Semiologia medicală (din grecescul semenion=semn,

marcă+logos=discurs, ştiinţă), este o disciplină al cărei domeniu de

preocupare îl constituie evidenţierea şi interpretarea diferitelor forme
de manifestare a bolilor cu scopul de a stabili diagnosticul
Un diagnostic precoce, corect şi complet, este cheia succesului în
medicină.
“Înaintea terapiei zeii nemuritori au aşezat diagnosticul” spunea
Hipocrat cu mii de ani in urma,dar valabil
 
Simptom – din gr. Symptoma= ceea ce se întâmplă / apare
ţin de pragul perceptiv al bolnavului, variabil în funcţie de
factori psihologici / de intervenţiile farmacologice.

Semn (lat. Signum=marcă, tuşă) – orice manifestare morbidă care

este pusă în evidenţă de catre examinator utilizând unul dintre
simţurile proprii (palpare, modificarea formei sau consistenţei unei
regiuni, zgomote cardiace sau
respiratorii anormale, mirosul aerului expirat).
 
Anamneza
“Ascultati pacientul. El vă va spune diagnosticul.”

Anamneza – ana (gr.=pe, deasupra) + mnesis= memorie,

se întelege ansamblul informaţiilor obţinute de la bolnav
în legătură cu persoana sa şi cu ambianţa în care
evoluează, raportat la starea de boală.
Obiectivul anamnezei este culegerea datelor de ordin
subiectiv în legătură cu boala, simptomele şi analiza lor
detaliată sub aspectul particularităţilor, asocierii şi
relaţiilor reciproce în evoluţia cronologică a suferinţei.
Inspecţia
- Dezvoltarea
staturală,care este
determinată de anumiţi
factori:
ereditari
endocrini – hipofizari,
tiroidieni, gonadali; ex:
nanismul hipofizar
(secreţia scăzută de STH în
copilărie), gigantismul
(secreţia crescută de STH
în copilărie), acromegalia
(secreţia crescută de STH
la adulţi).
distrofianţi (mediul
geoclimatic, alimentaţia,
boli intercurente care în
final interferă cu
creşterea oaselor).
Tipuri constituţionale
ectomorf
mezomorf
endomorf

Poziţia :
 atitudine activă înseamnă posibilitate de deplasare
atitudine pasivă- ţintuit la pat- invaliditate
atitudine forţată ( atitudine antalgică datorită nevoii imediate de
a calma un simptom neplăcut, cum ar fi durerea)
Ex.:
 pleurita şi fracturi costale – decubit contralateral
 ulcer gastric şi duodenal – ghemuit cu pumnul apăsând regiunea
epigastrică
 arteriopatii cronice obstructive avansate – picioarele atârnate
pe marginea patului
 colici (reno-ureterală, biliară) – agitaţie, îşi caută permanent
noi poziţii
Facies-ul
alterări ale scheletului facial:
a) aspect mongoloid -
predomină axul longitudinal al
craniului comparativ cu cel
transversal,apare bombarea
frunţii, nas “în şa”, hipertelorism
orbital (în sdr. Down, anemii
hemolitice juvenile, bithalasemia
majoră, sferocitoza ereditară)
 b) facies-ul zigomatic (mixedematos) - modificarea părţilor
moi ale
feţei, cu nas aplatizat, borcănat, ochi îngropaţi între
pleoapele
tumefiate, buze umflate ce lasă să se vadă dinţii şi o limbă
groasă,
cu alopecie şi mai ales căderea părului în 1/3 exterioară a
sprâncenelor – semnul Hertoghe. Au un aer leneş, adormit ,de
altfel,
acești pacienți prezintă bradipsihie).

c) facies cushinoid (apare în boala lui Cushing) – hipersecreție

de hormoni
glucocorticoizi suprarenalieni: faţă rotunjită, aspect de “lună
plină”, piele
roşie-violacee şi fantă labială strâmtă (gură de peşte); apare
şi în
tratamentul excesiv cu cortizon.
 

d) faţă de păpuşă, în sclerodermie

e) facies-ul hipocratic - pământiu,cu obraji supţi, fose

temporale scobite,
ochi înfundaţi în orbite, nas ascuţit şi mandibula căzută,
acoperit de
broboane de sudoare. Apare în faza avansată a unor boli grave
care evoluează
cu deshidratare şi colaps: peritonite, ileus, gangrenă gazoasă.
Modificări de culoare ale facies-ului:

•facies vultuos: roşu aprins, ochi strălucitori datorită vasodilataţiei

produsă de febră (boli infecţioase acute, gripă, pneumonie),mai
apare la alcoolici.

•facies tifoid – cadaveric

•facies diabetic: pacientul are o culoare roz-roşiatică (rubeoză

diabetică), la care se adaugă obezitatea dându-i un aspect de
“prosper”
Modificări oculare:
 exoftamie (în boala Basedow-Graves) hipersecreție de hormoni
tiroidieni cu retracţia pleoapei superioare (semnul Stelwag) şi
lărgirea fantei palpebrale

 Strabism

Culoarea tegumentară:

 roşeaţă difuză a pielii (apare datorită unei vasodilataţii excesive şi

a creştrii cantității de oxihemoglobină în sânge)

 roşeţi - trecătoare (eritem actinic, de pudoare, în boli febrile, în

intoxicaţiile cu oxid de carbon, din cauza carboxihemoglobinei
bolnavul are faţa de cireaşă) - persistente – poliglobulii (la nivelul
extremităţilor)

 cinoză (Kyanos=albastru închis) – culoarea albăstruie-vânătă a

pielii şi mucoaselor. Apare când cantitatea absolută de
hemoglobină redusă în sângele capilar depăşeşte nivelul de
5g/100ml. Apare în pneumonie, edem pulmonar, angiocardiopatii
congenitale ce sunt dr.-stg.( tetralgia Fallot), expunere la frig, ,
pericardrită constrictivă.

 tulburări de pigmentare (melanis= negru închis; melanină-

principalul pigment ce determină culoarea pielii, părului şi ochilor.
 Hipomelanoză:
scăderea sau absenţa generalizată/localizată a pigmentului
melanic.
albinismul oculo-cutanat (boală ereditară)
fenilcetonuria
vitiligo – datorat inhibării / dispariţiei melanocitelor din
zonă.
 
Hipermelanozele – hiperpigmentaţie, care apare în :
insuficienţa corticosuprarenaliană cronică (boala Addison)
boala Basedow – în jurul ochilor
efelidele=pistrui (pete brun-roşiatice, diametru milimetric)
melasma / cloasma-gravidică - femeile care folosesc
hormoni progestativi pe cale orală (anticoncepţionale)
 Icterul (gr. Ikteros=gălbenire)
 impregnarea mucoaselor şi sclerelor cu bilirubină
 devine evident când bilirubinemia >2,5 mg/100ml
 sub acest prag vorbim de subicter

 
Umiditatea pielii şi a mucoaselor
 hiperhidroza (transpiraţie excesivă)- la efort, temperaturi
mari, emoţii (la nivelul palmelor, axilar) sau patologic în stări
de hiper vagotonie (greaţă, vărsături) şi hipoxie cerebrală (în
general în febră, hipoglicemie, la hipertiroidieni).
 hipohidroza= uscăciunea mucoaselo, apare în stări de
deshidratare şi la hipotiroidieni.
 Leziuni cutanate
 
primare – se manifestă ca şi consecinţă a
unui proces patologic local / general. Apar
brusc ca o erupţie cutanată
secundare – rezultate din evoluţia tardivă a
unor leziuni primare sau ca urmare a
tratamentului adresat acestuia.
vasculare
 Leziuni cutanate primare:
 

Macula (lat. pată) – o simplă modificare

a culorii pielii; tulburări de pigmentare,
hemoragii cutanate
Erupţiile maculare apar în rujeolă
(exantem maculopapulos de culoare roz,
care începe în spatele pavilionului urechii
şi se duce spre frunte)

Papula (lat. bubuliţă) – o proeminenţă

situată puţin deasupra planului pielii, are
arie redusă (<0,5cm) și este palpabilă
prin trecerea uşoară cu pulpa degetelor
asupra regiunii. Erupţii papulare apar în
urticarie sau scarlatină.
 
Placa: o regiune tegumentară elevată,
bine circumscrisă cu diametrul >1cm,
care poate debuta ca atare sau prin
confluarea mai multor papule. Apar în
urticarie, erizipel, psoriasis,
dermatomiozite.
 
Nodulul: - o formaţiune dermică,
profundă,uneori hipodermică, palpabilă,
cu diametre variabile, semimobilă. Apare
în xantoame, lipomatoză, eritem nodos.

Vezicula: - o formă elevată, bine

circumscrisă, diametru mai mic de 1 cm,
cu conținut lichid,fie clar,fie uşor
opalescent. Apare în varicelă, herpes,
zona zooster.

Pustula: o veziculă cu conţinut purulent.

Apare în acnee, variolă

Chistul (gr. Kyein=a conţine) – o colecţie

încapsulată de material lichid sau
semilichid.
 Leziuni cutanate secundare:
 Scuamele (lat. squama=solz) – acumulare de
celule cheratinizate la suprafaţa pielii, de
culoare albă, gălbuie sau brună, care se pot
descuama (îndepărta) cu uşurinţă.
 Descuamarea poate fi
o fină
o solzoasă
o în lambouri
 Apare în psoriazis, dermatită exfoliativă.
 Crustele (gr. Krystallos=gheaţă clară) sunt depozite
formate din exudate solidificate ( prin coagulare sau
uscare) situate la suprafaţa pielii sau a unor leziuni
cutanate. Au culoare roşie-brun închisă, pînă la negru.
 
 Lichenificarea – îngroşarea epidermului, care are
suprafaţa brăzdată de cute și este aspră la palpare. Apare
la coate, genunchi sau în dermatoze.

 Fisurile = soluții de continuitate liniare ce ating în

pronfunzime dermul și care sunt înconjurate de un lizereu
inflamator; apar în zona plicilor cutanate și a comisurilor
(palpebrale, labiale) ca urmare a unor procese infecţioase
sau distrofice.
 Cicatricea = ţesutul fibros prin care s-au vindecat acele plăgi care au denudate dermul.
o albe-sidefii, roze sau roşii
o cheloide (gr. chele- bătătură) reprezentînd expresia unei hiperreactivităţi fibroblastice în
sinteza colagenului (pot creşte continuu).

 Eroziunea = pierderea de substanţă cea mai profundă; interesând şi dermul. Apare datorită irigării
sanguine deficitare a unei zone restrânse din tegument secundară unei obstrucţii arteriolare,
stazei sau unei compresiuni externe.

 Gangrena = necroză coagulativă determinată de ischemie, care poate fi modificată de acţiunea

lichefiantă a bacteriilor sau a PMN neutrofile.
o începe într-o zonă eritematoasă care devine violacee şi se închide curând la culoare, evoluând
spre negru.
Se instalează o lipsă a sensibilităţii locale, temperatura membrului împrumutînd-o pe cea a
mediului
ambiant.
În formele circumscrise, zona necrotică e separată de cea indemnă printr-un lizereu inflamator.
Ţesut gangrenos nu sângerează.
Topografic, necroza se localizează la extremităţi deşi principial poate avea orice sediu.
Poate fi:
- umedă, apare în “un membru greu de sânge"- stază venoasă sau suprainfecţie
- uscată, cînd membrul este atrofiat
 Escara (gr eskara=focar) este, de fapt, o gangrenă
umedă, circumscrisă dar profundă (până la os) localizată
în zonele supuse presiunii externe (fese, regiunea sacrată,
călcâie)
 
 Atrofia – subţierea pielii, care devine netedă, lucioasă,
transparentă, cu anexe pierdute (foliculi piloşi, glande
sudoripare sau sebacee). Apare în anemii, ischemii,
sclerodermie.
 
 Striurile atrofice (vergeturile) – benzi de atrofie la nivelul
cărora pielea apare subţiată şi încreţită, iar la palpare se
simte o depresiune; apar prin ruperea fibrelor elastice din
derm ca urmare a solicitării prin tracţiune sau a pierderii
locale de proteine.
Leziuni vasculare

 Purpura –apare printr-o extravazare a sângelui dacă e însoţită şi

de hemoragii la nivelul mucoaselor se numeşte purpură
hemoragică (sângerare nazală:epistaxis, bucală:gingivoragii,
gastro-intestinală:hematemeză, melenă, hematochezie,
renală:hematurie). Apare spontan

 Peţeșii (ital. petecchio=pată roşie pe piele)- pete hemoragice pe

piele sau mucoase, cu diametre sub 1 cm, rotunde sau ovalare.

 Echimoze (sugilaţiile) – vânătăi, au diametrul mai mare de 1 cm,

culoare vânătă,și se situează dermo-hipodermic.

 Sufuziunile – interesează o suprafaţă întinsă a pielii; apar în

coagulopatii şi procese de fibrinoliză.
Vibicele (lat. vibex=bici) – striuri longitudinale de hemoragie
cutanată, cu aspectul loviturilor de bici.; se află la nivelul pliurilor
cutanate sau în zone cu tegumente fragile, care au fost solicitate
în această manieră.
 
Purpurele generalizate, în special cele hemoragice, care sunt
însoţite şi de hematoame sau de hemoragii interne se numesc
diateze hemoragice (sunt expresia tulburărilor de hemostază).
Dintre dilatările vasculare cea mai frecventă este teleangiectazia
arahnoidă (angiom arahnoid sau stelat) care:
o are aspect de păianjen,cu ghem arteriolar central, uneori uşor bombat,
de la care pornesc ramificaţii fine cu diametrul de <2 cm
o culoare roşie, se albește la digito sau vitropresiune, iar dacă se apasă
uşor cu lama de sticlă poate fi văzută pulsaţia “corpului păianjenului”
o apare pe faţă, gât, braţe şi trunchi (niciodată de la brâu în jos);
o în hipovitaminoze B, consum de anticoncepţionale orale, sarcină, ciroză
hepatică.
Fanerele (părul și unghiile)
 
Părul
rărirea firelor de păr se numeşte hipotrichoză (în majoritatea bolilor
endocrine, interesând mai mult sau mai puţin uniform toate regiunile
corpului).

Calviţie=pierderea pilozităţii într-o arie delimitată, iar când fenomenul se

datorează pierderii rădăcinii părului se vorbeşte de alopecie (gr.
alopekio=rana vulpilor)

Alopecia poate fi:

-frontoparietală (cu determinism genetic)
- centrală: reflectând o stare seboreică
În alopecia areată(a lui Celsus) - apar plaje izolate sau confluente, cu contur
policiclic; este caracteristică dezechilibrelor psihice sau neurovegetative.
Părul cade și în: tifos exantematic, lupus eritematos sistemic, după
radio/chimio terapie.
Hipertrichoza- creşterea densităţii pilare cu
respectarea arealului normal de distribuţie;
apare aproape exclusiv în patologia
suprarenală sau gonadală.

Hirsutismul – o hipertrichoză cu areal

depăşit;părul este prezent în zone în care
pilozitatea nu ar trebui să apară în mod
normal. Firul de păr e lung, gros,
hiperpigmentat.
Unghiile
• degete hipocratice (osteoartropatie hipertrofică)
• coilonichie = excavarea unghiilor în formă de lingură (apare în anemii feriprive severe, acromegalie,
mixedem).
• pachionichie = unghii groase (datorate hiperplaziei celulare și care apar în acromegalie sau
datorate hipercheratinizării la hipotiroidieni sau în stări hipoxice cronice).
 
Status-ul ponderal se calculează funcție de IMC și, funcție de acesta,
avem:
 
 
Obezitate : greutatea corporală mai mare cu 20% decât greutatea ideală
calculată după Broca [IMC=greutatea(în kg)/înălțimea(în m)2]
 
Supraponderal : greutatea corporală mai mare cu 10-20% decât greutatea
ideală calculată după Broca
 
Emaciere : scăderea cu 15% din greutatea ideală (după Broca)
 
Cașexie : scăderea cu 30% din greutatea ideală (după Broca)
Edemul subcutanat reprezintă tumefierea
ţesuturilor ca urmare a creşterii lichidului
interstiţial.
Poate interesa:
• viscerele (edem visceral),
• cavităţile seroase (colecţii seroase),
• ţesutul celular subcutanat.
Edemul subcutanat apare la inspecţie ca o
tumefiere (modificare a conturului anatomic al
regiunii), cu estomparea proeminenţelor osoase şi
tendinoase şi cu schimbarea aspectului pielii care,
prin întindere, devine lucioasă şi subţire.
Dacă lichidul este în cantitate mare, pielea este palidă.
Apar depresiuni caracteristice în zonele în care
îmbrăcămintea exercită presiune (ex. elasticul ciorapului, bareta
pantofului, cureaua etc.)
Semnul “godeului” este caracteristic edemelor moi şi apare
apăsând cu pulpa degetului mare timp de 10 sec ţesutul
subcutanat pe un plan dur (plan osos). În funcţie de adâncime
poate fi gradat pe o scală de la +1 la +4.
Semnul “dealuri între văi” – apăsare cu pulpa mai multor
degete uşor depărtate.
Edemul subcutanat apare când lichidul interstiţial
depăşeşte 10-15% din greutatea corporală. Până atunci, vorbim
de preedem (în preedem ,cântărind pacientul, se observă o
creştere în greutate de la o zi la alta fără nici o justificare).
Clasificarea edemelor:
 
1. Edeme generalizate
o retenţia de lichid este prezentă în interstiţiul tuturor ţesuturilor
o când generalizarea este evidentă şi edemul ţesutului subcutanat
se însoţeşte și de edem visceral poartă numele de anasarcă.
În anasarcă, colecţiile transsudative pot fi prezente în:
• pleură (hidrotorace)
• peritoneu (ascită)
• pericard (hidropericard)
• membranele sinoviale (hidrartroză)
• testicul (hidrocel).
Edemul generalizat poate fi din punct de vedere etiologic:
• cardiac
• renal
• hepatic
• endocrin
Edemul cardiac – apare în insuficienţă cardiacă.
• La început apare în zonele declive (regiunea maleolară, tibială – dacă
pacientul se mişcă- sau în parţile posterioare ale coapselor şi în regiunea
sacrată – dacă pacientul este imobilizat la pat).
• se accentuează progresiv până la anasacră, rămânând totuşi mai
accentuat în părţile declive.
• Iniţial este intermitent, vesperal (apare spre seară) după un efort fizic din
cursul zilei şi dispare dimineaţa; ulterior se permanetizează.
• este un edem moale (doar în cazurile vechi devine dur, prin organizarea
fibroasă a ţesutului celular subcutanat în condiţiile hipoxiei), albastru şi
rece (datorită cianozei periferice).
 
Edemul renal – apare în glomerulonefrite difuze şi sindromul nefrotic
• Caracteristic:
• edem generalizat (mai evident în zonele cu ţesut lax: pleoape, faţă,
organe genitale externe; în sindrom nefrotic putînd evolua spre
anasacră).
• mai pronunţat dimineaţa şi tinde să scadă în timpul zilei
• alb
Edemul hepatic
• apare în unele forme de hepatită acută şi cronică, dar este
foarte frecvent în ciroză (datorită sintezei scăzute a
albuminelor în ficat, urmată de hipoalbuminemie şi de
scăderea presiunii coloidosmotice a plasmei).
În aceeaşi categorie de edeme( hipoproteice) sunt incluse şi:
• edemul carenţial, caşectic sau “de foame”, apărut prin
aport insuficient de proteine pe cale alimentară.
• edemul din pancreatitele cronice , datorat digestiei
deficitare a substanţelor proteice
• edemul din enteropatiile cu malabsorbţie, prin absorbţia
deficitară a proteinelor la nivelul intestinului subţire.
• edemul din enteropatiile exudative, fistulele cronice sau
exudatele masive evacuate în mod repetat, prin pierderea
masivă de substanţe proteice.
Edemul endocrin
• forma extremă a insuficienţei tiroidiene
(se numeşte şi mixedem)
• mai evident la nivelul feţei
• alb
• piele uscată şi rugoasă
• nu lasă godeu (este un edem dur, datorat
acumulării în spaţiul interstiţial de
mucopolizaharidelor -acid hialuronic şi
sulfat de condroitină- care sunt vîscoase).
2. Edeme localizate – în funcție de originea lor pot fi clasificate în:
 venoase
 limfatice
 inflamatoare
 alergice
 
 Edemul venos apare în:
 ocluzii ale venelor, prin compresiuni extrinseci (tumori, adenomegalii,
colecţii lichidiene) sau intrinseci (tromboflebită).
 incompetenţa valvelor venoase (varice)
 absenţa activităţii musculare (care functionează ca o pompă asupra
vaselor, la pacienții cu imobilizări prelungite la pat sau cu paralizii ale
membrelor).
În acest caz edemul este localizat în teritoriul tributar venei în suferinţă şi
coexistă cu cianoza periferică (edem albastru şi rece)
 
Edemul limfatic:
• datorat stazei limfatice într-un anumit teritoriu
• voluminos
• progresiv accentuat
• consistent şi dur
• pielea este groasă, cu suprafaţă neregulată
•  
Edemul inflamator:
• apare în vecinătatea unor procese inflamatoare
superficiale
• localizat, moale, elastic
• roşu, cald şi dureros
Edemul alergic:
• datorat unei reacţii antigen-anticorp de
tip reaginic (IgE)
• predomină la nivelul extremităţii cefalice
• fugace, voluminos, indolor
• eventual pruriginos
• de culoare albă sau roză