Efecte adverse i toxice ale medicamentelor

Administrarea unui medicament n doze eficiente terapeutic determina, pe lnga efectul

primar, pentru care a fost administrat medicamentul respectiv, o serie de efecte, la nivelul
organului int sau la nivelul altor organe / sisteme, denumite efecte secundare. Unele dintre
aceste efecte secundare sunt benefice pentru pacient, potennd chiar efectul primar. Alte efecte
secundare sunt nedorite i prezinta un risc de intensitate mai mare sau mai mica pentru pacient,
fiind denumite efecte adverse. Efectele adverse trebuie difereniate de efectele toxice ale unui
medicament. Efectele toxice se produc numai prin supradozarea medicamentului.
Dupa mecanismul de producere, reaciile adverse la medicamente pot fi clasificate astfel:
1. Efectele toxice cu simptome similare celor din supradozare
2. Idiosincraziile
3. Reaciile imunologice la medicamente
4. Efecte adverse produse din cauza imaturitaii enzimatice a unor funcii si a unor structuri
anatomice ale noului nascut
5. Mutageneza
6. Carcinogeneza
7. Teratogeneza
8. Efectele secundare n timpul tratamentului infeciilor
9. Obisnuina, dependena, adicia la medicamente
10.Tolerana locala a medicamentelor.
1. Efectele toxice cu simptome similare celor din supradozare
Sunt efecte adverse caracterizate prin posibilitatea de a se produce la orice om, daca doza
este suficient de mare.
Chimioterapicele antibacteriene aminoglicozidice pot produce surditate la toi oamenii
dar, pentru aceeasi doza, surditatea se produce sau nu, n funcie de sensibilitatea individuala
(expresie a variaiei biologice), care nu poate fi masurata anterior tratamentului.
Tolerana este individuala fa de efectele toxice n general, aceeasi persoana putnd
prezenta sensibilitate excesiva fa de unele medicamente si sensibilitate redusa fa de altele.
Parial, aceasta s-ar datora deosebirilor individuale n desfasurarea etapelor farmacocinetice.
2. Idiosincraziile
Aceste reacii se produc la doze eficiente terapeutic dintr-un medicament, la pacienii
care prezinta anomalii genetice ale unor enzime ce intervin n metabolizarea medicamentului
respectiv.
Idiosincrazia consta, deci, n declansarea unor reacii particulare ale organismului la un
anumit medicament sau grupa de medicamente si se manifesta prin exagerarea sau diminuarea
unor efecte cunoscute sau prin apariia unor efecte noi, deosebite:
a) Efecte anormal de lungi ale medicamentului
Succinilcholina este un curarizant, cu efect de foarte scurta durata, inactivat rapid, prin
hidroliza, sub aciunea enzimei Acilcholin-acilhidrolaza (pseudocholinesteraza) din plasma si din
ficat. Un numar foarte mic de bolnavi nu-si revin din curarizare dect dupa cteva ore. La
acestia, enzima este atipica si are o afinitate de peste 100 ori mai mica pentru Succinilcholina
dect enzima normala. Transmiterea anomaliei este de tip autosomal autonom.
b) Cresterea sensibilitii la agenii farmacologici

Unele hemoglobine difera de cele normale prin substituirea unui aminoacid cu altul sau
prin faptul ca au 4 lanuri , n loc de doua si doua . Aceste anomalii au determinare genetica.
Eritrocitele respective au viaa mai scurta si se lizeaza foarte usor n contact cu medicamentele
methemoglobinizante. Doze terapeutice de sulfonamide, de exemplu, pot provoca, la acesti
pacieni, anemie hemolitica.
c) Scaderea sensibilitaii al agenii farmacologici
Rezistena la anticoagulantele cumarinice este o anomalie foarte rara, cei afectai avnd
nevoie de doze de 20 de ori mai mari dect persoanele normale. Transmiterea este autosomala si
dominanta. Vitamina K acioneaza prin intermediul unui receptor care produce derepresarea
sintezei de factori de coagulare, iar anticoagulantele cumarinice deplaseaza vitamina K de pe
acest receptor. Anomalia genetica consta n modificarea receptorului, a carui afinitate pentru
cumarinice scade, n timp ce ramne nemodificata afinitatea pentru vitamina K.
d) Apariia unor efecte calitativ noi
Exista o anomalie a eritrocitelor transmisa prin cromosomul sexual X, constnd ntr-un
deficit de glucoza-6-fosfat-dehidrogenaza (G6PD). La persoanele cu aceasta anomalie, exista o
fragilitate anormala a eritrocitului, care se lizeaza, n contact cu medicamente ce nu provoaca
hemoliza la omul normal: Acidul acetilsalicilic, Cloramfenicol. Un alt exemplu l reprezinta
anomaliile genetice n sinteza hemului. n acest caz, sunt provocate porfirinemii acute, uneori
mortale, de catre medicamente care nu determina aceste simptome la omul normal: barbiturice,
cloroquin, sulfonamide, aminofenazona, etc.
e) Distribuia anormala a agenilor farmacologici
Un exemplu l constituie anomaliile n capacitatea proteinelor plasmatice de a transporta
hormonii tiroidieni: alfa-globulina, ce leaga tiroxina (TBC), poate fi crescuta sau scazuta.
Anomalia se transmite autosomal dominant. n boala Wilson, ceruloplasmina (proteina
plasmatica ce conine cupru) este scazuta sau absenta, acest aspect conducnd la acumularea de
cupru n esuturi. Boala se transmite autosomal recesiv.
3. Reaciile imunologice la medicamente
n cazul acestor reacii nu exista relaia doza-raspuns. Medicamentele pot activa sistemul
imun (SI) pe cai nedorite, reaciile determinate reprezentnd un tip aparte de reacii adverse la
medicamente.
Reaciile adverse la medicamente, mediate prin procese imune, pot avea mecanisme
diferite:
3.1. Reaciile imunologice acute, imediate (alergiile), mediate de IgE, includ:
anafilaxia, urticaria si angioedemul. IgE se fixeaza pe mastocitele tisulare si bazofilele
circulante. Substanele care pot determina acest tip de reacie sunt reprezentate de:
- Chimioterapice antibacteriene: penicilinele, aminoglicozidele, macrolidele,
lincosamidele, Novobiocina
- Hormoni: Insulina, Hormonul de crestere
- Barbiturice
- Compusi cu arsen
- Compusi cu mercur
- Neuroleptice: Clorpromazina.
- Hidantoine
- Compusi cu iod
- Compusi cu brom
- Antitiroidiene de sinteza: Metiltiouracil, Carbimazol

- Sulfonamide
3.2. Reacii imunologice complement-dependente, care implica participarea unor anticorpi de
tipul IgG sau IgM. Anticorpii se fixeaza pe celulele circulante ale sngelui, determinnd liza
complement-dependenta.
Aceste medicamente pot induce sindroame autoimune:
- lupus eritematos sistemic (Hidralazina, Procainamida, Clorpromazina, betablocantele,
Fenitoinul, HIN, D-penicilamina);
- anemie hemolitica autoimuna (Metildopa, L-Dopa, Acidul mefenamic);
- miastenie (Trimetadiona, D-penicilamina);
- purpura trombocitopenica (Chinidina).
Reacia imunologica la Insulina poate fi mediata si de Ac tip IgG.
3.3. Reacii la medicamente, exemplificate prin boala serului, care implica complexe imune
coninnd IgG sau IgM si vasculite multisistemice complement-dependente. Manifestarile clinice
ale bolii serului cuprind: erupii cutanate urticariene, artralgii sau artrite, limfadenopatii si febra.
Reaciile sistemice apar dupa 6-12 zile, de obicei dupa ce medicamentul implicat a fost eliminat.
De asemenea, medicamentele pot induce vasculite imune, cum ar fi, eritemul multiform.
Sindromul Stevens Johnson este cea mai severa forma de manifestare a reaciilor imunologice de
tip III si include: eritem multiform, artrite, nefrite, leziuni ale SNC si miocardite. Acest sindrom
este determinat cel mai frecvent de sulfonamidele chimioterapice, diureticele de ansa
(Furosemid), diureticele tiazidice (Hidroclorotiazida), iar dintre inhibitorii de enzime de
conversie a Angiotensinei II, Captopril.
Substanele care pot determina reacii imunologice de tip III sunt: sulfonamidele,
penicilinele, thiouracilul, anticonvulsivantele, iodurile, Captopril.
3.4. Reaciile imunologice mediate celular apar n timpul administrarii locale a medicamentelor
(de exemplu, dermatitele de contact).
Multe medicamente pot determina reacii pseudoalergice. Astfel, ele pot induce
eliberarea de mediatori ai anafilaxiei din mastocite sau bazofilele circulante, prin mecanisme
neimunologice. Desi nu este implicata producia de IgE, simptomele anafilaxiei si reaciile
anafilactoide sunt identice. Substanele active care pot determina reacii pseudoalergice sunt
reprezentate de: substanele de contrast iodate, n special formele ionice, acidul acetilsalicilic si
alte antiinflamatoare nesteroidiene, curara si derivaii sai, analgezicele opioide, unele
anestezice locale.
Cauzele datorita carora aceste reacii pseudoalergice (urticarie neimunologica si reacii
anafilactoide) se manifesta numai la o parte a populaiei, sunt necunoscute. Au fost elaborate
strategii pentru sigurana administrarii medicamentelor care determina reacii pseudoalergice.
Astfel, este foarte important, de exemplu, pretratamentul cu antihistaminice anti-H1 si anti-H2 si
cu GCS, la pacienii care reacioneaza la substanele de contrast iodate. De asemenea, se evita
administrarea de acid acetilsalicilic sau de alte antiinflamatoare nesteroidiene, la pacienii
susceptibili. Unii autori recomanda chiar desensibilizarea orala la acid acetilsalicilic.
4. Efecte adverse produse din cauza imaturitaii enzimatice a unor funcii si a unor
structuri anatomice ale noului nascut
La nou-nascut exista o serie de particularitai importante, cum ar fi:
-carene enzimatice din cauza imaturitaii sistemelor biochimice;
-filtrarea glomerulara funcioneaza la nastere cu un randament de numai 30-50%;
-deficit al mielinizarii n substana alba cerebrala, etc.

Astfel, de exemplu, la nou-nascut, activitatea glucuron-transferazei hepatice este nca

foarte redusa, glucuron-conjugarea bilirubinei si a medicamentelor se face numai n mica
masura. Numai puina bilirubina se elimina prin caile biliare, bilirubina libera este crescuta n
plasma si provoaca icterul fiziologic al nou-nascuilor. O parte din bilirubina circulanta este
legata de proteinele plasmatice, iar medicamentele cu afinitate pentru acelasi situs (de exemplu,
sulfonamidele), o deplaseaza, crescnd si mai mult concentraia plasmatica a pigmentului
nelegat, care patrunde n creier, n special n nucleii bazali (icter nuclear).
Patrunderea este facilitata de mielinizarea incompleta. Bilirubina este un puternic toxic
pentru SNC, icterul nuclear se poate solda cu moartea sugarului sau cu leziuni cerebrale
irecuperabile.
5. Mutageneza
Mutaiile sunt modificari ale materialului genetic din celula animala, a caror urmare este
modificarea constituiei ereditare. Daca modificarea genotipului este compatibila cu
supravieuirea, ea se va transmite ereditar.
Mutaiile pot fi produse:
a) spontan, prin mecanisme necunoscute;
b) cu radiaii ionizante;
c) cu ageni chimici (mutageni).
Mutaiile sunt greu de observat la om, fiindca nu l afecteaza pe purtator si se manifesta
numai daca acesta are descendeni. Daca mutaiile au caracter recesiv, ele se pot manifesta abia
peste multe generaii, cnd ntmplarea face sa se ntlneasca doi gamei heterozigoi n raport cu
aceeasi alela recesiva.
Se apreciaza ca aproximativ 33% din populaie prezinta o mutaie noua, ce nu poate fi
gasita la nici unul dintre parini.
O parte dintre mutaii sunt reparate si lanurile ADN sunt aduse la forma iniiala, de catre
mecanisme reparatoare celulare.
Mutagenii sunt ageni care cauzeaza mutaii. Mutagenii induc alterari ale ADN-ului, ceea
ce are ca rezultat fie distrugerea celulelor sau, n condiiile unei reparari defectuoase, se formeaza
secvene anormale, ce vor fi transmise n celulele fiice. Aceste procese vor induce, n consecina,
defecte la nastere, prin afectarea dezvoltarii organelor, care vor iniia dezorganizarea cresterii si
diferenierii. ntre substanele mutagene se pot enumera:
-alchilanii si antimetaboliii folosii n terapia cancerului;
-nitriii anorganici utilizai pentru conservarea carnii; mutagenicitatea nitriilor organici
folosii n terapia anginei pectorale este discutabila (nu a fost demonstrata);
-alcoolul etilic si nicotina (aciune mutagena demonstrata experimental).
6. Carcinogeneza
Cancerogeneza este un proces multistadial si de lunga durata, constnd n transformarea
unei celule normale n celula maligna. Are doua etape distincte: iniierea si promovarea. Astfel,
n cancerul indus chimic se deosebesc doua faze:
6.1. Etapa de iniiere a carcinogenezei reprezinta o modificare celulara ireversibila, necesara,
dar nu suficienta pentru a produce cancerul (unele substane, cum ar fi, uretanul, produc numai
iniierea).
n aceasta prima etapa se produce o alterare a genomului celular sub aciunea unor factori
genotoxici factori cancerigeni. Mutaia somatica indusa de acesti factori poate fi
reproductibila si susceptibila sa modifice comportamentul proliferativ al celulelor respective sau

poate sa fie letala pentru celula somatica. Aciunea factorilor cancerigeni este de lunga durata si,
n final, poate sa apara celula iniiata" malign.
6.2. Etapa de promovare a carcinogenezei este faza n care substanele promotoare singure nu
produc cancer, dar l produc acolo unde iniierea a fost efectuata n prealabil (de exemplu, uleiul
de croton).
Iniierea unei celule somatice n procesul de cancerogeneza si transformarea ei n celula
maligna n urma aciunii factorilor care altereaza informaia genetica este urmata de proliferare
maligna n prezena unor factori favorizani ai cancerizarii. Aciunea factorilor favorizani ai
cancerogenezei defineste a doua etapa a cancerizarii promovarea.
Exista hidrocarburi cancerigene ce produc att iniierea, ct si promovarea.
Factorii cancerigeni sunt reprezentai de:
- radiaiile ionizante;
- unele virusuri;
- agenii chimici:
hidrocarburile policiclice (de exemplu, 3,4-benzpirenul);
aminele aromatice (de exemplu, orto-aminonaftol, 2-naftil-hidroxilamina ce
rezulta din metabolizarea 2-naftilaminei folosita n industria coloranilor);
coloranii azoici (de exemplu, dimetilaminoazobenzenul);
nitrosaminele;
uretanul;
substanele alchilante si arilante, etc.
Cancerul (neoplazia) este o proliferare celulara nengradita si metastazanta, a unor celule
somatice ce au suferit transformari caracteristice numite de tip malign, proliferare ce nu mai
poate fi controlata de mecanismele ce limiteaza cresterea si diviziunea n esuturile difereniate.
Cancerizarea poate fi urmarea unei mutaii somatice, deoarece agenii mutageni au si
aciune cancerigena si, de asemenea, multe substane cancerigene au si aciune mutagena.
Cancerigenele pot avea si aciune teratogena.
n legatura cu mecanismul de aciune al substanelor cancerigene, exista mai multe
ipoteze:
-legarea covalenta la ADN;
-alchilarea sau arilarea constituienilor celulari;
-deleii cromosomiale n momentul cancerizarii, celula nceteaza sa mai fabrice unele dintre
proteinele pe care le producea normal; de aici, apare ipoteza ca unele cancerigene ar aciona prin
mpiedicarea funciei sau producerii moleculelor cu rol de represori si derepresori ai transcripiei
codului genetic.
Locul de aciune al substanelor cancerigene este diferit:
-cancerigene ce acioneaza la locul de aplicare al substanelor, cum ar fi, la nivelul pielii (de
exemplu: producerea de epitelioame, la aplicare pe piele si de sarcoame la injectarea s.c.);
-cancerigene ce acioneaza la nivelul anumitor organe sau sisteme, indiferent de calea de
administrare (de exemplu, 3-metil-colantrenul, amestecat n dieta sobolanilor, produce cancer
mamar).
Tumorile pot fi produse de cancerigenul administrat sau de metaboliii lui. Diferenele de
specie si rasa n susceptibilitatea la unele cancerigene sunt datorate capacitaii diferite de
metabolizare, inactivare si eliminare a xenobioticelor.

Un alt factor ce influeneaza carcinogeneza l reprezinta constituia genetica: unele forme

de cancer apar mai frecvent n anumite familii; la gemenii monozigoi se ntlnesc mai frecvent
tumori maligne de acelasi tip, dect la ceilali frai.
Hormonii necesari troficitaii unui organ pot stimula si cresterea tumorilor organului
respectiv (de exemplu, Testosteronul stimuleaza cancerul de prostata); o stimulare hormonala
prelungita poate duce la cancerizarea organului inta (exemplu: stimularea prelungita a tiroidei,
prin hormonul tireotrop).
7. Teratogeneza
Teratogeneza reprezinta procesul care conduce la malformaiile fatului, proces cauzat de
teratogeni. Mecanismele teratogenezei pot fi ncadrate n doua mari categorii, bazate pe etiologia
malformaiilor congenitale determinate:
a) erori in programarea genetica cauzate de devierea genotipului embrionar sau probabilitatea
scazuta pentru eroare viznd un genotip normal;
b) ageni sau factori ce interacioneaza cu embrionul n timpul dezvoltarii acestuia.
Un teratogen este un agent care poate determina perturbarea dezvoltarii embrionului sau
fatului. Teratogenii pot conduce la ntreruperea sarcinii sau pot cauza malformaii congenitale. n
majoritatea cazurilor, anomaliile congenitale produse nu se transmit ereditar, celulele germinale
fiind numai rareori lezate. Deoarece dezvoltarea embrionara se face pe baza unui program
complicat, n care fiecare etapa presupune realizarea integrala a etapei precedente, iar
dezvoltarea n paralel a multiple esuturi si organe presupune respectarea corelaiilor nscrise n
programul genetic, simple ntrzieri, chiar de scurta durata, determinate n dezvoltarea unei
structuri anatomice de catre un teratogen chimic, produc o defazare ce nu mai poate fi recuperata
si copilul se naste cu anomalie congenitala.
Malformaiile congenitale se definesc ca defecte morfologice prezente la nastere. Ele pot
fi vizibile la exterior, pot fi la nivelul unor organe interne sau pot fi microscopice. Factorii care le
pot determina (care cuprind si unele medicamente) se numesc factori dismorfogeni. Denumirea
de agent teratogen se foloseste numai pentru acei ageni chimici care produc defecte anatomice
majore, cum ar fi: deschizaturi palatale, focomielie, anencefalie, etc. Factorii care produc defecte
minore structurale sau funcionale sunt denumii ageni dismorfogeni.
Agenii dismorfogeni/ teratogeni chimici sunt reprezentai de:
citostatice;
hormonii sexuali (androgeni, estrogeni, progesteron);
Talidomida; Debendox; barbituricele;
Fenitoin;
Vitamina D (n exces);
Alcoolul (alcoolismul cronic).
La aceste medicamente, unii autori adauga: Acidul acetilsalicilic, preparatele de fier,
anestezicele generale inhalatorii, glucocorticosteroizii, mineralocorticosteroizii, tetraciclinele,
derivaii de sulfoniluree, sulfonamidele +/- trimetoprim, agenii antitiroidieni. Consumul
substanelor contraceptive n timpul primelor saptamni de sarcina poate avea un efect teratogen.
Agenii teratogeni includ si ageni infectiosi (virusul rubeolei, cytomegalovirus, virusul varicelei,
al herpesului, oxoplasma, sifilis), ageni fizici (ageni ionizani, hipertermia), factori ce privesc
starea de sanatate a mamei (diabetul), ageni chimici, alii dect medicamentele (compusi
organici ai mercurului, erbicide, solveni industriali).
O concentraie normala a vitaminei A este absolut necesara pentru dezvoltarea
embrionara, nsa un surplus poate avea un efect negativ asupra sistemului nervos central. Este

indicat ca, n timpul sarcinii, sa se limiteze aportul de vitamina A la aproximativ 700

micrograme/zi pentru evitarea efectului teratogen (n special, la nivelul rinichiului).
8. Efectele secundare n timpul tratamentului infeciilor
Din microorganismele omorte prin administrarea de chimioterapice antiinfecioase se
elibereaza toxine ce produc efecte septice, care se ncadreaza n reacia Herxheimer. De aceea,
atunci cnd este de asteptat o reacie Herxheimer intensa, terapia trebuie nceputa cu doze mici
(de exemplu, doze mici de Cloramfenicol n febra tifoida, doze mici de Penicilina G n sifilis,
doze mici de tuberculostatice n TBC).
Medicaia infeciilor, n special cea cu spectru larg (de exemplu, Tetraciclinele), provoaca
deseori o modificare a florei microbiene din tubul digestiv, arborele respirator, vagin, tegumente,
etc. Consecina o constituie frecventa apariie a micozelor si a suprainfeciilor, ntre care cele cu
stafilococi rezisteni la chimioterapicele antibacteriene.
9. Obisnuina, dependena, adicia la medicamente
Obisnuina la un medicament este o scadere a reactivitaii dupa administrarea repetata a
medicamentului respectiv, pentru meninerea constanta a efectului fiind necesara cresterea
progresiva a dozei.
Cauzele obisnuinei pot fi:
modificare n farmacocinetica medicamentului (de exemplu, o metabolizare mai rapida,
prin inducie enzimatica);
scaderea numarului de receptori sau trecerea lor dintr-o forma n activa ntr-una inactiva
(de exemplu, scaderea numarului de receptori la Insulina n hiperinsulinemie);
reacii homeostatice ce antagonizeaza efectul unui medicament (de exemplu, reglarea
secreiei de hormon tiroidian prin nivelul concentraiilor plasmatice ale acestuia);
mecanisme necunoscute.
Obisnuina se poate produce inegal pentru diferitele efecte ale unei substane. De
exemplu, la opiacee, obisnuina se produce pentru majoritatea efectelor, dar nu pentru efectul
intestinal, constipaia necednd, indiferent de durata administrarii.
Tahifilaxia este o obisnuina ce se instaleaza rapid. Nu poate fi nlaturata prin cresterea
dozei.
Mecanismele implicate pot fi:
a) depleia depozitelor de mediatori ntr-un ritm mai rapid dect cel de refacere (de exemplu,
tahifilaxia la Efedrina);
b) depolarizarea: dozele crescatoare progresive de acetilcolina determina stimulare tot mai
puternica a structurilor sensibile, dar peste o anumita doza, aciunea dispare si stimularea nu se
mai produce, orict s-ar mari doza (motivul este meninerea membranelor celulelor reactive n
stare de depolarizare continua).
Dependena. O serie de substane, inhibitoare sau excitatoare ale SNC, pot ndeparta stari
psihice neplacute, pot provoca o senzaie de buna stare psihica si fizica sau cresterea acestei
senzaii, daca ea exista n prealabil, pna la atingerea starii de euforie. Fenomenul se poate
produce att la oameni bolnavi, ct si la oameni sanatosi.
Euforia este o stare subiectiva placuta, n care individul se simte satisfacut sub aspect
fizic si psihic, de propria sa persoana si netulburat sau deplin satisfacut de tot ceea ce l
nconjoara.
Substanele euforizante administrate repetat, pot produce, la anumite persoane, n funcie
de particularitaile psihice, starea generala a sanataii si de factorii de mediu, stari de

farmacodependena. n instalarea unei stari de farmacodependena, se deosebesc doua etape:

instalarea dependenei psihice, urmata de instalarea dependenei fizice.
Dependena psihica se caracterizeaza prin:
a) senzaia unei cerine (care este foarte puternica, dar nu are caracter irezistibil) de a consuma
produsul respectiv, pentru a obine o stare de buna dispoziie sau pentru a ndeparta proasta
dispoziie instalata la ntreruperea consumarii sau din alte motive;
b) tendina de a creste doza consumata este limitata sau absenta;
c) dependena psihica nu este nsoita de o dependena fizica, iar consumul produsului, faa de
care persoana este dependenta psihic, poate fi ntrerupt, fara a se produce o suferina somatica,
dar pot exista, pentru durate variabile, unele dificultai psihice, cefalee, insomnii;
d) efectele nocive, cnd exista, privesc pe dependent (de exemplu, n cazul tutunului), dar uneori
(n cazul halucinogenelor, de exemplu), pot fi comise si acte antisociale.
Dependenele psihice cele mai frecvent ntlnite sunt la tutun, cafea sau alte bauturi care
conin cafeina.
Dependena fizica este o stare de intoxicaie cronica sau periodica, consecina a utilizarii
unui agent farmacologic euforizant. Printre caracteristici se pot enumera:
a) o nevoie irezistibila (compulsiva) de a lua continuu agentul farmacologic, pentru procurarea
caruia dependentul utilizeaza orice mijloace;
b) o tendina de crestere a dozei;
c) existena dependenei psihice, instalata n prealabil, precum si a dependenei fizice; oprirea sau
scaderea brusca a consumului euforizantului respectiv produce reacii somatice, uneori suficient
de puternice pentru a provoca moartea dependentului;
d) efectele dependenei sunt nocive nu numai pentru dependent, ci, n majoritatea cazurilor, si pe
plan social.
Prezena simultana a dependenei fizice si a celei psihice se numeste adicie.
Clinic, nu exista dependena fizica, fara dependena psihica, astfel nct, noiunea de
adicie se suprapune practic celei de dependena fizica.
Oprirea brusca a consumului substanei care a determinat adicia, produce reacii
somatice care se ncadreaza n sindromul de abstinena, ce difera n funcie de substana
implicata si, uneori, poate provoca moartea dependentului.
Alcoolul etilic provoaca cele mai frecvente adicii. Alte substane cu aciune asupra SNC,
care pot provoca adicie, sunt: eterul, meprobamatul, barbituricele, paraldehida, cloralhidratul,
opiaceele.
Deoarece ntre starea de dependena psihica si fizica exista toate treptele intermediare si,
uneori, delimitarea celor doua stari este greu de facut, OMS a introdus noiunea mai
cuprinzatoare de farmacodependena. Conform definiiei OMS, farmacodependena este starea
psihica, cteodata si fizica, care rezulta din consumarea unui agent farmacologic si este
caracterizata prin reacii de comportare sau altele n care exista totdeauna nevoia compulsiva
de a consuma un agent farmacologic n mod continuu sau periodic, n scopul de a-i simi
efectele psihice si, cteodata spre a suprima starea de indispoziie consecutiva abstinenei:
obisnuina poate coexista sau nu.
O persoana poate fi sub dependena mai multor substane.
10. Tolerana locala a medicamentelor
10.1. La administrarea parenterala a medicamentelor

Deoarece administrarea intramusculara este uneori dureroasa, si poate duce la apariia

unor complicaii, cum ar fi, necroza sau abcesele sterile, pentru unele medicamente se prefera
administrarea intravenoasa.
Aceasta are multe avantaje, dar exista si riscuri, cele mai grave efecte adverse locale fiind
flebitele si tromboflebitele. Soluiile puternic iritante, administrate intravenos, n ciuda diluarii n
snge, pot leza endovena si produce flebite sau tromboflebite, urmate de obstruarea venei (de
exemplu, la administrarea clorurii de calciu). Flebita reprezinta inflamarea venei.
Tromboflebita este termenul folosit atunci cnd un tromb intraluminal cauzeaza
inflamaia. De obicei tromboflebita intereseaza venele piciorului, dar poate aparea si la nivelul
minii. Trombul intraluminal cauzeaza durere, iritaie si poate bloca fluxul sanguin prin vena.
n cazul abordului vascular accidental se produce un hematom, iar pentru tratarea
acestuia se recomanda ndepartarea canulei si compresia locala cu pansament steril. Injectarea
prea rapida a unei substane iritante poate produce spasm vascular.
O alta complicaie a cateterismului este embolia gazoasa, ca urmare a injectarii
intravenoase a unei mici cantitai de aer.
Injectarea paravenoasa produce tumefiere locala, durere care se intensifica cu
administrarea. Nu se poate aspira snge de pe canula. Reacia locala poate fi deosebit de severa,
ajungndu-se la necroze extinse. Unul dintre efectele secundare ale utilizarii parenterale de
fluorochinolona este flebita. Apariia acesteia este cauzata de lezarea endoteliului si inflamaia
consecutiva.
Cateterul venos central este modul de supravieuire a pacienilor care necesita o nutriie
parenterala pe termen lung, iar infeciile acestuia reprezinta o cauza des ntlnita de spitalizare si
morbiditate. Doua complicaii severe ale cateterismului venos sunt celulita si flebita supurativa.
Foarte multe soluii injectabile produc reacii inflamatorii si, unele, chiar necroze la locul de
injectare. Antibioticele, mai ales dozele foarte mari de penicilina, care pot provoca necroze
importante si abcese sterile, trebuie administrate prin perfuzie. La administrarea intramusculara
de penicilina apare durerea, care de obicei dispare n cteva ore, poate apare febra, si mai pot
aparea erupii de intensitate mica, urticarie, edem angioneurotic discret si trecator. Foarte rar pot
sa apara hemoragii si necroze locale sau regionale.
S-au raportat cazuri de necroza aseptica dupa injectarea intramusculara de penicilina.
Aceasta a fost asociata cu tromboflebita si o alterare severa a starii de sanatate. Astfel, s-a
demonstrat ca durerea persistenta cu caracter de arsura la locul injectarii de penicilina poate
indica o nclinaie puternica spre efecte adverse, iar tratamentul ar trebui oprit imediat.
Ceftriaxona este o cefalosporina semisintetica din grupul chimioterapicelor antibacteriene
beta-lactamice care este rezistent la majoritatea beta-lactamazelor. Ceftriaxonul este de obicei
bine tolerat, efectele negative fiind rare, usoare si dispar dupa ncetarea tratamentului. Tolerana
locala este buna. Cazurile de flebita sunt foarte rare.
Soluiile uleioase nu sunt niciodata complet resorbite, reaciile de corp strain determinate,
ducnd la nchistarea unei proporii variabile din produsul injectat, cu formarea unor noduli, ce
se menin pentru tot restul vieii. n funcie de numarul injeciilor administrate, toate aceste tipuri
de leziuni pot provoca scleroze si retracii musculare, cu grade diferite de impotena funcionala.
Numeroase flegmoane apar dupa injeciile cu substane puternic vasoconstrictoare (adrenalina)
sau cu soluii uleioase. Astfel de efecte apar mai frecvent la persoanele cu rezistena
antiinfecioasa scazuta, din cauza diferitelor tare organice. n flegmonul post-injecional, cauza
principala e reprezentata de nerespectarea regulilor de asepsie si antisepsie.

Sindromul Nicolau, numit de asemenea si embolica cutis medicamentosa, este

caracterizat de dermatita bine circumscrisa si necroza aseptica dupa injecie intramusculara. Sau
raportat cazuri de necroza severa la cteva zile dupa injectarea intramusculara de hidroxizin.
Un efect rar si devastator al terapiei cu warfarina este necroza pielii, o consecina a
trombilor ocluzivi din vasele pielii si ale esutului subcutanat. Tipic, necroza pielii indusa de
warfarina ncepe dupa 3-5 zile de la nceperea tratamentului. Folosirea de doze mari de la
nceput, obezitatea si sexul feminin par sa creasca riscul. Persoanele cu deficiena ereditara de
proteina C, o proteina naturala anticoagulanta, au cel mai mare risc, chiar daca sunt heterozigoi.
Gentamicina nu se absoarbe pe cale orala, dar dupa administrare intramusculara se
absoarbe bine si are o tolerana locala buna.
Eritromicina se absoarbe bine dupa administrare orala si difuzeaza bine n esuturi. Are o
tolerana digestiva buna, dar este mai greu tolerata intramuscular sau intravenos.
10.2. La administrarea sistemica a medicamentelor
Administrarea orala a medicamentelor este de preferat pentru antiinflamatoarele folosite
n tratamentul durerii usoare si moderate. Poate sa apara sngerare gastrointestinala, att datorita
substanelor, ct, mai ales datorita combinarii acestora cu alte substane cu efecte similare, cum
ar fi, alcoolul. Avnd n vedere lezarea gastrica produsa de acidul acetilsalicilic prin aciune la
nivelul mucoasei, acidul acetilsalicilic tamponat este de preferat celui netamponat, pentru a evita
microhemoragiile locale.
Ibuprofen, naproxen si diclofenac sunt antiinflamatoare nesteroidiene (AINS), care n
mod curent sunt eliberate fara prescripie medicala si sunt cel mai adesea recomandate ca
analgezice n artrita si alte dureri reumatismale, ntinderi musculare, luxaii, dureri menstruale,
cefalee si durere dentara. Aceste medicamente afecteaza n proporii diferite integritatea
mucoasei gastrice.
Combinarea analgezicelor minore, ca acetaminofen sau acidul acetilsalicilic cu alcoolul
poate duce la o crestere a pierderii de snge la nivel intestinal si lezarea mucoasei gastrice.
Meloxicam este un antiinflamator nesteroidian cu un risc redus de a induce iritaie
gastrica, datorita faptului ca inhiba selectiv ciclooxigenaza 2 (COX-2).
10.3. La administrarea externa a medicamentelor
Pentru numeroase antiinflamatoare indicate n durerile musculare si articulare se prefera
administrarea locala, percutan.
Tolerana locala scazuta, poate determina, n cazul medicamenteor administrate extern
(pe tegumente sau mucoase) apariia fenomenelor iritative locale (de exemplu: iritarea cutanata
sau iritarea mucoaselor bucala, conjunctivala, nazala, rectala, vaginala).
Ketoprofenul sau acidul 2-3-benzoil-fenil-propionic este cunoscut ca unul dintre cele mai
active antiflogistice si antialgice dintre antiinflamatoarele nesteroidiene de sinteza.
Keptoprofenul se foloseste pentru tratamentul percutan al inflamaiilor articulare, al durerii, al
inflamaiilor tendoanelor sau musculare. Tolerana locala este buna si poate fi folosit si de
persoane cu pielea mai sensibila.
Tratamentul afeciunilor fungice cutanate cauzate de micelii cu tolciclat este relativ bine
tolerat local, dar au aparut si o serie de reacii adverse, cum ar fi, senzaia de arsura, prurit,
roseaa, deshidratare sau erupii eritematoase.
O serie de unguente (cu chimioterapice antibacteriene, glucocorticosteroizi), aplicate
topic pe tegumente sau mucoase, pot determina, n special dupa administrare cronica,
modificarea florei bacteriene saprofite locale, dismicrobism si suprainfecii cu oportunisti
(infecii fungice), care de obicei sunt greu de tratat.