UNIVERSITATEA “ANDREI ȘAGUNA” DIN CONSTANȚA

FACULTATEA DE PSIHOSOCIOLOGIE
Specializarea: MASTER PSIHOLOGIE CLINICĂ –
EVALUARE ȘI INTERVENȚIE

REFERAT
PSIHOLOGIA DURERII

Coordonator științific,
Prof. univ.dr. Andrian C. Papari

Masterand,
Cerasela Vătămănescu

CONSTANȚA
2019

1
Cuprins

Introducere…………………………………………………………………..
Capitolul 1. Delimitări conceptuale.
1. Noțiuni generale despre durere……………………………………..
1. 1. Etiomologie și definiție…………………………………………
1.2. Caracteristici generale ale durerii………………………………
1.3. Componentele durerii și a sindromului algic…………………..
1.4. Teorii ale durerii………………………………………………..
2. Aspecte clinice ale durerii…………………………………………
2.1. Caracterele clinice ale durerii…………………………………..
2. 2. Clasificarea durerii si tipuri clinice de durere………………….
2.3. Fiziologia durerii……………………………………………….
Capitolul 2. Durerea din perspectivă psihologică……………………………
1. Aspecte psihologice……………………………………………………
1.1. Psihologia și durerea…………………………………………….
1. 2. Factorii psihosociali ce influențează durerea…………………..
1. 3. Durerea psihologică – suferință emoțională……………………
1. 4. Tehnici pentru controlul durerii………………………………..
Capitolul 3. Managementul durerii…………………………………………..
Concluzii……………………………………………………………………….
Bibliografie…………………………………………………………………….

2
.
„O bucurie împărtăsită este o bucurie dublă, o durere împărtășită
este o jumătate de durere”
Jackues Deval.

INTRODUCERE

Durerea constituie o experiență frecvent întâlnită în cursul existentei ființelor vii.

Pentru specia umană, paralel cu evoluția sa și, ulterior, a sociețătii umane, apariția și
dezvoltarea conceptului de durere urmează o traiectorie interesantă. Inițial termenul de
durere era inclus în sfera mult mai complexă a noțiunii de suferință. Această noțiune
cuprindea alături de durerea fizică, depresia mentală, sărăcia, pierderea statutului social
și/sau politic alături de alte privațiuni. Conform teoriilor religioase și sociofilozofice,
suferința era fie expresia pedepsei divine pentru păcatele omului, fie modalitatea de a
pedepsi încălcarea legilor societății, fie o modalitate coercitiv-educațională. Secolul al
XIX-lea este momentul în care filozofii sociali și biologii realizează delimitarea dintre
suferință și durerea fizică propriu-zisă, medicilor revenindu-le datoria de a trata durerea,
această reacție a organismului la acțiunea numeroșilor stimuli agresionali, nocivi.
În ultimii 150 ani descoperirile remarcabile în domeniul neurofiziologiei,
neurobiochimiei și a neurofarmacologiei au contribuit la cunoașterea aprofundată a
mecanismelor fenomenelor dureroase, la modificarea radicală a atitudinii față de durere
și la evoluția spectaculoasă a modalităților terapeutice ale acesteia. În plus, evoluția
nivelului cultural-educațional face ca, în majoritatea cazurilor, pacienții zilelor noastre
să se adreseze medicului: “indiferent ce-mi faci numai să nu mă doară!”.
Durerea este utilă prin faptul că atrage atenția asupra posibilității unei unei leziuni
existente sau posibile, a unui blocaj, dar este fără îndoială unul din elementele care
afectează profund calitatea vieții, indiferent de natura sau gradul bolii care o produce. A
vorbi despre durere este un demers pur teoretic deoarece în practică întâlnim dureri

3
specifice fiecărui organ, pentru fiecare tip de afecțiune și mecanism de producere dar și
pentru modul cum fiecare persoană reacționează și suportă durerea.
Dar înainte de a calma durerea, trebuie să o analizăm și să încercăm să îi aflăm cauza,
deoarece ca oricare altă emoție pe care o manifestăm, durerea este în esență tot o emoție.
Emoțiile noastre nu vorbesc, însă se exprimă! Și o fac prin prin senzații corporale,
comportamente și gânduri automate.
În acest context, nu mai e deloc un concept nou acela care ne spune că multe din bolile
noastre, boli care generează durere - indiferent de natura ei, au o bază emoțională. Deși
suntem obișnuiți să separăm complet sentimentele de fizic, între cele două există o
strânsă legătură.
Durerea perceptibilă variază de la un individ la altul în funcție de starea de spirit,
starea psihologică și experiența anterioară, precedentă senzației. Încercând o
sistematizare a posibilei produceri a transmisiei durerii, Ronald Melzack și Patrick Wall
(1965), au propus o teorie științifică despre influența psihologică asupra percepției
durerii cunoscută ca teoria controlului de poartă.
Bazat pe teoria controlului poartă, semnalele de durere nu sunt libere să călătorească în
creier imediat ce sunt generate în regiunea țesuturilor deteriorate sau rănite.
Prin studierea tuturor acestor teorii legate despre durere, lucrarea de față are ca
obiectiv, detalierea unor aspecte generale și clinice ale senzației de durere și
evidențierea influenței factorilor psihologici asupra experienței noastre legate de
senzația durerii precum și modul în care putem controla,diminua sau manageria durerea.
Acceptarea că experiența durerii nu are doar influențe fiziologice ci și psihologice este
un prim pas în acest demers

4
 Capitolul 1
1. DELIMITĂRI CONCEPTUALE.
Noțiuni generale despre durere.

1.1. Etimiologie și definiție

Cuvântul "durere" derivă, în limba română din latinescul "dolor";în terminologia
utilizată în terapia durerii se mai folosesc termeni ce derivă din rădăcina indo-europeană
"algo", care la greci (algeo) definea durerea fizică (nevralgie, hiperalgezie, analgezie),
rădăcina "angh" (din greacă, latină și sanscrită - intră în constituția cuvintelor angină,
anxietate) și rădăcina "spao" (din lb. greacă, spasm). Dacă pentru durere se mai folosește
și sinonimul "algie", pentru suprimarea durerii, în limba română se folosește cuvântul
"analgezie" (an-fără, algos-durere) și algeziologie pentru disciplina care studiază durearea
și tratarea sa.(Wikipedia).

Ca definție conform I.A.S.P. (International Association for the Study of Pain)

durerea este "o senzație și o experiență senzitivă și emoțională neplăcute asociate
cu o leziune tisulară existentă sau potențială, sau descrisă ca o astfel de leziune"
(Merskey, 1986) Într-o accepțiune generală, durerea este o senzație neplăcută,
deranjantă, raportată la un segment corporal, la o reacție somatică și psihică, specifică,
reprezentând percepția unei leziuni existente, posibile sau imaginară. Deoarece este un
fenomen complex si subiectiv, definirea durerii a fost o adevarată provocare pentru
medici.

1.2. Caracteristici generale ale durerii

Indiferent de titlul sau cauza unei dureri, caracterele ei clinice sunt:
a) topografia durerii: localizarea și iradierea;
b) cronologia durerii: evoluția ei pe termen scurt și lung;
c) cantitatea si intensitatea durerii;
d) calitatea durerii, modul în care este descrisă sau comparată;
e) fenomene fiziologice de însoțire - alte manifestări ce însoțesc apariția și evoluția
durerii;
5
f) fenomene psihice de însoțire - comportamentul și atitudinea față de durere;
g) modalități de provocare sau ușurare a durerii;

1.3. Componentele durerii si a sindromului algic

Pentru o definire a componentelor durerii voi face o scurtă sumarizare a conceptului
de nocicepție, durere și suferință.
Nocicepția este activitatea neuronală secundară a acţiunii supraliminale a unui stimul
nociceptiv. Această definiţie nu limitează activitatea neuronală doar în cadrul circuitelor
nociceptive. Activitatea nociceptivă poate fi sau poate să nu fie dureroasă.
Durerea este o experienţă senzorială şi emoţională dezagreabilă, secundară unei leziuni
tisulare veritabile sau potenţiale sau de o descriere cu termeni, ce se referă la o asemenea
leziune.
Suferința este un răspuns afectiv negativ, secundar durerii sau unei retrăiri neplăcute,
care îngrijorează. Nu există nicio corelare între gradul de suferinţă şi intensitatea durerii.
Suferinţa poate fi anticipativă.
Durerea este pluridimensională. Putem aminti aici o serie de componente ale durerii
cum ar fi:
 Componenta senzorială - direct legată de mecanismul neurofiziologic care
decodifică mesajul şi îi conferă durerii caracterele cantitative ( durată-scurtă,
intermitentă) şi calitative.(arsură, torsiune…);
 Componenta afectiv-emoţională este determinată nu numai de cauza propriu-
zisă a durerii, ci şi de context. Semnificarea maladiei, incertitudinea evoluţiei ei
sunt factori ce pot modula experienţa dureroasă până la stări depresive sau
anxioase;
 Componenta cognitivă - desemnată de un şir de procese mentale, capabile să
influenţeze o percepţie (în cazul de faţă–durerea)şi reacţiile comportamentale pe
care le determină: atragerea şi sustragerea atenţiei, interpretarea şi atribuirea de
valoare durerii, anticipări, referinţe la experienţe dureroase anterioare, personale
sau observate, decizii asupra comportamentului adoptat etc;

6
  Componenta comportamentală - constă din ansamblul de manifestări verbale şi
nonverbale, sesizabile la o persoană care suferă (acuze, mimică, postură…) şi
constituie un indiciu ce reflectă importanţa problemei durerii; asigură, de
asemenea, comunicarea cu anturajul. Mediul familial, etnocultural, standardele
sociale îl pot modifica, întreţine sau diminua.
Structurile anatomice, ce efectuează integrarea centrală a nocicepţiei-antinocicepţiei şi
asigură perceperea durerii, împreună cu sistemele interesate, realizează cele cinci
elemente:
1. percepţia durerii;
2. răspunsurile afective de suferinţă şi sentimentul de nefericire;
3. comportamentul algic, cu elemente de memorizare, învăţare, adaptare;
4. răspunsurile de sistem (motor, respirator, cardiovascular, vegetativ...);
5. răspunsurile imun, inflamator, endocrin, metabolic.

1.4. Teorii ale durerii

1. Teoria modelului specific WEDDEL,1962, susține că nu există căi specifice de
percepere a durerii, aceasta realizându-se prin stimularea intensă a unor receptori.
2. Teoria specificității von TREY,1985, susține existența unor stimuli specifici pentru
terminații specifice și a unor căi specifice de transmitere.
3. Teoria porții de control MELZACK ,WALL ,1965 susține existența unui mecanism
neuronal la nivelul coarnelor dorsale ale măduvei în substanța gelatinoasă, influențat de
activitatea fibrelor groase, care tind să închidă poarta, și cele subțiri care tind să decshidă
poarta. Este cunoscută sub teoria ”porții de control„ sau a ”controlului poartă”.
Mecanismul respectiv deschide poarta daca :
• stimulii dureroși depășesc un anumit prag al intensității;
• informația este interpretată central ca fiind dureroasă, în funcție de experiența
individului;
• există o serie de reacții emoționale precum anxietatea, depresia, excitația, care tind să
dechidă poarta;
• factorii psihologici ce deschid poarta, ce sunt analizați prin CBT:

7
• cognitivi – atenția acordată durerii, incontrolabilitatea durerii, credința că durerea este
un lucru îngrozitor;
• emoționali – depresie, frică, anxietate, furie ;
• comportamentali – prea multă sau prea puțină activitate, dieta săraca sau
comportamente de risc; dezechilibre în viața profesională, socială;
• sociali – lipsa unui suport din partea familiei, supraprotecția celorlalti;
• fizici – modificări degenerative, abuz de medicamente.
Factorii psihologici ce închid poarta – se sting prin tehnici specifice CBT( terapii
cognitiv-comportamentale, în limba engleză Cognitive-Behavioral Therapy)-
- distragerea atenției/tehnica comportamentală.

2. ASPECTE ȘI CARACTERE CLINICE ALE DURERII

2.1. Caracterele clinice ale durerii

Indiferent de titlul sau cauza unei dureri, caracterele ei sunt:
a) topografia durerii: localizarea si iradierea;
b) cronologia durerii: evolutia ei pe termen scurt si lung;
c) cantitatea si intensitatea durerii;
d) calitatea durerii, modul in care este descrisa sau comparată;
e) fenomene fiziologice de însoțire - alte manifestări ce însoțesc apariția și
evoluția durerii;
f) fenomene psihice de însoțire - comportamentul și atitudinea față de durere;
g) modalități de provocare sau ușurare a durerii.

2.2. Clasificarea durerii si tipuri clinice de durere

Datorită semnificațiilor și implicațiilor terapeutice diferite, trebuie făcută, de la început,
distincția dintre diferitele tipuri de durere. Principalele clasificări ale durerii folosesc
criteriul temporal si criteriul originii.
1. Din punct de vedere temporal, respectiv din punct de vedere al duratei întâlnim:

8
a) durerea de tip acut – durere apare brusc, are o durată limitată,de obicei de scurtă,
deoarece poate înceta cu eliminarea cauzei care a provocat-o care poate fi
identificată. Este localizată la început într-o arie bine delimitată, după care difuzează.
Acest tip de durere răspunde de obicei foarte bine la medicație
- durerea subacută – de intensitate variată și durere care se poate întinde și
luni de zile dar nu este o urgență;
- durerea recurentă acută – produsă de procese patologice cronice (ce revin)
- durerea acuta continuă;
b) durerea de tip cronic - Afectează sute de milioane de oameni din întreaga lume și
modifică capacitatea lor fizică, emoțională și profesională. În trecut, durerea era
denumită cronică atunci când dura cel puțin șase luni, însă de-acum limita de timp a fost
depășită şi în prezent durerea este cronică atunci când aceasta durează mai mult decât
era de așteptat. Este o stare care tinde să fie mai insistentă decât cea a durerii acute și
afectează viața socială și personalitatea pacientului. Persoanele care suferă de dureri
cronice suferă, de asemenea, de tulburări de somn, depresie, oboseală și se confruntă cu
o reducere a facultăților lor intelectuale.
2. In funcție de locul de acțiune al stimulului dureros și/sau de percepere al durerii,
respectiv originea durerii, aceasta poate fi:
a) durere somatică: superficială – Este o durere care prezintă adesea simptome
acute, care implică organismul și își are originea în organism, fără a implica
sistemul nervos. Se face distincția între durerea somatică propriu-zisă, respectiv
excitarea senzorilor de durere situaţi la nivelul pielii, mușchilor, articulaţiilor şi
oaselor, şi durerea somatică viscerală, respectiv durerea care ia naştere la
nivelul organelor interne. În ambele cazuri stimulul dureros este acut. De
obicei, aceasta poate fi controlată cu anti-inflamatoare și analgezice.
b) Durerea psihosomatică - În cazul durerii psihosomatice, durerea fizică este
întotdeauna însoțită de o componentă emoțională care multiplică de multe ori
efectele până când aceasta devine de nesuportat sau, dimpotrivă, reușește să o
calmeze până la dispariţia completă. De ce se întâmplă acest lucru nu este încă
complet clar. Potrivit oamenilor de știință, durerea ar stimula individul să

9
 îndeplinească acte de „luptă sau fugă” pentru a se conserva. Sunt în continuare
dificil de clasificat „categoriile” emoționale aferente durerii. Fiecare individ în
parte trăiește durerea într-un mod foarte personal, din cauza mai multor
variabile.
c) durere viscerală: – Este o durere vagă şi deloc ascuţită, cauzată de infiltrarea,
expansiunea, perforarea, blocarea, întinderea excesivă sau iritarea unui organ
intern. Adesea, durerea viscerală este descrisă ca o presiune sau senzaţie de
apăsare şi strivire, care radiază dintr-un punct al unei cavităţi (toracică,
abdominală) spre alte zone din apropiere. Nivelul de intensitate al durerii
viscerale variază în funcţie de organul afectat.
d) durere reflectată (referită): – durerea resimțiță la distanță față de locul. de
acțiune al stimulului dureros, datorită caracteristicilor dezvoltării embriologice,
a fenomenului de migrare a țesuturilor cât și datorită fenomenului de
convergență a aferentelor viscerale si somatice spre SNC(sistemul nervos
central);
e) durerea psihogenă (funcțională) – Acest tip de durere nu este legată de
tulburări psihice, dar există o destul de ciudat manifestări clinice la pacienții cu
un anumit tip de personalitate (ipohondru, astenice, depresiv). Este durerea care
apare/persistă în absența unei leziuni reale (durerea în membrul fantomă.
După alte criterii:
3. După calitatea durerii: : senzație de constricție, greutate sfredelire, zdrobire roadere.
4. După localizare: precisă vagă, circumscrisă sau generalizată etc.
5. După severitate: usoară, sâcâietoare intensă, insuportabilă;
6. După crieteriul fiziopatologic: fiziologică sau patologică;
7. După criteriul propagării: primară, secundară (iradiată, referită,
punctiformă, perifocală).

2.3. Fiziologia durerii

Ce se întâmplă în organismul nostru atunci când ne confruntăm cu durerea? În
contactul cu un stimul dureros ( lovire, temperatură prea mare sau prea mică, întepare,

10
rupere, tăiere etc), celulele afectate eliberează o serie de substanțe chimice ( histamină,
serotonină etc) care sesizează receptorii durerii,localizați la nivelul pielii și al țesuturilor
numiți si noniceptori. Aceștia transmit către măduva spinării impulsuri nervoase prin
intermediul terminațiilor nervoase de unde informația este trimisă spre creier, cțtre
talamus și mai departe către alte zone a cortexului. Mesajul este decodificat și prelucrat
prin diferite mecanisme, iar creierul transmite mai departe senzația de durere către
organul afectat. Odată mesajul ajuns la creier, simțim conștient durerea, Ca răspuns la
stimulul nervos organismul reacționează prin reflexe automate. Tot acest proces
durează câteva fracțiuni de secundă. Aceste semnale de la recetorii durerii ajung și
asupra zonelor responsabile de somn apetit, dispoziție, ceea ce explică starea de rău ce
duce implicit la schimbarea stării de spirit.
De asemenea este important să luam în calcul și pragul durerii care este același la
toate persoanele, doar toleranța la durere variază considerabil de la un individ la altul,
fiind influenţată atât de persistenţa stimulului dureros, cât şi de factori culturali şi
psihologici.
Durerea este însoțită de asemenea de reacții psihice și vegetative:
- reacții psihice: stare de neliniște, teamă, disconfort; se poate manifesta prin plâns,
mișcări involuntare, strigăte; se explică prin legăturile căilor spinotalamice cu anumite
zone cerebrale; reprezintă modul universal de exprimare a durerii, prezent atât la om cât
şi la animale.
- reacții vegetative: fac posibilă obiectivizarea şi cuantificarea durerii; modificarea
ritmului respirator şi cardiac; modificarea presiunii arteriale; intensificarea
peristaltismului intestinal şi motilităţii vezicii urinare; dilatarea pupileor, transpirație.
Receptorii dureroși corespondenți senzației de durere (noniceptorii), reprezentați de
terminațiile dentrice sunt localizați în tegumente, mușchi, fascii articulații, tendoane,
periost, dinți, mucoase, meninge, vase, organe viscerale. Aceștia sunt de două tipuri:
- mecanoreceptori, stimulați de presiune
- nociceptori polimodali, stimulați de presiune, iritații, variații termice.
Transmisia durerii se face prin doua tipuri de fibre:

11
- delta mielenizate - de diametru mic, cu transmitere rapidă a impulsului, cca 4- 105
m/sec, specifică durerii superficiale;
- nemielenizate – ce asigură transmisia lentă a durerii, 0,5-1m/sec în special a
durerii profunde.

Capitolul 2

DUREREA DIN PERSPECTIVĂ PSIHOLOGICA

1. ASPECTE PSIHOLOGICE

Senzaţia de durere este necesară pentru a putea funcţiona şi supravieţui. Numeroase

studii și cercetări, teoriile recente legate de durere sau concentrat să explice procesul
psihologic care are loc în timpul durerii acute. În acest sens au fost realizate teorii
sofisticate care iau în calcul importanța factorului psihologic în experiența durerii.
Astfel, prezumția că factorii psihologici joacă un rol important a fost in unanimitate
acceptată.
Elaborând una dintre teoriile de studiu al durerii, Melzack and Wall (1965), cunoscută
sub teoria controlului poartă după cum am mai amintit, propun printre altele că durerea
este dependentă de mulți alți factori cum ar fi, atenția persoanei asupra durerii,
anxietate, emoții, abilitățile de copiere sau deterioarea fizică a organismului.
Printre factorii psihologici cei mai importanți din acest proces sunt personalitatea,
comportamentul neadecvat și procesele cognitive incorecte. În studiile inițiale făcute de
către psihiatri se explică problema fenomenului durerii ca fiind strict legată de
personalitate și dereglările emoționale. Breuer and Freud (1893) au fost printre primii
psihiatri care au încercat să explice fenomenul durerii nespecifice. Comportamentul la
durere, personalitatea, tehnicile de copiere şi mediul social al individului sunt la fel de
importante în a determina modul în care durerea este percepută şi raportată.
Wilbert Fordyce (1973), argumentează că durerea este în strânsă legătură cu
comportamentul și cu factorii de mediu înconjurător și nu cu o tulburare de personalitate

12
moștenită iar Skinner (1971), bazându-se pe teoria condiționării operante, lansează
aceeași idee că durerea cronică sau nespecifică este dependentă de factorii de mediu.
Comportamentele durerii sunt foarte importante deoarece ele demonstrează cât de bine
o persoană se identifică cu durerea iar pentru o evaluare completă trebuie să se tină
seama deopotrivă de factorii fiziologici și cei psihologici, precum și de exprimarea
comportamentală a durerii.
Pentru o explicare mai clara a procesului durerii venind atât din latură psihologică cât
și fizică, modelul de evitare a fricii (FAM), ( Letham și Slade,1983) explică cum o
durere acută poate să devină cronică. Pentru durerea acută se impune o intervenție
psihologică în forță deoarece factorii psihologici nu iși fac efectul doar atunci când
durerea se cronicizează. Frica influențează răspunsul individului la durerile acute sau
cronice.
Controlul durerii acute implică în mare parte doar metode tradiționale (repaus,
odihnă, medicație) fără ca, la modul general, să fie luat în calcul și impactul psihologic.
Controlul durerii cronice include o varietate de metode cum ar fi psihologică medicală și
ocupațională. Main (1992) a afirmat că suferința (stresul) a apărut și în stadiul de durere
acută, deci nu este vorba doar de problema cronică.

1.1. Psihologia și durerea

Ceea ce este interesant la o durere pe care o simțim ( de cap, de picioare, de gât sau
oricare alt tip de durere) este că intensitatea ei variază în funcție de modul în care
gândim, iar cu cât avem tendința de a ne lupta sau de a ne opune durerii, cu atât devine
mai intensă. De ce se întâmplă asta? Pentru că scopul durerii de fapt este unul pozitiv.
Durerea este modul prin care corpul trage un semnal de alarmă, ne transmite mesajul că
undeva există un conflict, un blocaj - fie interior sau exterior și dacă este ignorat,
organismul intensifică mesajul cu scopul de a ne atrage atenția. Senzația de durere este
influențată de excitația care vine de la stimulul care acționează asupra noastră, dar și de
factori psihologici, respectiv emoții, stres, anxietate, credințe, anticipări. Exemplul banal
este cel al copilului care se lovește cu un stimul exterior, neștiind dacă este periculos sau
nu. El se uită la reacțiile părinților. Dacă părinții sunt înspăimântați, imediat copilul
trăiește durerea. Influența factorilor psihologici în percepția durerii poate fi văzută în
13
situațiile de genul ”vino la mama să te pupe și trece!” Iată cum factorul psihologic poate
bloca sau diminua nivelul excitației care determină durerea.

1.2.Factorii psihosociali ce influențează percepția durerii

Experiență durerii după cum am mai reamintit, este modelată de o mulțime de factori,
de la aspectele biologice ale bolii la aspectele psihologice și contextul social. Pentru o
înțelegere cuprinzătoare a experienței durerii, trebuie luați în considerare toți acești
factori și interacțiunea dintre ei printre care putem aminti:
 Sexul: în ciuda mitului că femeile sut mai curajoase decât bărbații, se pare că
femeile sunt mai sensibile la durere datorită diferențelor fiziologice datorate
hormonilor sexuali, a frecvenței mai mari a durerilor nonpatologice raportate de
femei precum și a unor diferențe de ordin genetic;
 Vârsta influențează modul de percepere și raportare a durerii. S-a infirmat
mitul conform căruia bebelușii nu ar simți durerea. Ceea ce diferă este modul
de strategie în perceperea și controlul durerii;
 Diferențele etnice în expresia durerii sunt susținute de gradul identificării
culturale,precum și de controlul perceput asupra durerii, latinii fiind mai
expresivi în exprimarea durerii decât nordicii, care sunt mai stoici;
 Diferențele personalității:
- introvertiții sunt mai reactivi la durere și au un prag mai scăzut al sensibiltății
dureroase;
- cei cu convingeri negative legate de diferite evenimente potențial dureroase
(supraestimare a durerii);
- persoanele abuzate în copilărie dezvoltă ulterior o incapacitate în exprimarea
verbală a sentimentelor negative și resimt nevoia de pedeapsă în legătură cu
orice sentiment de vinovăție: pragul percepției durerii este mai ridicat și
tolerează niveluri mai crescute de durere;
- experiența trecută a durerii și semnificația de semnal de alarmă a acesteia,
asociat și cu propria capacitate de a face fașă situației, modulează percepția
actuală a durerii și disfuncționalității asociate:

14
 - informația acordată de anturaj, cadre sanitare referitor la cauze, evoluție,
pronostic. Atunci când informația adecvată legată de durată, scop, modul
practic al unei intervenții medicale dureroase este dată inaintea efectuării acelei
intervenții, aceasta pare mai puțin dureroasă;
- distragerea atenției poate fi utilizată cu succes dacă tema abordată este
interesantă pentru subiect și prezentată destul de detaliat;
- Terapeutul: prin empatie, calm, prestigiu și autoritate.

1.2. Durerea psihologică – suferința emoțională

Durerea nu este doar o experiență fizică, de cele mai multe ori este însoțită de emoții și
de o suferință psihologică.
Cuvântul ,,suferinţă“ este uneori utilizat în sens restrâns, ca sinonim al durerii somatice,
dar mai frecvent se referă la suferinţa mintală sau emoţională sau chiar la durere în sens
general. Cuvântul ,,durere“ se referă, de regulă, la durerea somatică, dar este şi sinonim
al suferinţei.
Cuvintele durere şi suferinţă sunt utilizate împreună în diverse maniere - ca sinonime,
ca noţiuni contrastante sau ca noţiuni ce se definesc reciproc. (Durerea este somatică,
suferinţa este mintală; durerea este inevitabilă, suferinţa este opţională).
Când vorbim despre durere, vorbim despre localizarea sa în zona „creierului
emoțional”, ceea ce înseamnă că, pe lângă durerea fizică, vom „simţi” și durere psihică.
În primul rând trebuie să știm că în afara durerii fizice, durerea care o simțim în corpul
nostru, există și durere psihologică. În definițiile legate de durere, în ultima vreme se
sublinază și existența unei dureri care n-are nicio baza biologică. De altfel, mulți
consideră că durerea este o experiență psihologică. Cred că putem vorbi de o durere
psihologică, spirituală, exprimată prin cuvinte ca ”mă doare sufletul” sau ”mă doare
inima”
1.3. Tehnici pentru controlul și tratamentul durerii
La fel ca febra durerea este un simptom și totodată o componentă importantă și necesară
experienței umane. Însă pentru a reuși să controlăm durerea, mai întâi ar trebui să o
înțelegem. Așadar privită :

15
  Din punct de vedere biologic, durerea este un semnal care alertează asupra faptului
că trupul a fost vătămat.
 Din punct de vederere psihologic, durerea este resimtită ca o suferință emoțională.
 Din punct de vedere comportamental, durerea modifică modul în care se mișcă și
acționează o persoană.
 Din punctde vedere cognitiv, durerea determină cugetarea la sensul său, cauza sa și
posibile remedii.
 Din punct de vedere spiritual, durerea poate aduce aminte de moarte.
 Din punct de vedere cultural, durerea poate fi folosită pentru a testa tăria de
caracter a cuiva sau pentru a forța să se supună.
Evaluarea durerii la persoanele ce acuză durere este de asemenea o etapă obligatorie.
Imageria mentală, poate constitui o alta tehnică, având un rol important în controlul
durerii. Creierul nostru nu poate să facă diferența între imaginile provocate de stimuli
reali și imaginle provocate de propria noastră minte. Persoana angajată într-o imagerie
mentală pozitivă poate diminua sau bloca complet trăirea durerii.
De o deosebită importanţă în tratamentul durerii cronice este managementul psihologic.
Acesta se realizează prin aşa-numita terapie cognitiv-comportamentală, care urmăreşte
ca pacientul să înţeleagă ce i se întâmplă, în contextul suferinţei sale dureroase şi să
încerce să-şi schimbe opiniile sau convingerile eronate privitoare la durerea sa. Acest
gen de terapie urmăreşte, pe de o parte, dezvoltarea la pacient a capacităţii de
autocontrol a durerii, iar pe de altă parte învăţarea unor metode de contracarare a
influenţelor negative, fizice şi mentale, generate de durere. Se urmăreşte scăderea stării
de stres emoţional, fapt care ar conduce la diminuarea şi îndepărtarea manifestărilor de
frică, furie şi depresie, caracteristică durerii cronice. De asemenea extrem de important
este ca pacientul să își găsească activități care să îl distragă de la fenomenul dureros prin
transmiterea diferitelor mesaje pozitive cum ar fi:
- încurajarea tendinţei de a-şi relua activitatea;
- evaluarea periodică a programului terapeutic;
- încurajarea automanagementului durerii;
- consolidarea obiceiurilor favorabile stării de bine;

16
 - implicarea membrilor familiei şi ai prietenilor în activităţile terapeutice;
- recunoaşterea deschisă, transparentă, a dificultăţilor apărute.
Dintre tehnicile psihoterapeutice folosite menţionăm: tehnicile de distragere a atenţiei,
fapt care se poate realiza prin rugăciune, cântat sau inducerea mintală a unor imagini
plăcute.

Capitolul 3

MANAGEMENTUL DURERII
Multe persoane privesc durerea ca pe un simptom al unei probleme subiacente pe care
ar trebui să încerce să o rezolve. Dar durerea este mult mai mult decât atât.
Ce este terapia durerii? Terapia durerii este o abordare integrată pentru a tolera mai ușor
durerea prin achiziționarea unor abilități fizice, emoționale, intelectuale și sociale.
Aceasta poate include practicarea unui sport, fizioterapie, tratament medicamentos,
tehnici de relaxare, acupunctură, schimbări în comportament, biofeedback, hipnoză și
consiliere psihologică. Când folosești tehnici de management al durerii iți controlezi
starea de sănatate. De asemenea aceste tehnici ajuta creierul să producă propriile
analgezice numit endorfine, care se traduc chiar ca "morfina de dinăuntru".
- Pentru reducerea intensităţii durerii este importantă cunoaşterea câtorva măsuri simple
de care este bine să ţinem seama:
1. Este importantă stabilirea cauzei durerii de către medic şi respectarea indicaţiei
medicale, fiind total contraindicată automedicaţia – şi cele mai banale antialgice pot
cauza dezastre (şoc anafilactic).
2. Există măsuri simple care scad durerea, de exemplu: masajul, frecţia pe zonele
dureroase, aplicare de căldură sau frig (gheaţă) pe zona de percepere a durerii,
distragerea atenţiei prin lectură, meloterapie, conversaţii, etc, activităţi fizice în funcţie
de toleranţă , tehnici de relaxare (yoga, training autogen, etc.)
3. Educarea pacientului pentru a observa remediile individuale de reducere a
intensităţii durerii, ex: poziţia antialgică (foarte importantă în ulcer, reumatism, etc); în

17
accest context, respectarea regimului alimentar este la fel de importantă ca şi tratamentul
medicamentos.
- Dacă durerile sunt în mod regulat, este important deasemenea să se ia în considerare
gestionarea durerii cronice. Deși cei mai mulți oameni atunci când se confruntă cu
dureri puternice sunt tentați să stea în pat și să nu se miște, în cele mai multe cazuri acest
lucru face ca lucrurile să se înrautățească. Inactivitatea nu face altceva decât să
determine corpul să-și piardă puterea. Acest lucru iți va afecta somnul și starea de spirit.
- Formele de terapie care abordează legătura dintre minte și corp sunt adesea
recomandate persoanelor care se confruntă cu dureri pe termen lung. Stresul și
anxietatea sunt reacții adverse frecvente ale durerii și chiar pot face senzația durerii să se
intensifice. Modul în care mintea reacționează la durere se leagă și de percepția
senzațiilor fizice. Ajutorul necesar pentru a reduce stresul și pentru a schimba modelele
de gândire legate de durere poate, prin urmare, să facă o diferență uriașă în percepția
durerii. Pentru aceasta, tot mai mulți oameni optează pentru hipnoterapie.
În prezent se utilizează conceptul terapeutic al asociațiilor analgezice deoarece prin
asocierea mai multor mecanisme de acțiune se pot obține efecte aditive sau de potențare
cu reducerea efectelor adverse.
- Tratamentul medicamentos: Analgezicele variază destul de mult. În funcție de tip și
etiologia durerii, organismul poate răspunde mai bine la un anumit analgezic decât la
altul. De asemenea, fiecare persoană răspunde uțor diferit la medicația pentru durere.
Persoanele care suferă de durere cronică și sunt sub tratament pot simți răbufniri ale
durerii. Acestea sunt izbucniri intense de durere necontrolată care răzbat prin efectul
medicamentelor.

CONCLUZII

Ceea ce reiese evident acum din acest scurt studiu al rolului psihologiei în experienţa
durerii, este că indivizii vor reacţiona în moduri diferite, în funcţie de experienţele
anterioare, tehnicile de copiere, stilul comportamental precum şi de gradul de întelegere
a problemei. Toate acestea ne duc la ideea că doi indivizi cu acelaşi tip de răni, sau de
durere pot avea căi diferite de recuperare.
18
Viitorul în ceea ce privește cercetarea durerii stă într-o abordare multidisciplinară,
compusă din personalul medical si psihologi

BIBLIOGRAFIE

1. Coșman D., Psihologie medicală”. Editura Polirom, Iași, 2010.

2. Margaret A. Caudill, ”Învață să-ți controlezi durerea. Stă în puterea ta!”
Psihogie practică, Ed. Trei, 2018.
3. Holdevici.I.,“Tratat de psihoterapie cognitiv-comportamentală”,Ed.Trei,
București,1996.
4. Filimon L, ”Experiența depresivă : perspective socio-culturale”, Ed.Dacia,
Cluj-Napoca,2002.
5. Cristea, I. –„Terapia durerii”, Ed. Medicală, București, 1996.
6. Universitatea de Medicină și Farmacie” Gr.T.Popa” Iași, ”Managementul
Durerii -Ghid practic”, Ed. Gr.T.Popa, Iași, 2009.
7. Pitts. M. K. (1998). The experience of tratament/Experiența tratamentului, în
M.K. Pitts & K. Phillips (Eds,),”The Psychology of Health”/”Psihologia
Sănătății-Ediția a 2-a, Routledge.
8. Peter Shoenberg, ”Psihosomatica. Utilizări ale psihoterapiei” Ed. Trei,
București, 2017;
9. Michael Balint, ”Medicul, pacientul său și boala” Ediția a 2-a, Ed. Trei,
București, 2017.
10. Mirela Pop, ”Doctore, mă doare viața”, Ed.Herald, București, 2015.
11. V.Chiriță, A. Papari, ”Tratat de Psihiatrie”, Ed.Fundației”Andrei Șaguna”
Constanța, 2002, Cap. IV.
12.

19
20