MINISTERUL SĂNĂTĂŢII AL REPUBLICII MOLDOVA

UNIVERSITATEA DE STAT DE MEDICINĂ ŞI FARMACIE

“NICOLAE TESTEMIŢANU”

Facultatea Stomatologie

Catedra Psihologie Medicala

Comportamentul Persoanelor Bolnave

A efectuat : Diaconu Florenta Grupa : S1804

Profesor : Margareta Cararus

Care sunt modificările de comportament a persoanelor bolnave.

Orice boală este un proces care se infiltrează progresiv în viaţa unui individ,
îl influenţează atât fizic, cât si psihic, îi slăbeşte capacitatea de adaptare şi-l
determină să adopte un alt comportament decât cel obişnuit. Boala nu
trebuie privită doar ca un simplu eveniment personal, ci şi ca un eveniment
social, deoarece nu modifică numai condiţia fizică şi psihică a individului, ci
însăşi poziţia lui socială în cadrul grupului.
Persoanele îşi percep boala în mod diferit (spre exemplu, un coleric îşi poate
exagera boala din cauza trăsăturilor sale temperamentale; la fel, un histrionic
îşi poate accentua sau chiar simula unele simptome, pentru a fi în centrul
atenţiei).
Astfel, fiecare persoană işi personalizează boala, conferindu-i aspect
particular. De aceea există diferenţe şi deosebiri între persoane care suferă
de aceeaşi boală: un pacient poate fi agitat imaginându-şi tot felul de
scenarii negative privind evoluţia bolii, în timp ce altul poate fi calm şi linistit,
poate chiar indiferent. În apariţia bolilor somatice anumiţi factori psihici pot fi
implicaţi, cum ar fi:
Factori nepatologici: procese afective, cognitive, volitive, personalitatea şi
comportamentul individului.
Factori patologici: tulburări comportamentale, nevroze, psihoze, dereglări ale
proceselor psihice.
Comportamentul persoanelor bolnave se deosebeşte prin anumite
manifestări mai mult sau mai puţin pronunţate, ca:
- schimbări de ordin relaţional;
- la unii dintre cei internaţi scad contactele cu familia; la alţii creşte
securitatea;
- pentru unii este un prilej de a-şi analiza relaţiile familiale;
- scade capacitatea de îndeplinire a sarcinilor, ceea ce duce fie la reproşuri,
fie la menajare excesivă din partea celorlalţi;
- scad mijloacele materiale, ceea ce antrenează modificări în conduita
familiei;
- se limitează contactele cu prietenii;
- se dereglează raporturile conjugale, afective şi sexuale.
Trăind starea de boală, pacientul uneori este stresat
de: -ceea ce ştie despre boală (complicaţii, recidive);
-ceea ce nu ştie (teama de necunoscut); -exemplele
nefericite – inducţii iatrogene;
-anxietatea legată de investigaţii, acte terapeutice;
-antecedente alergice, medicamente ce „nu-i fac bine”;
-reinserţia familială şi profesională (ideea de a fi o povară).
Elementele comportamentului modificat al bolnavului sunt următoarele:
a) Dependenţa în boală: slăbiciunea şi suferinţa bolnavului fac ca alţii să se
ocupe de el, acesta găsindu-se într-o stare mai mult sau mai puţin
pronunţată de dependenţă.
b) Evadarea sau evaziunea: unele boli favorizează apariţia unor forme
de evaziune, reprezentînd pentru pacienţi modalităţi de rezolvare a unor
dificultăţi personale. Aceste manifestări pot prelua următoarele forme:
- retragerea: îngustarea orizontului bolnavului şi suprimarea multora dintre
legăturile sale cu mediul;
- introversia: închiderea în sine şi localizarea intereselor asupra propriei sale
persoane;
- regresiunea: dependenţa faţă de medic face ca bolnavul să adopte un
comportament de tip infantil.
c) Exaltarea eului. Se manifestă prin următoarele aspecte:
- narcisismul: exaltarea în cursul evoluţiei bolii a sentimentului propriei sale
valori, la care se adaugă dorinţa de a fi ocrotit, ajutat şi iubit;
- demonstrativitatea: constă, ca şi narcisismul, în adoptarea unui statut
social „în boală" ca importanţă (bolnavul devine un ,,caz interesant");
- valorizarea statutului social: cu cât bolnavul are un statut social mai inferior,
cu atât nevoia lui de valorizare prin boală creşte.
Comportamentul de bolnav presupune capacitatea individului de a-şi
percepe starea de boală, de a o interpreta adecvat şi de a lua decizii care
facilitează însănătoşirea. Acest comportament poate oscila între un pol de
normalitate şi unul de exagerare, catastrofizare.

Reacțiile emoționale la aflarea diagnosticului unei boli.

Din punct de vedere psihologic, boala este percepută ca o stare negativă, pe

când sănătatea, ca o opţiune pozitivă, de siguranţă. Boala implică senzaţia
de suferinţă şi slăbiciune, în plus, intervine şi anxietatea legată de
ameninţarea sănătăţii şi a vieţii bolnavului.
Aflarea diagnosticului unei boli este însoţită de o serie de reacţii emoţionale.
Acestea pot fi:
- anxietate (înainte de diagnostic, teama legată de proceduri medicale, de
evoluţia bolii);
- furie (faţă de starea de depersonalizare tipică mai ales în mediul spitalicesc,
faţă de „soarta nedreaptă”);
- depresie (cauzată de pierderea controlului, a independenţei, a rolului social
activ);
- lipsa de speranţă, de incertitudine a viitorului;
- însingurare (în experienţa bolii, pacientul simte că nu este înţeles, că între
el şi cei sănătoşi s-a interpus o distanţă psihologică);
- neajutorare (cauzată de dependenţa faţă de alte persoane,
pierderea sentimentului de control asupra propriei vieţi);
- pesimism privind evoluţia bolii, a eficienţei tratamentului, demisia în luptă
cu boala.
Semnificațiile atribuite bolii, după Lipowski

Modul în care boala este percepută este relevant pentru înţelegerea reacţiilor
şi a formei de coping (depăşire). Psihiatrul canadian Lipowski (1987)
identifică câteva semnificaţii atribuite bolii de către o persoană
Boala ca experienţă umană firească. Pacientul acceptă boala ca o experienţă
de viaţă prin care trebuie să treci şi să faci faţă. În general, o astfel de
interpretare duce la ajustări active, flexibile, raţionale.
Boala ca inamic. Pacientul percepe boala ca pe o „invazie”, ca pe o forţă
inamică care a „cucerit” organismul. O astfel de interpretare poate declanşa
fie frică şi anxietate, fie furie şi revoltă. În primul caz, atitudinea pacientului
poate fi de resemnare şi capitulare, iar în cel de- al doilea, – de mobilizare a
resurselor pentru a lupta cu boala.
Boala ca pedeapsă. Boala poate fi percepută ca fiind o pedeapsă dreaptă,
meritată datorită faptului că nu a respectat careva reguli de viaţă, mai ales
pentru o persoană religioasă.
Boala ca eşec. Unii pacienţi percep boala ca un semn de slăbiciune
personală, de care se simt jenaţi. Astfel, vor încerca să ascundă boala.
Pentru aceştia confruntarea cu situaţia de „slăbiciune” este atât de
dureroasă încât, uneori îşi neagă maladia. În consecinţă, se comportă ca şi
cum nimic nu s-ar fi întâmplat.
Boala ca eliberare. Boala poate fi şi o soluţie pentru unele probleme cu care
se confruntă persoana (de ex., nemulţumire de sine pentru neâmpliniri
profesionale). Pentru a evita confruntarea cu situaţia conflictuală, persoana
se refugiază în rolul de bolnav. Acesta îi oferă posibilitatea de a raţionaliza
situaţia: „Nu am putut să fac mai mult, deoarece m-am îmbolnăvit”; sau de a
se sustrage unor sarcini şi responsabilităţi care îi revin. Discuţiile unui astfel
de pacient vor fi centrate pe boala sa, pe diagnostic, pe restricţiile pe care i
le impune afecţiunea.
Boala ca strategie. Maladia poate avea o serie de beneficii secundare;
bolnavul obţine mai multă atenţie din partea familiei. Ea poate fi utilizată ca
strategie şi pentru a obţine avantaje materiale.
Boala ca pierdere iremediabilă. Unii văd boala ca o catastrofă, ca ceva ce nu
mai poate fi recuperat. Convingerea că viaţa nu mai merită a fi trăită este
relativ frecventă la persoanele care percep boala ca o pierdere iremediabilă.
Aceste persoane au un risc crescut pentru suicid, mai ales dacă boala este
una serioasă.
Boala ca valoare. Maladia poate deveni o situaţie de învăţare – te învaţă să
preţuieşti ceea ce este cu adevărat important în viaţă. Ea determină la unii
oameni o reevaluare a valorilor personale, o nouă imagine asupra vieţii.
Orgoliile mărunte, cedează valorilor spirituale, estetice, afective. Sunt cazuri
când pacienţii ajung la ideea: „Boala m-a învăţat cât de importantă este
familia sau micile bucurii ale vieţii”.