Tehnologie Farmaceutică_F. IV.1._L.P. 3.+4_18. 10 – 29.10.2021_Roncea Fl.

EMULSII DE UZ EXTERN

Emulsiile de uz extern se aplică pe:

 piele (topic): emulsii dermatologice, linimente, cosmetice, de tip L/H sau H/L,
 mucoase: rinofaringiene, otice, oftalmice, rectale, vaginale.
În funcție de rolul și acțiunea farmacologică, emulsiile de uz extern se clasifică în:
 emulsii medicamentoase,
 emulsii cosmetice, cu rol emolient, fotoprotector, de întreținere, demachiante etc.
Cele două tipuri de emulsii de uz extern pot fi folosite pentru administrarea de preparate cu
acțiune diferită: locală, de profunzime și chiar sistemică.
Emulsiile L/H - sunt lavabile și în general sunt mult utilizate pentru vehicularea substanțelor
analgezice, steroizi, antihistaminice, iar în scop cosmetic ca loțiuni de curățare, demachiante, emulsii
de zi (evanescent vanishing emulsions, care se adsorb rapid).
Emulsiile H/L - sunt mai utilizate pentru tratamentul infecțiilor pielii, iar asupra pielii
uscate au o acțiune emolientă.
Utilizarea topică a unei emulsii depinde de capacitatea de penetrare prin piele; aceasta este
facilitată dacă emulsia este tixotropă și devine mai puțin vâscoasă după agitare.

EMULGATORI FOLOSIȚI ÎN PREPARATELE TOPICE

Tabel 1. Emulgatori ionogeni

Structura
Emulgator Caracteristici
chimica
Emulgatori anionactivi
Săpunuri - sunt săruri de sodiu, potasiu sau amoniu ale acizilor grași (acid
lauric, palmitic, linolic, linolenic, oleic, stearinic);
- sunt emulgatori de tip L/H;
Săpunuri alcaline - se folosesc mai mult extern;
- au pH alcalin, sunt incompatibile cu multe substanțe;
- incompatibilitate cu ionii de calciu, magneziu si metale grele,
cu acizi si cu electroliți.
- sunt sărurile metalelor bi- si polivalente (Ca, Mg, Al) cu acizi
grași;
Săpunuri metalice
- sunt emulgatori de tip H/L;
- sunt stabile fata de acizi.
Sapunuri organice - sunt săpunuri de amine, formate prin înlocuirea hidrogenului din
1
 molecula amoniacului cu grupări organice (de ex.
Trietanolamina), care au proprietatea de a forma săpunuri
organice cu acizii grași (acid oleic, acid stearic);
- sunt emulgatori de tip L/H;
- nu se descompun în prezenta electroliților;
- sunt mai puțin bazice decât săpunurile alcaline.
- este o pulbere care irita puternic mucoasele;
Laurilsulfat de sodiu,
- formează emulsii de tip L/H;
F.R. X (Natrii
- se întrebuințează mai mult extern, dar până la 1% se poate si
laurylsulfas)
Sulfați ai intern.
alcoolilor - este un amestec din părți aproximativ egale de cetilsulfat de
Cetilsulfat de sodiu
superiori si sodiu si stearilsulfat de sodiu;
Cetilstearil - sulfat de
sărurilor lor - în apa formează o soluție coloidală tulbure;
sodiu
- intra în compozitia emulgatorului complex "Alcoholum
- F.R. X (Natrii
cetylstearylicum emulsificans" (F.R. X);
cetylstearyl -sulfas
- emulgator de tip L/H.
Derivați
sulfonați ai Dioctilsulfosuccinatul - este o masa ceroasa, solubila în apa 1:70, cu proprietăți
alcoolilor de sodiu (Aerosol OT,) tensioactive energice.
superiori
Emulgatori cationactivi
Clorura de - are acțiune antiseptica pronunțată si proprietăți tensioactive
Săpunuri benzalconiu, Zephirol remarcabile;
inverse - F.R. X (Benzalkonii - este un emulgator de tip L/H;
chloridum) - este incompatibil cu salicilați, săruri de metale grele, azotați.
Emulgatori neionogeni
Structura
Emulgator Caracteristici
chimica
- substanță de culoare alba, solida, se lichefiază la aer;
Alcool lauric
- emulgator de tip H/L.
- lamele albe, insolubile în apa, solubile în solvenți organici;
- este un emulgator de tip H/L;
Alcool cetilic
- se asociază cu emulgatori mai puternici L/H formând
emulgatori complecși.
Alcoolii
superiori - este un amestec de alcooli grași superiori saturați în care
predomina alcoolul stearilic si alcoolul cetilic în proporție de
Alcool cetilstearilic - 1:1;
F.R.X (Alcoholum - se prezinta ca o masa sau lamele albe, cu aspect cristalin,
cetylstearylicum) onctuoase la pipăit, cu miros alb caracteristic;
- insolubil în apa, ușor solubil în eter, benzen, cloroform, eter de
petrol.
Span-uri (20 - acid
lauric, 40 - acid
Esteri ai
palmitic, 65 - acid
sorbitanului cu - sunt emulgatori de tip H/L.
tristearic, 80 - acid
acizi grași
oleic, 85 - acid
trioleic)
Esteri ai Tween-uri, - sunt emulgatori de tip L/H;
sorbitanului cu Polisorbati, (20-acid - sunt solubili în apa si alcool;
acizi grasi, lauric, 40-acid - nu se dizolva în grăsimi, ulei de parafina;
esterificati cu palmitic, 60-acid - au gust neplăcut.

2
 polietilenglicoli stearic, 80- acid
(eteri oleic), Tween 80
polietilenglicolic (Polysorbatum 80) -
i ai spanurilor) F.R. X

LINIMENTE

Linimentele sunt preparate lichide sau semisolide cu aspect limpede, opalescent sau lăptos,
destinate a fi întrebuințate ca fricțiuni sau aplicații pe piele. Ele conțin de obicei săpunuri, grăsimi,
uleiuri, uleiuri volatile sau alte substanțe dizolvate în alcool sau ulei sau emulsionate în soluții
apoase.
Din punct de vedere al sistemului pe care îl prezintă, linimentele pot fi dispersii moleculare
(soluții), coloidale, emulsii sau suspensii. În F.R. IX sunt oficializate două linimente și anume
Linimentum ammonii și Linimentum calcis.

Linimentum ammonii (FR IX)

Liniment amoniacal

Oleum helianthi 74 g
Stearinum 1g
Solutio ammonii hydroxydi diluta 25 g

Preparare

Stearina se dizolvă la cald în uleiul de floarea soarelui, după răcire se adaugă solutia de
amoniac diluat și se agită până la emulsionare.
Prepararea se poate face direct în flaconul de condiționare - metoda agitării la flacon.
Linimentul amoniacal este o emulsie de tip L/H. Emulgatorul este format din săpunurile de amoniu
rezultate din reacția de neutralizare între acizii grași liberi din compoziția uleiului vegetal și
acidul stearic, cu solutia de amoniac diluat.
Descriere
Este o emulsie vâscoasă, alb-gălbuie, cu miros puternic de amoniac, omogenă la agitare.
Conservare
Se prepară în cantități mici. Se eliberează în flacoane de capacitate mai mare, cu eticheta ˝A se
agita înainte de întrebuințare˝.
Întrebuințări
3
 Se utilizează ca revulsiv, în dureri reumatismale și nevralgii.

Linimentum calcii (FR IX)

Liniment oleo – calcar

Oleum lini 45 g
Adeps lanae anhydricus 5g
Solutio calcii hydroxydi 0.15% 50 g

Preparare
Uleiul de in și lanolina anhidră se încălzesc la 500C pe baia de apă, se adaugă soluția de
hidroxid de calciu 0. 15% și se agită până la emulsionare. Se poate aplica metoda agitării la flacon.
Linimentul oleo-calcar este o emulsie de tip H/L.
Emulgatorii sunt oleatul de calciu (săpun bivalent) care rezultă din neutralizarea acizilor grași
liberi ai uleiului de in cu hidroxidul de calciu din apa de var și colesterolul din compoziția lanolinei.
Prin vascozitatea sa, lanolina contribuie de asemenea la stabilizarea emulsiei.
Descriere
Este o emulsie vâscoasă, alb-gălbuie, cu miros caracteristic de ulei de in, omogenă la agitare.
Conservare
Se prepară în cantități mici. Se eliberează în flacoane de capacitate mai mare, cu eticheta ˝A se
agita înainte de întrebuințare˝.
Întrebuințări
Linimentul oleo-calcar se utilizează în tratamentul arsurilor, este ușor calmant, reduce exsudația
rănilor, ușurează drenarea secrețiilor. La această emulsie se pot asocia diferite substanțe
medicamentoase dezinfectante, absorbante, anestezice etc.

DETERMINAREA TIPULUI DE EMULSIE

FACTORII CARE INFLUENŢEAZĂ STABILITATEA EMULSIILOR

Formarea unei emulsii de tip L/H sau H/L, atunci când se amestecă împreună apă, ulei și un
emulgator depinde de următorii factori:
Formarea picăturilor

4
  cele 2 procese decurg simultan,
Agregarea și coalescența  tipul de emulsie depinde de viteza de coalescență relativă a
picăturilor picăturilor,
 faza care persistă sub formă de picături o perioadă mai mare
de timp va deveni faza internă, dispersată,
 formează o barieră mecanică și electrostatică ce reduce
Formarea filmului semnificativ viteza de coalescență a picăturilor,
interfacial  faza in care este mai solubil emulgatorul, va fi faza continuă a
emulsiei (regula lui Bancroft)

Principalii factori care intervin în stabilitatea emulsiilor sunt:

 tipul de emulsie,
 raportul de volum dintre faze,
 densitatea fazelor,
 accelerația gravitațională,
 metoda de preparare,
 temperatura,
 timpul de amestecare,
 prezența electroliților.
1. Raportul concentrației fazelor dintr-o emulsie este un factor important pentru stabilitate:
 în general, emulsiile cele mai stabile au faza dispersată cuprinsă între 30-60%,
 între 26 - 74 fază dispersată, teoretic sunt posibile ambele tipuri de emulsie,
 vâscozitatea unei emulsii este direct proporțională cu procentul de fază dispersată.
2. Stabilitatea, vâscozitatea și distribuția dimensiunilor picăturilor de fază internă sunt influențate
și de:
 metoda de preparare,
 temperatura la care se amestecă cele două faze,
 ordinea și viteza de adăugare a fazelor.
Metodele de preparare a emulsiilor au la bază amestecarea celor două faze, iar emulgatorul se
dizolvă în faza în care este solubil.
Metoda de amestecare a fazelor poate varia:
 se adaugă faza lipofilă peste cea hidrofilă,
 se preferă , de către unii specialiști, procedeul invers, adăugarea fazei
Emulsii de tip hidrofile peste cea lipofilă;
L/H  inițial se formează o emulsie H/L, dar pe măsură ce se adaugă apa,
vâscozitatea crește până la punctul de inversare a fazelor;
 emulsia H/L trece în tipul L/H.
 ambele faze sunt încălzite la o temperatură de 50-700C;
Emulsii de tip  faza hidrofilă se adaugă lent, în mici porțiuni și sub agitare continuă
H/L în faza lipofilă,
 omogenizarea și agitarea se continuă până la răcire.

5
 Temperatura prezintă o mare influență în realizarea unei emulsii stabile:
 creșterea temperaturii reduce vâscozitatea sistemului și mărește mobilitatea picăturilor;
se favorizează coalescența;
 fiecare emulgator are o temperatură critică optimă de funcționare, peste care își schimbă
proprietățile,
 astfel, dacă un emulgator a format o emulsie de tipul L/H, cu creșterea temperaturii poate
deveni hidrofob și va produce inversarea fazelor și formarea unei emulsii de tipul H/L;
 emulgatorii proteici pot fi denaturați la cald;
 temperatura crescută (ex.: sterilizarea emulsiilor parenterale) dar și temperatura scăzută
conduc la ruperea filmului interfacial și distrugerea emulsiei;
 la temperaturi de peste 70 0C emulsiile sunt distruse; o încălzire discontinuă are un efect
mai pronunțat decât o încălzire neîntreruptă;
 faza lipofilă se fluidifică la o temperatură în jur de 60-70 0C și se amestecă cu faza
hidrofilă încălzită la aceeași temperatură;
 amestecul se va răci lent, sub agitare energică și continuă, până la temperatura camerei.
Alți factori care pot cauza ruperea emulsie sunt:
 adăugarea unei substanțe chimice care este incompatibilă cu emulgatorul (ex.: electroliți,
acizi tari); aceasta va distruge capacitatea de emulsioanare;
 încărcătura microbiană;
 schimbarea temperaturii;
 condiții de depozitarea neadecvate.
Stabilitatea fizică a emulsiilor este asociată cu trei fenomene majore:
 dezemulsioanarea: flocularea și coalescența;
 cremarea sau sedimentarea;
 inversarea fazelor.
1. Prima etapă începe cu fenomenul de floculare, ce reprezintă o agregare reversibilă a
picăturilor de fază internă; picăturile își păstrează integritatea;
2. Urmează faza de unire a picăturilor în picături mari, fenomem numit coalescență;
fenomen ireversibil.
3. Cremarea: separarea ascendentă a fazei interne, care are densitate mai mică decât faza
externă;
4. Sedimentarea: separare descendentă a fazei interne, care are densitate mai mare decât
faza internă.

DETERMINAREA TIPUL DE EMULSIE ŞI ALEGEREA EMULGATORULUI

Alegerea agentului tensioactiv se face în funcţie de valoarea sa HLB caracteristică. Valoarea

HLB (Hydrophil-Lypophil Balance) exprimă raportul dintre partea hidrofilă şi partea lipofilă a
moleculei tensioactivului. Valoarea HLB se încadrează între 1 şi 40 şi cu cât HLB este mai mic cu atât
caracterul hidrofob este mai accentuat şi invers. Un emulgator trebuie să aibă afinitate pentru ambele

6
faze ale unei emulsii pentru a se acumula la interfaţa apă-ulei; faza pentru care are afinitatea mai mare
devine faza externă.
Emulgatorii de tip H/L au valoarea HLB cuprinsă între 3 – 6;
Emulgatorii de tip L/H au valoarea HLB cuprinsă între 8 – 18.
Alegerea unui emulgator se face în funcţie de tipul de emulsie dorit şi de componentele lipofile
ale amestecului.
Tabel 1. HLB-ul unor emulgatori folosiți în practica farmaceutică
Denumirea emulgatorului Valoarea HLB
Sorbitan trioleat (span 85) 1,8
Sorbitan tristearat (span 65) 2,1
Gliceril monostearat 3,8
Sorbitan monooleat (span 80) 4,3
Sorbitan monostearat (span 60) 4,7
Sorbitan monopalmitat (span 40) 6,7
Guma arabică 8,0
Sorbitan monolaurat 8,6
Polietilenglicol 200 lauril eter (brij 30) 9,5
Gelatina 9,8
Polietilenglicol 400 monostearat (Cremphor AP) 11,6
Oleat de trietanolamină 12,0
Polietilenglicol 400 monolaurat 13,1
Tragacanta 13,2
Polioxietilen sorbitan monostearat (tween 60) 14,9
Polioxietilen sorbitan monooleat (tween 80) 15,0
Polioxietilen sorbitan monolaurat (tween 20) 16,7
Polietilenglicol 1800 monostearat (myrj 52) 16,9
Oleat de sodiu 18,0
Oleat de potasiu 20,0

Valoarea HLB necesară este valoarea HLB pe care trebuie să o aibă un emulgator pentru a
obţine o emulsie de un anumit tip, cu o anumită componentă grasă.
Aceste valori sunt prezentate în tabelul 2 şi în general o substanţă grasă are două valori HLB
necesare: una pentru obţinerea emulsiilor de tip H/L şi alta pentru obţinerea emulsiilor de tip L/H.

VALORILE „HLB NECESAR” PENTRU DIFERITE COMPONENTE ALE FAZEI

ULEIOASE
Faza uleioasă Emulsii H/L Emulsii L/H
Alcool cetilic - 15
Alcool stearilic - 14
7
 Lanolină 8 10
Ulei de parafină 5 12
Ulei de silicon - 11
Ulei vegetal 5 10
Vaselină 5 12
Ceară de albine 4 12
Parafină 4 11

De exemplu, lanolina anhidră are pentru obţinerea emulsiilor de tip H/L valoarea HLB de 8, iar
pentru stabilizarea emulsiilor de tip L/H valoarea HLB de 10.
Pentru un amestec lipofil valoarea HLB necesară a amestecului este dată de proporţia
componentelor din amestec şi de valorile HLB necesare ale acestora.
De obicei, se preferă folosirea unui amestec de emulgatori deoarece rezultatele obţinute în
stabilizarea emulsiilor sunt mai bune decât în cazul unuia singur; se alege un emulgator cu valoare
HLB mai mare decât valoarea HLB necesară şi unul cu valoare mai mică.
CONTROLUL CALITĂŢII EMULSIILOR

TEST REZULTATE
 Emulsiile au aspect lăptos şi omogen, culoarea, gustul şi
Descriere mirosul sunt caracteristice componentelor,
 Diluate cu faza externă în proporţie 1: 10 trebuie să fie
omogene examinate cu lupa (x 4,5 ori).
 Emulsiile sunt miscibile cu lichide asemănătoare cu faza
Determinarea tipului de externă, testul se realizează prin introducerea unei picături de
emulsie emulsie în 5 mL de apă sau 5 mL de ulei,
 Dacă picătura de emulsie difuzează uniform în eprubetă cu
1. Testul diluării apă atunci emulsia este de tip L/H, dacă picătura de emulsie cade
pe fundul eprubetei cu apă, emulsia este de tip H/L.
 metoda constă în examinarea la microscop a unei
emulsii după colorare cu un colorant hidrofil (ex. sol. de
albastru de metilen 0, 25%), sau colorant lipofil (ex. sudan III),
2.Testul colorării  Dacă emulsia se colorează uniform cu colorantul hidrofil
atunci emulsia este L/H,
 Dacă cu colorantul hidrofil se observă numai puncte
fine colorate atunci emulsia este H/L.
 Are la bază proprietatea unor uleiuri de a prezenta
fluorescenţă în lumina ultravioletă,
 Dacă câmpul microscopic prezintă o fluorescenţă uniformă
3.Testul de fluorescentă - emulsia este H/L,
 Dacă se observă numai picături fluorescente - emulsia este
L/H.
 Apa şi soluţiile apoase sunt bune conducătoare de
electricitate, iar uleiurile nu sunt bune conducătoare de electricitate,
 Metoda constă în aplicarea unui curent alternativ printr-o
4.Testul conductibilitătii emulsie,
electrice  Determinarea intensităţii curentului electric: dacă emulsia

8

5. Testul directiei de
separare a fazelor
Determinarea vâscozitătii
Determinarea stabilitătii 
emulsiei
Determinarea pH-ului
este L/H curentul trece; dacă emulsia este H/L intensitatea
curentului este foarte mică.
 Densitatea apei este mai mare decât densitatea uleiului,
 Dacă faza internă are o densitate mai mare decât densitatea
fazei externe, cum este cazul emulsiilor de tip H/L, direcţia de
separare a fazelor este descendentă (se produce sedimentarea),
 Dacă densitatea fazei externe este mai mare decât
densitatea fazei interne - cum este cazul emulsiilor de tip L/H,
direcţia de separare a fazelor este ascendentă - se produce
cremarea,
 Excepţie face bromoformul care are densitatea mai mare
decât densitatea apei şi în emulsii de tip L/H direcţia de separare
este descendentă - sedimentarea.
 se realizează cu ajutorul vâscozimetrelor,
se realizează la temperatura camerei, în timp, sau pe baia de
apă la cald sau prin centrifugare.
 potentiometric

DETERMINAREA TIPULUI DE EMULSIE

1 (g) 2 (g) 3 (g)

Continut
20 20 20
Ulei de parafina

75 75 75
Apa distilata

5 - 2
Span 80

- 5 3
Tween 80

Calculaţi valoarea HLB a amestecului de tensioactivi span 80 şi tween 80, utilizând proprietatea
de aditivitate de HLB (fiecare tensid intervine în funcţie de concentraţia sa).

Pentru doi tensioactivi A şi B:

HLBamestec = x/100 * HLBA + (100 – x)/100 * HLBB

unde:
x = concentraţia procentuală a tensioactivului A în amestec.

PREPARAREA EMULSIILOR

9
 1. În cazul tensioactivului span 80, emulgatorul se va introduce în faza lipofilă (ulei de
parafină) prin dizolvare la cald, pe baia de apă, la 60-70 oC, faza lipofilă şi cea hidrofilă se
omogenizează în capsula de portelan, la cald, pe baia de apa, la aceeași temperatură,
2. În cele 75 g de apă distilată se dispersează la temperatura camerei cele 5 g de tensioactiv
tween 80. Parafina lichidă se fluidifică pe baia de apă la 60-70oC şi se toarnă într-o capsulă încălzita; se
adaugă, la aceeași temperatură, faza hidrofilă ce conţine emulgatorul, în cantităţi mici, omogenizând cu
pistilul.
3. Emulsia stabilizată cu 5 g amestec de emulgatori (2 g Span 80 şi 3 g tween 80) se
prepară în acelaşi fel. Fiecare emulgator se dizolvă în faza în care este solubil, iar cele două lichide se
reunesc, , la aceeași temperatură, adăugând treptat faza hidrofilă peste fază lipofilă şi se omogenizează
în capsula de portelan, la cald, pe baia de apa.

CONTROLUL CALITĂŢII EMULSIILOR

 Examen macroscopic: observaţi dacă emulsiile sunt omogene şi notaţi culoarea lor;
emulsia cu H.L.B. critic prezintă o culoare uşor albăstruie;
 Examen microscopic: plasaţi o picătură din fiecare emulsie obţinută pe o lamă de
microscop, observaţi omogenitatea sau eterogenitatea la microscop şi mărimea particulelor în funcţie
de H.L.B.
 Tipul emulsiei: se determină prin testul diluării;
 Stabilitatea emulsiei:
o în timp,
o la cald (30 minute pe baia de apă),
o prin centrifugare (10 minute la 2 000 ture/min.).

CONCLUZII

Indicaţi cel mai bun emulgator pentru acest tip de emulsie,

10