COMUNICAREA CU PACIENTUL IN SITUATII SPECIALE

Masterand: Gaburoi Adina Paula

Comunicarea reprezinta schimbul de informatii si de semnificatii intre persoane,

reprezentand un act social, deliberat sau involuntar, constient sau nu, care sta la baza legaturii
sociale. Aceasta legatura sociala se stabileste intre emitator(persoana care trimite informatia) si
receptor(persoana care primeste informatia) .
Rolul comunicarii in relatia medic-pacient este essential. Sanatatea si uneori chiar viata
depinde de aceasta. Calitatea informatiilor obtinute de medic in timpul consultatiilor este strans
legata de abilitatile de comunicare ale medicului si ale pacientului.
Medicul trebuie sa inteleaga boala, dar si personalitatea pacientului si mediul socio-
familial.
Prima conditie pentru o buna comunicare cu pacientul este arta de a asculta. In fata
medicului, pacientul este timid, ezita, insista pe detalii nesemnificative, fiind timid fata de
detaliille intime.
O relatie terapeutica buna presupune ca medicul:
- sa isi orienteze atentia asupra pacientului
- sa creeze si sa mentina un mediu care sa protejeze demnitatea pacientului
- sa pastreze confidentialitatea actului medical
- sa aiba drept principala preocupare binele pacientului
- sa respecte pacientul si sa il trateze ca pe un intreg
- sa elimine diferentele de statut social, intelectual si educational.
Pentru obtinerea unor detalii si fara sugestionarea pacientului este nevoie de arta si
intelegere.

Comunicarea cu pacientul cu dizabilitati este o situatie speciala, acesta avand nevoi

special, pentru care medicul trebuie sa dovedeasca intelegere si incredere. In aceste conditii
medicul trebuie sa tina cont de anumite elemente specifice:
1. sa explice pe intelesul pacientului boala pe care o are
2. sa-l accepte si sa-l inteleaga ca persoana cu dizabilitati
3. sa nu creeze stari conflictuale
4. sa ii inteleaga suferinta
5. sa determine o pozitie pozitiva a pacientului fata de consultatie si tratament
6. sa evite discutiile contradictorii si neconstructive
7. sa controleze propria atitudine, conduita si comportament fata de pacientul cu
dizabilitati.

O buna ingrijire a pacientului cu dizabilitati cuprinde 3 componente de baza:

8. componenta psihologica consta atat in cunoasterea particularitatii dezvoltarii psihice si
comportamentale, a atitudinii si reactiilor in raport cu deficienta sa si in relatiile cu cei din jur,
a modului de manifestare in diferite situatii, cat si identificarea disfunctiilor psihice si a cailor
de recuperare a acestora si asigurarea unui echilibru psihic.
9. componenta pedagogica cuprinde cunoasterea problemelor specifice si adaptarea
invatamantului la nivelul evolutiei biopsihice.
10. componenta sociala cuprinde integrarea persoanei in realitatea sociala si protectia acesteia,
responsabilizarea comunitatii fata de personele cu diferite tipuri de deficiente, precum si
valorificarea potentialului acestora.

Dupa analizarea minutioasa a fiecarui caz in parte, pacientii cu dizabilitati pot beneficia
de terapie comportamentala pentru a facilita adaptarea la conditiile de viata, terapie audio-
vizuala pentru a-i ajuta in comunicare, terapie fizica pentru controlarea stereotipiilor, terapia
limbajului prin exercitii logopedice, program de integrare pentru adaptarea la cerintele
inconjuratoare, asigurarea unui mediu organizat de viata, controlarea regimului alimentar si
medicamente recomandate de medic.
Toate acestea au drept scop structurarea unui comportament cat mai aproape de normal
si integrarea la nivel social a pacientilor cu diferite deficiente.