RELAȚIA DINTRE STRUCTURA ȘI FUNCȚIA STĂRILOR EULUI: O REPREZENTARE SUB FORMĂ DE

DIAGRAMĂ

Mary Cox

REZUMAT

Acest articol oferă o legătură sub formă de diagramă între modelul structural al stărilor eului și modelul
funcțional. Aceasta poate avea avantaje atât pentru clinicieni, cât și pentru utilizatorii generali ai analizei
tranzacționale.
_______________________

De-a lungul celor 30 de ani și mai mult de când Eric Berne a descris pentru prima oară modelul structural
al stărilor eului, teoria a fost revizitată de mai multe ori, ceea ce a dus la schimbări mai mari sau mai mici
(Erskine, 1991; Friedlander, 1988; Gobes, 1990; Kahler, 1975; Porter, 1975; Schiffetal, 1975; Steiner,
1974). Au existat, de asemenea, și câteva comparații originale ale modelelor (Drego, 1993; Hohmuth &
Gormly,1982; Joines, 1976, Novey, Porter-Steele, Gobes, & Massey, 1993; Trautmann & Erskine, 1981).
Modelul și teoria stărilor eului folosite în acest articol se bazează pe lucrările originale ale lui Berne și pe
conceptul de Adult integrat (Berne, 1961). Această poziție teoretică a fost descrisă de Gobes (citat în
Novey et al., 1993):
”Dacă presupunem că starea de Copil a eului e o colecție de stări fixate ale eului și că starea de Părinte a
eului e o colecție de stări ale eului ale altor oameni, care au fost introiectate, atunci starea de Adult, partea
din aici-și-acum, reprezintă restul personalității (Berne, 1961, p.76). Starea de Adult a eului este acea parte
a personalității care are continuitate, e sediul memoriei, e capabilă de contact cu mediul înconjurător și
este adecvată vârstei din punct de vedere al dezvoltării și experienței. În acest cadru, scopul terapiei este,
după decontaminare, clarificarea și integrarea stării de Copil a eului, precum și destructurarea și
asimilarea (prin păstrarea numai a acelor părți pe care le alegem) a stării de Părinte a eului în starea de
Adult care se află în desfășurare (p.131).”

Fundamentul Teoretic
Stările structurale ale eului: Berne a creat un singur model al stărilor eului pentru a realiza analiza
tranzacțională propriu-zisă și analiza jocurilor, și acesta este modelul structural, care e o reprezentare a
structurii intrapsihice (Figura 1).

Exteropsihic P Părinte

Neopsihic A Adult

Arheopsihic C Copil

Figura 1
Modelul Structural al Stărilor Eului (Berne, 1961)
În scrierile sale, Berne însuși (1961, pp. 30-32; 1963, pp. 131-137; 1964, p. 25; 1966, pp. 222-223, 364;
1972, pp. 12-13) a făcut diferite schimbări ale modului în care a descris stările eului, structura lor și felul în
care se manifestă. Totuși, câteva puncte-cheie au rămas consistente. Acestea sunt:
1. Stările Parentale sunt reprezentări ale unor oameni reali.
2. Starea de Adult este folosită în relaționarea obiectivă cu realitatea de aici-și-acum.
3. Stările de Copil sunt relicve ale unor experiențe timpurii (de regulă din copilărie), cu alte
cuvinte sinele anterior al persoanei.
4. Stările eului ”apar” sau ”ies la iveală” sau sunt ”prezentate”.
5. Diagnoza stărilor eului se bazează pe o combinație de observații comportamentale și sociale
efectuate de terapeut, împreună cu datele istorice și subiective de la client.
În analizarea tranzacțiilor se pune întrebarea cine vorbește de fapt cu cine într-un anumit moment dat. Se
află terapeutul și clientul în tranzacții bazate pe realitate (Adult structural către Adult structural)? Dacă nu,
care părți, dintre celelalte două stări ale eului fiecăruia, au fost energizate?

Modelul funcțional al stărilor eului: Modelul descriptiv sau funcțional este un model pentru clasificarea
fenomenelor observabile în câmpul interpersonal, în așa fel încât se poate răspunde la întrebarea
menționată anterior; cu alte cuvinte, permite identificarea cărei părți a structurii se află în funcțiune (Berne,
1972, p.13)
Atunci când Berne (1972) a descris inițial Părintele ca fiind sau hrănitor sau controlator, iar Copilul ca fiind
sau adaptat sau natural sau rebel, el s-a referit în mod explicit la exteropsihic (Părintele) și arheopsihic
(Copilul) (p. 13). Modelul cu cele cinci categorii dezvoltat ulterior (Figura 2) și care a devenit atât de
popular în analiza tranzacțională, a fost despărțit, de atunci, de modelul structural; sau au fost
interschimbat în mod confuz cu acesta.

NP
CP

AC

NC

Figura 2
Modelul Descriptiv (Funcțional)

Referirea la Părintele Hrănitor (NP) a ajuns să fie folosită pentru a desemna comportamentul hrănitor de
orice fel, fie că este o îngrijire rațională sau Salvare. Cu toate astea, comportamentele raționale de
îngrijire, bazate pe realitate, aparțin domeniului Adultului structural, în timp ce Salvarea aparține fie
Părintelui fie Copilului.
Termenii ‘adaptat’ și ‘natural’ aplicați Copilului se refereau inițial la modul în care apare starea arhaică de
Copil. O persoană care se adaptează în mod adecvat solicitărilor curente ale realității sau exprimă emoții
autentice ca răspuns adecvat la evenimentele din aici-și-acum, nu se comportă din starea arhaică de
Copil, ci din Adult.
O persoană poate manifesta comportamente hrănitoare si controlatoare fără a fi în starea de Părinte. De
asemenea, o persoană poate manifesta o gamă de adaptări și auto-exprimări spontane fără a fi regresat!
Fiecare dintre cele cinci categorii comportamentale poate fi manifestată din fiecare dintre cele trei stări
structurale.
Livrarea unui model coerent al stărilor eului a fost una dintre contribuțiile creative majore ale lui teoriei
analizei tranzacționale a lui Berne la înțelegerea comunicării umane. Analiza structurală ne permite să
înțelegem procesele intrapsihice. Formularea de către Berne atât a analizei tranzacționale propriu-zise, cât
și a analizei jocurilor, depind de identificarea stărilor structurale ale eului, care se realizează prin
observarea atentă în câmpul interpersonal, utilizând modelul funcțional.

Câteva Ipoteze Noi

Se propun următoarele ipoteze pentru a distinge logic și consistent între comportamentele care sunt
manifestarea Adultului structural și cele care sunt manifestarea Părintelui sau a Copilului structural.
1. Scopul stării structurale de Adult este de reglare a sinelui, de protecție și sprijin al sinelui și
de punere la dispoziție a mijloacelor prin care sinele poate fi exprimat și contactat. Alegerea
cărui comportament să fie exprimat și a căruia să fie reținut e bazată pe o evaluare a realității
prezente și resurselor, atât interne cât și externe, într-un mod obiectiv și adecvat dezvoltării.
2. Scopul stării/stărilor structurale de Părinte este să furnizeze o sursă de protecție și sprijin
sinelui, precum și un cadru de referință din care să se realizeze acestea, până când starea
de Adult e suficient de sigur formată astfel încât să preia această funcție.
3. Scopul stării/stărilor structurale de Copil este de a servi ca depozit pentru experiențele
neîncheiate, care sunt reținute sub forma stărilor eului fixate, adică experiențe ale sinelui
anterioare și încă neintegrate. Bollas (1993) le-a descris ca ”stări conservate ale sinelui care
au predominat în viața copilului atunci când el nu putea înțelege o experiență, chiar auto-
definită, din atmosfera familială. Păstrată nealterată din cauză că nu e înțeleasă suficient
pentru a fi elaborată simbolic sau reprimată, această experiență a sinelui e susținută ca
dispoziție recurentă, disponibilă pentru o înțelegere viitoare” (p. 19). Starea de Copil a eului
e, prin urmare, un depozit de potențială învățare. Cu alte cuvinte, este un material care,
odată încheiat și procesat, va alimenta și întări forța și capacitatea stării de Adult.
4. Dat fiind că fiecare dintre cele trei stări ale eului – Părinte, Adult, Copil – are propriul sens și
scop, fiecare dintre ele poate apărea în interacțiunile interpersonale în oricare dintre cele
cinci categorii ale modelului funcțional.

Conexiunea prin Diagramă între Structură și Funcție

Berne a definit stările eului ca ”sisteme coerente de gândire și simțire, direct legate de tipare de
comportament care le corespund” (Berne, 1972, p. 11). The Shorter Oxford English Dictionary (Onions,
1983) definește stuctura ca ”corp organizat... de părți interconectate” (p. 2156) și funcția ca ”modul special
de activitate propriu a ceva; modul de acțiune prin care își îndeplinește scopul” (p. 817). Manifestarea se
definește, la rândul său ca: ”a se revela ca existând sau fiind operațional” (p. 1272). Când aceste trei
concepte sunt înțelese în relație unul cu celălalt, ca în definiția lui Berne de mai sus, vedem că funcția unei
stări a eului este ”un mod de acțiune prin care își îndeplinește scopul, iar funcționarea acelei stări a eului
(manifestarea sa) ”arată existența sa și capacitatea de a opera”. Figura 3, folosind structura de gradul 1,
arată, prin intermediul diagramei, modul în care sunt legate cele două concepte: structură și funcție.
Scopul și întrebuințarea conexiunii prezentate în Figura 3 pot fi translatate într-o analiză structurală de
gradul 2, ca în Figura 4.
Berne (1966) a formulat sub formă de diagramă analiza de ordinul 2 și 3, pentru a furniza o analiză mai
detaliată. El a notat: ”Părintele are propria structură internă... având componente de Părinte, Adult și
Copil... Corespunzător, starea de Copil, la momentul când s-a fixat, avea deja componente de Părinte,
Adult și Copil” (p. 223).
În Figura 4, partea de Adult a structurii eului e reprezentată ca manifestându-se printr-o gamă de
comportamente funcționale: auto-îngrijire și îngrijirea altora (NP), auto-control și controlul altora (CP),
reglarea de sine și a mediului pe baza procesării informațiilor testate în realitate (A), auto-adaptarea,
bazată pe realitate, la alții și la mediu (AC) și exprimarea de sine spontană (NC). Alegerea cărui
comportament funcțional să fie folosit se bazează pe evaluarea obiectivă a realității prezente și a
resurselor, intern și extern.
Ambele stări, de Părinte și Copil, sunt prezentate ca având propriul Părinte, Adult, Copil. Astfel, spre
exemplu, fiecare are capacitatea de Adult de a alege dintre cele cinci categorii de comportament
prezentate în modelul funcțional. În cazul manifestării stării de Părinte, spre exemplu, alegerea unui
comportament de către tată în momentul în care fiul său face introiecția poate foarte bine să fie în linie cu
cu realitatea sa curentă (i.e. tatăl să fie în structura sa de Adult). Alegerea acelui comportament nu e
neapărat în linie cu realitatea curentă modernă a fiului său. În mod similar, fostul sine al Copilului de cinci
ani se poate să fi ales un comportament care era în linie cu realitatea de la momentul respectiv și care
reprezenta cea mai bună capacitate de dezvoltare a copilului de cinci ani de atunci.

Modelul Modelul
Structural Funcțional

”Părintele apare în mod normal într-

P unul din cele două moduri, hrănitor NP
sau critic.” CP
(Berne, 1963, p. 136)

A A

”Copilul apare într-una din cele două AC

C forme, adaptat sau natural.”
(Berne, 1963, p. 137) NC

INTRAPSIHIC INTERPERSONAL
Inferat Observabil/Comportamental

GRANIȚA
Intern/Extern

Figura 3
Relația sub formă de diagramă dintre Funcție și Structura Stărilor Eului
Analiza de Ordinul 1
Figura 5 folosește de asemenea analiza de ordinul 2 și prezintă un exemplu în care părintele, care se
manifesta și a fost introiectat, nu se afla în Adultul său, ci regresase într-o stare de Copil atunci când s-a
produs introiecția.
Tehnica de intervievare a Părintelui (McNeel, 1976) poate fi revelatoare în ceea ce privește descoperirea
că ceea ce clientul manifestă ca comportament parental, chiar dacă e o ”copie”a tatălui său, este de fapt
comportamentul copilului care a fost odată tatăl său. Mulți clienți sunt mișcați de conștientizarea faptului că
părintele lor era regresat. Ei simt compasiune conștientizând cât de vulnerabil era părintele lor și, desigur,
de cât de vulnerabili erau ei înșiși fiind crescuți de un părinte regresat.
 Tatăl introiectat
(Frank)

P
NP CP

Funcționează ca
P A sinele Copil al
tatălui la 4 ani A

C Tatăl la
4 ani AC

NC

Client: Jim

Figura 5
Analiza de Ordinul 2 a Stării de Părinte prezentând Energizarea Copilului în Introiectare
Exemplul ilustrativ din Figura 5: Imaginați-vă că diagnoza istorică și fenomenologică, precum și cea
comportamentală și socială, dezvăluie următoarea reconstrucție. Pe când Jim, clientul, avea cinci ani, a
împrumutat creionul preferat al tatălui său pentru a desena. Tatăl (Frank), descoperind asta, s-a neliniștit în
mod irațional și i-a smuls creionul, înspăimântându-l pe micul Jim prin intensitatea bruscă a reacției sale.
Tânărul Jim, șocat de această ieșire disproporționată față de eveniment, l-a introiectat pe tatăl care
devenise atât de dramatic anxios. Ieșirea tatălui nu a fost din starea de Adult, ci din cea de Copil. Când
Jim a luat creionul, Frank, din cine știe ce motiv, confruntându-se cu propria istorie, a reculat (Kupfer &
Haimowitz, 1971) în propria stare de Copil și a tranzacționat cu Jim de acolo. Iar Jim a introiectat exact
această manifestare a tatălui său.

Utilizarea Clinică a Diagramei

Atunci când există o fixare traumatică (Berne, 1961, p. 54), fie prin privare cronică subtilă în copilărie (”mai
mulți bănuți dintr-o matriță de proastă calitate”), fie printr-un eveniment traumatizant discret (”bănuți
deformați separați”), devine parte din procesul terapeutic ajutarea clientului să localizeze și să integreze
stările fixate care cauzează probleme. Uneori, pentru a face asta, e nevoie de analiza de ordinul 3. Indiciile
locației, chiar dacă e o stare a eului exclusă, se vor găsi în funcționarea clientului precum și prin
interpretarea altor factori interni și de mediu.

Exemplu de Caz
Informație de bază: La momentul în care a început terapia, Dna. E. a fost diagnosticată cu structură de
personalitate de tip borderline cu adaptare predominant isterică. După aproximativ doi ani de tratament, a
dobândit un control considerabil asupra energiilor stărilor eului și a demonstrat o funcționare îmbunătățită
a Adultului structural; cu alte cuvinte, a dobândit controlul social Adult. Aceasta i-a adus o ușurare
semnificativă a simptomelor. A folosit ultimele șase luni de terapie pentru a atinge un nivel suficient de
ridicat de vindecare transferențială și, datorită acestor realizări, se ”simțea mult mai bine” și a părăsit
terapia. Cu toate acestea, 18 luni mai târziu, și-a sunat terapeutul într-o stare serioasă de agitație. Trecea
printr-o criză domestică majoră care amenința traiul familiei sale. A sosit la cabinetul terapeutului într-o
stare de ”disperare”, ”desfăcându-se pe la cusături” (cuvintele clientei). Avea atacuri de panică și anxietate
severe, cu simptome fizice de greață, tremur și plâns prelungit. Figurile 6 și 7 prezintă structura și
funcționarea stărilor eului dnei. E. pe parcursul celei de-a doua sesiuni de tratament.

Explicație: În timpul primei sesiuni de tratament, Copilul de doi ani terifiat al dnei. E. fusese exclus. Ea a
prezentat în analiză sinele său de șapte ani – o vârstă la care își putea aminti conștient experiențele și
până la care deciziile de scenariu și adaptările erau deja ferm stabilite și simțite subiectiv ca reale (i.e.,
ego-sintonice). Decontaminarea și clarificarea stării de Copil de șapte de ani a avut ca rezultat un nivel
suficient de integrare, cu consecința creșterii energiei Adultului într-o formă stabilă. Atât terapeutul cât și
dna. E. au considerat că anii mai timpurii trebuie să fi fost nesatisfăcători, dar niciunul nu a bănuit existența
unei stări a eului de doi ani complet terifiată și destabilizată.

(În retrospectivă, aceasta putea fi pusă la baza diagnosticului de borderline). La momentul sosirii pentru
cea de-a doua sesiune de tratament, părea că mai mulți factori au precipitat reactivarea spontană și
”apariția” acestei stări a eului exclusă inițial.

Caracteristici: Dna. E. (plânge și se leagănă): ”Nu pot, nu pot, nu pot – nu pot să mai suport.” (Aceasta i-a
părut terapeutului a fi o combinație de agitație și reală tulburare.) Brusc, dna. E. își schimbă starea eului,
energizează Adultul și spune: ”Ce e cu mine? Ce mi se întâmplă?”. Apoi se întoarce dintr-o dată la plâns și
legănat: ”Te rog, te rog, fă-mă bine. Fă-mă bine. Urăsc sentimentul ăsta. Vreau să mor.” Terapeutul își
pune întrebarea ”În ce fel e dificultatea asta actuală un ecou al unei traume trecute? Ce s-a ”trezit”?”
Dna. E. se reîntoarce în Adult: ”De ce se întâmplă asta? Credeam că sunt vindecată.”
Istoricul anterior prezentării la a doua sesiune de tratament: Cu trei luni înainte de instalarea simptomelor,
fiica cea mică a dnei. E. ”aproape moare” de pneumonie. Dna. E spune că simte vină, precum și frică. La
câteva zile după acest eveniment, soțul ei are un accident ”aproape fatal”. Câteva săptămâni mai târziu,
după ce această traumă s-a domolit cumva, soțul ei a fost demis de la serviciu, aruncând finanțele familiei
în haos și ”ruină”. Acestui ultim eveniment îi atribuie dna. E tulburarea ei. E nevoie să i se reamintească de
către terapeut de efectele ”aproape morții” fiicei și soțului.

Scopul terapeutic: (1) Ameliorarea simptomelor prin aducerea panicii sub controlul Adultului. Aceasta se
face prin ”conținerea” (??? în engleză, ”holding”...) terapeutică, medicație și contracte de susținere din
partea terapeutului. Dna. E. decide să nu meargă la spital. (2) Rezolvarea problemei (efectuarea curei).
Procesul terapeutic (10 ședințe): Terapia a necesitat suport pentru dna. E. în timp ce și-a prelucrat terorile
profunde (și excluse anterior) care au răsărit în sinele său de la vârsta de doi ani. În acest sine Copil ea
avea credința că mama sa furioasă și nerăbdătoare chiar o va anihila. Potențiala moarte a fiicei și soțului a
scos la iveală frici adânci, provocând regresia și aducând la suprafață starea eului de Copil exclusă
anterior. Utilizarea diagramei de legătură între structură și funcție și a analizei de ordinul 3 au permis atât
un diagnostic corect din partea terapeutului cât și o explicație clară, rațională pentru dna. E. Aceasta în
sine a adus un proces de calmare și restabilizare a energiei Adultului structural. Ca urmare, a devenit
posibilă gestionarea exprimării sentimentelor de teroare și mâhnire îndelung reținute.

Rezultat: Dna. E. și-a recăpătat stabilitatea structurală și funcțională în două săptămâni (două ședințe).
Când terapeutul, folosind tehnici de calmare și ancorare în realitate, i-a explicat diagramele din figurile 6 și
7, ea a înțeles ce ”i s-a întâmplat”. Experiența terapeutică anterioară și învățarea au ajutat-o să folosească
analiza stărilor eului ușor și eficient. Starea i s-a ameliorat și n-a mai intrat în panică. De asemenea, a
încetat să se mai teamă că e nebună. A lucrat pentru a permite sinelui său de la doi ani, cu nevoile și frica
sa, să fie prezent; și a acceptat, îngrijit și integrat această parte a sa. S-a recuperat în mai puțin de trei luni
și s-a simțit întărită de întreaga experiență. Încă o dată, a ales să părăsească terapia în acest punct. După
mai bine de doi ani încă nu revenise pentru tratament și feedback-ul informal a confirmat că își gestiona în
mod satisfăcător problemele și viața, în circumstanțe dificile și solicitante.
Concluzie

Ceea ce noi, ca terapeuți și utilizatori ai analizei tranzacționale, avem la dispoziție în primul rând atunci
când căutăm informații pentru diagnostic și direcții de schimbare, este ceea ce vedem, auzim, gustăm,
atingem, mirosim. Clientul se prezintă în fața noastră și, prin analiza structurală și funcțională a stărilor
eului (împreună cu noțiuni intuitive dinăuntrul nostru), putem formula sensuri ale problemelor și
dificultăților. Dacă n-am folosi modelul funcțional astfel încât să diagnosticăm ce parte a structurii eului se
află în funcțiune - și, în particular, care nu funcționează eficient sau funcționează defensiv pentru a apăra
răni vechi – am rămâne doar cu speculații și interpretări despre nivelurile mai adânci ale tulburărilor
intrapsihice care cauzează perturbări ale vieții de zi cu zi. Însă atunci când modelul funcțional e folosit
împreună cu cel structural în felul care a fost descris aici – legate direct, vizual, reprezentate cu ajutorul
diagramei – atunci avem la îndemână un mijloc direct care devine disponibil pentru a înlocui speculația cu
descoperirea. Aceasta, la rândul său, permite mutarea de la interpretare la acțiune și reparare. Modelul
foarte pragmatic al stărilor eului și funcționării lor al lui Berne este o contribuție originală și creativă la
teoria și practica psihoterapiei. Forța și utilitatea sa ar fi mult diminuate dacă structura și funcția n-ar fi
văzute în mod clar ca fiind diferite una de cealaltă, însă inextricabil legate.

Mary Cox este profesor și analist tranzacțional supervizor la o clinia privată din Cumbria, Anglia.

REFERINȚE
Berne, E. (1961). Transactional analysis in psychotherapy:
A systematic individual and social psychiatry.
New York: Grove Press.
Berne, E. (1963). The structure and dynamics oforganizations
and groups. New York: Grove Press.
Berne, E. (1964). Games people play: The psychology of
human relationships. New York: Grove Press.
Berne, E. (1966). Principles of group treatment. New
York: Grove Press.
Berne, E. (1972). What do you say after you say hello?:
The psychology of human destiny. London: Corgi
Books.
Bollas, C. (1993). Being a character: Psychoanalysis and
selfexperience. London: Routledge.
Drego, P. A. (1993). Paradigms and models ofego states.
Transactional Analysis Journal. 23. 5-29.
Erskine, R. G. (1991). Transference and transactions:
Critique from an intrapsychic and integrative perspective.
Transactional Analysis Journal, 21. 63-76.
Friedlander, M. (Ed.). (1988). Ego states [Theme issue].
Transactional Analysis Journal. 18(I).
Gobes, L. (1990). Ego states-Metaphor or reality?
Transactional Analysis Journal. 20. 163-165.
Hohmuth, A. V., & Gormly, A. V. (1982). Ego state
models and personality structure. Transactional Analysis
Journal. 12,140-143.
Joines, V. S. (1976). Differentiating structural and functional.
Transactional Analysis Journal. 6. 377-380.
Kahler, T. (1975). Structural analysis: A focus on stroke
rationale, a parent continuum. Transactional Analysis
Journal. 5. 267-271.
Kupfer, D., & Haimowitz, M. (1971). Therapeutic interventions.
Part I, Rubber bands now. Transactional
Analysis Journal. 1(I), 10-16.
McNeel,1. R. (1976). The parent interview. Transactional
Analysis Journal. 6. 61-68.
Novey, T. B., Porter-Steele, N., Gobes, L., & Massey, R.
F. (1993). Ego states and the self concept: A panel
presentation and discussion. Transactional Analysis
Journal. 23. 123-138.
Onions, C. T. (Ed.). (1983). The shorter Oxford English
dictionary (3rd ed.). London: Guild Publishing.
Potter, N. (1975). Functional analysis. Transactional Analysis
Journal. 5. 272-273.
Schiff, J. L., with Schiff, A. W., Mellor, K., Schiff, E.,
Schiff, S., Richman, D., Fishman, J., Wolz, L., Fishman,
C., & Momb, D. (1975). Cathexis reader: Transactional
analysis treatment ofpsychosis. New York:
Harper & Row.
Steiner, C. M. (1974). Scripts people live: Transactional
analysis oflife scripts. New York: Grove Press.
Trautmann, R. L., & Erskine, R. G. (1981). Ego state
analysis: A comparative view. Transactional Analysis
Journal. u. 178-185.
Winnicott, D. W. (1972). Holding and interpretation:
Fragment ofan analysis. London: Hogarth Press.