Sunteți pe pagina 1din 12

Despre Piramida lui Maslow

     Desi este o tema foarte utila si discutata, am constatat ca totusi putini sunt cei care cunosc
aceasta teorie motivationala! De altfel chiar eu am aflat tarziu, pe la 40 de ani, si asta in cadrul
unor cursuri de management!

     Asa am hotarat sa prezint un articol despre un subiect care ar trebui studiat inca din primii
ani de liceu !

     Teoria ierarhiei nevoilor a fost elaborata de psihologul american Abraham  Maslow. Maslow
ierarhizeaza nevoile umane in functie de prioritatea lor in cinci  categorii:

 Nevoile fiziologice sunt nevoile de baza ale corpului uman: hrana, apa, somn, adapost,
etc. Ele sunt dominante atunci cand nu sunt satisfacute la un  nivel acceptabil. in acest
caz nici o alta nevoie nu poate sta la baza motivatiei.

 Nevoile de siguranta  si  securitate cuprind nevoia de stabilitate, protectie impotriva


imbolnavirilor, a vatamarilor fizice, a dezastrului economic, a factorilor ocazionali si
imprevizibili, nevoia de structura, ordine si lege. De obicei nevoia de securitate este activa
si dominanta in cazuri deosebite, cum ar fi razboiul,  epidemiile,  catastrofele  naturale, 
dezorganizarea  societatii,  crize economice, nevroze, situatii negative cronice.

 Nevoile sociale sunt legate de natura sociala a omului. Initial Maslow  s-a referit la ele
ca nevoie de dragoste si apartenenta. in aceasta categorie intra si nevoia de prieteni, de
relatii agreabile cu cei din jur, nevoia de familie. Nevoile sociale se manifesta sub
urmatoarele forme:

• Nevoia de afiliere se refera la dorinta de a avea prieteni, colaboratori,  de a se asocia

1
cu alte persoane. Individul cauta compania altor  persoane, fie in grupuri mici, informale,
fie in organizatii formale.
• Nevoia de afectivitate este o nevoie sociala universala si se manifesta in doua
directii: de la individ spre alte persoane si dinspre cei din jur spre individ.

• Nevoia de cooperare este una din cele mai puternice nevoi umane si  rezulta din
nevoia de afiliere. in cadrul organizatiilor se manifesta mai ales prin munca in echipa.

 Nevoia de stima cuprinde doua grupe de nevoi delimitate in functie de  unghiul de
abordare care poate fi intern sau extern. Din punct de vedere intern, nevoia de stima
cuprinde dorinta de putere, realizare, incredere, independenta, libertate iar din punct de
vedere extern dorinta de a avea reputatie sau prestigiu, statut, faima si glorie,
recunoastere, demnitate, apreciere. Satisfacerea acestor nevoi  duce la incredere in sine,
constientizarea valorii proprii, sentimentul de a fi util  si necesar in lume.

 Nevoia de autorealizare (autoactualizare) este dorinta unei persoane  de a se realiza


ca o personalitate unica in concordanta cu potentialul sau si in cadrul  limitelor  impuse 
de  realitate.  Satisfacerea  acestei  nevoi  permite individului sa-si realizeze potentialul,
talentele si capacitatile de care dispune, totodata va duce si la cresterea celorlalte nevoi.

Daca nici o nevoie nu este satisfacuta, cele de la baza piramidei trebuie  satisfacute mai intai.
Dupa ce un nivel de nevoi a fost satisfacut intr-o masura acceptabila, poate deveni operant
urmatorul nivel. O nevoie odata satisfacuta inceteaza sa mai fie motivatoare. Nevoile de nivel
superior, mai ales cele personale (stima, realizare), sunt mult mai puternice sub aspect
motivational decat cele de nivel inferior si efectul lor este mai indelungat.
Maslow sustine ca pentru satisfacerea nevoilor de baza exista anumite preconditii. Fara existenta
acestora nevoile nu pot fi satisfacute. Amenintarile asupra existentei acestor conditii actioneaza
ca si cum ar fi amenintata insasi satisfacerea nevoilor. Din aceasta cauza multi autori includ cele
doua conditii intre nevoi, rezultand astfel o piramida cu sapte nivele. Cele doua conditii sunt:
 Libertatea de exprimare si investigare, care se refera la existenta unor conditii sociale ce
permit unei persoane sa se exprime liber, sa faca ceea ce doreste, atata timp cat nu
raneste pe altii, sa investigheze, sa caute informatii, sa se apere si incurajeaza justitia,
cinstea si onestitatea.
 Nevoia de a stii si a intelege, care cuprinde dorinta de a dobandi si a sistematiza
cunostinte despre mediu, nevoia de a-si satisface curiozitatea, nevoia de meditatie,
experimentare, explorare.

Aspecte specifice:
 Nevoile sunt interdependente si isi gasesc exprimarea maxima in nevoia de autorealizare,
care apare pe masura satisfacerii tot mai multor nevoi de pe nivelele inferioare.

 Nevoile de ordin  superior  nu actioneaza in mod obligatoriu in ordinea ierarhiei lor.

2
 La un moment dat pot fi active mai multe categorii de nevoi.

 In plus, chiar Maslow a subliniat ca ierarhia nevoilor nu trebuie privita rigid, deoarece
ordinea nevoilor poate varia de la o persoana la alta.

 Ierarhia nevoilor depinde de personalitatea, mediul social-cultural si succesele sau


esecurile anterioare ale persoanei. De exemplu, pentru persoanele creative satisfacerea
nevoii de creativitate, parte a nevoii de autoactualizare, este mai importanta decat
satisfacerea oricarei alte nevoi. Creativitatea lor se manifesta nu ca nevoie de
autorealizare activata ca urmare a satisfacerii nevoilor de nivel inferior, ci ea este activa si
in cazul in care nevoile de baza nu sunt satisfacute.

 O alta cauza a rasturnarii ierarhiei poate fi  satisfacerea unei categorii de nevoi pentru o
perioada indelungata dupa care nevoia va fi subevaluata. De exemplu, persoana care
niciodata nu a suferit de foame subestimeaza efectele nesatisfacerii nevoii de hrana si
priveste hrana ca ceva neimportant.

 O nevoie nu trebuie sa fie satisfacuta in proportie de 100% pentru ca o alta nevoie sa


devina motivatoare. Cei mai multi oameni sunt numai partial satisfacuti in nevoile lor.

3
Abraham Maslow
De la Wikipedia, enciclopedia liberă

Abraham Maslow (n. 1 aprilie 1908; d. 8 iunie 1970) a fost un psiholog umanist american. Este
cunoscut astăzi pentru propunerea sa privind bazele teoriei ierarhiei nevoilor umane.

Cuprins
 1 Viata
 2 Munca
o 2.1 Ierarhia Maslow
o 2.2 Alte lucrări
o 2.3 Critică
 3 Note

 4 Legături către alte pagini

Viata
S-a născut în Brooklyn, New York, ca primul copil al unei familii de evrei emigranti din Rusia.
La insistentele părintilor, Abraham a studiat trei semestre dreptul la City College of New York,
după care s-a transferat la Cornell University, ca mai apoi să revină la CCNY. După ce s-a
căsătorit cu verisoara sa primară Bertha Goodman, s-a mutat în Wisconsin pentru a studia la
University of Wisconsin de unde, în cele din urmă, si-a căpătat doctoratul (1934) în psihologie. In
Wisconsin, Maslow a studiat alături de Harry Harlow, si mai apoi a revenit la New York pentru a
lucra cu E. L. Thorndike la Columbia University.
Profesorul Maslow a început să predea ca titular la Brooklyn College. In aceasta perioadă a
întâlnit multi psihologi europeni, printre care Alfred Adler si Erich Fromm. In 1951, Maslow a
devenit seful catedrei de psihologie la Brandeis University, de unde si-a început activitatea de
cercetare teoretică. Acolo l-a întalnit pe Kurt Goldstein, care i-a sugerat ideea de auto-actualizare.
S-a retras în California (1970), unde la vârsta de 62 ani, a murit în urma unei afectiuni a inimii.

Munca
Principala lui contributie în psihologie a fost în problema ierarhizării nevoilor umane. Având o
abordare umanistă, Maslow observă că fiintele umane nu sunt împinse sau atrase numai de forte
mecanice, ci mai degrabă de stimuli, obiceiuri sau impulsuri instinctive necunoscute. Astfel, el
sustine că fiintele umane sunt motivate de anumite nevoi nesatisfăcute, ṣi că nevoile situate pe
treptele inferioare ale piramidei trebuie satisfăcute înainte de a se putea ajunge la cele superioare.
Una din diferentele esentiale fată de ceilalti doi capi ai psihologiei acelor vremuri (Freud si B.F.
Skinner), a fost interesul mai degrabă scăzut al lui Maslow fată de oamenii bolnavi mintal sau
nebuni, si orientat către persoane pe care le cataloga drept complet "functionale", cu personalitate

4
"sănătoasă" (sau mai bine zis auto-actualizantă), cum ar fi Einstein, Lincoln, Jefferson,
Schweitzer, Jane Addams, Eleanor Roosevelt, Frederick Douglas.
Ierarhia Maslow

În ierarhia trebuinţelor umane, Maslow situează nevoile cele mai primitive la baza piramidei
Desi toate nevoile sunt instinctive, nu toate sunt la fel de puternice. Astfel, nevoile cele mai
puternice au fost asezate la baza piramidei trebuintelor. Cu cât o nevoie urca spre vârful
piramidei, cu atât este mai slabă si specifică individului respectiv. Se observă astfel că nevoile
primare sunt comune atât tuturor oamenilor cât si animalelor. Ele includ necesitătile fiziologice
(cum ar fi cele biologice ca hrana, apa, aerul, igiena), somnul, sexul si o temperatura relativ
constantă a corpului.
Odată ce individul îsi satisface acest nivel de necesităti, se poate concentra pe nevoile de
sigurantă. Acestea au de a face cu stabilitatea si consistenta într-o lume relativ haotică. Ele tin
mai mult de integritatea fizică, cum ar fi securitatea casei si a familiei. În unele cazuri, nevoia de
sigurantă motivează unii indivizi sa devină religiosi, religia oferindu-le confortul unei promisiuni
de sigurantă printr-un loc paradisiac. Nevoile de sigurantă sunt cruciale pentru copii.
Urmează apoi nevoia , de iubire si apartenentă. In acest nivel se includ nevoia de prietenie,
familie, apartenentă la un grup, sau de implicare într-o relatie intima non-sexuală.
La nivelul patru sunt nevoile de stimă. Acestea cuprind atât recunoasterea venită din partea altor
indivizi (care rezulta în sentimente de putere, prestigiu, acceptare, etc) cât si din respectul de sine,
ce creează sentimentul de încredere, adecvare, competentă. Nesatisfacerea nevoilor de stimă
rezulta în descurajare, si pe termen lung în complexe de inferioritate. O nevoie pronuntată de
acest fel (de exemplu nevoia pentru admiratie) are la bază nesatisfacerea unor nevoi care stau în
vârful piramidei, cele de auto-actualizare estetică.
Nevoile de auto-actualizare vin din plăcerea instinctivă a omului de a fructifica la maximum
capacitătile proprii, pentru a deveni din ce în ce mai bun. In eseul The Farther Reaches of Human
Nature, Maslow scrie că oamenii care au atins starea de auto-actualizare intră adesea într-o stare
de transcendentă, în care devin constienti nu doar de potentialul lor personal, ci si de întreg
potentialul speciei umane. Desi acesti indivizi trăiesc adesea o bucurie extatică, simt totodată si o
tristete cosmică.
Pe primele patru nivele ale piramidei sunt nevoile asa-zise "deficiente": o persoana nu simte
nimic special dacă acestea sunt satisfăcute, dar simte un disconfort când nu sunt satisfăcute.

5
Dincolo de aceste nevoi,
următoarele mai sunt numite de
"crestere". Acestea nu dispar când
sunt satisfăcute, în schimb,
motivează individul în continuare.
În 1970 Maslow a publicat o
revizie a piramidei din 1954,
situând în vârful acesteia nevoile cognitive (de a cunoaste, de a întelege si de a explora) si pe cele
estetice (pentru frumusete, ordine, simetrie) ([1]). Cu toate acestea, nu toate versiunile piramidei
sale includ ultimele 2 nivele. Maslow a teoretizat că nevoile cognitive nesatisfacute se transformă
în nevoi neurotice (non-productive, care perpetuează un stil de viată nesănătos). De exemplu,
copiii ale căror nevoi de sigurantă nu sunt satisfăcute adecvat pot deveni adulti care pun deoparte
bani sau diferite posesiuni.
Maslow crede că singurul motiv pentru care oamenii nu se miṣca în directia auto-actualizării este
din cauza obstacolelor puse în calea lor de societate, mai ales printr-o educatie deficitară ce nu
poate schimba o persoană cu o slabă pregătire pentru viată într-o persoană cu o abordare pozitivă.
Maslow e de părere că educatorii ar trebui sa fie răspunzători de potentialul pe care îl are un
individ pentru a ajunge la auto-actualizare în felul său.

Piramida lui Maslow


18 December 2006 No Comment
Maslow este unul dintre precursorii miscarii psihologiei umaniste care au facilitat dezvoltarea
bioenergiei, a gestaltu-lui, a Analizei tranzactionale, etc. El a descris nevoile fundamentale in
cinci categorii regrupate sub forma unei piramide. Nevoile fundamentale, cele mai concrete sunt
la baza, caci sunt prioritare fata de nevoile situate deasupra, mai subtile si mai fine.
Realizarea de sine
Respectul de sine
Apartenenta si dragoste
Securitate
Nevoi fiziologice
Omul devine mai sensibil la nevoile superioare daca nevoile precedente sunt relative implinite. O
nevoie putin satisfacuta poata sa produca o frustrare sau o suferinta, dar poate de asemenea, sa-l
determine pe om sa actioneze pentru a si-o implini: este motivatia.
Orice nevoie cere un raspuns. Resursele noastre interioare sunt motivatiile noastre specifice
pentru aceasta nevoie sau mai generale precum dinamismul nostru, energia noastra , capacitatea
noastra de a face fata sau de a ne depasi dificultatile. Resursele noastre externe sunt “persoanele
noastre model”, mediul inconjurator . Dar noi putem intalni si obstacole.
Obstacolele externe, scoase in evidenta de Laborit in teoria sa despre stress, sunt dusmanul ce
doreste cu ardoare acelasi obiect in rivalitate sau competitie. Obsacolele interne sunt si mai
importante: rezistentele sau mecanismele de aparare (sunt o bariera in comportametul natural, un
obstacol, un blocaj, o rezistenta la contactul cu nevoile ori sau cu celalalt, sau in sfarsit o
rezistenta la schimbare.

6
Ceea ce numim in limbajul popular “defecte” care urmaresc persoana precum umbra sa care
corespunde destul de bine mecanismelor de aparare:a se scapa de responsabilitate, a se repeat
aceleasi greseli, a-i acuza pe ceilalti ca beau prea mult, ca fumeaza prea mult, a invinui, dar si a fi
coleric, irascibil, susceptibil, pasiv, dependent, neincrezator, dominator, arogant, dispretuitor,
fricos, supus, ,schimbator, josnic, revoltat, agresiv.
In rezumat, tot ce nu va place la celalalt, uneori chiar propriile voastre defecte fata de care sunteti
orbi si pe care nu le suportati la ceilalti.
Ce-ti ramane de facut tie?Sa treci de la un comportament nesatisfacator la in comportament dorit.
Sa-ti invingi temerile, nesigurantele! Si merita sa o faci , doar lupti pentru tine, pentru un “maine
invingator” , pentru o viata asa cum ti-ai dorit-o mereu.
Am sa trec la nevoia de securitate, fiindca nevoile fiziologice sunt mai mult sau mai putin
satisfacute. Aici vorbim de nevoia de a manca , de a bea, nevoia de caldura, sex, etc
La nevoia de securitate vorbim despre nevoia de a fi protejat impotriva adversitatii. Termenul
“securitate” este folosit in contextele unde domneste insecuritatea:in-securitate sociala, in-
securitate profesionala, in-securitate pentru a te deschide in intimitate(fara bariere, a fi deschis si
fara aparare) in grup sau in viata.
Noi consumam multa energie si un sfert din timpul nostru pentru a satisface aceasta nevoie
precum si pe cea precedenta. Datorita activitatii noastre profesionale, ne procuram defapt hrana,
caldura si beneficiem de un acoperis. De aici incolo suntem disponibili pentru nevoile urmatoare.
Chiar si aceste nevoi pot, in parte, sa fie satisfacute prin munca noastra: ne putem implini nevoia
de apartenenta, de a castiga suficienti bani pentru a trai genul si nivelul de viata pe care-l dorim.
Putem sa ne realizam, afirmandu-ne in mod adecvat. Putem sa ne dezvoltam autonomia chiar fara
respectul celorlalti.
Daca iti este amentitat locul de munca poti deveni nesigur. A evita o activitate nesatisfacatoare
face parte dintre solutiile posibile la o problema, dar incertitudinea de a da peste o alta determina
numeroase persoane sa consulte un psiholog. A ramane blocat intr-o astfel de situatie este sursa
de angoasa, de stres.
Cautarea securitatii cu price prêt poate fi sufocanta daca ea conduce la o existenta regulate,
insotite de obiceiuri fixe. Toate ritualurile in viata, ca si in religie, fac viitorul previzibil. Pentru
ca eviti neprevazutul, risti sa-ti ratezi viata!
Si aici revenim la articolul pe care unii dintre voi l-au citit deja: Iti lipseste curajul?!
In mare parte, lipsa curajulului te tine pe loc sau te retine intr-o situatie in care nu te simti
implinit, multumit. Necunoscutul te tine prizionerul nefericirii…Nu te mai teme de nou, infrunta
necunoscutul.Elibereaza-te!
Sa trecem la nevoia de apartenenta si de dragoste: a iubi si a fi iubit
Acestei nevoi i se acorda cea mai mare importanta in viata si in “film”..Simtim nevoia sa
apartinem, impreuna cu apropiatii nostri, unei viziuni comune despre viata in spiritualitate,
religie, politica, in cluburi de petrecere a timpului liber sau intalniri profesionale. Adesea simtim
nevoia sa ne grupam in jurul unor interese comune diversificandu-ne. Aceasta nevoie de
apartenenta acopera domenii foarte vaste: nevoia de a ne iubi aproapele, nevoia de a-l iubi pe
Dumnezeu, dragostea parinteasca sau sexuala, nevoia de a fi recunoscut, apreciat, nevoia de a
primi sau de a da tandrete, etc.
Aceasta nevoie este esentiala inca de la nastere: a fi dorit, a primi caldura, mangaieri. Cand
nevoile sexuale se afirma la varsta adolescentei, ele trebuie sa infrunte limitele impuse de
societate.
Adultii celibatari sufera adesea de singuratate si de lipsa dragostei. Ei cauta unul sau mai multi
parteneri si aspira cel mai adesea la casatorie. Ne casatorim ca sa aducem cel mai adesea un

7
raspuns acestei asteptari: a iubi si a fi iubit, deopotriva. Cand observ in jurul meu evolutia
sexualitatii si a casatoriei, obtin o descriere in trei: cautarea, fuziunea si apoi autonomia.
Recunosc ca acest tablou nu este prea stiintific si sanatos, dar reflecta procesul pe care-l constat la
numeroase persoane.Este de asemenea procesul de evolutie a majoritatii cuplurilor.

Respectul de sine
Am nevoie sa fiu apreciat, sa mi se recunoasca valoarea, sa ma recunosc si sa fiu recunoscut. Pot
sa ma apreciez si mai mult daca am fost iubit de parintii mei. Am atunci tendinta spontana de a
ma iubi, dar si de a-i iubi pe ceilalti. Sa ma afirm ca persoana autonoma va veni de la sine.
Fericit cel care reuseste sa se afirme fara sa domine sau sa se revolte, caci in caz contrar, el
devine stapanul sau sclavul celorlalti. Aceste doua ultime situatii se dovedesc adesea
nesatisfacatoare.
Respectul de sine se dezvolta cand creez obiective realiste si dezvolt energia necesara pentru a
reusi, respectandu-i si pe ceilalti in cauza.
Am, de asemenea, nevoie sa fiu apreciat de ceilalti. Este nevoia de recunostinta, atat de
importanta pentru majoritatea oamenilor. Plangem cu usurinta de bucurie cand, intr-un film, doi
fosti dusmani se impaca sau cand doi indragostiti isi spun :”te iubesc”.
Actualizarea de sine
Este varful piramidei lui Maslow. Este, asadar, scopul ultim spre care tinde omul, viata care
consta in a invata sa traiesti pentru a exista in echilibru. Aceasta nevoie devine mai precara pentru
mama casnica ai carei copii cresc si pleaca sau pentru muncitorul aflat in somaj sau la pensie. O
aud mai frecvent descrisa ca neimplinita de cei care au trait mai mult in rolurile lor decat in
persoana lor. Aceasta atitudine “altruista” implica sa ramai centrat pe exigentele celorlalti,
precum mama casnica care nu exista decat in functie de de dorintele copiilor sai in detrimental
propriilor sale dorinte.
Nevoia de libertate pare ca se opune nevoii precedente, nevoia de stima personala. Fiecare are
nevoie de libertate pentru a actiona, la serviciu, acasa sau in exterior. Unii se simt umiliti si
sufera. Multi se cred liberi , dar supusi unui sclavagism ignorat, precum supunerea pasiva a
normelor. Nimeni nu este complet liber. Cine vrea sa ramana liber trebuie sa evolueze si sa evite
anarhia si revolta. Cine se teme sa devina liber risca conformismul si supunerea.
Satisfacerea acestei nevoi se dovedeste, din pacate dificila. Daca vreau sa ma simt complet liber
si sa nu accept nici o constrangere, fara sa atac libertatea celorlalti, risti sa fii, fara idoiala, izolat
de catre cei care resping aceasta atitudine.
”Oamenilor cumsecade nu le place sa urmezi un drum diferit de al lor” (Georges Brassens)
Ar trebui sa tin cont de opiniile celorlalti cautand sa ma satisfac sau sa-mi schimb relatiile. Dar
cum?
Pot, alege, fie sa renunt la libertatea mea, fie sa refuz parerea celorlalti. Suferinta poate sa apara
deja in acest stadiu. Pot, de asemenea, sa dau prioritate la “ce vor spune ceilalti”, precum aceasta
studenta care precizeaza: ”Nu voi iesi cu prietenul meu decat daca sunt sigura ca mama mea nu
va suferi”.
Iata deci, inceputul unui calvar. ”Gura lumii” nu este intotdeauna o limitare exterioara reala. Ea
provine cel mai adesea chiar din interior. Fata sa ascunsa coincide in general cu ”ce voi spune eu
despre asta”. Daca mama ignora iesirile fetei, aceasta se va simti inselata sa nu o insele. Daca, la
un moment al evolutiei sale, ea se revolta si ii spune nu mamei, ea poate inca sa aleaga. O optiune
ar fi sa iasa fara stirea ei pentru a evita sa o intristeze. O alta ar fi sa nu se ascunda, evitand totusi
sa nu cada in ostentatie . Ar putea sa si o provoaca, sa o scandalizeze sau chiar sa rupa legatura
pentru a nu se mai supune moralei materne.

8
Altii in acceptarea climatului permisiv al grupului, doresc sa se elibereze de constrangeri in
pozitia: ”vreau totul imediat” fara sa-i respecte pe ceilalti. Aceasta pozitie nu raspunde nevoi de
afirmare sau de autonomie. Este o alegere care poate fi anarhica sau totalitara. Anarhica daca vrea
sa se elibereze de constrangeri fara sa cantareasca avantajele si dezavantajele pentru a-si evalua
sansele si riscurile inainte de a decide, adica fara sa-si utilizeze “Adultul” din el. Este Copilul
anarchic care conduce fara Adult. El este totalitar daca este un mod de a-si impune alegerile
precum Isabelle, care dorind sa schimbe, fara sa negocieze, data unei casatorii, stabilita de mult
timp cu prietenul sau, ii raspunde: ”Acum nu vreau sa ma marit constransa. Vreau sa fiu libera sa
decid ce vreau, cand vreau. Daca n-o fac la varsta mea, n-am s-o mai fac niciodata”. Dupa mai
multe “decizii” asemanatoare, prietenul foarte autonom, nu a putut sa se resemneze si sa
construiasca pe nisip si a ales progresiv sa o paraseasca. Daca ar fi fost dependent, ar fi inceput
un lung calvar: cel care “iubeste mai mult” sufera mai mult.
Cel care se actualizeaza este energic, pozitiv, “vede” partea buna a situatiilor, sufera putin din
cauza dezavantajelor, este constient de nevoile sale, le gaseste cu usurinta raspunsuri si
transforma problemele in solutii. Se afirma, prezinta putine mecanisme de aparare, si are deci
putine rezistente la schimbare. Isi masoara mai liber sansele si isi asuma cu usurinta riscuri
calculate.
Constatam cum , de-a lungul vietii am fost formati si conditionati de educatia din anturajul
nostru. Este o forma de dependenta din care se poate iesi prin perioade de revolta. Dar daca
aceasta este permanenta, ea devine o dependenta de alt fel: contradependenta (a face pe dos nu
inseamna a alege). Cu totii trecem prin asta, si nu lipsiti de neplaceri pentru noi si apropiatii
nostrii. Dar, important e sa iesiti din aceasta stare si in momentul bilantului “pierderi si profituri”
sa fiti pe plus, sa fie net pozitiv. Fara regrete, care sunt “trecatoare si inevitabile”.
Sper sa va fie de folos acest material in depistarea rezistentelor, proiectiilor,etc. Si mie mi-a fost
greu sa accept ca sunt “fericita” purtatoare a comportamentelor negative, perpetuate indelung.
Cand, era atat de comod si simplu sa ii “imbrac” pe ceilalti cu ele. Dar, intr-o fericita zi, o “forta
spirituala”, asa cum imi place mie sa-i spun, m-a trezit din basmul pe care-l traiam si care ma
purtase deja departe de ceea ce numeam “realitate”.
Nici un psiholog nu cauta sa te schimbe ca entitate , ori sa iti modifice conceptiile despre ce
inseamna “a trai”. Doar se cauta a aduce mai multe informatii, optiuni, alternative din care tu sa
alegi, si sa culegi ,doar ceea ce ai nevoie.

Piramida lui Maslow


Abraham Maslow s-a născut la data de 1 aprilie 1908 în Brooklyn, New York. Este un renumitul
psiholog umanist, fiind mai ales cunoscut pentru desenarea piramidei cu nevoile omeneşti.
Piramida lui Maslow a reprezentat şi reprezintă în continuare o contribuţie foarte mare în
domeniul psihologiei. Psihologul îşi începea disertaţia pe baza explicării piramidei sale prin a
afirma că fiinţele umane sunt motivate de anumite nevoi nesatisfăcute, şi că nevoile situate pe
treptele inferioare ale piramidei trebuie satisfăcute înainte de a se putea ajunge la cele superioare.
Aceste fiinţe nu sunt împinse sau atrase numai de forţe mecanice, ci mai degrabă de stimuli,
obiceiuri sau impulsuri instinctive necunoscute.

Nevoile respective ale oamenilor au în comun faptul că sunt instinctive, însă se deosebesc prin
aceea că au un grad de intensitate diferit, unele fiind mult mai puternice decât altele. Aceste nevoi
principale sunt aşezate la baza piramidei, iar cu cât se urcă spre vârful piramidei, cu atât
importanţa, primordialitatea lor scade.

9
Clasificarea nevoilor umane caracterizate de psihologul Maslow sunt următoarele, începând de la
baza piramidei şi terminându-se în vârf:

1. NEVOI FIZIOLOGICE. Sunt indispensabile pentru a supravieţui: a mânca, a bea, a dormi, a se


proteja de frig şi de căldură. Ele reprezintă cele mai puternice, cele mai importante nevoi ale
omului. Satisfacerea lor este necesară pentru a rămâne în viaţă.

2. NEVOIA DE SIGURANŢA. Orice fiinţă omenească are nevoie să se simtă protejată în faţa
oricărei ameninţări a vieţii. Dacă trăieşte într-o ţară care se află în război, de exemplu, se
presupune că această necesitate nu este acoperită. Odată ce nevoile fiziologice sunt satisfăcute,
intervine nevoia şi dorinţa de a satisface nevoile de siguranţă. Cu toţii avem nevoie de securitatea
casei si familiei, mai ales atunci când vine vorba de copii.

3. NEVOIA DE DRAGOSTE Şl APARTENENŢĂ. O dată acoperite necesităţile de bază, aceasta


este cea mai importantă. Nimeni nu poate să se realizeze ca persoană fără a fi dorit şi acceptat de
către celelalte fiinţe omeneşti. Aici sunt incluse nevoia de prietenie, familie, apartenenţă la un
grup, sau de implicare într-o relaţie intima non-sexuală. Relaţia cu celelalte persoane la un nivel
afectiv profund este forma obişnuită de a satisface această necesitate. De exemplu, familia,
tovarăşul de viaţă sau prietenul. Lipsa de dragoste şi apartenenţă poate să dea ocazie la
importante dezechilibre mintale.

4. NEVOIA DE AUTORESPECT. Fiecare fiinţă umană are nevoie să se respecte pe ea însăşi şi


să aibă o concepţie potrivită despre propria sa persoană. Este vorba aici de recunoaşterea venită
din partea altor indivizi (care rezulta în sentimente de putere, prestigiu, acceptare, etc) cât şi din
respectul de sine, ce creează sentimentul de încredere, adecvare, competenţă. Nesatisfacerea
nevoilor de stimă rezulta în descurajare, şi pe termen lung în complexe de inferioritate. Un nivel
de autoestimare dezechilibrat (cum ar fi subestimarea, de exemplu, a gândi că toată lumea îmi
este superioară) are ca rezultat un randament scăzut şi, în consecinţă, deteriorarea
comportamentului.

5. NEVOIA DE AUTOREALIZARE. Potrivit lui Abraham Maslow, o persoană din zece simte
intens această nevoie. Psihologul afirma că oamenii care au totul pot mari potenţialul lor. Ei pot
căuta cunoştinţe, linişte, experienţe estetice, împlinire de sine. Cea mai mare parte se
concentrează în jurul nevoilor care pot fi prevăzute. Autorealizarea include obiective mai înalte şi
mai abstracte (de exemplu: dreptate, perfecţiune, bunătate, adevăr, hotărâri individuale), care sunt
tot mai fragile, ca şi vârful piramidei.

10
11
12

S-ar putea să vă placă și