NEVROZELE

Gr. 214 K
Malai Dumitru
 CONCEPTUL DE NEVROZA

• Termenul de nevroză a fost introdus în 1769 de către W. Cullen, profesor de

medicină de la Edinburg, pentru a defini ansamblul bolilor nervoase prin
afirmarea originii lor organice şi pentru a oferi un cadru nosologic specific
neurologiei care se năştea. Termenul va îngloba treptat acele afecţiuni
mentale ale căror cauzalitate psihogenetică este din ce în ce mai evidentă:
mai întâi, tulburările capacităţii intelectuale, adică întreg domeniul nebuniei,
psihozelor; apoi psihonevrozele, din care se evidenţiază, ca nişte figuri
dominante, pe de o parte isteria, iar de altă parte nevroza obsesională.
• În secolul XX, cunoştinţele despre nevroze se dezvoltă în mod considerabil.
Elev şi succesor a lui Charcot, Raymond, în articolul său “Nevroză şi
psihonevroză”, înfăţişează pe deplin această evoluţie a conceptului
nosografic. Deşi recunoaşte că nevrozele sunt “maladii fără leziuni
cunoscute”, el crede totuşi că anumite modificări cerebrale de ordin chimic
ori fizic se pot afla la originea acestor boli, pe care maestrul său le considera
“dinamice” sau “funcţionale”, în opoziţie cu maladiile neurologice organice,
ale căror leziuni sunt bine cunoscute şi limitate în cele mai precise aspecte
anatomopatologice. El admite însă că, pe un plan mai concret clinic, acestea
par să ţină de unele perturbări în esenţă psihologice, cel puţin la nivelul
simptomelor, care afectează mai cu seamă funcţiile psihice.
• O contribuţie importantă, adevarata “răsturnare revoluţionară”, a
reprezentat-o teoria psihanalitică despre nevroze. Conform psihanalizei,
structura personalitaţii cuprinde trei instanţe psihice: Ego, Id şi Superego.
Ego-ul (sau eul) are drept funcţie perceperea evenimentelor interne sau
externe, integrarea diferitelor conţinuturi psihice, cât şi o funcţie executivă.
Id-ul se referă la impulsuri inconştiente, persistente de căutare a plăceri şi de
ostilitate, impulsuri pe care ego-ul le poate restructura conform datelor
realitaţii. Superego-ul (supraeul) se compune din conţinuturi psihice de
natură social-valorică, idealuri, principii morale şi elemente de autocritică în
raport cu primele, care stimulează ego-ul în acţiunea sa de combatere a
forţelor Id-ului.
 DEFINIȚII ALE NEVROZEI

• Nevrozele sunt afecţiuni psihice fără o bază organică cerebrală, care nu

alterează personalitatea bolnavului şi se însoţeşc de o conştiinţă sau un
sentiment penibil, legat de prezenţa stării morbide. Ele sunt afecţiuni psihice
de origine psihogenă, fiind înrudite din acest punct de vedere cu reacţiile
patologice, şi au, ca şi acestea un caracter reversibil (A.Porot).
• Nevroza în marele dicţionar al psihologiei apare definită ca o maladie
mentală de care subiectul rămâne în mod dureros conştient şi care, în ciuda
tulburărilor permanente de personalitate pe care le poate determina, nu-i
afectează profund funcţiile esenţiale.
• După Freud inventarul complet al unei nevroze constă dintr-o pulsiune erotică
şi o împotrivire contra lui, o dorinţă care nu este obsesivă şi o teamă, cu un
caracter deja obsesiv, care i se opune, un afect penibil şi o presiune către
acţiuni de apărare. În definirea nevrozelor este foarte importantă
diferenţierea acestora de psihoze.
• Pentru Freud, diferenţele dintre nevroze şi psihoze sunt următoarele:
• 1. Nevroza ia naştere în urma conflictului dintre Eu şi Sine. Psihoza ia naştere din
conflictul dintre Eu şi Lumea exterioară.
• 2. Nevroticul pierde simţul realitaţii numai parţial, el nu vrea decât un decupaj
(bucăţi) a realităţii, exact cea la care se referă refularea sa personală. Psihoticul
neagă întreaga realitate, îi intoarce spatele şi construieşte o lume nouă (delir).
• 3. Nevroticul ajunge în situaţia paradoxală de frică ca nu cumva decupajul de lume
pe care l-a refulat să se reactiveze şi să-l indispună. Psihoticul refuză realitatea de
frica de a-şi pierde lumea proprie pe care a construit-o sau să nu cumva această
lume să se prăbuşească (delir de gelozie, de grandoare, melancolie) .
• 4. Conflictul nevrotic poate fi developat şi soluţionat printr-o îndelungată cură
psihanalitică şi niciodată spontan. La psihotic, refularea poate fi recunoscută
spontan de bolnav, ea apare la suprafaţă fără nici un fel de rezistenţă, dar aceasta
nu echivalează cu sănătatea.
 PERSONALITATEA NEVROTICĂ

• Omul are nevoie de sentimentul unei mari probabilitaţi, a împlinirii

proiectelor sale, a atingerii şi cuprinderii dorinţelor în dimensiunea realităţii.
Discrepanţa dintre ceea ce suntem (Sinele real) şi ceea ce am vrea să fim
(Sinele ideal) se numeşte incongruenţă. Consecinţa prezenţei incongruenţei
este suferinţa psihică de tip nevrotic. Fiinţa umană la un moment dat poate fi
invadată în chip dezordonat de toate temele existenţei, să-si piardă
caracterul de opoziţie a contrariilor, de luptă şi victorie şi să se dezechilibreze
înspre polul eşecului.
• De multe ori cad pradă nevrozelor fiinţele dotate cu o mare sensibilitate cum
sunt pictorii, muzicienii, scriitorii şi toţi cei care depind de latura lor emotivă.
Asemenea fiinţe chinuite, pline de zel şi de înfocare nu sunt întotdeauna uşor
de recunoscut, deşi există ceva în felul lor de a se purta care-I poate trăda.
Nevroticii au un aer îngrijit, nu sunt siguri pe ei, par rigizi şi prea prudenţi,
pot trece de la timiditate la o extremă agresivitate, împinşi de o forţă pe care
nici măcar ei nu reuşesc să o înteleagă şi de care se căiesc aproape
întotdeauna. Nevroticii au chipul tensionat din cauza angoasei, expresia feţei
le este încapătănată, iar buzele strănse. Sunt deprimaţi ca şi când ar fi
urmariţi de o ameninţare necunoscută.
• Drama nevroticului rezultă din angajarea conştientă în ceea ce am putea
numi “devalorizarea situativă” sau “minorizarea existenţială”, adică dintr-o
apreciere decalată a propriei persoane faţă de planul realitaţii, dintr-o
afectivitate în acelaş timp cauză şi efect al situaţiei nevrotice. Nevroticul nu
poate face faţă efectului demoralizant şi sentimentului de disperare, unor
relaţii lipsite de întelegere, echitate, armonie. În sinea lui, nevroticul simte că
ceva nu mai funcţionează, totuşi el se fereşte să vorbească despre asta de
teamă să nu fie considerat nebun.
 CLASIFICAREA CLASICĂ A TULBURĂRILOR NEVROTICE

Nevroze nediferențiate Nevroze diferențiate

• -neurastenia • -nevroza fobică
• -nevroza depresivă • -nevroza obsesiv-compulsivă
• -nevroza anxioasă • -stari nevrotice cu exprimare
motorie
• -nevroza isterică