ATITUDINEA FATA DE BOALA

Atitudinile faţă de boală sunt influenţate de modalitatea de percepere a stării de

boală, modalitate ce diferă în funcţie de personalitatea individului şi de
caracteristicile bolii (severitate, durată, evoluţie, afectare a activităţii zilnice
etc.)

După aflarea diagnosticului pacientul este determinat sa ia atitudine faţă de

boală, este nevoit să se adapteze la ea.

Bolnavul îşi construieşte diferite strategii adaptative în faţa bolii, uneori sunt
mai evidente dacă boala este privită ca un pericol vital.

Caracterial bolnavul poate deveni dificil, neîncrezător ,nemulţumit, ultrasensibil

la atenţia care i se acordă.

Se disting mai multe strategii ce implică acceptarea confruntării.

Atitudinea combativă este proprie bolnavilor echilibraţi din punct de vedere

psihic in momentul îmbolnăvirii şi care le permite adaptarea imediată la
realitate. Pacienţii cu această atitudine devin buni, ascultători şi colaborează cu
personalul de îngrijire.

Atitudinea de resemnare, de dezinteres este manifestarea depresivilor sau a celor

cu concepţii fataliste despre viaţă, poate avea şi motivaţie religioasă. Bolnavul
nutreşte sentimente de vinovăţie, se autoculpabilizeză şi ia boala ca pe o
pedeapsă divină căreia trebuie să i se supună.

Atitudinea deferentă pozitivă sau negativă depind de narcisism şi instinctul de

conservare în care se amestecă reacţii secundare ale personalităţii legate de
culpabilitate, de concepţia despre lume şi viaţă.

Atitudine de refugiu în boala, atitudine generată de beneficiu secundar bolii, aşa

se manifestă bolnavii cu probleme existenţiale serioase.

Atitudine problematizantă, în care intervin judecăţi de valoare, căutări de sens şi

semnificaţii. Nu vede în boală un accident sau incident al substratului său
biologic ci caută o semnificaţie generală, semnificaţie pentru destin, boala-
nenoroc. Mecanisme subconştiente duc la căutarea cauzelor bolii prin găsirea
unui vinovat uman, a unui ţap ispăşitor.
Bolnavul se culpabilizează pentru faptele ce-l apasă şi boala-i oferă
posibilitatea de a-si dovedi forţa interioară.

Atitudine de valorificare superioară a situaţiei de bolnav, în care acesta îşi

priveşte boala ca pe o experienţă care-i da prilejul să se cunoască mai bine şi
care să-l ajute să mediteze la refacerea lui fizică şi psihică, să-şi asume
comportamente noi până atunci deficitare.

Se pot naşte beneficii care să compenseze starea de boală prin adoptarea unui
regim raţional de viaţă ce-l poate proteja de recăderi sau complicaţii ale bolii. Pe
plan psihosocial boala poate produce complex de inferioritate „ruşinea de
oameni”, însingurare. În plan spiritual boala poate produce conversiuni
religioase.

Toate acestea fac ca boala să fie considerată o situaţie de impas existenţial în

care multe compartimente ale vieţii normale a bolnavului sunt supuse presiunii.
Ca răspuns la această situaţie bolnavul poate adopta uneori conduite aparent
paradoxale sau inexplicabile, precum:regresia afectivă şi comportamentală,
evaziunea,, contagiunea informaţională etc.

Conduitele „paradoxale“ îşi au în fapt explicaţiile lor (spre exemplu,

contagiunea informaţională poate fi generată de o insuficientă disponibilitate a
medicului. Regresia afectivă şi comportamentală îşi poate avea originea în
antecedentele psihologice.

Regresia afectivă şi comportamentală

Bolnavii pot adopta atitudini copilăroase, exteriorizează exagerat suferinţa,

solicită ajutorul fie:pe ton autoritar,tiranic fie pe un ton umil, plângăreţ.

Trăsăturile definitorii în regresiunea comportamentală sunt:

Egocentrismul Boala creşte egocentrismul ,egoismul, iritabilitatea, scade

capacitatea creatoare şi obiectiviatea. Bolnavul îşi poate comuta centrul de
interes exclusiv pe alimentaţie, digestie şi terorizarea anturajului familial şi
medico-sanitar.

Dependenţa

Boala îi slăbeşte raţiunea, voinţa şi bolnavul este în mod evident dependent de

medic şi familie, primeşte satisfacţia diminuării responsabilităţilor sale sociale,
lasă totul în seama familiei şi a personalului de îngrijire.
Prezenţa proceselor emoţionale

De tipul afectelor-izbucniri de plâns, furie şi uneori chiar veselie. Boala

sporeşte sugestibilitatea şi intensifica viaţa afectivă de multe ori rudimentând-o.

Agresivitatea
Se integrează în comportamentul de tip egocentric şi izvorăşte din situaţia de
dependenţă a bolnavului. Sentimentele de culpabilitate coexistă cu tendinţe
autopunitive şi prin proiecţie duc uneori la agresivitate.

Depresia concretizată în plan psihic prin senzaţii de pierdere a energiei vitale cu

astenie, tulburări de concentrare, lipsa de interes pentru activităţi obişnuite,
sentimente de autoreproş, insomnie, oboseala, cefalee. Multe simptome fizice
pot masca depresia ascunsă cu grijă de pacient.

Evaziunea, bolnavul îşi foloseşte boala pe care o are pentru a-şi anula
responsabilităţile de orice fel. În cadrul evaziunii se deosebesc două aspecte şi
anume :

Demisia legitimă de la responsabilităţile sociale şi profesionale şi care este

firească în prima etapa a bolii şi care poate înlesni vindecarea.

Demisia nevrotică, aceşti bolnavi exagerează simptomatologia bolii,diminuează

efectele favorabile ale tratamentului,au o dispoziţie pesimistă legată de evoluţia
bolii îşi agravează în mod nejustificat simptomatologia mai ales când sunt
observaţi.

Boala poate avea ca efect o reconsiderare a ţelurilor şi aprecierilor cu

reprimarea.Persoana se poate hotărî să treacă imediat ce poate la
luptă,realizare,creaţie sau poate accentua trăsături narcisiste, utilizează suferinţa
ca un mijloc de valorizare a persoanei lor, considerându-se un caz
special,aparte.

Contagiunea informaţională care implică existenţa un circuit paralel (şi uneori

în contradicţie) cu cel medical, prin care informaţiile cu privire etiopatogenia,
prognosticul sau tratamentul bolii sunt vehiculate liber între pacienţi.

Este favorizată de anxietatea bolnavilor şi se referă la faptul că bolnavi „cu

state vechi” încep să emită „opinii competente” în legătură cu tratamentele,
investigaţiile, pregătirea personalului, opinii care contaminează ceilalţi bolnavi
şi implicit îi influenţează şi clar nu în mod pozitiv.
Solidaritatea între bolnavi,este vorba de felul în care bolnavii găsesc energia şi
puterea de a se ajuta între ei. În situaţii limită bolnavi care ei înşişi au nevoie de
îngrijiri îşi ajută semenii aflaţi în suferinţă, se dezvoltă astfel raporturi
interumane soldate deseori cu închegarea de prietenii durabile pe viaţă. O altă
reacţie emoţională ce poate fi declanşată de boală este reprezentată de depresie.
O afecţiune invalidantă sau o boală cronică incurabilă pot determina o stare de
descurajare, o senzaţie de neputinţă şi de inutilitate, lipsă de voinţă şi de
interes,ce au ca efect scăderea complianţei la tratament a pacientului respectiv,
nerespectarea prescripţiilor terapeutice conducând la apariţia complicaţiilor şi la
o evoluţie nefavorabilă.