LECTIA 1 :

PSIHICUL SI CARACTERISTICILE ACESTUIA

1. PSIHICUL SI CARACTERISTICILE ACESTUIA

Cum definiti psihologia? De unde credeti ca provine numele acesteia?

Psihologia este stiinta sufletului, a psihicului, care studiaza fenomenele psihice.

Psyche era o tânără vestită pentru frumusetea ei care, datorită acestui fapt, și-a atras asupră-
și gelozia Aphroditei. Pentru a împlini porunca unui oracol, părinții lui Psyche au părăsit-o pe
un munte înalt, de unde - spunea oracolul - avea să vină s-o ia de nevastă un monstru
înspăimântător. Într-adevăr, Psyche a fost luată de vânt și dusă într-un palat îndepărtat.
Acolo, un necunoscut care n-o întâlnea decât noaptea și al cărui chip în felul acesta Psyche nu
putea să-l vadă, a făcut-o so ția sa și stăpâna unor bogății nemăsurate. Psyche a trăit astfel o
vreme, fericită. Condiția acestei fericiri era însă ca ea să nu caute să vadă, niciodată, chipul
soțului iubit. Împinsă de curiozitate, Psyche a încălcat însă legământul. Odată, noaptea, ea a
aprins în taină un opaiț și la lumina lui a văzut, în locul unui monstru îngrozitor, cum bănuia,
un tânăr nespus de frumos care dormea alături de ea. Zeul Eros - căci acesta are frumosul
tânăr - mânios pe faptul că Psyche i-a încălcat porunca, a părăsit-o în acel moment, dispărând
în văzduh. Cuprinsă de disperare, Psyche a pornit atunci să cutreiere lumea pe urmele lui. După
multe căutări zadarnice, ea a poposit în palatul Aphroditei. Acolo, zei ța cea geloasă a pus-o la
multe încercări și trude până în ziua când, făcându-i-se milă de nenorocirea ei, zeul Eros, care o
iubea totuși, a luat-o cu sine pe Psyche în ceruri unde, cu voia lui Zeus, a făcut-o nemuritoare,
trăind veșnic alături de ea.
• Cunoasteti expresia “trup si suflet”?
Ea reflecta exact dublul aspect al fiintei umane: latura biologica, organica si cea psihica,
sufleteasca. Fiecare dintre ele reprezinta un sistem complex:
– Organismul – format din organe, aparate, sisteme ce functioneaza dependent unele de
altele;
– Psihicul – format din procese, functii, stari de natura informationala care coexista in
interdependenta: nu putem gandi daca nu dispunem de memorie, limbaj, atentie; nu putem
comunica fara gandire, motivatie, vointa, perceptie, etc.
– Iar cele doua laturi interactioneaza si se influenteaza reciproc, durerea fizica determina o
stare proasta, iar o tristete mare iti poate produce dureri fizice, spre ex.
• Psihicul uman este complet diferit de al oricaror alte vietuitoare, la nastere nu exista
decat intr-o forma elementara (senzatii si trairi afective primare) urmand ca pe parcursul
primilor ani de viata sa se dezvolte functii psihice superioare, precum gandirea, vointa, limbajul,
memoria, imaginatia, etc.

Ce factori determina dezvoltarea psihicului uman? Dati exemple!

Factorii care determina dezvoltarea psihicului uman sunt:

1. Zestrea ereditara specific umana
2. Traiul in societate, care il obliga sa se comporte asemenea celorlalti.
3. Educatia, ca si sistem de influente dirijate spre dezvoltarea anumitor trasaturi cerute de
societate.
 LECTIA 2 :
PROCESE COGNITIVE SENZORIALE SI COGNITIVE
SUPERIOARE
2. PROCESE COGNITIVE SENZORIALE SI COGNITIVE SUPERIOARE

Ce caracteristici are psihicul?

• “psihicul este o forma specifica de reactie a organismului la solicitarile mediului,cu

scopul adaptarii la acesta”
Pentru a supravietui, toate organismele trebuie sa intre in contact cu mediul si sa se adapteze la
el, sa dezvolte reactii si sa intreprinda actiuni. Organismele vegetale reactioneaza sub forma de
fotosinteza, cele animale sub forma de iritabilitate, reflexe, instincte. La oameni se remarca
aparitia unei forme superioare, complexa de reactie la mediu – definita de sistemul psihic uman.
Toate organismele care au sistem nervos poseda psihic, dar in cazul omului acesta se deosebeste
radical, pentru ca este de natura informationala, recepteaza, prelucreaza si produce
informatie.
“psihicul este expresia vietii de relatie”
Omul exista ca om doar in actiune, in raport cu mediul ambiant pe care il asimileaza,
sedimenteaza si cristalizeaza in sine. Omul simte, vede, aude, doreste, aspira, se emotioneaza,
vrea… Daca reducem la 0 toti stimulii, apar perturbari ale activitatii psihice – dovada ca psihicul
isi gaseste sursa sa vitala in realitate, in relatia individului cu mediul, cu ceilalti, cu restul lumii.
Un om care nu desfasoara nici o activitate, ca in coma, este o “leguma”, nu mai e om.
• “psihicul este un rezultat, un produs al creierului”
Cercetarile experimentale si observatiile clinice demonstreaza ca orice tulburare a
functionarii mecanismelor neurocerebrale produc tulburari ale psihicului. Psihicul nu provine din
creier, ci este functia de relatie a creierului cu realitatea, creierul este organul prin intermediul
caruia ia nastere viata psihica prin interactiune cu mediul natural si social.
Cum este psihicul uman?
• “psihicul este o constructie subiectiva (interna) mintala care se exteriorizeaza in
comportament”
Psihicul nu este o copie, o fotografie a realitatii reprodusa de creier, ci o filtrare a realitatii prin
intreg ansamblul de trebuinte, necesitati, idealuri, aspiratii a fiecarei persoane. Este subiectiv
deoarece apartine fiecarei persoane, care functie de personalitatea ei interpreteaza, transpune si
traduce sub forma de imagini si/sau idei realitatea inconjuratoare, uneori transformand-o,
construind-o (reconstruind-o) prin interventia operatiilor care fac posibila combinarea si
recombinarea mintala. Uneori constructia (interpretarea) poate fi eronata, dar prin actiune si
activitate, prin punerea in relatie ea este corectata.
Actiunea cu obiectele si actiunea mintala sunt cele 2 coordonate principale in care se misca
psihicul.
• “psihicul este conditionat si determinat social-istoric”
omul nu se raporteaza doar la mediul natural, realitatea fizica, ci si la lumea oamenilor, la
conditiile vietii sociale, particularitatile economice, culturale, spirituale ale societatii in care
traieste.

LECTIA 3.1
CUM SE CLASIFICA PROCESELE PSIHICE
3.1 CUM SE CLASIFICA PROCESELE PSIHICE

Propun lucru in echipa in care fiecare va incerca sa identifice si sa dea exemplu facand o
lista de procese psihice din mediu sau observate la ceilalti.

Exista mai multe clasificari, dar aceleasi procese psihice sunt evidentiate, astfel ca vom
avea in vedere schema psihologiei clasice care cuprinde:
1. Procesele psihice – grupate in 3 categorii:
– Cognitive (de cunoastere) imparite in:
• procese senzoriale (senzatia, perceptia reprezentarea)
• logice – superioare (gandirea, memoria, imaginatia)
– Afective (emotii, sentimente, pasiuni)
– Volitive (vointa).
2. Activitatile psihice – modalitatile prin care omul se adapteaza la mediu – incud forme
variate de actiuni, miscari, operatii in vederea realizarii unui scop, sustinut de o puternica
motivatie: jocul, invatarea, munca, creatia
3. Insusirile psihice – particularitatile de personalitate care redau structuri globale,
stabile:
temperamentul, aptitudinile, caracterul, inteligenta, creativitatea
4. Conditii care stimuleaza si faciliteaza procesele, activitatile si insusirile psihice – acele
fenomene psihice care nu pot fi cuprinse in nici una din categoriile de mai sus: motivatia,
deprinderile, atentia

Propun lucru in echipa in care fiecare va incerca sa identifice si sa dea exemplu facand o
lista de procese psihice din mediu sau observate la ceilalti.

LECTIA 3.2 :
DEFINITII ALE PROCESELOR PSIHICE. REPREZENTANTI

3.2 DEFINITII ALE PROCESELOR PSIHICE. REPREZENTANTI.

Cuvântul psihic are origine greacă și localizează sufletul uman sau mintea sa ca totalitate
intelectivă si afectivă.
Psihicul defineste personalitatea ca unitate comportamentală dotată cu perceptie, intelectivitate si
afectivitate.
Cunoasteti cercetatori importanti ai timpului ce au avut contributii importante in ce
priveste psihicul uman?
Glanville Stanley Hall (n. 1844 - d. 1924) a fost un psiholog si pedagog american. A fost
fondatorul psihologiei educaționale. A contribuit la dezvoltarea experimentelor pedagogice a
chestionarului ca instrument de investigare psihologică. A difuzat o concepție biologistă despre
psihicul uman. În 1883 a înființat primul laborator oficial de psihologie în S.U.A. la Universitatea
„Johns Hopkins”. În 1887 a fondat primul periodic american de psihologie „American Journal of
Psychology”. În 1915 a pus bazele revistei „Journal of Aplied Psychology” A fost primul presedinte
al Asociației Psihologilor Americani.
Introspecționismul este o conceptie psihologică asupra obiectului cunoasterii psihologice.
Această conceptie consideră că psihologul trebuie să cunoască un grup de fenomene care își au
originea în ele însele fără nici o legătură cu exteriorul ansamblu de fenomene desemnate prin
cuvântul psihic. Introspecționiștii consideră că psihicul este format exclusiv din fenomene
subiective. Psihicul este izolat de exterior și există numai în măsura în care poate fi reflectat în
conștiință. Existența psihicului se reduce la trăirea psihicului altfel noi neavând o dovadă a
existenței psihicului.Psihicul în concepția introspecționistă apare ca o realitate primară,
nemijlocită, un bun personal al fiecărui individ. Conținutul psihicului este curat în sensul că nu
este alterat de lumea externă materială. Introspectionosmul are ca obiect central de cunoaștere
mulțimea fenomenelor conștiente motiv pentru care a fost denumit psihologia constiintei.
A doua acceptie a introspectionismului este strâns relationată cu conceptia
introspectionstă fiind determinată de metoda utilizată de psihologi pentru cunoașterea psihicului
anume introspectia. Pentru cunoasterea psihicului afirmă introspectionisti trebuie mers pe calea
introspectiei adică a urmăririi conștiente a ceea ce se întâmplă în sufeltul nostru. Regula fără de
care nu se poate cunoaște psihicul este ca cercetătorul să se dividă în obiect și în subiect al
cercetării. Dedublarea cercetătorului dă posibilitatea cunoașterii însă numai a propriilor funcții
psihice. Pentru cunoașterea sufletului altei perosane introspecționoștii recomandă empatia, adică
transpunerea în tările psihice ale persoanelor studiate.
Lev Semionovici Vîgotski a obținut licența la Universitatea din Moscova, unde se
angajează la Institutul de Psihologie, deși nu avea studii în specialitate, ci de literatură. După doar
zece ani în domeniul psihopedagogiei, va muri de tuberculoză (la 38 de ani), lăsând o operă
valoroasă, prin teoria zonei proximei dezvoltări. Creația sa va fi publicată în traducere
românească (1972), cu titlul „Opere psihologice alese” (2 volume). Este autorul teoriei ZPP (zona
proximei dezvoltări) pe care o definește astfel: „distanța dintre nivelul de dezvoltare acțională, așa
cum este determinat prin rezolvarea independentă de probleme și nivelul dezvoltării potențiale
așa cum este determinat prin rezolvarea de probleme sub îndrumarea adultului sau în colaborare
cu colegi mai capabili”. Învățarea se realizează prin modele și în contextul social. Ea acoperă
„distanța” dintre ceea ce este cineva și ceea ce va să devină sub medierea socialului. Gândirea –
consecință a învățării – este legată de limbaj, căci cu sprijinul cunoștințelor, indivizii construiesc
din punct de vedere social înțelegerea lor. Lev Vîgotski diferențiază nivelul dezvoltării actuale a
gândirii copilului de dezvoltarea sa potențială (necesară și posibilă). Dezvoltarea actuală a
gândirii copilului îi permite să rezolve în mod independent problemele. Dezvoltarea poten țială a
gândirii copilului îi permite să rezolve problemele date ca sarcini numai cu sprijinul altora, deci
prin colaborare. Între cele două „dezvoltări” (actuală și potențială) se conturează activitățile de
învățare, iar spațiul se numește zona proximei dezvoltări. Psihologului rus i se atribuie conceptul
de „constructivism social”, în sensul că elevul își construiește învățarea în colaborare cu ceilalți.
Înainte de a se dezvolta gândirea copilului, are loc învățarea: „învățarea rațională construită se
situează în fruntea dezvoltării și o trage după sine”, altfel spus „procesele dezvoltării merg în
urma proceselor învățării, care creează zona proximei dezvoltări”. După el, psihicul uman nu
acționează doar ca o suită de reflexe și de conduita de adaptare (cf. I. P. Pavlov, I. Watson).
Activitatea psihică presupune o interacțiune cu mediul, prin intermediul limbajului, elaborat
social de înaintași, grație căruia omul se transformă. Fiecare individ (copil) își construiește în
mod individual propriilor cunoștințe, „umplând” distanța dintre nivelul performanței
independente și cel al performanței asistate de grup sau profesor. Grație teoriei lui Vîgotski, s-a
ameliorat teoriile behavioriste (S-R), putându-se dezvolta speculațiile legate de construirea
învățării și a dezvoltării personalității umane (A. Nti)

PROCESE PSIHICE COGNITIVE SUPERIOARE

• GÂNDIREA
• MEMORIA
• IMAGINAŢIA
GÂNDIREA
 1. DEFINIREA ŞI CARACTERIZAREA GÂNDIRII
2. STRUCTURA PSIHOLOGICĂ INTERNĂ A GÂNDIRII
3. GÂNDIREA CA PROCES DE REZOLVARE A PROBLEMELOR
4. TIPOLOGIA GÂNDIRII

Definirea şi caracterizarea gândirii

• Gândirea este procesul psihic de reflectare mijlocită şi generalizat-abstractă – sub forma
noţiunilor, judecăţilor şi raţionamentelor – a însuşirilor comune, esenţiale şi necesare ale
obiectelor şi a relaţiilor logice, cauzale dintre ele.
• Gândirea – nivelul cel mai înalt de prelucrare şi integrare a informaţiei.

Caracterizarea gândirii
1. Caracterul mijlocit al gândirii

Gândirea mijlocită prin

experienţa imaginile din

perceptivă reprezentări

* stocate în memorie,
* vehiculate cu ajutorul limbajului

2. Caracterul general-abstract al gândirii

Gândirea
 însuşiri unor modele
generale

generale ale obiectelor • noţiuni

şi abstracte şi fenomenelor • principii
• legi

3. Gândirea este capacitatea de a rezolva probleme se apropie de inteligenţă

gândirea – caracter
J. Piaget
inteligenţa se dezvoltă treptat, stadial

H. Gardner teoria inteligenţelor multiple:

nu avem o singură inteligenţă, ci mai multe;
gândirea – sistem multifazic;

4. Gândirea ocupă un rol central în sistemul psihic uman

 se bazează pe pe celelalte
funcţii şi disponibilităţi ale subiectului
- fenomen esenţă
Atributul particular general
Centralităţii - intuitiv-concret formal-abstract
 acţionează ca un mecanism de comandă

II. Structura psihologică internă a gândirii

• Din punct de vedere structural:
- gândirea – sistem de noţiuni, judecăţi, raţionamente (latura de conţinut)
– sistem de operaţii (latura relaţională)
– sistem de produse (latura operatorie)

Operaţii evaluare, gândire convergentă,

(5) gândire divergentă, memorie,
cunoaştere;

Conţinuturi comportamental, semantic,

(4) simbolic, figural;
Produse unităţi, clase, relaţii, sisteme, transformări,
(6) implicaţii

Trăsăturile gândirii

modificarea unghiului de abordare a

1. flexibilitatea unei probleme, a unui obiect;

2. fluiditatea densitatea ideilor, a opiniilor, soluţiilor,

în unitatea de timp;
 3. originalitatea gradul de noutate şi ineditul
produselor
şi al strategiilor;

gradul de completitudine şi de
4. elaborarea elaborare a produselor gândirii

Noţiunea - este unitatea informaţională a gândirii;

- este un construct mintal,
- nu se aseamănă cu obiectul;
- este totdeauna generală;
- se situează la un anumit nivel de abstractizare;
- este trăită subiectiv, ca o semnificaţie ce se referă la o clasă de fapte.

Clasificarea noţiunilor
1. După modul în care satisfac criteriile esenţialităţii şi ale necesităţii:
a. empirice (limbaj cotidian, conţin erori);
b. ştiinţifice (limbaj specializat, permit intrarea în posesia definiţiilor);
2. După natura însuşirilor pe care le reflectă:
a. concrete;
b. abstracte;
Judecata structură informaţională mai complexă;
reflectă obiectul în relaţie cu alte obiecte.

Raţionamentul structură discursivă şi ierarhizată;

sistem de cel puţin trei judecăţi între care
există o relaţie (o nouă judecată apare pe
baza celor precedente);

Raţionamente 1. inductive;
2. deductive;
3.prin analogie.

Gândirea ca sistem de operaţii (latura relaţională)

Operaţii a.fundamentale – scheletul de bază al gândirii
b.instrumentale – gândirea în situaţii concrete;

Operaţii 1.analiza – descompunere în elemente componente;

fundamentale 2.sinteza – reconstituirea întregului din elemente;
3.comparaţia – evidenţierea asemănărilor şi deosebirilor;
4.abstractizarea – extragerea proprietăţilor generale;
5.generalizarea – extindrea rezultatului asupra cazurilor
particulare (ex. fructele conţin vitamine – merele, perele, cireşele
conţin vitamine)
6. concretizarea (individualizarea)
 Operaţii 1.algoritmica – succesiune strictă a secvenţelor;
instrumentale
2.euristica – desfăşurarea “arborescentă”, în evantai;
euristica – reprezentativităţii (“scurtături – disponibilităţii
mentale

Gândirea ca sistem de produse (latura operatorie a procesului)

Înţelegerea - funcţia esenţială a gândirii

- se poate realiza spontan şi treptat;

- empatică;
- contextuală.;
Înţelegerea

Înţelegerea presupune:
1. sesizarea unei legături între noile cunoştinţe şi vechile
cunoştinţe;
1. stabilirea semnificaţiei acestei legături;
2. încadrarea noilor cunoştinţe în setul vechi de cunoştinţe.

III. Gândirea ca proces de rezolvare de probleme

• Problema – obstacol de ordin informaţional-cognitiv

• Problema se defineşte prin trei elemente:

1. starea iniţială sau punctul de plecare;
2. scopul problemei sau starea finală;
3. acţiunile sau operaţiile care ne conduc de la starea
iniţială spre cea finală.

• După cunoaşterea elementelor ce le alcătuiesc:

a. probleme bine definite;
b. probleme slab definite.
• După operaţiile prin care se pot rezolva:
a. probleme de rearanjare a elementelor;
b. probleme de structurare a elementelor;
c. probleme de transformare.

• Modele rezolutive – etape:

1. reformularea sau simplificarea problemei;
2. avansarea ipotezelor, utilizarea strategiilor (algoritmice sau euristice);
3. testarea ipotezelor;
4. verificarea;
5. reluarea demersului rezolutiv.
 IV. Tipologia gândirii
1. Pe baza raportului analitic-sintetic Ú tip de gândire: a. analitic;
b. sintetic;

2. Pe baza raportului dintre concret (intuitiv) şi abstract (formal)Ú tip de gândire: a. intuitiv-concret;
b. abstract-formal;

3. În funcţie de tipul de gândire dominant Ú gândire: a. divergentă;

b. convergentă;

4. După demersurile logice implicate Ú gândire: a. inductivă,

b. deductivă;
c. analogică.

Apartenenţa la un tip sau altul de gândire este condiţionată atât genetic, cât şi
educaţional.