FARMACOGNOZIA

- pharmacon – remediu, substanţă, medicament

- gnosis - cunoaştere
 Farmacognozia, disciplină cu profil farmaceutic,
este definită ca o ştiinţă cu caracter aplicativ, care se
ocupă cu studiul materiilor prime preponderent vegetale
dar şi animale, folosite în farmacie sau în industria
farmaceutică, la obţinerea unor preparate farmaceutice
(macerate, infuzii, decocturi, extracte, tincturi, etc.) sau a
unor principii active pure cu efect terapeutic (atropină,
papaverină, digoxină, etc.), în scopul transformării lor în
medicamente.
 Floarea de tei

Extract uscat de Ginkgo biloba

preparate farmaceutice
farmacie (infuzii, extracte, tincturi)
Materia prima vegetala
sau animala industria medicamentului
Medicament
Medicament
principii active pure
(mentol, atropina)

Lanolina

Cristale de mentol
 Farmacognozia modernă coroborează cunoştinţe despre
sursele de materii prime (vegetale şi animale) folosite în industria de
medicamente sau ca atare, în terapeutică, cum sunt:

• poziţia taxonomică a speciilor producătoare, răspândirea, cultura şi biologia

lor;

• obţinerea, conservarea şi identificarea produselor vegetale şi animale pe

baza caracterelor morfologice şi anatomice;

• structura chimică, biosinteza, extracţia, identificarea şi dozarea principiilor

active, în vederea asigurării calităţii produselor medicamentoase;

• acţiunea farmacodinamică, toxicitatea şi întrebuinţările terapeutice ale

produselor respective, ale principiilor active pure sau ale fitocomplexelor
(extracte, tincturi, etc.) care servesc la obţinerea diferitelor preparate
farmaceutice (comprimate, soluţii, unguente, etc.).
 Ramurile Farmacognoziei
• Farmacognozia descriptivă (Farmacobotanica) - furnizează cunoştinţe despre
sursele producătoare (poziţie taxonomică, răspândire, descriere, eventual
cultura speciilor medicinale) şi despre produsele vegetale sau animale
(obţinere, conservare, caractere macro- şi microscopice);

• Fitochimia sau chimia vegetală, ramură cu caracter chimic şi biologic care

însumează cunoştinţele despre structura chimică, modul de formare
(biosinteză) şi proprietăţiile fizico - chimice ale principiilor active, în baza
cărora se elaborează procedee de extracţie, purificare, identificare şi analiză
cantitativă, în scopul determinării calităţii produselor vegetale.

• Fitoterapia, ramură a Farmacoterapiei, se ocupă de tratarea unor afecţiuni cu

ajutorul preparatelor farmaceutice de origine vegetală (extracte, tincturi, sucuri,
ceaiuri etc), pe baza conţinutului lor în principii active.
 Relaţia între caracterele organoleptice şi
compoziţia chimică a produselor vegetale
• Culoarea:
– galbenă sau portocalie a florilor, fructelor şi organelor subterane
presupune prezenţa pigmenţilor flavonici, a calchonelor, auronelor
sau a compuşilor carotenoidici;
– roşie, albastră sau violetă a florilor şi fructelor poate fi dată de
prezenţa antocianozidelor;
– portocalie la scoarţe şi organe subterane indică prezenţa derivaţilor
antrachinonici şi xantonici;
– brună la frunze, organe subterane şi unele cotiledoane este explicată
prin conţinutul în taninuri catehice.
• Gustul:
– amar se poate datora prezenţei substanţelor amare, heterozidelor
cardiotonice sau unor alcaloizi;
– astringent sugerează prezenţa taninurilor;
– dulce este imprimat de prezenţa glucidelor şi unor substanţe
edulcorante (glicirizină, steviozidă, polioli, proteine edulcorante).
• Mirosul:
– aromat indică prezenţa uleiurilor volatile şi a rezinelor.
 Produsul vegetal reprezintă organul sau o anumită parte din plantă,
supusă unor prelucrări ulterioare, care se foloseşte în farmacie pentru
prepararea unor forme farmaceutice adecvate (infuzie, decoct, macerat, ape
aromatice, etc.) sau în industria de medicamente pentru extragerea unor
principii active pure (rutozidă, lanatozid C, atropină, papaverină, etc.), pentru
prepararea unor tincturi (Tinctura Menthae, Tinctura Belladonnae, Tinctura
Aconiti) şi obţinerea unor extracte (Extractum Belladonnae siccum, Extractum
Valerianae spissum, Extractum Frangulae fluidum).

Belladonnae radix Althaeaea folium Verbasci flores

 Cele mai multe tipuri de produse vegetale provin din diferite
organe care sunt denumite în limba latină:

1. organele subterane 4. frunzele – folium

– rădăcinile – radix 5. florile – flos (flores)

– rizomii – rhizoma 6. fructele – fructus

– tuberculii – tubera 7. seminţele – semen

– bulbii – bulbus 8. mugurii – gemmae (turiones)

2. scoarţele – cortex 9. lemnul – lignum

3. părţile aeriene – herba 10. fragmentele de tulpini cu

pedunculii fructiferi – stipites
 Alte produse vegetale:
- gume – gummi Gummi arabicum
- rezine – resina Scamoniae resina
- uleiuri volatile – aetherolea Menthae aetherolea
- substanţe grase – oleum Helianthi oleum

Produsele vegetale sunt folosite datorită conţinutului lor în principii

active.

Principiul activ este considerat un compus chimic natural, uneori

mai mulţi indivizi chimici cu aceeaşi structură de bază (antracenozidele)
sau cu structuri diferite, dar cu acţiune farmacodinamică sinergică
(furanocromonele şi piranocumarinele din Ammi visnagae fructus).
 Denumirea produsului vegetal. Majoritatea produselor vegetale
se denumesc în limba latină, prin doi termeni (nomenclatura binară):
- primul arată genul, uneori chiar specia producătoare (la cazul genitiv),
- cel de-al doilea precizează organul (la cazul nominativ).
Exemple:
- Althaeae radix pentru rădăcina de Althaea officinalis L.;
- Lini semen, pentru seminţele de Linum usitatissimum L.;
- Belladonnae folium, pentru frunza de Atropa belladonna L.
Alteori produsul se denumeşte cu numele întreg al speciei
producătoare:
- Digitalis purpureae folium, pentru frunza de Digitalis purpurea L.;
- Digitalis lanatae folium, pentru frunza de Digitalis lanata L.
Sunt situaţii când în denumirea produsului vegetal se includ termeni
care desemnează:
- modul de prelucrare
Liquiritiae radix non mundata sau cruda – produs nedecorticat,
Liquiritiae radix mundata – produs decorticat,
Liquiritiae radix bismundata – produs decorticat de două ori.
- particularităţi legate de culoare
Saponariae rubrae radix – produs roşu,
Saponariae albae radix – produs alb.
- particularităţi legate de aspect
Ipecacuanhae inelate minoris radix – produs cu inele mici,
Ipecacuanhae inelate majoris radix – produs cu inele mari.
 Există însă şi produse la care denumirea nu are nimic comun
cu specia producătoare:
- Opium - pentru latexul concretizat obţinut prin incizarea fructelor
imature de Papaver somniferum L.,
- Secale cornutum - pentru scleroţii ciupercii Claviceps purpurea,
- Cynosbati fructus - pentru fructele speciei Rosa canina L.,
- Benzoe - pentru rezina de Styrax benzoin L.,
- Lignum vitae - pentru lemnul speciei Guaiacum officinale L., etc.
 SURSE DE PRODUSE VEGETALE

Produsele vegetale se pot obţine de la plante medicinale, care

reprezintă specii vegetale utilizate în tratamentul unor afecţiuni (umane
sau veterinare), datorită conţinutului lor în principii active.
Când componenta bioactivă a plantei medicinale o formează
uleiul volatil, cu miros plăcut, aromat, speciile respective se mai
numesc şi aromatice, iar tratamentul cu aceste plante şi cu uleiurile lor
volatile, aromaterapie.

Sursele principale de produse vegetale sunt:

• flora spontană (bazine de plantele medicinale în stare sălbatică);

• plantele de cultură;

• culturile de ţesuturi şi celule (recent).

 Cultura plantelor s-a extins în ultimul timp datorită avantajelor pe care le
prezintă faţă de flora spontană:

• stabilirea momentului optim de recoltare;

• posibilitatea aplicării măsurilor agrotehnice care să conducă la mărirea

producţiei de masă verde şi de principii active;

• facilitează recoltarea mecanizată;

• amplasarea culturilor pe soluri adecvate, în condiţii de climă corespunzătoare

şi în apropierea zonelor de prelucrare industrială;

• evitarea pericolului exploatării iraţionale a unor specii şi substituirii cu specii

inactive terapeutic sau toxice;

• posibilitatea aclimatizării unor plante din diferite zone geografice ale lumii în
condiţii pedoclimatice asemănătoare sau diferite;

• poate crea condiţii pentru ameliorarea plantelor.

 OBŢINEREA PRODUSELOR VEGETALE
Pentru obţinerea unui produs vegetal dintr-o anumită plantă
medicinală se parcurg mai multe etape care constau în:
• recoltare (din flora cultivată) sau colectare (din flora spontană),
• prima sortare,
• decorticare (dacă este cazul),
• prima condiţionare,
• stabilizare sau fermentare (după caz),
• uscare,
• a doua sortare,
• a doua condiţionare,
• ambalare,
• marcare,
• depozitare,
• conservare.
 Recoltarea
Plantele medicinale de cultură se recoltează în momentul în care
planta întreagă sau anumite organe ale ei conţin cea mai mare cantitate
de principii active (moment optim de recoltare).

Când plantele provin din flora spontană, colectarea se face numai de

către specialişti pentru a se evita substituirile cauzate de necunoaşterea
plantelor.

Aceste substituiri conduc la:

• produse inactive (confundarea capitulelor de Matricaria chamomilla L. cu cele

de Matricaria inodora L. sau de Anthemis arvensis L.),

• accidente foarte grave (confundarea frunzelor de Plantago lanceolata L. cu

cele de Digitalis lanata Ehrh.; a rădăcinilor de Althaea officinalis L. cu cele de
Atropa belladonna L.; a fructelor speciei Pimpinella anisum L. cu cele de
Conium maculatum L.).
 Organele subterane
(rhizoma, radix, bulbus, tubera)

• se recoltează de obicei toamna, la sfârşitul perioadei de vegetaţie

deoarece atunci sunt mai bogate în substanţe active,

• rareori se recoltează primăvara, înainte de apariţia primelor frunze,

• rădăcinile plantelor bianuale se recoltează la sfârşitul primului an de

vegetaţie sau în primăvara celui de-al doilea an,
 Calami rhizoma

Ginseng radix

Scillae bulbus
 Mugurii foliari
(gemmae, turiones)
• se recolteză primăvara, înainte de deschidere, când sunt alungiţi
sau conici, operaţia efectuându-se manual (Gemmae Populi, Pini
turiones) sau prin tăierea ramurilor de pe care se scutură mugurii,
după uscare (Gemmae Betulae).

Gemmae Populi
 Scoarţele
(cortex)

Scoarţele reprezintă totalitatea ţesuturilor

externe cuprinse între suber şi cambiu, desprinse de
pe ramurile tulpinilor sau de pe rădăcinile unui arbust
sau arbore.
• se recoltează după începerea perioadei de vegetaţie (în martie-mai)
când începe circulaţia sevei, deoarece se detaşează cu uşurinţă de
pe ram, iar expunerea ţesuturilor descoperite nu periclitează viaţa
speciei respective,

• detaşarea scoarţei se face numai de pe ramurile în vârstă de 3 - 4

ani, prin incizii circulare (până la cambiu),

• se aleg ramurile cu suber subţire, iar lichenii şi muşchii se

îndepărtează,

• recoltarea scoarţei de pe rădăcini presupune sacrificarea plantei

(Berberis vulgaris L.).
 Frangulae cortex

Cinchonae cortex Quercus cortex

 Lemnul
(lignum)
• se recoltează tot primăvara de la ramurile tulpinilor sau de la rădăcini,

• sunt practic fragmentele de ram tăiat sau rădăcină, rămase după

decorticare (îndepărtarea scoarţei).

Lignum vitae
 Frunzele
(folium)
• se recoltează numai pe timp frumos, de obicei înainte de înflorire, după ce au
ajuns la maturitate deplină,

• de la unele plante bienale (Digitalis purpurea L., Cynara scolymus L.) se

recomandă recoltarea numai a frunzelor rozetei bazale dezvoltate în primul an
de vegetaţie,

• pentru alte specii (Atropa belladonna L.) se recomandă ca recoltarea să se facă

în timpul înfloririi, ori cu două săptămâni înainte de înflorire (Convallaria majalis
L.) când conţinutul în principii active este maxim,

• se aleg numai frunzele complet sănătoase, cu sau fără peţiol. În unele cazuri (la
Mentha piperita L.) se recoltează toată partea aeriană. După uscare se separă
frunzele.
 Belladonnae folium

Menthae folium Vitis idaeae folium

 Floarea sau inflorescenţa
(flores sau flos)

• se poate recolta în toate stadiile de dezvoltare, corelat cu conţinutul

maxim de principii active: boboc (Sophora japonica L., Eugenia
caryophyllus Bull. et Harr., Citrus aurantium L., Rosa centifolia L.), la
deplina maturitate (Matricaria chamomilla L.), după ofilire (Althaea
rosea Cav.),

• de la unele flori se recoltează doar corolele (Verbascum sp.,

Papaver rhoeas),
• în cazul unor inflorescenţe se culeg numai florile fără receptacul
(Tagetes patula L., Calendula officinalis L.),

• în alte cazuri se recoltează întreaga inflorescenţă, în momentul când

50 % din flori s-au deschis (Tilia sp., Sambucus nigra L.),

• recoltarea se poate face manual (Verbascum sp., Papaver sp.) sau

cu pieptene special (Matricaria chamomilla L.). Florile se adună în
coşuri de nuiele, simple sau căptuşite cu hârtie, pentru a fi
transportate în uscătorii.
 Chammomillae flores

Verbasci flores Tiliae flores

 Partea supraterestră
(herba)

reprezintă totalitatea organelor aeriene (tulpină, frunze, flori, fructe).

• se recoltează la începutul înfloririi sau la deplina maturitate a florii.

Recoltarea se face prin tăierea (secerarea, cosirea) numai a părţilor
nelignificate.
 Convallariae herba

Meliloti herba Adonidis herba

 Fructele
(fructus)

• se pot recolta imature (Citrus medica L., Papaver somniferum L.),

înainte de coacere, pentru prevenirea pierderilor prin scuturare
(Carum carvi L., Coriandrum sativum L., Foeniculum vulgare Mill. şi
Pimpinella anisum L.), sau la completa maturitate (Vaccinium
myrtillus L. şi Ribes nigrum L.), manual sau mecanizat.
 Cynosbati fructus

Juniperi fructus Carvi fructus

 Seminţele
(semen)

• se recoltează la deplina maturitate.

Strychni semen Lini semen

 Sortarea

Sortarea constă în îndepărtarea corpurilor străine (nisip,

pământ, praf), a impurităţilor din plantă (alte organe decât cele care
reprezintă produsul sau părţi ale produsului decorticate, brunificate,
lignificate sau contaminate de agenţi dăunători) şi a impurităţilor străine
de planta producătoare.
 Decorticarea (mundarea)

Sunt unele produse vegetale care se folosesc decorticate

(Althaeae radix, Liquiritiae radix, Cinnamomi ceylamici cortex).
Operaţia de decorticare constă în îndepărtarea ţesuturilor
externe (suber şi o parte din parenchimul cortical) cu ajutorul unor
cuţite. Operaţia se mai numeşte mundare. După numărul de decorticări
produsul poate fi mundat (când operaţia s-a efectuat o singură dată)
sau bismundat (dacă s-a efectuat de două ori).
 Prima condiţionare

În cazul în care unele organe subterane au lungimi

ce depăşesc 25 - 30 cm sau sunt mai groase de 2 cm,
pentru a putea fi uscate mai uşor, acestea se taie în
fragmente mai mici şi se despică longitudinal. Această
operaţie de aducere a produselor vegetale la anumite
dimensiuni se numeşte condiţionare. Ea se execută de
obicei pe produsul uscat, excepţie fac doar organele
subterane care se condiţionează mai uşor crude decât
uscate.
 Stabilizarea şi fermentarea

Înainte de a fi supuse uscării unele produsele vegetale suferă

prelucrări:
- produsele care conţin principii active care se degradează în prezenţa
enzimelor sunt supuse procesului de stabilizare;
- produsele care conţin principii active care se elibereaza în urma unor
procese de degradare (hidrolitică, oxidativă, etc.) sunt supuse
procesului de fermentare.
Atât stabilizarea cât şi fermentarea sunt operaţii care se aplică
numai anumitor produse, imediat după recoltare, înaintea uscării, sau
pentru a provoca o serie de reacţii în urma cărora să rezulte un produs
de mai bună calitate.
 Uscarea
Uscarea este procesul de îndepărtare a apei din produsele
proaspăt recoltate când conţinutul în apă poate atinge 45 - 95 %.
Produsele se supun uscării imediat după sortare, dacă constituenţii lor
chimici nu necesită protecţie prin stabilizare sau eliberare de principii
active prin fermentaţie. Uscarea reprezintă un mijloc de oprire a
proceselor fermentative.

Uscarea poate fi făcută prin mai multe procedee:

• uscarea naturală se realizează în aer liber, la umbră sau la soare,

• uscarea artificială se practică în spaţii închise (uscătorii) prevăzute
cu dispozitive fixe sau mobile (pentru depozitarea materialului de
uscat) aranjate în aşa fel încât să permită circulaţia aerului încălzit cu
o sursă de energie,

• uscarea în vid, în etuve de fontă cu pereţii rezistenţi, prevăzute cu

pompe de vid, se practică pentru produse cu ulei volatil. Încălzirea se
realizează electric sau prin raze infraroşii.

• liofilizarea constă în îndepărtarea apei prin congelare (la -20° C)

urmată de sublimarea cristalelor de gheaţă formate, prin încălzire
treptată (+10, +20° C) sub presiune scăzută. Fiind un procedeu mai
laborios se aplică pentru obţinerea produselor opoterapice (lăptişor de
matcă, hormoni) şi pentru conservarea unor suşe de bacterii sau
ciuperci.
 Reguli care trebuie respectate în timpul procesului de uscare:

• plantele puternic mirositoare sau plantele toxice se usucă în

compartimente separate de celelalte plante,

• se pot expune la soare organele subterane, scoarţele, fructele,

seminţele şi florile albe,

• nu se expun soarelui frunzele, ierburile, florile colorate pentru că pot

suferi modificări ale culorii.

Excesul de umiditate poate crea condiţii prielnice activităţii

enzimatice sau dezvoltării unor microorganisme care conduc la
formarea de compuşi mai puţin activi (în cazul hidrolizei

heterozidelor cardiotonice) sau toxici (micotoxine).

 Cantitatea de apă rămasă în produse după uscare este apă de
constituţie şi contribuie la menţinerea elasticităţii acestora. Ea este
prevăzută în normele de calitate şi farmacopei şi depinde de tipul de
produs vegetal, de natura principiilor active a cărei stabilitate o
influenţează. Are valori cuprinse între:
- 10 - 15 % pentru organe subterane,
- 10 -12 % pentru scoarţe,
- 5 - 14 % pentru frunze,
- 10 - 13 % pentru flori,
- 12 - 13 % pentru ierburi,
- 12-20 % pentru fructe,
- 7 - 8 % pentru seminţe.
 A doua condiţionare

Condiţionarea constă în aducerea la condiţiile cerute de

normele de calitate. Prin uscare unele produse vegetale (ierburi,
frunze, flori) devin friabile (greu de manipulat). De aceea, imediat după
uscare se menţin câtva timp în încăperi cu o umiditate constantă pentru
recăpătarea elasticităţii, prin absorbţia apei din atmosferă, în limitele
normelor de calitate. Apoi sunt supuse unei noi selectări (manuale sau
mecanizate), în scopul îndepărtării părţilor degradate (arse, decolorate,
mucegăite) în timpul uscării, a impurităţilor sau a eventualelor corpuri
străine, pentru aducerea la puritatea cerută de farmacopei sau de
normele interne.
 După ce s-a asigurat gradul de puritate, produsele respective
se aduc la anumite dimensiuni prin tăiere (concasare) sau prin
pulverizare cunoscându-se trei tipuri de prezentare a produselor
vegetale:

• in toto – întregi,

• concissum – tăiate,

• pulveratum – pulverizate.
 Ambalarea şi marcarea

Se face în scopul depozitării sau livrării către consumator

(farmacie sau industrie).
Condiţiile de ambalare sunt specifice fiecărui produs vegetal
(frunzele, florile şi ierburile se ambalează dimineaţa, pe timp noros,
pentru a evita sfărâmarea).
Capacitatea ambalajelor se alege în funcţie de destinaţia
produselor:
- 50 - 100 kg pentru uz industrial şi depozite;
- 10 - 100 g pentru eliberarea din farmacie.
 Ambalajele produselor se marchează (etichetează). Pe
etichetă se înscriu următoarele date:
• denumirea şi adresa întreprinderii furnizoare;

• denumirea produsului (în limbile latină şi română);

• numărul lotului;

• greutatea brută şi netă;

• ţara producătoare (în cazul produselor din import sau pentru export);

• simbolul ambalatorului;

• documentul de reglementare a calităţii (APP-autorizaţie de punere pe

piaţă a ANMDM, certificat de notificare al IBA sau aviz al MSP);

• ştampila producătorului;

• pictograme: semn avertizor (cap de mort), pentru produsele toxice, etc.

 Depozitarea şi conservarea

Până la prelucrare, produsele vegetale se stochează şi se păstrează

(conservă) în camere sau depozite special amenajate (curate, aerisite, uscate, cu
umiditate constantă, răcoroase, iluminate indirect, ferite de agenţi dăunători:
rozătoare, insecte, etc.).
De modul de conservare depinde, în bună măsură, calitatea produselor
vegetale. Ambalajele etichetate sunt aşezate pe grătare sau stelaje de lemn. Nu
se depozitează în acelaşi loc produsele lipsite de miros cu cele puternic
mirositoare şi nici produsele anodine cu cele toxice sau puternic active. Pentru
acestea din urmă se folosesc încăperi special amenajate.
Pentru întreţinerea curăţeniei şi combaterea dăunătorilor în aceste
depozite nu se folosesc solvenţi sau substanţe care emană vapori cu miros
dezagreabil (benzină, petrol, naftalină, etc.).
 Degradări

Factorii determinanţi ai degradării produselor vegetale în timpul

conservării sunt: umiditatea, temperatura şi lumina.
Umiditatea crescută peste 20 % conferă mediu de reacţie
pentru enzimele existente în produsele vegetale (hidrolaze, oxidaze,
peroxidaze) provocând hidroliza heterozidelor şi esterilor (produşii
rezultaţi fiind inactivi sau cu activitate terapeutică redusă), ori oxidarea
compuşilor fenolici (cu rezultate asemănătoare), produşii de oxidare
modificând şi culoarea produselor respective. Hidroliza este accelerată
de temperatură, iar oxidarea de lumină. Deseori produşii de hidroliza
suferă şi procese de oxidare.
 Lumina, aerul şi umiditatea prin acţiune îndelungată
determină râncezirea acizilor graşi nesaturaţi prin formarea de
radicali liberi, peroxizi, hidroperoxizi care elimină peroxidul de
hidrogen (oxigen activ), factor ce accelerează procesul de
oxidare şi îl extinde şi asupra altor compuşi degradându-i.
De aceea, produsele vegetale care conţin grăsimi (Lini
semen, Sinapis semen) se reînnoiesc anual, iar pentru
evitarea râncezirii se conservă numai întregi, la rece şi ferite
de lumină.
Temperatura ridicată (30 - 40°C) determină accelerarea
proceselor enzimatice şi pierderea apei, în timpul
conservării. Dacă atmosfera este uscată se pierd şi
compuşii volatili existenţi în produse (uleiuri volatile) sau
rezultaţi prin hidroliza altor constituenţi (eugenolul format
din geozida conţinută de Gei rhizoma, alilsenevolul
eliberat din sinigrozidă - tioheterozidă caracteristică
pentru Sinapis nigrae semen). Prin pierderea acestora,
produsele vegetale devin inactive. Făina de muştar după
un an de conservare pierde 16 - 35 % din principiile
active, iar după 3 ani 42 - 43 %.
 Controlul calităţii

Produsele vegetale destinate circulaţiei în reţeaua sanitară

sunt aprobate de Ministerul Sănătăţii. Calitatea lor este controlată
conform monografiilor din Farmacopei (pentru produsele oficinale) sau
după Normele de calitate, Fişele tehnice, STAS-uri - documente în care
sunt înscrise condiţiile de calitate pentru produsele neoficinale utilizate
ca materie primă în industria medicamentelor de extracţie sau pentru
prepararea de specii medicinale sau ceaiuri.
Determinarea identităţii, purităţii şi calităţii produselor vegetale
constituie obiectul analizei farmacognostice, metodologie de studiu
specifică acestui domeniu.
 ANALIZA FARMACOGNOSTICĂ
A. DETERMINAREA IDENTITĂŢII PRODUSULUI VEGETAL
A.1. Identificarea tipului de organ şi a caracterelor macroscopice se realizează cu ajutorul:
– Examenului macroscopic care urmăreşte stabilirea: aspectului, dimensiunilor, culorii,
mirosului şi gustului.
A.2. Stabilirea caracterelor microscopice se face cu ajutorul
– Examenului microscopic efectuat pe: secţiuni (transversale, longitudinal-radiale şi
longitudinal-tangenţiale), pulbere şi produs „concissum” clarificat.
A.3. Identificarea grupelor de principii active se efectuează prin
– Examen microchimic:
• examen histochimic (evidenţierea principiilor active în celule şi ţesuturi),
• microsublimat (obţinut din pulberea produsului vegetal sau din reziduul soluţiilor
extractive).
– Analiza chimică calitativă a produsului vegetal are ca scop seprarea substanţelor dintr-un
produs vegetal sau din extract, pe baza diferenţei de solubilitate în solvenţi de polarităţi
diferite şi identificarea lor prin reacţii caracteristice; analiza cromatografică.

B. DETERMINAREA PURITĂŢII PRODUSULUI VEGETAL

B.1. Determinarea impurităţilor din aceeaşi plantă;
B.2. Determinarea corpurilor străine de planta producătoare.

C. DETERMINAREA CALITĂŢII
C.1. Determinări preliminare: pierderea prin uscare, cenuşa totală şi insolubilă în HCl 10%,
substanţele solubile.
C.2. Determinarea conținutului în principii active.
 Produs animal
În cazul în care materia primă folosită pentru obţinerea de
extracte totale, farmacodinamic active, sau de principii active pure
(hormoni, vitamine, etc.) provine de la diverse animale, ele se numesc
produse animale, iar ramura farmacoterapiei se numeşte opoterapie.
Sursele de obţinere a acestor produse pot fi animalele
sălbatice, insectele sau animalele domestice. Animalele sălbatice se
vânează (Physeter macrocephalus), se pescuiesc (Gadus morrhua)
sau se colectează (Coccus cacti L.). Surse de produse animale sunt şi
insectele/animalele domestice ca: Apis mellifica (pentru miere, propolis,
polen, lăptişor de matcă şi ceară), Sus scrofa var. domesticus (pentru
hormoni), Ovis aries (pentru lanolină), ş.a.
 Clasificarea produselor vegetale şi animale
• CRITERIUL ALFABETIC – clasificare în ordinea alfabetică după
denumirile în limba latină (FR X) sau limba oficială în UE (EP 9.0)
• CRITERIUL MORFOLOGIC – clasificare după tipul de organ
folosit
• CRITERIUL TAXONOMIC – clasificare după locul ocupat de
planta producătoare în sistemul filogenetic
• CRITERIUL CHIMIC – clasificare după natura chimică a
principiilor active care imprimă acţiunea şi utilizările terapeutice
ale produselor vegetale – Farmacognozia - autori - Prof. Em.
Grigorescu, Prof. I. Ciulei
• CRITERIUL BIOSINTETIC – clasificare după precursorii
biosintetici ai principiilor active – Pharmacognosie – autori
Bruneton & colab.; Farmacognozia – autor - Prof. Viorica Istudor
• CRITERIUL FARMACOLOGIC – clasificare după acţiunea
constituentului dominant sau după utilizarea lui în terapeutică –
Farmacognozia – autor – Laura Bucur