient de încrezătoare pentru a o
putea exprima...Nu m-am simțit deloc în siguranță în familia mea...Știți, de fapt,
nu vreau ca Bob să plece.
38. Terapeutul: Atunci ați fi iarăși complet singură.
39. Pacienta (foarte tristă): Întotdeauna am fost singură...Mi-ar plăcea să îi cer scuze
lui Bob pentru ceea ce îi fac, însă dacă îi voi spune cât de rău îmi pare, îl voi urî și

9
 mai mult pentru că eu sunt cea care se presupune că trebuie să obțină sprijin, nu să
îl ofere...Uneori, singurul lucru la care mă pot gândi este cât de furioasă sunt.
40. Terapeutul: Nu vreți să-l răniți cu adevărat însă uneori nu știți ce să faceți cu toată
furia pe care ați înmagazinat-o.
41. Pacienta: De fapt, unchiul și mătușa mea mi-au spus că nu ar trebui să fiu furioasă
și că ar fi bine să fiu drăguță cu oamenii.
42. Terapeutul: Pentru că sunteți rea atunci când sunteți furioasă.
43. Pacienta: M-am străduit foarte mult să fiu bună cu oamenii, inclusiv cu unchiul și
mătușa mea însă când când îmi vor oferi ei sprijinul de care am nevoie?
44. Terapeutul: Ați fost mereu în postura de a le oferi altora tipul de sprijin pe care vi
l-ați fi dorit cu atâta disperare pentru dumneavoastră.
45. Pacienta: Da, întotdeauna am făcut asta. Întotdeauna am urmat această cale și ce
am avut eu de câștigat?
46. Terapeutul: V-ați săturat să fiți alături de ceilalți și să pe dumneavoastră să nu vă
sprijine nimeni.
47. Pacienta: Pur și simplu nu este corect.
48. Terapeutul: Într-adevăr, nu este corect, nu-i așa?
49. Pacienta (cu lacrimi de furie în ochi): Nu, e foarte nasol. Uneori e ca și cum aș fi
într-o gaură neagră. Mă înfurii atât de tare încât nu știu ce să mai fac.
50. Terapeutul: Încă sunteți furioasă pe mama dumnevoastră…Ea nu a reușit să se
îngrijească și v-a lăsat singură să vă purtați de grijă.
51. Pacienta: Mă înfurii atât de tare și nu pot să las pe nimeni să se apropie de mine
deoarece protecția mea ar putea cădea și aș simți toată durerera…au fost niște
părinți oribili. Dacă mă las copleșită de furie atunci nu mai simt așa intens
suferința…dacă rămân furioasă, mă simt în siguranță.
52. Terapeutul: Prin urmare, nu sunteți doar furioasă pe mama și pe tatăl
dumneavoastră, vă simțiți de asemenea rănită.
53. Pacienta: Cum ați descrie altfel sentimentul de a fi tot timpul părăsit?
54. Terapeutul: Nu știu dacă există cuvinte pentru a descrie cât de groaznic este să fii
în postura de a fi tot timpul dezamăgit.

10
 55. Pacienta (plânge acum): Mă doare atât de tare că nu au fost alături de mine…pur
și simplu mă doare foarte tare…Nu am știut niciodată ce să fac cu această
suferință.
Pacienta este o femeie care, în momentele în care simte că celor din jur nu le pasă
de ea, în momentele în care se simte singură, deprimată, rănită, copleșită, persecutată,
neajutorată devine atât de furioasă încât este incapabilă să își controleze tendința de a
acționa distructiv. În astfel de momente, își pierde capacitatea de a-și asuma
responsabilitatea pentru acțiunile sale și se comportă într-o manieră pe care o regretă mai
târziu. Întrucât nu se poate conține trebuie să găsească în exterior modalități pentru a se
limita.
Nemulțumirea pacientei este aceea că nimeni nu a înțeles cu adevărat cât de plină
de resentimente a devenit, cât de singură s-a simțit apoi în angoasa și furia sa și cât de
lipsită de control a devenit. Terapeutul alege să vorbească despre disperarea pacientei și
despre strigătul său de ajutor; terapeutul încearcă să îi transmită faptul că este alături de
ea.
Mai târziu, terapeutul preia dilema cu care pacienta se luptă în ceea ce privește
impulsul său de a-și manifesta controlul în relația cu Bob. La paragraful 26: “Sunteți într-
o încurcătură: “Sunteți atât de supărată pe el încât vreți să îl răniți; însă sunteți
înspăimântată că dacă veți merge prea departe ați putea să îl pierdeți”. Mai întâi,
terapeutul rezonează cu furia pacientei și cu nevoia sa de a-l răni pe Bob; apoi, deși
empatizează cu sentimentele pacientei (în acest exemplu cu teroarea sa), sugerează
indirect că, dacă pacienta merge prea departe, atunci s-ar putea întâmpla ca ea să își
piardă soțul.
În cea de-a doua parte a intervenției, terapeutul încearcă să testeze realitatea
pacientei. Mai mult decât atât, afirmă într-o manieră directă: „Dacă mergeți prea departe
ați putea sfârși prin a-l pierde”. Terapeutul spune: „Sunteți înspăimântată că, dacă mai
continuați așa, ați putea să îl pierdeți”. Aici, terapeutul scoate în evidență cunoașterea
adevărului (în termenii consecințelor pe care le au comportamentele sale impulsive)
pentru pacientă, care în fața acestei conștientizări este „înspăimântată”. Cu alte cuvinte,
terapeutul încearcă să o liniștească pe pacientă pentru ca ea să își asume responsabilitatea
pentru acțiunile sale.

11
 Terapeutul subliniază încurcătura în care se află pacienta care îi cauzează multe
frământări și angoase. La paragraful 28: „Este chinuitor. Nu vă doriți să faceți asta; însă
într-un fel, simțiți că nu vă puteți abține”. Cu scopul de a o încuraja pe pacientă să își
asume responsabilitatea pentru acțiunile sale, mai întâi îi arată că ea nu își dorește să dea
curs acestor lucruri, apoi rezonează cu sentimentele pacientei de neputință față de cât de
nefericită și furioasă se simte. Terapeutul îi arată că ea nu se percepe ca având capacitatea
de a se autocontrola; numind fără să judece trăirea de neputință în fața furiei sale speră să
îi faciliteze accesul către asumarea responsabilității pentru acțiunile sale.
La paragraful 34 terapeutul face o interpretare conținătoare: “Chiar acum vă
simțiți complet disperată și lipsită de control din cauza furiei, urii și resentimentelor față
de Bob. Este și mai greu întrucât vă simțiți îndreptățită să aveți toate aceste sentimente
însă amândouă știm că, atunci când vă înfuriați și îl atacați sfârșiți prin a vă speria foarte
tare deorece de fapt nu vreți să îl îndepărtați pe acest bărbat care vă iubește și căruia îi
pasă de dumneavoastră”.
Terapeutul oglindește sentimentele pacientei de disperare absolută și ură
împotriva lui Bob, sentimente pe care se simte îndreptățită să le aibă; apoi, terapeutul îi
reamintește pacientei ceea ce ea știe cu adevărat: atunci când ea are un comportament
șocant, revoltător există riscul ca el să plece.
În cea de-a doua parte a afirmațiilor conținătoare, terapeutul sugerează că
pacienta, atunci când se supără pe Bob și îl atacă știe că va sfârși prin a se speria foarte
tare deoarce ea nu își dorește de fapt să îl îndepărteze. Este important să arătăm că
terapeutul o încurajează pe pacientă să își asume responsabilitatea nu numai față de
posibilitatea că l-ar putea pierde pe Bob, ci și față de faptul că ea ar putea contribui la
îndepărtarea sa.
Terapeutul îi arată că ea cunoaște la un anumit nivel realitatea situației și că își dă
seama cât de îngrozitor se simte (speriată de moarte) atunci când se comportă
iresponsabil în relația cu Bob deoarece înțelege consecințele comportamentului ei.
Terapeutul încearcă să îi atragă atenția reamintindu-i nu doar ceea ce crede ea că
este real ci și cât de teribil se simte în fața acestei conștientizări. Prin intermediul
interpretării conținătoare, terapeutul o încurajează pe pacientă să recunoască faptul că

12
sediul controlului este unul interior și ea este responsabilă pentru acțiunile ei chiar dacă,
uneori, alege să nu-i pese.
Pacienta, serioasă, își amintește că există o legătură între felul în care se comportă
cu Bob și modul în care el reacționează. Pacientei îi este reamintit mecanismul cauză-
efect și faptul că există consecințe ale acțiunii cuiva. Pacienta, meditativă în urma
conținerii terapeutului spune că ea nu vrea să își piardă soțul. Ea observă că furia sa poate
avea mai multă legătură cu trecutul său decât cu prezentul ei. – “Este ca și cum ar fi mai
mult decât doar despre Bob”. (paragraful 35).
Acum, terapeutul simte că pacienta este mult mai deschisă în privința
conștientizării responsabilității acțiunilor sale și este capabilă să păstreze în minte
simultan atât testarea realității cât și ceea ce simte. Prin urmare, terapeutul alege să îi
ofere pacientei o interpretare conținătoare: „Într-un fel, deși știți că Bob nu este tatăl
dumneavoastră, în anumite momente precum acesta este greu să vă dați seama că nu este
tatăl dumneavoastră și nu merită să fie tratat așa cum o faceți dumneavoastră”. Terapeutul
verbalizează perceperea greșită a prezentului de către pacientă în termenii trecutului său
nerezolvat. „Când sunteți atât de furiosă este greu să diferențiați între oameni. Este
posibil ca Bob să preia o parte a urii care a fost destinată altor persoane” (paragraful 36).
Pacienta recunoaște toate acestea conștientizându-și tristețea, sigurătatea și frica.
Pacienta împreună cu terapeutul încep să conștientizeze cât de înspăimântată și
neputincioasă se simte uneori.
Terapeutul subliniază încă o dată că pacienta are o stare confuză; este într-o
dilemă: „De fapt, nu vreți să îl răniți, însă, uneori, nu știți ce să faceți cu furia pe care o
resimțiți tot timpul”. Terapeutul o încurajează pe pacientă să își asume acea parte
sănătoasă a ei care știe consecințele comportamentelor sale, și ulterior, îi reflectează
sentimentul că ar fi neputincioasă, că ar fi o victimă neajutorată a reacțiilor sale violente.
La paragraful 41, pacienta afirmă că a conștientizat dificultatea în care o puneau
unchiul și mătușa sa atunci când îi spuneau că nu ar trebui să fie furioasă, că oamenii
cumsecade nu se enervează (când, de fapt, pacienta era adesea foarte furioasă). Copil
fiind, pacienta s-a aflat într-o dilemă constantă care îi provoca multe angoase și
frământări și care o făceau să se simtă groaznic; ea nu a avut parte de o atitudine
conținătoare însă ei se așteptau ca ea să o aibă dovedind că este o fetiță bună.

13
 La paragraful 44, terapeutul alege să vorbească despre sentimentele pacientei
atunci când se afla în poziția de a le oferi celorlalți sprijinul pe care și-l dorea cu
disperare pentru ea însăși. Terapeutul respectă și este empatic față de resentimentele,
furia pacientei pe nedreptățile pe care le-a îndurat.
În general, terapeutul validează fără a provoca sentimentele violente ale pacientei;
mesajul terapeutului pentru pacientă este acela că furia sa față de trecut este legitimă.
Acum a devenit clar că furia și violența sunt resimțite în relație cu ceea ce a fost în trecut
(atunci când ea era copil) și nu atât de mult în legătură cu situația actuală (de femeie
matură).
La paragraful 51 pacienta are un insight și își dă seama că se înfurie ca să se
protejeze împotriva suferinței. Furia servește ca apărare împotriva tristeții subiacente. La
pargaraful 52 terapeutul reia ideea: „Nu sunteți doar supărată pe mama și tata, sunteți de
asemenea rănită și apoi reîntărește aceste cuvinte în paragraful 54 – „nu știu dacă există
cuvinte pentru a descrie cum este să suferi atât de tare tot timpul”.
La paragraful 55, pacienta, vădit angoasată, conștientizează suferința adâncă pe
care a îndurat-o toată viața deoarece părinții ei nu au sprijinit-o. Ea acceptă că nu a știut
ce să facă cu această suferință, cum să o conțină și cât de mult a durut-o. În fine, pacienta
se poate conecta la durerea sa sufletească, la suferința și tristețea împotriva cărora s-a
apărat întreaga sa viață – rămânând supărată și încercând să scape de ea printr-un acting-
out.
Până la urmă, pacienta este capabilă să își înfrunte angoasa din trecut; ea reușește
să își accepte durerea.
Această vinietă reprezintă o exemplificare reușită a unei situații în care o pacientă
întâmpină dificultăți în a-și asuma acțiunile sale. Terapeutul o sprijină oferindu-i
conținerea exterioară pe care pacienta în momentele sale de furie nu o poate pune în
funcțiune pentru ea însăși. Pacienta își redobândește capacitatea de a-și asuma
responsabilitatea pentru acțiunile ei și de a recunoaște că sediul controlului este unul
intern. De asemenea, ea recuperează capacitatea de a resimți conflictul intern fără să se
simtă obligată să acționeze impulsiv într-o manieră distructivă.

14