FORME FARMACEUTICE

LICHIDE OMOGENE
ADMINISTRATE PE MUCOASE

FARMACIE III, SEM.II,

1
 • ASTRINGENTE

•ACIDUL TANIC în concentraţie de 1,5% în soluţie apoasă, ca apă de gură

sau 15% în glicerină ca colutoriu pentru gingivite,
•COMPUŞII ZINCULUI: clorura de zinc, sulfat de zinc, sarcozinat de zinc, p-
fenolsulfonat de zinc, cu proprietăţi antiseptice, astringente şi dezodorizante.

• COMPUŞI FLORURAŢI

•FLORURA DE SODIU soluţie apoasă 2% - pentru aplicare locală în profilaxia

cariilor dentare; se aplică de 2-4 ori la interval de 7 zile în perioada erupţiei
dentare; la adulţi se aplică o dată/săptămână, timp de 3 săptămâni la interval de 3
luni,
• FLORURA STANOASA soluţie apoasă 8% în pensulaţii ale dinţilor (soluţia
se prepară ex tempore, deoarece hidrolizează la hidroxid stanos ( Sn(OH)2) ; se
aplică la intervale de 6-12 luni; este eficientă la copii, în perioada erupţiei dentare,
• FLORURI DE AMONIU CUATERNAR (florura de diciclohexilamoniu,
trietanolamoniu ş.a.) au o serie de avantaje faţă de florurile anorganice: afinitate
pentru placa dentară, retenţie mare, umectarea rapidă a smalţului şi distribuţie în
spaţiile interdentare (tensiune superficială scăzută),

• DIVERSE
•vitaminele A şi B (B 6 şi B12 se prescriu în colutorii (în gingivite) şi ca ape de
gură sau în instilaţii nazale. 2
 SUBSTANŢE AUXILIARE

•Vehicule : apa singură sau asociată cu glicerol,

alcool, alţi glicoli (propilenglicol, polietilenglicol lichid).
•Alcoolul şi glicerolul se utilizează în concentraţie
30-40% în apă,
• Unele soluţii pentru gargară se prepară cu alcool
sau amestec hidroalcoolic de 50-80°, cu sau fără
adaos de glicerină, sunt diluate la utilizare cu apă
sau soluţii extractive: macerat de alteea, infuzie de
muşeţel, infuzie de salvie,
•Aceste vehicule diluante au proprietăţi emoliente,
conţin uleiuri volatile cu acţiune antiseptică,
astringentă, dezodorizantă.
•La formularea de colutorii în afară de glicerină se
pot folosi soluţii apoase de macromolecule (derivaţi
de celuloză, APV , PVP) în concentraţie 1-2%. 3
 • Alte substanţe auxiliare: edulcoranţi, aromatizanţi, coloranţi,
conservanţi, tenside, etc.
• Tehnologia de preparare
• În industrie şi în farmacie prepararea formelor bucofaringiene
lichide se face după normele clasice de preparare a soluţiilor,
suspensiilor şi emulsiilor.

• CONDIŢIONAREA ŞI DEPOZITAREA PREPARATELOR

BUCOFARINGIENE

• flacoane de capacitate corespunzătoare pline, bine închise

când e cazul sunt colorate (substanţe fotosensibile),
• Soluţiile cu floruri se condiţionează în flacoane din plastomeri,
• Pe etichetă se menţionează modul de aplicare, termenul de
valabilitate.
• În industrie recipientele se ambalează în cutii de carton
inscripţionate.
• Se depozitează la loc răcoros, ferit de lumină.

4
 APE DE GURĂ (SPĂLĂTURI BUCALE) – F. R X, SUPLIMENT 2004
•Sunt soluţii apoase utilizate pentru clătirea cavităţii bucale, care nu se
înghit,
•pot fi formulate în scop terapeutic, pentru a preveni cariile şi pentru a trata
bolile periodontale,
•Prin utilizarea lor se urmăreşte reducerea temporară a concentraţiei
bacteriene şi a halenei,
•Se prepară sub forma unor soluţii concentrate care se diluează în momentul
acţiunii sau se pot utiliza ca atare,
•Apele de gură se pot obţine şi din pulberi sau din comprimate care se
dizolvă în apă înainte de utilizare,
•Apele de gură se utilizează de obicei diluate, după periaj pentru a completa
igiena cavităţii bucale.
•Mai puţin utilizate sunt apele de gură care se utilizează înainte de periaj, cu
rolul de a dezorganiza placa dentară, în vederea facilitării îndepărtării ei.
Utilizarea apelor de gură nu este recomandată copiilor sub 6 ani.
•Efectul acestor preparate este de scurtă durată (aproximativ 30 de minute),
•La formulare se pot folosi excipienţi pentru ajustarea pH- ului, a cărui
valoare trebuie să fie pe cât posibil neutru,
•Ca şi gargarismele, apele de gură au în general o reacţie uşor alcalină (pH =
7 - 9).
•Pe eticheta preparatului se menţionează modul de diluare al soluţiilor, 5
 FORMULA GENERALĂ A UNEI APE DE GURĂ

COMPONENT ROL IN FORMULARE

APA solvent, vehicul, ajustează vâscozitatea Şi consistenţa

apei de gură;
ALCOOL ETILIC, solventi utilizaţi pentru dizolvarea aromatizanţilor,
ALCOOL IZOPROPILIC pentru a da o senzaţie de prospeţime
UMECTANŢI glicerol, sorbitol etc;
SOLUBILIZANŢI- (polioxietilen-polioxipropilen glicol, laurilsulfat de
TENSIOACTIVI sodiu etc) participă la solubilizarea aromatizanţilor şi
au şi rol detergent, participând la curăţarea cavităţii
bucale
ulei volatil de mentă: spearmint extras din Menta
virida, peppermint - extras din Menta piperita, cu gust
AROMATIZANŢI - uleiuri înţepător), ulei de anis (extras din Pimpinella anisum),
volatile ulei volatil de scorţişoară (extras din Cinnamomum
zeylanicum), de cuişoare (extras din Eugenia
caryophylata) etc
Aceste uleiuri volatile prezintă şi acţiune antiseptică;
EDULCORANŢI (zaharina utilizaţi pentru corectarea gustului produsului; 6
sodică, sorbitol, xilitol)
 COMPONENT
CONSERVANŢI (benzoat de sodiu,
parabeni)
COLORANŢI (coloranţi permişi care
vin în contact cu mucoasele, caramel)
SUBSTANŢE TAMPON (tampon fosfat,
citrat)
SUBSTANŢE FARMACEUTICE
ROL IN FORMULARE
previn contaminarea microbiană a produsului;
îmbunătăţesc aspectul produsului, se aleg culori care nu
coincid cu produsele alimentare, pentru a informa şi pe
această cale utilizatorii că apele de gură nu trebuie
înghiţite
pentru ajustarea pH-ului produsului, care trebuie să fie
slab alcalin;
-antiseptice: hexetidina, c1orhexidina, cetilpiridiniu,
mentol, timol, asigură dezinfecţia cavitaţii bucale
împiedicând formarea plăcii dentare,
-pentru exercitarea rolului antiseptic este important să
se asigure un contact al produsului cu cavitatea bucală
timp de 3-5 min.;
-uleiurile esenţiale pentru îndepărtarea halenei (mentă,
anis, scorţişoară);
- anestezice: clorhidrat de amileină;
- antiinflamatoare: hinokitiol (4-izopropil-tropolona).
alantoină, acidul glicirizinic şi sărurile sale;
- astringente (hemostatice) - taninuri naturale, peroxid
de hidrogen (apa oxigenată este recomandată pentru
sângerări gingivale repetate, numai cu prescripţie
medicală şi perioadă de timp limitată), alantoinat de
7
aluminiu, lactat de aluminiu, clorura de sodiu;
-fluor - reduce incidenţa cariilor.
 PREPARATE INDUSTRIALE – APĂ DE GURĂ

•Plak out soluţie 0,12% de clorhexidină, bacteriostatic şi

bactericid faţă de bacterii gram (+) şi gram (-), Pseudomonas
şi Proteus spp.; are acţiune la pH neutru şi slab acid,
Administrare: spălături bucale de 2-3 ori/zi timp de 4-10
săptămâni după care pauză timp de minim 2-3 săptămâni,

•Tantum verde soluţie cu benzidamin 0,15%,

• Administrare: apa de gură în inflamaţii ale mucoasei
bucale şi faringelui,

•Citrolin conţine: Cetrimoniu 0,025g, Lidocaina 0,003 şi

Apa la 100g,
•Administrare: apa de gură sau gargara, nediIuată, de 2-3
ori/zi în oro-faringite, stomatite, gingivite.
8
9
10
 SOLUŢII PENTRU GARGARISME (F. R. X, supliment
2004)

Acestea sunt soluţii apoase destinate utilizării pentru

gargară (nu se înghit) în vederea obţinerii unui efect local,
• Soluţiile pot fi concentrate (se diluează înainte de
administrare), sau se pot utiliza ca atare,
•Soluţiile pentru gargarisme se pot obţine şi din pulberi sau
din comprimate care se dizolvă în apă înainte de utilizare,
•La formulare se pot folosi excipienţi pentru ajustarea pH -
ului, a cărui valoare trebuie să fie pe cât posibil neutru,
•Ca substanţe active se folosesc compuşi care pun în
libertate oxigen cu efect bactericid (apă oxigenată etc.) sau
substanţe dezodorizante precum mentol, uleiuri volatile, etc,
•Gargarismele au o acţiune antiseptică, dezodorizantă,
mecanică şi de umezire a mucoasei.

11
 SOLUŢII PENTRU GARGARISME

• Gargarismele sunt eficiente în afecţiuni ale

vălului palatin, amigdalelor palatine şi ale
stâlpilor amigdalieni (în faringite, laringite
sunt ineficiente), au acţiune dezinfectantă şi
mecanică, înlăturând depozitele sau false
membrane, de umezire a mucoasei uscate,
produc hipersecreţie prin mişcările contractile
ale faringelui (în faringitele congestive, în
angine nu sunt indicate pentru a nu accentua
iritarea mucoasei),
12
 SOLUŢII PENTRU GARGARISME –PREPARATE
INDUSTRIALE

•Trachisan conţine: Gluconat de clorhexidină

0,2g, Lidocaină 0,1 g, Arome, Coloranţi, Glicerol,
Alcool la 100g,
•Administrare: gargara cu 10-15ml soluţie de
maxim 3 ori/zi în inflamaţii şi infecţii oro- faringiene,
•Tantum verde
•clorhidrat de benzidamină, 0,15 g şi excipienţi:
etanol 96%, glicerol 96%, p-hidroxibenzoat de metil,
aromă de mentă, zaharină sodică, polisorbat 20,
Quinoline Yellow (E104), Patent Blue V (E 131),
apă purificată pentru 100 ml soluţie pentru
gargarisme
13
14
 SOLUŢII GINGIVALE (F.R. X., supliment 2004).

• Sunt soluţii apoase, hidroalcoolice, glicerinate sau amestecuri

eutectice lichide folosite pentru tratarea gingiilor sau a cavităţilor dentare,

• Se administrează pe gingie cu ajutorul unui aplicator (dispozitiv port-

vată, îmbibat cu soluţia respectivă),

• Se cunosc şi sub denumirile de colutorii, pensulaţii sau badijonaje,

• Industria de medicamente prepară colutorii care se aplică prin
pulverizare,

• Conţin substanţe antiseptice, antiiflamatoare, astringente, anestezice

locale, vitamine, etc.
• Vehiculele utilizate la preparare sunt lichide vâscoase care asigură un
timp de contact prelungit cu mucoasa (glicerina, siropul simplu,
propilenglicolul, mierea de albine)

15
• Colutoriile au o aderenţă bună pe gingii, pereţii
interni ai cavităţii bucale, limbă, faringe cu acţiune
antiseptică, antimicotică,

• Colutoriile se aplică prin badijonare cu frecvenţă

mare, pentru a realiza o concentraţie locală mare
de substanţă medicamentoasă,

• Gingia suportă bine soluţiile apoase, glicerinate

sau hidroalcoolice, cu substanţe astringente
( săruri de zinc, acid tanic, iod) unele anestezice
(lidocaină, anestezină), ulei de cuişoare,
antibiotice). 16
 SOLUŢII GINGIVALE

•Soluţie contra aftelor bucale conţine

dezinfectant cationic 0,2, Fenosept 0,66,
Formol 40% 0,lg, Lidocaină 0,22, Glicerol 3g,
Alcool la l0g,
• Este antiseptic şi anestezic local pentru
mucoasa bucală,
• Se fac badijonări pe suprafaţa lezată, la
distanţa de 2 ore de mese, în afte bucale de
etiologie diversă, stomatite,

17
PICĂTURI BUCOFARINGIENE, SPRAY-URI ŞI SPRAY-
URI SUBLINGUALE (F.R.X, supliment 2004)

•Sunt soluţii, emulsii sau suspensii destinate

obţinerii unui efect local sau sistemic,
•Se aplică prin instilare sau prin pulverizare în
cavitatea orală sau într-o anumită parte a cavităţii,
precum pulverizarea sub limbă sau în faringe
(spray orofaringian),
•Spray-urile lichide sunt condiţionate în
recipiente cu atomizor, sau în recipiente
presurizate cu sistem de pulverizare

18
 •Stomacaina - spray conţine Lidocaină
4,15%, Bromură de cetilpiridiniu 0,087g%,
Alcool 28,95g%, Glicerină 2,68g%, Ulei de
pin 0,086g%, Zaharină 0,087g%,
• Administrare prin pulverizare locală, după
agitarea flaconului ca anestezic local,
antiseptic al mucoasei bucale; anestezia
apare după un minut şi durează 15-20
minute.

19
 INHALAŢII

• - sunt soluţii administrate pe cale

respiratorie, nazală sau bucală pentru un
efect local sau sistemic,
• În cazul inhalaţiilor cu vapori de apă, se
antrenează substanţa medicamentoasă atât
prin nas, cât şi prin gură; în acest caz
faringele beneficiază mai mult decât în
gargarisme şi spălături bucofaringiene,
• lnhalaţiile pot fi făcute de 3­4 ori pe zi, după
care bolnavul evită frigul timp de 1 oră.
20
 BIODISPONIBILITATEA PREPARATELOR BUCOFARINGIENE

•Preparatele bucofaringiene au în primul rând

o acţiune locală directă şi eficace dar şi o acţiune
sistemică datorită absorbţiei prin mucoasa
sublinguală (perlinguaIă),
•Mucoasa sublinguală e bogat vascularizată
şi permite absorbţia sistemică, atât transcelular şi
intercelular (ca la calea nazală),
•Vasele sanguine aferente venelor
sublinguale şi maxilare conduc la vena jugulară
internă, apoi spre inimă şi de aici în tot organismul,
• Prin absorbţie sublinguală se evită
biotransformarea hepatică, acţiunea sucurilor şi a
pH-ului tubului digestiv.

21
 •Absorbţia la nivelul zonei sublinguale
realizează concentraţii sanguine mai mari
decât cea la nivel digestiv datorită epiteliului
pluricelular subţire, pH - ului aproape neutru
6-7,9, vascularizaţie bogată,
•Pentru acţiunea locală directă, în funcţie
de afecţiune şi localizarea acesteia se vor
indica diferite forme farmaceutice
bucofaringiene.

22
PREPARATE NAZALE

(F.R. X, supliment 2004)

Nasalia

23
 • FORME FARMACEUTICE
• destinate a fi aplicate pe mucoasa nazală pentru
tratamentul afecţiunilor nasofaringiene

lichide (soluţii apoase, uleioase, emulsii,

suspensii, aerosoli);

semisolide (unguente, geluri bioadezive);

solide (pulberi, creioane nazale, sisteme

bioadezive pulverulente, microsfere);

24
 AVANTAJE
obţinerea unui efect local; aplicare uşoară, rapidă;

utilizarea căii nazale pentru efect sistemic, posibilitate cercetată în prezent,

deoarece:

suprafaţa de absorbţie este mare (l40-l70cm2) sensibilă şi vascularizată, şi

acţiunea este rapidă;

concentraţia în substanţă medicamentoasă şi durata absorbţiei sunt

comparabile cu o administrare i.v. (absorbţie rapidă, doză redusă);

evită efectul primului pasaj hepatic (biodisponibilitate maximă);

activitate enzimatică mică la nivelul căilor nazale (protejează medicamentele

cu structura polipeptidică);

folosirea promotorilor de absorbţie (lipozomi cu insulină);

permite prelungirea timpului de contact cu mucoasa nazală, prin utilizarea

de forme cu eliberare modificată.

25
 SISTEME BIOADEZIVE NAZALE

sisteme terapeutice cu eliberare prelungită pe bază de polimeri

bioadezivi (derivaţi de celuloză, carbopol, alginat etc.) în care se
află dispersată substanţa activă (propranolol, nifedipin,
metoclopramidă, insulină) ;

SISTEME BIOADEZIVE PULVERULENTE

pulberi liofilizate cu acţiune prelungită (insulina) ;

MICROSFERE NAZALE

forme cu eliberare prelungită, cu matriţă polimerică în care sunt

dispersate substanţele medicamentoase (gentamicina, insulina) ;

SISTEME MEMBRANARE SAU REZERVOARE

dispozitive cu eliberare prelungită, de formă cilindrică, care se
plasează "in situ" în cavitatea nazală (progesteron).
26
 DEZAVANTAJE
 producerea de sensibilizări (efect secundar
nedorit);
 rinite medicamentoase;

 declanşarea strănutului;

 eliminarea rapidă în cazul soluţiilor apoase;

 prejudicierea funcţiei ciliare (unele substanţe

medicamentoase).
27
 CLASIFICAREA PREPARATELOR
RINOFARINGIENE

FORMULARE

• preparate oficinale; preparate magistrale; preparate

industriale,

STARE FIZICĂ

• preparate lichide: soluţii, emulsii, suspensii, inhalaţii,

aerosoli, spray-uri;
• preparate semisolide: unguente, sisteme bioadezive ;
• preparate solide: spray-solide, sisteme pulverulente,
microsfere.
28
 MODUL DE ADMINISTRARE

• instilaţii (se administrează în picături) se prepară în

cantitate de 10-20g;
• spălături nazale (duşuri) se prepară în cantitate de 50-100g,
• spray-uri = aerosoli (particule fine de lichid sau rar solid
dispersate în mediu gazos, administrate cu dispozitive de
pulverizare) ;
• inhalaţii;
• pansamente.

DURATA EFECTULUI

• acţiune imediată: soluţii apoase ;

• acţiune prelungită: soluţii uleioase, emulsii, suspensii,
unguente, microsfere, sisteme bioadezive, sisteme
membranare.
29
 • ACTIVITATE TERAPEUTICĂ

• locală: antiinflamatoare, antiinfecţioase,

vasoconstrictoare, antihistaminice ;

• generală: cardiovasculară, vaccinuri,

hormoni.

30
 DATE ANATOMO-FIZIOLOGICE PRIVIND CALEA DE
ADMINISTRARE

• Cavitatea nazală reprezintă prima porţiune a căilor

respiratorii superioare care, în afara funcţiei
olfactive, joacă rol în condiţionarea aerului înainte
de a pătrunde în trahee, apărând astfel organismul
de elementele nocive din atmosferă.

• MIJLOACELE NATURALE DE APĂRARE SUNT

• celulele limfoblastice care eliberează

imunoglobulina;
• mişcarea cililor care opresc particule cu<Φ > l μm .
31
• Mucoasa nazală este acoperită de mucusul
nazal produs de celulele epiteliului de
suprafaţă mai ales de glandele
submucozonale,
• Zilnic se produc 1,5-2 L de mucus
• Mucusul nazal are următoarea compoziţie:
• apă 95-96%,
• Săruri anorganice 1-2%
• Mucină 2,5-3%,
• o scleroproteină sulfurată care, face, ca
mucusul să aibă o structura bistratificată,
32
 • ENZIME

• enzime bacteriene -lizozim;

• enzime proteolitice -aminopeptidaze;
•enzimele fazei de conjugare: glucuroniltransferaza
şi glutationtransferaza;.
•enzime aIe fazei oxidative : citocrom P45o,anhidraza
carbonică, aldehiddehidrogenaza, etc. ,

•PROTEINE PLASMATICE (anticorpi), glicoproteine

(sialomucina), imunoglobuline (A şi G), proteine
secretorii (lactoferina).
33
• Un corp străin care pătrunde în cavitatea nazală
provoacă o alcalinizare a mucusului, şi ca
urmare determină activarea cililor vibratili,
ducând la evacuarea impurităţilor spre faringe;
unde se înghit o dată cu mucusul care l-a
înglobat.
• MUCUSUL trebuie să aibă o
• vâscozitate optimă pentru a avea loc mişcarea
cililor,
• şi un pH optim de 6,4-6,8 care variază în funcţie
de vârstă, starea fiziologică, de mediu extern
(ziua pH-ul este mai alcalin, noaptea la căldură,
devine mai acid).

34
În rinite acute sau alegice şi în sinuzite pH-ul
devine alcalin, iar în inflamaţii acute, pH-ul virează
spre acid;

Temperatura optimă a mişcării cililor este 18-30°C;

sub 18°C ­mişcarea cililor se încetineşte, la fel
peste 44°C, dar revine la normal la temperatura
optimă,

Umiditatea este absolut indispensabilă pentru

mişcarea ciliară ; umiditatea relativă optimă este
70%,

La UR 30% activitatea ciliară scade în 3-5 minute.

35
 FORMULAREA PREPARATELOR RINOFARINGIENE
• Forme farmaceutice hidrofile - pentru a permite
funcţionarea sistemului mucociliar;

• preparatele lipofile nu oferă un contact optim cu mucoasa

şi deranjează activitatea ciliară,

• F.R. ed. a X a- în monografia de generalităţi

"Rhinoguttae" defineşte picăturile pentru nas ca preparate
farmaceutice lichide, sub formă de soluţii, emulsii sau
suspensii, destinate aplicării pe mucoasa nazală,

• Dacă substanţa medicamentoasă este insolubilă în apă

sau ulei, se formulează preparat tip suspensie la care
mărimea particulei trebuie să nu depăşească 50 μm ( F.
R. X).
36
• Se formulează preparate tip suspensie sau
alte forme eterogene (emulsii, unguente,
microsfere, etc.) atunci când se urmăreşte
prelungirea efectului terapeutic,

Indiferent de forma farmaceutică, formularea

preparatelor nazale trebuie să ţină seama de
menţinerea integrităţii şi funcţionalităţii
membranei nazale, de stabilitatea
preparatului şi de obţinerea unui efect
terapeutic maxim.
37
• Pentru aceasta, la formulare, se vor respecta anumiţi
factori:

• substanţe medicamentoase şi auxiliare netoxice,

neiritante ;
• pH-ul cuprins între 6-7,5 (FR X) ;
• izotonie;
• stabilitate,
• vâscozitate,
• toleranţă şi inocuitate,
• eficacitate terapeutică.

38
 MATERII PRIME
SUBSTANŢE MEDICAMENTOASE (SM)
•Substanţele medicamentoase utilizate pentru
erine trebuie:
•să fie active în flora patogenă frecvent
întâlnită: streptococ, pneumococ, stafilococ,
Micrococcus catarrhalis;
•să reconstituie condiţiile· fiziologice temporar
perturbate, prin repermeabilizarea mucoasei,
acţiune moderatoare asupra secreţiei de
mucus, acţiune dezinfectantă;
•să fie bine tolerate, neiritante, netoxice.
39
• Substanţele medicamentoase folosite în
preparatele pentru nas pot fi clasificate în 2
categorii în funcţie de modificarea mişcării
ciliare:

• Bine tolerate: sărurile de potasiu, calciu,

sodiu; camfor; fenilefrina; efedrina;
neomicina; bacitracina,

• Care inhibă activitatea ciliară: adrenalina;

mentolul; anestezicele locale; compuşii de
argint.
40
 ANTISEPTICE, ANTIINFECŢIOASE
Substanţa Concentraţie Acţiune
Protargol (proteinat de 0,5 – 2%
argint) 8% Ag
Argirol (Vitelinat de argint) 1-5%
20% Ag
Colargol (Argint coloidal) 1- 2%
70% Ag
0,1%, bactericid
Borat fenilmercuric eficace,
0,002% conservan
(1 :50000). t
41
 Substanţa (forma Concentraţie Acţiune
farmaceutică)
Tiomersal 1:10.000 Dezinfectant,
(soluţie apoasă, acţiune
spray) bactericidă
Uleiuri volatile (pin, Antiseptică,
eucaliptol) şi antipruriginoasă,
substanţe volatile 0,2 -0,5% decongestive,
(camfor, mentol, analgezice
timol)

42
 SĂRURI CUATERNARE DE AMONIU
•Concentraţii de 1/3000 - 1/30000 cu acţiune
bactericidă,
•Sunt active în soluţii neutre sau slab alcaline,
•pH – ul acid le scade activitatea;
•au toxicitate redusă, neafectând mişcarea ciliară;
• au proprietăţi tenside ce favorizează eliminarea
secreţiilor şi penetraţia SM,
• Clorura de benzalconiu -în conc. 0,01 %; se
asociază cu vasoconstrictive, antihistaminice,
corticosteroizi, uleiuri volatile,
• Clorura de decualiniu –bactericidă şi antifungică
se foloseşte în conc. 0,1-0,15% în soluţii apoase
sub formă de pulverizaţii
43
 Clorhexidine
• Antiseptice faţă de bacterii gram(+), şi (-)
în special faţă de Pseudomonas şi
Proteus spp.

• Se utilizează gluconatul de clorhexidină

0,05% sau diacetatul de clorhexidină
0,4%; asigură restabilirea permeabilităţii
mucoasei nazale şi drenajul sinuzal
44
 ANTIBIOTICE – soluţii apoase sau
uleioase
Trebuie folosite cu prudenţă deoarece:
duc la apariţia de suse rezistente (există
rezistenţă încrucişată mai ales între
streptomicină, neomiclnă şi bacitracină -
penicilină);
creează frecvent accidente de sensibilizare;
distrug mişcarea ciliară;
unele au doar acţiune bacteriostatică.
45
• Streptomicina - conc., 0,5% în soluţie izotonică de clorură de
sodiu;

• Tetraciclina (sulfat) – şi oxitetracidina (clorhidrat)- conc. 0,3- 0;5%,

• Neomicina (sulfat) - conc 0,5-1 % ,

• Polimixina B-sulfat - conc. 750000 U.I./% în soluţie izotonică,

• Bacitracina - germeni gram (+) şi (-), bacili aerobi şi anaerobi; nu

produce rezistenţă şi are o toleranţă bună,

• Gramicidina - activă faţă de pneumococi şi streptococul hemolitic.;

conc. 0,005% în soluţie izotonică,

• Fusafunginul - antibiotic produs de Fusarium lateritium, activ faţă

de microorganisme gram (+) şi gram (-), Candida albicans; are şi
acţiune antiinflamatoare; se foloseşte în conc. de 0,25% în miristat
de izopropil sub formă de pulverizaţii în rinite şi sinuzite.

46
 SUBSTANŢE VASOCONSTRICTOARE (SIMPATOMIMETICE)

au efect decongestiv;

o medicaţie -prelungită cu vasoconstrictoare poate fi urmată
de o vasodilataţie secundară, de un edem al mucoasei, poate
apărea o sensibilizare alergică (rinita vasomotorie) sau o
paralizie ischemică a reţelei capilare.

• Efedrina

• se foloseşte efedrina clorhidrat în soluţie apoasă 1 %; efedrina

baza 0,5% în ulei,

• Dezoxiefedrina clorhidrat

• în conc. 0,25% singură sau în asociere cu antibiotice.

47
• Norefedrina ·clorhidrat - conc. 1-3%.
• Fenilefrina- conc. 0,25-0,5%, acţiune
vasoconstrictoare rapidă,
• Adrenalina tartrat sau bază - în soluţie apoasă
sau uleioasă în conc. 1/1 0000-1/50000;
vasoconstricţia durează 0,5-2 ore,
• Conc. 1/100000 se foloseşte în chirurgia
endonazală.
• Nafazolina clorhidrat - conc. 0,1% în soluţie
izotonică; la folosire prelungită poate da
congestie însoţită de rinoree.

48
 CORTICOSTEROIZII
soluţii sau suspensii în doze mici sunt bine toleraţi

• Hemisuccinatul de hidrocortizon - conc. 0,025-0,6%, solubil în apă,

• Acetatul de hidrocortizon – 0,02%,

• Betametazona fosfat sare de sodiu - conc. 0;1% în soluţie apoasă ,

• Prednisolon fosfat -conc . 0,05-0,15%,

• Triamicinolon - conc. 0,02% în asociere cu vasoconstrictive, în rinite

alergice este mai activ decât hidrocortizonul,
•
• Ciclopentilpropionatul de hidrocortizon - solubil în ulei 0,02% în
asociere cu vitamina A.

49
 • Antihistaminice

• Feniramina - blochează receptorii histaminici înlăturând acţiunea

acesteia; conc. 0,1-0,5% asociată cu antiinflamatoare şi antibiotice,
• Tonsilamina clorhidrat - conc. 0,5-1 % în soluţii apoase.

• Anestezice

• se prescriu rar în preparate endonazale deoarece sunt instabile în soluţie

hidrolizând, cu formare de compuşi instabili;
• aplicarea îndelungată duce la apariţia edemelor, sensibilizare alergică,
faciliteaza-infecţiile microbiene .
• amilocaina, procaina, anestezina, lidocaina în conc.
• 0,2-1 % ; soluţii uleioase, suspensii şi emulsii

• Vitamine

• Au acţiune de regenerare a epiteliului nazal, măresc fagocitoza,

• Se folosesc vitamine hidrosolubile şi liposolubile, mai ales A şi D2
• Nu se foloseşte vitamina C, deaorece prin pH acid influenţează negativ
activitatea fiziologică normală a mucoasei nazale. 50
 SUBSTANŢE AUXILIARE
• VEHICULE FOLOSITE

• soluţii apoase izotonice sau ulei de floarea soarelui neutralizat (i.a.=0,2),

• Nu este admis uleiul de parafină (FR X).

• SUBSTANŢE AUXILIARE

• solubilizanţi, agenţi de creşterea vâscozităţii, pentru ajustarea pH-ului,

conservanţi antimicrobieni,

• pH-ul picăturilor pentru nas este 6,0-7,5 (FR X),

•
• Pentru ajustarea pH -ului se pot folosi sisteme tampon:

• tampon fosfat monosodic- disodic - cel mai bine tolerat;

• tampon acid citric- citrat de sodiu este bine tolerat, dar are capacitate
redusă de tamponare, nu se foloseşte frecvent;

51
• tampon acid boric - borax - nu· e bine
tolerat influenţând negativ clearence-ul
mucociliar (toxicitatea borului);
• trometamolul ~ eficient şi bine tolerat.
• lzotonia preparatelor nazale impune
aceeaşi presiune osmotică mai ales în
cazul spăIăturilor nazale ,
• Ca izotonizanţi se folosesc: clorura de
sodiu - 0,6 - 0,9%; glucoza :5%

52
• Vâscozitatea permite un contact mărit al
substanţei medicamentoase cu mucoasa nazală,
• Se folosesc macromolecule ca MC, HPC, CMC-
Na; carbopol, PVP, PVA (0,5-2%) care au şi
acţiune emolientă, măresc toleranţa şi scad
toxicitatea substanţei medicamentoase.

• Un dezavantaj al macromoleculelor îl constituie

formarea de cruste.
• O vâscozitate mare au şi erinele uleioase şi au
şi avantajul că nu necesită ajustarea pH -ului şi
izotonizare.

53
 Conservanţii antimicrobieni
• Ca şi preparatele administrate pe mucoasa bucală şi
auriculară, picăturile pentru nas se găsesc în grupa II
după FIP, produse cu risc ridicat, pentru care se prevăd
limite de germeni viabili, 102 germeni/g sau/mI, fără
enterobacterii, Pseudomonas aeruginosa,
Staphylococcus aureus.

Condiţii pentru conservanţi:

• să nu influenţeze activitatea ciliară;

• să fie solubile în vehicul;
• să nu reacţioneze cu SM;
• să asigure stabilitatea pe toată durata administrării.

54
 Conservanţii antimicrobieni folosiţi:

• Derivaţi de amoniu cuaternar:

• Clorura de benzalconiu 0,01 %, pH=7,
• Clorura de cetilpiridiniu 0,002%
• Bromura de cetilpridiniu 0,001-0,005%, pH=7,5-8,

• Borat defenilmercur - 0,025%, pH=7

• Tiomersal - 0,02% (la concentraţie crescută inhibă
mişcarea ciliară).
• Nipaesterii (nipagin-nipasol) - în conc. 0,01-0,02% (în
concentraţie crescută scad clerance-ul mucocililor).
• Clorbutanolul şi clorcrezolul - conc. 0,05-0,1% (în
concentraţie crescută inhibă frecvenţa bătăilor cililor, cu
efect reversibilla spălarea mucoasei cu soluţie izotonică).

55
 Prepararea picăturilor pentru nas

• dizolvarea, emulsionarea sau

suspendarea substanţelor active în soluţii
apoase izotonice sau în ulei de floarea
soarelui neutralizat şi completare la masa
prevăzută (m/m) respectând regulile
clasice de preparare pentru aceste forme
(FRX).

56
 Condiţionarea şi depozitarea picăturilor pentru nas
•Erinele multidoze se condiţionează în flacoane prevăzute
cu picator bine închise, în flacoane presurizate ( spray)
care realizează o dispersie fină (particule cu <l> = 5 μm),
sau în flacoane cu pulbere liofilizată şi vehicul pentru
dizolvare ex tempore,

•Erinele monodoze, fabricate de industria de medicamente

se condiţionează în recipiente de 0,4-0,5ml din plastomer
transparent, obţinute prin procedeul modem de suflare,
umplere, sigilare automată la maşina Bottle-Pack,

•Picăturile pentru nas se păstrează în flacoane de

capacitate corespunzătoare (l0-20g), bine închise,
prevăzute cu sistem de picurare, la loc răcoros, ferit de
lumină (FR X).

57
 Controlul calităţii picăturilor pentru nas
• pH-ul picăturilor pentru nas apoase trebuie să fie cuprins
între 6,0 şi 7,5; se determină potenţiometric,

• Masa totală pe recipient

• Se determină prin cântărirea individuală a conţinutului
din zece recipiente, faţă de masa declarată pe recipient
se admit abaterile procentuale prevăzute tabelar în
monografia de generalităţi,

• Dozare
• Conţinutul în substanţă activă poate să prezinte faţă de
valoarea declarată, dacă nu se prevede altfel, abaterile
procentuale prevăzute tabelar în monografia de
generalităţi.
58
• Pentru picăturile şi spray –uri nazale
condiţionate în recipiente multidoză,
destinate unei acţiuni sistemice se fac
următoarele determinări:
• Uniformitatea masei (pentru soluţii, pe 10
recipiente, diferenţiat).
• Uniformitatea conţinutului (pentru
emulsii sau suspensii).
• Uniformitatea dozei eliberate (pentru
spray - uri nazale sub formă de emulsii
sau suspensii).

59
 SOLUŢII PENTRU SPĂLĂTURI NAZALE
•Sunt soluţii apoase, în general, izotonice, destinate igienizării
foselor nazale,
•Dacă acest tip de soluţii se aplică pe mucoasa lezată, sau dacă
se folosesc înaintea unei intervenţii chirurgicale, trebuie să fie
sterile,

•Conţin de obicei substanţe medicamentoase cu acţiune

antiseptică, dezinfectantă, vasoconstrictoare şi anestezică, care
se introduc lent, cu ajutorul unor dispozitive (irigatoare) speciale
în fosele nazale,

•Sunt contraindicate soluţiile hipotonice care inhibă mişcarea

ciliară,

• Soluţiile condiţionate în flacoane unidoză trebuie să corespundă

determinării referitoare la masa sau volumul eliberat.

60
 INHALAŢII NAZALE

Inhalaţiile nazale se obţin prin adăugarea

unor soluţii medicamentoase care conţin
substanţe volatile în apă fierbinte; substanţele
active volatilizate sunt aspirate în fosele
nazale odată cu vaporii de apă,
•Aceste preparate conţin uleiuri esenţiale
şi substanţe volatile ca atare sau diluate în
vehicule alcoolice sau hidroalcoolice.

61
BIODISPONIBILITATEA PREPARATELOR
RINOFARINGIENE

MUCOASA
NAZALĂ
PERMEABILITATE

SUBSTANŢE
HIDROFILE SUBSTANŢE
DIFUZIE PRIN PORII LIPOFILE
DIN SPAŢIILE TRANSCELULAR
INTERCELULARE
(PARACELULAR)

62
 • CĂILE POTENŢIALE DE
PASAJ
• TRANSCELULAR
• transport pasiv (difuzie) prin
pereţii membranei pentru
substanţele medicamentoase
lipofile ;
• transport activ cu transportori
(difuzie activă);
• pasaj prin pinocitoză sau
fagocitoză .
Căi potenţiale de pasaj
transmembranar:
A. absorbţie pasivă transcelulară
B. absorbţie pasivă paracelulară ,
C. transport activ cu un
transportor,.
D. pasaj prin pinocitoză sau
fagocitoză (Popovici L, 1997).
63
 •Dacă pe calea transnazală se evită efectul
primului pasaj hepatic, datorită prezenţei
aminopeptidazelor are loc aşa numitul
"pseudoefect" al primului pasaj,
•Aminopeptidazele prezente în celulele
mucoasei pot degrada peptidele (insulina este
hidrolizată de aminopeptidază; progesteronul de
hidrolaze steroidice),
• Pentru protejarea substanţelor
medicamentoase peptidice, în vederea obţinerii
efectului terapeutic, se folosesc formulări adecvate
(lipozomi, nanocapsule) sau se adaugă inhibitori
enzimatici.
64
 CALEA PARACELULARĂ SAU
INTERCELULARĂ
•reprezintă trecerea printre celulele epiteliale,
prin proces pasiv, împiedicându-se difuzia
moleculelor, prin complexul joncţional intercelular,
•În anumite condiţii (scăderea concentraţiei
calciului extracelular şi a citokalazinei, transfer de
lichid prin epiteliu, inflamaţii, alergii) joncţiunile devin
mai laxe permiţând pasajul intercelular al substanţei
medicamentoase,
•Calea paracelulară este calea majoră de
penetraţie a moleculelor hidrofile.

65
 ÎN FUNCŢIE DE EFECTUL URMĂRIT (LOCAL SAU
SISTEMIC) SE VA ŢINE SEAMA DE O SERIE DE
FACTORI

proprietăţile fizico-chimice ale substanţelor

medicamentoase (masa moleculară,
structura stereochimică, coeficientul de
partaj H/L, degradarea enzimatică, etc.) ;
 formularea (tipul de sistem medicamentos,
pH, doză, tonicitate, vâscozitate, etc.);
starea fiziologică a mucoasei nazale
(schimbări patologice locale).
66
 •Creşterea absorbţiei substanţei
medicamentoase transnazal se poate realiza
prin folosirea la formulare a promotorilor de
absorbţie:
 agenţi tensioactivi (tween 0,1-0,5%,
clorura de cetilpiridiniu şi laurilsulfat de sodiu
0,001 % etc.), EDTA, dimetil β-ciclodextrine,
acizi şi săruri biliare, acizi graşi (oleic),
glicolat de sodiu, deoxiglicolat de sodiu, 8
polioxietilen, 9-polioxietilen, taurocolat de
sodzu, laurilcarnitină, etc.
67
 •Substanţele medicamentoase
cercetate pentru absorbţie sistemică
transnazală sunt: calcitonină,
insulina, nicotina, progesteron etc.
•Pe mucoasa nazală se pot
administra şi vaccinuri; ţesutul
limfoid asociat tractului respirator
face posibilă captarea de antigene
şi induce răspunsul de imunizare.
68
 CORECT

INCORECT

Moduri de administrare a picăturilor pentru nas (Popovici I., 1997)

69
 FORME FARMACEUTICE
BUCOFARINGIENE

• LICHIDE (soluţii, emulsii, suspensii);

•SEMISOLIDE (geluri bucoadezive, paste
dentrifice);
•SOLIDE (pulberi granulate, pastile, gume,
comprimate pentru supt), destinate igienei şi
tratamentului afecţiunilor cavităţii bucale,
gingiilor, dinţilor, faringelui şi chiar laringelui.

70
PREPARATE BUCOFARINGIENE
Preparationes bucales (F. R. X,
supliment 2004)

Preparate farmaceutice solide,

semisolide sau şi lichide care conţin una sau
mai multe substanţe active, destinate
administrării în cavitatea orală şi sau în
faringe pentru a obţine un efect local sau
sistemic.

71
• Ape de gură (spălături bucale) - soluţii apoase, alcoolice
sau hidroalcoolice, în general concentrate, care se
diluează înainte de utilizare, pentru spălarea cavităţii
bucale, cu efect antiseptic, dezodorizant, răcoritor,
astringent sau anestezic local,

• Colutorii (badijonaje sau pensulaţii) - preparate lichide

vâscoase, care se aplică pe gingii, pereţii interni ai
cavităţii bucale, limbă, faringe, pentru o acţiune locală, în
general antiseptică, antimicotică,

• Gargarisme - soluţii apoase, în general concentrate care

se diluează în momentul utilizării pentru tratamentul
afecţiunii faringelui şi amigdalelor, spălării cavităţii bucale,
prin barbotarea lichidului, evitând înghiţirea,

72
• Duşuri bucofaringiene - soluţii apoase cu rol de curăţire
sali acţiune antiseptică, dirijate sub presiune în cavitatea
bucală şi faringe.
• Sunt practicate înaintea unei operaţii chirurgicale şi se
folosesc sub fonnă de pulverizaţii.
• Instilaţii nazo-faringiene - pentru acţiune la nivelul
faringelui, zona mai greu de atins pe cale bucală.
• Instilaţii, spray-uri, aerosoli - preparate farmaceutice
formate din particule foarte fine lichide sau solide,
dispersate în mediu gazos, administrate prin inhalaţie sau
presurizare şi propulsate în cavitatea bucală (permit o
administrare uşoară şi rapidă) cu efect local (uneori şi
general),
• Soluţii pentru regiunea gingivo-dentară - preparate lichide
destinate tratamentului gingiilor sau a cavităţii dentare.

73
• Geluri bucoadezive - preparate semisolide, pe bază de
substanţe auxiliare macromoleculare hidrofile, destinate
tratamentului afecţiunilor bucale, limbii, gingiilor şi
buzelor; conţin substanţe antimicrobiene şi antifungice,
•
• Produse dentrifice - soluţii, pulberi fine sau paste,
destinate igienei bucale în scop profilactic sau curativ,
pentru prevenirea cariilor, infecţiilor dentare, a
gingivitelor, antitartru,

• Paste obturate - preparate semisolide pentru obturarea

cavităţii dentare, care conţin substanţe antiseptice, care
în contact cu saliva se solidifică,
• Ceruri dentare - preparate semisolide pe bază de
parafină sau alţi excipienţi, destinate cavităţii dentare ce
conţin antiseptice (fenoli, crezoli, iodoform, uleiuri
volatile).

74
• Alveoconuri - preparate solide, sub formă conică (0,05g)
destinate tratamentului alveolitelor postextracţionale; se
prepară prin comprimare sau turnare ca supozitoarele;
conţin anestezice, antibiotice cu spectru larg etc.
• Pastile, gume de mestecat, tablete - preparate solide
obţinute prin aglutinare, turnare în forme sau decupare,
destinate unei acţiuni Iocale, antiseptice şi dezodorizante,
• Comprimate bucale - preparate solide, obţinute prin
comprimare, destinate afecţiunilor locale ale cavităţii
bucale; se dizolvă lent în gură (pentru supt) sau se
mestecă; conţin antiseptice, anestezice, antibiotice,
antiinflamatoare,
• Comprimate sublinguale - comprimate pentru acţiune
sistemică, care se plasează sub limbă (nitroglicerina,
distonocalm, hormoni etc.)

75
 AVANTAJE
• terapie localizată la nivelul diferitelor zone ale cavităţii
bucofaringiene, cu diverse substanţe medicamentoase (antiseptice,
anestezice, antiinf1amatoare, antimicotice, antibiotice, dezodorizante,
anticarie etc.);

• gamă variată de forme farmaceutice (lichide, semisolide, solide)

care se aplică la locul de acţiune;

• aplicare uşoară, rapidă, nedureroasă, prin diferite procedee:

gargară, spălături, pensulaţii, forme bioadezive, pulverizaţii, spray­uri,
comprimate;

• acţiune locală imediată sau pot avea efect prelungit (soluţii

vâscoase, geluri şi comprimate bucoadezive);

• acţiune sistemică prin aplicare sublinguală, cu efect rapid şi

evitându-se distrugerea substanţelor medicamentoase de către tractul
gastro-intestinal şi efectul I-ului pasaj hepatic.
76
 DEZAVANTAJE
 soluţiile apoase sunt diluate rapid cu saliva şi se
elimină repede prin faringe, în tractul digestiv;

 soluţiile cu pH -acid sunt cariogene la întrebuinţare

îndelungată;

 unele substanţe medicamentoase pot afecta gustul

sau au efect iritant asupra mucoasei bucale;

 folosirea căii sublinguale impune administrarea de

substanţe medicamentoase în doze mici datorită
suprafeţei mici de absorbţie.

77
 CLASIFICAREA PREPARATELOR BUCOFARINGIENE
• mod de formulare: preparate magistrale, preparate industriale
• natura solventului:
• preparate apoase
• preparate hidroalcoolice
• preparate alcoolice
• preparate glicerinate
• preparate propilenglicolice
• preparate polietilenglicolice
• stare fizică:
• - forme lichide: soluţii, emulsii, suspensii
• -forme semisolide: geluri, paste
• - forme solide: gume de mestecat, pastile, tablete,
• alveoconuri, comprimate pentru supt, comprimate sublinguale
• - forme gazoase: inhalaţii, pulverizaţii, spray-uri, aerosoli.

78
•mod de condiţionare:
•preparate multidoze, preparate unidoze,

•mod de administrare:
•spălături bucale, colutorii, gargarisme ,
pulverizaţii, inhalaţii, aerosoli, spray-uri ,

•mod de acţiune:
•mecanică, de curăţire
•terapeutică: antibacteriană, antifungică,
antiinflamatorie, astringentă.
79
• Cavitatea buco-faringo-laringiană cuprinde:
• cavitatea bucală, dinţi, limbă;
• faringe; laringe.
• Cavitatea bucală (gura) reprezintă prima parte
a aparatului digestiv, care comunică cu
exteriorul prin orificiul bucal, iar cu interiorul prin
faringe.
• Cavitatea bucală e acoperită cu o mucoasă
netedă, strălucitoare, bogat vascularizată şi
inervată.
• Mucoasa orală este formată din ţesut epitelial
stratificat, scuamos, fixat pe un ţesut conjunctiv.
80
 • Saliva are capacitatea de tamponare foarte mare, după
câteva minute restabilind pH-ul la normal (6,35-6,85 sau
după alţi autori 6,7­7),

• Sărurile de calciu, solubile în mediu acid, precipită la

creşterea pH­ul salivar, depunându-se pe dinţii în combinaţie
cu substanţele organice, formând tartrul dentar,

• Saliva apără mucoasa bucofaringiană de agenţii patogeni

microbieni deoarece conţine lizozim, o enzimă bacteriolitică,
alături de sulfocianaţi cu acţiune bacteriostatică (lizozimul în
concentraţie 1/300 într-o oră, la 45°C distruge bacteriile),

• Normal, cavitatea bucală este populată de o floră

microbiană saprofită variată: streptococi, enterococi,
stafilococi, pneumococi, bacil difteric, bacil subtilis,
amoebe, fungi, care devine patogenă când scade rezistenţa
antimicrobiană (lizozim).

81
 FORMULAREA PREPARA TELOR BUCOFARINGIENE
• La formulare se va ţine seama de

•locul de aplicare: mucoasa bucală, faringe,

gingie, dinţi;
•acţiunea urmărită: igienico-profilactică,
terapeutică (curativă);
•natura substanţelor active şi auxiliare;
•forma farmaceutică: lichidă, semisolidă, solidă;
•formele lichide să aibă un pH = 6-8,5; să nu
distrugă papilele gustative (pH-ul acid favorizează
dezvoltarea fungilor şi apariţia cariilor);
•să se asigure stabilitatea, folosind stabilizanţi
(antioxidanţi), conservanţi antimicrobieni,
82
 •asigurarea unui gust şi miros plăcut (deşi
nu se înghit), folosind edulcoranţi, corectori de
gust şi miros, coloranţi etc.;
•să permită un contact prelungit (prin
mărirea vâscozităţii preparatelor lichide sau
folosirea celor semisolide sau solide);
•În funcţie de starea mucoasei
bucofaringiene şi scopul terapeutic urmărit se
aleg materiile prime, forma farmaceutică
adecvată, tehnologia de preparare/fabricare şi
modul de condiţionare.
83
 MATERII PRIME
• SUBSTANŢE MEDICAMENTOASE

• Inflamaţiile acestei zone pot fi de natură endogenă, alergică sau mecanică şi

constau în infecţiile cu bacterii, fungi, virusuri.

• ANTISEPTICE

• lod (soluţia Lugol), iodoform, polividon-iod (iodofori ce eliberează treptat iod);

• Peroxizi

• Peroxid de hidrogen 3% (apa oxigenată diluată de 2-4 ori) ca gargară; nu se

foloseşte timp îndelungat deoarece produce o hipertrofie a papilelor linguale
filiforme;
• Peroxid de hidrogen-uree (perogen) - în soluţii glicerinate se foloseşte ca
preparate anticandidoze chiar şi la nou-născuţi;
• Peroxidul de magneziu, folosit ca agent antiinfecţios postextracţional;
•

84
 •Fenolii – Fenol, rezorcină, timol - 0,1 – 1%
bacteriostatic sau bactericid, colutorii,
gargarisme, spălături bucale,
•Boraxul – colutorii în glicerină (afte,
candidoze, gingivite), ape de gură, gargarisme
(asociere cu anestezice, edulcorante sintetice,
aromatizante) pentru tratarea stomatitelor şi
aftelor bucale ,
•Acidul salicilic – soluţii alcoolice, diluate cu
apă (ape de gură),
•Salicilat de sodiu şi de fenil – ape de gură,
colutorii
85
• Coloranţii – bacteriostatic şi bactericid, prin efect
direct sau după transformarea în metaboliţi
activi,
• Soluţii apoase sau hidro-glicero-alcoolice în
diferite concentraţii,
• Albastru de metilen, violet de genţiană,
etacridina,
• Săruri cuaternare de amoniu
• Acţiune antimicrobiană,
• Ape de gură, spălături, comprimate care se
dizolvă la administrare, comprimate pentru supt.

86
• Clorura de cetilpiridiniu - 0,025% în solvent hidroalcoolic
se foloseşte în gargarisme, spălături bucale, se poate
asocia cu mentol, tampon fosfat, cloretonă, eugenol în
colutorii,
• Clorura de decualiniu este activă faţă de germeni gram
(+) şi (-), fungi (Candida, Tricophyton spp.), sub formă de
colutoriu 0,5% în propilenglicol sau gargarisme în
stomatite, gingivite, faringite, angină catarală,
• Compuşi de argint - colargolul 0,05-0,6% sau tioglicerino­
sulfonat de argint 1,6% în soluţii apoase, ca badijonaje
sau masaje în gingivite, stomatite.
• Compuşi de mercur - fenoseptul şi tiomersalul în soluţii 1
%0; 1-2 linguriţe din aceste soluţii se diluează cu 200-
250 g apă, folosite ca spălături bucale, pentru efect
bactericid şi fungicid.
• Clorofila - antiseptică, dezodorizantă.
87
 •Antibiotice singure sau asociate cu antiseptice,
antiinflamatoare: sulfat de neomicină (0,5-2%), tirotricina,
bacitracină, framicetină (1-1,5%), rifampicina sare de sodiu
(1 %).
•Antifungice - nistatin, clotrimazol, amfotericina,
ketokonazol; chiar şi iodoform sau compuşii mercurului
(fenosept şi tiomersal).
•Analgezice - anestezice - se folosesc în caz de
inflamaţii dureroase ale mucoasei bucofaringiene, ale
gingiei, faringelui şi dureri de dinţi,
•Se folosesc preoperator sau postoperator (cauterizări),
singure sau în asociere cu antiseptice, antiinflamatoare,
• Se utilizează cocaina 0,5-1 %, tetracaina 0,5-2%,
anestezina 1-2%, lidocaina (xilina) 2-4%, pantocaina 0,5-2%.

88
• Antiinflamatoare

• Derivaţii cortizonici în soluţii apoase sau

glicerinate, sub formă de suspensie: acetat de
hidrocortizon, dexametazonă, triamcinolon
acetonid, în concentraţie de 0,5-1 %,
• Antiinflamatoare nesteroidiene (AINS):
benzidamin, indometacin, diclofenac sodic,
• Aceşti compuşi se folosesc în ulceraţii aftoase,
faringite, laringite, herpes labial, stomatite
aftoase.

89
 •Astringente
•acidul tanic în concentraţie de 1,5% în soluţie apoasă, ca apă de gură
sau 15% în glicerină ca colutoriu pentru gingivite,
•compuşii zincului: clorura de zinc, sulfat de zinc, sarcozinat de zinc, p-
fenolsulfonat de zinc, cu proprietăţi antiseptice, astringente şi dezodorizante.
•Compuşi floruraţi
•florura de sodiu soluţie apoasă 2% - pentru aplicare locală în profilaxia
cariilor dentare; se aplică de 2-4 ori la interval de 7 zile în perioada erupţiei
dentare; la adulţi se aplică o dată/săptămână, timp de 3 săptămâni la interval
de 3 luni,
• florura stanoasa soluţie apoasă 8% în pensulaţii ale dinţilor (soluţia se
prepară ex tempore, deoarece hidrolizează la hidroxid stanos ( Sn(OH)2) ; se
aplică la intervale de 6-12 luni; este eficientă la copii, în perioada erupţiei
dentare,
• floruri de amoniu cuaternar (florura de diciclohexilamoniu,
trietanolamoniu ş.a.) au o serie de avantaje faţă de florurile anorganice:
afinitate pentru placa dentară, retenţie mare, umectarea rapidă a smalţului şi
distribuţie în spaţiile interdentare (tensiune superficială scăzută),

•Diverse - vitaminele A şi B (B 6 şi B12 d se prescriu în colutorii (în

gingivite) şi ca ape de gură sau în instilaţii nazale.

90
 SUBSTANŢE AUXILIARE
• Vehicule : apa singură sau asociată cu glicerol, alcool,
alţi glicoli (propilenglicol, polietilenglicol lichid).
• Alcoolul şi glicerolul se utilizează în concentraţie 30-40%
în apă,
• Unele soluţii pentru gargară se prepară cu alcool sau
amestec hidroalcoolic de 50-80°, cu sau fără adaos de
glicerină, sunt diluate la utilizare cu apă sau soluţii
extractive: macerat de alteea, infuzie de muşeţel, infuzie
de salvie,
• Aceste vehicule diluante au proprietăţi emoliente, conţin
uleiuri volatile cu acţiune antiseptică, astringentă,
dezodorizantă.
• La formularea de colutorii în afară de glicerină se pot
folosi soluţii apoase de macromolecule (derivaţi de
celuloză, PV A, PVP) în concentraţie 1-2%.

91
 •Alte substanţe auxiliare: edulcoranţi, aromatizanţi, coloranţi,
conservanţi, tenside, etc.

• Tehnologia de preparare
•În industrie şi în farmacie prepararea formelor bucofaringiene
lichide se face după normele clasice de preparare a soluţiilor,
suspensiilor şi emulsiilor.

•Condiţionarea şi depozitarea preparatelor bucofaringiene

•flacoane de capacitate corespunzătoare pline, bine închise când

e cazul sunt colorate (substanţe fotosensibile),
• Soluţiile cu floruri se condiţionează în flacoane din plastomeri,
• Pe etichetă se menţionează modul de aplicare, termenul de
valabilitate.
•În industrie recipientele se ambalează în cutii de carton
inscripţionate.
•Se depozitează la loc răcoros, ferit de lumină.

92
 BIODISPONIBILITATEA PREPARATELOR BUCOFARINGIENE

•Preparatele bucofaringiene au în primul rând

o acţiune locală directă şi eficace dar şi o acţiune
sistemică datorită absorbţiei prin mucoasa
sublinguală (perlinguaIă).
•Mucoasa sublinguală e bogat vascularizată
şi permite absorbţia sistemică, atât transcelular şi
intercelular (ca la calea nazală).
•Vasele sanguine aferente venelor
sublinguale şi maxilare conduc la vena jugulară
internă, apoi spre inimă şi de aici în tot organismul,
• Prin absorbţie sublinguală se evită
biotransformarea hepatică, acţiunea sucurilor şi a
pH-ului tubului digestiv.

93
• Absorbţia la nivelul zonei sublinguale
realizează concentraţii sanguine mai mari
decât cea la nivel digestiv datorită
epiteliului pluricelular subţire, pH - ului
aproape neutru 6-7,9, vascularizaţie
bogată.
• Pentru acţiunea locală directă, în funcţie
de afecţiune şi localizarea acesteia se vor
indica diferite forme farmaceutice
bucofaringiene.

94
 •Spălăturile bucale se aplică în cavitatea bucală cu rol
antiseptic, de curăţire, îndepărtând o parte din flora
microbiană, efectul e de scurtă durată, 30 minute,

•Gargarismele sunt eficiente în afecţiuni ale vălului

palatin, amigdalelor palatine şi ale stâlpilor amigdalieni (în
faringite, laringite sunt ineficiente), au acţiune dezinfectantă şi
mecanică, înlăturând depozitele sau false membrane, de
umezire a mucoasei uscate,

• producând hipersecreţie prin mişcările contractile ale

faringelui (în faringitele congestive, în angine nu sunt indicate
pentru a nu accentua iritarea mucoasei),

•Colutoriile au o aderenţă bună pe gingii, pereţii interni

ai cavităţii bucale, limbă, faringe cu acţiune antiseptică,
antimicotică.
95
 •Colutoriile se aplică prin badijonare cu frecvenţă
mare, pentru a realiza o concentraţie locală mare de
substanţă medicamentoasă,
•Gingia suportă bine soluţiile apoase, glicerinate sau
hidroalcoolice, cu substanţe astringente (zinc, acid tanic,
iod) unele anestezice (lidocaină, anestezină), ulei de
cuişoare, antibiotice).
•lnhalaţiile - sunt soluţii administrate pe cale
respiratorie nazală sau bucală pentru un efect local sau
sistemic,
• În cazul inhalaţiilor cu vapori de apă, se antrenează
substanţa medicamentoasă atât prin nas, cât şi prin gură; în
acest caz faringele beneficiază mai mult decât în
gargarisme şi spălături bucofaringiene,
• lnhalaţiile pot fi făcute de 3­4 ori pe zi, după care
bolnavul evită frigul timp de 1 oră.
96
 PREPARATE RECTALE (F. R. X,
Supliment 2004) Rectalia
 obţinerea unui efect local sau sistemic sau pentru
stabilirea unui diagnostic.
• În categoria acestor preparate se disting:
• soluţii, emulsii şi suspensii rectale,
• supozitoare,
• capsule moi rectale,
• pulberi şi comprimate pentru soluţii sau suspensii
rectale,
• preparate rectale semisolide,
• spume rectale,
• tampoane rectale.

97
 •Forme farmaceutice lichide – scop-
mecanic, terapeutic, diagnostic sau alimentar,

•Spume – forme farmaceutice lichide

(acţiune locală) cu una sau mai multe
substanţe medicamentoase, substanţe
auxiliare, condiţionate în dispozitive care
conţin un gaz propulsor sub presiune,

•Unguente – forme farmaceutice

semisolide, acţiune locală sau sistemică,
98
 • Supozitoare – forme farmaceutice solide, acţiune locală
sau sistemică,

• Capsule rectale – forme farmaceutice obţinute din învelişuri

elastice din gelatină, acţiune locală sau sistemică,

• Condiţionarea capsulelor rectale se face în flacoane de

sticlă sau material plastic, etanş închise pentru a fi ferite de
umiditate sau în folii de aluminiu şi plastic (tip blister),

• Capsulele rectale reprezintă o formă farmaceutică din ce în

ce mai preferată administrării rectale, prezentând o serie de
avantaje sub aspectul vitezei de eliberare a S.M. conţinute şi al
conservării,

• La aplicare, capsula se umectează cu apă pentru a grăbi

dizolvarea învelişului .
99
 •Rectotampoane - sunt tampoane de vată de forma
supozitoarelor, cilindro-conice, fixate pe o tijă flexibilă de
polietilenă care la bază au inserat un disc, care le permite
rămânerea la nivelul anusului, fără ca absorbţia să aibă loc în
ampula rectală,
• Straturile interioare sunt impregnate cu derivaţi de
celuloză, colagen, silicon în care se dispersează substanţa
medicamentoasă, iar la exterior se găseşte un strat de alginat
de sodiu sau altă substanţă macromoleculară solubilă,
• Înainte de folosire se scufundă tamponul în apă, când
filmul exterior se înmoaie,
• Tamponul se menţine în rect între 30 minute - 2 ore,
• Se administrează în acest mod substanţe
medicamentoase antiseptice, astringente, antiinflamatoare
pentru acţiune locală

100
 AVANTAJE

se realizează o terapie locală cu S.M.

cu acţiune emolientă, antimicrobiană,
astringentă, antiinflamatoare;

este o cale de administrare

alternativă când altă cale nu este posibilă;

se evită acţiunea lichidelor şi

enzimelor digestive;
101
 • se evită în mare parte bariera hepatică (realizându-se o bună
biodisponibilitate), şi se protejează ficatul de acţiune a unor substanţe
hepatotoxice;

• se evită gustul nepIăcut sau iritant al unor substanţe

medicamentoase;

• permite o alimentare artificială în cazul în care calea orală nu e

accesibilă (inconştienţă, comă, operaţii);
•
• se foloseşte în scop diagnostic, radioscopie ale părţii inferioare a
intestinului;

• se foloseşte în scop mecanic (purgativ).

• Dezavantaje

•probleme dificile la administrare (nu toţi pacienţii arată

înţelegere); absorbţie incompletă.
102
 CLASIFICAREA FORMELOR FARMACEUTICE RECTALE

•mod de formulare (magistrale; industriale oficinale) ,

stare fizică:
- forme lichide: soluţii, emulsii, suspensii, spume, spray-uri; clisme,
microclisme, pulberi şi comprimate pentru soluţie;
- forme semisolide: unguente ;
-forme solide: capsule rectale, supozitoare, tampoane;

mod de condiţionare
- forme multidoze: unguente, spray-uri;
- forme unidoze: capsule, supozitoare, tampoane, microclisme; pulberi şi
comprimate pentru soluţie;

mod de administrare
spălături (băi); clisme, microclisme; recto-tampoane; pulverizaţii;
pensulaţii; cauterizări;
103
• durata efectului terapeutic
• acţiune imediată: soluţii apoase;
• acţiune prelungită: soluţii uleioase, emulsii,
suspensii, unguente, supozitoare, capsule;
• acţiune terapeutică
• locală: antimicrobiene, antifungice, astringente,
emoliente, antiinflamatoare, anestezice;
• sistemică: analgezice-antipiretice,
antimicrobiene (antibiotice), spasmolitice,
antispastice, sedative, tranchilizante,
antiinflamatoare (AINS).

104
 •Mucoasa rectală este formată dintr-un epiteliu cu
un singur strat de celule cilindrice, lipsite de vilozităţi (cum
este mucoasa intestinului subţire) şi are o suprafaţă mică
de 0,002-0,005 m2 (de 10.000 ori mai mică decât a
intestinului subţire),
•Epiteliul rectal e de natură lipidică şi de aceea este
selectiv permeabil pentru medicamentele neionizante,
•Celulele epiteliale secretă un lichid hidrofil, mucusul
în cantitate foarte mică 1,3 mI, ceea ce creează probleme
de dizolvare a substanţelor greu solubile;
•pH-ul lichidului rectal este 7,2-7,4,
• Mucoasa rectală este puternic vascularizată de o
reţea fină de vase, cu numeroase anastomoze arteriale şi
venoase, care se dispun în 3 grupe: venele hemoroidale
superioare, mijlocii şi inferioare.

105
 •Medicamentele administrate pe cale
rectală se absorb, după repartiţia pe mucoasă,
20-40% prin venele hemoroidale superioare ce
trec apoi prin vena portă spre ficat (deci suferă
efectul 1 -ului pasaj),
• Restul 60-80% se absorb prin venele
hemoroidale inferioare şi mijlocii, trec prin vena
iliacă, apoi prin vena cavă, în circulaţia
generală,
• De aici necesitatea verificării dozelor
substanţelor medicamentoase ca şi la cele
administrate oral.
106
 FORMULAREA PREPARATELOR RECTALE

•Atunci când se urmăreşte o acţiune locală sau sistemică

imediată se recurge la forma farmaceutică de soluţie cu vehicul apos,

• Dacă S.M. nu e solubilă în apă se prepară altă formă

farmaceutică lichidă, emulsie sau suspensie,

• La formularea preparatelor farmaceutice lichide se ţine seama

de pH care trebuie să fie 7,2-7,4; este admis şi pH uşor acid (6,5),

•Capacitatea ampulei rectale este mică, totuşi pacienţii pot reţine

până la 20ml preparate lichide, dacă în formularea preparatului se vor
evita soluţiile hipertonice, tensioactivii, iar cantitatea de cosolvenţi
(propilenglicol, glicerol, alcool) folosiţi la creşterea solubilităţii este mică,

• În funcţie de forma farmaceutică se aleg materiile prime,

tehnologia de preparare, recipientele de condiţionare.

107
 MATERII PRIME
• SUBSTANŢELE MEDICAMENTOASE

• antimicrobiene: azotat de argint 1 % (pensulaţii), săruri coloidale de

argint 0,1 % (ca tampoane, supozitoare, unguente), hexaclorofen;
• antibiotice: neomicina, cloramfenicol, eritromicina;
• antiinflamatoare: corticosteroizi (hidrocortizon, prednison,
• betametazona), azulene;
• anestezice locale: anestezină, procaină, xilină (lidocaină), tetracaină,
amilocaină;
• astringente: oxid de zinc, azotat şi galat bazic de bismut, extracte
• vegetale (de hamamelis, revent, ratania, castane);
• antipruriginoase - camfor, mentol;
• vasconstrictoare - adrenalină;
• diverse; heparină, α-chemo tripsină, rutozid, vitaminele A, E, F, PP.

• Pentru efect sistemic se utilizează

• analgezice - antipiretice (paracetamol, metamizol),
• antispastice (papaverină, scopolamină),
• antihistaminice, antiinflamatoare nesteroidiene (AINS).

108
 SUBSTANŢE AUXILIARE

• vehicule : apa, soluţii extractive apoase (macerat de altee, infuzie muşeţel), amestecuri
hidroalcoolice, hidroglicerinate, uleiuri vegetale.
• Pentru a atenua acţiune a iritantă a unor substanţe medicamentoase (de ex. cloralhidrat) se
adaugă substanţe macromoleculare (de ex. mucilag de gumă arabică 6%). Formele fannaceutice
industriale conţin şi conservanţi antimicrobieni.

• PREPARAREA FORMELOR FARMACEUTICE RECTALE LICHIDE

• se face conform normelor clasice de preparare a soluţiilor, suspensiilor şi emulsiilor

prevăzute de farmaacopeea în vigoare sau după tehnologia prevăzută în nonnele tehnice ale
produsului.
•
• CONDIŢIONAREA ŞI DEPOZITAREA PREPARATELOR RECTALE

• Se utilizează recipiente de condiţionare adecvate, prevăzute cu un tub ce permite

administrarea rectală
• Pe etichta produsului se aplică, pe lângă denumire, compoziţie, concentraţie şi alte menţiuni
ca:
• Numai pentru uz extern (rectal) ! Pentru emulsii şi suspensii.
• "A se 'agita înainte de întrebuinţare".
• Pentru soluţiile ce se administrează în cantităţi mari. A se încălzi la temperatura corpului
înainte de întrebuinţare.
• Recipientele se ambalează în cutii de carton, înscripţionate, grupate în pachete.
• Se depozitează la loc răcoros, ferit de lumină .

109
 BIODISPONIBILITATEA PREPARATELOR RECTALE LICHIDE
• Formele lichide şi mai ales soluţiile apoase prezintă o absorbţie
rapidă, uneori de 5-8 minute,

• Absorbţia S.M. prin peretele rectal se face prin difuzie pasivă, atât
intracelular (prin membrana celulară) şi intercelular (prin spaţiile intercelulare),

• Epiteliul rectal fiind de natură lipidică permite o absorbţie selectivă

pentru substanţe neionizabile,

• Faţă de alte ţesuturi, epiteliul rectal prezintă o permeabilitate

ireversibilă, dirijată dinspre vase spre ţesuturi,

•
• Comparativ cu absorbţia gastrointestinală după administrarea orală,
calea rectală poate oferi posibilitatea evitării primului pasaj hepatic, în cazul
substanţelor medicamentoase care suferă biotransformări majore, ceea ce are
ca urmare o biodisponibilitate mare,

• Se admite că 60- 89% din substanţa absorbită evită ficatul, dacă este
administrată în partea inferioară şi medie a rectului, ceea ce determină o
toleranţă bună pentru substanţele medicamentoase hepatotoxice,

110
 •Substanţele puternic ionizate cât şi substanţele neionizate dar greu solubile
se absorb dificil. În schimb acizii slabi cu pKa sub 4,3 şi bazele slabe sub 8,5 se
absorb în general uşor,
• Absorbţia poate fi crescută dacă substanţa medicamentoasă se asociază
cu săruri sau soluţii tampon care modifică pH-ul lumenului rectal la o valoare la care
creşte concentraţia formei neionizate mai uşor absorbabile.

•EXEMPLE DE FORME RECTALE LICHIDE

•1) BĂI - soluţii apoase sau soluţii extractive din plante medicinale· care se
aduc la temperatura corpului,
• Se utilizează ca antiseptice, astringente, emoliente, calmante în diferite
afecţiuni anale şi perianale, pot conţine şi substanţe medicamentoase,
• Ca vehicul se poate folosi şi apa minerală. Au volum mare de 5-10 I.

•2) CLISME - sunt preparate farmaceuticelichide (soluţii), emulsii, suspensii,

destinate administrării endorectale sub formă de irigaţii,
• Denumirea de clismă provine din greaca veche kluzein = a spăla, British
Pharmacopoeia (1993) - prevede o monografie intitulată "Clisme" cu sinonim
"Enemata" - definite ca soluţii sau suspensii apoase sau uleioase de uz rectaI.
•Aceste forme se administrează cu ajutorul unor dispozitive speciale:
•irigator cu canulă care se introduce în ampula rectală;
•în loc de irigator se pot folosi seringi cu piston, de capacitate mare, la care
se adaptează o canulă;
•pere cauciuc cu con elastic;
•recipientele de plastomer suplu, prevăzute cu canulă.
111
 • Clismele reprezintă doze unitare (dosis plena) de medicament (se
administrează toată cantitatea odată) şi au un volum cuprins între 4-1000
mI,
• Clismele cu un volum de 4-10 mI se mai numesc microclisme sau
rectiole,
• Se administrează încălzite la 37°±2°C.
•În funcţie de scopul urmărit se clasifică în:

• CLISME CU EFECT MECANIC (EVACUATOARE, PURGATIVE)

• Sunt soluţii apoase ce conţin: săpun 4-10%, sulfat de sodiu 2-5%,

sulfat de magneziu 5%, clorură de sodiu 8%; sărurile prin efect osmotic
favorizează atragerea apei în ampula rectală având loc înmuierea şi
evacuarea materiilor fecale; adaosul de tenside accentuează
peristaltismul,
•
• În acelaşi scop se mai folosesc: soluţia apoasă cu glicerină 20%,
emulsia de ulei de ricin, infuzia de foi de sena (senosid), mucilagiile de
agar-agar, alginatul de sodiu, CMC-sodică,

• Volumul de lichid la aceste clisme variază între 250-1000 mI. Se

administrează calde.
112
 •CLISME PENTRU RADIODIAGNOSTIC

• sunt reprezentate de suspensiile de sulfat de bariu

40%, substanţă insolubilă în apă, cu proprietăţi radioopace,
destinate explorării rectului şi colonului, prin intermediul
razelor X (Roentgen),
• Se administrează în volume de 50­100 mI.

•CLISME MEDICAMENTOASE

• acţiune locală: antiinflamatoare, antiseptică,

emolientă, astringentă, anestezică, antihelmintică,
•care impune o eliberare rapidă a substanţelor
medicamentoase ,
•soluţiile medicamentoase sunt cele mai potrivite sub
acest aspect, comparativ cu celelalte forme farmaceutice
moi sau solide.
113
 •Tratamentul local al afecţiunilor rectale poate fi singur sau asociat
unui tratament general, dar medicaţia rectală,datorită bogatei vascularizări
ale rectului, poate avea şi un caracter sistemic: sedativ, hipnotic,
antiinjfamator, antiinfecţios, febrifug etc.
•Clismele medicamentoase sunt bine tolerate şi absorbite cantitativ,
comparativ cu supozitoarele,
•Datorită presiunii lichidului când acesta este în cantitate mai mare,
poate ajunge şi în colon (ca la· tratamentul rectocolitelor),
• Clismele medicamentoase se administrează în volume de 100-150
mI.
•Calea rectală este preferată de unii medici pentru teofilină.

•MICROCLISMELE

• reprezintă o fonnă unidoză de administrare rectală a substanţelor

medicamentoase, condiţionate în rezervoare, numite rectiole, cu capacitate
de 4-10 mI.
•Rectiola e confecţionată din plastomeri termostabili, inerţi chimic şi
fiziologic, prevăzută la un capăt cu un tub rigid, funcţionând şi ca dispozitiv
de aplicare,
• Microclismele conţin soluţii, emulsii sau suspensii cu substanţe
puternic active sau puternic active.

114
 •CLISME NUTRITIVE ( ALIMENTARE)
•
•destinate unei alimentaţii artificiale sub
forme farmaceutice lichide sau păstoase în
cantitate de 100-150 mI,

• În acest scop se folosesc glucide,

lipide, vitamine şi hidrolizate de proteine,
peptonă, emulsie de gălbenuş de ou, lapte
praf dizolvat în apă.
115
 FORME FARMACEUTICE VAGINALE
PREPARATE VAGINALE (VAGINALIA F.R. X , SUPLIMENT 2004)

Medicamentele vaginale sunt forme farmaceutice lichide, semisolide şi solide,

destinate a fi administrate pe mucoasa vulvo­vaginală, în vederea unei acţiuni locale.
• În medicaţia endovaginală se folosesc diverse forme farmaceutice:

• Soluţii şi suspensii - forme farmaceutice lichide administrate ca

băi,irigaţil,comprese, pensulaţii, cauterizări. Produsele industriale pot fi uneori soluţii
concentrate, care se diluează înainte de utilizare,

• •Spume - fonne fannaceutice lichide obţinute prin dispersarea unui volum

mare de agent propulsor într-un preparat lichid ce conţine substanţa medicamentoasă,
un agent tensioactiv, şi alţi adjuvanţi, condiţionate în dispozitive sub presiune; SM sunt
dizolvate sau dispersate în emulsie U-A,

• • Spray-uri - particule foarte fine, lichide sau solide, dispersate în mediu

gazos, administrate cu dispozitive speciale, presurizate şi propulsate endovaginal,

• • Unguente - forme farmaceutice semisolide, multidoze, constituite din baze

de unguent în care sunt dispersate (tip soluţie, suspensie, emulsie UlA sau AlU sau
polifazic), diferite SM; se aplică pe mucoasa vulvulo-vaginaIă.

116
 • Ovule, globule sau supozitoare vaginale - forme fannaceutice solide ce conţin doze
unitare de SM într-un excipient lipofil sau hidrofil, care se administrează endovaginal unde se
topesc sau se dizolvă eliberând substanţele active,

• • Capsule vaginale sau ovule cu înveliş - forme farmaceutice solide formate din
învelişuri gelatinoase, dure sau moi, care conţin doze unitare de SM asociate sau nu cu substanţe
auxiliare; înainte de aplicare se umectează cu apă,

• • Comprimate vaginale sau ovule comprimate - forme farmaceutice solide ce conţin

doze unitare de SM, obţinute prin comprimare,
• Se umectează cu apă înainte de administrare şi se administrează cu un aplicator
vaginal, Unele sunt efervescente (nu se vor umecta), iar altele se dizolvă "extempore" în apă
pentru a fi utilizate ca irigaţii,

• • Tampoane vaginale medicamentoase ~ preparate solide monodoză, destinate a fi

introduse intravaginal pentru un timp limitat.

• MEDICAŢIA ENDOVAGINALĂ PREZINTĂ AVANTAJE

• administrare rapidă şi uşoară, chiar de către pacientă;

• se utilizează diferite forme farmaceutice: lichide, semisolide, solide;
• asigură o terapie locală cu diferite SM: antiinfecţioase, antifungice, antipruriginoase,
antiinflamatoare;
• asigură o concentraţie optimă, eficace;
• o posibilă absorbţie vaginală, evitând efectul primului pasa] hepatic (hormoni -
estradiol, progesteron);
• reducerea incidenţei şi gravităţii efectelor secundare
gastrointestinale şi hepatice.
117
 DEZAVANTAJE

•eliminare rapidă din vagin (de aceea se

preferă administrare seara la culcare);
•permeabilitatea vaginului este puternic
influenţată de concentraţia de estrogeni;
•necesită dispozitive speciale (irigator, aplicator
vaginal); soluţiile trebuiesc încălzite la temperatura
corpului;
•uneori se impune ca formele utilizate şi
condiţiile de aplicare să fie sterile;
•pot apărea efecte secundare nedorite în urma
absorbţiei unor hormoni şi prostaglandine.

118
 CLASIFICARE
• FORMULARE
•forme magistrale;
•forme industriale;

•STARE FIZICĂ

•- forme lichide: soluţii apoase şi soluţii extractive, spume, spray-uri,

suspensii; pulberi şi comprimate pentru soluţii;
•- forme semisolide: unguente;
•forme solide: spray-uri solide, ovule, capsule, comprimate,
tampoane medicamentoase;
•
• MOD DE CONDIŢIONARE

•- forme multidoze: soluţii, unguente, spume, spray-uri;

•- forme unidoze: ovule, capsule, comprimate;

119
 • MOD DE ADMINISTRARE

• spălături, irigaţii, băi;

• comprese, pansamente cu soluţii; badijonări sau
pensulaţii; cauterizări;
• spay-uri;
• aplicaţii endovaginale cu dispozitive;

• ACŢIUNE TERAPEUTICĂ

• locală: antimicrobiană, antimicotică;

antiinflamatoare, emolientă; antipruriginoasă,
astringentă; epitelizantă;
• generală: hormoni steroizi; prostglandine.
120
 DATE ANATOMO-FIZIOLOGICE PRIVIND CALEA DE

ADMINISTRARE

•Aparatul genital feminin este constituit

din: organe genitale externe: vulva;
•organele genitale interne: vagin, uter,
trompe şi ovare,

121
 •Vulva - prezintă o faţă externă, cutanată şi
una internă mucoasă, cu glande sudoripare,
sebacee; pH-ul vulvei este alcalin,
•Vaginul este un conduct musculo-
membranos cu L = 10-13 cm, extensibil şi
elastic, de fonnă cilindrică, situat între vulvă
şi col,
•Peretele vaginal se compune din: tunica
internă (mucoasa), tunica medie musculară şi
tunica externă (adventicea) de natură
conjunctivă.
122
 •Mucoasa vaginală este formată dintr-o stromă
vascularizată şi un epiteliu,
• Epiteliul vaginal este pluristratificat şi prezintă
modificări ciclice sub influenţa extrogenilor şi a
progesteronului,
• Are o suprafaţă de 0,1-0,15 m2,
• Înainte de pubertate şi după menopauză,
epiteliul este subţire, predominând celule bazale şi
parabazale, iar vaginul este mai uşor supus
infecţiilor; la femeia adultă este bine reprezentat
cuprinzând pe lângă stratul bazal, 2-3 straturi
parabazale, 8-12 straturi intermediare şi un strat
superficial cheratinizat.

123
 •În condiţii normale vaginul este lubrifiat de
mucusul secretat de glandele colului uterin şi din
transudatul provenit din vasele sanguine vaginale;
în mucus sunt şi celule epiteliale descuamate.
•Epiteliul vaginal conţine mult glicogen în
celulele superficiale.
•Cantitatea de glicogen creşte în timpul fazei
estrogenice a ciclului, fiind abundent în timpul
ovulaţiei. Sub acţiunea unui bacil gram (+), bacilul
Doderlein, glicogenul este transformat în acid
lactic, care conferă mediului vaginal un pH = 3,8-
4,4, deci o autoapărare faţă de infecţii, cu excepţia
germenilor acidorezistenţi.

124
 •În condiţii normale vaginul este lubrifiat de mucusul secretat de
glandele colului uterin şi din transudatul provenit din vasele sanguine
vaginale; în mucus sunt şi celule epiteliale descuamate.
•Epiteliul vaginal conţine mult glicogen în celulele superficiale.
•Cantitatea de glicogen creşte în timpul fazei estrogenice a ciclului,
fiind abundent în timpul ovulaţiei,
•Sub acţiunea unui bacil gram (+), bacilul Doderlein, glicogenul este
transformat în acid lactic, care conferă mediului vaginal un pH = 3,8-4,4, deci o
autoapărare faţă de infecţii, cu excepţia germenilor acidorezistenţi,
•
•Deoarece conţinutul în glicogen al celulelor epiteliale depinde de
impregnarea estrogenică, deci de funcţia ovariană, pH -ul variază cu vârsta,
• Astfel, la naştere' pH-ul vaginal este 5,3 - 7, vaginul nou­născuţilor
fiind steril, dar după 24 ore datorită bacilului Doderlein se formează acid lactic
şi pH-ul virează la 4-4,5,
• Pe măsură ce scad hormonii materni în a 12-14-a zi dispare şi bacilul
Doderlein şi pH-ul devine alcalin,
• În această perioadă până la pubertate există posibilitatea infecţiilor
aparatului genital,
• La pubertate apare glicogen în celulele epitelialeşi respectiv
activitatea bacilului Doderlein, care aduc pH-ul vaginal la valoare acidă,
• pH-ul vaginal devine alcalin în timpul menstrelor, imediat după
naştere cât şi la menopauză o dată cu dispariţia estrogenilor din sânge
consecutiv cu încetinirea activităţii ovariene.
125
 •În aceste cazuri vaginul este mai uşor
invadat de micoorganisme patogene,
• pH -uI vaginal este modificat şi în funcţie de
stările patologice, în majoritatea cazurilor spre
alcalin,
•astfel Candida albicans şi Trichomonas
vaginalis se dezvoltă la pH=5-6, mărind tendinţa
pH-ului spre alcalinitate, când se dezvoltă şi
piococi (streptococi, stafilococi, bacili coli), pH-ul
crescând la 6-8.,
•De aceea, modificarea pH-ului alături de
medicaţia antiinfecţioasă, este necesară pentru
refacerea florei microbiene normale şi respectiv
pentru vindecare.
126
 •Vascularizaţia vaginului este asigurată de
ramura descendentă a arterei uterine, hemoroidala
mijlocie şi arterele ruşinoase,

• Din cauza vascularizaţiei puternice există

posibilitatea ca unele S.M. aplicate endovaginal să
fie absorbite pe cale venoasă şi limfatică, ocolind
bariera hepatică,

• Astfel se instalează o acţiune generală

(hormoni steroizi, prostaglandine), care de multe ori
este nedorită.
127
 FORMULAREA MEDICAMENTELOR VAGINALE
•La formularea medicamentelor aplicate local pe mucoasa vulvo-
vaginală se ţine seama de locul de administrare cât şi de afecţiunea de
tratat,

•Astfel, pentru afecţiunile vulvare sunt indicate forme lichide (soluţii

şi suspensii), forme semisolide (unguente) şi solide (spray-uri solide),

•Pentru afecţiunile endovaginale se administrează o gamă largă de

preparate: lichide, semisolide şi solide mai ales ovule, capsule,
comprimate,

•În general, întâi se administrează formele lichide (spălături, băi,

irigaţii) aduse la temperatura corpului, după care se aplică o fonnă
farmaceutică solidă: ovule, capsule sau comprimate, rareori se utilizează
numai soluţii,

•În formularea preparatelor· vaginale se ţine seama de pH-ul

cavităţii vaginale şi de sensibilitatea mucoasei vaginale; nu se vor folosi
substanţe iritante sau caustice, iar pentru a nu produce suprainfectarea se
recomandă forme şi dispozitive sterile.

128
 MATERII PRIME
• SUBSTANŢE MEDICAMENTOASE FOLOSITE ÎN TERAPIA VULVO­
VAGINALĂ

• ANTISEPTICE

• Permanganatul de potasiu în concentraţie 0,25%, pentru spălături

vaginale cu acţiune dezinfectantă, dezodorizantă, astrigentă,

• Soluţia trebuie să fie fără cristale nedizolvate, deoarece pot produce

ulceraţii, hemoragii vaginale, arsuri corozive, acţiune abortivă,

• Perborat de sodiu ca antiseptic, dezodorizant, în spălături vaginale, în

concentraţie 0,2-0,5%; se poate asocia cu borax sau bicarbonat de sodiu,

• Persulfat de sodiu în soluţie concentrată 3%, asociat cu acid borie,

sulfat de zinc; se diluează cu apă de 10 ori pentru spălături vaginale,

• Cloramina - sub formă de comprimate efervescente, care se

dizolvă "ex tempore". Un comprimat conţine 0,02 g cIoramină pentru 1 L apă
călduţă (37°C).

129
 •IOD ŞI DERIVAŢI
•
•- tinctura de iod (FRX) diluată 1: 1 se foloseşte pentru
dezinfectarea colului uterin, în cervicite sau înainte de cauterizări;
•- complexul iod-povidonă se foloseşte sub formă de soluţii pentru
spălături vaginale, în concentraţie 1 %; derivatul iodat este activ faţă de
Bacillus subtilis, Staphylococcus aureus, Streptococcus pyogenes,
Haemophilus vaginalis şi Candida albicans, obţinând distrugerea sporilor
în 30-90 secunde,

•Fenol, crezol - în spălături vaginale,

•Cloroxilenul se foloseşte în concentraţie 0,5% în spălături

vaginale.

•COLORANŢI

•- cristal violet în concentraţie 2% în apă, alcool, activ în intertrigo

vulvar ca pensulaţii;

•- clorhidratul de etacridină în concentraţie 0,1% în apă, pentru

spălături vaginale, cu efecte antimicrobiene şi antiparazitare.
130
 • Săruri cuaternare de amoniu în soluţii apoase, pentru spălături
• vaginale:
• -clorura de benzalconiu 0,5-0,10%,
• -clorura de cetilpiridiniu 0,01-0,02%,
• -clorura de decualiniu 0,25%.

• Compuşi ai argintului: azotatul de argint 1 % şi argirol 10% se

utilizează pentru badijonaj ; soluţie de azotat de argint 10% pentru
cauterizări,

• Compuşi ai mercurului: sublimatul coroziv (HgCI2) în

concentraţie 0,001% pentru spălături vaginale în vaginite tricomonozice,

• Hidrargafenul (fenil mercur 2,2'­dinaftil-metan-3,3 disulfonat) în

concentraţie 0,1% cu acţiune antibacteriană, antifungică şi în herpesul
genital,

• Compuşi ai zincului - clorura de zinc şi sulfatul de zinc în soluţii

1 % pentru irigaţii în metroanexite şi vaginite cu trichomonas şi levuri.
Pot fi asociate cu sulfat de cupru, clorură de aluminiu, fenol.

131
 • Compuşi ai aluminiului - sulfatul de aluminiu în concentraţie
1 % şi acetotartratul de aluminiu 3%, asociate cu acid boric, sulfat
de zinc în spălături vaginale ca antiseptice, astrigente,

• Sulfamide - sub formă de soluţii sau spray-uri; se prescriu

sulfacetamida sodică şi sulfamerazina în concentraţie 3-5% sub
formă de badijonaj, eficiente în cervicite, vulvovaginite,
•
• Acidul boric şi boraxul sunt antiseptice slabe şi
modificatoare de pH,
• Acidul boric se prescrie 0,2% în asociere cu propionat de
sodiu, antibiotice ş.a,
• Se mai poate folosi sub formă de pulbere compusă cu timol
şi alaun, dizolvând o lingură la un litru apă, pentru spălături,
• Boraxul se prescrie în pulberi compuse cu sulfat de zinc,
alaun, bicarbonat de sodiu - cu aceleaşi recomandări ca ale
acidului boric,

• lhtiolul - 5, 10 sau 20% în soluţii glicerinate, tampoane

medicamentoase vaginale sau ovule, în cervicite şi vaginite .

132
 •Antibiotice se prescriu de obicei asociate între ele sau' cu
antiinfecţioase, antiinflamatoare, hormoni, vitamine, enzime,
hialuronidoza,

•Cloramfenicolul în ovule, unguente sau hemisuccinatul de

cloramfenicol în soluţie apoasă 1-2% pentru badijonaje vulvo­vaginale,
•
•Sulfatul de neomicină singur sau asociat cu alţi compuşi.
Sulfatul de polimixină, solubil 1:2 în apă, cu pH = 4-5,8 şi spectru larg de
acţiune; soluţiile se prepară înainte de întrebuinţare,

•Tirotricina soluţie 0,1 % în propilenglicol, alături de elorura de

decualiniu, hidrocortizon hemisuccinat. Înainte de întrebuinţare soluţia se
diluează cu 500 mI apă, pentru spălături vaginale în vulvovaginite,
micoză, tricomonază, ragade ale mucoasei vaginale. Soluţiile se pot
administra şi ca spray,

•Sulfat de Kanamicină în soluţii apoase (solubilitatel:8), cu pH=6­

8,5, în concentraţie 0,25% pentru spălături vaginale. Soluţia e stabilă 14
zile la 4-10 °C.

133
 • Substanţe antimicotice - Folosirea antibioticelor cu spectru larg de
acţiune duce la apariţia micozelor vaginale, ceea ce impune asocierea
acestora cu antimicotice,

• Se folosesc: nistatinul, clotrimazolul, econazolul, nifuroximul şi

candicidina ,

• Antitricomonazice - Vaginita tricomonazică este una din formele

frecvente de vaginită,
• Localizarea e în vagin, dar poate difuza în uretră, glandele Bartholin,
Skene şi mai rar în colul uterin,
• Protozoarul se dezvoltă la pH=5-6 şi produce o secreţie vaginală
abundentă, alb-cenuşie, iritantă,
• La formularea preparatelor antitricomonazice se adaugă acidifiante
(pH = 4-4,5) şi se suplinesc glucidele (lactoză, glucoza).

• Ca antitricomonazice se utilizează

• Metronidazolul (Flagyl) - solubil 1: 1 00 în apă sub formă de spălături,

concomitent cu administrare orală. La femeile în vârstă se asociază şi
tratament hormonal (pentru a combate vaginita). Se tratează şi partenerul pe
cale orală.

134
 • Picratul de argint soluţie 1 %, ca spălături vaginale.
• Furazolidona suspensie 1 % cu pH = 4,5-7 administrat ca
badijonaj .
• Antiinflamatoare - Hidrocortizon şi prednisolon în ovule, ca
suspensie apoasă sau soluţie (hemisuccinatulde hidrocortizon) în
spălături vaginale .
• Hormoni estrogeni se prescriu pentru funcţia normală a
mucoasei vaginale; se reface rezerva de glicogen, care favorizează
producerea de acid lactic.
• Se folosesc estrogeni naturali şi sintetici: estradiol,
etinilestradiol, dipropionat de stilbestrol (în ovule sau geluri),
progesteron .
• Anticoncepţionale: acid boric, acid citric, acid tartric, alaun,
sulfat de chinină (care au acţiune spermicidă) sub formă de spălături
vaginale sau ovule .
• Diverse: tratamentul afecţiunilor vaginale cuprinde 2 etape:
prima, combaterea infecţiei şi a doua refacerea florei nonnale a vaginlui.
• De aceea medicaţia locală cuprinde şi hidraţi de carbon (lactoză,
glucoză, chiar amidon), vitamine cu rol trofic (A, D 2, E), acid lactic,
• Acidul lactic în soluţie apoasă, 0,5-2% sub formă de duş vaginal
sau irigaţii, e eficient în tratamentul leucoreei, poate fi asociat cu lactoză,
clorofilă, albastru de metilen.

135
 SUBSTANŢE AUXILIARE

•se aleg în funcţie de forma farmaceutică.

•Pentru preparatele lichide, vehiculele utilizate sunt apa, soluţiile
extractive apoase (infuzie de muşeţel). Pentru badijonări se utilizează
glicerolul, propilenglicerolul sau ulei de floarea soarelui.
•Cele mai utilizate substanţe auxiliare sunt solubilizanţi modificatori
de pH (acid lactic, acid boric, borax, bicarbonat de sodiu), agenţi de
vâscozitate (substanţe macromoleculare) şi conservanţi (nipagin-nipasol,
fenosept, tiomersal, cloretonă, clorura de benzalconiu) .

•PREPARAREA FORMELOR FARMACEUTICE VAGINALE LICHIDE

•se face prin metodele clasice de preparare a soluţiilor, suspensiilor

şi emulsiilor, respectând etapele tehnologiei de preparare şi folosind o
aparatură adecvată.

•CONDIŢIONAREA ŞI DEPOZITAREA PREPARATELOR VAGINALE

•Formele lichide pentru medicaţia vulvo-vaginală se condiţionează

în flacoane bine închise, brune (dacă e cazul) şi se păstrează la loc răcoros.
•Pot fi flacoane multidoze sau unidoze prevăzute cu aplicator.

136
BIODISPONIBILITATEA PREPARATELOR
VAGINALE

ABSORBŢIE
TRANSCELULAR,
INTERCELULAR,
TRANSPORT

ELECŢIE PERIOADA
SUBSTANŢE PREMENSTRUALĂ
LIPOFILE MENSTRUALĂ
137
 •FACTORII FIZIOLOGICI

•schimbări ciclice legate de grosimea

şi porozitatea epiteliului, volumul,
vâscozitatea şi pH-ul fluidului vaginal,

• PROPRIETĂŢILE FIZICO-CHIMICE
ALE SUBSTANŢEI MEDICAMENTOASE

•masă moleculară, lipofilia şi ionizarea

138
 BIODISPONIBILITATEA PREPARATELOR VAGINALE
PENTRU ACŢIUNEA GENERALĂ

• hormonii estrogeni, progesteron,

prostaglandinele, propranolol,
calcitonină, insulină, hormoni de
creştere, peptide şi proteine,

•contraceptive hormonale având

avantajul evitării primului pasaj
hepatic şi al interacţiunilor
medicamentoase din tractul digestiv.
139
 TRATAMENT LOCAL

•badijonări sau pensulaţii – prealabilă spălare şi

uscare cu tampoane de tifon,

•comprese sau pansamente vulvo-vaginale –

prelungirea timpului de contact al medicamentelor la
locul de aplicare,

•spălături sau irigaţii – igiena intimă (hipersecreţie

cervicale şi vaginale),

•Cauterizări – boli ulcerative ale vulvei, vaginului

cu agenţi fizici sau chimici

140
 FORME FARMACEUTICE URETRALE
• Tratamentul afecţiunilor uretrale, cele mai frecvente de
natură infecţioasă sau inflamatorie, necesită vehicularea
substanţelor medicamentoase pe întregul canal uretral, cu
menţinerea acesteia la locul de aplicare un timp suficient pentru a
exercita acţiunea,

• Ultimul segment al căilor excretoare ale aparatului urinar,

canal lung de 14-18 cm la bărbaţi şi 3-4 cm la femei, beneficiază
de forme farmaceutice tip:

• SOLUŢII pentru spălături, în scop profilactic sau preventiv,

administrate cu canule sterile, de către personal specializat;
• UNGUENTE - cu substanţe anestezice pentru facilitarea
unor investigaţii;
• FORME SOLIDE - supozitoare uretrale sau bujiuri (Bacilli
medicinali, Styli, Bacillus urethralis, Condelettae uretrali).

141
 FORMULAREA SOLUŢIILOR URETRALE
Soluţii - substanţe medicamentoase antiinfecţioase,
antiinflamatoare, anestezice.

• ANTIBIOTICE
• neomicină, bacitracină, ciprofloxacină etc. - soluţie 0,5-1
% preparată "ex tempore" (în funcţie de antibiogramă).

• ANTISEPTICE
• Permanganat de potasiu în sol. apoasă, 1 : 5000 sau 1:
10.000 ca spălături în tratamentul uretritelor,
• Permanganatul de zinc - sol. 0,076% are şi proprietăţi
astringente, la întrebuinţare este diluat 1: 1 cu apă caldă,
• Persulfatul de sodiu - sol. 3% se utilizează pentru
spălături uretrale, după diluare (o lingură la un litru apă
caldă),
• Cloramina T - în soluţie 0,2 - 0,5% se foloseşte pentru
spălături uretrale şi ale vezicii urinare în gonoree.
142
 •Clorura de benzalconiu - 0,005%, pentru irigaţii ale
uretrei şi ale vezicii urinare,

•Compuşii organomercurici - azotatul de fenilmercur

şi tiomersalul se folosesc în soluţii apoase, în concentraţii
0,1­0,2% în tratamentul infecţiilor uretrale,

•Clorhexidina - antiseptic puternic al căilor uretrale,

•Gluconatul de clorhexidină
•soluţie 0,1%, sterilizată la autoclav se foloseşte
pentru irigaţie uretrală,
•în concentraţie 0,02% se foloseşte pentru dezinfecţia
vezicii urinare.

143
 • ANTIINFLAMATOARE

• derivaţii cortizonici solubili: hemisuccinatul de hidrocortizon 0,1% şi

metansulfobenzoatul de prednisolon 0,02%,

• DIVERSE

• acid tanic 0,5-1 %, rivanol 0,2 - 0,5%, sulfat de zinc 0,2 ­0,5%,
protargol1 %.

• VEHICULE

• apa distilată sau soluţii izotonice de clorură de sodiu (0,9%),

glucoză (5%) sau bicarbonat de sodiu (1,3%),

• soluţii extractive apoase cu acţiune emolientă şi/sau antiseptică,

•
glicerolul ,

uleiul de floarea soarelui

144
 BIODISPONIBILITATEA PREPARATELOR URETRALE
• Uretra e căptuşită cu o mucoasă care are la suprafaţă un epiteliu stratificat şi
numeroase glande ce se deschid printr-un orificiu extrem de fin şi se termină în formă
de fund de sac,

• Această structură impune alegerea formei farmaceutice adecvate şi a

vehicului, care să permită penetrarea substanţelor medicamentoase până în fundul
canaliculelor, unde pătrund şi agenţii patogeni,

• Medicaţia uretrală urmăreşte o acţiune locală, cu două aspecte importante: o

toleranţă biologică locală şi realizarea unui contact cât mai prelungit,

• Sub aspectul toleranţei, soluţiile sunt preferate suspensiilor care creează

senzaţia de corp străin,

• De aceea soluţiile nu trebuie să aibă cristale nedizolvate care pot fi caustice,

• Pentru realizarea unui contact prelungit pot fi folosiţi agenţi vâscozifianţi în

concentraţii de 0,1- 0,2% (derivaţi celulozici, PVP),

• Formele farmaceutice solide, creioanele uretrale, îndeplinesc acest

deziderat.

145
SOLUŢII EXTRACTIVE

146
Disciplina Tehnică Farmaceutică
FACTORII CARE INFLUENŢEAZĂ PROCESUL DE
EXTRACŢIE
1-natura şi compoziţia chimică a produsului vegetal,
2-natura şi proprietăţile solventului,
3-metoda de extracţie aplicată (solubilitatea şi
stabilitatea la căldură a principiilor active).

MATERII PRIME FOLOSITE

•- produse vegetale, produse animale

• solvenţi,
• uneori substanţe auxiliare ( modificatori de pH,
conservanţi, solubilizanţi (substanţe tensioactive şi
cosolvenţi).
147
FACTORII DEPENDENŢI DE PRODUSUL VEGETAL
CARE INFLUENŢEAZĂ PROCEDEUL DE
EXTRACŢIE

1. Natura produsului vegetal,

2. Conţinutul în umiditate al produsului vegetal

influenţat de modul de uscare al produsului şi condiţiile
de păstrare,

3. Gradul de mărunţire,

4. Umectarea produsului vegetal înainte de extracţia

propriu‑zisă.
148
 1. NATURA PRODUSULUI VEGETAL

Produsele vegetale pot avea o structură diferită (PRODUSE

VEGETALE PENTRU CEAIURI – PLANTAE AD PTISANUM, F.R. X, Supl.
2006):
-friabile - flori, frunze, ierburi, care se sfărâmă uşor
-altele dure - rădăcini, scoarţe, rizomi, seminţe, fructe, frunze coriace.
POT VARIA

-compoziţia chimică a produsului vegetal,

-solubilitatea,
-termostabilitatea principiului activ.
Produsele vegetale proaspete sunt supuse unor procese fermentative
care duc la scăderea valorii terapeutice, prin micşorarea conţinutului în
principii active.
S-a propus ca imediat după recoltare să se facă stabilizarea în
special pentru drogurile ce conţin principii sensibile la descompunere
enzimatică.
149
Disciplina Tehnică Farmaceutică
 Stabilizarea - distrugerea enzimelor şi păstrarea
nemodificată a componentelor pe toată perioada de
depozitare a produsului, până la prelucrarea într-o formă
farmaceutică.
-tratarea produsului vegetal cu vapori fierbinţi de alcool sau
acetonă
-tratarea directă a produsului vegetal cu alcool etilic la cald,
-stabilizarea prin încălzire
Uscarea propriu-zisă este realizată în timpul stabilizării, dar se
continuă şi după stabilizare,
Este o operaţie obligatorie, indiferent dacă produsului vegetal a
fost sau nu stabilizat,

Uscarea se face la o temperatură mai scăzută ca la stabilizare:

- în aer liber, la soare, umbră sau spaţii închise,

-cu aer cald - este mai rapidă; se alege temperatura încât uscarea să
150
dureze câteva ore. Disciplina Tehnică Farmaceutică
 2. UMIDITATEA

Umiditatea este influenţată de: -metoda de uscare,

-condiţiile de păstrare.
Uscarea nu se face până la deshidratare completă, până la un
anumit grad de umiditate, indicat pentru fiecare produs vegetal; variind în
jur de 13 - 15%, existând şi câteva excepţii:
1. frunzele de digitală sub 5%;
2. rădăcina de Ipeca are o umiditate reziduală de 8%;
3. rădăcina de alteea şi licviriţie sau frunzele de mentă 14%;
4. frunzele de ienupăr 20%.

După uscare, produsele vegetale se condiţionează în lăzi de lemn,

cutii de tablă sau carton bine închise sau saci de hârtie, material textil sau
material impermeabil, din polietilenă.
Umiditatea influenţează randamentul de extracţie în special când
solventul este alcoolul.
Apa în exces din produsul vegetal poate dilua alcoolul,
micşorându-i capacitatea de dizolvare extractivă. 151
 3. GRADUL DE MĂRUNŢIRE

Produsele vegetale sunt păstrate „in toto”, mărunţirea făcându-se

înainte de extracţie.
Mărunţirea în farmacie se face: manual, cu dispozitive de tăiere, la
aparate de pulverizare, mori manuale sau morişte electrice.
În industrie se folosesc mori coloidale, după mărunţire se cerne (sita
corespunzătoare).
Cu cât gradul de mărunţire este mai mare cu atât suprafaţa de contact
produs vegetal - solvent este mai mare, randamentul de extracţie este mai
mare.
O mărunţire avansată nu asigură o extracţie selectivă şi distruge un
număr mare de celule (are loc o dizolvare directă şi nu o dizolvare
extractivă),
În solvent trec o mare parte din substanţele balast: amidon, pectine,
mucilagii care măresc vâscozitatea soluţiei, sedimentează în timp,
antrenând şi principiile active.
La un grad mic de mărunţire, difuziunea - osmoză decurg foarte lent,
152
iar în acelaşi timp se degradează principiile active.
Disciplina Tehnică Farmaceutică
 4. UMECTAREA PRODUSULUI VEGETAL ÎNAINTE
DE EXTRACŢIE

- favorizează dizolvarea şi difuziunea principiului activ în

timpul extracţiei propriu-zise.
Cantitatea de lichid extractiv pentru umectare şi timpul de
umectare variază în funcţie de metoda de extracţie:

-pentru dizolvare extractivă prin infuzare sau decocţie

produsul vegetal mărunţit se umectează (5 minute) cu 3 părţi apă
pentru o parte produs vegetal
(excepţie produsele vegetale cu uleiuri volatile - 0,5 ml
alcool diluat pentru 1 parte produs vegetal şi frunzele de digitală care
nu se umectează),

-la preparatele farmaceutice industriale (tincturi şi extracte

- obţinute prin percolare) se indică o prealabilă umectare (3 ore)
0,5 părţi solvent pentru o parte produs vegetal. 153
 SOLVENTUL ŞI FACTORII DEPENDENŢI DE
SOLVENT CARE INFLUENŢEAZĂ RANDAMENTUL
DE EXTRACŢIE
1. natura solventului;
2. raportul dintre produsului vegetal şi solvent (care depinde atât
de solvent cât şi de produsul vegetal, pH-ul solventului de extracţie).
1. NATURA SOLVENTULUI - influenţează extracţia prin
capacitatea sa de dizolvare selectivă a principiilor active.
CONDIŢIILE DE CALITATE ALE SOLVENTULUI
- să aibă capacitate de dizolvare selectivă;
-să aibă capacitate de îmbibare a produsului vegetal pentru a
favoriza ulterior difuziunea - osmoza;
-să fie pur, stabil, neutru şi uşor de îndepărtat prin evaporare
(atunci când se urmăreşte acest lucru);
-să poată fi recuperabil având un punct de fierbere cât mai scăzut şi
căldură de evaporare cât mai mică
- să fie netoxic, neinflamabil, economic. 154
Disciplina Tehnică Farmaceutică
 a). Apa folosită pentru extragerea produselor vegetale
prin macerare, infuzare sau decocţie:
Apa nu e recomandată la extragerea prin percolare pentru
că produsele vegetale se îmbibă cu apă, se umflă şi împiedică
circulaţia solventului prin masa de produs supus extracţiei.

AVANTAJE

1. se poate asocia cu acizi sau baze, sau cu alte substanţe

sau solvenţi care măresc capacitatea de extracţie = substanţe
tensioactive, alcool.
2. Dizolvă - molecular o serie de substanţe din
produsele vegetale: acizi, alcooli, esteri, amine; -coloidal gume,
mucilagii, albumine.
3. randamente superioare în substanţele extrase, dar
soluţiile extractive sunt puţin stabile, adăugându-se conservanţi
pentru a prelungi stabilitatea de la 1-2 zile la 1-2 săptămâni. 155
Extracţia cu apă se practică în farmacie, la receptură.
 b). Alcoolul etilic - solvent hidrofil cu capacitate mare de
extracţie, folosit în industrie, de diferite concentraţii alcoolice, cel
mai frecvent - alcoolul diluat.
Alcoolul absolut dizolvă mai bine o serie de substanţe
hidrofobe; alcoolul diluat dizolvă glicozide, săruri de alcaloizi,
uleiuri volati1e, taninuri, substanţe amare.
Cu cât concentraţia alcoolului scade, cantitatea de substanţe
extrase este mai mare, dar extracţia este mai puţin selectivă.
Reziduul rămas după evaporarea alcoolului este mai mare
la folosirea alcoolului diluat.
Alcoolul este folosit pentru prepararea de tincturi şi
extracte.
Preparatele sunt mai stabile ca cele apoase (1, 2 sau chiar
3 ani), păstrate în condiţii corespunzătoare.
c). Eterul etilic folosit mai rar, numai în industrie.
F.R. IX. prevede Tinctura de Valeriană eterată preparată
prin macerare. 156
 2.Proporţia dintre produsul vegetal/solvent
urmăreşte realizarea unei extracţii selective optime,
Randamentul extracţiei depinde de :

-suprafaţa de contact P.v./S;

-timpul de contact;
-diferenţa de concentraţie dintre conţinutul
celular şi soluţia extractivă.

F.R. X prevede diferite proporţii în funcţie de

natura produsului vegetal, natura solventului şi de
metoda de extracţie aleasă: 157
 • SOLUŢIILE EXTRACTIVE APOASE

•6 g produs vegetal la 100 g de soluţie extractivă cu câteva

excepţii:

• -rădăcina de Primula, rădăcina de Valeriana şi florile de muşeţel

cu 3 g%;

• -frunzele de Digitală 0,50g%;

• -rădăcina de Ipeca 0,25g%.

•
•La preparatele industriale, acest raport pentru TINCTURI este de:

•-1:5 - din produse vegetale obişnuite,

•-1:10 pentru produse vegetale care conţin principii puternic active.

158
 pH-ul mediului de extracţie

important la extracţia produselor vegetale ce conţin

principii active mai solubile la anumite valori de pH,

La soluţiile extractive apoase asocierea de substanţe

alcaline este indicată pentru produsele vegetale ce conţin
saponine acide greu solubile.

F.R.X. recomandă extracţia în prezenta acizilor

pentru: Tinctura Aconiti, Beladonna, Opiu şi extractul
uscat de Beladona.

159
 FACTORII DEPENDENŢI DE CONDIŢIILE DE
LUCRU CARE INFLUENŢEAZĂ RANDAMENTUL DE
EXTRACŢIE

-agitarea;
-durata de extracţie;
-temperatura la care se face extracţia;
-modul de separare al soluţiei extractive.

1. AGITAREA REPETATĂ

-se diluează soluţia din apropierea celulei vegetale şi egalizarea

concentraţiei soluţiei extractive în tot lichidul extractiv, în special la
extracţia prin macerare cu alcool,
- prin agitarea mecanică a amestecului: turboextracţie şi
vibroextracţie, viteza de extracţie creşte foarte mult,
micşorând timpul de extracţie.
160
 •2. DURATA DE EXTRACŢIE

• metodele care folosesc ca lichid de extracţie

apa este cât mai scurtă pentru a evita riscul
contaminării cu microorganisme;

•30 minute la macerare şi 35 la infuzare şi

decocţie (30 + 5 minute) în metodele care se aplică
la receptură,

•preparatele industriale: timpul este mai mare,

astfel la macerare 10 zile, la percolare 3 - 6 zile.
161
 3. TEMPERATURA DE EXTRACŢIE

MACERAREA LA TEMPERATURA CAMEREI

produse ce conţin substanţe termolabile,

 si produse vegetale cu mucilagii;
 dizolvare extractivă selectivă evitându-se extragerea substanţelor
balast, mai solubile la cald şi care la răcire ar duce la gelificarea soluţiei
(rădăcina de alteea).

INFUZAREA SE FACE LA CALD

temperatura variază de la 90°C în momentul turnării apei peste

produsul vegetal, şi scade în 30 minute până aproape de temperatura
camerei,
se aplică produselor vegetale friabile şi celor care conţin principii
active relativ termostabile, printr-o încălzire moderată.
162
 DECOCŢIA

 se aplică produselor vegetale cu structură

dură, mai greu de epuizat: rădăcini, rizomi,
scoarţe, seminţe şi frunze coriace,

 principii active ce nu se degradează prin

căldură,

 temperatura de extracţie este de 90-95°C

pe toată durata de extracţie (30 minute).
163
 4. La soluţiile extractive apoase SEPARAREA se face prin:
- la macerate (temperatura camerei),
- la infuzii (soluţia extractivă uşor călduţă),
-la decocţii (soluţia este fierbinte).

 DECANTAREA lichidului extractiv,

 FILTRAREA prin vată,
COMPLETAREA soluţiei extractive la greutate prin spălarea
reziduului (la produse vegetale cu ţesuturi tari: rădăcini, rizomi, scoarţe fără
stoarcere);
 STOARCEREA ŞI SPĂLAREA REZIDUULUI la produse vegetale
friabile: frunze, flori, ierburi care se îmbibă cu o cantitate mare de soluţie
extractivă.

Nu trebuie folosită hârtia de filtru, pentru că absoarbe substanţele

dispersate coloidal, micşorând conţinutul lor.
SOLUŢIILE EXTRACTIVE APOASE SUNT OPALESCENTE, O
PARTE DIN SUBSTANŢELE EXTRASE FIIND DISPERSATE 164
COLOIDAL.
 La SOLUŢIILE ALCOOLICE preparate prin macerare,

separarea soluţiilor extractive se face prin presare,

extractivul, dacă are un conţinut determinat în principii active se
completează cu solventul prin spălarea reziduului, până la
concentraţia egală cu cea din FR.X.

La percolare nu mai este necesară separarea extractivului de

reziduu, pentru că prin percolare se obţine o soluţie limpede.

Principalele metode de extracţie variază în funcţie de solvent:

-La extracţia cu apă: -macerarea = la rece,

-infuzarea şi decocţia = la cald.
-La extracţia cu alcool: macerarea şi percolarea.
-La extracţia cu ulei: digestia.

165
METODE DE EXTRACŢIE
Macerarea
Infuzarea
Decocţia

166
Disciplina Tehnică Farmaceutică
 MACERAREA
DEFINITIE
Reprezintă operaţia de dizolvare extractivă în care produsul
vegetal mărunţit este pus în contact la temperatura camerei cu lichidul
extractiv, apa sau soluţia conservantă un timp determinat şi agitând la
anumite intervale de timp timp de 30 minute (la cele apoase).
Avantajul acestei metode este o extracţie selectivă care se aplică
la un număr mare de produse vegetale, în special la cele cu mucilagii -
rădăcina de alteea, rădăcina de farfara, seminţele de in, lichen islamic
(caraghen) şi tuber de Salep.
Cu cât timpul de extracţie este mai mare cu atât randamentul este
mai bun.
Dezavantaje:
- Produsul vegetal nefiind în prealabil stabilizat au loc reacţii
enzimatice ce descompun 2% principiile active;
Pot fi invadate de microorganisme, producând alterări ( fermentaţii,
apariţia de mucegaiuri).
167
 O variantă a macerării simple este extracţia prin macerare
circulantă, asemănătoare dizolvării per descenssum.

Produsul vegetal mărunţit, spălat de impurităţile mecanice,

cantitatea corespunzătoare se aduce într-un săculeţ de tifon la suprafaţa
lichidului şi se suspendă la suprafaţa lichidului extractiv,
La zona de contact se formează o soluţie extractivă mai
concentrată care cade la fundul vasului, o nouă porţiune de solvent
luându-i locul.

STABILITATEA MACERATELOR

F.R. X recomandă pentru o cantitate mai mare de l00 g adăugarea

unui amestec nipagin : nipasol 3:1 în concentraţie de 0,l%.
Este recomandabilă prepararea cu soluţie conservantă care nu va
micşora randamentul de extracţie.

168
Disciplina Tehnică Farmaceutică
 INFUZAREA

Definitie

Metodă de extracţie la cald, în care produsul vegetal mărunţit şi

umectat în prealabil, este pus în contact cu apa adusă la fierbere şi menţinut
în vas acoperit, la temperatura camerei, timp de 30 minute.
-Umectarea se face cu apă sau cu alcool (produsele vegetale cu
uleiuri volatile), facilitând fenomenul de difuziune-osmoză, permiţând o
extracţie mai bună.
-Prin umectare se elimină aerul din ţesutul vegetal mărunţit,
evitându-se fenomenul de flotare;
-Se evită fixarea particulelor de produs pe pereţii recipientului la
turnarea apei clocotite
(Excepţie frunzele de digitală care nu se umectează).
Infuzarea se aplică la extracţia principiilor active din produse
vegetale cu ţesuturi friabile: flori, frunze, ierburi.
169
Disciplina Tehnică Farmaceutică
 DECOCŢIA SAU EXTRACŢIA PROPRIU-ZISĂ

Are loc la o temperatură mai ridicată ca la infuzare.

Este o dizolvare-extractivă prin care produsul vegetal umectat este
pus în contact cu apă adusă la fierbere şi menţinut la 90C prin aducerea
vasului acoperit în baia de apă,
Această metodă se aplică la extragerea principiilor active
termostabile, din produse vegetale cu ţesătură dură: rădăcini, rizomi,
scoarţe, seminţe, fructe şi frunze coriace.
Mediul de extracţie: apa acidulată cu HCl, acid citric şi acid
tartric, în cantitate egală cu conţinutul în alcaloizi, excepţie coaja de China,
la care se folosesc 1,5 p HCl pentru 1 p. alcaloid.
Pentru produse cu saponine acide - extracţia se face prin
alcalinizarea apei cu NaHCO3 1 p pentru 10 p. produs vegetal.
Formularea şi eliberarea lor ca atare, se face foarte rar, ele intrând
în compoziţia unor formule magistrale, în preparate de uz intern, folosite ca
vehicul asociate cu sirop, tincturi şi în preparate de uz extern: clisme,
spălături, gargarisme (mai rar însă) asociate cu alte componente. 170
Disciplina Tehnică Farmaceutică
 DIGESTIA

 dizolvare extractivă prin care un produs vegetal sau animal,

mărunţit,
 umectat,
 menţinut în contact cu un lichid extractiv,
amestecul fiind încălzit sub punctul de fierbere al solventului,
un timp determinat de la 1 oră la câteva ore, uneori chiar zile.

Este o dizolvare directă, necesitând umectarea cu alcool,

alcool+eter sau alcool+amoniac, acesta din urmă facilitând trecerea
alcaloizilor din produsul vegetal din săruri în alcaloizi bază, care în
timpul digerării trec în ulei,
-Se foloseste pentru extragerea principiilor active din iarba
de sunătoare, uneori din florile de muşeţel, muguri de plop
171
Disciplina Tehnică Farmaceutică
 METODE DE EXTRACŢIE APLICATE LA
OBŢINEREA PREPARATELOR
EXTRACTIVE ALCOOLICE

MACERAREA

Este aplicată şi ca operaţie intermediară la

prepararea soluţiilor extractive prin alte procedee –
percolarea
Este un procedeu de extracţie static, realizându-
se un contact unic solvent/ produs vegetal.
Pentru a mări randamentul de extracţie s-au
făcut modificări ale macerării simple, în care produsul
vegetal este în contact cu întreaga cantitate de solvent.
172
Disciplina Tehnică Farmaceutică
 MACERARE REPETATĂ

-cea mai simplă este MACERAREA DUBLĂ.

Solventul este împărţit în 2 sau mai multe porţiuni,
Produsul vegetal se tratează cu prima porţiune, după un timp de
contact se separă soluţia extractivă şi reziduul este tratat cu cealaltă porţiune de
solvent,
În final, se reunesc soluţiile extractive, se menţin un timp în repaus la
temperatura 5-l0 C, apoi se filtrează.
Acestea sunt procedee statice, agitând doar din timp în timp
amestecul.
Pentru un randament mai bun, extracţia este accelerată prin agitare
continuă: MACERAREA PRIN EXTRACŢIE.
Turboextracţia - agitarea în aparate de tip mixer, ce lucrează cu viteze
mari de 10.000 rotaţii pe minut.
Vibroextracţia realizează agitarea cu vibraţii electromagnetice de
frecvenţă mare şi amplitudine mică.

173
Disciplina Tehnică Farmaceutică
 PERCOLAREA
Este un procedeu de extracţie aplicat mai ales în industrie.
Utilizează recipiente cilindrice sau conice care au un dispozitiv de
eliminare a lichidului extractiv şi de reglare a debitului, numite
percolatoare.

AVANTAJE:

-necesită cantităţi minime de solvent;

-reduce la minim pierderile de lichid
extractiv;
-se ajunge la o epuizare completă a
produsului vegetal.

Percolator folosit în laborator

174
Disciplina Tehnică Farmaceutică
 FAZELE PROCESULUI DE PERCOLARE SUNT

-livrarea materiilor prime;

-cântărirea produsului vegetal şi a solventului;
-mărunţirea şi umectarea produsului vegetal;
-introducerea amestecului umectat de drog vegetal în percolator;
-adăugarea solventului;
-macerarea produsului vegetal cu solvent;
-percolarea propriu-zisă;
-colectarea de diferite fracţiuni de lichid extractiv;
-amestecarea percolatelor;
-depozitarea 2-6 zile,
decantare,
filtrare;
-condiţionare,
ambalare,
depozitare Disciplina Tehnică Farmaceutică
175
MODIFICĂRI ADUSE OPERAŢIEI DE
EXTRACŢIE PRIN PERCOLARE
-Repercolarea
-Diacolarea
-Evacolarea
-Mulcolarea

176
Disciplina Tehnică Farmaceutică
 Repercolarea sau percolarea fracţionată este procesul de extracţie
care utilizează o cantitate limitată de solvent şi se aplică la obţinerea
extractelor fluide care conţin ulei sau substanţe volatile (componente
termolabile).
Avantajul acestei metode: se elimină faza de concentrare a unei părţi
a soluţiei extractive.

Schema repercolării

177
Disciplina Tehnică Farmaceutică
 Se pot folosi între 3-12 percolatoare, instalate în serie. În fiecare
percolator produsul vegetal împreună cu solventul se aduc prin partea superioară. Pe
măsură ce extracţia înaintează produsul vegetal îşi diminuează conţinutul în principii
active, aceasta făcându-se mai repede în primul percolator unde produsul vegetal este
în contact cu solventul pur. Când produsul vegetal este complet epuizat, acesta este
mai întâi presat, apoi îndepărtat, percolatorul încărcându-se cu o nouă porţiune de
produs vegetal şi aşezat la sfârşitul seriei, al II-lea percolator devenind primul.
Solventul pur va extrage principiile active din produsul vegetal din al II-lea
percolator, devenit primul şi apoi din celelalte percolatoare.
Când tot produsul vegetal destinat pentru extracţie a fost epuizat se
întrerupe ciclul de fabricaţie, se separă toate fracţiunile, se reunesc, iar solventul
reţinut de produsul vegetal care n-a mai avut ce extrage, se separă şi se distilă
pentru a-l recupera, în urma distilării.
Mai rămâne un reziduu care se amestecă cu porţiunile culese şi tot
amestecul se concentrează la 50C sub vid (presiune scăzută) până se obţine o
cantitate de soluţie extractivă egală cu produsul vegetal luat în lucru (uneori se poate
obţine şi a cantitate dublă).

178
Disciplina Tehnică Farmaceutică
 Diacolarea este realizată sub acţiunea presiunii.
Produsul vegetal introdus într-un percolator cilindric, cu diametrul
mic, sub formă de coloane foarte înalte subţiri, plasate în serie; peste
produsul vegetal solventul este forţat să pătrundă de obicei, de jos în sus,
sub presiune.
Metoda este eficientă, dar necesită condiţii tehnice deosebite.

Diacolator

179
Disciplina Tehnică Farmaceutică
 Evacolarea şi mulcolarea se realizează cu vid.
La evacolare se foloseşte un singur percolator, în care produsul vegetal
şi solventul sunt introduse prin partea superioară, iar lichidul extractiv este
aspirat de sus în jos la partea inferioară, cu pompă de vid.
Mulcolarea (variantă a evacolării) foloseşte o baterie de evacolatoare,
plasate în serie, solventul circulând deodată prin toate coloanele, de sus în
jos, fiind aspirat.
Extracţia în contracurent este folosită în industrie, cu randamente
bune.
Prin acest procedeu are loc deplasarea solventului cât şi a produsului
vegetal în sens invers.
Sunt 2 tipuri de instalaţii:
-utilaje folosind sistemul de baterie (asemănătoare repercolării);
-utilaje folosind sistemul cu spirală.

180
Disciplina Tehnică Farmaceutică
 Forme farmaceutice obţinute prin extracţie pe cale industrială
la care se folosesc metodele menţionate

Tincturile sunt, conform F.R. X, preparate farmaceutice lichide

sub formă de soluţii alcoolice, hidroalcoolice sau eteroalcoolice,
obţinute prin extracţia produselor vegetale.
La obţinerea lor se folosesc produse vegetale uscate (produse
vegetale proaspete – alcoolaturi).
Nu trebuiesc considerate tincturi nici soluţiile alcoolice
colorate-soluţia alcoolică de iod iodurat – Tinctura de iod.
Tincturile pot fi: -simple;
-complexe.

181
Disciplina Tehnică Farmaceutică
 Formulare şi preparare
F.R. X la monografia de generalităţi precizează metodele de
preparare: macerarea, macerarea repetată sau percolarea, iar pentru tincturi
cu stabilitate redusă, posibilitatea de obţinere prin dizolvarea extractelor
uscate sau diluarea extractelor fluide.
Solventul folosit, conform F.R. X este alcoolul diluat, în unele
cazuri acidulat; alte concentraţii ale alcoolului sau amestecului de solvenţi.
Extracţia este maximă când alcoolul are concentraţia între 40-50C,
în schimb stabilitatea tincturii nu este prea bună. F.R. X foloseşte alcool de
70C. Cu cât concentraţia alcoolică este mai mare, reziduul este mai mic.
Prin acidularea alcoolului se măreşte randamentul de extracţie din
produsul vegetal cu alcaloizi, folosind acid clorhidric, fosforic,sau acizi
organici (acidul formic).
Uneori alcoolul se amestecă cu eter pentru a mări capacitatea de
extracţie = Tinctura valeriană eterată.

182
Disciplina Tehnică Farmaceutică
 F.R. X precizează raportul produs vegetal /solvent:
-la obţinerea tincturilor în cazul celor preparate din produse
vegetale ce conţin substanţe puternic active raportul este de 1:10 m/m;
-pentru celelalte produse vegetale acest raport este de 1:5 m/m.
Gradul de mărunţire al produsului vegetal, de obicei, este mai
avansat ca la soluţiile extractive apoase, variind între sitele III, IV, V.
F.R. IX prevedea 13 tincturi. F.R. X prevede 11 tincturi.
După metoda de obţinere pot fi 4 categorii de tincturi:
A. Tincturi obţinute prin macerare;
B. Tincturi obţinute prin percolare (majoritatea);
C. Tincturi obţinute prin amestecare;
D. Tincturi obţinute prin dizolvare – Tinctura de Balsam de
Tolu (Balsam de Tolu şi alcool). În F.R. IX Tinctura de opiu şi cea de
nucă vomică se obţineau prin dizolvare

183
Disciplina Tehnică Farmaceutică
 A. Tincturi obţinute prin macerare
1. Tinctura de coji de portocale
Folosită ca aromatizant şi la prepararea siropului de portocale.
2. Tinctura de opiu Conţine alcaloizi – morfină şi se păstrează la
Venena. Are doze maxime şi conţine 1% morfină anhidră. Se eliberează
pe reţetă magistrală fără timbru sec.
3. Tinctura de Balsam de Tolu (clasificarea ei la cele preparate
prin macerare sau dizolvare este discutabilă). Folosită ca dezinfectant al
căilor respiratorii; antiseptic dar şi ca aromatizant şi pentru prepararea
siropului de Balsam de Tolu.
B. Tincturi obţinute prin percolare
1. Tinctura Aconiti
Păstrate la Separanda, având doze maxime.
2. Tinctura Beladonă
3. Tinctura Eucalipti - antiseptic.
4. Tinctura Genţiana - tonic amar.
5. Tinctura Ratania - astringent.
6. Tinctura Valeriana - sedativ.
7. Tinctura de mentă - stomahic, antispastic şi aromatizant.
184
Disciplina Tehnică Farmaceutică
C. Tincturi obţinute prin amestecare
Tinctura Davila are în compoziţie:
- Tinctură Opiu 17%,
- Extract fluid de frangulă 3,4%,
- Ulei de mentă 5%,
- Ulei de scorţişoară 1%,
- Acid clorhidric diluat 1%,
- Alcool q. s. ad. 100 g,
Ordinea de amestecare:
-se amestecă alcoolul acidulat cu HCl, cu uleiurile volatile, apoi se
aduce tinctura de opiu şi extract fluid de frangula. Se lasă în repaus,
apoi se filtrează.
Se păstrează la Venena.
Folosită ca: antidiareic, antiseptic, analgezic.

185
Disciplina Tehnică Farmaceutică
 Controlul tincturilor

-Aprecierea caracteristicilor organoleptice (aspect, miros, gust)

-Determinarea conţinutului în fier, metale grele
-Determinarea conţinutului în alcool, apreciind concentraţia
alcoolică a tincturii;
-Determinarea rezidiului prin evaporare
-Culoarea: verde din frunze, la verde‑brun
brun-verzui Tinctura Eucalipti;
galben‑brun ‑ Tinctura Aurantii sau Aconiti;
roşu-brun - Tinctura Genţiana;
brun închis - Tinctura Opii.
F.R. X nu indică pentru tincturi pH‑ul, cu excepţia tincturii de
aconit la care indică pH‑ul 2‑3.
Conservarea, conform F.R. X, în recipiente de capacitate mică,
bine închise, ferite de lumină. Au conservare mai bună ca a soluţiilor
extractive apoase, datorită alcoolului din compoziţia lor, care nu
permite dezvoltarea microorganismelor.
186
Disciplina Tehnică Farmaceutică
 Extracte – F.R. X, Supliment 2006
• prep. lichide (extracte fluide si tincturi),
• Semisolide (spissa) , uscate (sicca)
• extracte titrate (standardizate) ajustate la un
continut dozat in constituenti cu activitate
terapeutica (lactoza sau prin amestecarea mai
multor loturi de extracte),
• extracte cuantificate –ajustate la o gama de
constituenti prin amestecarea mai multor loturi de
extracte),
• Extract purificat –extracte titrate si cuantificate
purificate
187
• Produsul vegetal,
• Continutul in constituenti cu activitate
terapeutica,
• Continutul in constituenti utilizati pentru
cuantificare,
• Raport dintre materia prima si extractul
original (DER),
• Solvent,
• Extract purificat
• Excipientul folosit,
• Procentul de reziduu uscat
188
• Extract fluid – extractie, 1/1, solvent –
etanol, apa,
• Dizolvarea unui extract moale sau uscat,

• Determinari
• Densitatea relativa,
• Continut in etanol,
• metanol si 2- propanol,
• reziduu prin evaporare
189
• Extract moale – evaporarea totala
sau partiala a solventului folosit la
extractie,

• Extracte uscate – evaporarea

solventului folosit la extractie,
• Continut in apa de cel mult 5% m/m,

190
SOLUŢII COLOIDALE

MUCILAGII

191
 SISTEMELE COLOIDALE

 biologic - însemnătate deosebită,

 procesele vitale sunt de natura coloidală,

 coloizi - sângele, membranele celulare, fibrele

nervoase etc.

 o serie de produse naturale sau de origine

sintetică constituie exemple ale acestui sistem
fizic : laptele, latexul, cauciucul natural şi
sintetic, sucuri din fructe, vopsele, materiale
plastice, adezivi etc.
192
 acţiunea farmacologică a unei substanţe
medicamentoase poate fi influenţată de starea
coloidală,

 acţiunea antiseptică, la fel ca şi tolerabilitatea, sunt

mai mari la complecşii coloidali de argint decât a
sărurilor ionice,

 soluţiile coloidale de sulf, iod, chinină prezintă o

acţiune terapeutică mai pronunţată,

• Adsorbţia toxinelor din tractul gastrointestinal de

către caolin, neutralizarea excesului de acid din
stomac de către hidroxidul de aluminiu sunt procese
cu eficacitate crescută datorită administrării
substanţelor sub forma coloidală. 193
 TEHNOLOGIA FARMACEUTICĂ
•soluţiile coloidale nu reprezintă o anumită formă
farmaceutică,

•caracterizează, sub aspectul sistemului dispers,

diferite forme farmaceutice,

•derivaţii coloidali al argintului se utilizează ca erine,

colutorii, colire;

•unele soluţii injectabile cu coloranţi (albastru de

metilen, fluoresceina) sau cu compuşi
macromoleculari (dextran, polivinilpirolidona)
reprezintă preparate cu grad de dispersie coloidal,
194
 mucilagiile de diferiţi produşi naturali,
semisintetici sau sintetici aparţin dispersiilor
coloidale,

 agenţi de stabilizare a emulsiilor,

suspensiilor sau în prepararea comprimatelor

195
 SOLUŢIILE COLOIDALE
• sisteme disperse ultramicroeterogene lichide, cu
dimensiuni ale particulelor cuprinse între 1-100
m,
• aspect limpede; sunt transparente sau
opalescente funcţie de natura substanţei
medicamentoase sau de concentraţie,
• În funcţie de afinitatea sau atracţia între
cele două faze aceste sisteme se pot clasifica in :
• coloizi liofili;
• coloizi liofobi.

196
CLASIFICAREA SOLUŢIILOR COLOIDALE
PROVENIENŢĂ

COLOIZII ANORGANICI

 derivaţii coloidali de argint,

unele preparate de hidroxid feric coloidal,

sulf coloidal, aur, mercur şi cupru coloidal,

bentonită, aerosil.

COLOIZII ORGANICI

sunt mai numeroşi,

 importanţă în Tehnica farmaceutică,

 guma arabică, tragacanta, alginaţi, metilceluloza,

carboximetilceluloză, alcool polivinilic, etc. 197

 STRUCTURA PARTICULELOR COLOIDALE

• COLOIZII MOLECULARI

 prezintă o particulă dispersată care reprezintă o moleculă cu

dimensiunea de ordin coloidal,

 constituita din 103-109 atomi legaţi prin valenţe principale, ce

se numeşte macromoleculă;

• COLOIZII MICELARI (DE ASOCIAŢIE SAU AMFIFILI)

 sunt constituiţi din micromolecule, care în anumite condiţii se

organizează în agregate de diferite forme (denumite micele) în
care moleculele sunt unite prin valenţe secundare,

 micelele sunt formate de săpunuri, coloranţi, tensioactivi.

198
 MODUL DE INTERACŢIUNE A FAZEI DISPERSATE CU MEDIUL DE DISPERSIE

• COLOIZII LIOFOBI

• particulele dispersate nu au afinitate faţă

de mediul de dispersie,
• nu se dizolvă în acest mediu,
• se menţin dispersate numai în anumite
condiţii,
• coloizi de dispersie, coloizi corpusculari,
suspenzoizi.
199
 • FAZA DISPERSANTĂ ESTE APA
COLOIZII SE CLASIFICĂ ÎN:

• coloizi hidrofobi (saruri coloidale de Ag)

• coloizi hidrofili
( micelari sau de asociaţie – TENSIDELE ŞI
COLORANŢII SINTETICI),
macromoleculari

200
 PROPRIETĂŢILE COLOIZILOR

• Proprietăţi optice
• Dispersiile coloidale pot fi, în funcţie de
caracterul lor şi de gradul de diluţie:
limpezi, opalescente sau tulburi,
• Observate la microscop, dispersiile
coloidale apar limpezi, ca şi cele;
moleculare,
• La ultramicroscop se observă particule
luminoase, care execută mişcări vii, foarte
rapide, în toate sensurile (mişcare
browniană).
201
 PROPRIETĂŢI CINETICE
•includ caracteristici care, sunt legate de mişcarea
particulelor în mediul de dispersie,
•O soluţie formată dintr-un coloid liofob prezintă o
mişcare browniană mai accentuată decât una obţinută cu
un coloid liofil,
•Fenomenul este mai slab la coloizii liofili, deoarece
aceştia sunt solvataţi (hidrataţi).
•Sistemele coloidale prezintă o mişcare lentă a
particulelor, şi căderea acestora se produce datorita
gravitaţiei.
•Mişcarea particulelor poate fi indusă:
•termic (mişcare browniană, difuziune, osmoză),
•gravitaţional (sedimentare),
•electric,
•sau prin vâscozitate.

202
 PROPRIETĂŢI SUPERFICIALE

•Particulele coloidale sunt caracterizate de

fenomene
•adsorbţie,
•electrocapilaritate,
•umectare,
•tensiune interfacială

•Utilizarea unor substanţe coloidale în stabilizarea emulsiilor

şi a suspensiilor se bazează pe proprietatea coloidului de a
reduce tensiunea interfacială a particulelor dispersate
(lichide, solide) într-un mediu lichid,

203
• Prin caracteristicile de adsorbţie, umectare,
tensiune interfacială; sarcină electrică, unii
coloizi reprezintă substanţe auxiliare cu o
deosebită importanţă în formularea unor
medicamente care ridică probleme în
omogenitatea şi stabilitatea lor,
• În acelaşi timp, substanţele de natură
coloidală vor influenţa comportarea generală
a formelor farmaceutice care le includ, motiv
pentru care aspectele menţionate vor fi
urmărite şi în cadrul formelor respective:
emulsii, suspensii, aerosoli.
204
 PROPRIETĂŢI ELECTRICE

În contact cu mediul de dispersie (apa),

majoritatea suprafeţelor particulelor
dobândesc sarcină electrică ce poate proveni
din disocierea electrolitică a particulelor sau
prin adsorbţie de ioni din soluţie,

•Substanţele ionice pot avea sarcină prin

ionii care rămân fixaţi pe suprafaţa particulei,

205
• Substanţe cu grupări carboxil, care ionizează, conferă
suprafeţei particulelor coloidale sarcină negativă (acid
nalidixic, ibuprofen),
• Aminoacizii şi proteinele se încarcă electric prin ionizarea
grupărilor carboxil şi amină, rezultând ioni -COO- şi NH3+.
Astfel, la pH mic, proteina va fi încărcată pozitiv -
NH2 -NH3+, iar la pH ridicat se va încărca negativ -
COOH COO-.
• La un anumit pH, specific fiecărei proteine, numărul total
de sarcini pozitive va egala numărul total de sarcini
negative şi sarcina aparenta va fi zero, ceea ce reprezintă
punctul izoelectric al proteinei.
• În punctul izoelectric, orice proteină puţin solubilă şi stabilă
poate fi uşor pre­cipitată de săruri.
• În acest mod, insulina poate fi precipitată din soluţie
hidroalcoolică la pH 5,2, Adausul de electroliţi va produce
anularea sarcinilor electrice ale particulelor, producând
fenomene de tulburare, floculare, sedimentare etc
206
• Diferenţierea dispersiilor coloidale de sistemele
grosiere se face prin următoarele caracteristici:
• dimensiunea redusă a particulelor (observate la
ultramicroscop şi întotdeauna la microscopul
electronic);
• particulele pot trece prin hârtia de filtru obişnuită,
dar sunt reţinute prin dializă şi ultrafiltrare;
• mărimea redusă a particulelor în continuă mişcare
browniană nu favorizează fenomenele de
sedimentare sau flotare;
• energia liberă de suprafaţă este independenta de
gradul de diviziune al particulelor.
207
 PROPRIETĂŢI REOLOGICE
• Comportarea reologică a sistemelor coloidale prezintă o
importanţă deosebită prin caracteristicile pe care le
conferă organizarea structurată în funcţie de concentraţie,
temperatură, asocieri cu alte componente; condiţiile de
forfecare la care sunt supuse.

• Curgerea newtoniană sau ideal vâscoasă se produce la

soluţiile coloidale diluate, al căror coeficient de vâscozitate
este o constantă caracteristică (coloizi liofobi, tensioactivi,
macromolecule),
• Curgerea nenewtoniană, la care vâscozitatea se modifică în
funcţie de tensiunea de forfecare, poate cuprinde
caracteristici variate: pseudoplastice, plastice, dilatante.
• Coloizii de asociaţie în concentraţie mică formează soluţii
omogene; la concentraţii mari, aranjamentul micelelor
poate schimba comportarea reologică spre sisteme cu o
curgere pseudoplastică.
208
Vâscozitatea mucilagiilor va fi micşorată la
asociere cu substanţe cu densităţi mari, la
modificări de pH sub 4 sau peste 7,

• Poliolii şi alcoolul etilic, în concentraţii mici

cresc vâscozitatea, iar în concentraţii mari
provoacă flocularea,

• Glicerolul, propilenglicolul menţin

vâscozitatea de structură şi la mucilagiile de
alginaţi.
209
•Comportarea reologică a derivaţilor de celuloză este în strânsă
dependenţă de tipul de compus obţinut prin semisinteză.

•Carboximetilceluloza sodică - eterul celulozei în care hidroxilii sunt

substituiţi cu radicali carboxilici pentru a creşte solubilitatea -
formează mucilagii cu vâscozitate diferită în funcţie de sort, condiţii
de lucru.

•La concentraţii mici se obţine o curgere pseudoplastică şi în

concentraţie de 5% prezintă o comportare plastică şi tixotropă.

•Sorturile de metilceluloză obţinute, în funcţie de gradul de

polimerizare şi metoxilare, vor prezenta vâscozităţi diferite,
influenţate favorabil de temperatură, care permite hidratarea
macromoleculelor.

•Alcoolul etilic, etanolamina, propilenglicolul, unele săruri măresc

vâscozitatea

210
 S'I'ABILITATEA FIZICĂ A SISTEMELOR COLOIDALE

•Stabilitatea soluţiilor coloidale obţinute cu

compuşi macromoleculari este mare în comparaţie
cu dispersiile coloidale liofobe, fapt explicat prin
structura macromoleculelor care antrenează un
strat puternic de solvatare şi a eventualei încărcări
electrice a particulelor,
•Coloizii liofobi necesită pentru stabilizare un
coloid liofil (hidrofil) având un rol de coloid
protector - agent protector - peptizator.
Mecanismul de stabilizare a coloizilor se bazează
pe stratul de solvatare şi pe sarcina electrică de
suprafaţă care împiedică alipirea, particulelor între
ele.
211
 •Ca orice sistem eterogen, soluţiile coloidale sunt
supuse unor fenomene de instabilitate (sedimentare, floculare,
coacervare, coagulare) în prezenţa electroliţilor, neelectroliţilor
şi a altor macromolecule sau nesolvenţi.
•În dispersiile coloidale se produc ciocniri între particule
datorate mişcării browniene,
• În urma acestor ciocniri rezultă un permanent contact
între particule care va duce la apariţia de flocoane sau de
agregate care, în timp, pot sedimenta, sau sistemul coloidal
rămâne stabil cu particule omogen dispersate.
•Forţele care menţin stabilitatea unui sistem coloidal
sunt forţele electrice de respingere, forţele de atracţie şi forţele
ce apar din procesul de solvatare,
• Primele două tipuri de forţe explică stabilitatea
coloizilor liofobi, şi toate trei stau la baza stabilităţii coloizilor
liofili.

212
• Flocularea este procesul de asociere a particulelor în flocoane, care
prezintă un aspect lânos, neomogen,
• Structura flocoanelor este necompacta­tă, în care particulele păstrează
o anumită distanţă unele de altele,

• Agregatele sunt aglomerări de particule în formaţiuni mai mari sau mai

mici,

• Coagularea este un proces în care particulele sunt închise în agregate

care se redispersează foarte greu sau deloc,

• Coagularea este procesul de modificare fizică a dispersiei coloidale cu

apariţia de flocoane, formaţiuni agregate sau gelificate de
macromolecule, până la starea de gel,

• Modificările respective se produc la intervenţia unui electrolit, poliol,

altă macromoleculă, nesolvent, cu pierderea stratului puternic liofil
(hidrofil) din jurul moleculei, care conferă stabilitate soluţiilor coloidale,

• Acest fenomen se utilizează la obţinerea suspensiilor floculate ca

proces de optimizare a acestei forme farmaceutice.
213
 METODE DE OBŢINERE DE SISTEME DISPERSE COLOIDALE
LIOFOBE

• I. METODE DE DISPERSIE

• se bazează pe reducerea mărimii particulelor

până la dimensiunea de ordin coloidal,
• Pulverizarea materialului se poate face cu
ajutorul morilor (mori coloidale) sau cu
ajutorul undelor ultrascurte, fiind necesară,
uneori, şi intervenţia unui tensioactiv care va
micşora tendinţa de reunire a particulelor

214
 II. METODELE PRIN CONDENSARE

•implică o reacţie chimică cu formarea

coloidului (obţinerea sulfului coloidal din
tiosulfat de sodiu şi acid clorhidric),

• sau schimbarea solventului unde substanţa

este solubilă cu mediul de dispersie în care
rezultă particule coloidale (soluţie saturată de
sulf în acetonă, adusa încet în apa fierbinte).
215
 PROPRIETĂŢI CARACTERISTICE ALE COLOIZILOR LIOFOBI

 nu au tendinţă de solvatare;
 se transformă ireversibil după eliminarea
solventului;
 stabilitate redusă,
 practica farmaceutică se găsesc de multe ori
combinaţii cu substanţe coloidale liofile (coloizi de
protecţie);
 sunt sensibili faţă de electroliţi;
 vâscozitatea lor este redusă, diferă puţin de
vâscozitatea solventului;
 tensiunea superficială se deosebeşte puţin de cea a
mediului de dispersie.
216
 STABILITATEA DISPERSIILOR COLOIDALE LIOFOBE

• Particulele coloidale, dispersate într-un mediu

apos, prin sarcina electrică cu care sunt încărcate
(respingerii reciproce a particulelor) dispun de un
potenţial manifestat prin energie cinetică, care este
mai mare decât forţa gravitaţiei, asigură stabilitatea
dispersiei,
• După un timp potenţialul pierzâdu-şi din
intensitate şi apropiindu-se de punctul zero (punct
izoelectric) începe flocularea, urmată de separarea
particulelor din sistem,
• Stabilitatea coloizilor liofobi, faţă de aceea a
soluţiilor moleculare este relativ redusă.
217
Particulele coloizilor liofobi pot rămâne dispersate
în faza dispersantă, faţă de care nu au afinitate,
numai în anumite condiţii,

 APARIŢIA LA SUPRAFAŢA PARTICULELOR

COLOIDALE A UNUI ÎNVELIŞ ELECTRIC SE
DATOREAZĂ

disocierii în ioni a moleculelor, când ioni de un

anumit semn rămân fixaţi pe suprafaţa particulei, iar
ionii de semn contrar (antionii) trec în stratul
aderent al fazei lichide,
adsorbţie selectivă de ioni din faza lichidă pe
suprafaţa particulelor disperse. 218
 STRUCTURA UNEI PARTICULE COLOIDALE LIOFOBE

nucleul particulei(N) format

din atomi sau molecule; -
-
- - -
- - - -
- + ++ +
stratul de ioni (a) care aderă -
- ++
+ + - -

N
+ -
de suprafaţa particulei cu care -
-+ + -
formează un tot unitar; - - ++
- -+
a+ -
-
+ - -
+ + -
- -- - + + + + -
++ - - -
-
stratul de antiioni care se -
- -
- - -
- - b- -
găseşte în jurul particulelor(b). - -

Structura unei particule coloidale

liofobe

219
se formează un strat dublu electric asemănător unui condensator,

 STRATUL DE ANTIIONI CU ACELAŞI NUMĂR DE SARCINI CA ŞI

STRATUL INTERIOR, ESTE ÎNSĂ DISPERSAT

numai o parte a ionilor cu semn contrar se găseşte faţă în faţă cu

ionii adsorbiţi de particulă în stratul lichid aderent acesteia;

cealaltă parte a antiionilor formează un strat difuz a cărui grosime

poate fi de peste 10 ori mai mare decât grosimea primului strat de
antiioni,

 În stratul difuz concentraţia antiionilor scade pe măsura îndepărtării

de stratul aderent,

 Din diferenţa între numărul total de ioni care formează potenţialul

particulei şi numărul de antiioni care a pătruns în stratul aderent
rezultă un potenţial numit potenţial zeta sau electrocinetic ,

 sarcina efectivă a unei particule este dată de ionii stratului difuz şi

este exprimată prin potenţialul zeta. 220
•
• O atenţie deosebită trebuie acordată când în soluri se asociază
electroliţi de semn contrar cu încărcătura particulelor solului, care
neutralizând potenţialul electrocinetic, duce la precipitare,

• Din acest motiv soluţiile coloidale injectabile sau cele folosite

sub formă de colire, nu se izotonizează cu electroliţi,

• Stabilitatea dispersiilor coloidale liofobe se poate îmbunătăţi în

mare măsură prin asocierea lor cu un al doilea coloid, puternic
hidrofil, numit şi coloid de protecţie, care face posibilă realizarea unui
strat de solvatare în jurul particulelor,

• Astfel scade sensibilitatea lor faţă de electroliţi, sistemele devin

reversibile.

221
 EXEMPLE DE COLOIZI LIOFOBI FOLOSIŢI ÎN
PRACTICA FARMACEUTICĂ

• argentum colloidale (collargol) – conţine 70% argint coloidal, coloidul protector

este o albumină;

• argentum vitelinicun (argyrol) – conţine 20% argint coloidal, asociat cu vitelină

(fosfoproteină din gălbenuşul de ou);

• argentum proteinicum (protargol) – conţine 8% argint coloidal, se obţine prin

tratarea unei soluţii de azotat de argint cu o soluţie de proteină;

• liquer ferri albuminati saccharati – soluţie coloidală de albuminat de fier stabilizat

cu zaharoză;

• sulful coloidal – se obţine prin tratarea unei soluţii de polisulfură cu acid clorhidric;

• aurul coloidal – este obţinut în prezenţa unui coloid de protecţie dintr-o soluţie de
clorură aurică, la care se adaugă o substanţă reducătoare.

222
 COLOIZI LIOFILI - PROPRIETĂŢI CARACTERISTICE

•se dispersează spontan la adăugarea solventului;

•particulele au tendinţă de solvatare (în cazul apei

vorbim de hidratare), pot atrage în jurul lor molecule
de solvent,

• solvatare (hidratare) se formează un strat protector

care împiedică agregarea;

•sunt mai puţin sensibile faţă de electroliţi;

223
• după îndepărtarea solventului, se dispersează spontan la
adăugarea unei noi cantităţi de solvent;

• vâscozitatea solurilor, în cazul coloizilor macromoleculari,

este cu mult mai mare decât cea a solventului;

• tensiunea superficială a solurilor, mai ales în cazul

coloizilor micelari, este mult mai redusă decât cea a
mediului de dispersie.

• Coloizii liofili pot fi clasificaţi în două grupe

distincte:

– coloizi micelari;
– coloizi macromoleculari

224
 COLOIZII MICELARI (AMFIFILI, DE ASOCIAŢIE)
substanţe cu dimensiuni moleculare mai mici (< 1 nm) decât
dimensiunile coloidale,

caracter amfifil (o parte a moleculei are afinitate faţă de apă, iar

cealaltă parte faţă de ulei) şi în mediul lichid se asociază spontan,
formând agregate, numite micele, de dimensiuni coloidale,

 micelele pot avea formă sferică, lamelară, tubulară, în funcţie de

structura moleculară sau de concentraţie,

Coloizii de asociaţie sunt constituiţi din molecule simple, care se

grupează în număr variabil, formând asociaţii numite micele,

Legătura între moleculele micelei se produce prin forţe Van der

Waals,

În funcţie de încărcarea ionului fixat pe micelă, coloizii de asociaţie se

clasifică în anionici, cationici, amfoteri şi neionici.
225
 Exemple de coloizi de asociaţie

Denumirea substanţei Formula Tipul

Laurilsulfat de sodiu C12H25OSO3Na Anionic
Palmitat de sodiu C15H31COONa Anionic
Oleat de amoniu C17H33COONH4 Anionic
Clorhidrat de C16H35NH3Cl Cationic
heptadecilamină
Bromură de hexadecil C16H35N+(CH3)3Br cationic
trimetilamoniu
Lecitină Amfoter în funcţie de
C17H35COOCH2
pH, anionic sau
C17H35COOCH OH cationic
Esteri ai acizilor graşi cu CH3(CH2)CH
16
CH (OCH
2OPO(CH
2
CH32)3)nOH
2)N (CH
+
2
Neionic
PEG O
O CH2COOC17H33
Monooleat de polioxietilen Neionic
80 sorbitan (tween 80) O(CH2CH2O)n2H
H(OH2CH2C)n1O
O(CH2CH2O)n1H

226
• În formularea unor medicamente se întrebuinţează coloizi de
asociaţie ca agenţi tensioactivi la dispersarea particulelor de
lichid sau solid în lichid prin reducerea tensiunii la interfeţe
lichid/lichid sau solid/lichid,

• Coloizii de asociaţie ionogeni, pe lângă faptul că reduc

tensiunea la interfeţe, conferă particulelor dispersate sarcină
electrică şi stratul de solvatare din jurul particulelor fazei
dispersate, contribuind la stabilitatea dispersiilor,

• Coloizii de asociaţie sunt utilizaţi ca agenţi solubilizanţi,

datorită posibilităţii micelelor de a trece în soluţie apoasă
diferiţi compuşi greu solubili sau insolubili, fără modificarea
structurii lor chimice şi fără modificarea, în general, a acţiunii
farmacodinamice.

227
• Coloranţii sintetici cu structuri amfifile se dizolvă
coloidal şi formează micele,
• Fluoresceina sodică, indigocarminul, roşu de
Congo, benzopurpurina 4B, albastrul Evans,
albastrul de metilen şi lactatul de etacridină sunt
exemple de micele, cu număr mai redus de
molecule,
• Unii dintre coloranţi se utilizează sub formă de
soluţii apoase de uz extern (soluţia de albastru de
metilen, rivanol sau violet de genţiana în
concentraţie de 1-2%) sau soluţii injectabile.

228
 COLORANŢI SINTETICI

• majoritatea coloranţilor sintetici hidrosolubili, utilizaţi în

scopuri terapeutice sau de diagnostic, se dizolvă coloidal
formând micele,
• coloranţi cu caracter acid, deci anionici (fluoresceină,
roşu de congo, indigocarmină, benzopurpurină),
• coloranţi cu caracter slab bazic, cationic (albastru de
metilen, violet de genţiana, tripaflavină, rivanol).
• Sub formă de soluţie, aceste substanţe se utilizează
extern, unele şi pe cale parenterală (ex. injecţiile de
indigocarmină),
• în prezenţa electroliţilor puternici stabilitatea soluţiilor
coloidale este mai redusă, izotonizarea preparatelor
parenterale se realizează (dacă este cazul) cu glucoză,
zaharoză sau sorbitol în loc de clorură de sodiu sau alţi
electroliţi.
229
 COLOIZII MACROMOLECULARI

•substanţe cu molecule mari organice sau anorganice, de provenienţă

naturală, în cele mai multe ca­zuri semisintetice sau sintetice,

• Mărimea moleculelor aparţine domeniului de mărime coloidal, ceea

ce a condus la denumirea de coloizi macromoleculari,

•Substanţele macromoleculare sunt formate din unităţi structurale

numite monomeri, cu greutate moleculară mică, legate prin valenţe
principale,

• Glucoza, acidul manuronic, etilena, clorura de vinil, acizii aminaţi

sunt exemple de unităţi structurale,

•Obţinerea macromoleculei este posibilă prin legături între monomeri,

ca în cazul aminoacizilor bifuncţionali, care formează lanţuri polipeptidice,

• În alte cazuri, monomerii, prin reacţii de polimerizare,

policondensare sau poliadiţie, conduc la macromolecule.

230
 •Clasificarea compuşilor macromoleculari în funcţie de
mărimea lor, respectiv numărul de monomeri prezenţi în
macromoleculă şi lungimea catenei principale, cuprinde:
•hemicoloizi - grad de polimerizare până la 100 şi lungimea
catenei 50 - 250Å;
•mezocoloizi - grad de polimerizare 100 - 1000 şi lungimea
catenei 250 - 2500Å;
•eucoloizi - grad de polimerizare peste 1000 şi lungimea
catenei aproximativ 1µ.
•În funcţie de configuraţia sterică, compuşii macromoleculari
pot fi:
–liniari - predomină o catenă principală (pectina, gelatina,
polietilenglicoli);
–ramificaţi - catena principală are ramificaţii din monomeri diferiţi
(agar);
–globulari (hemoglobina);
–reticulaţi (mase plastice).
231
 COLOIZI MACROMOLECULARI

 substanţe formate din molecule uriaşe, având un număr de

cel puţin 1000 atomi, cu greutatea moleculară peste 10 4 ,

 MOLECULELE POT AVEA DIVERSE FORME

 sferică (glicogenul, ovalbumina, hemoglobina),

 filiformă (celuloza, acidul alginic, pectina şi gelatina,
 amidonul se situează între cele două forme,
 lamelară (particulele de bentonită),

 Solubilitatea macromoleculelor într-un anumit vehicul este

determinată de structura chimică a moleculei,

• Solurile coloizilor filiformi au o largă utilizare în practica

• farmaceutică, fiind oficinalizaţi sub denumirea de „mucilagii”.
232
• Din punct de vedere farmaceutic, cei mai importanţi compuşi
macromoleculari sunt cei liniari, constituiţi dintr-o catenă principală cu
sau fără substituenţi.
• Compuşii macromoleculari se găsesc în numeroase formulări de
medicamente.

• FORMELE FARMACEUTICE LICHIDE, SEMISOLIDE ŞI SOLIDE INCLUD

ACESTE SUBSTANŢE PENTRU A CONFERI:

• posibilitatea de refacere a volumului de lichid circulant (înlocuitori de

plasmă);
• vâscozitate şi aderenţă soluţiilor aplicate pe mucoasa oftalmică şi nazală;
• stabilitate ca agenţi de îngroşare sau pseudoemulgatori la suspensii şi
emulsii;
• structură gelică - tixotropă în cazul bazelor de unguent de tip hidrogel;
• diverse funcţii la granulate, comprimate (aglutiuanţi, dezagreganţi,
acoperire);
• material de bază în obţinerea latexurilor, microcapsulelor, capsulelor etc.;
• substanţe necesare dispozitivelor cu cedare controlată a substanţei
medicamentoase (implante, sisteme terapeutice transdermice etc.);
• posibilitatea de formare a precursorilor medicamentoşi.

233
•Obţinerea soluţiilor coloidale din compuşi macromoleculari este consecinţa dizolvării
spontane în solvenţi.
•
•Diferenţa dintre dimensiunile macromoleculelor şi ale solventului (apa) determină o
dizolvare care este precedată de îmbibare.

•ÎMBIBAREA, ca stadiu iniţial al dizolvării, decurge ca un proces spontan de adsorbţie a

apei de către polimeri, cu creşterea masei şi a volumului (în cazul gelatinei, de 14 ori),

•În procesul de îmbibare se petrec două etape diferite ca timp

•La început, procesul de solvatare se petrece în timp scurt, caracterizat printr-o

interacţiune energică între moleculele mediului de dispersie şi macromoleculele
polimerului, rezultând compuşi de solvatare stabili,

• În cea de a doua etapă, care se petrece în timp mai mare, are loc difuzia moleculelor
solventului în interiorul polimerului, prin procese de osmoză,

•Intervenţia temperaturii în această etapă favorizează ruperea legăturilor dintre molecule

şi se obţine o dizolvare totală,

•Umectarea macromoleculelor în faza iniţială cu glicerol, etanol, fa­vorizează dispersia

omogenă a particulelor solide de substanţe, evitând grunjirea şi dificultăţile de îmbibare.

234
 • MUCILAGIILE

•sunt preparate farmaceutice lichide, vâscoase,

• SCOP TERAPEUTIC

 preparate antidiareice (prin acoperirea mucoasei intestinale scad

iritabilitatea lor, diminuă peristaltismul),

• corectarea gustului arzător al unor soluţii medicamentoase (ex. soluţia

de clorură de calciu),

• reduce acţiunea iritantă a unor medicamente (soluţiile de cloralhidrat),

• acţiune laxativă (laxative de volum) - mucilagiile obţinute din produse

mai puţin digerabile (agar-agar, carboximetilceluloză sodică)
extern ( acţiune emolientă),

235
 MUCILAGII – CLASIFICARE
PROVENIENŢĂ
• naturale,
• semisintetice,
• sintetice.

• La rândul lor mucilagiile de origine naturală pot fi:

• organice,
• anorganice.
•
• FR X prevede patru monografii individuale de mucilagii :
•
– Mucilag de gumă arabică 30 %
– Mucilag de gumă tragacanta 2,5 %
– Mucilag de metilceluloză 2 %
– Mucilag de carboximetilceluloză sodică 2 %
•
• În practică se utilizează mucilagul de alcool polivinilic 10%, mucilagul de alginat
de sodiu 1-2%, mucilagul de gelatină 4-5%, mucilagul de bentonită 5%, mucilagul de
etilceluloză 1-2%, etc.
• În concentraţii mai mari decât cele arătate mai sus coloizii filiformi formează
hidrogeluri cu o structură reticulară şi care se utilizează ca baze de unguente.

236
 MUCILAGIILE

• Sisteme de curgere nenewtoniene,

vascozitatea este dependentă de viteza de
forfecare aplicată,
• Determinarea vascozitatii se face cu
vascozimetre rotationale,
• F R X prevede la controlul calitatii
mucilagiilor determinarea prin aplicarea
unei singure forte de forfecare
(vascozitatea aparentă),
237