1. Obiectul de studiu al farmacognoziei.

Cunoaşterea apariţia, evoluţia

conţinutului şi obiectului de studiu al farmacognoziei. Interdependenţa
farmacognoziei cu alte disciplini

Obiectul de studiu al farmacognoziei include:

1) Studierea plantelor medicinale ca surse de substanţe farmacologic active. Se

studiază compoziţia chimică a plantelor, biosinteza substanţelor de bază care au
întrebuinţare în medicină, dinamica formării lor în plante, acţiunea factorilor
mediului înconjurător şi metodelor de cultivare a plantelor medicinale asupra
acumulării principiilor active;

2) Determinarea resurselor de plante medieinale. Se studiază plantele

medicinale în condiţiile naturale: a identifica locurile de creştere a lor în masă,
a stabili gradul de răspândire şi rezervele de exploatare a lor. Cunoaşterea
dinamicii acumulării principiilor biologic active în organele vegetale ale plantei
dă posibilitatea de a reglamenta termenele şi metodele de recoltare, uscare şi
păstrare a produselor vegetale;

3) Normarea şi standardizarea produselor vegetale. în acest scop se elaborează

proiecte ale documentaţiei tehnice de normare (standarde, monografii
farmacopeice, diverse instrucţiuni), sunt perfecţionate metodele determinării
identităţii şi calităţii produselor vegetale;

4) Descoperirea noilor remedii de origine vegetală în scopul elaborării

medicamentelor mai eficiente.

Interdependenţa farmacognoziei cu alte disciplini

Farmacognozia, studiind în deosebi materia primă de origine vegetală, se

fundamentează pe numeroase cunoştinţe de morfologie şi fiziologie vegetală, botanica
sistematică. Tot atât de utile sunt şi noţiunile de chimie (anorganică, organică,
analitică, fizicală, coloidală) şi fizică fără de care nu sunt înţelese numeroase capitole
ale farmacognoziei, de exemplu: biogeneza, structura chimică, extragerea principiilor
active, analiza calitativă şi dozarea lor

2. Definirea noţiunilor: farmacognozie, plantă medicinală, produs vegetal, analiză

farmacognostică, caracter diagnostic. Metode de cercetare farmacognostică a
prodeselor vegetale medicinale. Farmacognozie – reprezintă studiul substanțelor
medicamentoase și al medicamentelor obținute din plante sau din alte surse
naturale.În cadrul acestei științe farmaceutice sunt luate în considerare proprietățile
fizice, chimice, biochimice și biologice ale substanțelor active. Etimologia termenului
provine din limba greacă: φάρμακον „pharmakon” înseamnă medicament, iar γνῶσις
„gnosis” cunoștere.

veterinară.

Plantă medicinală (PM) - specii vegetale, cultivate sau spontane utilizată în

întregime sau parţial, care prin compoziția lor chimică au proprietăți farmaceutice și
sunt folosite în terapeutie.

Produsul vegetal (PV) - poate fi constituit din planta întreagă sau numai din anumite
părţi de plantă: organe subterane, scoarţă, frunze, flori, fructe, seminţe, muguri, care
conţin substanţe farmacologic active. Tot ca produse vegetale sunt considerate şi
uleiurile volatile, răşinile, balsamurile, gumele, uleiurile grase etc., care se obţin prin
diverse metode de extracţie, presare.

Analiza farmacognostică – constă în determinarea:

* identității;

* purității;

* calității;

Analiza macroscopică – determinarea caracterelor macroscpice

diagnostice(dimnsiune, culoare, miros, gust) conform DAN în vigoare (monografii
farmacopice, monografii farmacopice temporare).

Aceeași tehnică de analiză macroscopic se aplică și la produsul vegetal umectat sau

macerat.

Analiza microscopică – determinarea caracterelor diagnostice anatomice structurale.

Tehnica microscopică prevede pregătirea unui micropreparat care ar pune în evidență
caracteristicile structurale specifice organului analizat în corespundere cu cerințele
diagnosticării PV.

Analiza cito- și histochimice (reacții microchimice) - analiza cito- și histochimică

permite determinarea celor mai neânsemnate cantități de substanți cu ajutorul
reactivilor. Efectuând reacțiile cito- și histochimice și identificând natura chimică și
localizare compuților naturali nemijlocit în organele celulare, țesuturi și organe,
putem determina PV.

3. Compoziţia chimică a produselor vegetale medicinale. Distingerea metaboliţilor

primari şi secundari ca componenete bioactive ale speciilor vegetale şi principii active
ale plantelor medicinale. Metaboliţi primari
Toate substanţele care intră în componenţa plantelor pot fi împărţite în două grupe:

1) organice şi

2) minerale.

Substanţele organice, la rîndul lor se împart în: metaboliţi primari şi secundari.

Substanţele biosintezei primare sunt reprezentate prin:

albumine, glucide, lipide, fermenţi şi vitamine.

Metaboliţi secundari

La substanţele biosintezei secundare în plante se clasifică numeroşi compuşi, care

formează trei clasc mari principale - alcaloizi, terpenoide şi compuşi fenolici. Toţi
aceşti compuşi participă în schimbul de substanţe, care se petrece în organismul
vegetal, şi îndeplinesc anumite funcţii necesare plantei. Alte substanţe (alcaloizi,
uleiuri volatile, substanţe tanante etc.), invers, au tendinţa de a se acumula şi deseori
în aşa cantităţi, care dau posibilitatea de a folosi plantele care le conţin ca surse de
aceste substanţe.

Substanţe minerale

Substanţele minerale care se conţin în plante se împart în. două grupuri:

1) macroelemente (K, Na, Ca, Mg, Si, CI, P), conţinutul acestor elemente în cenuşă se
măsoară în sutimi de procent;

2) microelemente (Fe, Cu, Zn, I, B etc.), conţinutul lor în cenuşă se măsoară în miimi
de procent.

4. Principii active. Clasificarea substanţelor biologic active (SBA) conform

principiului chimic, fitochimic, farmacologic şi terapeutic. Principii active.

* Substanţe farmacologic active sunt, substanţele metabolismului secundar (alcaloizi,

saponozide, heterozide cardiotonice, flavonozide, cumarine etc.), dar pot fi şi
substanţe ale metabolismului primar - vitamine, lipide, glucide.

* Deoarece în produsele vegetale se conţine un complex întreg de substanţe

farmacologic active trebuie evidenţiate una sau câteva substanţe farmacologic active,
care determină virtutea terapeutică a plantei. Aceste substanţe farmacologic active de
bază se numesc principii active.

* Toate celelalte substanţe, care se conţin împreună cu principiile active, se consideră

însoţitoare.
Rolul şi importanța lor poate fi diferită. Unele din ele sunt folositoare, manifestând
acţiune favorabilă pentru organism, aşa ca vitaminele, acizii organici, substanţele
minerale etc.

De rînd cu substanţele însoţitoare folositoare în unele plante se întîlnesc şi substanţe

toxice. Astfel trebuie să deosebim substanţele însoţitoare folositoare de cele
otrăvitoare.

În complexul de substanţe care se conţin în plante sunt şi aşa substanţe prezenţa

cărora nu se reflectă asupra acţiunii principiilor active şi singure sunt farmacologic
indiferente. Aşa substanţe se numesc de balast

5. Analiza farmacognostică a produselor vegetale . Documentaţia Analitică de

Normare (DAN) a produsului vegetal

Examen macroscopic
Prin acest examen, se urmăreşte stabilirea caracterelor morfologice (observate cu
ochiulliber sau la lupă) şi a caracterelor organoleptice
ale produselor vegetale. Examinarea presupunestabilirea aspectului, dimensiunilor,
culorii, mirosului si gustului

2.2 Examen microscopic

Exame
nul micoscopic are ca scop stabilirea ţesuturilor şi elementelor
anatomicecaracteristice unui anumit tip de produs vegetal. Se poate realiza pe
secţiune, preparat superficial(concissum) şi pulbere
(3)

Respectarea cerinţelor Documentelor Analitice de Normare (DAN) în analiza calităţii plantelor

medicinale şi produselor vegetale. 1.1. Standardizarea produselor vegetale. 1.2. Descrierea
anatomo-morfologică a plantelor medicinale şi produsului vegetal. 1.3. Determinarea
autenticităţii produsului vegetal. 1.4. Determinarea purităţii şi bunei calităţi a produsului vegetal.

1. Analiza macroscopică şi microscopică a produsului vegetal. Analiza

farmacognostică a plantei producătoare: Păducel. Păducelul (Crataegus
monogyna) este un arbust (2 – 6 m) din familia Rosaceae,

Păducelul este un arbust spinos ce creşte spontan la marginea drumurilor şi este folosit asedeori la
construirea gardurilor vii din întreaga Europă. Poate atinge înălţimea de 10 m, iar în trecut din
crengute inflorite de paducel se impleteau cununi ornamentale la nunţi pentru a aduce fericire şi
rodnicie mirilor sau erau aşezate la leaganul pruncilor pentru a-i feri de spiritele rele.

În scop medicinal se folosesc florile, frunzele, ramurile şi fructele de păducel.Atât fructele, cât şi
florile sunt folosite la prepararea de infuzii, capsule şi tincturi. Florile şi fructele de păducel conţin
amine aromatice precum tiramina, lavonoid, antociani, uleiuri volatile, acizi triterpenici, acid crategic,
acid ursolic, pectine, fitosteroli, vitamina C, B complex. Preparatele pe bază de păducel au efect
tonic cardiac, diuretic, hipotensiv, astringent şi vasodilatato. Produsele pe bază de păducel sunt
indicate în cazurile de angină pectorală, hipertensiune arterială, nevroze cardiace, insomnii,
oboseală, iritabilitate etc..

Administrare:

Sunt recomandate infuziile (1-2 linguriţe de flori uscate la o cană de apă clocotită, se beau 2-3 căni
pe zi, timp de maximum 4 săptămâni) şi tincturile de păducel (20 de picături la un pahar mare cu
apă, după mese, de 3 ori pe z

2. Analiza macroscopică şi microscopică a produsului vegetal. Analiza

farmacognostică a plantei producătoare: Afin. PP Afin – VACCINIUM MYRTILLUS
Fam. Vacciniaceae PV Vaccinii myrtil fructus et cormus

Descriere Subarbust înalt până la 30-50 cm, foarte ramificat, cu tulpina târâtoare verde, cu
muchii evidente, nepăroase şi cu ramuri opuse. Frunzele sunt alterne, ovale, cu vârf ascuțit
glabre, lungi de 1-3cm, cu marginea dințată – mărunt. Florile solitare așezate la subsuoara
frunzelor, culoare roz, globuloase. Fructele sunt bace rotunde, de culoare neagră-albăstrie,
brumate, cu numeroase semințe mici. Compoziţia chimică Frunzele - conțin cca 10% tanin, acid
chinic, ericolină, cantități mici de arbutozid, derivați flavonici. Fructele – conțin 5-10% taninuri
catechice, cca 30% zahăr invertit, cca 1% acizi organici, flavonoglicozide. Fructele mai conțin
acizi fenolici (cafeic, clorogenic), pectine, antociani, antocianidine Se foloseste în tratamentul
diareei și dizenteriei. În medicina noastră tradițională se folosesc atât frunzele cât și fructele în
tratamentul eneterocolitelor, infecțiilor urinare, gutei, reumatism , diabet. Preparate
medicamentoase Lăstarii de afin intră în compoziţia speciei antidiabetice Arfazetina.  Vitrum
vision forte comp. N30  Optix comp. N60

3. Analiza macroscopică şi microscopică a produsului vegetal. Analiza

farmacognostică a plantei producătoare: Albăstrele. Albăstreaua (lat. Centaurea cyanus)
este o specie de plante erbacee anuală, erectă, înaltă de 0,5–1 m, cu peri pe organele aeriene din
familia Asteraceae, ce crește în Europa. Tulpina este verde, muchiată, simplă sau
ramificată.Frunzele sunt alterne, liniare, lungi pînă la 8–9 cm și înguste doar de 4–9 mm, alburii
datorită perilor mătăsoșiFlorile sunt albastre, grupate în antodii globuloase terminale; deși toate sunt
tubuloase, ele sînt diferențiate și anume 7—12 marginale, sterile, cu formă de pâlnie și alte
numeroase interne, fertile, mai mici, și cu nuanțe spre violaceu[2]. Florile sunt dispuse mai multe la
un loc, formând un capitul, înconjurat de bractee de culoare verde, cu marginile acoperite cu dințisori
bruni. Florile marginale sunt de dimensiuni mai mari, având forma unei pâlnii cu 5 dinți. Florile
centrale sunt mai mici.Fructele sunt mici achene (3 mm), cu papus.. Compoziție chimică: poliene
(centaur X), poliene (centaur Y); substanțe amare: centaurina (cnicina); un glicozid: cicorina,
mucilagii, tanin, un antocian glicozidic: cianina, antocianidine, săruri de potasiu și mangan
Substanțele active importante: centaurina, pelargonină, cianină, tanin
Albăstrelele se folosesc, în principal, în tratametele legate de inflamațile ochilor, în conjuctivite, în
inflamații ale ploapelor
Preparatele din albăstrele se folosesc și ca diuretic.
Potrivit specialiștilor, produsul terapeutic pe bază de albăstrele, acționează pe trei direcții: calmant,
diuretic, astringent

4. Analiza macroscopică şi microscopică a produsului vegetal. Analiza

farmacognostică a plantei producătoare: Mărar.

Mărarul (Anethum graveolens) este o plantă anuală, cu viață scurtă, nativă sud-vestului și
centrului Asiei. Este singura specie a genului Anethum, Originar din bazinul mediteraneean, unde
mai creşte încă în stare sălbatică, mărarul poartă mănunchiuri bogate de frunze subţiri care pornesc
din tulpinile crestate şi scobite. La mijlocul verii, el are flori mici, galbene, adunate în inflorescenţe
asemănătoare unor umbrele, urmate de cantităţi mari de seminţe mici, ovale, plate şi crestate, care
sunt apoi luate de vânt.

Frunzele se folosesc la prepararea de cataplasme şi comprese. Seminţele se recoltează când sunt

coapte, apoi sunt uscate într-un loc umbros, pentru ca substanţele lor chimice să rămână active. Ele
sunt folosite la prepararea de infuzii, tablete, tincturi şi pulberi. De asemenea, din ele se extrage un
ulei esenţia

Seminţele de mărar conţin tanin şi mucilagii, substanţe răşinoase, aleuron şi grăsimi albuminoide,
bogate în ulei esenţial. Frunzele şi fructele conţin ulei volatil (carvonã), substanţe minerale, vitamine.
Principiile active din plantã îi conferã mãrarului proprietãţi carminative, stomahice, antispastice,
diuretice, antiinflamatorii…Preparatele fitoterapeutice din mãrar sunt indicate pentru stimularea
digestiei şi a poftei de mâncare, în combaterea balonãrilor, în caz de retenţii hidrice, edeme.

Seminţele de mărar sunt eficiente în tratamentul indigestiei şi al sughiţului, mai ales la copii şi sugari.
Cercetările au demonstrat şi că uleiul esenţial are proprietăţi antibacteriene, inhibând creşterea
bacteriilor intestinale.

Uleiul esenţial masat pe piele poate sista senzaţia de greaţă, iar preparatele din seminţe de mărar,
aplicate extern în cataplasme, pot fi folosite pentru vindecarea infecţiilor.