Medicina se indreapta spre o orientare psihologica,

considerand factorul psihologic, drept agent etiologic ( factor de risc sau factor
declansator) dar si agent furnizor de sanatate ( atat in cazul psihoterapiei, cat si ca
adjuvant in terapia medicamentoasa – efectul placebo).

In medicina s-a produs o revolutie a modului de intelegere a bolilor, care ne

afecteaza in prezent.Ea presupune recunoasterea interactiunilor intre corp si minte, a
modalitatilor in care emotiile si personalitatea pot avea impact colosal asupra
functionalitatii individului si asupra sanatatii lui.

Revolutia se refera la

- Influenta stresului in a ii face pe unii dintre noi mai vulnerabili fata de boli,

- Modalitatile in care unii dintre noi fac fata factorilor stresanti,

-Ideea esentiala ca boala nu poate fi inteleasa in mod izolat, ci doar in contextul

persoanei care sufera de boala respectiva.

Desi pare ca stresul sustinut sau repetat poate sa ne submineze corpul, in diferite
moduri, multi dintre noi facem fata stresului, atat din punct de vedere fiziologic, cat si
psihologic, unii chiar cu succese spectaculoase.

In prezent se cunoaste legatura dintre biologia corpului uman si emotiile individului.

Sunt recunoscute numeroasele modalitati in care personalitatile, sentimentele,
gandurile noastre reflecta si totodata influenteaza modificarile din corpul nostru.

O expresie devenita familiara este - stresul ne poate imbolnavi !

Dar in acelasi timp, modul in care este perceput stresul, de catre individ, este foarte
important. Doi indivizi pot avea aceeasi boala , evolutia starii lor este diferita si
exprimarea bolii este diferita, reflecta caracteristicile personale ale fiecaruia.
CONCEPTUL DE STRES

De la inceputul anilor 1950, cand biochimistul canadian, de origine austro-ungara

Hans Selye defineste stresul si raspunsul la stres, pana in zilele noastre, s-a ajuns
la o disciplina reala, numita fiziologia stresului – studiul modalitatilor in care corpul
reactioneaza fata de evenimentele stresante.

In prezent stiinta dispune de un volum extraordinar de informatii fiziologice,

biochimice, moleculare despre modul in care tot felul de factori, impalpabili, pot
afecta corpul uman in mod foarte real.

Prin factori impalpabili se poate intelege factori de tipul

- Dezordine emotionala
- Caracteristici psihologice
- Pozitie sociala
- Modul in care societatea ii trateaza pe oameni, in diferitele lor pozitii sociale.

Cei mai multi dintre noi, aflati in situatia de a face o lista cu evenimente, lucruri
stresante ne gandim mai putin la crize acute de ordin fizic si ne raportam mai degraba
la disconfortul cauzat de presiunili psihologice si sociale.

H. Selye descrie stresul negativ, distresul, si stresul pozitiv, eustresul.

Distresul este termenul folosit pentru desemnarea stresorilor cu potential negativ

pentru organism si exprima neconcordanta intre resursele, abilitatile, capacitatile
individului si cerintele sau necesitatile impuse acestuia.

Distresul este perceput ca

- Amenintare- anticiparea unui pericol,

- Frustrare imposibilitatea individului de a-si atinge scopul,
- Conflict interferenta dintre doua sau mai multe solicitari opuse,
- Rezolvare de probleme- cautarea de solutii la probleme dificile,
- Situatii cu caracter de pierdere fie materiala, fie emotionala,
- Suprasolicitarea individului peste capacitatile sale intelectuale,
 - Subsolicitarea ( deprivarea senzoriala cu monotonie, lipsa de informatii, lipsa
de activitate. La fiecare om exista o nevoie innascuta de afirmare, nevoia de a –
si evidentia capacitatea, abilitatile.
- Remanenta unor stari afective negative

Eustresul tot o stare de stres , agentii stresori sunt stimuli cu semnificatie benefica
pentru individ , excitanti placuti ai ambiantei sau trairi psihice pozitive, de la emotii
pana la sentimente, iar consecintele acestor stresori sunt in general favorabile, placut
resimtite de individ.

Atat distresul cat si eustresul determina raspunsuri endocrine variabile la nivelul

organismului si modificari la nivelul sistemului imunitar (inhibitia sistemului
imunitar in cazul distresului si imunostimulatea in cazul eustresului).

Acest raspuns la stres (strersoreactia ) are rolul de a solutiona situatia critica ,

determinand raspunsul adaptativ de tipul – lupta sau fugi-(Cannon).

H.Salye a expus o teorie despre cele 3 faze ale raspunsului la stres

- faza de alarma – perceperea stresorului

- faza de adaptare – mobilizarea resurselor organismului pentru a face fata stresorului

si pentru a restabili homeostazia

- faza de epuizare , faza in care Salye credea ca resursele de aparare ale organismului
scad, se epuizeaza.

De fapt, raspunsul la stres poate deveni mai daunator decat stresorul insusi, mai ales
in cazul stresului psihic, si acest fenomen sta la baza multor boli cauzate de stres.

Privind din perspectiva evolutiei regnului animal, stresul psihologic de durata este o
descoperire recenta, in cea mai mare parte limitata la oameni si la alte primate
sociale.

Studii recente, desfasurate in tari cu resurse si preocupare pentru cercetare, SUA,

Marea Britanie, descriu tulburari de comportament, tulburari de alimentatie,tulburari
de atasament la caini.
Odată cu domesticirea şi intervenţia omului în obţinerea de rase selecţionate pentru
satisfacerea nevoilor proprii au apărut şi câini care dezvoltă afecţiune exagerată faţă
de stăpân şi respectiv intoleranţa de a fi lăsaţi singuri. Dar tocmai această legătură
dintre om şi câine este unul din motivele pincipale pentru care se cresc câini de
companie, iar aşa cum spunea Bowlby (1972) „gradul de ataşare al unui individ faţă
de altul, poate fi observat în reacţiile lor când sunt separaţi”. Se consideră că
ataşarea este o componentă necesară supravieţuirii într-un grup social şi ajută la
menţinerea grupului împreună (Voith şi Borchelt, 1996). Numeroase studii au
examinat ataşarea oamenilor de animale (Serpell, 1996; O’Farell, 1997; Triebebache
şi col, 1998; Previde şi col, 2006), mai puţini au fost aceia care au studiat ataşarea
animalului de stăpânul lor, iar când au apărut rezultatele unor asemenea cercetări
acestea au fost destul de divergente. Atașamentul exagerat al câinelui față de stăpân și
toate tulburările comportamentale ce derivă din absența stăpânului sunt cauzele
principale ale întreruperii relației om-câine (Houpt și col, 1996, Flannigan și
Dodman, 2001), ale abadonului câinilor la adăposturi sau pe stradă, (Sherman, 2008)
sau chiar ale eutanasiei unor câini (Miller și col., 1996; Salman și Col., 2000,
Serguson și col., 2005). Cu toate că anxietatea de separare este una dintre cele mai
frecvente tulburări de comportament întâlnite la aproximativ 14% din câini (Rice,
2001) și este situată pe locul 2 în clasamentul tulburărilor de comportament la câine,
după agresiune, (Landesberg, 2003, Takeuchi, 2000, Bamberger și col., 2006) .

In țara noastră nu există cercetări specifice privind diagnosticarea și tratarea acestui

sindrom, ci doar descrieri generale în cadrul altor studii legate de comportamentul
canin.

MECANISMELE FIZIOLOGICE ALE STRESULUI

Revenind la oameni, este deja binecunoscut faptul ca suntem indeajuns de inteligenti

sa generam tot felul de evenimente stresante, doar in mintea noastra. Putem avea
emotii violente ( care bineinteles provoaca un tumult in organismul nostru ),starile
afective fiind declansate doar de ganduri* .

Doi oameni pot sta fata in fata fara sa faca ceva solicitant, din punct de vedere fizic,
decat sa mute din cand in cand niste piese de lemn, dar aceasta activitate poate fi
costisitoare din punct de vedere emotional – in timpul turneeelor la care participa,
marii maestri sahisti isi pot supune organismul unor solicitari metabolice care se
apropie de consumul fizic al atletilor in toiul unei intreceri sportive.

Mecanismele fiziologice de reactie ale organismului sunt adaptate sa faca fata

situatiilor critice de scurta durata. Cand ne facem griji legate de lucruri, evenimente
pe care le interpretam ca fiind stresante, deci anticipam stresul, declansam raspunsul
organismului la stres, dar aceste raspunsuri, provocate in mod cronic, sunt potential
daunatoare.

Foarte multe studii sugereaza ca bolile cauzate de stres apar in urma declansarii
frecvente a unui sistem , fiziologic, adaptat sa reactioneze fata de pericole fizice
acute. Fie ca exista stresori fizici, psihici, fie ca anticipam diferiti stresori
organismul este scos din homeostazie ( nivelul optim al constantelor corpului), iar
stresoreactia (raspunsul la stres) este ceea ce face organismul pentru restabilirea
homeostaziei.

Caracteristici importante ale raspunsului la stres sunt

- mobilizarea rapida a energiei , din locurile de depozitare si inhibitia altor

depozitari. Glucoza si cele mai simple forme de proteine, sunt scoase din
celulele adipoase, din ficat si din muschi urmarind sa alimenteze muschii
esentiali raspunsului la stres, cat mai rapid.Odata mobilizata acea cantitate de
glucoza, aceasta trebuie livrata cat mai rapid. Pulsul, tensiunea arteriala si
ritmul respiratiei cresc, pentru a transporta nutrientii si oxigenul necesar, cu
frecventa sporita.
- Este , de asemenea, important ca in situatii de urgenta, organismul sa
intrerupa procesele regeneratoare, de lunga durata, care sunt costisitoare.
Astfel digestia este inhibata, la fel si cresterea si reproducerea, si
imunitatea .
 - Daca stresorul actioneaza indeajuns, in cazul perioadelor de deurere fizica
extrema, perceptia durerii poate fi eliminata.
- Au loc modificari ale abilitatilor cognitive si senzoriale- memoria devine mai
buna, acuitatea senzoriala sporita, cu scop adaptativ.

HORMONII RASPUNSULUI LA STRES

Doi hormoni vitali sunt adrenalina si noradrenalina si o alta clasa de hormoni, cu

rol important in stresoreactie,. este reprezentata de glucocorticoizi. Acestia din urma,
secretati de glanda suprarenala, actioneaza frecvent la fel ca adrenalina. Adrenalina
produce efecte dupa cateva secunde de la eliberare, glucocorticoizii sustin activitatea
acesteia cateva minute, sau ore.

In perioadele de stres, pancreasul este stimulat sa elibereze un hormon numit

glucagon care alaturi de glucocorticoizi determina cresterea nivelului de glucoza in
sange – mobilizarea energiei.

Hipofiza secreta prolactina, care printre alte efecte suprima reproducerea in timpul
strersului, se mai sectreta si alte substanta endogene asemanatoare morfinei-
endorfine si encefaline, care , printre altele contribuie la amortirea senzatiei de
durere. Hipofiza secreta si vasopresina, hormon antidiuretic.

Pe parcursul cercetarii asupra mecanismelor fiziologie ale raspunsului la stres a fost

descoperit rolul diferitilor hormoni si al celorlalte sisteme neuronale si fara indoiala
mai raman inca multe de descoperit.

Pihologul Shelley Taylor de la UCLA aduce in atentie un nou aspect, acela ca reactia
de tip lupta sau fugi , in fata stresului, se refera la experienta masculina a stresului,
aceasta reactie a fost supradimensionata, in mod partinitor, de catre cercetatori, in
majoritate barbati, studiile clinice fiind efectuate preponderent pe barbati. Taylor
argumenteaza ca fiziologia streso reactiei poate fi diferita la femele, care in mod tipic
sunt mai putin agresive decat barbatii si grija lor fata de pui exclude fuga.
Stresoreactia feminina este mai degraba de tipul

- Slujeste si ocroteste.
Taylor sustine implicarea oxitocinei, in acest tip de raspuns la stres, hormon eliberat
de neurohipofiza ,ce determina femela diverselor specii de mamifere sa se ataseze de
puiul ei, stimuleaza secretia lactat si comportamentul matern, dar poate influenta si
atractia catre sociabilitate.

Alaturi de o serie de critici aduse acestei teorii exista o larga acceptare a ideii ca
organismul nu reactioneaza fata de stres doar pregatindu-se de lupta sau fuga si de
ademenea exista diferente importante, inte sexe, in fiziologia si psihologia stresului.

MANAGEMENTUL STRESULUI

Reactia la stres poate ruina metabolismul, poate creste tensiunea arteriala, poate
distruge globulele albe,poate sa duca la balonarea intestinelor, sa influenteze negativ
activitatea sexuala, poate provoca probleme dermatologice si probleme emotionale.

Variabilitatea raspunsului la stres este un lucru dovedit. Nu toti se prabusesc in fata

unor evenimente stresante, nu toate organele si sistemele sunt coplesite, nu toti
oameni au dificultati de adaptare in viata de zi cu zi. Nu toti cei pe care viata ii pune
la incercare clacheaza.

Cum a facut?Ce explicatie dam acelui rar supravietuitor al Holocaustului care a iesit
din lagar aproape la fel de sanatos mintal, pe cat era cand a fost inchis ?

Studiile arata acelasi tipar

–majoritatea oamenilor prezinta, in situatii de stres , stresoreactii importante, iar un

sub grup sunt netulbutati sau prezinta modificari minore, din punct de vedere
fiziologic.

-mecanismele reactiei la stres se pot modifica in timp, atat din punct de vedere
fiziologic cat si psihologic.
Studiindu-se rezilienta la adult- persoana la care dezvoltarea este incheiata- s-a
observat ca, daca in anumite cazuri exista o revenire la linia de baza ( o recuperare,
prin aceasta intelegand ca evenimentul nu a trecut fara sa lase urme), dupa trairea
unor evenimente cu caracter traumatic sau stresant, in alte cazuri, persoanele pot
beneficia de pe urma acestor evenimente dezvoltandu-se din punct de vedere
psihic.

REZILIENŢA PSIHICĂ INDIVIDUALĂ

În Dicţionarul Explicativ al Limbii Române, termenul de rezilienţă este definit ca

fiind o caracteristi că a unui metal sau aliaj, de a rezista la șocuri. Folosirea
conceptului de rezilienţă în știnţele socio-umane, semnifcă o schimbare majoră de
paradigmă asupra fiinţei umane. Astfel, deficienţele ca: boala, vulnerabilităţile,
suferinţele, nu mai apar în prim planul existenţei umane, ci, dimpotrivă, este
evidenţiat caracterul persoanei de a supraviţui și chiar de a se dezvolta în urma
șocurilor distructi ve la care a fost expus. Pentru prima dată în istoria umanităţii,
conceptul a fost utilizat de filosoful umanist Francis Bacon în anul 1626, fiind preluat
apoi de fi losoful platonician Henry Moresi și aplicat în psihologie de Boris Cyrulnik.
Acest concept explică în termeni foarte simpli capacitatea unei persoane de a-și
reveni în urma unor experienţe de viaţă cople șitoare. Rezilienţă sau a fi rezilent
înseamnă:

• capacitatea de a face faţă cu succes unor schimbări continue majore; • capacitatea

de a-ţi păstra sănătatea şi energia când te afli sub presiune constantă; • capacitatea de
a-ţi reveni rapid după eşecuri; • capacitatea de a depăşi adversităţile; • capacitatea de
a găsi un nou mod de a munci şi de a trăi atunci când cel vechi nu mai este posibil; •
capacitatea de a face toate aceste lucruri fără a acţiona într-o manieră distructivă sau
disfuncţională.
O persoană cu o bună rezilienţă, care întâmpină evenimente de viaţă marcante ce-i
schimbă cursul vieţii, reuşeşte să se adapteze mai bine la tot ceea ce înseamnă
element stresor, fără a avea sentimente de furie, tristeţe, mânie, dezamăgire, pierdere,
nelăsându-se copleşiţi de inten sitatea acestor trăiri. Ei reuşesc să transforme toate
aceste experienţe în lecţii de viaţă, care-i fac să-şi continue drumul vieţii, fiind mai
puternici şi mai disciplinaţi. În limitele potenţialului genetic şi sub presiunea
mediului, orice sistem tinde spre a-şi men ţine starea de echilibru. Atunci când se
produc dezechilibre, timpul necesar revenirii la starea anterioară momentului de
tulburare a echilibrului sistemului, măsoară rezilienţa acestuia.

Pentru un individ, a fi rezilient consta in a se angaja pe un drum neasteptat

pentru sine si ceilalti, depasind necazurile prin care trece. Ideea de rezilienta
presupune faptul ca acest nou drum deschide perspective eliberatoare si noi
oportunitati. Aceasta noua evolutie posttraumatica are caracter dinamic si
presupune o anumota imbogatire a personalitatii supuse incercarilor si /sau
traumelor.

Rezilienţa mai poate fi interpretată şi ca aptitudine a indivizilor şi sistemelor sociale

(familie, colectivităţi, naţiuni), de a învinge adversităţile şi situaţiile de risc.

În definiţia rezilienţei,apar termenii de adversitate sau situaţie stresantă, persoana

rezilientă fiind cea care este capabilă să spună DA vieţii acolo unde viaţa spune NU.

Aşadar, rezilienţa individului faţă de stresul existenţial reprezintă o construcţie

permanentă pe parcursul întregii vieţi, fiind rezultanta confruntării dintre
caracteristicile personale şi factorii de mediu, beneficiind de aportul educaţiei şi de
suportul grupului de apartenenţă. Stresul este un element omniprezent în cadrul
societăţii contemporane, iar necesităţile de adaptare permanentă la o lume în care să
putem convieţui vin ca o consecinţă firească. Stresul apare atunci când individul este
confruntat cu cerinţe care depăşesc capacităţile lui de moment. Rezilienţa psihică,
coroborată cu utilizarea mecanismelor de coping, reprezintă cel mai bun mod de a
face faţă stresului.

Rezilienta individului exprimata prin interactiunea dinte caracteristicile

individuale, mediul familial si mediul social reprezinta rezilienta naturala.
Cercetarile asupra rezilientei naturale au permis cunoasterea a ceea ce este comun si
specific in derularea procesului de rezilienta, fara interventia profesionistilor din
sanatate mintala.

Rezultatele acestor cercetari stau la baza construirii rezilientei cu ajutorul

prfesionistilor din domeniu sanatatii mintale si apare astfel un nou concept -
rezilienta asistata -concept care se refera la construirea si intarirea rezilientei..

Rezilienta asistata este adesea o interventie orientata ,in special, catre preventie si
urmareste evidentierea si dezvoltarea potentialului persoanelor considerate in situatii
de risc de a dezvolta anumite tulburari sau probleme, dar care nu prezinta inca
niciuna din manifestarile acestora (ex grupul copiilor cu parinti depresivi).

Aceste programe de preventie pot avea in vedere mai multe obiective :

- Dezvoltarea punctelor forte ale vietii curente

- Ameliorarea comunicarii interpersonale
- Invatarea de strategii de schimbare cognitiva
- Managementul emotiilor
- Tehnici de reincadrare a evenimentelor de viata.

Trei aspecte importante in utilizarea tehnicilor de rezilienta asistata :

- Este importanta implicarea familiei si mediului inconjurator
- Validarea suferintei , orientand interventia asupra punctelor forte ale persoanei
- Validarea persoanelor, scoaterea lor din stigma vulnerabilitatii, persoane cu
risc.

REZILIENŢA FAMILIEI

Rezilienţa familiei poate fi definită ca fiind capacitatea familiei de a face faţă într-un
mod adecvat circumstanţelor vieţii şi este construită de procesele de adaptare prin
care a trecut familia în încercarea de a înfrunta crizele existenţiale curente.Sistemul
de organizare, procesele de comunicare şi sistemul de credinţe, reprezintă, de fapt,
procesele cheie în construcţia rezilienţei familiei.
Discutand despre rezilienta familiala in situatiile traumatizante, Delage (2002)
vorbeste despre sustinere adaptata familiei, in functie de mai multi factori:

- Natura situatiilor intalnite

- Consecintele acestor situatii
- Locul victimei/victimelor in sistemul familial
- Varsta victimelor.

Abordarea difera, de asemenea de momentul in care este intalnita familia ( imediat

sau la diferite intervale de la evenimentul traumatizant).

Rezilienta asistata deschide o noua perspectiva in domeniul sanatatii psihice , prin

suportul specialistului in sanatate mintala, individul poate deprinde abilitati de
managementul stersului, isi poate flexibiliza cognitiile, modela comportamentele,
poate gasi modalitati de sprijin social, poate gasi mijloace de gestionare a situatiilor
dificile prin considerarea situatiilor neplacute ca evenimente pasagere, carora le poate
face fata si nu cu tendinte permanente, omniprezente.
Bibliografie :

Asociatia Psihiatrilor Liberi din Romania (2003), DSM IV-TR Manual de diagnostic
si statistica a tulburarilor mentale , Bucuresti

Iamandescu, Ioan-Bradu (2005)-Psihologie medicala , Editura Infomedica, Bucuresti

Ionescu , S (coord) (2013) -Tratat de rezilienta asistata, Editura Trei, Bucuresti

Sapolsky M.Robert (2018)- De ce nu fac zebrele ulcer: ce este stresul, cum ne

imbolnaveste si cum il putem combate, Editura Publica, Bucuresti
www.usamvcluj.ro/files/teze/2013/asztalos.pdf [PDF] Protocol de lucru în tratamentul anxietăţii de
separea la câine prin terapie medicamentoasă REZUMAT Lucia Asztalos - USAMV Cluj-Napoca
 UNIVERSITATEA ANDREI SAGUNA, CONSTANTA

FACULTATEA DE PSIHOSOCIOLOGIE

MASTER PSIHOLOGIE CLINICA- EVALUARE SI INTERVENTIE

TERAPEUTICA

SIRBU MIRELA LILIANA

MASTERAND

ANUL I

LEGATURA INTRE STRES SI BOALA

MANAGEMENTUL STRESULUI PRIN INTERVENTII DE REZILIENTA

ASISTATA

REFERAT DISCIPLINA PSIHOLOGIE MEDICALA

CONSTANTA

IANUARIE 2018