386 D.W.

Winnicott

barea accentului, cum să vadă că apare o nevoie de acel tip de- Capitolul XXIV
spre care am spus că trebuie întâmpinată (cel puţin la modul
verbal) prin adaptare activă, timp în care analistul păstrează
mereu în minte conceptul de identificare primară. Preocuparea maternă primitivă
[1956]

A ceastă contribuţie a fost stimulată de discuţia publi-

cată în Psychoanalytic Study of the Child (Studiu psih-
analitic al copilului), volumul IX, sub titlul: „Proble-
me ale nevrozei infantile“. Variatele contribuţii ale d-rei Freud
la această discuţie îmbogăţesc la o importantă afirmaţie din
teoria psihanalitică a zilelor noastre,prin felul în care aceasta
tratează stadiile foarte timpurii ale vieţii bebelușului și ale fun-
damentării personalităţii.
Doresc să dezvolt tema relaţiei foarte timpurii dintre mamă
și bebeluș, o temă care are o maximă importanţă la început, și
care doar gradat ajunge să ocupe un loc secund faţă de aceea
a bebelușului ca o fiinţă independentă.
Este nevoie să susţin pentru început ceea ce Anna Freud
prezintă sub titlul „Current Misconception“ („Actualele con-
cepţii greșite“). „Dezamăgirile și frustrările sunt nelipsite din
relaţia mamă-copil… A învinovăţi defectele mamei în faza ora-
lă pentru nevroza infantilă nu reprezintă decât o generalizare
facilă și înșelătoare. Analiza trebuie să exploreze mai departe
și mai profund în căutarea sa asupra originii nevrozei“. În
aceste cuvinte, d-ra Freud exprimă o viziune general accepta-
tă de psihanaliști.
În pofida acestui fapt, noi am putea câștiga multe studiind
poziţia mamei. Așa cum poate exista un mediu care nu este
îndeajuns de bun și care distorsionează dezvoltarea bebelușu-
lui, tot așa poate exista un mediu îndeajuns de bun, unul care
îi permite bebelușului să atingă, în fiecare stadiu, satisfacţiile,
anxietăţile și conflictele inerente corespunzătoare.
Anna Freud ne-a reamintit că am putea să ne gândim la
funcţionarea modelului pregenital în termenii a doi oameni
uniţi în a obţine ceea ce, de dragul sinteticului, poate fi numit
388 D.W. Winnicott
„echilibru homeostatic“ (Mahler, 1954). La același termen se
face referire sub denumirea de „relaţie simbiotică“. Se afirmă
adesea că mama bebelușului este condiţionată biologic în sluj-
ba ei orientată în mod special spre nevoile copilului. Într-un
limbaj mult mai obișnuit poate fi observată o identificare – atât
conștientă cât și, de asemenea, profund inconștientă – pe care
mama o face cu copilul său.
Mă gândesc că aceste variate concepte au nevoie de o pu-
nere împreună, iar studiul mamei trebuie salvat de la purul
biologic. Termenul de simbioză nu ne duce mai departe decât
la a compara relaţia mamei cu bebelușul cu celelalte exemple
din viaţa plantelor și animalelor, de interdependenţă fizică.
Termenul „echilibru homeostatic“ omite la rândul său unele
dintre punctele delicate care ne apar înaintea ochilor dacă pri-
vim această relaţie cu grija pe care ea o merită.
Suntem preocupaţi de diferenţele psihologice foarte impor-
tante între, pe de o parte, identificarea mamei cu bebelușul și,
pe de altă parte, dependenţa bebelușului faţă de mamă; aceas-
ta din urmă nu implică identificarea, identificarea fiind o sta-
re de fapt complexă inaplicabilă stadiilor copilăriei timpurii.
Anna Freud arată că am depășit de mult acel stadiu jenant
în teoria psihanalitică în care puneam problema ca și cum via-
ţa ar fi început pentru bebeluș o dată cu experienţa pulsiona-
lă orală. Suntem acum angajaţi în studiul dezvoltării timpurii
și a sinelui timpuriu care, dacă dezvoltarea a avansat suficient
de departe, poate fi întărită în loc de a fi întreruptă de expe-
rienţele se-ului.
Anna Freud spune, dezvoltând tema termenului „anacli-
tic“ definit de Freud: „Relaţia cu mama, deși este prima rela-
ţie cu o altă fiinţă umană, nu reprezintă prima relaţie a bebe-
lușului cu mediul. Ea este precedată de o fază mai timpurie în
care nu lumea de obiecte, ci nevoile corporale și satisfacerea
sau frustrarea acestora joacă un rol decisiv.“
De fapt, simt că introducerea aici a cuvântului „nevoie“ în
loc de „dorinţă“ a fost foarte importantă în teoria noastră, dar
aș fi dorit ca d-ra Freud să nu fi folosit cuvintele „satisfacţie“
și „frustrare“ aici; o nevoie este întâmpinată sau nu, iar efectul
nu este același ca al satisfacerii și frustrării impulsului se-ului.
Aș putea introduce o referire la ceea ce Greenacre (1954)
numea drept tipul „legănător“ de plăceri ritmice. Iată un
exemplu de nevoie care este sau nu este întâmpinată, dar ar
fi o distorsionare să spun că bebelușul care nu este legănat, re-
OPERE 1: De la pediatrie la psihanaliză 389
acţionează ca faţă de o frustrare. Cu siguranţă, aici nu este atât
de multă furie pe cât este vorba de un fel de distorsionare a
dezvoltării într-o fază foarte timpurie.
Acestea fiind spuse, un studiu mai aprofundat al funcţii-
lor mamei în cea mai timpurie fază îmi pare a fi mai mult de-
cât necesar și aș dori să pun împreună diferitele idei spre a
avansa o temă spre discuţie.
Preocuparea maternă
Teza mea este aceea că în faza cea mai timpurie avem de-a
face cu o stare foarte specială a mamei, o condiţie psihologică
care necesită un nume, cum ar fi preocuparea maternă primară.
Sugerez că nu s-a plătit încă tribut suficient în literatura de
specialitate, și poate nicăieri, acelei condiţii psihiatrice foarte
speciale a mamei, despre care aș putea spune următoarele lu-
cruri:
Se dezvoltă gradat și devine o stare de înaltă sensibilitate în
timpul și mai ales spre sfârșitul sarcinii.
Durează câteva săptămâni după nașterea copilului.
Mamele nu și-o reamintesc cu ușurinţă o dată ce s-au recuperat
din aceasta.
Voi merge mai departe și voi spune că amintirea pe care o au ma-
mele despre această stare tinde să fie refulată.
Această stare organizată (care ar fi o boală dacă nu ar fi în
contextul sarcinii) ar putea fi comparată cu o stare de retrage-
re, sau cu o stare disociată, sau cu o fugă, sau chiar cu o tul-
burare la un nivel mai profund, cum ar fi un episod schizoid
în care anumite aspecte ale personalităţii preiau controlul, tem-
porar. Aș dori să găsesc un nume potrivit pentru această sta-
re, și să-l avansez ca pe ceva ce ar trebui să fie luat în conside-
rare în toate referirile ce se fac la faza cea mai timpurie a vie-
ţii bebelușului. Nu cred că funcţionarea mamei la începutul
foarte timpuriu al vieţii bebelușului poate fi înţeleasă fără a
vedea faptul că ea este capabilă să atingă această stare de înal-
tă sensibilitate, aproape o boală și să se recupereze din ea. (Am
introdus cuvântul boală, deoarece o femeie trebuie să fie să-
nătoasă atât pentru a dezvolta această stare, cât și pentru a se
recupera din ea pe măsură ce bebelușul o eliberează, iar dacă
390 D.W. Winnicott
copilul ar muri, atunci starea de moment a mamei ar arăta ca
o boală. Mama își asumă acest risc.)
Acest fapt a fost inclus implicit în termenul „devotat“, în
cuvintele „mama devotată obișnuită“ (Winnicott, 1949). Exis-
tă cu siguranţă multe femei care sunt mame bune în orice alt
fel și care sunt capabile de o viaţă bogată și fructuoasă, dar
care nu sunt capabile să atingă această „boală normală“ care
să le permită să se adapteze în mod sensibil și delicat la ne-
voile de la bun început ale bebelușului; sau o au cu un copil,
iar cu celălalt nu. Astfel de femei nu sunt capabile să devină
preocupate de propriul lor copil până la excluderea altor in-
terese, în felul care este normal și temporar. Se poate presupu-
ne că există aici „o fugă în sănătate“ la unele dintre aceste per-
soane. Unele dintre ele au probabil mari griji alternative pe
care nu le abandonează cu adevărat sau care nu sunt capabi-
le să tolereze acest abandon decât după ce au avut primii lor
bebeluși. Atunci când o femeie suferă de o puternică identifi-
care masculină ea va aprecia această parte a funcţiei materne
ca fiind cea mai dificilă, iar invidia de penis refulată va lăsa
doar un mic spaţiu pentru preocuparea maternă primitivă.
În practică, rezultatul este că astfel de femei, dând naștere
unui copil, dar pierzând startul la stadiul cel mai timpuriu,
sunt confruntate cu sarcina de a recupera ceea ce au pierdut.
Ele au o lungă perioadă în care trebuie să se adapteze îndea-
proape la nevoile copilului lor în creștere, și nu este sigur că
vor reuși să repare distorsiunea timpurie. În loc de a lua drept
sigur efectul bun al unei preocupări timpurii și temporare, ele
sunt prinse în nevoia de terapie a copilului, adică într-o lun-
gă perioadă de adaptare la nevoie, sau de răsfăţare. Ele fac te-
rapie în loc să fie părinţi.
La același fenomen se referă Kanner (1943), Loretta Bender
(1947) și alţii care au încercat să descrie tipul de mamă care
este cea mai predispusă la a produce un „copil autist“ (Creak,
1951; Mahler, 1954).
Se poate face aici o comparaţie între sarcina mamei de a re-
media incapacitatea sa din trecut și încercarea societăţii (une-
ori de succes) de a aduce un copil deprivat dintr-o stare anti-
socială la o identificare socială. Această muncă din partea ma-
mei (sau a societăţii) se dovedește foarte dificilă deoarece nu
se petrece în mod natural. Sarcina pe care o au în mâini apar-
ţine, de drept, unui moment mai timpuriu, în acest caz perioa-
dei în care bebelușul de-abia începea să existe ca individ.
OPERE 1: De la pediatrie la psihanaliză 391
Dacă această teză a stării speciale a mamei normale și a re-
cuperării sale din această stare este acceptabilă, atunci putem
examina mai îndeaproape starea corespondentă a bebelușu-
lui.
Bebelușul are
O constituţie.
Tendinţe înnăscute de dezvoltare („zonă liberă de conflict în
eu“).
Motilitate și sensibilitate.
Pulsiuni, ele însele implicate în tendinţa de dezvoltare, cu
schimbarea dominaţiei zonei.
Mama care dezvoltă acea stare pe care am numit-o „preo-
cupare maternă primară“ furnizează un cadru în care consti-
tuţia bebelușului să înceapă să se facă văzută, în care tendin-
ţele de dezvoltare să înceapă să se desfășoare și în care bebe-
lușul să înceapă să experimenteze mișcările spontane și să de-
vină proprietarul senzaţiilor care sunt adecvate acestei faze
timpurii a vieţii. Nu este necesar să se facă referire aici la via-
ţa pulsională, deoarece cele discutate aici încep înaintea stabi-
lirii modelelor pulsionale.
Am încercat să descriu aceste lucruri în propriul meu lim-
baj, afirmând că dacă mama furnizează o adaptare îndeajuns
de bună la nevoi, propria linie de viaţă a bebelușului este foar-
te puţin perturbată de reacţii la ingerinţe. (În mod obișnuit,
reacţiile la ingerinţe sunt cele care contează, nu ingerinţele în
sine). Eșecurile materne produc faze de reacţie la ingerinţe și
aceste reacţii întrerup „continuitatea existenţei“ bebelușului.
Un exces al acestei reacţii nu produce frustrare, ci o ameninţa-
re cu anihilarea. Aceasta este, în viziunea mea, o anxietate pri-
mitivă foarte reală, fiind datată mult înaintea oricărei anxie-
tăţi care include cuvântul moarte în descrierea sa.
Cu alte cuvinte, baza pentru stabilirea eului este continui-
tatea mulţumitoare a existenţei, neîntreruptă de reacţii la in-
gerinţe. O continuitate mulţumitoare a existenţei este posibi-
lă doar dacă la început mama este în această stare care (suge-
rez eu) reprezintă un lucru foarte real pentru mama sănătoa-
să care se află aproape de sfârșitul sarcinii sale sau pe o pe-
rioadă de câteva săptămâni după nașterea bebelușului.
Doar dacă o mamă este sensibilizată în felul pe care îl de-
scriu, ea poate simţi în locul copilului și astfel poate întâmpi-
na nevoile bebelușului. Acestea sunt primele nevoi corporale,
392 D.W. Winnicott
și acestea devin treptat nevoi ale eului, în felul în care psiho-
logia emerge din elaborarea imaginativă a experienţei fizice.
Astfel ia fiinţă o relaţionare cu eul între mamă și bebeluș,
din care mama se recuperează, și din care bebelușul ar putea
în cele din urmă construi ideea unei persoane în mamă. Din
acest unghi, recunoașterea mamei drept o persoană apare în-
tr-un mod pozitiv, normal și nu din trăirea mamei ca pe un
simbol al frustrării. Eșecul mamei de a se adapta în faza cea
mai timpurie nu produce nimic altceva decât o anihilare a si-
nelui bebelușului.
Ceea ce mama face bine nu este în nici un fel cunoscut de
către bebeluș în acest stadiu. Acesta este un fapt în acord cu
teza mea. Eșecurile ei nu sunt resimţite ca eșecuri materne, ci
ele acţionează ca ameninţări la existenţa de sine personală.
În limbajul acestor consideraţii, construirea timpurie a eu-
lui este, în consecinţă, una tăcută. Prima organizare a eului pro-
vine din ameninţările cu anihilarea care nu conduc la anihila-
re și din care există, periodic, o recuperare. Din aceste experien-
ţe încrederea în recuperare începe să devină ceva care condu-
ce la un eu și la o capacitate a eului de-a face faţă frustrării.
Se va simţi, sper, că această teză contribuie la subiectul re-
cunoașterii mamei de către copil drept o mamă frustrantă.
Acest fapt va fi adevărat mai târziu dar nu și în acest stadiu
timpuriu. La început, mama care eșuează nu este resimţită ca
atare. O recunoaștere a dependenţei absolute de mamă și a ca-
pacităţii sale de preocupare maternă primară sau oricum s-ar
numi aceasta, este ceva ce aparţine de fapt extremei sofisticări
și unui stadiu care nu este întotdeauna atins de adulţi. Acest
eșec general al recunoașterii dependenţei absolute de la înce-
put contribuie la frica de FEMEIE care există la o mare parte
atât dintre bărbaţi, cât și dintre femei (Winnicott, 1950, 1957a).
Putem acum spune de ce gândim că mama bebelușului este
cea mai potrivită persoană pentru a îngriji acest bebeluș; ea este
cea care poate atinge această stare de preocupare maternă pri-
mară fără a fi bolnavă. Dar o mamă adoptivă sau orice femeie
care poate fi bolnavă în sensul preocupării materne primare
poate fi în poziţia de a se adapta îndeajuns de bine prin faptul
de a avea o anumită capacitate de identificare cu bebelușul.
În conformitate cu această teză, furnizarea unui mediu în-
deajuns de bun în aceste faze timpurii permite bebelușului să
înceapă să existe, să aibă experienţă, să construiască un eu per-
sonal, să-și exprime instinctele și să se întâlnească cu toate di-
OPERE 1: De la pediatrie la psihanaliză 393
ficultăţile inerente vieţii. Toate acestea sunt simţite ca reale de
către bebeluș care începe să fie capabil să aibă un sine care, în
cele din urmă, să fie capabil să-și sacrifice spontaneitatea, sau
chiar să moară.
Pe de altă parte, fără furnizarea iniţială a unui mediu în-
deajuns de bun, acest sine, care își poate permite să moară, nu
se dezvoltă niciodată. Sentimentul de real este absent, iar dacă
haosul nu este prea mare, sentimentul obţinut până la urmă
este acela de futilitate. Nu va putea ajunge la dificultăţile ine-
rente ale vieţii, ce să mai vorbim de satisfacţie. Dacă nu exis-
tă haos deloc, apare un sine fals care ascunde sinele adevărat,
care se supune cerinţelor, care reacţionează la stimuli, care sca-
pă el însuși de experienţele instinctuale avându-le, dar acesta
nu este decât un joc pentru a trage de timp.
Se va observa că, după aceste teze, este mai probabil ca fac-
torii constituţionali să se arate în situaţia normală, acolo unde
mediul în prima fază a fost adaptativ. În opoziţie, acolo unde
a existat un eșec în această fază timpurie bebelușul este prins
în mecanisme de apărare primitive (sine fals etc.) care sunt le-
gate de ameninţarea cu anihilarea, iar elementele constituţio-
nale tind să devină surclasate (mai puţin în cazul în care se
manifestă fizic).
Vom lăsa aici nedezvoltată tema introiectării de către be-
beluș a modelelor de boală ale mamei, deși acest subiect este
de mare importanţă în aprecierea factorilor de mediu în ur-
mătoarele stadii, ce urmează primului stadiu de dependenţă
absolută.
Reconstruind dezvoltarea timpurie a unui bebeluș, nu este
deloc cazul să vorbim despre pulsiuni, decât pe baza dezvol-
tării eului.
Aici este o răscruce:
Maturitatea eului – experienţele pulsionale întărind eul.
Imaturitatea eului – experienţele pulsionale perturbând eul.
Eul, aici, înseamnă o însumare a experienţelor. Sinele indi-
vidului debutează ca o însumare a experienţelor de odihnă,
motilitate spontană și senzaţie, întoarcere de la activitate la
odihnă și dobândire gradată a unei capacităţi de a aștepta re-
cuperarea din anihilări; anihilări care rezultă din reacţii la in-
gerinţele mediului. Pentru acest motiv, individul are nevoie
să debuteze în cadrul unui mediu specializat la care m-am re-
ferit sub titulatura: Preocupare Maternă Primară.