Sunteți pe pagina 1din 7

Dermato-venerologie si nursing specific, C2

Leziunile elementare cutanate


2. Leziunile elementare cutanate
Leziunile elementare se împart în mod obişnuit în primare şi secundare. Leziunile elementare
cutanate primare sunt leziuni care apar pe pielea sănătoasă fără a fi precedate de existenţa unui
stadiu intermediar. Se disting următoarele leziuni primare: macula, papula, nodulul, vezicula, bula şi
pustula. Leziunile elementare cutanate secundare sunt precedate de existenţa altor leziuni. Ele sunt
reprezentate de: scuama, crusta, lichenificarea, eroziunea, ulceraţia, cicatricea şi pustula.
Leziunile elementare se clasifică morfofiziopatologic în şase categorii:

I.Leziuni prin modificări de coloraţie a pielii;


II.Leziuni cu conţinut solid;
III.Leziuni cu conţinut lichid;
IV.Leziuni prin soluţii de continuitate ale pielii;
V.Deşeuri cutanate;
VI.Sechele cutanate.

I. Leziuni elementare prin modificări de coloraţie a pielii


Leziunile elementare prin modificări de coloraţie a pielii pe o zonǎ restrânsǎ (circumscrisǎ) se
numesc pete sau macule şi se caracterizează prin aceea că nu modifică relieful sau consistenţa pielii,
ci numai culoarea. În funcţie de modificările histopatologice care stau la baza acestor leziuni, petele
pot apǎrea prin tulburǎri ale pigmentaţiei sau prin tulburǎri ale vascularizaţiei.

1. Petele pigmentare sunt modificări de coloraţie ale pielii


cauzate de acumularea de pigment în epiderm şi derm, fiind reprezentate de leziuni
circumscrise, difuze sau generalizate care nu dispar la presiune. Se produc prin acumularea
de melanină sau prin depunerea la nivel cutanat a altor pigmenţi endogeni sau exogeni (pete
nemelanice).

1. Pete cauzate de tulburări ale melanogenezei apar prin:

 acumularea anormală de melanină (pete hipercrome) care poate fi congenitală (ex: nevi
pigmentari) sau dobândită (ex: cloasmă, efelide, pata cafea cu lapte), primară (ex: nevi
nevocelulari, efelide) sau secundară altor leziuni (ex: pemfigus, lichen plan).
 pierderea parţială (hipocromie) sau totală (acromie) a melaninei poate fi congenitală (ex:
albinism) sau dobândită (ex: vitiligo), primară (ex: vitiligo) sau secundară altor leziuni (ex:
pitiriazis versicolor, eczematide, psoriazis vulgar).
2. Pete produse prin acumularea altui pigment decât melanina - apar de obicei în dermatita
cronică de stază a membrelor inferioare fiind produse prin depunerea hemosiderinei (pigment
derivat din hemoglobină) care va conduce la pigmentarea brună a tegumentului

2. Petele vasculo-sanguine sunt datorate alterării vaselor şi sângelui circulant sau extravazării
hematiilor.

a) Eritemul este o roşeaţă a pielii de durată în


general scurtă, mai rar persistentă, cu nuanţe variabile de la roşu aprins la roz palid, care dispare la
presiune, având temperatura locală crescută. Histopatologic se constată lărgirea lumenului arteriolelor
dermice. Eritemul poate fi asociat cu alte leziuni precum vezicule, bule, pustule.
După configuraţie şi întindere se disting următoarele tipuri de eritem:

1. eritemul localizat – ex: haloul (mică zonă eritematoasă în jurul unei leziuni circumscrise:
veziculă, bulă, pustulă), eritemul în plăci sau în placarde.
2. eritemul regional – ex: al zonelor descoperite sau fotoexpuse (faţa, decolteul şi dosul
mâinilor), al marilor pliuri (inghinal, axilar, submamar, interfesier).
3. eritemul generalizat, denumit şi exantem, interesează suprafeţe extinse sau chiar tegumentul
în totalitate. Se descriu trei tipuri de eritem generalizat: de tip scarlatiniform (ex: scarlatină), de
tip rozeoliform (ex: rozeola sifilitică, erupţii medicamentoase), de tip rubeoliform (ex: rubeolă,
rujeolă).

b)

Eritrodermia se caracterizează printr-un eritem al întregului tegument, caracterizat prin culoarea


roşie vie şi asocierea cu alte semne cutanate: edem cutanat profund, descuamaţie mai mult sau mai
puţin intensă, şi cu semne generale (febră, alterarea stării generale), adenopatii superficiale.
Eritrodermia este un sindrom grav care poate apărea în mai multe afecţiuni precum psoriazis, limfom
cutanat, eczemă, toxidermie.
c) Cianoza este o pată vasculară persistentă, de nuanţă roşie-violacee, fără caracter
inflamator şi care dispare la presiune. Pielea este rece la palpare. Este cauzată de stază a sângelui în
capilare şi vene datorată unui spasm arterial. Cianoza este localizată mai ales la extremităţi (ex:
acrocianoza, boala Raynaud, degerături).

d) Purpura este o modificare de culoare a pielii, de obicei circumscrisă, datorată extravazării


hematiilor în derm cauzată fie de o lezare a peretelui vascular, fie de o anomalie a coagulării.
Clinic, purpura se manifestă iniţial ca o pată de coloraţie roşu închis care nu dispare la
presiune, schimbându-şi apoi aspectul datorită modificărilor hemoglobinei, trecând prin diverse
nuanţe: albastru, galben, pentru ca în final să rămână o pată brună, trecătoare sau durabilă (ex:
purpurele cronice din hemosideroze). Localizarea de elecţie este la nivelul membrelor inferioare.

e) Petele vasculare propriu-zise sunt pete circumscrise apărute datorită unei dilataţii
vasculare anormale sau unui proces de neoformaţie a capilarelor dermice. Ele dispar la presiune dar
sunt permanente. Acestea pot fi congenitale (ex: angiomul plan) sau dobândite (telangiectazii, steluţe
vasculare).
II. Leziuni elementare cu conţinut solid
1. Papula este o proeminenţă a pielii solidă, neindurată, bine circumscrisă, de mici dimensiuni
cu diametrul de obicei sub 1 cm. După aspect papula poate fi rotundă, ovală, poligonală, ombilicată
sau conică. Culoarea papulelor poate fi roşie (ex: eritemul polimorf), roşie-violacee (ex: lichen plan),
roşie-brună (ex: sifilis).
Din punct de vedere histopatologic papula se poate forma prin îngroşarea epidermului (ex:
verucile plane juvenile), prin edemaţierea dermului (ex: urticarie) sau prin infiltrat inflamator (ex: sifilis,
lichen plan).

2. Nodulii sunt leziuni solide, circumscrise, rotunde, mai mult sau mai puţin proeminente, cu
dimensiuni de peste 1 cm, ferme la palpare. Substratul anatomic al nodulilor este un infiltrat situat în
derm sau hipoderm. Uneori sunt folosite sinonime precum: nodozităţile care sunt induraţii
subcutanate având dimensiuni mari de câţiva centimetri (ex: eritemul nodos) sau gomele care sunt
noduli cu evoluţie progresivă trecând prin patru stadii: cruditate, ramolire, ulcerare şi reparaţie (ex:
sifilis, tuberculoza cutanată, lepra).

3. Vegetaţiile se prezintă ca şi excrescenţe moi, filiforme sau globuloase, cu suprafaţa


neregulată, având uneori aspect conopidiform (ex: vegetaţiile veneriene).

4. Lichenificarea constă în îngroşarea pielii cu adâncirea şanţurilor normale care prin


întretăierea lor determină suprafeţe poligonale. Lichenificarea este o leziune cutanată secundară
produsă prin scărpinat repetat şi întâlnită în neurodermite, eczeme, prurigo cronic.

5. Hiperkeratoza constă în îngroşarea marcatǎ a stratului cornos. Hiperkeratoza poate fi


circumscrisă (durioame, veruci) sau difuză (ihtioză).

6. Leucokeratoza reprezintǎ o tulburare a procesului de keratinizare ce constă în apariţia


straturilor granulos şi cornos la nivelul mucoaselor, formând plǎci albicioase (lichen plan al
mucoaselor, leucoplazie, lupus eritematos cronic al mucoaselor).

7. Tumora este o formaţiune circumscrisă a pielii, neinflamatorie, de obicei solidă, de


dimensiuni şi consistenţă variabile, reliefată sau inclavată în piele, cu tendinţa să persiste sau să
crească. Tumorile cutanate pot avea ca punct de plecare: epidermul (ex: carcinoamele,
melanoamele), elementele constitutive ale dermului (ex: fibroblaste, vase, nervi, anexe) sau din
celulele prezente în piele (ex: metastaze, limfoame). Pe plan evolutiv tumorile benigne sunt fie
staţionare, fie prezintă o creştere rapidă spre deosebire de cele maligne care cel mai ades se extind
lent.

III. Leziuni elementare cutanate cu conţinut lichid

1. Veziculele sunt mici ridicături


circumscrise, translucide, de mici dimensiuni (diametrul de 1-3 mm), conţinând un lichid limpede, clar.
În evoluţie veziculele se pot rezorbi lăsând la suprafaţă o scuamă fină sau să se rupă spontan sau prin
scărpinat situaţie în care serozitatea se usucă dând naştere unei cruste sub care se găseşte o mică
eroziune, să conflueze formând bule sau să se infecteze cu formarea de pustule.
2. Bulele sau flictenele sunt ridicături ale epidermului de formă rotundă sau ovalară, cu
dimensiuni cuprinse între 5 mm şi mai mulţi centimetri, având un conţinut lichid care poate fi clar,
tulbure sau hemoragic. În raport cu cantitatea de lichid colectat în interiorul lor bulele pot fi bombate,
hemisferice sau din contră turtite, flasce când serozitatea este mai puţin abundentă (ex: pemfigus,
erizipelul bulos, arsurile de gradul II).
Evoluţia lor este diferită astfel încât cele rezistente se pot rezorbi, pe când cele fragile se rup
spontan sau sub acţiunea unui mic traumatism, serozitatea eliberată uscându-se şi dând naştere unei
cruste. După vindecare se poate observa o mică pată pigmentată reziduală. În alte situaţii conţinutul
bulelor se poate tulbura devenind purulent şi dând naştere unei pustule.
3. Pustulele sunt leziuni primare care se prezintă ca ridicături circumscrise, de culoare albă
sau galbenă şi având un conţinut purulent. În evoluţie prin uscarea conţinutului sau după ruperea lor
se formează cruste galben-brune. Pustulele pot fi primitive sau secundare suprainfectării veziculelor.
Pustulele primitive le întâlnim în infecţiile stafilococice (ex: foliculita stafilococică), în acnee sau
psoriazis pustulos.
IV. Deşeuri cutanate
Acestea sunt leziuni cutanate rezultate din cornoase hipeplaziate, a secreţiilor patologice şi a
ţesuturilor necrozate.
1. Scuamele iau naştere prin acumularea la suprafaţa pielii a celulelor, îndepărtându-se mai
mult sau mai puţin uşor. De cele mai multe ori sunt primare fiind adesea asociate cu alte leziuni
primare îndeosebi cu eritemul realizând leziuni eritemato-scuamoase.
După grosime şi aspect se disting mai multe aspecte de scuame:

1. scuamele pitiriaziforme sunt fine, albicioase, cu aspect făinos, puţin aderente şi de


talie mică (ex: pitiriazis versicolor);
2. scuamele psoriaziforme sunt albe, strălucitoare, groase cu dimensiuni de obicei mari
şi aderente, fiind caracteristice psoriazisului;
3. scuamele în lambouri, omogene şi subţiri, sunt întâlnite în scarlatină, anumite
toxidermii medicamentoase;
4. scuamele ihtioziforme sunt poligonale cu aspect de solzi de peşte şi foarte uscate (ex:
ihtiozele ereditare).

2. Crustele sunt leziuni secundare rezultate din uscarea la suprafaţa pielii a secreţiilor
patologice din eroziuni, ulceraţii, escoriaţii. Forma şi dimensiunea crustelor sunt cele ale leziunilor din
care provin. Culoarea crustelor poate fi gălbuie (ex: eczema), galbenă ca mierea (ex: impetigo
streptococic) sau hematică (ex: ectima, epitelioame).
V. Leziuni elementare cutanate prin soluţii de continuitate
După profunzimea lor se disting:
1. Eroziunea sau exulceraţia este o pierdere de substanţă superficială cu interesarea numai
a epidermului, fǎrǎ a depăşi membrana bazală, şi care se vindecă fără cicatrice lăsând doar o maculă
pigmentată reziduală. Apare secundar în evoluţia veziculelor, pustulelor, bulelor, dar poate fi şi
primitivă în sifilisul primar (sifilomul primar)
2. Ulceraţia este o pierdere de substanţă mai profundă decât eroziunea interesând dermul şi
chiar hipodermul şi care se vindecă printr-o cicatrice sechelară. Ulceraţia poate fi superficială (ex:
ectima) sau întinsă şi profundă (ex: carcinoame, TBC cutanat, lepra). Forma ulceraţiei poate fi
rotundă, ovală sau neregulată, fundul poate fi neted, anfractuos sau proeminent, marginile pot fi tăiate
drept (ex: goma sifilitică), alteori decolate (ex: goma TBC) sau ridicate în burelet (ex: carcinoame).
Baza ulceraţiei poate fi moale, infiltrată sau dură.
3. Escoriaţia este o pierdere de substanţă superficială sau profundă produsă de un
traumatism. Poate fi accidentală consecutivă unei zgârieturi printr-un corp străin sau simptomatică în
urma scărpinatului (ex: eczemă, prurigo, pediculoza).
4. Fisura este o eroziune sau o ulceraţie de formă liniară, dureroasă, localizată în regiuni
inflamate şi supuse mişcărilor de extensie (ex: pliuri, palme, plante). Ragada este o fisură liniară
situată în jurul orificiului bucal.
5. Gangrena este o necroză tisulară de coloraţie neagră având origine vasculară sau
infecţioasă şi care se ulcerează secundar prin eliminarea ţesutului necrotic.
6. Escara este o necroză ulcerată secundar şi localizată în zone de presiune. Ea se poate
extinde la muşchi, tendoane, oase şi articulaţii.
VI. Sechele cutanate
1. Cicatricea este o leziune circumscrisă sau mai întinsă apărută în urma unui proces de
reparare cu formarea de ţesut de neoformaţie implicând mai ales dermul, apărut după pierderea de
substanţă sau după o inflamaţie cutanată.
Cicatricea propriu-zisă ia naştere prin înlocuirea cu ţesut de neoformaţie a oricărei pierderi de
substanţă mai profundă. Culoarea cicatricei poate fi albă-sidefie, hiperpigmentată în totalitate sau
depigmentată în centru şi hiperpigmentată la periferie.
Cicatricele patologice sunt leziuni secundare proeminente, vizibile şi palpabile. Se disting
două tipuri:

 cicatricea hipertrofică este bombată deasupra tegumentului, bine delimitată, regulată, de


culoarea pielii normale şi cu evoluţie în general spontan regresivă în 12-18 luni;
 cicatricea cheloidiană are un aspect asemănător, dar cu prelungiri în forma cleştilor de rac şi
mai ales cu o evoluţie extensivă pe o perioadă de mai mulţi ani. Ea este mai frecventă pe
anumite zone (partea superioară a trunchiului).

2. Atrofia este o alterare care constă într-o subţiere a pielii prin diminuarea sau dispariţia
tuturor sau numai a unei părţi a componentelor constitutive. Pielea atrofică are o coloraţie ceroasă sau
albă, este subţire prin ea putându-se vedea uneori vasele şi tendoanele. La palpare se evidenţiază o
depresiune corespunzând zonei atrofice.
3. Scleroza este o leziune caracterizată printr-o îngroşare şi pierdere a elasticităţii cutanate.
Pielea este dură, pierzându-şi supleţea şi fiind puţin mobilă pe planurile profunde. Astfel de modificări
se întâlnesc în sclerodermie sau dermo-hipodermitele sclerodermiforme din insuficienţa venoasă a
membrelor inferioare.
Dispunerea leziunilor elementare
Alături de prezentarea leziunilor elementare pentru diagnosticul afecţiunilor cutanate sunt
deosebit de importante următoarele criterii: numărul, dispoziţia, configuraţia şi localizarea leziunilor.
În funcţie de număr leziunile elementare cutanate pot fi:

 unice, semn pentru o neoplazie sau pentru o infecţie localizată (ex: verucă, erizipel);
 multiple, demonstrative pentru bolile inflamatorii (ex: exantem viral, eritem medicamentos).

Dispoziţia leziunilor elementare cutanate poate fi:

 diseminată, când leziunile sunt dispuse neregulat (ex: exantem medicamentos, exantem viral);
 difuză, când sunt afectate suprafeţe mari sau chiar întregul tegument (ex: eritrodermie);
 grupată (ex: herpes simplex, herpes zoster, dermatita herpetiformă Duhring-Brocq).

Configuraţia leziunilor elementare cutanate poate fi:

 circulară sau inelară, când extinderea este centrifugă cu pălire centrală (ex: tinea, granulomul
inelar);
 cocardă, când aspectul este de mai multe cercuri dispuse concentric (ex: eritemul polimorf);
 policiclică, aspectul fiind de mai multe arcuri de cerc tangente (ex: sifilis terţiar);
 serpiginoasă, aspectul este de linii sinuoase (ex: sifilis, psoriazis);
 liniară (ex: morfee, lichen striat);
 corimbiformă, când o leziune este centrală şi alte leziuni sunt grupate împrejur (ex: sifilis
secundar).

Simptomatologia cutanată include:

 pruritul, ce reprezintă senzaţia de mâncărime (ex: dermatoze alergice);


 durerea (ex: herpesul zoster),
 parestezii reprezentate de furnicături, amorţeli (ex: acrocianoza, sindromul Raynaud);
 artralgii (ex: eritem nodos, eritem polimorf).

S-ar putea să vă placă și