Migrena explicată din punct de vedere psihosomatic

Termenul de psihosomatică vine din greacă, care înseamnă: psyche = suflet și soma = corp
și este utilizat în denumirea afecțiunilor fizice provocate de anumite cauze psihologice.

Psihosomatica, deși a apărut la începutul secolului XX, rădăcinile ei se găsesc în

antichitate. Platon vorbea (referindu-se la boala) ca o parte a corpului nu se simte bine și nici
nu se va vindecă, daca întregul nu se simte bine (referindu-se la corp si suflet).

Școala de medicină a lui Hipocrate consideră boala somatică, ca fiind determinată într-un
anumit procent, de cauze psihice deoarece omul este un complex: psiho-somatic.

C.G.Jung spune că: ”funcționări defectoase ale sufletului pot duce la importante tulburări
ale corpului, după cum în mod reciproc, o afecțiune fizică poate antrena o suferință a
sufletului.” (Opere complete, Vol 3 Psihogeneza bolilor spiritului ,Ed. 3 Buc.)

Acceptând faptul că ființa umană este o entitate bio-psiho-sociala, putem considera factorii
psihologici ca și factori etiologici în declanșarea bolilor psihosomatice. Pentru o mai buna
argumentare a acestei teorii vom lua în considerare studiile facute de medicina psihiatrica și
psihologia clinică, ce au trasate criterii de diagnostic ale bolilor psihosomatice in D.S.M  IV.

Bolile psihosomatice reprezintă o manifestare fizică a tulburărilor emoționale suprimate

(stress, anxietate, suferință, furie reprimată, sentimentul singuratății). Aceste emoții suprimate
determină eliberarea în organism de la nivelul anumitor celule secretoare, a unor hormoni și
substanțe chimice (endorfină, adrenalină, cortizol) și pot provoca anumite afecțiuni, ce
amenință sănătatea. Există anumite trăsături de personalitate (competitivitate excesivă,
iritabilitate, agresivitate, ostilitate, dorința de răzbunare,) și mecanisme de apărare specifice,
cu risc crescut în contactarea bolilor psihosomatice.

Le putem enumera: bolile cardiovasculare și hipertensiune arterială, dar și în boli

autoimune, neurologice, afecțiuni-osteoarticulare (poliartrita reumatoidă), boli dermatologice
(neurodermite, eczema, scleroderma, psoriazis, vitilogo…), afecțiuni digestive (ulcer
duodenal), afecțiuni O.R.L si respiratorii( astm), disfuncții sexuale, diabet, e.t.c.

O alta teorie în domeniul psihosomaticii este și aceea a medicului Franz Alexander, care

vorbește de conflictul specific și specificitatea de organ adică, daca energia unei emoții nu se

1
va exprima deschis, ea se va repercuta asupra unui organ determinând reacții de inhibare sau
stimulare prin intermediul sistemului vegetativ simpatic si parasimpatic (din punct de vedere
funcțional Sistemul Nervos se clasifica în Sistemul Nervos Somatic – al vieții de relație și
Sistemul Nervos Vegetativ – care reglează activitatea organelor interne și este reprezentat prin
: S.V. Simpatic și S.V. Parasimpatic, unul relaxează activitatea organului, altul o inhibă).

Mai mult F. Alexander susține că între emoție și organ există o anumită afectivitate și
pentru fiecare tip de emoție exista o tulburare specifică. Dezvoltarea bolilor psihosomatice are
drept cauză și vulnerabilitatea ereditară a organului.

Când ne confruntăm cu situații conflictuale, organismul se pregătește de lupta și atunci va

intra în apărarea organismului sistemul vegetativ simpatic. Când organismul se pregătește de
respingerea situației conflictuale, respectiv se retrage și fuge, intră în acțiune sistemul
vegetativ parasimpatic. Astfel bolile osteoarticulare și circulatorii ar fi legate de tipul de
reacție simpatic în timp ce bolile digestive și respiratorii ar fi legate de sistemul vegetativ
parasimpatic. De fapt are loc o conversie a durerii psihologice in durere fizică, care este
mai ușor de tolerat decât să realizăm că suntem înfrânți, sau acceptam mai ușor boala
decât căderea demnității.

Un alt medic care a menționat bolile psihosomatice este și Hans Selye, introducând în anul
1936 termenul de stress și reacție de adaptare a organismului prin implicarea axei :
hipotalamo- hipofizo-suprarenal, de secreție excesivă a cortizolului (în situații foarte
stresante) și astfel producând leziuni la nivelul structurilor organice.

Stresul psihologic și fizic este capabil să declanșeze reacția de alarmă și să determine

modificări tumorale și nervoase. Mai întâi vor apărea reacțiile nonspecifice de adaptare, ca
răspuns la factorii psihologici. Aceste reacții pot fi: urinare frecventă, diaree, febră, salivare
abundentă, palpitații cardiace, nod  în gât, hiperaciditate. Dacă persoana nu ia măsuri, reacțiile
nespecifice se înlocuiesc cu deteriorarea organelor și a sistemelor corpului. Persoanele
depresive si anxioase sunt mai expuse în a contacta boala psihosomatică.
Dr. Iamandescu I.Bradu susține că stresul psihic este un principal factor al declanșării
bolilor psihosomatice și mai ales la un anumit tip de personalitate ( am vorbit mai sus).
Stresorii determinanți în afecțiuni psihosomatice sunt: doliu prelungit, decepțiile, divorțul,

2
boala unei persoane dragi, șomajul, schimbarea locului de muncă, schimbarea condițiilor de
viață, condamnarea cu executare.

Există numeroase tipuri de psihoterapii ce au rolul de a destresa organismul și aici mă refer

la câteva dintre ele: psihoterapiile cognitiv-comportamentale, gestalt-terapia, terapii de
relaxare, terapii centrate pe persoană, artterapia, terapia narativa, etc.

Tot ce ni se cere este să conștientizăm că avem o problemă de sănătate și să dialogam cu

ea, să vedem ce ascunde și de ce? Cel mai mare beneficiu pentru om este comunicarea. Orice
stress când este comunicat într-un mediu securizat și într-o ambianță terapeutică, se descarcă
printr-o emoție și astfel poae fi înlaturat simptomul. Nu de puține ori auzi expresia: mă simt
mai ușurat! Vindecarea este facilă daca vrei cu adevărat acest fapt!

Această introducere are la bază intenția de a aduce suportul cercetărilor științifice și a unor
teorii menite să susțină afecțiunea despre care doresc să amintesc, anume migrena

Foarte multe persoane se plâng de dureri de cap de diferite intensități și durată. Îmi permit
să prezint acest subiect deoarece eu, de peste douăzeci de ani am avut această problemă. După
vizite la diverși neurologi, endocrinologi și diverse tratamente fără succes, am intrat în
legătură cu foarte multe persoane care aveau aceeași afecțiune abia apoi am ajuns să caut o
explicație pentru această suferință care mi-a afectat tot mai mult viața.

Ca o primă observație am ajuns la concluzia că atât eu cât și persoanele pe care le-am

cunoscut ca având aceeași problemă, am constatat ca numitor comun anumite trăsături de
personalitate și anume: perfecționism ambiție exagerată, nevoie de control, inhibare
emoțională, pragmatism exagerat, ostilitate,frustrări refulate și o incapacitate de relaxare.

Dacă ajungem să somatizăm, este foarte evident că undeva în subsolul personalității

noastre există un dezacord, un conflict reprimat, pe care ar fi oportun să-l aducem la lumină,
să-l conștientizăm, să-l acceptăm și abia apoi să-l integrăm în structura personalității noastre.
Să acceptăm că dacă sunt bun, pot fi și rău deopotrivă. Să fim capabili de a înfrunta
problemele, să nu evităm conflictele și să avem tăria de a traversa emoții dureroase. Doar în
acest fel vom avea o înțelegere și o acceptare atât pentru sine cât și pentru semenii noștri.
Virginia Satir (1916-1988) este cunoscută pentru contribuțile sale inovatoare la terapia
de familie, a scris numeroase cărți și articole, iar ideile sale, având experiență clinică, au stat
la baza apariției programării neuro-lingvistice (NLP). În cursurile sale arată că majoritatea
oamenilor dezvoltă de-a lungul vieții niște mecanisme de apărare care se dezvoltă datorită
clivajelor pe care le facem atunci când, inconștient încercăm să facem față situațiilor
3
neplăcute. Ea a împărțit în cinci categorii de mecanisme, unul ideal, reacția congruentă
care se regăsește doar la 1% din populație, reacția de aplanare (supusul), reacția de
condamnare (acuzatorul sau tiranul), hiperraționalul (ultra-rezonabilul) și noncongruentul
(inconsecventul).
Cel predispus spre dureri de cap este individul predominant noncongruent,

-inadecvat, deconcentrat și contradictoriu, se preface că nu este stresat; nu are păreri clar

exprimate, nu te poți baza pe el, nu e de încredere, schimbător; diagnostic posibil,
schizofrenie; neagă atât EUL cât și pe ceilalți, dar, în același timp și contextul; se disimulează
sentimentul de angoasă și singurătate; pe plan fizic, probleme digestive, ale sistemului nervos
central (migrene, vertije etc.); răspunsul noncongruentului evocă dorința de distracție, ,,dacă
evoc dorința de distracție poate că mă vei tolera”. Resursele noncongruentului sunt: distracție,
spontaneitate, creativitate.

În cea de-a II-a topică a teoriei lui Freud, am găsit o explicație pentru dezechilibrul
dintre trup și psihic, din care înțelegem că atunci când există un raport disproporționat între
cele trei sectoare ale psihismului uman, Sine, Supraeu și Eu, apar anumite tulburări. În ceea ce
privește durerea de cap, există un tip mixt, între tipul obsesional care are o predominanță a
Supraeului și a moralității sale inerente. Dependent de lumea internă, individul devine
autonom la modul accentuat. El dezvoltă mai ales tendințe conservatoare. Acest individ nu se
teme să piardă iubirea, preocupat de angoasa morală, ținută în frâu prin atitudini și
comportamente compulsive. Cel de-al doi-lea tip, tipul narcisic, care are un interes pentru
propria persoană, domină valorile și satisfacțiile Eului. Este interesat atât de autoconservare
cât și spre acțiune. Acest individ este un sprijin pentru ceilalți, preia rolul de lider, dă
impulsuri culturale și sociale, se impun ca personalități.

Ca o concluzie am extras un citat a lui Oliver Wolf Sacks (1981): ,, O migrenă este un
eveniment fizic, care poate fi din start sau poate deveni ulterior un eveniment emoțional sau
simbolic. O migrenă exprimă atât nevoi fizionlogice , cât și emoționale: este prototipul unei
reacții psihofiziologice.”

4
Bibliografie

Peter Shoenberg, Psihosomatica- utilizări ale psihoterapiei, Editura Trei, București, 2007

Constantin Enăchescu, Liliana Enăchescu, Psihosomatică, Polirom, Iași, 2008

Virginia Satir (1916-1988) „Curs de formare în terapie familială și cuplu”

Zeno Gozo, „Psihanaliza, epistemă contemporană”; EUROBIT 2011