INTRODUCERE

Vointa este functia psihica prin care omul isi mobilizeaza resursele fizice si psihice in vederea
atingerii scopurilor pe care si le-a propus si in vederea infrangerii obstacolelor care apar in calea
realizarii acestor scopuri.

In unele cazuri vointa este necesara pentru inceperea unei actiuni si continuarea ei in ciuda
obstacolelor care apar, pana la atingerea scopului. In aceste cazuri vorbim despre vointa activa sau
pozitiva. In alte cazuri vointa este necesara pentru amanarea sau oprirea unor actiuni care ar avea
consecinte nedorite. Prin vointa ne mentinem calmul, ne autocontrolam. Aceasta forma a vointei se
numeste vointa inhibitoare sau negativa.

Efortul voluntar exprimă caracteristica specifică cea mai importantă a voinţei prin care aceasta se
deosebeşte de toate celelalte procese psihice. Efortul voluntar este trăit de catre o persoana ca o
stare de tensiune, de încordare internă, de mobilizare a tuturor resurselor în vederea depăşirii
obstacolului. Intensitatea efortului voluntar, specificitatea mecanismelor psihice mobilizate şi
desfăşurate, reflectă particularităţile obstacolului.

Una dintre cele mai importante aspecte ale voinţei este luarea deciziei. Indiviul alege să facă sau să
nu facă un lucru şi decizia luată este strâns legată de voinţă. Voinţa trebuie îndrumată, nu înfrânată.

In aceasta lucrare voi analiza mai multe capitole despre vointa si anume: Definirea si caracterizare ,
Structura actului voluntar al vointei , Calitatile care stau la baza vointei , Dezvoltarea ontogenetica a
vointei , si metode de autodezvoltare a vointei.

1
 Cap.I. DEFINIREA SI CARACTERIZAREA VOINTEI

Vointa reprezinta capacitatea si procesul psihic de conducere a activitatii sub toate aspectele ei. C.
G. Jung considera ca vointa presupune o organizare culturala si rationala a energiilor, fapt ce
constituie "o cucerire tarzie a umanitatii si de care primitivii nu erau capabili". O mai clara expunere
o intalnim la J. Piaget care spune: "Noi spunem ca este vointa, in cazul in care se prezinta
urmatoarele doua conditii: prima conditie -conflict intre doua tendinte; o singura tendinta nu
genereaza un act voluntar, .a doua conditie -cand cele doua tendinte dispun de forte inegale, una
cedand celeilalte, -rar prin actul de vointa are loc o inversare, ceea ce era mai slab devine mai
puternic iar ceea ce era originar mai puternic este invins de ceea ce era mai slab." Tot pe aceasta
linie, H. Peack arata ca un act este cu atat mai voluntar cu cat poate raspunde mai puternic la
proprietatile slabe, discrete ale stimulului, lasand fara raspuns insutirile puternice, evidente.

DEFINITIE: proces psihic de reglare/ autoreglare a conduitei a carui rol principal consta
in optimizarea comportamentelor orientate spre atingerea unui anumit obiectiv cu valoare
adaptativa. In cadrul vointei ca mecanism reglatoriu putem delimita doua niveluri functionale
calitativ diferite si anume:

Ø Nivelul involuntar: se caracterizeaza prin lipsa intentionalitatii si declansarea automata a

actiunii ca reactie de raspuns la actinuea stimulilor. Exemplu tipic al regarii involuntare il
constituie actele reflexe care stau la baza homeostaziei fiziologice a organismului (reflexele de
orientare, reflexul clipirii, reflexele de aparare, etc). De asemenea, nivelul involuntar al
activitatii poate fi delimitat in cadrul actelor automatizate, de genul priceperilor si deprinderilor,
care au facut candva obiectul controlului voluntar ( deprinderea scris -cititului, deprinderea de a
sofa, deprinderea de a innota etc). Nivelul involuntar al conduitei umane este prezent si in
cadrul diferitelor etape ale proceselor psihice particulare: in perceptie, imaginea stimulului se
formeaza independent de vointa noastra (in perceptie stimulul ni se impune ca un dat obiectiv,
existand indiferent de dorintele, nevoile noastre actuale); in reprezentare, caracterul fluctuant
este determinat tocmai de nivelul involuntar ( reprezentarile apar in mintea noastra fara ca noi sa
ne fi propus acest lucru); in memorie ni se fixeaza uneori informatii, idei, fenomene fara ca noi
sa ne fi propus acest lucru (vezi memorarea involuntara!), etc.

Ø Nivelul voluntar: se subordoneaza din punct de vedere structural functiei reglatoare a

constiintei, iar din punct de vedere instrumental, se conecteaza la subsistemul motivational,

2
 favorizand si optimizand finalizarea motivului in scop. Elemetele esentiale ale nivelului
voluntar sunt: intentionalitate (ne propunem o activitate urmarind un scop clar definit), analiza
prealabila a conditiilor de activitate, a raportului dintre scop si mijloace, efortul implicat in
atingerea scopului propus.

Prin mobilizarea si canalizarea selectiva a energiilor necesare activitatii si prin directionarea

lor spre atingerea scopurilor propuse, vointa devine o conditie subiectiva esentiala a succesului si a
inaltelor performante in orice activitate. Presupunand un insemnat consum energetic, actul voluntar
duce si la fenomenul de oboseala (musculara, neuropsihica), a carui amplitudine depinde de
intensitatea si durata efortului si de tipul de sistem nervos al subiectului (vezi structura
temperamentala!). De aceea, efortul voluntar trebuie incadrat in anumite limite, pentru a putea
preveni acumularea in timp a efectelor oboselii zilnice, ce pot deveni daunatoare starii de sanatate
(surmenajul, astenia si chiar declansarea unor boli psihice grave).

Reflectand obstacolele ce se interpun intre motiv si scop si structurandu -se pe baza lor,
mecanismele reglajului voluntar trebuie sa se moduleze si sa se adapteze dupa specificul acestora.
Astfel, efortul trebuie sa fie proportional cu intensitatea obstacolului. Aceasta presupune ca in
componenta sistemului volitional sa existe operatori speciali de comparare si evaluare. Cu cat
acestia vor fi mai bine elaborati, cu atat efortul voluntar va fi mai adecvat si invers, cu cat ei vor fi
mai slab structurati, cu atat vor aparea discordante mai mari, in hiper (efort mai mare de cat este
obiectiv necesar) sau in hipo (efort mai mic decat este obiectiv necesar).

Vointa se manifesta nu numai in pregatirea, declansarea si coordonarea actiunilor, ci si prin

amanarea sau retinerea, blocarea lor, in pofida unor incitatii puternice din afara sau din
interior(rezistenta la tentatii sau abtinerea de a riposta agresiv la o insulta sau jignire). Ea este
orientata nu numai spre exterior, spre invingerea dificultatilor din afara noastra, ci si spre interior,
spre stapanirea si controlul propriilor noastre porniri impulsive, stari afective, stari de motivatie
activate a caror satisfacere in momentul sau situatia dati nu este posibila.

Formarea si dezvoltarea mecanismelor reglajului voluntar sunt impuse si de necesitatea

punerii si tinerii in acord a comportamentului propriu cu exigentele si normele vietii
sociale. Constituirea schemelor functionale ale vietii are la baza interiorizarea comenzilor si
consemnelor formulate de catre mediul social prin intermediul familiei, al scolii, al diferitelor
organizatii si institutii cu care relationeaza individul in perioadele esentiale de structurare a
personalitatii.

3
 Pe masura constituirii sale, vointa se impune ca modalitate principala de organizare si
reglare a desfasurarii tuturor celorlate procese si stari psihice. Gratie integrarii dimensiunii
volitionale, omul trece din ipostaza de instrument al dinamicii spontane a pulsiunilor, a tendintelor
si a starilor interne in cea de stapan si monitor al lor, dobandind efectiv atributul eului. Ca nucleu
central al structurii personalitatii, eul este practic de neconceput fara latura sa volitiva, care -i
confera pregnanta, rezistenta si forta actionala in raporturile lui cu lumea externa, in general, cu
mediul social, in particular.

Intre cele doua niveluri ale vointei se stabilesc raporturi complexe de interconditionare, de
interdependenta. Astfel, in orice activitate voluntara, exista momente sau secvente involuntare,
neintentionale, cu rol facilitator (operatiile de acomodare, explorare, fixare in perceptie) sau
perturbator (oscilatiile atentiei datorita incapacitatii de concentrare ). Pe de alta parte, orice act
involuntar o data declansat, poate intra in sfera de influenta a mecanismelor voluntare.

Bazele fiziologice ale voinţei.

Transmiterea si receptia informatiei din analizator in zona motorie a scoartei cerebrale poate
constitui drept un semnal de pornire a actului volitiv. Dar omul poate si acumula informatiile,
sintetizindu-le si generand o actiune volitiva in functie de concluzia dobandita. Lobii frontali ai
scoarţei cerebrale au o importanţă imensa în înfăptuirea actului volitiv, lezarea lor duce la abulie
care este lipsa patologică de voinţă.

4
 Cap.II. STRUCTURA ACTULUI VOLUNTAR

1) Actualizarea unor motive si proiectarea pe baza lor a unui scop: la baza actiunii voluntare sta
intotdeauna o stare de necesitate care se condenseaza in forma motivului. In functie de specificitatea
motivului se stabileste un scop ce trebuie atins si planul necesar atingerii acestuia. Acest plan
dobandeste caracterul unei stari psihice interne, subiective care va determina intrarea in functiune a
celorlalte procese psihice necesare elaborarii drumului ascendent spre finalizarea, materializarea
scopului.

2) Analiza si lupta motivelor, compararea si evaluarea alternativelor prezente la momentul dat in

campul constiintei: nu de putine ori la nivelul constiintei se activeaza mai multe motive care
orienteaza subiectul spre stabilirea scopurilor diferite. Dar, dupa cum se stie, nu pot fi realizate
doua activitati in acelasi timp. Aparitia mai multor motive la un moment dat este un fapt de viata
curent, ceea ce implica o ierarhizare a lor, stabilirea unei prioritati in functie de care subiectul se
va angaja la un moment dat intr-o activitate data. Aceasta activitate de ierarhizare si analiza a
motivelor implica procesele de gandire, motivatia, cu analiza si interpretarea intereselor,
preocuparilor, domeniului de activitate etc. Nu de putine ori imposibilitatea de a stabili o
ierarhie a motivelor ce se cer a fi satisfacute la un moment dat, reprezinta una din principalele
cauze ale esecului (scolar, profesional, social etc).

3) Deliberarea sau luarea hotararii: acesta etapa este concretizata in alegerea unui singur motiv
care va determina stabilirea scopului care va fi atins printr-o activitate adecvata. Hotararea,
rezultat al deliberarii si deciziei, este un moment esential in dinamica actului voluntar, ea
marcand o noua reorganizare functionala in sistemul personalitatii (atingerea unui scop dat
presupune o adaptare a personalitatii la specificul activitatii, extragerea din sistemul
personalitatii a acelor cunostinte, abilitati necesare indeplinirii sciopului, activarea anumitor
procese sau inhibarea activismului lor etc), orientandu -l spre un scop ce se cere a fi satisfacut,
indeplinit. Hotararea poate consta, fie in a intreprinde o actiune, fie in a te abtine de a actiona la
o anumita provocare sau tentatie, care in mod natural, incita la actiune.

4) Executarea hotararii: prin aceasta etapa, a executiei, se transforma hotarirea in act, in actiune
constructiva. Actiunea se poate desfasura in plan intern -actiune mintala -atunci cand scopul il
constituie rezolvarea unei probleme sau efectuarea unui proces de invatare, sau in plan extern
-atunci cand realizarea scopului implica operarea asupra unor obiecte sau situatii din afara

5
 noastra. De cele mai multe ori acesta etapa presupune un consum energetic ( psihic, fizic)
sustinut tocmai pentru a putea depasi diferitele obstacole care pot aparea in calea atingerii
scopului sau pentru a putea ramane implicati in activitate pana la finalizarea ei. Sunt foarte
multe situatii in care, desi actiunea este declansata, sa se opreasca la un moment dat tocmai
datorita faptului ca subiectul nu dispune de calitatile necesare vointei (forta, intnsitatea,
perseverenta) care sa il sustina in ceea ce intreprinde.

5) Evaluarea rezultatelor (feed -back -ul ): evaluarea rezultatelor se poate face atat secvential, cat
si global. Evaluarea secventiala se realizeaza dupa executarea fiecarei secvente dintr-o activitate
data, asigurand astfel inlaturarea din mers a diferitelor greseli care pot aparea sau acomodarea
stategiei de lucru in functie de rezultatele obtinute dupa fiecare etapa. Evaluarea globala se
realizeaza la finalizarea actiunii prin care ne-am propus atingerea unui scop. Acesta forma de
evaluare are caracter de feed -back, informandu-ne in ce masura scopul a fost atins si in ce
masura activitatea selectionata se dovedeste a fi utila in rezolvarea scopurilor de un anumit fel.

6
 Cap.III. CALITATILE VOINTEI

Vointa ca modalitate superioara de organizare functionala a personalitatii umane, se impune prin

cateva calitati si anume:

Ø Forta exprima capacitatea mecanismelor de autoreglare de a mobiliza si concentra energia

neuropsihica si musculara in vederea asigurarii rezistentei la presiunea pulsiunilor interne si a
stimulilor din afara. Putem spune ca o persoana are o vointa cu atat mai puetrnica cu cat ea
poate sa-si stapaneasca trebuintele sau starile interne bulversante sau daca poate depasi
obstacole de intensitate foarte mare. Forta vointei se dobandeste prin educatie, incepand din
familie, unde copilul ia contact pentru prima data de semnificatiile lui trebuie / nu trebuie, se
poate / nu se poate, drept / obligatie etc. si unde i se creeaza acele situatii -obstacol, care sa-l
determine la efort, la automobilizare si autocontrol, si continuand apoi in cadrul celorlalte
sisteme de socializare.

Ø Perseverenta consta in mentinerea efortului voluntar la nivel optim atat timp cat este necesar
pentru atingerea scopului, in pofida diferitelor piedici ce pot aparea in calea tingerii unui
obiectiv. Perseverenta se poate masura dupa numarul tentativelor pe care un subiect le face
pentru a indeplini o activitate care presupune multe obstacole. Ca si in cazul fortei, perseverenta
este un rezultat al educatiei, imbinat cu rezervele energetice de care dispune persoana. In cazul
pasionatilor de anumite activitati se poate ajunge la hiperperseverenta (una din cele 10
dimensiuni ale personalitatilor accentuate. K, Leonhard, Personalitati accentuate in viata si in
literatura). Opusul perseverentei este delasarea sau "lenea".

Ø Consecventa se exprima in stabilitatea scopului si a liniei de conduita, in concordanta dintre

convingeri si actiune, dintre vorba si fapta. Ea se integreaza si ca o dimensiune in structura
caracterului, fiind o trasatura importanta a personalitatii umane mature. Opusul consecventei
este inconsecventa, care sta la baza fluctuatiilor si instabilitatii deciziilor, a hotararilor si
scopurilor.

Ø Fermitatea indica stabilitatea operational -instrumentala a deciziilor si hotararilor luate in

diferite situatii, in pofida tentativelor potrivnice ale celor din jur, de a ne determina sa revenim
asupra lor, spre a le modifica sau anula. Opusul fermitatii este influentabilitatea,
comportamentul devenind oscilant si fluctuant, persoana fiind ghidata, nu atat de convingerile
proprii, cat de influentele celor din jur.

7
Ø Independenta exprima capacitatea unei persoane de a-si organiza si duce viata pe cont propriu,
pe baza hotararilor si scopurilor formulate in mod independent. Opusul ei este dependenta, care
consta in absenta unui orizont si a unor repere existentiale clare, in dificultatea sau
imposibilitatea de a lua o hotarare sau de a trece la actiune fara un sprijin din partea altcuiva.

Calitatile vointei se afla intr-o permanenta relatie de interdependenta si conditionare

reciproca. Intre ele se constata existenta unei corelatii pozitive semnificative, astfel ca daca una are
valori ridicate si celelalte vor tinde sa ia valori proportional mari, si invers. Se pare ca trasatura
bazala in jurul careia graviteaza celelalte este forta sau taria vointei.

8
 Cap.IV. DEZVOLTAREA ONTOGENETICA A VOINTEI

Vointa reprezinta o forma superioara de autoreglare a comportamentului si activitatii, bazata

pe mobilizarea si directionarea constienta, intentionata, deliberata a efortului psihic si fizic, pentru
surmontarea obstacolelor si realizarea scopului propus.

La nastere, copilul dispune doar de scheme functionale de tip involuntar, reflex

-neconditionate, ce se pun in miscare in mod automat, fie la actiunea unui stimul extern (clipitul la o
sursa puternica de lumina) , fie a unuia intern (trebuinta fiziologica de foame declanseaza un
comportament specific de cautare, si exteriorizat prin plans).De asemenea, miscarile haotice,
dezorganizate ale sugarului au un caracter involuntar fiind provocate de descarcarile neurale
spontane la nivelul centrilor motori subcorticali sau de semnalele proprioceptive care se activeaza la
nevoia de a-si modifica pozitia corpului sau de miscare. Reflexul circular (la 4 luni) pe care l-a
descris J. Piaget (vezi, J. Piaget, Psihologia inteligentei) si care consta in apucarea repetata a
obiectului pe care adultul i-l da copilului, poate fi considerat ca o prima veriga in constituirea
schemelor de tip voluntar. Apucarea si aruncarea repetata a obiectului determina la nivelul copilului
o anumita satisfactie pe care el tinde sa o mentina, deoarece atunci cand parintele nu-i mai ofera
obiectul placerii acesta semnalizeaza prin plans.

Al doilea moment in elaborarea autoreglarii voluntare este reprezentat de constituirea

"schemei permanente a obiectului" (8 luni),marcand inceputul constituirii reprezentarii -atat ca
produs (imagine), cat si ca proces, actiune.

Al treilea moment il reprezinta formare, dupa 10 -12 luni, a legaturilor selective si stabile
dintre miscare si efectul adaptativ, dintre miscare si caracteristicile fizice ale obiectelor. Actiunea
sistematica a copilului cu obiectele in plan extern devine principalul factor de stimulare si modelare
a efortului, de constientizare a raportului dintre dorinta si posibilitate si de diferentiere si cristalizare
a trasaturilor particulare ale vointei. Acesta etapa este treptat integrata in joc, care dobandeste
caracterul unei activitati orientate spre scop.

Al patrulea moment important in formarea sistemului generalizat al autoreglajului voluntar

este reprezentat de achizitionarea mersului biped (12 -14 luni), care -si consolideaza schemele
functionale neuronale in jurul varstei de 3 ani. Acesta, pe langa faptul ca asigura autonomia
comportamentala in spatiu, devine si principalul mijloc prin care copilul isi exteriorizeaza
finalitatea actiunilor si implinirea practica a dorintelor.

9
 Al cincilea moment in dezvoltarea mecanismelor autoreglajului voluntar il reprezinta
instituirea, incepand cu varsta de 1, 6 -2 ani a controlului cortical asupra sfincterelor si apoi, asupra
trebuintelor fiziologice primare. Pe baza intaririlor pozitive si negative pe care le aplica parintii,
copilul invata treptat sa reziste presiunii trebuintelor interne si sa amine satisfacerea lor.

Momente importante in dezvoltarea reglajului voluntar sunt reprezentate, pe de o parte de

dezvoltarea gandirii -de la gandirea senzorio -motorie pana la gandirea formala, abstract -logica, iar
pe de alta parte de achizitia si dezvoltarea limbajului in toate formele sale. Nivelul integrator central
in constelatia componentelor autoreglajului voluntar il reprezinta formarea constiintei de sine,
componenta centrala in determinarea structurii eului.

Intregul proces al formarii si dezvoltarii vointei depinde de situatiile externe, de natura si

caracterul sarcinilor si solicitarilor la care este supus copilul, de tactul cu care adultul internive
asupra copilului, de consensul solicitarilor din partea adultilor, cat si de particulatitatile individuale
ale celui in formare.Particularitatile individuale determinate genetic vizeaza: tipul general de sistem
nervos ( puternic -slab, echilibrat -neechilibrat, mobil -inert), sensibilitatea emotionala ( crescuta
-scazuta), tipul de deschidere (introvertit -extrovertit) etc. In functie de interactiunea si ponderea
diferitilor factori, vointa cunoaste patru tipuri de integrare: a) tipul simetric -puternic se
caracterizeaza prin dezvoltarea optima a vointei, atat in raport cu actiunea asupra situatiilor externe,
cat si in raport cu actiunea asupra eului intern; b) tipul asimetric intern se caracterizeaza prin
dezvoltarea puternica a vointei in raport cu sine si slaba vointa in raport cu realitatea externa; c)
tipul asimetric extern se caracterizeaza prin dezvoltarea puternica a vointei in raport cu situatiile
externe si slaba vointa in raport cu sine; d) tipul simetric slab se caracterizeaza prin dezvoltarea sub
medie a vointei, atat in raport cu sine, cat si in raport cu realitatea externa.

10
 Cap.V.ROLUL VOINTEI. EDUCAREA VOINTEI

Rolul vointei. Vointa este necesara pentru realizarea actiunilor dificile sau neatractive. Atunci cand
pentru reusita actiunii trebuie sa depunem un anumit efort voluntar, spunem ca actiunea are un
caracter voluntar. Capacitatea de a depune efort voluntar depinde atat de educatie cat si de unele
particularitati ale sistemului nervos central. (De ex. unele leziuni ale lobului frontal sunt urmate de
diminuarea initiativei).

Cineva da dovada de vointa puternica in activitate daca motivatia sa este buna, daca este
constient de importanta scopului urmarit si daca are incredere in sine. Educarea vointei trebuie
sa puna accentul pe aceste aspecte: intarirea motivatiei (care se poate face prin acordarea unor
recompense sau pedepse - care la inceput vor intari motivatia extrinseca), sublinierea importantei
scopului, incurajarea copilului. Vointa nu se poate dezvolta prin discursuri tinute de catre parinti sau
profesori despre importanta vointei. Vointa se dezvolta numai prin atragerea copilului in diferite
actiuni care necesita efort voluntar. Daca copilul este ajutat sa infranga greutatile si sa aiba succese
el va aborda actiunile asemanatoare cu mai multa incredere in sine si cu mai multa perseverenta.

După studii atente şi aprofundate, cercetătorii comportamentului uman au ajuns la concluzia că

marile personalităţi ale omenirii pot fi împărţite în două categorii. Dualitatea păstrează controversa
mereu actuală cu privire la însuşirile geniului uman: acestea sunt înnăscute (transmise ereditar) sau
condiţionate social-istoric? Ambele ipoteze trebuie luate în consideraţie, analizate ştiinţific şi
elaborată o teorie validă. Realitatea este că aptitudinile şi talentul nu pot fi puse niciodată în valoare
fără o muncă tenace, perseverentă, în care voinţa celui în cauză joacă sau nu rolul de forţă motrice.

Sunt cunoscute cazuri, devenite celebre: Demostene (gângav fiind, a ajuns cel mai mare orator al
Greciei antice), Wagner (care a învăţat notele muzicale la 20 de ani), Van Gogh (ce şi-a înfruntat
destinul pentru a deveni pictor), Darwin (pentru care tatăl său se temea că va fi ruşinea familiei)
etc., care au devenit foarte cunoscuţi în domeniile lor de activitate datorită voinţei excepţionale,
tenacităţii, strădaniei permanente de autoexprimare şi autodepăşire.

Toate aceste calităţi pot fi formate şi educate prin gimnastica psihicului. Dacă gimnastică fizică ne
ajută să ne transformăm corpul, gimnastica- psihică, în schimb, completează armonios acest proces
modelând sentimentele, voinţa, memoria, gândirea. Gimnastica psihică (sau culturismul psihic) are
ca elemente de bază exerciţii care determină schimbări ale spiritului uman respectiv. Acestea sunt:

11
antrenamentul autogen si autosugestia. Ambele tipuri de gimnastică pot fi combinate cu exerciţii
yoga obţinându-se un randament mai mare.

Metode de autoeducare a vointei

Iată câteva procedee practice de educare a voinţei pe care dacă le veţi încerca şi dvs. veţi obţine
rezultatele dorite:

1. Schema autosugestiei - arată astfel: vreau – trebuie -pot. Mişcarea se face de la conştient la
subconştient, de la hotărâre la convingere şi credinţă.

2. Formulele de autosugestie - este recomandabile în special pentru oamenii cu voinţă slabă şi

dezechilibru emoţional trebuie să fie potrivite cu individualitatea celui care le aplică şi cu scopul pe
care îl urmăreşte. Nu se vor folosi aceleaşi formule pe tot parcursul zilei. Astfel, dimineaţa, puteţi
repeta în gând, nu neapărat cu voce tare, când încă mai sunteţi în pat: “astăzi va fi o zi frumoasă”,
“voi realiza tot ce mi-am propus”, “sunt plin de energie şi am o voinţă puternică”, “buna dispoziţie
învinge orice obstacol” etc. Formulele de seară au scopul de a linişti şi relaxa: “sunt degajat”, “am
avut o zi (destul de) plăcută”, “mă voi odihni bine pentru a începe mâine o zi rodnică” etc. In timpul
activităţii cotidiene, în loc să vă enervaţi, rostiţi în gând: “nu trebuie să-mi fac nervi”, “sunt
degajat”, “prezenţa mea este utilă aici”, “sunt calm şi răbdător”!

3. Antrenamentul - se bazează pe concentrarea asupra unor senzaţii şi stări interioare pe care vi le

doriţi. Rezultatele se obţin în urma mai multor şedinţe singulare, timp de 4-6 săptămâni, câte 5-10
minute. Este indicat să obţineţi starea de concentrare într-o atmoseră de linişte şi calm, fără nici o
altă preocupare, rezervându-vă energiile interne pentru relaxarea pe care doriţi să o atingeţi.
Antrenamentul autogen ridică tonusul volitiv şi asigură echilibrul emoţional.

4. Mobilizarea tuturor resurselor disponibile- începe întotdeauna cu luarea deciziei de acţiune

într-o anumită direcţie. Din clipa în care aţi luat hotărârea respectivă, trebuie să puneţi în acţiune
toate mijloacele necesare îndeplinirii ei cu succes. Este bine să comunicaţi celor din jur hotărîrea
luată pentru a fi pregătiţi în legătură cu acţiunile dvs. Acest lucru vă ajută în cele din armă să le şi
îndepliniţi, cu condiţia să vă mobilizaţi exemplar.

12
5. Formarea unei rezerve a capacităţii de efort - este bine să o faceţi în paralel cu definitivarea
deciziei de acţiune. Modul de realizare poate să vă pară ciudat, dar voinţa trebuie antrenată şi prin
eforturi gratuite, lipsite de orice scop practic imediat. De exemplu: sculaţi-vă dimineaţa cu 15
minute mai devreme ca de obicei. Lucrul acesta nu este inutil; adesea, pentru a realiza ceva, este
nevoie să plecaţi mai devreme de acasă sau să vă treziţi cu un sfert de oră mai de dimineaţă. Atunci
voinţa dvs. nu va fi nepregătită, va recurge la stocul pe care i l-aţi creat

6. Promptitudinea în trecerea de la proiect la faptă - înseamnă că în clipa în care aţi luat

hotărârea, să acţionaţi în conformitate cu ea, fără cea mai mică întârziere. Nu amânaţi niciodată să
executaţi o activitate sau să vă rezolvaţi o problemă. “Nu lăsa pe mâine ce poţi face azi!” – spune un
vechi proverb românesc, plin de înţelepciune. Orice revenire asupra unei decizii modifică forma
iniţială a acesteia şi influenţează în cele din urmă negativ caracterul dvs.: vă obişnuiţi să nu mai
transformaţi intenţiile în acţiuni eficiente şi acestea ridică bariere greu de trecut în calea tuturor
hotărârilor viitoare.

7. Continuitatea în acţiunea iniţială - pentru a vă determina sistemul nervos să lucreze cu

eficacitate este nevoie de antrenament şi perseverenţă. Nimic nu poate fi realizat până la capăt fără
muncă tenace şi continuă. Dacă debutul este cumva defectuos, nu vă speriaţi, în această situaţie
aveţi cele mai mari şanse să terminaţi cu succes activitatea începută. Un singur lucru vi se cere:
voinţă pentru a face permanent, pasul următor.

Ca să realizaţi în practică cele şapte reţete nu uitaţi că elementele problemei trebuie trecute în
revistă de mai multe ori, până ce degajă o schemă care le înglobează pe toate, În caz de “pană” a
gândirii, este nevoie de repaus. Examinaţi problema împreună cu alte persoane şi folosiţi toate
elementele de informaţie disponibile. Totul este să aveţi răbdare, perseverenţă, să nu vă descuraja pe
parcurs şi să nu pierdeţi niciodată din vedere scopul iniţial: educarea voinţei şi emoţiilor
dumneavoastră!

CONCLUZIE

In final putem concluziona:vointa este instrumentul si totodata aspectul fundamental al fiintei

umane fiind absolut necesara pentru realizarea sinelui si depasirea propriilor limite in evolutia
personala regasind astfel bucuria si fericirea interioara.

13
14