SOLVENŢI NEMISCIBILI CU APA

a) Uleiuri vegetale. Uleiurile vegetale sunt fluide la 200C, limpezi, de culoare

galben deschis, fără miros (sau miros slab caracteristic), vâscoase cu densitate
mai mică decât apa. Există şi uleiuri vegetale solide la 200C (exemplu Cacao
oleum). Uleiurile vegetale sunt insolubile în apă şi în alcool dar solubile în
majoritatea soluţiilor apolare (benzen, cloroform, etc.). Uleiurile vegetale au
dezavantajul că se autooxidează (râncezesc) datorită prezenţei legăturilor
duble în moleculele acizilor esterificaţi cu glicerolul.

1. Uleiul de floarea soarelui (Helianthi oleum F.R. X). Se obţine prin presarea
la rece sau prin extracţie cu solvenţi organici din seminţele plantei Helianthus
annuus.

Uleiul de floarea soarelui este un lichid limpede, galben auriu, vâscos, cu miros
uşor caracteristic. Este solubil în solvenţi organici (benzen, cloroform, eter),
greu solubil în alcool, insolubil în apă şi cu indice de aciditate cel mult 2.

Acest solvent se utilizează pentru dizolvarea uleiurilor volatile şi a substanţelor

lipofile. Soluţiile uleioase se utilizează atât intern cât şi extern (picături pentru
nas, picături pentru ochi etc.) mai ales cu aplicare pe mucoase. Pentru soluţiile
parenterale se utilizează Helianthi oleum neutralizatum (F.R. X), neturalizat şi
sterilizat cu aer cald timp de 3 ore la 1600C cu indice de aciditate de maximum
0,2. Uleiul de floarea soarelui se păstrează în recipiente bine închise, ferit de
lumină, la rece.

2. Uleiul de ricin (Ricini oleum F.R. X). Uleiul de ricin se obţine prin presarea la
rece a seminţelor decorticate obţinute de la planta Ricinus communis . Dacă
obţinerea este necorespunzătoare în ulei poate trece o toxoalbumină foarte
toxică.

Uleiul de ricin este un lichid vâscos, incolor sau slab gălbui, cu miros şi gust
caracteristic .

Uleiul de ricin se poate folosi şi pentru unele forme farmaceutice (emulsii,

unguente, soluţii injectabile) cât şi cu scop terapeutic.

3. Uleiul de măsline (Olivarum oleum). Acest ulei se obţine prin presarea

fructelor de Măslin şi se prezintă ca un lichid galben verzui, miros plăcut, gust
dulceag şi nu este sicativ. Uleiul de măsline calitatea I poate fi utilizat şi pentru
prepararea soluţiilor injectabile.

În practica farmaceutică se mai pot utiliza şi alte uleiuri vegetale ca:

- uleiul de germen de porumb;

- ulei de soia;

- ulei de arahide etc.

b) Uleiuri minerale

Parafina lichidă (Paraffinum liquidum F.R. X). Sinonime: ulei de parafină, ulei
de vaselină.

Uleiul de parafină conţine un amestec de hidrocarburi parafinice saturate şi se

obţine prin distilarea fracţionată a petrolului.

Este un lichid incolor, fără gust, fără miros, solubil în solvenţi apolari (benzen,
cloroform, eter etc.) şi foarte greu solubil în alcool şi nemiscibil cu apa.

Se amestecă în orice proporţie cu uleiurile grase (cu excepţia uleiului de ricin)

cât şi cu uleiuri volatile.

SOLVENŢI DE SINTEZĂ NEMISCIBILI CU APA

a. Oleatul de etil – lichid asemănător uleiurilor vegetale, cu vâscozitate mai

mică şi cu proprietăţi dizolvante remarcabile. Se absoarbe uşor, substanţa
activă este cedată bine, însă are tendinţă de râncezire.

b. Carbonatul de etil este utilizat mai ales pentru dizolvarea eritromicinei care
are solubilitate redusă în apă. Masele plastice sunt atacate de carbonatul de
etil.

c. Benzoatul de etil este utilizat ca şi cosolvent în concentraţie de 5-10%

măreşte solubilitatea unor substanţe în ulei.

d. Benzoatul de benzil este utilizat tot ca şi cosolvent.

e. Miristatul de izopropil este utilizat pentru dizolvarea hormonilor estrogeni.

În prezenţa alcoolului creşte capacitatea de dizolvare.
2. ADJUVANŢI ŞI ADITIVI

Pentru a obţine soluţii de calitate şi cu efecte terapeutice superioare se

utilizează şi alţi auxiliari cu diferite roluri:

- agenţi pentru mărirea solubilităţii;

- agenţi de vâscozitate;

- corectări de pH;

- stabilizanţi;

- aromatizanţi;

- edulcoranţi;

- coloranţi etc.

a. Agenţi de mărire a solubilităţii. Pentru mărirea solubilităţii se utilizează

diferite sisteme tampon în funcţie de calea de administrare. Se aleg sisteme
tampon care se utilizează în concentraţie cât mai mică, netoxici şi stabili.
Exemple de sisteme tampon:

- citrat de sodiu /acid citric;

- acetat de sodiu / acid acetic;

- borax / acid boric;

- benzoat de sodiu / acid benzoic etc.

b. Antioxidanţi. Aceşti auxiliari au rolul de a încetini procesele redox din soluţii.

Pentru soluţiile apoase se utilizează tiosulfatul de sodiu, acidul ascorbic,

cisteina etc.

Pentru soluţiile lipofile se utilizează esterii acidului galic, tocoferolul,

hidrochinona etc.
c. Edulcoranţi. Sunt substanţe care au rolul de a corecta gustul prin îndulcirea
soluţiilor.

Se utilizează două tipuri de edulcoranţi:

- naturali: zahărul (cel mai utilizat edulcorant), glucoza, fructoza, sorbitolul,

lactoza etc.;

- de sinteză: zaharină, ciclamat, aspartam etc.

1. Zaharoza (Saccharum F.R. X). Zaharoza se prezintă sub formă de cristale

incolore, gust dulce, fără miros, cu punct de topire la 160 0C, (peste această
temperatură se caramelizează). Zaharoza este uşor solubilă în apă, greu
solubilă în alcool şi glicerol, este higroscopică. Zaharoza se poate utiliza ca
atare sau sub formă de sirop simplu (64% zaharoză şi 36% apă).Deoarece sunt
medii prielnice pentru dezvoltarea microorganismelor, siropurile diluate
necesită adăugarea de conservanţi.

2. Sorbitolul (Sorbitolum F.R. X). Pulbere microcristalină albă, fără miros şi

gust slab dulce. Se utilizează sub formă de sirop în concentraţie de 70%, ca
edulcorant pentru diabetici. Ca şi la zahăr soluţiile apoase necesită adăugare
de conservanţi. Sorbitolul are inconvenientul că este uşor laxativ.

3. Zaharina (Saccharinum F.R. X). Pulbere cristalină albă, fără miros, gust
foarte dulce. Are capacitatea de îndulcire de 300-500 ori mai mare decât
zahărul, dar fără valoare nutritivă. Este un edulcorant utilizat în primul rând
pentru preparate administrate diabeticilor.

d. Aromatizanţi. Aceste substanţe au rolul de a corecta gustul şi mirosul

produselor de uz intern. Există aromatizanţi utilizaţi şi pentru soluţii uz extern.
Aromatizanţii pot fi de două feluri:

- naturali: sirop de portocale, de vişine, de cacao, de fructe şi uleiuri volatile;

- sintetici: vanilina, mentol, acetat de etil, etc.

e. Coloranţi. Utilizarea acestor auxiliari are diferite scopuri şi anume:

a) corectarea aspectului neplăcut:

- culoarea roşie cu aromă de cireşe, vişine;

- culoarea galbenă cu arome de citrice, banane;

- culoarea verde cu aromă de mentă.

b) creşterea acceptabilităţii la pacienţi;

c) în scopul avertizării

Un colorant trebuie să îndeplinească următoarele condiţii:

- să nu fie toxic;

- solubilitate bună în solventul utilizat;

- putere mare de colorare;

- stabilitate la lumină, temperatură;

- inert chimic şi terapeutic;

- preţ de cost scăzut;

- să nu prezinte miros şi gust neplăcut.

f. Conservanţi. Sunt auxiliari cu rolul de a împiedica dezvoltarea

microorganismelor. Un conservant trebuie să îndeplinească următoarele
condiţii:

- eficient în concentraţie cât mai mică;

- netoxic;

- stabil;

- solubil în solvenţi;

- spectru larg de acţiune;

- gust şi miros acceptabil.

Pentru soluţiile de uz intern se pot utiliza conservanţi: parabeni, cloroform etc.

Pentru soluţii de uz extern – clorobutanol, fenosept, clorocrezolul.

Pe eticheta medicamentelor trebuie indicată utilizarea conservanţilor (atât
conservantul utilizat cât şi cantitatea folosită).

Conservanţii admişi de C.E.sunt prezentaţi în tabelul următor:

Tabel 1.

Conservanţi admişi de C.E.

Nr.
Denumirea conservantului
C.E.E.

E 200 Acid ascorbic

E 201 Sorbat de sodiu

E 202 Sorbat de potasiu

E 203 Sorbat de calciu

E 210 Acid benzoic

E 211 Benzoat de sodiu

E 212 Benzoat de potasiu

E 213 Benzoat de calciu

E 214 p-hidroxibenzoat de etil

E 215 Derivat sodic al esterului etilic al acidului p-

hidroxibenzoic

E 216 p-hidroxibenzoat de propil

E 217 Derivat sodic al esterului propilic al acidului p-

hidroxibenzoic

E 218 p-hidroxibenzoat de metil

E 219 Derivat sodic al esterului metilic al acidului p-

 hidroxibenzoic

E 220 Anhidridă sulfurică

E 221 Sulfit de sodiu

E 222 Sulfit acid de sodiu (Bisulfit)

E 223 Disulfit de sodiu

E 224 Disulfit de potasiu

E 226 Sulfit de calciu

E 227 Sulfit acid de calciu

E 230 Difenil

E 231 o-fenilfenol

E 232 o-fenilfenat de sodiu

E 233 Tiabendazol

E 236 Acid formic

E 237 Formiat de sodiu

E 238 Formiat de calciu

E 239 Hexametilentetramina